Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Mures: O femeie decedata la scurt timp dupa nastere avea virusul AH1N1
Mures: O femeie decedata la scurt timp dupa nastere avea virusul AH1N1
Şeful Institutului de Medicină Legală din Târgu Mureş, dr. Hecser Laszlo, a declarat vineri că rezultatul de la Institutul Cantacuzino a confirmat prezenţa virusului gripei noi la femeia care a decedat imediat după naştere, în urmă cu 10 zile, la Clinica de Obstetrică-Ginecologie din Târgu Mureş.
'Rezultatul de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti e pozitiv pentru virusul AH1N1, în urma analizelor din fragmentul pulmonar luat şi din secreţia nazală. La autopsie, modificările nu erau foarte semnificative la plămâni. S-au trimis şi probe histopatologice din organe la Institutul de Patologie din Bucureşti, aşteptăm rezultatele şi cred că în aproximativ o săptămână finalizăm şi diagnosticul', a spus dr. Hecser.
Femeie care a decedat în spitalul din Târgu Mureş a fost adusă de urgenţă din judeţul Covasna, după ce a născut prin cezariană.
Categoria: Stiri interne; Data: 30 Ian 10 Sursa: Agerpres











Publică un comentariu nou