Sanatate, medicina, tratament

Cont nou Intra in cont

Esti aici:Ghid medical / Jurnale / Astmul poate fi controlat


Astmul poate fi controlat


Autor i-medic.ro

Bucurestenii sunt asteptati pe 5 mai intre orele 16,00 si 20,00 in Parcul Herastrau (intrarea Charles de Gaulle) din Capitala, unde isi vor putea efectua gratuit teste de spirometrie, importante pentru diagnosticarea si monitorizarea astmului bronsic.
Este vorba de o procedura simpla, prin care este masurata cantitatea de aer pe care o persoana o poate inspira si expira, intr-un anumit interval de timp.
Pentru realizarea acestor teste, organizatorii au pregatit cinci aparate speciale, numite spirometre, care se vor gasi in spatiul special amenajat in acest sens, in Parcul Herastrau. Toate aceste teste, organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului, vor fi efectuate de o echipa formata din cinci medici si zece asistente medicale.
Cu acelasi prilej cei interesati vor primi informatii despre astm, dar si sfaturi medicale, de la specialistii care le vor sta la dispozitie in data de 5 mai. Participantii care vor sa isi arate sustinerea fata de persoanele afectate de astm o vor putea face intr-un mod inedit: umfland baloane, ei vor simti pret de cateva secunde ce inseamna sa fii astmatic.
Organizatorii au pregatit 3.000 de baloane pentru acest "exercitiu", la care se adauga alte 10.000, ce le vor fi impartite trecatorilor, pe strazile orasului, inainte de evenimentul programat in Parcul Herastrau.
Nu in ultimul rand, in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Mondiale a Astmului, vor fi expuse si premiate desenele realizate de catre cei 1.000 de elevi de clasa a patra din 15 scoli ale Sectorului 1, implicati in concursul de desene cu tema "Respir usor si iubesc aerul".
Ziua Mondiala a Astmului este un eveniment care se desfasoara anual sub egida Global Innitiative for Asthma (GINA), avand ca scop popularizarea acestei afectiuni la nivel mondial. Tema Zilei Mondiale a Astmului 2009 este "Astmul poate fi controlat", aleasa de Comitetul Executiv al GINA pentru a evidentia faptul ca exista in prezent tratamente cu eficienta demonstrata in astmul bronsic si ca majoritatea astmaticilor pot obtine si mentine un control al bolii in conditiile unui diagnostic corect, ale unei educatii adecvate, respectiv ale unui tratament bine ales. Acest lucru este posibil chiar si pentru cei mai tineri pacienti astmatici. De aceea, anul acesta GINA promoveaza si mesajul "Astmul copilului tau poate fi controlat". Altfel spus, un pacient al carui astm este controlat, este un pacient care poate avea o viata normala, o viata activa.
Potrivit Strategiei Mondiale de Management si Prevenire a Astmului, elaborata in 2004 de GINA, controlul astmului inseamna ca o persoana care sufera de o asemenea afectiune are simptome astmatice minime sau deloc. in plus, nu sta treaza noaptea din cauza astmului, nu necesita (sau are o nevoie minima) de medicatie "la nevoie" si poate face activitati fizice si exercitii normale. Totodata, cei care isi controleaza eficient boala au o functie normala a plamanilor, fapt demonstrat in urma testelor speciale, respectiv nu au atacuri de astm sau le fac foarte rar.
Prof. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca prevalenta astmului in Romania este de 4-6 la suta in populatia generala.
Astmul este o afectiune cronica a plamanilor caracterizata prin probleme respiratorii recurente cum ar fi: lipsa de aer, respiratie suierata, apasare in piept si tuse. in timpul unei respiratii normale fluxul de aer intra si iese liber din plamani. Atunci cand astmul nu este controlat, caile respiratorii sunt inflamate si edematiate. Ele devin foarte sensibile la schimbarile din mediul inconjurator si poate aparea criza astmatica. in timpul acestuia, peretii cailor respiratorii se edematiaza, muschii din jurul acestora se contracta, iar mucusul care se secreta in cantitate mare obtureaza caile respiratorii, facand respiratia foarte dificila - a explicat prof. dr. Florin Mihaltan.
Acesta a spus ca astmul nu poate fi vindecat, dar poate fi tratat in mod eficient. Cercetarile arata ca aproape toti pacientii astmatici pot detine un control asupra astmului cu un tratament adecvat, reusind astfel sa participe la activitatea scolara, sa munceasca si sa isi desfasoare activitatile in conditii similare persoanelor care nu sufera de aceasta afectiune.
La randul sau, prof. dr. Miron Bogdan, presedintele Comisiei de Pneumologie din MS, s-a referit la controlul astmului care, inseamna ca o persoana cu astm are simptome astmatice minime sau inexistente, nu se trezeste noaptea din cauza astmului, nu necesita (sau are o nevoie minima de) medicatia "la nevoie", are posibilitatea de a efectua activitati fizice normale, are functia pulmonara normala (sau aproape normala), nu are crize de astm (sau sunt foarte rare).
Specialistul a mentionat ca obiectivul tratamentului in astmul bronsic este controlul bolii si mentinerea acestuia. Pentru indeplinirea acestui obiectiv este necesar sa existe acces atat la medicatia pentru astm, cat si la informatii care le permit pacientilor intelegerea modului de administrare a medicamentelor, evitarea factorilor de risc, evitarea "declansatorilor" care agraveaza boala, precum si un comportament adecvat in cazul in care simptomele se agraveaza, dar si un parteneriat intre medic si pacient.
Majoritatea astmaticilor au nevoie de doua tipuri de medicamente: medicatia "de control" (in special agenti anti-inflamatori de tipul glucocorticosteroizilor inhalatori), care trebuie luata in fiecare zi pentru a preveni simptomele si crizele de astm; si medicatia "la nevoie" (medicamente cu actiune bronhodilatatoare cu actiune rapida), care trebuie sa fie la indemana in orice moment pentru a trata crizele si a dilata rapid caile respiratorii.
El a precizat ca in unele situatii astmul manifestat in copilarie dupa 18 ani dispare.
intre cauzele astmului prof. dr. Bogdan a amintit si poluarea, accentuand asupra faptului ca Bucurestiul este cel mai poluat oras.
Potrivit raportului Global Burden of Asthma, aproximativ 300 de milioane de oameni din inteaga lume au astm in acest moment. Raportul este o compilatie de date referitoare la raspandirea si impactul astmului in intreaga lume.
In Romania se estimeaza ca sunt intre 800.000 si un milion de astmatici. Se estimeaza ca la nivel mondial inca 100 de milioane de persoane se vor imbolnavi de astm pana in anul 2025.
Cresterea prevalentei acestei boli in intreaga lume ramane unul dintre cele mai mari mistere ale medicinei moderne. Acum zece ani exista teoria conform careia gazele de esapament si poluarea aerului reprezinta cauzele posibile ale epidemiei de astm. Se stie acum ca situatia este mult mai complexa. Cercetatorii studiaza rolul factorului genetic, precum si modul in care se dezvolta sistemul imunitar in primii ani ai vietii.


NOTA: Inainte de a adauga comentariul te rugam sa mai petreci 20 de secunde revizuindu-l. Din dorinta de a avea o comunitate cat mai utila si cat mai placuta te rugam ca raspunsurile tale sa respecte 2 reguli minimale:
  • - o exprimare corecta gramatical (toate propozitiile incep cu litere mari si se termina cu semne de punctuatie, fara prescurtari de tipul "nush", "acm", "adik" si fara dezacorduri flagrante).
  • - sa lasam obscenitatile pentru cei mai putin inteligenti.
Multumim!
echipa i-medic.ro

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Aceasta intrebare are rolul de a preveni spam-ul.
Image CAPTCHA
Introduceti caracterele exact in forma in care apar in imagine.