Titlu

Copilul la 3 ani, dezvoltarea fizica si sociala


La varsta de trei ani, copiii au personalitatea formata, devin mai putin incapatanati si mai cooperanti. Acestia incep sa aiba mai multa rabdare si tendinta sa isi controleze reactiile.

Dezvoltarea fizica a copiilor de trei ani

La varsta de trei ani, copiii masoara intre 90 si 96 de centimetri inaltime si cantaresc intre 13 si 16 kilograme. La aceasta varsta copiii au dobandit deja simtul echilibrului, pot sta intr-un picior si sa nu cada, pot lovi o minge, pot merge cu spatele si pot merge drept in lungul unei linii.

Caracterul copiilor de trei ani

La varsta de trei ani, copiii isi situeaza mama in centrul vietii lor afective. Tatal este preferat in conditiile desfasurarii de activitati practice si precise.  Baietii descopera la aceasta varsta placerea sa il implice pe tata in joaca cu masinutele, cu trenuletele si cu constructiile de tip lego. Fetele sunt atrase mai degraba de activitatile de tip casnic ale mamei avand tendinta sa prefere joaca cu jucarii asemanatoare veselei de bucatarie.

La varsta aceasta, copiii isi dezvolta dorinta de a le face placeri si de a le fi de folos parintilor lor. Copiii incep sa inteleaga ce este umorul, sa inteleaga glumele si incep sa ii placa ghicitori.

Gelozia si frica de intuneric

La aceasta varsta, copiii incep sa manifeste mai pregnant frica de intuneric, se sperie usor de aparitii ciudate si incep treptat sa inteleaga diferenta dintre personajele negative si cele pozitive.

Sentimentele de frica

Copiii nu au nici experienta si nici putere de gandire, iar temerile celor mici pot parea ciudate sau lipsite de fundament. Astfel, chiar si cele mai inofensive obiecte sau actiuni pot determina sentimente de frica in primii cinci ani din viata. Aceste manifestari nu sunt anormale, ele facand parte din procesul de descoperire instinctuala a lumii. Temerile curente ale copiilor constau in frica de singuratate, frica de intuneric, de animale sau de persoane necunoscute. Teama de intuneric este frecvent intalnita la copii, acestora manifestand o frica evidenta de noapte, spatiile sumbre sau necunoscute.

Fobiile usoare nu tulbura, in general, viata copiilor intr-atat de mult incat sa le-o dezorganizeze, insa frici precum cea de caini pot determina stari de anxietate si sentimente de pericole interioare puternice. Fricile fara cauze aparente sunt manifestate in special de catre copiii emotivi. Acestia trebuie sa beneficieze de blandete pentru a preveni dezvoltarea de proportii alarmante ale acestor frici.

Unele frici pot parea anormale prin prisma frecventei si a intensitatii si persistentei lor. Astfel, copiii de opt ani care inca prefera lumina veiozei pentru a putea adormi noaptea pot manifesta temeri anormale, precum copiii care plang daca vad in departare un caine. Aceste frici nu sunt patologice, astfel incat nu se diferentiaza cu usurinta de fricile normale decat prin prisma intensitatii, copiii avand comportamente obisnuite in rest. Exagerarea fricilor banale, persistenta si intensitatea lor se datoreaza, in general, atitudinii gresite a parintilor care isi ameninta copiii cu expunerea acestora la fricile lor in cazul in care nu se comporta cum ar trebui. Uneori, parintii  transfera fara sa vrea propriile lor frici copiilor lor.

Fricile excesive, bizare sunt caracterizate prin intensitatea lor, tenacitatea si perseverenta lor chiar si in urma disparitiei factorilor ce determina instalarea fricii. Fobiile care genereaza manifestari exagerate trebuie monitorizate de catre parintii si eventual un medic specialist pentru ca acestea constituie adesea semnul principal al schizofreniei, afectiune caracterizata de inconsecventa mintala. Acest lucru este valabil in special in cazul adolescentilor. De asemenea, agresivitatea excesiva, timiditatea excesiva, balbaiala sau balbismul, ticurile, maniile, oboseala exagerata sau inadaptarea sociala si scolara trebuie observate cu atentie deoarece pot contitui simptome ale unei tulburari de natura nervoasa. In aceasta situatie, parintii trebuie sa se consulte cu un medic psihiatru in masura sa identifice astfel de tulburari, sa determine cauza temerilor manifestate si sa recomande tratamentul adecvat.

Originile fricilor copiilor

Teama este un sentiment aflat in stransa legatura cu procesul de cunoastere a vietii, astfel nu este normal ca un copil sa nu aiba nici o frica. Modul in care sunt manifestate aceste temeri insa, este dependent de personalitatea si structura fizica a fiecarui copil in parte. Acestea fiind spuse, se poate conchide ca unii copii pot fi mai sensibili, mai emotivi, mai nervosi sau mai iresponsabili decat alti copii. In cazul copiilor mai sensibili, sentimentele de frica se pot grefa cu mult mai multa intensitate, fiind stimulate sau intretinute de atitudinea gresita a parintilor. La alti copii, tulburarile de ordin fizic sau psihic pot favoriza dezvoltarea tulburarilor cu caracter obsesiv ale caror manifestare este dificil de corectat.

Erorile savarsite in cursul procesului educativ care determina copilul sa devina mai fricos decat in mod normal sunt multiple si foarte des inregistrate. Cele mai frecvent inregistrate astfel de erori constau in pedepsirea copiilor pentru fapte mai mult sau mai putin importante. In aceasta situatie, copiii pot reactiona in  diverse moduri. Copiii foarte sensibili sau usor impresionabili vor fi speriati o lunga perioada de timp de ideea de pedeapsa. O alta eroare savarsita de unii parinti este exagerarea lipsurilor copilului de catre adulti. In cazul in care acestuia i se aminteste adesea ca are aceste lipsuri, rezultatul va fi pierderea increderii in sine a celui mic si stapanirea sa de o teama interioara permanenta. Pentru invingerea temerilor, copiii trebuie sa fie inconjurati de un climat afectiv in cadrul familiei.

In cazul in care copilul are o sora sau un frate mai mic se poate instala sentimentul de gelozie ca urmare a atentiei mamei acordate celui mai mic. Astfel, copilul mai mare incearca sa distraga atentia mamei pentru a capata atentie la randul lor. La aceasta varsta, copiii sunt foarte concentrati asupra propriei persoane, nefiind constienti ca persoanele din jurul lor pot avea si alte puncte de interes in afara de persoana sa.
In cazul in care copilul merge la gradinita se poate atasa excesiv de educatoarea sa si incerca cu orice pret sa devina preferatul acesteia. Astfel, copilului ii face placere sa o asculte si sa comunice cu aceasta. De asemenea, in relatia cu ceilalti copii, poate deveni mai cooperativ si mai atent, invata sa astepte sa ii vina randul si invata sa imparte jucarii cu acestia.

Copilul de trei ani merge la gradinita

In general, la varsta de trei ani, copiii incep sa mearga la gradinita, aceasta reprezentand varsta optima la care cei mici suporta sa se desparta temporar de parintii lor. La aceasta varsta copiii incep sa devina elevi printre alti copii si isi pierd statutul privilegiat timp de cateva ore. Astfel, cei mic se obisnuiesc sa traiasca intr-o colectivitate, desi initial manifesta sentimente de teama fata de ceilalti colegi si asteapta cu nerabdare ca parintii sai sa il aduca inapoi acasa.

Educatoarea, o noua autoritate in viata copilului

La gradinita, copiii constientizeaza ca in viata lor intra o noua autoritate, astfel ca inteleg ca impulsivitatea si instabilitatile lor trebuie controlate. Copiii sunt obligati de imprejurari sa invete sa isi fixeze cu grija obiectivele sa sa depuna eforturi pentru atingerea lor. Copiii trebuie sa intalneasca la gradinita climatul de siguranta necesar pentru a se simti bine. Dificultatile intalnite la inceputul mersului la gradinita sunt normale, astfel ca nici educatoarea si nici parintii nu trebuie sa incerce sa minimalizeze problemele de adaptare ale celor mici.

Noile frontiere ale cunoasterii

Mergand la gradinita, copii au ocazia sa invete primele poezii alaturi de coplegii lor, invata cum sa se orienteze in timp si sa distinge diferenta dintre " inainte " si " dupa " si intre notiunea de "dimineata" si notiunea de "dupa amiaza". Cu ajutorul interactiunilor sociale, copiii se specializeaza, iar la varsta de patru ani reusesc sa diferentieze " stanga " de " dreapta ". Confuziile intre aceste doua notiuni sau stangacia in a le diferentia denota tulburarea schemei proprii corporale si imaginea gresita a copiilor despre propriul lor corp. Exprimandu-se in cadrul unei colectivitati, copiii invata sa isi dezvolte abilitatile prin pantomima, joaca cu plastilina sau marionetele, tehnicile de desen si pictura. Tot la gradinita, copiii invata cum se tine corect un creion in mana. Dupa mazgalelile realizate la varsta de 18 luni, in jurul varstei de doi ani si jumatate acestia reusesc sa deseneze linii curbe, la varsta de trei ani reusesc sa reproduca un cerc, ca la varsta de patru ani sa reuseasca sa deseneze un patrat si la varsta de sase ani sa deseneze romburi.

Specialistii in psihologie se refera adesea la varsta psihologica a copilului si nu la varsta sa biologica. Astfel, unii copii se simt pregatita sa mearga la gradinita la varsta de doi ani si jumatate, spre deosebire de altii care trebuie sa mai astepte pana la implinirea varstei de patru ani.

Mersul la gradinita in Romania

In tara noastra, gradinitele de stat manifesta, in general, pretentii prea ridicate, considerand ca unii copii nu se incadreaza in cerintele lor. In aceasta categorie sunt incadrati fie copiii care nu pot folosi singuri toaleta, fie cei care nu stiu sa foloseasca inca corect tacamurile, fie copiii care nu sunt obisnuiti sa se imbrace sau sa se dezbrace singuri. Astfel, acestea recomanda copiilor care nu intrunesc aceste conditii sa mai astepte pana la inscrierea la gradinita.

Gradinitele particulare pot accepta si inscrierea copiilor mai putin pregatiti pentru integrarea in societate, unele acceptand chiar si copii care inca mai poarta scutece.

Cu toate acestea, varsta minima la care sunt primiti copiii la gradinita este cea de trei ani, varsta la care cei mici devin mai independenti si mai siguri pe sine. Parintii trebuie sa reflecte cu atentie la acest lucru, ei fiind cei care stiu cel mai bine cand este cel mic pregatit sa mearga la gradinita. Parintilor le este recomandat sa aleaga o gradinita aflata in apropiere de casa sau sa aleaga o gradinita aflata in apropierea locului lor de munca in cazul in care obisnuiesc sa lucreze peste program, insa daca parintii sunt ajutati de catre o bunica sau o bona, au libertatea sa aleaga o gradinita cu program scurt pana la ora 12:00. 

Alimentatia si activitatile zilnice ale copiilor de trei ani

La varsta de trei ani se pot constata si schimbari pozitive in ceea ce priveste pofta de mancare a copiilor. Mesele preferate de majoritatea copiilor de trei ani sunt gustarile si micul dejun. Acestea sunt mai putin consistente si contin si alimente dulci, insa aceste preferinte reprezinta semne ca pofta lor de mancare incepe sa se regularizeze.

Abordarea manifestarilor negativiste ale copiilor de trei ani

Dupa ce incep sa mearga, intre varstele de 12 si 15 luni, deplasare le permite copiilor sa investigheze toate zonele locuintei, sa rastoarne diverse obiecte, sa goleasca sertarele, sa traga de clantele usilor, sa arunce obiectele intalnite si altfel de activitati. Astfel, aceasta reprezinta o perioada foarte agitata pentru parinti, care sunt nevoiti sa sporeasca atentia acordata celor mici si sa ii supravegheze indeaproape.

Dupa implinirea varstei de 15 luni, copiii sunt instabili atat in exteriorul cat si in interiorul locuintei. Plimbarile por reprezenta un chin pentru insotitorii copiilor deoarece de cele mai multe ori, tinerea de mana a copiilor este imposibila, acestia preferand sa alerge in toate directiile, sa tipe pe strada, sa arate cu degetul ca vrea anumite lucruri pe care le vede, iar atunci cand doresc sa fie asezati in carucior, doresc sa coboare imediat ce sunt asezati. Cazurile extreme nu lipsesc, acestea fiind confirmate de copiii care incep sa se tranteasca pe jos, sa tipe indelung atunci cand parintii incearca sa ii ia in brate sau atunci cand nu li se ofera ceea ce isi doresc. De obicei, acestia sunt impasibili la atentionarile primite din partea persoanelor adulte, parand sa nu auda nimic din ceea ce li se spune, alteori insa, pe masura ce le este atrasa atentia asupra unui anumit comportament, cu atat mai mult vor persista in a da curs acestuia. Capacitatea parintilor de a-si indeplini acest rol este astfel pusa greu la incercare.

Totusi, intre 18 si 24 de luni, copiii incep sa se mai linisteasca, modul lor de a se deplasa devine mai putin nervos, comunicarea de natura verbala capatand un loc mai important. In sa aceasta perioada nu dureaza mult, dupa implinirea varstei de doi ani, manifestarile negativiste ale copiilor carora li se interzice ceva devenind explozive. La aceasta varsta, copiii au tendinta de a refuza orice, incercarile de rezolvare a conflictelor ramanand fara rezultate.

Pentru a nu risca ca cei mici sa devina prea rasfatati, psihologii adreseaza parintilor urmatoarele recomandari:

  • Parintii trebuie sa stabileasca reguli clare de comportament pentru evitarea situatiilor periculoase si pentru evitarea caderii in ridicol fata de persoanele din jur, reguli esentiale si minime de bun simt si civilizatie.
  • Copiilor trebuie sa li se explice de ce nu au voie sa se comporte inadecvat in diferite situatii, folosindu-se cuvinte si o exprimare pe care acestia sa le inteleaga, motivandu-i astfel sa adopte un comportament decent.
  • Comportamentele nedorite trebuie sa fie urmate de consecinte stabilite in mod clar si aplicate fara intarziere.Aceste consecinte pot consta in excluderea copilului din respectiva situatie, spre exemplu, daca acesta nu vrea sa se joace frumos in parc si raneste ceilalti copii desi este atentionat, acesta poate fi dus in afara parcului. De asemenea, o alta consecinta poate fi retragerea posibilitatii acestuia de a desfasura activitatea sa preferata, spre exemplu interzicandu-se vizionarea programelor de la televizor. Situatia creata poate fi si reparata, de exemplu prin aducerea copilului in incaperea in care a facut dezordine si indemnandu-l pe acesta sa faca curatenie sau sa i se spuna sa inapoieze jucaria sustrasa altui copil din parc. Atitudinea ferma si consecventa parintilor reprezinta solutie in timpul acestor crize. Solutia ideala consta in pastrarea unei atitudini ferme, dar relaxate si eventual folosirea umorului, copiii putand fi chiar surprinsi de reactia parintilor.
  • Copilului trebuie sa i se adreseze cerinti si nu rugaminti, daca se doreste respectarea regulilor impuse de parinti. In cazul in care acestuit i se adreseaza intrebari, va avea inca o data ocaza sa refuze. Parintii trebuie sa isi informeze copiii ca este momentul sa se spele pe dinti si nu sa ii intrebe daca doresc sa faca acest lucru.
  • Atunci cand parintii observa ca cei mici sunt pe cale sa dea curs unui comportament inadecvat, spre exemplu daca acestia se indreapta catre televizor hotarati sa apese butonul de oprit, trebuie sa le se distraga atentia spre altceva.
  • In cazul comportamentului agresiv asociat cu tipete sau cu trantirea pe jos a copiilor, parintii nu trebuie sa se lase impresionati. In cazul in care acestie cedeaza insistentelor copiilor, acestia din urma vor deveni convinsi ca datile viitoare trebuie sa tipe mai tare pentru a primi ceea ce doresc.

Parintii trebuie sa evite orice forma de agresiune asupra copiilor

Agresiunea fizica nu poate rezolva probleme decat pe moment, insa agraveaza starea de nervozitate si de frustrare. Oferind copiilor agresivitate, acestia vor intelege ca autoritatea se poate impune doar prin folosirea fortei. Pe viitor, acestia pot fi tentati sa urmeze acelasi model comportamental cu scopul impunerii in fata copiilor sau adultilor.

Parintii nu trebuie sa le zica mereu " nu " copiilor, insa trebuie sa se asigure ca cei mici isi desfasoara activitatile fara a risca sa se accidenteze. Nevoia copiilor de explorare a oricarui spatiu este absolut normala, astfel ca nu trebuie sa li se limiteze accesul la spatiul inconjurator in mod exagerat.

Copiii trebuie sa fie informati ca au un anumit program, ca intai mananca, apoi se joaca si apoi doarme. Copilul trebuie sa stie ca are un loc al lui pentru dormit si ca numai acolo va desfasura aceasta activitate.

Daca doresc ca cel mic sa respecte cerintele programului zilnic, parintii trebuie sa fie consecventi si sa il respecte si ei la randul lor. Acestia nu trebuie sa fie prea rigizi si sa supuna copilul unor chinuri zilnice, ci trebuie sa adapteze programul zilnic al copilului la preferintele si nevoile acestuia. In acest mod, parintii ii vor asigura copilului echilibrul psihic si fizic de care acesta are nevoie.

Parintii trebuie sa ii ofere afectune copilului chiar si in momentele in care acesta greseste, sa nu il invinovateasca intr-un mod exagerat si sa nu il ameninte cu absenta afectiunii daca are un comportament inadecvat pentru ca cel mic isi aminteste astfel de vorbe pentru mult timp si le poate acorda o importanta mult mai mare.

Copiii au nevoie sa li se impuna interdictii deoarece la varsta de trei ani acestia sunt inca incapabili sa ia decizii singuri. La aceasta varsta cei mici se hotarasc greu ce vor sa faca, prefera sa vizioneze desene animate, ca peste 10 minute sa se razgandeasca si sa isi doreasca altceva si asa mai departe. Parintii nu pot tine pasul cu cerintele nejustificate ale copiilor, motiv pentru care trebuie sa il ajute sa ia decizii, sa adopte o conduita comportamentala adecvata si sa o respecte si pe viitor. Incercand sa ii indeplineasca toate dorintele, parintii reusesc sa ii indeplineasca dorintele doar pentru moment pentru ca peste cateva minute, copilul isi va dori altceva. Incercand sa ii impuna anumite norme si reguli si asigurand respectarea lor, parintii il vor ajuta pe copil sa atinga maturitatea sociala care ii va permite integrarea in alte medii sociale precum gradinita sau scoala, fapt care in sine inseamna pregatirea celui mic pentru viata.

La varsta de trei ani copilul poate sa foloseasca tacamurile, reusesc sa manuiasca un pahar, invata sa se dezbrace singur. Daca cel mic nu reuseste sa se dezbrace singur, parintii nu trebuie sa se alarmeze deoarece dezbracatul si imbracatul reprezinta niste activitati destul de complexe pentru a caror desfasurare cei mici vor necesita initial ajutorul parintilor. Astfel poate sa mai treaca un an pana cand copilul reuseste sa se dezbrace si sa se imbrace singur.

Enurezisul

La varsta de trei ani copilul resuseste sa invete sa nu mai mictioneze necontrolat, astfel de accidente devenind din ce in ce mai rare. Enurezisul poate avea o cauza primara in cazul in care cel mic nu a avut continenta pentru un timp de trei pana la sase luni sau poate fi de natura secundara daca cel mic a avut o perioada lunga de continenta, iar aceasta problema a reaparut. Enurezisul se poate manifesta diurn, in timpul zilei sau nocturn, in timpul somnului. Cel mai frecvent inregistrat este enurezisul nocturn, acesta reprezentand 85 % dintre cazurile de enurezis. Enurezisul diurn se manifesta in 5 % dintre situatii. Restul de 10 % dintre cazurile de enurezis la copii sunt manifestari mixte, diurne si nocturne.

De cele mai multe ori, enurezisul se va remite de la sine pe masura ce copilul creste. Acesta este manifestat mai frecvent la baieti, considerandu-se ca unele dintre cazurile acestuia sunt de ordin psihologic. Factorii de natura genetica sunt si ei incriminati,in 70 % dintre cazuri parintii fiind afectati in copilarie de aceasta problema.
Un alt factor determinant este reprezentat de tulburarile somnului in asociere cu noctambulismul si cu cosmarurile.

Tulburarile de natura hormonala pot reprezenta, de asemenea, un factor cauzal, alaturi de infectiile urinare, tulburarile inervatiei vezicii urinare, obstructiile cailor urinare, diabet sau constipatie.
In cadrul examenului medical, medicul specialist preia de la parinti informatii precum antecedentele de enurezis ale parintilor, tipul enurezisului, eventuale cauze de stres psihologic ale copilului sau ce obiceiuri de urinare are acesta. Ulterior se va determina greutatea si inaltimea celui mic, tensiunea sa arteriala, examinarea organelor genitale , ulterior efectuandu-se o examinare neurologica. Investigatiile paraclinice de laborator includ analiza urinii si urocultura cu scopul excluderii posibilitatii unor infectii urinare.

Tratarea enurezisului copiilor include si terapia psihologica si modificarea obiceiurilor urinare ale celui mic. Copilul va trebui sa exerseze sa se abtina cat mai mult timp sa mictioneze cu scopul intaririi sfincterelor si maririi capacitatii de rezerva a vezicii urinare. Parintii il pot trezi pe cel mic dupa o ora de la adormire pentru a-l indemna sa urineze.Cea mai buna terapie disponibila la ora actuala este reprezentata de purtarea unei lenjerii speciale cu avertizare sonora. 

Secretia urinara reprezinta un lichid cu o compozitie bogata in saruri, astfel ca in momentul in care cel mic urineaza se va inchide un circiut de natura electrica intre doi electrozi care sunt montati in interiorul acesteia, care actioneaza o avertizare sonora ce trezeste copilul. In acest fel se formeaza un reflex al copilului de a se trezi la timp pentru a urina.

Tratamentul medicamentos consta in administrarea antidepresivelor triciclice care sunt folosite in special pentru tratarea starilor depresive. Eficienta lor inregistrata in caz de enurezis este de 50 %, existand o rata importanta de reaparitie a enurezisului in urma intreruperii tratamentului. Totusi, aceste medicamente implica si o rata importanta de de manifestare a reactilor adverse. Medicatia aceatsa este utila ca si tratament de scurta durata, de exemplu atunci cand copilul pleaca in tabere sau in vacante. Tot in acest sens se poate folosi si desmopresina, care implica riscuri destul de crescute de reaparitie a enurezisului dupa intreruperea terapiei. Efectele adverse ale acestui tratament de lunga durata sunt greu de stabilit, studiile efectuate pe aceasta tema fiind insuficiente.
Dupa ce copiii reusesc sa invete sa isi controleze instinctul de a urina, acestia trebuie sa invete sa se imbrace singuri si sa se spele pe maini. Parintii nu trebuie sa ii certe pe copii daca acestia nu reusesc din prima sa se controleze.

Copiii nu invata sa foloseasca toaleta la o varsta anume, ci se obisnuiesc cu acest obicei intre varstele de 18 si 30 de luni. Parintii nu trebuie sa se ingrijoreze insa daca cei mici isi formeaza acest obicei abia in jurul varstei de patru ani.

Semne ca cel mic e pregatit sa invete sa foloseasca toaleta:

  • Copilul poata sa stea cu usurinta in sezut.
  • Copilul incepe sa imite comportamentul adultilor la toaleta.
  • Copilul refuza scutecele si prefera lenjeria.
  • Copilul invata sa fie mai ordonat, aseaza lucrurile in locurile de unde le-a luat si chiar incearca sa faca curatenie.
  • Copilul devine mai independent refuza sa intinda mana parintilor atunci cand coboara treptele sau pur si simplu ii refuza verbal.
  • Copilul incepe sa anunte cand vrea sa isi faca nevoile sau chiar respecta un anumit ritual pentru aceasta activitate.
  • Copilul incepe sa fie interesat de toaleta sau de olita si isi urmareste parintii in baie sau se joaca in baie.
  • Copilul poate sa isi ridice si sa isi dea jos pantalonii singur.
  • Copilul intelege care este diferenta dinte notiunile de " ud " si " uscat ".
  • Copilul intelege si diferentiaza senzatia de urinare de cea de defecare.
  • Copilul are scaun in mod regulat.
  • Copilul face pauze mai lungi de trei ore intre urinari, semn ca si-a dezvoltat musculatura suficient pentru a retine urina.

Nu este nevoie sa fie indeplinite toate aceste conditii pentru inceperea procesului educativ. De asemenea, parintii pot apela la sfatul medicului pediatru pentru sfaturi suplimentare. Medicul pediatru poate furniza informatii suplimentare cu privire la pregatirile fizice ale copilului pentru obisnuirea cu toaleta.
Copilul poate invata sa mearga la toaleta in decurs de cateva zile sau chiar cateva luni, insa cel mai bine este ca cel mic sa se simta pregatit pentru acest lucru. Daca cel mic se simte pregatit, procesul va decurge mult mai usor atat pentru dumneavoastra, cat si pentru el.

Procesul de invatare a folosirii toaletei include explicarea asteptarilor parintilor de la copil, atentionarea parintilor de catre copil daca acesta doreste sa foloseasca toaleta si explicarea fiecarui pas copilului. Copilului trebuie sa i se explice cu calm si de ce si cum trebuie sa se dezbrace, sa se aseze, cat timp trebuie sa astepte, sa se curete, sa traga apa, sa se imbrace si sa se spele pe maini.

Fiecare pas este foarte important astfel ca parintii trebuie sa creeze o rutina si sa il premieze si aprecieze pe cel mic pentru fiecare succes al sau. Daca pasul precedent este invatat se poate trece la urmatorul pas, scopul fiind invatarea folosirii olitei sau a toaletei si nu realizarea perfecta a fiecarei etape. Astfel, parintii trebuie sa fie flexibili si sa nu streseze copilul cu o multime de amanunte pe care doar parintii le considera importante.
Parintii pot urma in cadrul acestui proces urmatorii pasi:

  • Gasirea unei olite comfortabile si cu dimensiuni adecvate si cumpararea unui colac reductor pentru copii. Majoritatea copiilor se simt mai in siguranta pe un colac de WC sau pe olite stabile. Daca incercati sa il invatati pe cel mic sa foloseasca toaleta, trebuie sa ii asigurati un obiect pe care acesta sa isi poata sprijini picioarele, pentru ca treptat sa se renunte la acest obiect de sprijin.
  • Ajutarea copilului sa se familiarizeze cu toaleta sau cu olita, sa se aseze si sa aleaga pozitia comfortabila pentru el. Parintii trebuie sa accentueze faptul ca olita este un  obiect personal, numai al sau.
  • Olita trebuie asezata intr-un loc accesibil copilului, nu trebuie sa fie asezata numai in incinta baii. Aceasta poate sa stea in oricare alta incapere a locuintei atat timp cat copilului ii este usor sa ajunga la ea daca doreste acest lucru.
  • Pentru inceput, copilul trebuie asezat pe olita o data pe zi imbracat pentru formarea unei rutine. Copilul nu trebuie fortat sa se aseze pe olita si trebuie lasat sa se ridice de pe ea daca isi doreste acest lucru.
  • Atunci cand cel mic se obisnuieste cu aceasta rutina puteti sa introduceti in ea si dezbracare copilului. Copilul se va aseza ca si pana acum pe olita insa fara pantalonasi.
  • Daca cel mic si-a facut nevoile in scutec, parintii pot aseza pampersul in olita, insa trebuie sa fie vazutie de cel mic. Olita se va curata apoi, materiile fecale se vor arunca la WC si se va trage apa. Acest proces trebuie vazut de cel mic. In cazul in care copilul urineaza stand pe olita, parintii trebuie sa efectueze aceleasi operatiuni sub privirea celui mic caruia i se va explica de ce trebuie facute aceste lucruri pentru a intelege care este destinatia lucrurilor.

Parintii trebuie sa aiba multa rabdare deoarece acceptarea si invatarea acestor operatiuni de catre copil poate dura destul de mult timp.

Sfaturi pentru usurarea procesului

  • Copilul trebuie imbracat in haine care se pot dezbraca usor si invatat cum sa faca acest lucru singur.
  • Copilul trebuie incurajat sa isi imite parintii, astfel ca puteti merge in baie si sa va asezati pe toaleta indemnandu-l pe cel mic sa se aseze pe olita sa.
  • Atat baieteii cat si fetitele trebuie invatati sa isi faca nevoile din pozitia de sezut. In cazul in care ii explicati unui baietel ca poate sa urineze si din picioare ca ca fi foarte greu sa il readuceti in pozitie de sezut.
  • Parintii trebuie sa urmareasca cu atentie grimasele, cererile de a folosi toaleta sau altfel de semnale venite din partea copilului. In cazul identificarii acestor semnale, parintii trebuie sa il intrebe pe cel mic daca vrea sa foloseasca toaleta sau olita. Daca copilul refuza, atunci nu trebuie fortat.
  • Parintii ii pot propune de mai multe ori pe zi copilului sa isi scoata pantalonasii.
  • Unii copii prefera sa li se aduca aminte cand este timpul sa foloseasca olita. Insa daca cel mic se simte stresat, parintii nu trebuie sa insiste.
  • Parintii trebuie sa isi exteriorizeze bucuria daca cel mic cere sa foloseasca olita fara sa i se propuna din parte adultilor.
  • Copiilor trebuie sa li se ofere ocazia sa traga singuri apa, insa numai daca ei doresc acest lucru deoarece unii copii se pot speria de sunetul produs de tragerea apei.
  • Pielea copiilor este foarte sensibila astfel ca igienizarea lor corecta este foarte importanta. Acest lucru este foarte important si din cauza ca in cazul aparitiei unei iritatii suparatoare, copilul poate asocia iritatia cu olita si poate refuza sa o mai foloseasca.
  • Atunci cand cel mic a invatat sa foloseasca de mai multe ori pe zi olita, acesta este pregatit sa poarte lenjerie normala. Pentru inceput, acesta poate fi imbracat cu lenjeria doar pentru cateva ore zilnic. Cu toate acestea, parintii nu trebuie sa se grabeasca sa renunte la scutece.
  • In cazul in care in timpul zilei o alta persoana se ocupa de cel mic, parintii au datoria sa se asigura ca aceasta recurge la aceleasi metode ca si ei si ca urmeaza acelasi plan educativ.
  • Parintii se pot astepta in cursul acestui proces de invatare ca cel mic sa se confrunte cu constipatia, care va ingreuna procesul educativ, insa cu calm si rabdare aceasta problema se rezolva.

Probleme posibil in cursul procesului de invatare

  • Copilul nu vrea sa accepte olita

Desi copilul se simte pregatit sa invete este posibil ca el sa aiba mai multa nevoie de suport si de incurajari din partea parintilor pentru a reusi sa renunte la scutece. Parintii nu trebuie sa forteze copilul sau sa intre in panica. Copilul poate acea tendinta sa spuna " nu " atunci cand parintii vor ca acesta sa accepte ceva. Astfel, olita poate fi pusa deoparte si parintii pot sa reia incercarile peste inca doua saptamani.

  • Copilul se aseaza pe olit, insa nu face nimic

Dace cel mic se aseaza cu usurinta pe olita e un semn bun. Motivul principal pentru care cel mic poate sa nu isi faca nevoile este constipatia. Astfel, parintii ii pot oferi alimente care determina scaderea consistentei scaunului. De asemenea, parintii ar trebui sa se intrebe daca cel mic sta confortabil pe olita. Exista, de asemenea, posibilitatea ca o altfel de jena poate sa il impiedice sa isi faca nevoile. In continuare, parintii trebuie sa aiba rabdare si sa nu intre in panica.

  • Copilul incepe sa faca pe el din nou

Parintii trebuie sa discute problema cu cel mic intr-un moment relaxat. Motivele pentru care cel mic incepe din nou sa nu se mai controleze pot fi diverse. Copilul se poate speria daca trebuie sa mearga seara la toaleta sau poate fi deranjat de o iritatia si sa ii fie rusine sa le spuna acest lucru parintilor. In cazul in care cel mic doreste sa foloseasca din nou scutecele sau in cazul in care parintii considera ca ar trebuie sa le reintroduca in obiceiurile copilului nu trebuie sa o considerati o problema majora.

  • Unul dintre copii a invatat usor sa foloseasca olita, insa celalalt are probleme in acest sens

Fiecare copil este diferit, la fel cum si metodele folosite la fetite pot sa difere fata de metodele folosite la baietei. Parintii trebuie sa incerce sa schimbe metoda de invatare si sa o adapteze personalitatii respectivului copil.

Copiii cu varsta de trei ani adora apa, parintilor fiindu-le greu sa ii mai scoata din cada atunci cand este momentul. Unii adopta obiceiul de a-si suge degetul, atii prefera suzeta sau biberonul, insa parintii nu trebuie sa se alarmeze deoarece dupa cateva luni acestia renunta si la aceste obiceiuri.

Vocabularul copiilor de trei ani

La varsta de trei ani, majoritatea copiilor vorbesc cursiv si corect, unii folosind un vocabular destul de bogat, de 800 pana la 1.000 de cuvinte. Copiii au invatat sa foloseasca formele de plural ale verbelor si substantivelor si folosesc corect si pronumele personale. Copiilor in varsta de trei ani le plac poeziile si rimele si le face placere sa asculte si pot raspunde majoritatii cerintelor adresate de catre parinti.

Comentarii

Exista metode audio si video prin care copilul  poate sa inteleaga anumite cuvinte. Exista numeroase jocuri si activitati care ii ajuta pe elevi sa inteleaga  mai bine cuvintele. Cu toate acestea, astfel de jocuri si activitati trebuie sa fie alese in functie de varsta copiilor si capacitatea de intelegere. Acestea pot include lectura povestilor, jucarea unor roluri, satira, teste de ortografie, etc. Mai mult decat atat, exista, de asemenea, unele jocuri interactive. Multa sanatate!

Buna ziua!

Sunt o mamica fericita de baietel in varsta de 3 ani si 3 luni mai exact. L-am inscris incepand cu acest an la gradinita si ca atare din luna septembrie si-a facut intrarea in colectivitate.Numai ca din acea clipa au inceput problemele.Pe langa faptul ca dusul la gradinita este deja un calvar care se termina cu tipete, urlete si in final cu lasarea lui fortata acolo de ceva vreme a inceput sa faca pipi pe el destul de des.Actiunea se repete si peste zi si in timpul noptii chiar la noi acasa.Mentionez ca i-am scos pampersul la varsta de 1 an si 8 luni definitiv si evolutia lui in a se mentine curat a fost una buna. In tmp am mai avut "accidente" dar mai mult pe timpul noptii decat ziua. Nu stiu ce sa ma mai fac cu el.Ma ingrijoreaza tare mult starea lui si nu stiu cum sa apuc problema pentru ca nu stiu daca e de ordin fiziologic sau emotional.Am incercat sa discut cu el despre gradi, despre cum e acolo, despre cum se comporta educatoarele si copiii cu el si nu-mi zice mare lucru.In final mi-a spus ca de cele mai multe ori copiii nu se joaca cu el deoarece considera ca e rusinos sa faci pipi pe tine.Mentionez ca fara voia noastra la inscriere, nemaiavand locuri la grupa mica l-au bagat direct la grupa mijlocie.Nu miam facut probleme initial pentru ca e un copil cu un bagaj f vast de cunostiinte pentru varsta lui si activitatile le face cot la cot cu colegii lui mai mari.

Va rog sa-mi dati si mie un sfat in aceasta privinta.

Va multumesc,

roxana.M

Exista metode audio si video prin care copilul  poate sa inteleaga anumite cuvinte. Exista numeroase jocuri si activitati care ii ajuta pe elevi sa inteleaga  mai bine cuvintele. Cu toate acestea, astfel de jocuri si activitati trebuie sa fie alese in functie de varsta copiilor si capacitatea de intelegere. Acestea pot include lectura povestilor, jucarea unor roluri, satira, teste de ortografie, etc. Mai mult decat atat, exista, de asemenea, unele jocuri interactive. Multa sanatate!

Buna ziua!

Sunt o mamica fericita de baietel in varsta de 3 ani si 3 luni mai exact. L-am inscris incepand cu acest an la gradinita si ca atare din luna septembrie si-a facut intrarea in colectivitate.Numai ca din acea clipa au inceput problemele.Pe langa faptul ca dusul la gradinita este deja un calvar care se termina cu tipete, urlete si in final cu lasarea lui fortata acolo de ceva vreme a inceput sa faca pipi pe el destul de des.Actiunea se repete si peste zi si in timpul noptii chiar la noi acasa.Mentionez ca i-am scos pampersul la varsta de 1 an si 8 luni definitiv si evolutia lui in a se mentine curat a fost una buna. In tmp am mai avut "accidente" dar mai mult pe timpul noptii decat ziua. Nu stiu ce sa ma mai fac cu el.Ma ingrijoreaza tare mult starea lui si nu stiu cum sa apuc problema pentru ca nu stiu daca e de ordin fiziologic sau emotional.Am incercat sa discut cu el despre gradi, despre cum e acolo, despre cum se comporta educatoarele si copiii cu el si nu-mi zice mare lucru.In final mi-a spus ca de cele mai multe ori copiii nu se joaca cu el deoarece considera ca e rusinos sa faci pipi pe tine.Mentionez ca fara voia noastra la inscriere, nemaiavand locuri la grupa mica l-au bagat direct la grupa mijlocie.Nu miam facut probleme initial pentru ca e un copil cu un bagaj f vast de cunostiinte pentru varsta lui si activitatile le face cot la cot cu colegii lui mai mari.

Va rog sa-mi dati si mie un sfat in aceasta privinta.

Va multumesc,

roxana.M

Adaugă comentariu nou