Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Mortalitatea din cauza paludismului ar fi subevaluata
Mortalitatea din cauza paludismului ar fi subevaluata
Paludismul provoacă anual moartea a peste 1,2 milioane de persoane în întreaga lume, adică mai mult decât se credea şi, contrar unei idei consacrate, numărul morţilor este ridicat în rândul adulţilor, potrivit unui studiu publicat vineri în revista medicală The Lancet, relatează AFP.
Dar există şi veşti bune: datele arată în mod clar o diminuare a mortalităţii, graţie eforturilor întreprinse în ultimii zece ani /plase impregnate cu pesticide împotriva ţânţarilor, ameliorarea tratamentelor etc./, notează echipa profesorului Christopher Murray, de la Universitatea Washington din Seattle /SUA/.
Autorii au strâns sistematic date disponibile referitoare la mortalitatea din cauza paludismului din 1980 până în 2010 şi au contabilizat 1,2 milioane de morţi în 2010, practic dublu în raport cu numărul de 655.000 oferit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii /OMS/ pentru acelaşi an.
Cifrele mai ridicate ale studiului se explică, potrivit autorilor, prin utilizarea mai multor date, care includ aşa-zisa tehnică a ''autopsiei verbale'', care constă în interogarea rudelor unei persoane decedate recent în scopul de a determina cauzele decesului acesteia.
În numeroase ţări care duc lipsă de infrastructuri medicale, chiar de registre de stare civilă, cauzele mortalităţii sunt de fapt prost identificate.
Mortalitatea în rândul copiilor cu vârste mici reprezintă majoritatea deceselor din cauza paludismului. Numărul morţilor în rândul adulţilor /15 ani şi mai mult/ este însă ridicat /42 % din decese/, subliniază autorii.
Mortalitatea generală din cauza paludismului a crescut în fiecare an începând din 1985, atingând punctul culminant în 2004 cu 1,8 milioane de decese.
Începând din 2004, ea a scăzut în fiecare an. Această scădere a mortalităţii, care a avut loc în principal în Africa, a fost deosebit de însemnată între 2007 şi 2010 . Între 2004 şi 2010, reducerea a fost de 32 %.
În 2010, circa 700.000 de decese din cauza paludismului s-au înregistrat în rândul copiilor africani mai mici de cinci ani /aproape 56 % din totalul deceselor/, respectiv o scădere cu aproape 350.000 de decese de la punctul culminant atins în 2004.
Eforturile pentru eradicarea maladiei trebuie să continue cu sprijinul donatorilor de fonduri, au subliniat totuşi autorii.
Categoria: Stiri externe; Data: 03 Feb 12 Sursa: Agerpres











Publică un comentariu nou