Esti aici:Ghid medical / Boli si Afectiuni / Hipotiroidism
Hipotiroidism
Generalitati
Ce este hipotiridismul?
Tiroida este o glanda in forma de fluture ce se afla la baza gatului, sub “marul lui Adam”. Desi cantareste foarte putin glanda tiroida are un efect enorm asupra sanatatii. Toate aspectele legate de metabolism, de la ritmul batailor inimii, la viteza de ardere a caloriilor, depind de buna functionare a acestei glande.
Hipotiroidismul este o stare patologica cauzata de insuficienta secretare a hormonilor tiroidieni de catre glanda tiroida. Femeile, mai ales cele peste 40 de ani se confrunta mai des cu o tiroida subactiva decat barbatii.
Cauze
- tiroida Hashimoto, o afectiune in care sistemul de aparare al corpului sau sistemul imun produce anticorpi, care ataca si distrug in timp tesutul tiroidian. Ca rezultat, glanda tiroida nu poate produce hormone tiroidian. Peste tot in lume, lipsa de iod este prima cauza de hipotiroidism . Adaosul de iod in sare, alimente si apa a eliminat aceasta problema;
- tratamentele chirurgicale la nivelul tiroidei: tiroida poate fi scoasa in intregime (tiroidectomie totala) sau partial, pentru a trata boli ca hipertiroidismul (se produce prea mult hormon tiroidian), o glanda tiroidiana prea mare (gusa) care face inghitirea dificila, cancerul tiroidian sau nodulii tiroidieni care pot fi supra-activati sau cancerosi;
- terapia cu iod radioactiv: care se foloseste frecvent pentru tratamentul hipertiroidismului, aceasta metoda distruge glanda tiroidiana si se poate transforma in hipotiroidism;
- iradierea externa: folosita pentru tratamentul unor cancere ca limfomul Hodgkin; acest tratament radioactiv poate distruge glanda tiroida.
- infectiile: infectiile virale si bacteriene pot afecta temporar glanda tiroida, ducand la o forma de hipotiroidism pe termen scurt; hipotiroidismul dat de infectii nu devine, de obicei, permanent;
- medicamentele: unele medicamente pot interfera cu producerea de hormoni tiroidieni; litiul carbonic este unul dintre cele mai cunoscute medicamente care duce la hipotiroidism; altele sunt Amiodaroma si alfa-interferonul;
- rar, afectiuni ale glandei pituitare (hipofiza) sau ale hipotalamusului (determina forme secundare si tertiare ale hipotiroidismului): glanda pituitara si hipotalamusul produc hormoni care controleaza functia tiroidiana si ca raspuns, afecteaza capacitatea acesteia de a produce hormoni tiroidieni;
- iodul in exces: prezent in alimente sau medicamente, poate reduce functia glandei tiroide; aceasta problema este temporara;
- hipotiroidismul congenital: aproximativ unul din 4000 de nou-nascuti are o glanda tiroidiana cu probleme functionale.
Factori de risc
- varsta: adultii in varsta sunt mai predispusi la hipotiroidism decat tinerii
- sexul: femeile sunt mai predispuse decat barbatii sa dezvolte boli tiroidiene
- antecedentele heredocolaterale (familiale): hipotiroidismul tinde sa aiba agregare familiala (apare la mai multi membrii ai aceleiasi familii)
- antecedente de afectiuni tiroidiene: boli tiroidiene, o gusa marita sau interventii chirurgicale sau iradieri locale in cadrul unor tratamente tiroidiene, cresc probabilitatea de a dezvolta hipotiroidism pe viitor
- unele boli cronice: diabetul, o boala autoimuna care se manifesta prin portiuni tegumentare nepigmentate (vitiligo), anemia pernicioasa si albirea parului prematur (leucotrichie) sunt mai frecvente la oamenii cu hipotiroidism
- deficienta de iod: este frecventa in zonele unde nu se adauga iod in sare, alimente si apa
- medicamente: unele medicamente pot interfera cu functia normala tiroidiana, in mod special Carbonatul de litiu, Amiodarona si Interferonul alfa.
Cum se manifesta?
Intrucat cantitatea de triiodotironina (T3) si de tiroxina (T4) este insuficienta, metabolismul este incetinit. Simptomele nu sunt intotdeauna evidente, iar hipotiroidismul poate fi uneori confundat cu alte afectiuni. Persoanele afectate de hipotiroidism prezinta urmatoarele simptome:
- oboseala si apatie
- stare de slabiciune
- sensibilitate la frig
- luare in greutate
- constipatie
- depresie
- iritabilitate
- Confuzie si pierderi de memorie
Daca nu este tratat, simptomele progreseaza si in unele cazuri pot evolua intr-o forma grava a hipotiroidismului numita mixedem. Temperatura corpului scade, apare anemia si creste riscul unei insuficiente cardiace congestive. Coma mixedematoasa, care poate fi declansata de o infectie, expunere la frig, un traumatism sau de ingerarea de sedative, provoaca pierderea constientei, convulsii, incetinirea respiratiei si irigarea insuficienta a creierului.
Complicatii
- Gusa: Stimularea constanta a tiroidei pentru a produce mai multi hormoni poate duce la marirea glandei ducand astfel la aparitia gusei. Desi nu produce disconfort fizic, gusa deterioreaza aspectul persoanei afectate si poate crea probleme la respiratie sau la inghitit.
- Probleme ale inimii: Hipotiroidia poate de asemenea fi asociata cu un risc crescut de boli coronariene in principal din cauza faptului ca la persoanele cu tiroida subactiva nivelul colestrolului “rau” (LDL) este ridicat.
- Probleme de sanatate mentala: Hipotiroidia poate produce depresii chiar de la debutul bolii, acestea urmand sa se agraveze cu timpul. Hipotiroidia poate avea efect si asupra libidoului, diminuand dorinta sexuala atat la barbati cat si la femei. De asemenea poate incetini ritmul activitatilor mentale.
- Mixedem: O hipotiroidie nediagnosticata si netratata poate ameninta viata pacientului. Acesta manifesta o intoleranta crescuta la frig, ameteli, Letargie si chiar pierderea cunostintei.
- Defecte la nastere: Bebelusii nascuti de mame cu hipotiroidie nediagniosticata si netratata au mai des defecte la nastere decat cei nascuti de mama sanatoase. Doctorii stiu ca acesti copii sunt predispusi la probleme de dezvoltare fizica si intelectuala iar studii recente au aratat ca exista o legatura intre hipotiroidia viitoarelor mame si anomalii vizibile la nastere ca de exemlu lipsa valului palatin. Hipotiroidia poate fi cauza problemelor de sanatate ale inimii, rinichilor si creierului la acesti bebelusi.
Diagnostic
Primii pasi in diagnosticarea hipotiroidismului clinic sau a hipotiroidismului subclinic constau intr-o anamneza si un examen obiectiv minutios. Daca rezultatele determina medicul sa suspecteze un hipotiroidism sau un hipotiroidism subclinic, va recomanda teste pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului. Testele sanguine sunt folosite intotdeauna, pentru confirmarea diagnosticului de hipotiroidism .Testele cele mai des folosite sunt dozare TSH (hormonul de stimulare tiroidiana) si T4 (tiroxina).
Daca testele de mai sus nu sunt normale, determinarea anticorpilor anti-tiroidieni, pot determina daca persoana are o boala autoimuna (tiroidita Hashimoto), in care sistemul de aparare al organismului ataca glanda tiroida.
Rar, urmatoarele teste imagistice pot fi folosite pentru evaluarea glandei tiroide, care pare a fi modificata in timpul examenului obiectiv:
- ecografia tiroidiana
- CT tiroidian (computer tomografia)
- scintigrafia tiroidiana.
O analiza sangvina, denumita testul de stimulare a hormonului de eliberare tireotrop (TRH) este folosit uneori, pentru a diagnostica forme rare de hipotiroidism, cauzate de boli ce afecteaza hipotalamusul sau hipofiza. O computer tomografie sau o rezonanta magnetica nucleara a hipotalamusului sau a hipofizei, pot fi efectuate pentru a observa eventuale modificari ale acestor zone ale creierului.
Tratament
Tratamentul hipotiroidismului vizeaza inlocuirea hormonilor tiroidieni cu hormonii de sinteza (levotiroxina). Acest medicament administrat pe cale orala duce la reducerea simptomelor: pacientii se simt mai putin obositi, nivelul de colesterol din sange scade, la fel ca si greutatea corporala. Tratamentul cu levotiroxina este urmat toata viata, dar doza necesara se modifica; din acest motiv medicul va verifica nivelul de TSH in fiecare an.
Levotiroxina poate provoca reactii adverse atunci cand este administrata in doze prea mari: cresterea exagerata a apetitului, insomnii, Palpitatii si tremuraturi. De asemenea, la pacientii cu boli cardiovasculare tratamentul va incepe cu doze mici, care vor fi crescute progresiv, pentru a permite inimii sa se adapteze la un metabolism crescut.
Capacitatea organismului de a absorbi levotiroxina poate fi redusa de unele medicamente (colestiramina), suplimente (de fier) sau chiar de unele alimente (produsele din soia sau cele bogate in fibre).
Tratamentul hormonal substitutiv nu se va administra in cazul unui hipotiroidism subclinic (nivel scazut de TSH), deoarece poate dauna.
In majoritatea cazurilor simptomele se imbunatatesc in prima saptamana de tratament. Toate simptomele dispar de obicei dupa cateva luni. Bebelusii si copiii vor fi tratati fara intarziere. Persoanele in varsta si cele cu alte afectiuni vor raspunde mai greu la tratament.
In cazul in care hipotiroidia este cauzat de tiroidita Hashimoto, de terapia cu radiatii sau apare in urma indepartarii tiroidei – veti avea nevoie probabil de tratament tot restul vietii. Cateodata, tiroida dereglata de boala Hashimoto isi poate relua functiile.
In cazul in care hipotiroidia apare in urma unei infectii sau a unei boli grave, glanda isi va relua functiile de indata ce va veti insanatosi.
- Endocrinologie si Diabet
- Bradicardie(scaderea frecventei cardiace)
- Confuzie
- Constipatie
- Crampe musculare
- Cresterea in greutate
- Depresie
- Menstruatii abundente
- Oboseala (astenie)
- Piele uscata
- Pierderea de memorie (Amnezie)
- Preparate hormonale sistemice (exclusiv hormoni sexuali)
- Slabiciune
- TERAPIA TIROIDEI











Va rog foarte mult dc sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns!
Sunt insarcinata in aproape 30 de saptamani si am fost diagnosticata cu hipotiroidism. In urma analizelor specifice glandei tiroide, am Tsh marit, e 5.18. am facut si o ecografie, insa mi s-a spus ca glanda tiroida arata f bine si cauza ar fi o modificare din nastere, dar nu grava, care se manifesta, acum , in sarcina. Mi s-a recomandat tratament cu Euthyrox si Vigantolleten timp de 6 luni. iau deja acest tratament de 1 luna si nu am observat prea multe imbunatatiri. problema e ca imi creste pulsul(doar in prima jumatate a zilei), apoi am senzatii de ameteala si slabiciune si simt ca lesin. am palpitatii si simt o presiune pe burta. daca stau in pat, nu mai am aceste stari. ceea ce ma ingrijoreaza mai mult e faptul dc voi putea naste natural din cauza acestor simpome.
Va recomand sa urmati tratamentul recomandat de medic. Femeile insarcinate cu hipotiroidism trebuie monitorizate constant, prin testari repetate pentru a li se mentine un nivel echilibrat de hormoni tiroidieni.
Tratarea pacientelor hipotiroidiene diagnosticate in cursul sarcinii este necesara deoarece s-a constatat ca hipotiroidismul netratat poate determina complicatii ale sarcinii precum: hipertensiune gestationala (abruptio placentae), avort, nastere prematura, nasterea unor copii cu o greutate mica, malformatii congenitale, hemoragii postpartum, anemie. Multa sanatate!
Buna ziua. Sunt mamica unui baietel nascut pe data de 20.04.2011.locuiesc in spania iar aici se efectueaza o analiza la bebelusi numita proba de talon adica proba calcaiului pt ca i se ia o picatura de sange din calcai pt a se descoperi daca sufera de fibroza chistica, hipotiroidism congenital si fenilcetunorie.rezultatul acestei analize este in limite normale, in scrisoarea de instiintare nefiind precizate nici un fel de valori. acum la 35 de zile de viata a micutului medicul pediatru ne.a trimis la analize pt ca nu ii mai trecea icterul. valorile bilirubinei sunt de 7 ori mai mari decat cele normale 7.37mg/dL [limite 0.1 - 1,1], TSH 16.21mU/L[limite 0,62 - 8.05], T4 liber 16.7pmol/L [limite6.2 -30,1].medicul specialist endocrinolog a hotarat sa mai asteptam inca 2 sapt si sa refacem analizele pt a vedea cum evolueaza dar eu sunt f speriata pt ca am citit ce implica lipsa hormonilor tiroidieni in dezvoltarea nou nascutului.va rog dati/mi un sfat. dumneavoastra ce masuri ati lua? astept un raspuns cat mai repede.va multumesc.
Nivelul de TSH este crescut in hipotiroidismul primar (tiroidian) fiind cel mai sensibil test in aceasta afectiune; totusi valorile normale la copii cu varsta cuprinsa intre 4 zile si 2 luni sunt 0,43-16,1. Cresterea bilirubinei este probabil asociata cu prezenta icterului fiziologic prelungit ( icterul laptelui de mama). Nivelul normal al bilirubinei se situeaza sub 0,8 mg/dl de sange. Insa in cazul nou-nascutilor, chiar daca valorile ajung la 12-15 mg, se considera icter fiziologic, deci nu e periculos. Neonatologii sunt ingrijorati cand bilirubina atinge valori mai mari de 20 mg. Va recomand sa respectati indicatiile medicului dvs. Multa sanatate!
Buna ziua,
Am 42 de ani si am facut recent analize de sange unde a aparut un nivel foarte mare al trigliceridelor respectiv 972.Eu ma confrunt de cateva luni cu mai multe simptome cum ar fi:oboseala permanenta mai ales dupa amiaza,dureri de cap si senzatie de frig fara febra,somnolenta ziua ,insomnie noaptea pierderi de memorie ,lipsa de concentrare,balonari,apetit crescut pentru dulciuri,stare de nervozitate.Aceste simptome nu apar zilnic dar se repeta lunar.Sunt zile in care am o buna dispozitie si altele in care starea generala este foarte alterata.Pot fi acestea semne ale hipotiroidiei?
Multumesc,
Marina B
Salut! Am 18 ani si am fost diagnosticata cu hipotiroidism frust.....am luat tratament 8 luni cu euthyrox iar ;una asta am fost din nou si mi sa spus ca aproape am ajuns la limita normala dar ca ar mai trebui sa continui si peste 6 luni voi reveni (nu mi sa marit doza ---aceasta a ramas 12,5 mg...zilnic) .
Cam de vreo 2-3 luni ciclul a inceput sami intarzie ...mi-a intarziat deja 3 saptamani..este normal?
Afectiuni ale glandei tiroide sunt frecvent implicate in afectarea ciclurilor menstruale. Afectarea tiroidei va genera o scadere si a prolactinei – hormon secretat de glanda pituitara (hipofiza anterioara) cu rol in reglarea secretiei lactate si a dezvoltarii glandelor mamare – efect ce va avea la randul sau consecinte asupra functiei hipotalamusului cu afectarea ciclurilor menstruale. Hipotiroidismul este o cauza frecventa ale intarzierii sau absentei menstruatiei. Va recomand sa va adresati medicului endocrinolog pentru stabilirea dozei corespunzatoare de Euthyrox. Multa sanatate!
eu iau tratament pentru hipotirodism de vreo luna jumate, dar nu simt nimic schimbat in bine doar ca m-am ingrasat fara nici un motiv, adica fac sport zilnic mananc sanatos, nimic diferit de cum era inainte de tratament, doar ca m-am ingrasat vreo 3 kg intr-o saptamana, starea de somnolenta si oboseala nu imi dispare si am tendinta spre constipatie.Si in legatura cu tratamentul eu iau euthyrox 50, dar acest medicament imi inlocueste hormonii pentru tiroida sau este un + la acesti hormoni care nu sunt destui?
Euthyrox se indica ca tratament de substitutie cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) in hipotiroidie. Cred ca ar trebui sa va adresati medicului endocrinolog, este posibil ca doza sa fie prea mica ( Euthyrox are ca efect advers scaderea in greutate). Multa sanatate!
Buna seara . am 16 ani , acum ceva timp am fost la endocrinolog si mi-a spus ca am gusa ferma . mi-am facut analizele tsh 4.09 si t4 1.62 , am vreun motiv de ingrijorare
Publică un comentariu nou