Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Bugetul Ministerului Sanatatii propus pentru 2010, in crestere cu 6,06%
Bugetul Ministerului Sanatatii propus pentru 2010, in crestere cu 6,06%
Bugetul Ministerului Sănătăţii (MS) propus pentru anul 2010 este de 4,191 miliarde de lei, în creştere cu 6,06% faţă de execuţia preliminară pentru anul 2009 (3,952 miliarde de lei), potrivit proiectului de buget de stat pe anul viitor, postat pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Din totalul sumei, 2,263 miliarde de lei provin de la bugetul de stat, 1,884 miliarde de lei reprezintă venituri proprii, iar 44,099 milioane de lei sunt fonduri externe nerambursabile destinate serviciilor publice descentralizate.
Suma de 2,263 miliarde de lei finanţează de la bugetul de stat trei programe, respectiv 'Creşterea accesului la serviciile de sănătate' - 413,354 milioane de lei, 'Creşterea calităţii serviciilor medicale' - 65,134 milioane de lei şi 'Descentralizarea organizaţională şi decizională a sistemului de sănătate şi debirocratizarea şi eficientizarea organizaţională prin reorganizarea instituţională a Ministerului Sănătăţii' - 1,785 miliarde de lei.
Aceste trei programe beneficiază şi de fonduri care sunt alocate din venituri proprii ale MS, respectiv 1,245 miliarde de lei, 518,638 milioane de lei şi 121 milioane de lei.
Cheltuielile de personal propuse pentru anul 2010 se ridică la 240,902 milioane de lei, în scădere cu 6,15 la sută faţă de cele cuprinse în bugetul pe anul 2009. Numărul maxim de posturi pentru sănătate finanţate de minister vor fi, în 2010, de 7.872, pentru un fond aferent salariilor de bază de 136,045 milioane de lei.
De asemenea, pentru anul 2010, Ministerul Sănătăţii are alocate sume pentru fondul de premiere, în valoare de 17 milioane de lei, în creştere cu 38,66% faţă de 2009 (12,260 de milioane de lei) şi, totodată, pentru primele de vacanţă, în sumă de 14,820 milioane de lei, în creştere cu 238,20 la sută faţă de execuţia preliminară pentru anul 2009 (4,382 milioane de lei).
Ministerul Sănătăţii are, printre obiectivele prioritare, asigurarea, în cadrul sistemului de sănătate, a mijloacelor de transport specifice, care să satisfacă, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, nevoia de transport medicalizat a pacienţilor.
În acest scop au fost achiziţionate 1.520 de ambulanţe, de diferite tipuri, în valoare totală de 511.447.000 lei.
Bugetul de stat pe 2010 a fost proiectat cu un deficit de 35,024 miliarde lei, pe fondul unor venituri bugetare anticipate de 66,654 miliarde lei şi al unor cheltuieli bugetare de 101,678 miliarde lei.
Categoria: Stiri interne; Data: 30 Dec 09 Sursa: Agerpres











Publică un comentariu nou