Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Daunatorul tomatelor face ravagii in solarii si sere
Daunatorul tomatelor face ravagii in solarii si sere
În acest an, în urma monitorizărilor dăunătorilor, a fost semnalată în judeţul Maramureş apariţia unui dăunător extrem de periculos, îndeosebi pentru culturile de tomate - "tuta absoluta", molia minieră afrunzelor de tomate, se arată în raportul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Unitatea Fitosanitară Maramureş, condusă de ing. Valer Vele.
În urma controalelor periodice din anul 2009, la o gospodărie din municipiul Baia Mare, în solarul de lângă casă, la cultura de tomate specialiştii fitosanitari au semnalat, cu surprindere, un dăunător nou pentru Romania: tuta absoluta.
S-a prelevat o probă, care a fost expediată la Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară Bucureşti, rezultatul confirmând că este vorba despre acest dăunător originar din America de Sud.
Directorul Unităţii Fitosanitare, Valer Vele, a declarat, luni, că dăunătorul mai fusese semnalat în România o singură dată, în luna iunie, dar la o probă prelevată dintr-o piaţă din judeţul Bihor, tomatele respective având ca posibilă ţară de origine Spania.
În judeţul Maramureş, minierul frunzelor de tomate a fost semnalat prima oară în Romania într-o cultură legumicolă. În Europa, dăunătorul a fost depistat pentru prima dată în Spania, în anul 2006. Apoi, între 2007 şi 2009 a fost depistat în Maroc, Franţa, Algeria,Tunisia, Italia, Malta şi Olanda.
Conform directorului Unităţii Fitosanitare Maramureş, dăunătorul atacă în principal tomatele, apoi cartofii, vinetele şi ardeii, precum şi unele specii de buruieni din familia solanacee. Larvele tinere pătrund în fructele de roşii, în frunze, unde fac galerii pe care pot pătrunde diverşi agenţi fitopatogeni (ciuperci, bacterii).
La frunză consumă numai mezofilul, lăsând intactă epiderma. Se adăpostesc în tulpina plantei, în mugurii apicali, în fructele în curs de maturare şi în cele coapte, cauzând mari pierderi de producţie în zonele legumicole, 80-100%. Larvele pot fi depistate cu uşurinţă după resturile de culoare neagră produse după hrănire.
Categoria: Stiri interne; Data: 30 Noi 09 Sursa: Agerpres











Buna ziua!.Pana la urma ce fel de tratament s-a efectuat la aceasta boala,daca s-a efectuat
Publică un comentariu nou