Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Institutul Oncologic din Bucuresti a fost iluminat in roz
Institutul Oncologic din Bucuresti a fost iluminat in roz
A noua ediţie a "Iluminării în roz", simbol al luptei împotriva cancerului de sân, campanie organizată de Fundaţia Renaşterea, a avut loc joi, anul acesta îmbrăcându-se în culoarea speranţei Institutul Oncologic din Bucureşti.
Fundaţia Renaşterea a avut în Institutul Oncologic din Bucureşti un partener de încredere al programelor sale, încă de la inaugurare.
Împreună, au ajutat peste 10.000 de paciente diagnosticate cu cancer să fie informate corect în ceea ce priveşte diagnosticul, tratamentul pre şi postoperator, intervenţia chirurgicală şi să beneficieze de consiliere psihologică.
"Ne-am dorit foarte mult ca la această ediţie a evenimentului de la 1 octombrie să fim aproape de pacientele noastre. Celorlalte femei, din întreaga ţară, le reamintim faptul că sănătatea este un dar pe care trebuie să învăţăm să îl păstrăm, înainte de a ne îmbolnăvi. Trebuie să eliminăm cauzele de risc, cele care ţin de stilul de viaţă şi să conştientizăm importanţa investigaţiilor medicale efectuate cu regularitate. Stă în puterea noastră să învingem cancerul, prin adoptarea unui regim de viaţă sănătos şi prin controale medicale regulate", a declarat preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Mihaela Geoană.
Anul acesta, alte nouă oraşe din ţară s-au alăturat Capitalei, iar lumina roz transmite mesajul luptei împotriva cancerului de sân în Bacău, Botoşani, Braşov, Constanţa, Cluj, Iaşi, Paşcani, Petroşani, Târgu Mureş.
Preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Mihaela Geoană, a declarat că a ales anul acesta Institutul Oncologic Bucureşti pentru a fi iluminat în roz deoarece Fundaţia a dorit să fie alături de paciente şi de echipele de medici care ajută această organizaţie de opt ani de zile. Ea a menţionat că toate realizările sale nu ar fi fost posibile fără suportul soţului său.
Mihaela Geoană s-a referit la lansarea unui proiect nou finanţat din fonduri europene în sumă de peste două milioane de euro, cu care se va deschide un centru de excelenţă pentru diagnostic.
Acest centru era necesar, a precizat preşedintele Fundaţiei Renaşterea, întrucât pacientele pot obţine în aceeaşi zi un diagnostic precis.
Clădirea în care va funcţiona centrul a fost deja achiziţionată, urmând ca de la 1 ianuarie 2010 să-şi înceapă efectiv activitatea.
Fundaţia Renaşterea, prin centrele sale şi Caravana mobilă, a acordat consultaţii la peste 30.000 de femei din 18 localităţi, iar dintre acestea 1.940 au fost diagnosticate cu cancer. Cele mai multe şi-au urmat tratamentul şi sunt bine, a precizat Mihaela Geoană.
În anul acesta, lumina a fost aprinsă de fostul ministru al Sănătăţii, dr. Ion Bazac. Acesta a declarat că parteneriatele cu societatea civilă şi mai ales cu ONG-urile sunt foarte importante.
"Am căutat să promovez acest tip de parteneriat cu Fundaţia Renaşterea, cea care a adus pentru prima dată în atenţia publică problemele de sănătate ale femeii. Ministerul Sănătăţii a început din 1 octombrie un program de screeing pentru depistarea precoce a cancerului de col", a spus dr. Bazac, adăugând că până la sfârşitul anului vor fi testate gratuit 200.000 de femei.
Managerul Institutului Oncologic Bucureşti, prof. dr. Rodica Anghel, a amintit contribuţia fundaţiei la dotarea cu aparatură performantă pentru diagnosticarea cancerului de sân şi a celui bronhopulmonar.
Totodată, a evidenţiat şi existenţa unui centru de informare pentru pacienţi şi familiile lor, foarte important pentru consiliere psihologică. Anual, în acest institut se prezintă peste 14.000 de paciente, a spus dr. Rodica Anghel.
Una din şase femei dezvoltă cancer de sân, întregistrându-se anual peste 6.000 de cazuri nou depistate, cele mai multe fiind însă în stadii avansate.
La eveniment a fost prezent si preşedintele Senatului, Mircea Geoană, precum şi personalităţi ale lumii medicale, reprezentanţi ai companiilor din domeniu, pacienţi.
Categoria: Stiri interne; Data: 01 Oct 09 Sursa: Agerpres











Publică un comentariu nou