Termen cautat
Specialitate

Infectii Bacteriene


Autor: apostuandra
Specialitate
Imagini

INFECTII BACTERIENE

Pielea este o barieră mecanică uscată de pe care microorganismele contaminante sunt constant îndepărtate prin descuamare. Pielea umedă şi bogată în glande sebacee este bogat populată bacterian.

  • In condiţii fiziologice pe piele se găseşte un număr crescut de bacterii comensale care alcătuiesc flora rezidentă. Dezvoltarea unor constituenţi ai acesteia poate determina din când în când îmbolnăviri minore ale pielii şi anexelor ei.

Microorganisme patogene, care în mod fiziologic nu se găsesc pe piele, o pot coloniza uneori determinând un anumit tip de patologie.

Pasager, se pot regăsi pe piele bacterii incapabile să se multiplice datorită mediului neospitalier; ele constituind flora tranzitorie.

Infectiile cutanate stafilococice .Cel mai frecvent implicat în stafilocociile cutanate este STAPHYLOCCUS AUREUS care este un coc Gram-pozitiv aerob, sferic, necapsulat, colagulazo-pozitiv, dispus în grămezi. Zonele de rezidenta ale acestuia, în ordinea frecvenţei sunt: vestibulul nazal anterior (35%), perineul (20%), axilele (5-10%) şi spaţiile interdigitale ale piciorului (5-10%). Aceste zone pot constitui sursa de infecţie pentru pielea sănătoasă.

Infectiile cutanate streptococice. Streptococii sunt coci Gram-pozitivi facultativi anaerobi, catalazo-negativi, dispuşi caracteristic în lanţuri. Conform clasificării Lancefield (de la A la R) există 18 grupe antigenice. Sursele de streptococ patogenic pentru om aparţin grupului A de streptococi denumiţi STRETOCOCCUS PYOGENES. Pielea normală nu oferă un habitat optim acestora datorită, în parte, efectului bactericid al lipidelor pielii. Portajul tranzitoriu cutanat se găseşte în proporţie de 0,5-1% din indivizii sănătoşi. Portajul de Streptococcus pyogenes în faringe este prezent la 10% din populaţia normală şi într-o proporţie mai mică în vestibulul anterior nazal. Portajul asimptomatic anal constituie o sursă ocazională de diseminare a infecţiei.

  • suşele de Streptococcus pyogenes ce colonizează faringele aderă la celulele mucoasei; cele care colonizează pielea aderă la celulele epidermului şi supravieţuiesc mai bine în acid oleic şi în condiţii de denutriţie. Proteina M (Ag. proteic de suprafaţă) le conferă rezistenţă la fagocitoză, influenţează aderenţa la epitelii şi este un factor de virulenţă. Suşele faringiene supravieţuiesc cu dificultate pe piele de aceea se găsesc rar pe pielea sănătoasă. Suşele cutanate obişnuit regăsite pe pielea normală, sunt cele implicate în piodermitele streptococice.Conditiile predispozante ale streptocociilor cutanate sunt leziunile de orice natură ale pielii (abraziuni minime, plăgi, fisuri intertriginoase).
  • Complicaţiile infecţiilor streptococice sunt:stafilococice
  • febra reumatică (secundară faringitei cu Streptococcus pyogenes)
  • glomerulonefrita (secundară infecţiilor faringiene şi streptocociilor cutanate cu suşe nefritogene de S. pyogenes);
  • eritemul nodos, psoriazisul – pot urma unei infecţii faringiene streptococice.

Alte grupe de streptococi implicate in patologia cutanata:

  • streptococii grup C pot determina ocazional impetigo, erizipel, celulită;
  • streptococii grup G colonizează faringele, intestinul, vaginul sau pielea şi pot fi implicaţi în etiologia erizipelului sau celulitei la pacienţi cu boli vasculare sau la cei care au suferit intervenţii chirurgicale pe cord şi ligaturi venoase;
  • streptococii grup B colonizează frecvent regiunea ano-genitală (habitatul natural) şi secundar pot coloniza vaginul; sunt implicaţi în infecţiile severe ale nou-născutului şi determină leziuni de intertrigo sau mai rar de erizipel, celulită, fasceită necrozantă;
  • streptococii grup F pot fi copatogeni în hidradenita supurativă;
  • streptococii grup D (enterococi) determină infecţii numai în ţesuturi lezate anterior.

Impetigo-forma clinica de stafilodermii si streptodermii

Este o infecţie piococică superficială contagioasa cu 2 forme clinice:

  1. impetigo contagios Tilbury-Fox, determinată frecvent de streptococul grup A dar şi de stafilococul auriu sau asocierea celor doi
  2. impetigo bulos acceptat ca o stafilococie determinată mai ales de susele de stafilococi grup fagic II.

Impetigo contagios este frecvent prezent la preşcolari şi şcolari fiind favorizat de supraaglomerare, de igienă deficitară şi dermatoze preexistente precum scabia.

Impetigoul bulos este sporadic, mai ales în lunile de vară şi poate interesa toate grupele de vârstă; factorii predispozanţi sunt constituiţi de leziunile abrazive minore ale pielii

Impetigoul contagios (non-bulos) se caracterizează clinic prin:

veziculă cu pereţi subţiri pe o bază eritematoasă care se deschide rapid şi se acoperă de o crustă gălbuie, groasă;

  • extensie rapidă periferică fără vindecare centrală;
  • localizările de elecţie sunt faţa (perinazal, peribucal), membrele, scalpul; rar, pot fi interesate membranele mucoase orale;
  • are evoluţie spre vindecare spontană în 2-3 săptămâni sau prelungită când complică o scabie, o eczema dar si in condiţii de climat umed si cald;

Se vindeca fara sa lase cicatrice.

Impetigo bulos este caracterizat clinic prin:

  • bule mari (1-2 cm diametru), persistente (2-3 zile), cu conţinut clar şi apoi purulent care după deschidere se acoperă cu cruste brune;
  • extensie periferică cu vindecare centrală, ceea ce conferă aspectul de leziuni circinate;
  • localizarii elective pe faţă sau diseminări neregulate; poate interesa membranele mucoase orale.

Tratamentul local constă in:unguente, creme, aerosoli cu antibiotice:​

  • mupirocin
  • neomicina
  • acid fucidic
  • bacitracina eventual in asociere cu neomicina.

Tratamentul topic adjuvant constă inantiseptice: clorhexidine, povidone-iodine şi coloranţi (albastru de metilen 1%, eozină 2%);

Antibioterapia per os se adresează infecţiilor severe extinse sau complicate cu limfadenopatie: fluceoxacilină, eritromicină.