Termen cautat
Specialitate

Clinica Dr. Melnic deschide o nouă locație – un Centru de Excelență în Implantologie și Estetică dentară


Autor: proudpr
Specialitate
Imagini

La numai 2 ani de la deschiderea primului sediu, Clinica Dr. Melnic, specializată în tratamente stomatologice (servicii de radiologie, chirurgie, implanturi dentare, parodontologie, edondonție, ortodonție, estetică dentară), anunță deschiderea celei de-a doua clinici stomatologice din București. Clinica este centru de excelență în implantologie și estetică dentară, destinat procedurilor complexe, precum intervențiile chirurgicale sau implanturile dentare. 

Al doilea sediu al Clinicilor Dr. Melnic este destinat pacienților ce necesită tratamente dificile, cum ar fi implanturile dentare sau operațiile. „Deschiderea unui sediu dedicat tratamentelor complexe a fost o consecință naturală a creșterii constante a numărului de cazuri ce necesitau intervenții chirurgicale sau foarte dificile. De aceea, am hotărât ca, pe lânga primul sediu din Calea Dudești, să putem oferi pacienților noștri un spațiu dedicat exclusiv acestor tipuri de tratamente”, declară Dr. Ion Melnic, specialist în  chirurgie dento-alveolară și coordonator al clinicii Dr. Melnic.   

Clinica este situată pe str. Biserica Alexe nr. 2,  într-o casă cu suprafața interioară de aprox. 150 m2. În acest spațiu sunt amenajate o sală dedicată implantologiei și chirurgiei, un cabinet general, precum și un laborator propriu de tehnică dentară cu suprafața de 40 m².

Investiția totală este estimată la 100.000 euro și se preconizează ca aceasta să fie recuperată în 3-4 ani. Planul anual de dezvoltare a clinicii include creșterea numărului de pacienți cu minim 500, mărirea gradului actual de retenție, precum și investiții constante în cea mai nouă aparatură stomatologică de pe piață.

La baza acestei estimări stă aprecierea și recunoașterea de către pacienți a calității serviciilor stomatologice oferite și piața turismului dentar în continuă creștere, mai ales că raportul calitate-preț este vizibil în favoarea României, dar și faptul că în cadrul Clinicii Dr. Melnic există un sistem de plată în rate, fără dobândă, a serviciilor stomatologice. De asemenea, segmentul de implantologie și chirurgie a clinicii generează peste 30% din venituri.“În prezent, Clinica Dr. Melnic are aproximativ 2000 de pacienți, iar dintre aceștia, în jur de 15-20% sunt cetățeni străini(Italia, Spania, Anglia, Canada și Israel), care doresc tratamente de implantologie. După doi ani de activitate, începem să ne poziționăm în linia marilor jucători de pe piața tratamentelor stomatologice din România, de aceea sistemul de plată în rate reprezintă o variantă orientată spre oferirea rapidă a tratamentelor stomatologice indiferent de bugetul inițial al pacientului, situație deja comună în țările europene”, spune Dr. Ion Melnic. Un tratament complet de implantologie poate depăși 10.000 de Euro.

 În anul 2015, Clinica Dr. Melnic a înregistrat o cifră de afaceri de 350.000 euro. De asemenea, 500 noi pacienți au apelat la serviciile Clinicii Dr. Melnic. “Aceste rezultate au fost înregistrate datorită accentului pe care îl punem asupra serviciilor profesionale, a siguranței tratamentelor, precum și a investițiilor constante în marketing.”, încheie Dr. Ion Melnic.

***

Despre Clinica Dr. Melnic

 

În 2014 a fost deschisă prima Clinică Dr. Melnic, iar în 2016 se deschide cea de-a doua clinică, un centru de excelență în implantologie și estetică dentară. Cele două clinici cuprind servicii de radiologie, chirurgie, implanturi dentare, parodontologie, edondonție, ortodonție, estetică dentară. Echipei inițiale, formate dintr-un specialist în chirurgie dento-alveolară, trei medici stomatologi, un specialist în parodontologie, unul în edodonție, unul în ortodonție, un tehnician dentar și trei asistente, i s-au alăturat în 2016 trei medici specialiști. Clinicile Dr. Melnic se adresează atât pacienților din țară cât și din străinătate.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul oficial Clinica Dr. Melnic – http://clinicadrmelnic.ro/wp/ – și pagina de Facebook Clinicile Dr. Melnic.