Frica - o stare normala a copilariei

Neavand nici experienta si nici puterea noastra de gandire, temerile copiilor ni se par adesea stranii sau lipsite de fundament: toate obiectele, chiar si cele mai inofensive, pot fi pentru ei sursa de frica (in primii 5 ani de viata). Nimic insa nu este anormal in aceste manifestari izvorate din nelinisti irationale si specifice fiintei umane in scopul descoperirii instinctuale a lumii. Cele mai curente temeri instinctive sunt: fobiile de singuratate, de intuneric, de persoane straine si de animale. Frica de intuneric este, in mod cert, cea mai raspandita si nu se poate ascunde (fobia noptii, a spatiilor sumbre, a spatiilor disimulate - frica de a privi dupa o perdea, de a deschide o usa care da intr-un loc necunoscut ).

In timp ce aceste fobii nu produc tulburari care sa dezorganizeze viata copilului, altele (ca teama de caini de exemplu) duc la anxietate, fenomen ce naste un sentiment de pericol interior. Aceasta forma de frica (fara cauze aparente; obiectul fricii a disparut, dar frica persista, in amintirile sau in jocul imaginatiei) se manifesta adesea la copiii emotivi sau imaginativi. In acest caz, ei trebuie tratati cu blandete, pentru ca anxietatea sa nu ia proportii alarmante - refuzul de a manca (anorexie mintala), de a dormi etc.

Anumite temeri pot parea anormale prin frecventa (copilul caruia ii este frica de orice, fara incetare) si intensitatea lor (tipete, paloare sau inrosire subita si intensa) ori prin persistenta de la o anumita varsta. Astfel, copilul de 8 ani care are inca nevoie de veioza pentru a adormi seara manifesta o teama anormala, ca si copilul care plange la vederea de la departare a unui caine. Din fericire nu sunt patologice, intrucat nu se diferentieaza de temerile normale decat prin intensitate, iar copilul are un comportament obisnuit. Exagerarea fricii banale, intensitatea si persistenta ei sunt datorate, in cele mai multe cazuri, unei gresite atitudini a parintilor (de exemplu a mamei) care-si ameninta copilul dandu-l la caine daca nu "papa" tot. Uneori parintii vorbesc despre propriile temeri contagiindu-i pe copii.

Cea mai periculoasa teama este frica excesiva, bizara, ce se caracterizeaza prin mare intensitate (tulburari grave de comportament), tenacitate (fobii intense si persistente), prin perseverenta ei chiar si dupa disparitia cauzelor (veritabila criza de frica). Toate fobiile care ating corpul trebuie supravegheate cu atentie deoarece ele sunt adesea (la adolescenti mai ales) semnul unei eventuale schizofrenii (tulburare psihica ce se caracterizeraza prin inconsecventa mintala). Nu trebuie sa neglijam niciodata o stare mai mult sau mai putin permanenta de neliniste - tresarirea la cel mai mic zgomot, timiditatea sau agresivitatea excesiva, ticurile, balbaiala, maniile, inadaptarea scolara, semnele de oboseala - caci pot fi semnele unei tulburari nervoase. In acest caz trebuie neintarziat sa consultati psihiatrul, singurul in masura sa judece manifestarile de teama si sa indice tratamentul.

Care sunt originile fricii la copii?

Constatam ca teama este intim legata de cunoasterea vietii si, prin urmare, un copil fara frica este un copil anormal. Dar modul in care se manifesta ea depinde considerabil de "terenul personal". Anumiti copii sunt mai sensibili, mai nervosi, mai emotivi, mai iresponsabili decat altii. La ei frica se grefeaza cu mai multa intensitate, este stimulata sau intretinuta de atitudinile gresite ale parintilor. La altii "terenul" este net favorabil dezvoltarii unor tulburari obsesive, ale caror manifestari sunt dificil de inlaturat.

Erorile educative care fac din copil un fricos sunt numeroase si foarte raspandite. Cele mai frecvente sunt pedepsele pentru lucruri mai mult sau mai putin grave. In fata lor, copilul poate reactiona in diverse maniere: cand este foarte sensibil si impresionabil, va fi speriat pentru mult timp de ideea pedepsei. De asemenea, lipsurile: daca ele sunt exagerate de adulti, daca i se amintesc prea des, copilul va sfarsi prin a-si pierde din ce in ce mai mult increderea in sine, si-l va stapani o permanenta teama interioara. Pentru a invinge teama, copilul are nevoie de climatul afectiv al familiei (dragoste, calm, incurajare etc.), caci "daca dragoste nu e, nimic nu e"..