Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Iuscenko a permis cercetarea cazului sau de otravire cu dioxina, in folosul stiintei
Iuscenko a permis cercetarea cazului sau de otravire cu dioxina, in folosul stiintei
Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a afirmat că în timpul tratamentului la care fusese supus după otrăvirea sa cu dioxină au fost făcute mai multe descoperiri ce ar putea fi utile ştiinţei, informează Ukrainski Novini.
De asemenea, Iuşcenko le-a permis celor doritori să utilizeze noile informaţii. ”Medicina şi ştiinţa au obţinut noi informaţii, iar eu nu aveam dreptul moral de a păstra aceste amănunte exclusiv în scopuri particulare”, a subliniat liderul ucrainean.
În afară de aceasta, preşedintele Iuşcenko a reiterat faptul că persoanele care l-au otrăvit se află în Rusia, dar că Moscova nu doreşte să-i extrădeze, fapt ce frânează anchetarea cazului privind intoxicarea sa cu dioxină.
În toamna lui 2004, Viktor Iuşcenko, la acea vreme doar candidat pentru funcţia de preşedinte al Ucrainei, a suferit o puternică intoxicaţie. Oameni din anturajul său, iar mai apoi Iuşcenko însuşi au relevat că era vorba despre otrăvire cu dioxină.
Mai târziu, scrie Lenta.ru, fostul tovarăş de partid al lui Iuşcenko, David Jvania, a declarat că nu a avut loc nicio otrăvire cu dioxină şi că Iuşcenko a suferit o acutizare a unor boli virale mai vechi, provocată de o simplă intoxicaţie alimentară.
Inclusiv Comisia parlamentară înfiinţată pentru anchetarea cazului a ajuns la concluzia că datele privind otrăvirea cu dioxină fuseseră falsificate.
Categoria: Stiri externe; Data: 01 Oct 09 Sursa: Agerpres











Publică un comentariu nou