Termen cautat

Depistarea hipoacuziei la copii


DESCRIERE TEST

Testele disponibile la momentul actual permit depistarea problemelor de auz ale copiilor din primele ore de viata. Copiii afectati de hipoacuzie nediagnosticata, nu reusesc sa invete sa vorbeasca in mod normal si nu isi pot dezvolta abilitatile cognitive precum judecata si gandirea necesare pe parcursul procesului de invatare. Copiii cu probleme de hipoacuzie care sunt diagnosticati tardiv, in jurul varstei de 2 - 3 ani, se vor confrunta cu dificultati de invatare si de vorbire pe tot parcursul vietii. In schimb, diagnosticarea timpurie si instituirea precoce a unui tratament in acest sens, permit reabilitarea completa a acestor copii inainte ca  hipoacuzia sa le influenteze capacitatile de vorbire sau de invatare.

Cu toate ca urechile nou - nascutului sunt formate complet la momentul nasterii, nervii care conecteaza urechile si creierul sunt inca incomplet formati. Acestia se dezvolta datorita stimularii prin procesarea vorbirii si dezvoltarea limbajului.  Statisticile efectuate de specialisti au relevat faptul ca incidenta hipoacuziei la nou - nascuti in tara noastra este de 1 la 630, in conditiile in care in Romania exista putine maternitati doatate cu aparatura capabila sa realizeze screeninguri auditive.

Copiii hipoacuzici nu vor auzi decat sunetele foarte slabe din mediu sau nu vor auzi deloc. Hipoacuzia poate fi de natura congenitala, caz in care cel mic se naste cu aceasta problema, insa poate avea si natura dobandita postnatal ca urmare a hipoxiei, infectiilor bacteriene sau virale, in special ca urmare a infectiei cu citomegalovirusuri, ca urmare a icterului prelungit cu valori foarte crescute ale bilirubinei, ca urmare a obtinerii unui scor APGAR mic sau ca urmare a supunerii la tratamentele ototoxice sau a expunerii la diverse traumatisme. Cauza cea mai frecventa a hipoacuziei este reprezentata de otita medie supurata, care reprezinta si cea mai frecvent inregistrata afectiune in perioada copilariei, exceptand infectiile acute ale cailor respiratorii superioare. Statisticile au demonstrat ca 50 % dintre copii au suferit cel putin trei episoade de otita medie acuta pana la implinirea varstei de trei ani, prevalenta la nivelul populatiei generale fiind estimata la 10 %. Diagnosticul se poate stabili ca urmare a efectuarii unei otoscopii pneumatice si a unei timpanometrii.

Desi hipoacuzia diagnosticata postnatal are adesea caracter dobandit, nu trebuie exclusa nici posibilitatea existentei unor defecte congenitale. Hipoacuzia cu caracter nesenzorial poate surveni secundar infectiilor postnatale precum oreionul, rubeola, pojarul, encefalitele sau meningitele, fistulele periganglionare, traumatismele craniene sau ca urmare a tratamentelor cu medicatie ototoxica precum aminoglicozidele, retinoizii, diureticele de ansa, cisplatina sau antimalaricele.

Deficientele auditive ale copiilor constituie o problema frecvent intalnita. Hipoacuzia de natura congenitala inregistreaza o incidenta de 1 - 2 cazuri raportate la 1000 de nasteri, insa hipoacuzia de natura secundara este inregistrata mai frecvent, otita medie supurata afectand un procent de 10 % dintre copiii cu varste mai mici de 7 ani.

Hipoacuzia se poate manifesta si ca semn al unui sindrom sau ca urmare a unor malformatii cranio - faciale asociate. Majoritatea sindroamelor ereditare sunt transmise recesiv, insa exista si afectiuni care se transmit dominant precum sindromul Alport de insuficienta renala, sindromul Waardenburg cu modificari pigmentare si de culoare ale irisului, precum si anomalii diverse ale globilor oculari sau sindromul Treacher - Collin asociat cu anomalii ale pavilioanelor auriculare, ale conductelor auditive externe, ale globilor oculari sau ale oaselor zigomatice.

Gradul de hipoacuzie difera in intensitate, fiind false ipotezele conform carora auzul poate fi fie normal, fie absent. Specialistii au descoperit ca exista grade diferite de hipoacuzie, in unele cazuri fiind chiar dificil de stabilit un diagnostic din cauza faptului ca afectiunea poate fi si inaparenta.

Gradul de stres al copiilor hipoacuzici poate fi destul de important deoarece acestia nu reusesc sa inteleaga de ce nu pot sau de ce le este atat de dificil sa invete sau sa inteleaga o serie de lucruri care nu ridica astfel de probleme copiilor fara astfel de probleme.

Specialistii in astfel de afectiuni, care se ocupa cu testarea functiei auditive poarta numele de audiologi. Audiologii sunt specializati in stabilirea diagnosticului si in reabilitarea copiilor hipoacuzici sau a adultilor afectati de astfel de probleme. Totusi, nu toti audiologii sunt specializati opentru testarea copiilor, in cazul acestora fiind necesare echipamente speciale si tehnici diferite decat in cazul adultilor.

Testarea functiei auditive este recomandata in cazul tuturor copiilor, insa in prezenta unor anumiti factori de risc, aceasta testare devine obligatorie. Factorii de risc pentru dezvoltarea hipoacuziei la copii trebuie sa fie cunoscuti de parinti, conditiile in care acestia ar trebui sa acorde o atentie deosebita acestei probleme fiind urmatoarele:

  • copilul incepe sa vorbeasca tarziu;
  • copilul sufera otite in mod repetat;
  • parintii sau rudele de gradul I ale copilului sufera de hipoacuzie;
  • copiii sunt afectati de diferite sindroame asociate cu hipoacuzia, sindroame precum Down, Crouzon sau Alport;
  • copiii sunt afectati de infectii care pot determina instalarea hipoacuziei, infectii precum pojarul sau meningita;
  • copiii au fost supusi unor tratamente medicamentoase care le pot afecta functia auditiva;
  • copiii intampina dificultati in procesul de invatare si concentrare;
  • copiii au fost nascuti prematuri sau au inregistrat o greutate foarte mica la nastere ( mai mica de 1.500 de grame );
  • copiii au fost ajutati sa respire cu ajutorul aparatelor pe o durata mai mare de zece zile postpartum;
  • copiii au obtinut scoruri Apgar scazute la nastere, mai mici de 5 la un minut si mai mici de 7 la cinci minute;
  • copiii sufera de hidrocefalie;
  • copiii au fost afectati de meningita bacteriana cauzata de Haemophilus influenzae;
  • copiii sunt afectati de hiperbilirubinemie care necesita transfuzii;
  • copiii prezinta malformatii cranio - faciale congenitale;
  • mamele au fost bolnave pe parcursul sarcinii.

Parintii incep sa isi suspecteze copiii de probleme de natura auditiva atunci cand observa ca acestia nu reactioneaza cand sunt strigati sau atunci cand cei mic le cer sa repete in mod frecvent cuvintele si frazele adresate. De asemenea, parintii observa ca cei mici nu reactioneaza in nici un fel la zgomotele venite din mediul inconjurator. Cand copiii sunt mai mari, hipoacuzia se poate depista mai usor, insa in cazul bebelusilor se observa daca acestia reactioneaza la sunetele din jur sau la stimulii auditivi din apropierea acestuia, daca nu incearca sa localizeze sunetele cu privirea in cazul in care sursa de zgomote nu se afla in raza sa vizuala, daca cel mic nu tresare atunci cand isi aude numele sau este expus altor stimuli verbali, daca bebelusul nu scoate nici un sunet sau nu incepe sa vorbeasca pana la implinirea varstei de 18 luni.

In mod normal, bebelusii cu varste cuprinse intre 0 si 3 luni reactioneaza la sunete puternice, bebelusii cu varsta de 6 luni reusesc sa localizeze sunetele, cei cu varsta de 9 luni raspund atunci cand sunt strigati si reproduc sunetele din mediu, iar bebelusii de 12 luni rostesc primele lor silabe cu sens. La varsta de 18 luni, bebelusii raspund la diverse comenzi si incep sa realizeze diverse sarcini usoare si sunt capabili sa raspunda repede la sunetele provenite din orice directie. La varsta de 24 de luni, copiii au inceput deja sa vorbeasca, iar vocabularul lor poate sa cuprinda in jur de 20 de cuvinte.

DE CE SE FACE TESTUL?

Testarea functiei auditive se realizeaza in urmatoarele circumstante:

  • screening pentru sugari si copii cu scopul depistarii problemelor auditive care pot interfera cu abilitatile acestora de invatare, vorbire sau de intelegere a limbajului;
  • screening pentru copii si adolescenti cu scopul evidentierii unei posibile pierderi a functiei auditive. Functia auditiva ar trebui verificata la fiecare consult medical. In cazul copiilor, functionalitatea auditiva normala este importanta pentru dezvoltarea corespunzatoare a functiei de vorbire. Dificultatile de vorbire, de invatare sau tulburarile comportamentale ale copiilor sunt determinate in general de tulburari auditive. Specialistii din cadrul Academiei Americane de Pediatrie recomanda efectuarea de teste auditive la varstele de 4, 12, 15 si 18 ani;
  • testarea functiei auditive ca si parte a examinarilor fizice de rutina. In cazul in care nu se suspecteaza probleme de hipoacuzie, este suficienta numai testarea in care se soptesc cuvintele;
  • pentru evaluarea unei posibile pierderi a auzului la o persoana ce a observat o problema persistenta auditiva, la una sau la ambele urechi, sau care are dificultati de a intelege cuvintele dintr-o conversatie;
  • screening pentru depistarea problemelor auditive ale adultilor. Diminuarea capacitatii mentale a persoanelor varstnice este adesea diagnosticata gresit din cauza hipoacuziei, spre exemplu in cazul persoanelor care par sa nu asculte sau nu raspund la o conversatie;
  • screening pentru persoanele expuse in mod repetat zgomotelor intense sau persoanelor supuse tratamentelor cu anumite antibiotice precum gentamicina;
  • identificarea tipului si a gravitatii hipoacuziei,  hipoacuzia poate fi neurosenzoriala, conductiva sau mixta. In cazul hipoacuziei conductive, transmiterea sunetelor este blocata, acestea neputand ajunge la nivelul urechii interne. In cazul hipoacuziei neurosenzoriale, suntele pot ajunge la nivelul urechii interne, insa afectarea nervilor auditivi sau a creierului impiedica desfasurarea normala a functiei auditive.

PREGATIRE PACIENT

Inainte de inceperea unui test auditiv, medicul specialist verifica posibila existenta a cerumenului si il indeparteaza din lumenul canalului auditiv daca este cazul. Cerumenul poate interfera cu abilitatea de identificare a unor tonuri sau cuvinte pe parcursul testarii.

CUM SE FACE TESTUL?

Copiii pot fi diagnosticati cu hipoacuzie indiferent de varsta, insa modul de desfasurare al testarii variaza in functie de gradul de dezvoltare al copilului. Unele testari nu necesita reactii comportamentale ca si raspuns din partea copilului, insa altele se bazeaza pe diferite tipuri de jocuri care atrag atentia celui mic.

Evaluarea medicala incepe prin preluarea anamnezei, care include detalii despre etapele de dezvoltare, antecendentele heredocolaterale si istoricul medical prenatal si postnatal. Examenul clinic al regiunii cranio - cervicale poate sa releve trasaturi dismorfice sau diverse malformatii cranio - cefalice. In urma inspectiei globilor oculari se noteaza eventuale hipertelorisme, colobome sau altfel de anormalitati morfologice. Pavilioanele auriculare si conductele auditive se examineaza cu scopul depistarii unor eventuale atrezii sau anomalii de dezvoltare. Specialistul inspecteaza si palatul cu scopul depistarii unui posibil palatoschizis submucos care poate predispune la dezvoltarea recurentelor de otita si la diverse disfunctii ale trompei lui Eustachio. Electrocardiogramele pot fi necesare pentru excluderea sindromului Jervell - Lange - Neilsen.

In cazul copiilor cu varste cuprinse in intervalul 5 luni si 2 ani jumatate, suspectati de hipoacuzie, se poate efectua audiometria cu componenta vizuala. Pe parcursul desfasurarii acestei testari, copilul trebuie sa stea in bratele insotitorului adult, in centrul incaperii. In dreapta si in stanga  copilului sunt plasate doua boxe de care se ataseaza jucarii care atrag atentia copilului. Copilul va fi conditionat sa isi indrepte atentia spre directia din care este emis sunetul. Atunci cand cel mic se orienteaza spre directia corecta, jucaria lumineaza oferindu-i celui mic un fel de recompensa si incurajarea de a finaliza testul. Acest test este potrivit pentru copiii cu varste cuprinse intre 5 luni si 2 ani jumatate. Cu scopul obtinerii unor rezultate concludente, copiii trebuie sa fie cooperanti si atenti. Incepand cu varsta de sase luni, sugarii dezvoltati normal se orienteaza catre sursele sonore insotite de stimuli vizuali atreactivi precum jucariile luminate sau colorate. Odata ce stimulul este perceput, intensitatea stimulului se micsoreaza, pana se atinge pragul de raspuns. Stimulii sonori folositi includ trilurile, zanganiturile sau vocile umame.

In cazul copiilor cu varsta de doi ani, metoda de electie este audiometria conditionata prin joaca. Copiii sunt invatati sa deruleze o activitate motorie ca un raspuns la un stimul sonor primit, spre exemplu aruncarea unui cub in cutia cu jucarii sau repozitionarea unei piese pe suprafata unei table magnetice. Variind intensitatea sonora se obtin valorile de prag exacte pentru diverse frecvente.

Copiii pot fi supusi si audiometriei tonale pure incepand cu varsta de patru ani. Audiologii experimentati pot efectua audiometria limitata in trei puncte si la copiii cu varste mai fragede.

Screeningul auditiv neonatal sau screeningul factorilor de risc se efectueaza pe baza unei liste de indicatori clinici asociati in mod frecvent cu hipoacuzia, insa prin aceasta metoda se pot diagnostica 50 % dintre bebelusii cu deficiente de natura auditiva. Depistarea timpurie si managementul hipoacuziei copiilor mici sunt foarte importante pentru dezvoltarea unui limbaj normal, al vorbirii, cititului si a capacitatii cognitive.Terapia instituita precoce amelioreaza vorbirea si limbajul si performantele intelectuale ale celor mici, indiferent de gradul afectiunii. Functia auditiva se poate evalua prin intermediul unor metode obiective si anume masurarea unor parametrii fiziologici sau prin apelarea la metode subiective de ordin comportamental.

Nu exista un protocol standard pentru evaluarea copiilor hipoacuzici. Prin efectuarea investigatiilor curente de screening se poate preciza, de cele mai multe ori, etiologia afectiunii. In urma preluarii anamnezei si a efectuarii examenului clinic fizic, specialistul poate recomanda investigatiile paraclinice necesare in fiecare caz.

Hipoacuzia poate fi asociata cu disfunctii renale in cazul sindromului Alport, astfel ca efectuarea unui sumar de urina este recomandata in cazul tuturor sugarilor suspectati de hipoacuzie.

Infectiile de natura congenitala ce pot determina secundar deficiente de natura auditiva sunt sifilisul, citomegalovirozele, toxoplasmoza si rubeola, insa hotararea de a investiga toate aceste variante depinde de masura in care sunt disponibile si terapiile curative, de varsta pacientului, de consecintele asupra viitorilor produsi de conceptie si de gradul de risc de dezvoltare si diagnosticare a unei infectii congenitale si nu a unei infectii postnatale ca si factor cauzal al hipoacuziei.

Examenul computer tomograf si examenul de rezonanta magnetica nucleara se efectueaza la copiii aflati sub efectul sedativelor si sunt rareori potrivite pentru identificarea patologiei existente. Cu toate acestea, investigatiile mentionate sunt recomandate tuturor pacientilor aflati pe lista de asteptare pentru implant de cohlee in caz de antecedente de meningita, in caz de pierderi progresive sau bruste a functiei auditive, in special dupa expunerea la traumatisme craniene si in contextul sfatului genetic sau al planningului familial.

Copiii care au varste cuprinse intre trei si cinci ani, capabili sa intreprinda activitati mult mai complexe, pot fi testati prin tehnica cunoscuta ca si audiometrie prin joaca. Spre exemplu, copilul este obisnuit sa asocieze un sunet cu o imagine. Copilul trebuie sa indice poza asociata in mod corect cu sunetul primit. In conditiile in care copilul este necooperant sau este prea mic, se poate recurge si la efectuarea altor teste cu o eficienta dovedita, cunoscute ca si OAE si ABR.

Testul ABR

Pentru interpretarea sunetelor, impulsurile electrice sunt trimise catre creier. ABR evidentiaza raspunsul fiziologic al creierului la receptionarea sunetelor, in conditiile in care aceasta se produce normal. Testul ABR verifica integritatea sistemului auditiv de la nivelul urechii catre creier.

Testarea se efectueaza prin aplicarea a cinci electrozi pe suprafata capului nou - nascutului dupa care acestuia i se prezinta prin intermediul unei casti, o serie de sunete cat mai variate. Atunci cand nervii auditivi sunt stimulati, impulsurile electrice se transmit pana la nivelul creierului. Aceste impulsuri electrice generate de nervi sunt inregistrate prin intermediul electrozilor aplicati. Pentru realizarea screeningului se folosesc un set de sunete pentru testarea unei arii mai largi a functionalitatii organului auditiv in acelasi timp. Aceasta testare reprezinta un parametru fiabil pentru aprecierea functiei auditive periferice. Durata desfasurarii testului este de aproximativ 15 minute.

Testul OAE

Otoemisiunile acustice reprezinta semnalele acustice detectabile la nivelul conductului auditiv extern. Otoemisiunile acustice pot aparea spontan sau in urma stimularii urechilor si sunt datorate vibratiilor care se produc la nivelul urechii interne.

Emisiile otoacustice reprezinta sunete inaudibile, care isi au originea la nivelul celulelor ciliate externe de la nivelul cohleei. Aceste emisii otoacustice se pot inregistra cu ajutorul unui microfon sensibil, fiind detectabile doar in cazul in care atat cohleea, cat si urechea medie functioneaza normal sau aproape normal. In comparatie cu potentialele evocate in trunchiul cerebral, testul de emisie otoacustica se desfasoara mai rapid, este mai ieftin si nu necesita sedare. In orice caz, in urma acestei testari se obtine un numar destul de mare de rezultate fals pozitive.

Testarea este efectuata prin plasarea in interiorul urechii nou-nascutului a unei sonde de mici dimensiuni, care contine un difuzor si un microfon. Atunci cand cel mic se odihneste, prin sonda plasata in ureche sunt generate sunete. In cazul in care cohleea proceseaza sunetele, la nivelul creierului sunt emise impulsuri electrice, insa se inregistreaza si  al doilea raspuns care nu este orientat catre nerv, ci se intoarce la nivelul canalului auditiv al copilului. Cel de-al doilea raspuns reprezinta emisiunea acustica.

Timpanometria

Timpanometria inregistreaza gradul de complianta al urechii medii in functie de variatiile de presiune inregistrate la nivelul urechii externe. Traseele inregistrate se clasifica de regula in tipul A - normal, tipul B - inflamatia urechii medii si tipul C - disfunctia trompei lui Eustachio. Testul se poate efectua rapid, este usor de realizat si de interpretat si se foloseste din ce in ce mai frecvent pentru screeningul realizat in cazul otitelor medii.

CUM SE SIMTE TESTUL?

In conditii normale, aceste teste nu genereaza nici un fel de disconfort pentru pacienti.

RISCURI

Testele destinate verificarii functiei auditive nu implica riscuri pentru pacienti.

REZULTATE

Testarile auditive sunt o parte integranta a examinarii urechii si permit evaluarea capacitatii unei persoane de a-si folosi functia auditiva.

Un rezultat normal este inregistrat atunci cand se depisteaza urmatoarele:

  • pacientul testat se intoarce cu fata inspre difuzorul corect;
  • pacientul testat asociaza in mod corect sunetele cu imaginile;
  • microfonul detecteaza emisii ale urechii interne in cadrul testului emisiilor otoacustice;
  • audiograma potentialelor evocate arata o functie normala a nervilor auditivi.


Rezultatul este considerat anormal in cazul in care se inregistreaza urmatoarele:

  • pacientul testat nu reactioneaza la expunerea la stimulul auditiv;
  • pacientul testat intampina dificultati in ceea ce priveste asocierea sunetelor cu imaginile;
  • nu se detecteaza emisii de la nivelul urechii interne in urma testului emisiilor otoacustice;
  • audiograma potentialelor evocate demonstreaza ca nervii auditivi nu functioneaza in mod normal.

CE POATE AFECTA TESTUL?

Factorii care pot sa influenteze gradul de acuratete sau rezultatele testului sunt:

  • imposibilitatea de cooperare, imposibilitatea urmarii instructiunilor sau intelegerea insuficient de corecta a limbajului pentru a reactiona pe parcursul testelor, fiind dificil sa se efectueze teste auditive la copiii prea mici sau la adultii cu inabilitati mentale sau fizice;
  • problemele tehnice sau defecte ale aparaturii precum castile sparte sau nepotrivite, audiometre necalibrate sau prezenta zgomotelor de fond;
  • dificultati de vorbire sau de intelegere a limbajului celui care efectueaza testarea;
  • virozele respiratorii sau infectiile recente ale urechii;
  • expunerea pacientului la zgomote puternice in ultimele 16 ore.

ALTE INFORMATII

In urma stabilirii unui diagnostic de hipoacuzie, se efectueaza cercetari amanuntite pentru identificarea originii afectiunii. De cele mai multe ori, hipoacuzia este determinata de infectii localizate la nivelul urechilor, caz in care medicul specialist prescrie antibiotice pacientului. In cazul in care hipoacuzia ramane prezenta si in urma finalizarii tratamentului cu antibiotice, pacientul trebuie redirectionat catre un specialist in domeniu pentru investigatii suplimentare si modificarea conduitei terapeutice.

Tratamentul acestei afectiuni se stabileste in concordanta cu factorii care au declansat-o. In conditiile in care hipoacuzia este determinata de diverse malformatii de natura congenitala sau de altfel de afectiuni, tratamentul poate sa redea functionalitatea auditiva normala a copilului. Defectele fizice care determina hipoacuzia congenitala se pot corecta chirurgical sau prin implantarea de proteze auditive, care compenseaza pierderea acestei functii. In prezent, producatorii fabrica chiar si modele de proteze adaptate bebelusilor cu varsta de trei luni.

Metodele alternative de comunicare constau in cititul pe buze, dactileme, limbaj mimo - gestual, limbajul semnelor sau orice combinatie posibila intre acestea. Atunci cand aparatele auditive incercate nu s-au dovedit a fi suficient de eficiente, se poate incerca aplicarea unui implant cohlear. Perceptia de sunete cu frecvente si intensitati diferite va fi cu atat mai buna, cu cat implantarea este realizata mai timpuriu. Examenul computer tomograf si examenul de rezonanta magnetica nucleara se efectueaza inaintea realizarii implantului cohlear pentru a se verifica daca cohleea este integra si daca nervul auditiv este normal. De asemenea, inaintea efectuarii acestei interventii, pacientului i se administreaza vaccinul antipneumococic. Cu toate acestea, doar jumatate dintre copiii care sunt inscrisi in programe de implant cohlear beneficiaza in final de o astfel de interventie.

Parintii pot trece prin stari de negare, insatisfactie, confuzie, vulnerabilitate, vinovatie si acceptare, iar sprijinul medicului de familie sau al audiologului poate fi insuficient, putand fi nevoie sa se apeleze la consilieri specializati.

Screeningul neonatal devine din ce in ce mai raspandit, la fel ca si aplicarea de proteze auditive la sugarii cu varsta de trei luni. Protezele sunt disponibile sub forma externa, intraauriculara sau cu prindere osoasa, insa cele retroauriculare sunt inca preferate. In general, protezele alese sunt cele bilaterale, insa pe masura ce copilul se dezvolta, se poate opta pentru o proteza unilaterala.

In conditiile unei diagnosticari precoce si a unei protezari cu aparatura cat mai performanta, creierul copiilor se poate dezvolta in mod normal, iar acesta se va putea integra in societate cu usurinta. De asemenea, reglarea corecta a protezei auditive ii ofera celui mic posibilitatea sa isi formeze un mod corect de vorbire si sa capete incredere ca este acceptat de catre persoanele din jurul sau.

Comentarii

v-as ruga daca se poate sa imi recomandati un medic sau o clinica in bucuresti unde se poate efectua screening-ul la nou nascuti. va multumesc.

AUDIONOVA, Bucuresti, Str. Ardeleni nr. 7, Piata Bucur Obor

Telefon 021.210.33.27 sau 0372.73.95.34