Termen cautat
Specialitate

Recuperarea in accidentul vascular cerebral


Patologie cu un tablou clinic dramatic, atacul vascular cerebral atrage atentia prin incidenta tot mai crescuta in populatia generala, aceasta fiind aproximata de catre OMS la 100-200 de cazuri noi anual, la 100.000 de locuitori. Suferinta cerebrala care se instaleaza, fie ea de natura ischemica sau hemoragica, nu afecteaza doar pacientul, ci si familia acestuia.

Cum recupereaza un pacient cu AVC deficitele motorii si functionale?

Creierul este un organ care contribuie activ la recuperarea statusului anterior suferintei neuronale, prin formarea de noi sinapse, apropiate de circuitele existente, fenomen cunoscut drept plasticitate cerebrala.

Acest fapt nu vine decat sa sublinieze importanta unei recuperari precoce dupa un atac vascular cerebral. Un rol deosebit de important in procesul de recuperare il are familia pacientului, care trebuie sa ofere sprijnul emotional si fizic bolnavului, prin exersarea zilnica a tehnicilor de recuperare si incurajarea permanenta a acestuia.

Recuperarea trebuie sa inceapa inca din faza acuta a bolii, in spital, sub indrumarea unei echipe mixte formate din medic neurolog, kinetoterapeut, ergoterapeut, logoped si psiholog, cu implicarea familiei pacientului in procesul de recuperare.

Primul obiectiv major il reprezinta recuperarea mersului. Un pacient cu un deficit de tipul hemipareza sau chiar hemiplegie, isi poate redobandi autonomia, intr-un timp variabil, de la cateva saptamani la cateva luni, prin practicarea unor tehnici adecvate de recuperare.

Se incep mobilizarile pasive, inca din faza acuta, din spital, cand bolnavul nu se poate misca din pat, altcineva efectuandu-i miscarea mainilor si a picioarelor, respectand mobilizarea normala a articulatiilor.Se previne astfel, redoarea articulara si atrofia musculara care se instaleaza o data cu imobilizarea.

In cazul in care nu exista saltele speciale antiescare, pacientul trebuie mobilizat la fiecare jumatate de ora, in scopul preventiei aparitiei escarelor. Acestea se dezvolta la nivelul punctelor de sprijin ale bolnavului (occiput, sacru, umeri, calcaie, fese) pe suprafata dura (saltea), din cauza presiunii mari si constante asupra tesutului si prezenta de tesut adipos slab dezvoltat in aceste regiuni. Prin mobilizarea periodica a bolnavului, se asigura alternarea zonelor de maxima presiune si se previne, astfel, aparitia escarelor.

Pentru preventia pneumoniei, se tapozeaza zilnic ariile pulmonare si se asigura o igiena bucala riguroasa.

La sfarsitul saptamanii a doua si a treia dupa accident, procedurile de recuperare se pot amplifica, incercandu-se obtinerea pozitiei in sezut, apoi in sezut cu piciorele la marginea patului, ca mai apoi sa inceapa lucrul pentru ridicarea in picioare si mers. Acum se testeaza si toleranta la efort a inimii si a sistemului respirator. Se acorda o importanta extrema profilaxiei trombemboliei, care poate surveni in momentul mobilizarii pacientului si poate cauza decesul acestuia.

Dupa saptamana a patra sau a cincea, bolnavul poate fi dus la sala de gimnastica, unde efectueaza exrcitii mai intense, asociate cu fizioterapie, dar si mai complexe: folosirea unei cani sau a unui pahar pentru a bea apa, pozitionarea in scaunul cu rotile si transferul din scaunul cu rotile pe un pat sau pe un scaun, inchiderea si deschiderea nasturilor. Toate aceste exercitii contribuie la obtinerea autonomiei pacientului. Se fac sub indrumarea unui specialist, dar cu implicarea activa a familiei, cea care va continua recuperarea si reeducarea bolnavului acasa.

Afazia este un alt posibil handicap al pacientului, pentru care recuperarea trebuie inceputa precoce. Momentul in care bolnavul constientizeaza ca nu poate vorbi sau ca nu poate vorbi ca inainte, este dramatic. Se incep tentative de citit, cu litere de tipar si mai mari, la inceput. Este stimulata si memoria si rationamentul prin utilizarea unor tehnici de reeducare cu obiecte mai mici sau mai mari, de diferite culori, pacientul fiind rugat sa le ordoneze intr-un anumit mod.

Tehnici de recuperare ajutatoare sunt mersul in apa si stimularea transcorticala. Mersul in apa ajuta deoarece, o parte din greutatea corpului este preluata de apa, pacientul putand efectua mai usor miscarile. Pe acelasi principiu se bazeaza si mersul cu hamuri suspendate.

Stimularea transcorticala duce la cresterea fortei musculare deoarece, sub influenta campului magnetic aplicat pe scoarta cerebrala din zona paralizata, neuronii intacti, care contribuie la realizarea miscarii, sunt stimulati.

Refacerea neuronala este sustinuta, in perioada de recuperare, de medicamente care actioneaza asupra troficitatii sistemului nervos: extracte din proteine din creierul de porc – cerebrolysin, extracte din plante medicinale – tanakan sau substante cu efect vasoactiv.

Tehnicile de recuperare enumerate sunt cel mai important de efectuat in primele sase luni de la accidentul vascular cerebral, deoarece, in acest interval, sansele de recuperare a functiilor motorii si cognitive sunt cele mai mari. In general, cat recupereaza un pacient in primii doi ani, reprezinta maximum de recuperabilitate.

Recuperarea dupa un AVC implica reeducarea pacientului, dar si a familiei acestuia, fara de al carei suport, procesul de recuperare devine mult mai indelungat si anevoios.