Sanatate, medicina, tratament

Cont nou Intra in cont

Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Stimularea unei anumite zone a creierului ar putea imbunatati memoria


Stimularea unei anumite zone a creierului ar putea imbunatati memoria


Autor i-medic.ro

O echipă de neurologi americani a demonstrat că memoria poate fi îmbunătăţită prin stimularea unei anumite zone a creierului, potrivit unui mic studiu ale cărui rezultate au fost publicate joi în New England Journal of Medicine, informează AFP.

Cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles (vestul SUA) s-au axat asupra cortexului entorhinal, o regiune cheie a creierului în ceea ce priveşte memoria şi coridor principal către hipocamp, zonă responsabilă cu procesarea semnalelor şi cu memoria de lungă durată.

'Cortexul entorhinal este poarta de acces la unitatea centrală a memoriei', a explicat dr Itzhak Fried, profesor de neurochirurgie la facultatea de medicină David Geffen din cadrul Universităţii California şi principal autor al studiului.

'Orice experienţă senzorială sau vizuală pe care o păstrăm în memorie trece prin această 'poartă' pentru a ajunge la hipocamp', a precizat cercetătorul în studiu. 'Celulele noastre cerebrale trebuie să trimită mesaje prin acest coridor pentru ca amintirea să se formeze şi să poată fi accesată în mod conştient', a adăugat acesta.

La studiu au participat şapte pacienţi epileptici care aveau deja electrozi implantaţi în creier, prin intermediul cărora neurologii au înregistrat activitatea neuronilor în cursul procesului de formare a amintirii.

Folosind un joc video în care participanţii la studiu jucau rolul unui şofer de taxi, luând pasageri şi deplasându-se printr-un oraş virtual, cercetătorii au testat dacă o stimulare a cortexului entorhinal sau a hipocampului alterează capacitatea de memorare.

'Când stimulam electric fibrele nervoase ale cortexului entorhinal în momentul în care subiecţii învăţau să recunoască diferitele rute şi locuri, aceştia reuşeau să se orienteze mai uşor în oraş', a precizat dr Fried, adăugând că pacienţii 'au învăţat chiar să folosească scurtături, ceea ce arată o îmbunătăţire a memoriei spaţiale'.

'Eficientă pentru îmbunătăţirea memorării este stimularea coridorului de acces către hipocamp, nu a însuşi hipocampului', a mai subliniat neurologul în studiu.

Categoria: Stiri externe; Data: 09 Feb 12 Sursa: Agerpres


NOTA: Inainte de a adauga comentariul te rugam sa mai petreci 20 de secunde revizuindu-l. Din dorinta de a avea o comunitate cat mai utila si cat mai placuta te rugam ca raspunsurile tale sa respecte 2 reguli minimale:
  • - o exprimare corecta gramatical (toate propozitiile incep cu litere mari si se termina cu semne de punctuatie, fara prescurtari de tipul "nush", "acm", "adik" si fara dezacorduri flagrante).
  • - sa lasam obscenitatile pentru cei mai putin inteligenti.
Multumim!
echipa i-medic.ro

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Aceasta intrebare are rolul de a preveni spam-ul.
Image CAPTCHA
Introduceti caracterele exact in forma in care apar in imagine.