Sanatate, medicina, tratament

Cont nou Intra in cont

Esti aici:Ghid medical / Femeia / Reconstructia mamara si interventiile chirurgicale pe san


Reconstructia mamara si interventiile chirurgicale pe san


Autor i-medic.ro

Mastectomia este operatia care salveaza vieti in randul pacientelor cu cancer mamar. Exista mai multe variante ale acestei interventii, insa cea care se practica cel mai frecvent presupune ablatia chirurgicala a tumorii impreuna cu tesutul mamar, tesutul grasos si limfoganglionii regiunii toracice si axilare, cu pastrarea intacta a muschiului pectoral. Pentru ca amputeaza practic sanul afectat de cancer, mastectomia este o operatie invalidanta.

Suferinta emotionala este frecventa dupa mastectomie, ca si dupa alte interventii chirurgicale mutilante. Multe dintre pacientele supuse mastectomiei dezvolta depresii sau anxietate dupa interventia chirurgicala. Rezectia unui san genereaza o paleta larga de sentimente negative in randul acestor persoane care nu se mai considerea frumoase, sexy sau la fel de feminine ca inainte de operatie. Isi pierd stima de sine, increderea in ele si in cei din jur si in multe cazuri se izoleaza si evita contactul cu alte persoane. Impactul psihic al mastectomiei se manifesta in toate compartimentele vietii acelei persoane. Vor fi afectate relatiile de familie, relatiile cu prietenii, viata sociala si chiar viata profesionala, din acest motiv cancerul de san fiind considerat o boala bio-psiho-sociala.

Pentru femeile afectate de depresie dupa mastectomie, o solutie este sa primeasca ajutorul si sfatul unor profesionisti. Alaturi de suportul familiei, interventia psihologului poate fi de mare folos pentru aceste paciente care se lupta cu schimbarile pe care cancerul si tratamentele indurate le-au adus in viata lor.

Pentru inlaturarea discomfortului psihic produs de pierderea sanului si pentru reducerea perioadei de acomodare cu schimbarea adusa de tratament, multe femei ce au trecut printr-o mastectomie se orienteaza catre o operatie de reconstructie mamara. Cu ajutorul tehnicilor de chirurgie plastica, medicul va construi un san de forma si marime cat mai apropiate de celalalt san. Reconstructia poate fi facuta in acelasi timp cu mastectomia sau dupa interventia de rezectie mamara. In cazul in care sunt necesare sedinte de radioterapie dupa mastectomie, reconstructia sanului nu poate fi facuta in acelasi timp operator ci doar dupa radioterapie si dupa ce tesuturile s-au vindecat.

Sanul nou nu va arata si nu se va simti exact la fel ca inainte, insa in majoritatea cazurilor rezultatele sunt multumitoare. Pentru a fi asigurata de rezultatul operatiei trebuie sa confrunti asteptarile tale cu ceea ce medicul si operatia poate sa iti ofere. Este important sa ai asteptari realiste si sa ceri toate informatiile medicului inainte de a lua o decizi cu privire la aceasta operatie.

Care sunt metodele de reconstructie mamara?

O tehnica de reconstructie a sanului presupune folosirea implantelor mamare. Acestea sunt saculeti foarte rezistenti umpluti cu o solutie salina sau cu gel de silicon. In unele cazuri, inainte de efectuarea implantului este necesara folosirea in prealabil a unui expander. Acesta este un balon care se introduce sub tegument si al carui volum este crescut progresiv prin injectare de ser, avand drept scop obtinerea unei suprafete de tegument necesare modelarii unui san de aceleasi dimensiuni ca sanul opus. Odata ce s-a obtinut volumul dorit, expanderul este inlaturat si este introdus in locul sau implantul mamar.

Intre avantajele aceste interventii se numara faptul ca este o operatie relativ simpla, cu o recuperare rapida si care lasa putine cicatrici postincizie. Din pacate rezultatele nu pot fi garantate toata viata, la un moment dat fiind necesara inlaturarea sau inlocuirea implantului. Un alt dezavantaj il reprezinta faptul ca tehnica nu se poate aplica in cazul femeilor cu sani foarte mari.

O alta metoda folosita in reconstructia mamara o reprezinta tehnica lambourilor. Chirurgul da forma noului san cu ajutorul tesuturilor prelevat de la pacienta. Acestea pot fi piele, tesut adipos si tesut muscular, recoltate din alte parti ale corpului precum zona abdominala, fese, coapse sau spate. Operatia este mai costisitoare si mai complicata decat implantul mamar, insa rezultatele sunt mai apropiate de natural si au o rezistenta mai mare in timp decat implanturile. Fiind o interventie mai complexa, recuperarea este mai indelungata iar riscul complicatiilor postchirurgicale este mai mare decat in operatia de implant mamar. In plus, creaza cicatrici in zonele de corp de unde s-au prelevat lambourile.

Care sunt riscurile reconstructiei mamare?

In primul rand aceasta operatie include riscurile oricarei alte interventii chirurgicale: infectiile, reactia la anestezie, probleme de cicatrizare. Pe primul loc se situeaza infectia intra si post operatorie, de obicei in primele doua saptamani dupa operatie. Pot aparea si alte probleme care sa necesite o noua interventie chirurgicala pentru inlaturarea lor. De exemplu, vacularizatia lamboului nu a fost restabilita fapt care necesita o noua interventie pentru a asigura o buna irigatie a tesutului.

O complicatie a implantului mamar o reprezinta contractia capsulara – cicatricea din jurul implantului se fibrozeaza, se intareste si comprima implantul. Apare o intarire a sanului si modificari ale formei si aspectului. Uneori pot aparea colectii fluide in jurul implantului ce induc deformari sau durere. Cand inciziile nu se vindeca normal, implantul poate fi expus si trebuie inlaturat. Alte probleme mai frecvente sunt durerea si discomfortul in zona toracica dupa operatie.

Cui ii este contraindicata reconstructia mamara?

Majoritatea femeilor sunt candidate pentru aceasta operatie. Exista anumite situatii, spre exemplu unele afectiuni preexistente, care cresc riscul complicatiilor intra si postoperatorii, motiv pentru care in aceste cazuri reconstructia nu este o varianta viabila. Reconstructia mamara implica riscuri in caz de:
• Obezitate (indice de masa corporala peste 35);
• Probleme cardiovasculare: hipertensiune, boli de inima;
• Diabet zaharat;
• Persoane fumatoare – fumatul interfereaza cu circulatia sangelui, incetineste vindecarea plagilor, conduce la formarea unor cicatrici de proasta calitate.

Inlaturarea acestor factori de risc poate trece o pacienta cu contraindicatie in radul celor care pot beneficia de operatia de reconstructie mamara.

Care sunt beneficiile reconstructiei mamare?

Operatia de reconstructie mamara restabileste integritatea anatomica a corpului feminin, redandu-i acea parte care pentru multe persoane rezoneaza cu feminitatea, frumusetea, maternitatea sau chiar cu propria identitate. Restaurarea sanului pierdut dupa o mastectomie ajusteaza echilibrul emotional al persoanei si o ajuta sa isi reocupe locul in familie si societate.

Reconstructia imbunatateste calitatea vietii femeilor care au trecut printr-o operatie pentru cancer mamar, sub mai multe aspecte. De la micile detalii vestimentare pana la restabilirea libidoului, operatia ajuta femeia sa treaca mai usor peste acest moment dificil din viata ei. Obtinerea aspectului fizic dinainte de mestectomie reface perceptia femeii asupra propriei imagini, fapt ce se coreleaza cu cresterea stimei de sine, a increderii in propriile forte si cu convingerea ca viata a revenit la normal.

Rezultatul final va fi reinsertia persoanei aflata in preajma depresiei sau anxietatii in viata de familie, in viata sociala si profesionala.


NOTA: Inainte de a adauga comentariul te rugam sa mai petreci 20 de secunde revizuindu-l. Din dorinta de a avea o comunitate cat mai utila si cat mai placuta te rugam ca raspunsurile tale sa respecte 2 reguli minimale:
  • - o exprimare corecta gramatical (toate propozitiile incep cu litere mari si se termina cu semne de punctuatie, fara prescurtari de tipul "nush", "acm", "adik" si fara dezacorduri flagrante).
  • - sa lasam obscenitatile pentru cei mai putin inteligenti.
Multumim!
echipa i-medic.ro

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Aceasta intrebare are rolul de a preveni spam-ul.
Image CAPTCHA
Introduceti caracterele exact in forma in care apar in imagine.