Esti aici:Circulara de cordon ombilical
Circulara de cordon ombilical
Generalitati
Circularele de cordon ombilical sunt infasurari unice sau multiple ale cordonului in jurul unor segmente ale fatului (gat, trunchi, membre), cel mai frecvent in jurul gatului. Infasurarile in jurul trunchiului se numesc esarfe sau bretele.
Circularele pot fi stranse sau laxe, unice sau multiple (in literatura sunt citate cazuri cu pana la sapte infasurari in jurul gatului).
Cordonul lung si excesul de lichid amniotic favorizeaza infasurarea cordonului in jurul fatului, in timpul miscarilor sale active, intr-o perioada ce variaza de la saptamani la luni inaintea nasterii. Acest mecanism se soldeaza cu scurtarea accidentala, compresiunea cordonului sau compresiunea partilor moi fetale interesate.
Consecintele acestei anomalii se manifesta in diferite moduri:
- prin compresiunea vaselor cordonului apare suferinta fetala care se accentueaza progresiv in cursul travaliului, culminand in expulzie cand circulara se strange. Suferinta fetala determina modificarea ritmului BCF, care poate ajunge in cazurile severe la bradicardie;
- prin compresiunea jugulara, cand circulara este in jurul gatului, este jenata circulatia cerebrala de intoarcere, care accentueaza hipoxia cerebrala si staza, creand premisele favorabile instalarii hemoragiilor meningo-cerebrale;
- influenta asupra travaliului se concretizeaza in dificultatile de acomodare a craniului fetal si uneori in deflectarea sa. In prezentatia pelvina, circulara poate determina deflexiunea primitiva sau secundara a craniului fetal, ceea ce duce la blocare mecanismului de nastere a capului.
Prognosticul fetal este rezervat prin suferinta fetala care apare in 50% din cazuri. Moartea fatului intrapartum, desi probabila, este o eventualitate rara.
Diagnostic
Semnele clinice care sugereaza diagnosticul de circulara de cordon in jurul gatului sunt:
- prezenta suflului funicular, care se poate asculta in travaliu la nivelul gatului fetal;
- alterarea ritmului BCF (bataile cordului fetal) in timpul contractiilor, care determina coborarea capului fetal
- prezenta in timpul expulziei a fenomenului de coborare a capului fetal in timpul contractiilor, urmat de ascensionarea sa intre contractii, identic cu cel care apare in cazul cordonului scurt.
Tratament
In nasterea naturala se impun urmatoarele:
- asistenta corecta in prima perioada pentru a depista la timp instalarea suferintei fetale;
- terminarea rapida a nasterii in cazul aparitiei suferintei fetale acute (prin aplicarea de forceps sau axtragere);
- dupa degajarea craniului din canalul moale si constatarea prezentei circularei, aceasta se elibereaza prin trecerea peste prezentatie sau cand este stransa prin sectionarea intre doua pense.
In suferinta fetala indusa de circulara stransa de cordon, daca sunt indeplinite conditiile necesare practicarii interventiei, se indica nasterea prin cezariana.
Imagini












Publică un comentariu nou