Termen cautat
Specialitate

Hipersensibilitatea de tip II


Autor: mnth
Imagini
Definită drept un răspuns imun umoral anormal determinat de prezentarea antigenelor (Ag) pe membranele celulelor somatice fața de care se vor sintetiza anticorpi (Ac) citotoxici, hipersensibiltatea de tip II include toate tipurile de agresiune directă a Ac asupra structurilor tisulare. Citotoxicitatea se dezvoltă în câteva minute sau ore, fiind astfel singurul tip de hipersensibilitate cu adevărat imediată. În mod normal, captarea, prelucrarea și prezentarea Ag este facută de către celule specializate - celule prezentatoare de Ag (APC). În hipersensibilitatea de tip II, celule somatice, non-APC, încep să prezinte accidental Ag pe suprafața membranelor și vor fi recunoscute ca non-self astfel încât sistemul imun va reacționa împotriva acestora. De obicei, însă nu întotdeauna, celulele implicate sunt distruse. Hipersensibilitatea de tip II presupune trei etape: • declanșarea cascadei complementului pe calea clasică; • generarea unui proces inflamator acut; • declanșarea citotoxicității celulare Ac-dependente. În functie de tipul celulelor implicate este necesară sau nu parcurgerea tuturor celor trei etape. Astfel, în cazul celulelor anucleate (eritrocite, trombocite) este suficientă doar prima etapă pentru a fi distruse (prin liză osmotică de către MAC), pe când în cazul celulelor nucleate, care au capacitatea de a-și repara membrana, este nevoie și de urmatoarele două etape, acestea fiind distruse de către celulele NK. Declanșarea cascadei complementului începe prin expunerea accidentală a Ag pe membrane de către celulele somatice, numite astfel false APC-uri, care se face prin molecule de histocompatibilitate de tip I (MHC I), astfel încat acestea vor fi recunoscute ca non-self și împotriva lor vor fi sintetizați Ac specifici (IgM, respectiv IgG). Ig se vor fixa pe Ag expuse și vor suferi modificări conformaționale care vor facilita legarea unor componente ale sistemului complement (C1q, C1r, C1s), ducând la activarea acestuia. În urma reacțiilor din cadrul sistemului complement se formează trei tipuri de substanțe: (a) anafilatoxine - C3a, C5a, C4a - care se fixează rapid pe membrana mastocitelor și bazofilelor determinând reacția inflamatorie acută; (b) opsonine - C3b, C4b - care se fixează pe membrana falselor APC-uri carora le crește fagocitarea și (c) MAC - complexul de atac membranar - care constă în sinteza unor tubuli care perforează membrana și astfel determină distrugerea osmotică a celulelor somatice anucleate. Pentru celule nucleate, răspunsul imun continuă prin generarea unui proces inflamator acut. Anafilatoxinele formate în cascada complementului determină degranularea mastocitelor și bazofilelor care vor elibera histamină. Împreuna cu alți mediatori - citokine proinflamatorii - histamina are efecte vasoactive (determină vasodilatație și creșterea permeabilității vasculare) și efect chemoatractant pentru toate tipurile de leucocite. Acestea se acumulează în țesut și încep să secrete mediatori ai inflamației declanșând citotoxicitatea celulară Ac-dependentă (ADCC). Celulele efectoare ale ADCC sunt neutrofilele, macrofagele și limfocitele natural killer (NK) care sunt atrase în focar. Acestea recunosc Ig fixate pe suprafața falselor APC-uri și eliberează proteaze și perforine care vor distruge celulele-țintă. Mecanismele hipersensibilității de tip II stau la baza unei serii de afecțiuni care pot fi încadrate în una din urmatoarele două situații: • Alloimunizare - presupune sinteza de Ac citotoxici față de celule straine (ex: alloimunizarea feto-maternă, posttransfuzională sau posttransplant); • Autoimunizare - presupune sinteza de Ac citotoxici față de celule proprii (ex: anemia hemolitică autoimună, lupusul eritematos sistemic, miastenia gravis, sindromul Goodpasture). Ac citotoxici pot să apară şi după administrarea unor medicamente care au rol de haptenă şi se ataşează pe celulele organismului, ducând la distrugerea lor, așa cum se întâmplă în trombocitopeniile medicamentoase.