Esti aici:Noutati / Stiri medicale / Timis: Gripa noua a mai facut o victima
Timis: Gripa noua a mai facut o victima
O femeie de 58 de ani a murit, la Spitalul Judeţean Timişoara, miercuri, aceasta fiind cea de-a treia victimă a bolii provocate de virusul AH1N1, transmite corespondentul AGERPRES.
Potrivit dr. Melania Arion, din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Timiş, femeia a fost confirmată cu virusul gripal AH1N1 la mijlocul lunii decembrie, a fost internată, iniţial, la Spitalul de Boli Infecţioase 'Victor Babeş' din Timişoara, iar când starea ei s-a agravat a fost transferată la Terapia Intensivă a Spitalului Judeţean.
'I s-a făcut ventilaţie mecanică, a primit medicamente, dar, totuşi femeia a murit. Ea era şi o hipertensivă cronică şi obeză', a spus Arion.
Până în prezent, doar 2.220 de doze de vaccin au fost folosite în judeţ, cu toate că au fost primite 65.000 de doze. Arion spune că în ultima perioadă au existat mai multe gravide depistate cu virusul gripal pandemic, în Timiş.
Categoria: Stiri interne; Data: 31 Dec 09 Sursa: Agerpres











Publică un comentariu nou