Esti aici:Noutati / Stiri medicale / UPDATE/Dr. Arafat: Am revenit in Ministerul Sanatatii pentru ca motivul pentru care am plecat nu mai exista
UPDATE/Dr. Arafat: Am revenit in Ministerul Sanatatii pentru ca motivul pentru care am plecat nu mai exista
Dr. Raed Arafat a declarat, marţi, că a acceptat să revină în poziţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, deoarece motivul care l-a determinat să îşi dea demisia nu mai există şi este normal să îşi continue activitatea.
El a precizat că a avut o discuţie cu ministrul sănătăţii luni seară, iar în cursul dimineţii de marţi s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, care l-a contactat de când era la Târgu Mureş.
"A fost o discuţie pe documente, date - timp de o oră - pe legislaţie, pe abordarea de urgenţă. A fost o discuţie OK, exact pe partea legii", a subliniat dr. Raed Arafat.
El a adăugat că i-a explicat preşedintelui de ce a trebuit să vorbească în afara ministerului.
Dr. Arafat a mai precizat că a fost contact de preşedintele Băsescu după retragerea legii, iar cererea de revenire a fost făcută de primul ministru.
El s-a referit şi la planurile din perioada următoare, menţionând că discuţiile pe marginea viitorului proiect de lege sunt coordonate de secretarul de stat Vasile Cepoi.
În ceea ce priveşte partea de urgenţă, aceste discuţii vor fi în continuare axate pe dezvoltarea sistemului de urgenţă, iar la aceste discuţii vor participa mai mulţi experţi.
''De altfel, toate abordările din acest segment erau susţinute şi de Comisia de urgenţă, care este alcătuită din specialişti şi care au lucrat la actualul sistem de urgenţă", a subliniat dr. Arafat.
El a subliniat că sistemul de urgenţă public trebuie să fie puternic, iar partea de privatizare era deja prevăzută în actuala legislaţie, privatul având acces la fonduri.
"Sectorul privat este binevenit şi la discuţii până la finalizarea noului proiect de lege", a evidenţiat subsecretarul de stat.
Referindu-se la proteste, dr. Raed Arafat a fost şocat de reacţia populaţiei, de faptul că aceste manifestări au fost la început pentru el, dar acum sunt pentru aspecte politico-sociale care trebuie discutate de cei în drept. El a transmis celor care protestează mesajul de a evita violenţele.
Referindu-se la prevederile viitoarei legi, el a spus că şi în proiectul retras erau lucruri bune, însă trebuie o mare atenţie la segmentele privind catastrofe şi calamităţi.
El şi-a exprimat dorinţa ca pe viitor să se dezvolte în continuare sistemul început, care este "un sistem mixt" între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, explicând că ''MAI susţine acest proiect din 1991''.
Dr. Arafat a abordat şi punctele sensibile din sistemul de urgenţă cum ar fi zonele rurale şi SMURD. În ceea ce priveşte modul de bugetare, Arafat s-a referit la schimbarea acestuia de la plata per solicitare la plata per locuitor începută deja. El a mai spus că în condiţiile subfinanţării este necesară o regândire a acesteia.
"Dacă la Sibiu bugetul era de 17 per/solicitare, după schimbarea acestuia este de 22 lei per/locuitor.'', a explicat dr. Arafat, adăugând că toate aceste subpuncte vor fi supuse atenţiei premierului.
Raed Arafat a subliniat că în următoarea săptămână nu va apărea în talk-show-uri.
Primul-ministru Emil Boc a anunţat, marţi, că dr. Raed Arafat va reveni în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Premierul a precizat că Raed Arafat a purtat marţi discuţii atât cu el, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, şi a afirmat că a luat decizia ca acesta să revină la Ministerul Sănătăţii în contextul în care a existat voinţă din ambele părţi.
Potrivit primului-ministru, Raed Arafat va face parte din echipa care va lucra la noua lege a sănătăţii.
"Domnul Arafat rămâne acelaşi expert şi profesionist în domeniul care l-a consacrat şi va lucra inclusiv la domeniul nou din legea sănătăţii. Va fi unul dintre membrii echipei de redactare a noii legi care vizează sănătatea", a spus Boc.
Categoria: Stiri interne; Data: 17 Ian 12 Sursa: Agerpres











Publică un comentariu nou