Termen cautat
Specialitate

Pediculoza capului


Specialitate
Imagini

Familiara, in general, parintilor cu copii mici, ea poate pune probleme la orice varsta. Desi infestarea cu acesti paraziti nu este deloc placuta, rareori are efecte grave si tratamentul este usor.

Paduchii capului (Pediculus capitis) sunt insecte mici, fara aripi, parazite, care depind de om pentru supravietuire. Au lungime de 2 – 3 mm, traiesc aproape de piele ca sa se incalzeasca sis a se hraneasca cu sangele pe care il sug din scalp. In ciuda parerii commune ca pot fi luati de la animale, paduchii capului traiesc numai pe om.

Paduchii nu provoaca practic niciodata probleme de sanatate, altele decat mancarimile de piele. Ei nu sunt purtatori si nu transmit nici un fel de boli si nici nu sunt un indicator al unui grad de igiena scazut.

Femelele isi depun ouale albicioase, de forma ovala (lindini) pe firele de par, cam la un centimetru de scalp. Ouale aflate mai departe de radacina sunt vechi si din ele au eclozat deja parazitii. Femela poate depune pana la 10 oua pe zi si va depune in jur de 50 – 100 de oua pana sa moara. Din acestea vor iesi insectele in 7 pana la 10 zile.

Oul (lindina) – este de culoare alb – galbuie, de circa 1 mm lungime, de forma ovala. Este depusa de femela, pe firul de par, in unghi ascutit fata de fir, aproape de foliculul pilos din scalp.

Prima nimfa – dupa 7 – 10 zile, paduchele eclozeaza. In stadiul intai de crestere este translucid.

A doua nimfa – lindina seamana deja cu un adult si are culoarea caracteristica, de brun roscat.

A treia nimfa – este penultimul stadiu de dezvoltare, iar paduchele acum are dimensiune apropiata de cea a adultului.

Femela adult – la 7 – 10 zile de la eclozare, femeia este ea insasi gata sa depuna ouale. Ea poate sa depuna pana la 10 oua pe zi.

Masculul adult – paduchii traiesc cam 30 de zile pe gazda, bazandu-se pe un aport constant de sange ca hrana. Fara hrana, un paduche poate supravietui, departe de gazda aproximativ 24 de ore.

La orice varsta se poate face pediculoza, dar mai expusi sunt copiii de varsta scolara. Paduchii de cap se misca de pe un cap pe altul, daca sunt in contact direct – ceea ce se intampla deseori atunci cand copiii se joaca impreuna – dar nu pot inota, zbura sau sari.

Paduchii adulti sunt dificil de observat in par, dar precis sunt acolo inainte de depunerea oualor. Principalul simptom al persoanei afectate este mancarimea la nivelul pielii capului, dar aceasta poate sa apara de abia dupa trei luni de la infestare. Resturi de paraziti pot cadea pe perna noaptea, ceea ce reprezinta o modalite de depistare a infestarii. Pieptanarea este cea mai eficienta metoda de a verifica prezenta paduchilor de cap, daca se suspecteaza o infestare.

Variante de tratament

Infestarea cu paduchi poate fi iritanta si jenanta pentru cei afectati. Din fericire exista multe variante de combatere a acestei probleme.

S-a discutat recent cu ingrijorare despre faptul ca tratamentele pentru pediculoza se pot obtine de la orice farmacie, fara reteta si, fiind insecticide, pot provoca iritatia pielii capului si pot distruge parul. Ca urmare, o parte din medici au militat pentru tratamentul prin pieptanare regulata a parului ud si tratat cu balsam sau ulei, ca fiind o metoda lipsita de riscuri. Desi aceasta metoda este buna pentru a depista paduchii, nu sunt dovezi ca ea este si o metoda buna de tratament. Oricum, daca este folosita, ritualul trebuie practicat la trei zile, timp de doua saptamani. Aceasta pentru a indeparta si paduchii care au eclozat din oua intre doua tratamente. Tratamentul radical se face prin folosirea lotiunilor chimice. Exista trei grupe mari de preparate: pe baza de piretroide, de mamtion si carbaril. Toate sunt eficiente desi au fost raportate cazuri de rezistenta la tratament.

Prevenirea infestarii cu paduchii de cap

Cateva masuri simple vor opri transmiterea pediculozei:

  • Pieptanarea regulata detecteaza din timp infestarea.
  • Aspirarea regulata a suprafetelor din casa indeparteaza eventualele fire de par ce au lindini atasati.
  • Spalarea tuturor hainelor si a obiectelor ce acopera capul (palarii, caciuli, bonete etc.) si a asternuturilor, la 50˚, cel putin 10 minute pentru a avea siguranta ca au fost distruse ouale. Paduchii adulti mor dupa 5 minute de expunere la aceasta temperatura.

Reinfestarea sau esecul tratamentului

Reinfestarea apare atunci cand lindinii tineri, care nu au eclozat in timpul tratamentului initial, eclozeaza inainte de al doilea tratament, cateva zile mai tarziu. Adevarata reinfestare apare de obicei in urma unui contact strans in familie sau in comunitate.

Pediculoza capului la copii

Ritualul de cautare a lindinilor in scoala are loc destul de rar. Cadrele medicale au responsabilitatea de a depista aceasta parazitoza si de a atentiona parintii.

Aplicarea produselor chimice

  • Nu se vor folosi uscatoarele de par dupa aplicarea lotiunilor.
  • Un timp de contact de 12 ore, sau o noapte, este recomandat pentru lotiunile si tratamentele lichide. Un interval de 2 ore probabil este insuficient.
  • Preparatele pe baza de apa sunt recomandate mai degraba decat cele uleioase pacientilor ce sufera de astm; copiii mici nu vor fi tratati cu preparate ce au in compozitia lor alcool.
  • Este indicate repetarea tratamentului peste sapte zile, pentru a avea siguranta ca au fost distrusi toti paduchii nou eclozati.
  • Produsele care pretind ca “resping” paduchii nu sunt recomandate.