Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Olt: 64 de pacienti care au nevoie de dializa raman internati pana cand inceteaza ninsoarea
Olt: 64 de pacienti care au nevoie de dializa raman internati pana cand inceteaza ninsoarea
Pacienţii care au nevoie de dializă şi au domiciliile la distanţă mare faţă de muncipiul Slatina au fost transportaţi la Slatina unde rămân internaţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi un centru de dializă privat, până când încetează ninsoarea şi dispare pericolul blocării drumurilor din cauza zăpezii.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Romeo Stănculescu, a declarat vineri pentru AGERPRES, că în prezent la Slatina se află internaţi 64 de pacienţi care au nevoie de dializă, deşi numărul total al pacienţilor care fac dializă este de 150 la nivel judeţean.
Stănculescu a menţionat că nu au fost internaţi pacienţii care fac dializă şi au domiciliul în municipiul Slatina, în comunele limitrofe acestui oraş ori au rude în oraş unde pot rămâne peste noapte.
"Nu a fost necesar să internăm pe o perioadă de câteva zile toţi pacienţii care fac dializă. O parte dintre aceştia sunt din Slatina, prin urmare nu există riscul să rămână blocaţi în zăpadă şi să nu poată ajunge la spital, alţii sunt din comunele din imediata apropiere a municipiului Slatina şi de asemenea pot fi aduşi la timp la spital şi transportaţi înapoi şi unii au rude în Slatina unde pot rămâne câteva zile.
Au rămas în spital numai acei pacienţi din localităţi ce nu sunt limitrofe municipiului Slatina şi nu au rude în oraş astfel încât să rămână câteva zile la acestea" a explicat medicul Stănculescu.
Acesta a mai spus că şi în cazul gravidelor se va acţiona preventiv.
Acţiuni cu rol preventiv desfăşoară şi instituţiile de protecţie socială şi Poliţia Locală Slatina, în sensul identificării şi cazării persoanelor fără adăpost.
Şeful Poliţiei Locale Slatina, Adrian Pop, a declarat că în fiecare zi, pe toată perioada cu temperaturi scăzute, poliţiştii locali identifică şi duc persoanele fără adăpost la Clubul Pensionarilor Slatina şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Slatina.
În noaptea precedentă au fost cazate în cele două instituţii 11 persoane fără adăpost. Aceste persoane părăsesc dimineaţa centrele pentru a fi readuse acolo în fiecare seară.
Pop a menţionat că săptămâna trecută şi în prima parte a acestei săptămâni în respectivele centre erau cazate în total 17 persoane fără adăpost, dar între timp, o parte dintre acestea, care aveau rude în localităţi din mediul rural sau chiar în alte judeţe au plecat la acestea.
La Clubul Pensionarilor şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă, persoanele fără adopost primesc şi hrană şi asistenţă medicală dacă au nevoie.
Categoria: Stiri interne; Data: 03 Feb 12 Sursa: Agerpres











Publică un comentariu nou