Termen cautat
Categorie

Hepatita virala B

GENERALITATI:

Hepatita virala B reprezinta infectia cu virusul hepatitic B. Termenul de hepatita  descrie o forma de afectare a ficatului, insemnand inflamatia acestuia. Infectia cu virusul B poate fi acuta sau cronica.

In timpul infectiei acute, manifestarile pot varia, de la hepatita subclinica sau anicterica, la hepatita icterica (cu coloratia galbena a pielii si albului ochilor), chiar fulminanta in unele cazuri (cu evolutie grava).

Se estimeaza ca exista mai mult de 300 de milioane de purtatori ai virusului hepatitic B in lume, cu peste 500.000 de decese anual datorate bolilor hepatice legate de hepatita B. Din fericire, exista medicamente pentru tratamentul hepatitei cronice B, iar infectia cu virusul B poate fi prevenita prin vaccinare.

In cazul hepatitei cronice, manifestarile pot fi:

  • Starea de purtator asimptomatic: pacientul este infectat cu virusul B, dar acesta nu ii produce probleme.
  • Hepatita cronica: virusul B afecteaza progresiv ficatul.
  • Ciroza hepatica cu virus hepatitic B: este urmarea unei hepatite cronice, netratate, sau fara raspuns la tratament.
  • Cancerul hepatocelular: pacientii cu infectie cu virus hepatitic B au un risc de a face cancer de ficat.

Infectia cu virusul B poate sa dea si alte manifestari, inafara celor legate de ficat, atat in stadiul de hepatita acuta, cat si in cel de hepatita cronica.

Hepatita acuta cu virus B

Aproximativ 70 % din pacientii cu hepatita acuta B  fac o forma usoara de boala, in timp ce 30% dezvolta o hepatita cu icter (coloratie galbena a tegumentelor si mucoaselor). Infectia acuta poate fi mai severa la persoanele care sunt infectate si cu alte virusuri care afecteaza ficatul (de exemplu, virusul C), sau la persoanele care au o boala de ficat. Formele grave de hepatita acuta cu virusul B apar in 0,1-0,5% din cazuri.

Modalitati de transmitere ale virusului hepatitic B

Virusul hepatitic B  (VHB) se poate transmite pe mai multe cai:

  • Transmiterea perinatala: de la mama infectata cu virusul B, la copil. Transmiterea se poate face in timpul sarcinii, in timpul nasterii sau dupa nastere. Cel mai frecvent se transmite in timpul si dupa nastere, de aceea vaccinarea nou-nascutilor din mame infectate cu VHB este foarte eficienta (peste 95%).
  • Alaptarea la san pare sa nu creasca riscul de transmitere a virusului hepatitic B.
  • Transimterea prin  utilizarea periutelor de dinti, aparate de ras contaminate (de obicei in cadrul unei familii).
  • Transfuzii de sange cu sange infectat. Riscul a scazut in ultimii ani datorita testarii donatorilor pentru virusul B.
  • Transmiterea pe cale sexuala: ramane principala cale de transmitere a VHB in tarile dezvoltate.
  • La consumatorii de droguri, prin utilizarea comuna a seringilor si acelor.
  • Transmiterea nosocomiala, in spital, de la un pacient la altul sau intre pacienti si personalul medical prin utilizarea instrumentelor contaminate sau prin inteparea accidentala in acele contaminate.
  • Manevre stomatologice cu instrumentar infectat. Utilizarea truselor de manichiura si pedichiura contaminate (la saloanele de cosmetica).

Perioada pana apar simptomele, dupa infectia initiala , poate varia intre una si patru luni. Simptomele initiale pot fi: lipsa poftei de mancare, greata, icter, discomfort in partea dreapta a abdomenului.

Testele de laborator din aceasta perioada arata cresterea concentratiilor enzimelor hepatice (numite transaminaze, AST si ALT) la valori de ordinul miilor. Bilirubina din sange poate fi normala la pacientii care nu au icter, dar poate fi crescuta la cei care au pielea si mucoasele (albul ochilor, mucoasa conjunctivala, mucoasa sublinguala)  galbene. Timpul de protrombina (care arata coagularea sangelui), este cel mai bun indicator al prognosticului. La cei care se vindeca, transaminazele se normalizeaza in 1 pana la 4 luni. O crestere care persista a transaminazei ALT pentru mai mult de 6 luni indica progresia catre hepatita cronica.

Daca hepatita acuta se vindeca, se considera ca virusul este eliminat complet din organism, si se formeaza anticorpi care arata ca pacientul a trecut prin infectie si este protejat fata de o noua reinfectare.

Rata progresiei hepatitei acute B catre hepatita cronica variaza in functie de varsta la care apare infectia. Daca infectia acuta a aparut la nastere, boala progreseaza catre hepatita cronica intr-o proportie de aproximativ 90%. Daca a aparut intre varsta de 1-5 ani, atunci se cronicizeaza in 20-50% din cazuri. In cazul infectiei dobandite la varsta adulta, cronicizarea apare doar  in 5% din cazuri.

Simptomele datorate hepatitei B sunt variate. Dupa ce o persoana este infectata pentru prima data cu virusul hepatitic B, poate dezvolta simptome asemanatoare celor gripale, ca febra, durere abdominala, oboseala, scaderea poftei de mancare, greata, si in unele cazuri ingalbenirea pielii si a ochilor (icter). In cazuri mai severe,  poate sa apara insuficienta hepatica, caracterizata prin icter, acumulare de lichid in abdomen, confuzie. Dar multi pacienti sunt fara simptome, cum se intampla la copii, iar lipsa simptomelor nu inseamna ca infectia este sub control. Majoritatea pacientilor cu hepatita cronica B nu au simptome pana cand boala lor hepatica este in stadiu tardiv. Cel mai frecvent simptom este oboseala. Toti pacientii cu hepatita cronica VHB au un risc crescut de dezvoltare a complicatiilor, incluzand fibroza hepatica (numita ciroza hepatica in stadiu avansat) si cancerul hepatic.

Hepatita cronica cu VHB

Multi pacienti trec prin infectia cu virusul hepatitic B fara sa stie. Dintre acestia, unii pot trece in stadiul de hepatita cronica, cand persista infectia VHB, deoarece organismul nu a putut elimina virusul.

Majoritatea pacientilor cu hepatita cronica B nu au simptome. Simptomele pot sa apara daca boala progreseaza catre ciroza hepatica, sau daca se prezinta si cu alte manifestari, in afara de cele legate de ficat. Unii pacienti cu hepatita cronica pot sa se prezinte cu stare de oboseala.

Examinarea clinica a unui astfel de bolnav poate sa fie normala, sau sa arate semne de boala de ficat. Daca s-a ajuns in stadiul de ciroza hepatica, pot fi prezente urmatoarele:

  • Icterul.
  • Marirea splinei (splenomegalie).
  • Ascita (acumularea de lichid in abdomen).
  • Edeme periferice (de obicei la nivelul gambelor si gleznelor).
  • Encefalopatia (afectarea cerebrala, cu confuzie, somnolenta, bradipsihie-gandeste lent, bradilalie-vorbeste foarte rar).

Analizele de laborator pot fi normale, sau pot arata o crestere moderata a enzimelor hepatice ALT si AST. Pot indica progresia catre ciroza: scaderea globulelor albe din sange (leucococite ) si scaderea trombocitelor, scaderea albuminei din sange, cresterea bilirubinei, prelungirea timpului de protrombina.

Manifestarile extrahepatice ale virusului B

  • Artralgii.
  • Poliarterita nodoasa.
  • Afectarea renala (boli glomerulare).

DIAGNOSTIC:

Majoritatea testelor utilizate pentru diagnosticul si monitorizarea hepatitei B sunt analize de sange:

Antigenul de suprafata al virusului B ( AgHBs): este o proteina care se afla pe suprafata virusului hepatitic B. Acesta apare in sange la 1-10 saptamani dupa expunerea la virusul B si inainte sa apara simptomele infectiei. Daca infectia se rezolva, aceasta proteina dispare dupa 4-6 saptamani. Persistenta sa sugereaza evolutia catre cronicizarea infectiei.

Anticorpii impotriva antigenului de suprafata (Anticorpii anti-HBs): sunt proteine care ajuta sistemul imun al pacientului sa atace virusul B. Apar de obicei atunci cand pacientii s-au vindecat sau au fost vaccinati impotriva hepatitei B. Oamenii cu acesti anticorpi au de obicei imunitate impotriva infectiei cu virusul hepatitic B.

Anticorpii anti-HBc (anticorpi indreptati impotriva portiunii centrale a virusului B): ajuta sistemul imun al gazdei sa atace virusul B. Sunt prezenti in sange in timpul infectiei si persista dupa rezolvarea acesteia. Nu sunt prezenti la pacientii care au fost vaccinati.

Antigenul HBe: este o proteina care arata ca virusul B continua se se multiplice. Prezenta sa indica existenta unui nivel mare de incarcatura virala  in circulatie si un risc crescut de transmitere a infectiei.
Anticorpii anti –Hbe: prezenta lor indica faptul ca replicarea virala s-a redus, dar in unle cazuri, virusul poate continua sa se replice, fiind identificat in cantitati mari in sange.

AND-VHB : reprezinta incarcatura genetica a virusului B. Determinarea AND-VHB este o masura deestimare a concentratiei virusului in sangele circulant.  De obicei dispare din sange dupa vindecarea infectiei. Acest parametru se utilizeaza pentru a decide care pacienti sunt candidati pentru tratamentul antiviral si pentru a monitoriza eficacitatea tratamentului.

Alte teste: enzimele hepatice (ALT si AST), bilirubina, fosfataza alcalina, albumina, timpul de protrombina, numarul de trombocite.

Biopsia hepatica nu se recomanda de obicei pentru a diagnostic hepatita B. Poate fi utila pentru a monitoriza gradul de afectare hepatica, la pacientii cu hepatita cronica, pentru a decide daca este necesar tratamentul si pentru a evidentia semne de ciroza sau cancer hepatic.

Riscul dezvoltarii complicatiilor hepatitei cronice B depind de gradul de multiplicare a virusului, de cat de bine este controlata infectia de catre sistemul imun al gazdei. Consumul de alcool, hepatita cronica C sau prezenta infectiei HIV, pot creste riscul de aparitie a complicatiilor la pacientii infectati cu virusul B.

TRATAMENT:

Nu este necesar tratamentul specific pentru hepatita acuta B, deoarece la 95%  din adulti sistemul imun controleaza infectia si elimina virusul in aproximativ 6 luni.

Tratamentul hepatitei acute cu VHB

Tratamentul infectiei acute cu virusul hepatitic B este in general suportiv, pentru sustinerea functiilor organismului. In general, nu se indica tratament medicamentos antiviral cu inhibitori nucleozidici sau nucleotidici de tipul lamivudinei, intrucat nu s-a observant o ameliorare semnificativa prin utilizarea acestora.

 Nu se cunoaste foarte bine rolul tratamentului antiviral la pacientii cu hepatita acuta B severa, dar se poate indica in acest caz sau in cazul in care persista simptomele infectiei acute (de exemplu, icter care persista mai mult de 4 saptamani).

Este indicat sa se trateze antiviral si pacientii care au hepatita acuta cu VHB fulminanta, pentru a reduce riscul reinfectiei dupa transplantul de ficat, pacientii care sunt imunodeprimati (de exemplu, cu infectie HIV), sau cei care au si infectie cu virus hepatitic C sau D, au o boala hepatica preexistenta sau sunt in varsta.

Tratamentul cu interferon nu se recomanda deoarece prezinta risc crescut de agravare a functiei hapatice.

Alte optiuni de tratament pe termen scurt sunt reprezentate de telbivudina, adefovir, entecavie sau tenofovir. Tratamentul se opreste atunci cand se confirma (prin 2 teste consecutive, la interval de 4 saptamani) eliminarea din organism a antigenului HBs.

La pacientii care dezvolta hepatita cronica, se recomanda tratamentul antiviral, pentru a reduce injuria hepatica si pentru a preveni complicatiile hepatitei B.

Tratamentul antiviral

Nu toti pacientii cu hepatita B necesita tratament imediat. Daca nu este necesara inceperea imediata a tratamentului, pacientul va fi monitorizat de-a lungul timpului pentru a stabili momentul in care hepatita devine mai activa, moment in care se incepe tratamentul antiviral. O data inceput tratamentul, se vor face analize de sange repetate, pentru a vedea daca tratamentul este eficient si pentru a detecta efectele secundare ale tratamentului sau rezistenta la tratament. Monitorizarea va continua si dupa terminarea tratamentului pentru a determina daca a reaparut infectia.

Lamivudina: este eficienta in scaderea activitatii virusului B si in reducerea inflamatiei hepatice. Este eficienta si la pacientii cu insuficienta hepatica , iar tratamentul pe termen lung poate scadea riscul de aparitie a insuficienti hepatice si cancerului hepatic. Acest medicament se administreaza pe gura, de obicei la o doza de 100 mg/zi. Principala problema legata de lamivudina este ca  poate sa apara o forma rezistenta de virus B , la pacientii la care s-a administrat lamivudina pe termen lung. Exista si alte medicamente la care virusul B dezvolta mult mai greu rezistenta.

 Adefovir: este o alta metoda de tratament la pacientii cu hepatita B activa si inflamatie hepatica.  Avantajul acestuia fata de lamivudina este ca rezistenta virusului B  apare mult mai rar si poate fi folosit si la pacientii carea au fost initial tratati cu lamivudina si au devenit rezistenti la aceasta. Adefovir se administreaza pe gura, la o doza de 10 mg/zi, timp de cel putin 1 an. Majoritatea pacientilor necasita tratament pe termen lung pentru a controla infectia cu VHB.

Entecavir: este in general mai puternic decat lamivudina sau adefovir. Rezistenta la entecavir nu apare la pacientii care nu au fost tratati anterior cu alte antivirale, dar apare la 50% din cei care au fost tratati cu lamivudina. Se administreaza pe gura, in doza de 0,5 mg pe zi la pacientii care nu au urmat tratament anterior, sau in doza de 1 mg pe zi la cei care au rezistenta la lamivudina. Tratamentul se face tot pe termen lung.

Tenofovir : este mai bun decat adefovirul. Rezistenta apare rar. Se administreaza pe gura , in doza de 300 mg pe zi. Este eficient pentru tratarea hepatitei B rezistente la lamivudina, telbivudina, entecavir, dar nu la fel de eficient la pacientii rezistenti la adefovir.

Telbivudina: este mai buna decat lamivudina si adefovir, dar poate sa dea rezistenta a virusului B. Virusul B rezistent la lamivudina este de obicei rezistent si la telbivudina. Se administreaza pe gura in doze de 600 mg pe zi.

Interferonul alfa:este eficient la pacientii cu infectie cronica cu VHB, activa, dar nu in stadiul de ciroza. Exista doua tipuri de interferon aprobate: standard si pegylat. Interferonul alfa se ia in considerare la pacientii tineri, care nu au boala hepatica avansata si care nu doresc un tratament pe termen lung. Se administreaza pe o perioada definita de timp. Tratamentul cu interferonul pegylat, care se administreaza saptamanal, are o durata de 1 an. Nu s-au raportat cazuri de aparitie a rezistentei la interferon. Dezavantajele interferonului alfa sunt administrarea injectabila si reactiile adverse.

Transplantul hepatic

 Transplantul hepatic poate fi singura optine terapeutica la pacientii care au ajuns in stadiul de ciroza hepatica. Dar nu toti pacientii sunt eligibili pentru transplant.

Cum sa mentinem sanatatea ficatului?

Toti pacientii cu hepatita cronica B ar trebui sa se vaccineze impotriva hepatitei A, cu exceptia celor care au deja imunitate impotriva acesteia. Se recomanda si vaccinarea antigripala anuala, de obicei toamna.  Pacientii se mai pot vaccina impotriva difteriei si tetanosului, la fiecare 10 ani.

Screeningul pentru cancerul de ficat

Este recomandat  in special la pacientii mai in varsta, la cei cu ciroza si la cei cu istoric familial de cancer hepatic. Se face de obicei prin realizarea unei ecografii abdominale la fiecare 6 luni.

Alimentatia

Se recomanda o dieta sanatoasa, echilibrata, fara recomandari specifice.

Alcoolul

Alcoolul trebuie evitat, deoarece agraveaza leziunile hepatice. Oamenii cu hepatita B pot dezvolta complicatii hepatice chiar dupa ingestia unor cantitati mici de alcool.

Exercitiile fizice

Exercitiile fizice sunt bune pentru mentinerea sanatatii generale o organismului, dar nu au un efect special asupra hepatitei B.

Administrarea de medicamente

Multe medicamente sunt metabolizate de ficat si de aceea este important sa fie intrebat medicul sau farmacistul inainte de a lua orice medicament. De exemplu, la pacientii cu boala de ficat doza recomandata de paracetamol nu trebuie sa depaseasca 2 grame pe 24 de ore. Ar trebui evitat ibuprofenul (Nurofen), naproxenul si aspirina.

Suplimente din plante

Nu sunt recomandate in hepatita B, unele putand fi chiar toxice pentru ficat.

Cum prevenim infectarea celorlalti membrii ai familiei ?

Hepatita virala B acuta si cronica sunt contagioase. De aceea, pacientii trebuie sa cunoasca care sunt masurile de reducere a riscului infectarii celor apropiati:

  • Discutia cu partenerul sexual si utilizarea prezervativelor la fiecare raport sexual.
  • Nu se folosesc la comun periutele de dinti, lame de ras, sau alte obiecte care pot intra in contact cu sangele celui infectat.
  • Se acopera orice leziune sau taietura cu un bandaj.
  • Nu donati sange, organe, alte tesuturi sau sperma.
  • Membrii familiei vor fi testati pentru hepatita B si daca rezultatul e negativ, vor fi vaccinati.
  • Nu imprumutati seringi sau ace pe care le-ati folosit.
  • Curatati orice pata sau scurgere de sange cu dezinfectant.

Hepatita B nu se transmite prin:

  • Imbratisare sau sarut.
  • Folosirea in comun a veselei.
  • Stranut sau tuse.
  • Alaptarea la san.

Avand in vedere raspandirea infectiei cu virusul heptitic B, este foarte important sa se depisteze din timp infectia, intrucat hepatita virala B reprezinta o problema importanta de sanatate publica.

Adaugă comentariu nou