Termen cautat
Categorie

Saptamana 30 de sarcina


Bebelusul in saptamana 30 de sarcina

In saptamana 30 de sarcina bebelusul are dimensiunea unei verze mici. Burtica dumneavoastra este un indiciu clar ca bebelusul creste in fiecare zi. El are cam 1.3 kg si aproximativ 39 de cm. Creierul este in plina dezvoltare si se imbunatateste in ritm rapid. Bebelusul elimina si reabsoarbe aproape 0.5 litri de urina in fiecare zi, iar lichidul amniotic atinge un volum maxim de 100-200 ml.

Cum creierul si noile celule de grasime ii regleaza temperatura corpului, lanugo, acel par pufos si moale care acopera corpul bebelusului, incepe sa dispara. Cu toate acestea, la nastere bebelusul poate avea inca putine fire de lanugo ramase pe spate si pe umeri. Tesutul adipos se dezvolta si ridurile din pielea bebelusului incep sa se netezeasca. Copilul incepe sa practice respiratia pe cont propriu si s-ar putea sa simtiti fluturi in uter atunci cand el sughite. Este din ce in ce mai activ atunci cand este treaz. El a crescut atat de mult incat ocupa aproape toata cavitatea uterina. Pe masura ce creierul continua se se maturizeze, bebelusul incepe sa-si exerseze ochii, muschii si plamanii. Tractul digestiv este pe deplin functional; bebelusul ia subtante nutritive din depozitele dumneavoastra si le prelucreaza.

O alta schimbare majora la 30 de saptamani este faptul ca maduva osoasa a preluat productia de celule rosii in sange (inainte, grupuri de tesuturi iar mai apoi splina s-au ocupat de producerea celulelor sanguine). Acesta este un pas important, deoarece inseamna ca organismul bebelusul dumneavoastra poate sa supravietuiasca pe cont propriu dupa nastere.

Nivelul scazut de lichid amniotic, cunoscut sub numele de oligohidramnios, poate fi un semn ca bebelusul nu se dezvolta corespunzator sau are probleme renale. Lichidul amniotic excesiv, cunoscut sub numele de polyhydramnios, poate aparea in sarcini gemelare sau de tripleti si este, de asemenea, asociat cu anomalii fizice fetale sau cu diabet la mama.

In uter si in primele luni ale vietii sale, copilul se bazeaza pe imunitatea dumneavoastra la diverse infectii. Daca sistemul dumneavoastra imunitar ar crede ca bebelusul este un corp strain, ar demara un atac asupra lui. Dar dumneavoastra si copilul dumneavoastra sunteti conceputi in asa fel incat acest lucru nu se intampla. Copilul nu are capacitatea de a produce anticorpi (pe care sistemul dumneavoastra imunitar i-ar ataca) in uter. El se bazeaza in intregime pe dumneavoastra sa-l protejati de infectii, nu numai in uter, dar si in exterior, dupa nastere. Aceasta protectie dupa nastere este posibila, deoarece anticorpii din sistemul imunitar trec prin placenta in fluxul sanguin al copilului, in timp ce sunteti gravida. Daca aveti imunitate la o boala, cum ar fi rujeola, oreion, poliomielita si multe alte infectii severe, copilul va purta anticorpii dumneavoastra impotriva acestor afectiuni. Aceasta asa numita imunitate pasiva se pierde cu timpul.

Corpul Dumneavoastra in saptamana 30 de sarcina

Sunteti in saptamana 30 si mai aveti doar 10 saptamani pana la finalul sarcinii. Multe din simptomele de sarcina timpurie de care ati crezut ca ati scapat, vor reveni acum. Astfel de simptome sunt: urinarea frecventa deoarece capul bebelusului apasa pe vezica dumneavoastra, sensibilitate la nivelul sanilor pentru ca acestia incep sa se pregateasca pentru a produce lapte, oboseala, arsuri la stomac.

Modificari ale sanilor

In trimestrul trei sanii dumneavoastra se vor pregati pentru hranirea bebelusului si este posibil sa simtiti putin disconfort. Sanii vor deveni mai plini, se pot simti grei. Areolele (zona din jurul mameloanelor) se vor inchide la culoare. Este posibil sa simtiti in sani mici umflaturi ca niste bulgari. Este colostrul, primul lapte pe care il produc sanii. Acesta se poate scurge putin. Glandele mici de pe suprafata areolelor dumneavoastra (cunoscute si sub numele de tuberculii Montgomery) vor deveni proeminente. Este posibil sa aveti vene inchise la culoare de-a lungul sanilor, datorita fluxului sanguin crescut. La nivelul sanilor puteti simti o sensibilitate mai mare decat de obicei, mai ales daca sunt atinsi.

Indigestia

Indigestia este unul din cele mai comune si enervante simptome ale sarcinii. Indigestia apare din cauza hormonilor de sarcina care determina si relaxarea muschilor pelvini ca sa puteti naste bebelusul. Ei influenteaza, de asemenea, relaxarea inelului de muschi care separa esofagul de stomac. In consecinta, alimentele si sucurile digestive se pot intoarce din burtica in piept si in gat. Extinderea uterului, care exercita presiune asupra stomacului inrautateste si mai mult situatia.

Pentru a face fata arsurilor evitati alimentele care pot cauza disconfort digestiv, adica alimente si condimentate, grase sau prajeli si ciocolata. Este mai indicat sa aveti mese mai des si sa mancati cate putin. De asemenea, este important sa nu stati culcata atunci cand mancati si nici dupa masa. Din fericire, dupa ce bebelusul se va naste, arsurile vor disparea.

Femeile gravide iau cel mai mult in greutate in perioada dintre saptamanile 20-30. Veti continua sa luati in greutate dar cele mai dramatice schimbari ale corpului inca nu se vor produce. Puteti avea senzatie de disconfort pe masura ce luati in greutate si pe masura ce simptomele de sarcina continua sa va afecteze viata de zi cu zi. Este recomandat sa aveti o postura dreapta pentru a controla durerile de spate. Hormonii de sarcina va slabesc articulatiile si cantitatea de lichid amniotic scade pe masura ce bebelusul creste. Este important sa va odihniti pe masura ce inaintati in trimestrul trei de sarcina. Acest lucru va ameliora toate simptomele sarcinii, durerile si dezechilibrele hormonale.

Simptome in saptamana 30 de sarcina

  1. Intensificarea miscarilor fetale. De acum puteti sa va asteptati sa simtiti bebelusul in fiecare zi. Poate fi vorba despre o lovitura, o zvacnire, o intoarcere sau o intindere. Va puteti astepta ca bebelusul sa devina mai activ dupa masa, atunci cand stati culcata.
  2. Gaze si balonare. De vreme ce uterul se mareste, pune presiune pe rect. Astfel, se poate slabi controlul muscular din aceasta zona si pot aparea gazele pe care nu le puteti controla. Beti multa apa pentru a evita constipatia, deoarece constipatia agraveaza si mai mult problema gazelor.
  3. Constipatia. Chiar daca ati reusit sa evitati constipatia in primele luni de sarcina, acest simptom va reaparea acum mai intens. Lucrul acesta se intampla tot datorita maririi uterului care pune presiune pe intestine. Pentru a evita constipatia este important sa consumati lichide, fibre si probiotice (cum sunt cele care se gasesc in iaurt).
  4. Vergeturi. Pielea se intinde pentru a se acomoda cu noua forma pe care o aveti. Aproximativ 90% din femeile insarcinate incep sa descopere pe corp dungi roz sau rosii. Nu exista leacuri miraculoase impotriva vergeturilor (mai ales in sarcina cand trebuie sa fiti atenta ce crème folositi pentru ca acestea pot ajunge la bebelusul din uter).
  5. Picioare si glezne umflate. Este un simptom prezent la aproximativ 75% din femeile insarcinate. Purtati pantofi confortabili, faceti pauze, intindeti si relaxati picioarele.
  6. Oboseala. Purtati o greutate mai mare, va deplasati mai greu si aveti multe simptome de sarcina care va obosesc. Incercati sa va relaxati pentru a putea dormi si a va odihni. Cereti ajutorul celor dragi si renuntati la unele activitati solicitante pe care le faceati pana acum.

Sfaturi in saptamana 30 de sarcina

  • Daca simtiti ca respirati greu (pentru ca bebelusul pune presiune pe diafragma dumneavoastra) incercati sa dormiti intr-o pozitie semi-asezata, cu perne de sustinere la spate.
  • Uitati de tocuri de acum si pana la sfarsitul sarcinii. Din moment ce va fi mai greu sa va echilibrati si sa va gasiti centrul de greutate pentru ca articulatiile dumneavoastra se slabesc si greutatea corpului devine mai mare este indicat sa purtati pantofi josi si sa fiti atenta la fiecare pas.
  • Pe masura ce pielea se intinde puteti simti mancarimi pe burtica. Scarpinatul poate face rau. Evitati sa va scarpinati. Cereti partenerului sa va faca un masaj cu o crema naturala hidratanta sau cu ulei de Vitamina E inainte de culcare.
  • Discutati cu medicul dumneavoastra despre epiziotomie (incizie medicala care mareste deschiderea vaginala in timpul nasterii). Probabil veti dori sa-l auziti spunand ca va face epiziotomie doar daca va fi absolut necesar.
  • In saptamana 30 s-ar putea sa simtiti ca sarcina nu se va mai sfarsi. Mai sunt doar cateva luni, dar puteti fi dintr-o data nerabdatoare sa se apropie momentul nasterii. Nu va ingrijorati, cele mai multe femei au aceste sentimente pe masura ce se apropie de termenul final al sarcinii.
  • Pe masura ce se apropie termenul final de sarcina, asigurati-va ca mergeti la control regulat pentru a face teste de sange, verificari de culturi din col si orice alte consultatii necesare in cazul dumneavoastra, verificari pe care vi le recomanda medicul care va urmareste sarcina.
  • Continuati sa mergeti la cursurile de Lamaze. Acestea va mentin activa atunci cand va simtiti letargica si va ridica moralul.
  • Continuati sa aveti o dieta echilibrata si bogata in vitamine si nutrienti.
  • Insomnia este o problema comuna in timpul sarcinii si poate duce la oboseala, sentimente de stres si anxietate, iritabilitate. Fie ca este vorba despre noua greutate, dureri de spate, arsuri la stomac, ridicari frecvente pentru a goli vezica urinara etc, cu insomnia nu este de glumit. Faceti o baie calda sau luati o gustare mica inainte de culcare. Puteti incerca tehnici pot relaxare, cum ar fi respiratia profunda. Un parfum natural, calmant pe perna dumneavoastra poate fi de ajutor sa va relaxati. Asigurati-va ca faceti exercitii in timpul zilei. Daca tot nu puteti dormi, ridicati-va si faceti ceva relaxant: cititi o carte, ascultati muzica linistita. In timpul zilei incercati sa trageti cate un pui de somn chiar pentru perioade mici de timp.