Termen cautat
Grupe musculare
Echipamente folosite

Exercitii utile pentru combaterea durerilor de spate


Autor: george

Durerile de spate sunt una dintre cele mai frecvente conditii medicale, incidenta lor crescand considerabil in ultimii ani. Astfel, cauzele acestor dureri de spate pot fi puse pe seama unei game vaste de factori, precum statul excesiv in picioare, sau dimpotriva pe scaun, efortul fizic prelungit, precum si anumite tipuri de leziuni produse la nivelul acestei zone. In plus, in ceea ce priveste tratarea durerilor de spate, este necesar ca mai intai sa identificati cauza care a dus la aparitia acestor leziuni. Astfel, daca in urma examenului medical, medicul dumneavoastra specialist va decide ca tot disconfortul este cauzat de modul dumneavoastra de viata, cu siguranta ca acesta va dispune schimbarea anumitor obiceiuri, precum si efectuarea unor exercitii simple pentru remedierea acestei probleme.

Sedentarismul

In prezent, sedentarismul este una dintre cele mai frecvente cauze ale durerilor de spate si asta cu atat mai mult cu cat statul pe scaun, la birou sau acasa, pentru perioade de timp indelungate solicita nu numai zona coloanei vertebrale ci si a gatului si umerilor. Pentru aceasta, este indicat ca la fiecare 30 de minute sa luati o pauza scurta pentru a va ridica de pe scaun, a va intinde, a merge sau a va schimba pozitia. Deasemenea, este bine ca unele activitati, care nu sunt prea solicitante sa le efectuati din picioare, precum momentul in care vorbiti la telefon sau citit mail-urile. Mai mult decat atat, medicii specilisti recomanda ca cel putin de cateva ori pe zi sa schimbati scaunul cu o minge pentru exercitii, timp de cateva minute, fapt ce va va oferi ocazia sa va rostogoliti pentru a va relaxa muschii (atentie insa ca timpul petrecut pe aceasta minge sa nu fie unul indelungat putand deveni extrem de solicitant pentru zona lombara, sau inferioara, a spatelui). In plus, daca mingea pentru exercitii nu vi se pare o metoda fiabila, este bine sa incercati sa folositi o perna ce va va corecta pozitia spatelui.

Pozitia inadecvata si tensiunea musculara

Pozitia inadecvata a corpului reprezinta o alta cauza majora care duce la aparitia durerilor de spate, cu o incidenta destul de mare in randul persoanelor care petrec un timp indelungat pe scaun in fata calculatorului, sau la birou. Astfel, chiar daca la inceputul zilei pozitia este cea corespunzatoare, cu spatele si umerii drepti si picioarele alipite cu genunchii un pic mai sus de nivelul coapselor, pe masura ce obosim, avem tendinta sa renuntam la aceasta pozitie. Astfel, este recomandat ca la fiecare 20 de minute sa facem o pauza mica pentru a verifica daca pozitia spatelui este cea corespuzatoare. Deasemenea, putem sa folosim un suport pentru spate pe care sa il atasam scaunului, astfel incat sa avem certitudinea ca pozitia noastra este ergonomica, iar daca simtiti nevoia sa ridicati putin picioarele, puteti sa apelati la un scaunel pentru picioare. Medicii specialisti recomanda ca de cel putin 3 ori pe zi sa efectuati timp de 5 minute anumite exercitii de intindere pentru spate, gat si picioare, extrem de utile in acest sens fiind exercitiile yoga pentru intinderi usoare, exercitiile cu mingea, sau exercitiile de intindere pentru toate grupele de muschi.

Supraponderalitatea si obezitatea

Kilogramele in plus actioneaza asupra corpului, afectand nu numai coloana vertebrala, ci si incheieturile, ligamentele si tendoanele. In aceasta privinta pasii pe care trebuie sa ii urmati sunt simpli:
inscrieti-va intr-un dintre programele pentru slabit. Pentru mai multa siguranta adresati-va medicului specialist, sau medicului de familie pentru a va indruma spre unul dintre aceste programe;

  • alcatuiti dinainte un plan pe care sa il urmati. In aceste sens, este bine sa va alegeti trei zile pe saptamana pentru a face exercitii (cele mai indicate fiind exercitiile cardiovasculare si de intarire a musculaturii), apoi notati pe o foaie de hartie tipul exercitiilor si durata acestora;
  • folositi un pedometru pentru a contoriza numarul pasilor pe care ii faceti zilnic, apoi la numarul acestora incercati sa mai adaugati inca 100, progresiv, pana veti atinge un prag de minim 10000 de pasi efectuati zilnic;
  • schimbati-va obiceiurile alimentare, astfel incat sa reduceti pe cat posibil surplusul caloric. Astfel puteti sa incepeti prin inlocuirea unui aliment, de exemplu gogosile, cu anumite fructe care va plac mai mult, sau iaurt cu un continut scazut de grasimi.

Lipsa exercitiului fizic

In aceasta privinta specialistii avertizeaza ca eliminarea traiului sedentar constituie doar o parte a solutionarii acestei probleme. Ceea ce trebuie sa facem pentru a preveniri aparitia sau, daca este cazul, recurenta durerilor de spate, este ca minim 10 minute pe zi sa efectuam o serie de exercitii fizice cardiovasculare si de intarire a musculaturii. Deasemenea, trebuie sa stiti ca acest tip de exercitii pot fi efectuate si acasa, fara a implica un efort fizic deosebit.

Specialistii avertizeaza in privinta faptului ca lasate netratate, durerile de spate pot duce la dezvoltarea unor conditii medicale severe, precum hernia de disc sau lombosciatica. In acest fel hernia de disc reprezinta tasarea discurilor intervertebrale cu rol de separare, dar si solidarizare a vertebrelor (piese osoase). Pe de alta parte, lombosciatica este o afectiune reprezentata de iritarea nervului sciatic, manifestat prin durere, furnicaturi sau amorteala (parestezie). Nervul sciatic este nervul ce controleaza musculatura soldului, a piciorului, gambei, labei piciorului, precum si a pielii piciorului.

Bibliografie

http://exercise.about.com/od/healthinjuries/a/backpainexercis.htm
http://www.i-medic.ro/boli/hernia-de-disc
http://www.i-medic.ro/boli/sciatica-lombosciatica-sau-lomboradiculopatia-s1