Termen cautat
Subiect blog

Arhiva blog medical: Martie 2009


Persoanele carora le place sa-si bea ceaiul sau cafeaua foarte fierbinte se expun unui risc crescut de cancer la esofag, conform unui nou studiu preluat de The Times.
Potrivit autorilor studiului, cercetatori din cadrul Institutului de cercetare medicala din Queensland, Australia, riscul aparitiei acestei boli creste de opt ori in cazul celor care au tendinta de a-si consuma bauturile favorite la temperaturi de peste 70 grade Celsius.
Esofagul este tubul care transporta mancarea din gat spre stomac, cancerul care afecteaza acest organ fiind responsabil pentru moartea a peste 500.000 de oameni din intreaga lume, in fiecare an.
in Europa si

Subiect

Programul Natiunilor Unite pentru SIDA /ONUSIDA/ a declarat miercuri ca prezervativele sunt o componenta "esentiala" a luptei impotriva maladiei, reactionand astfel la declaratii facute cu o zi in urma de Papa Benedict al XVI-lea, care a apreciat ca acestea "agraveaza" epidemia.
"Prezervativele reprezinta o parte esentiala a preventiei" ce cuprinde o paleta larga de masuri sociale, comportamentale si medicale, a afirmat organizatia Natiunilor Unite intr-un comunicat. "in contextul in care sunt inregistrate 7.400 de infectari noi in fiecare zi, lumea nu poate opri epidemia de SIDA fara a pune capat noilor infectari cu virusul HIV", a explicat ea.
Pentru organizatie,

Subiect

O echipa de cercetatori din SUA a descoperit gena responsabila pentru transformarea carbohidratilor in grasimi, oferind noi indicii despre felul in care organismul metabolizeaza carbohidratii si
modul in care acestia contribuie la aparitia obezitatii.
Potrivit autorilor studiului, de la Universitatea din California, gena, denumita DNA-PK, regleaza procesul prin care ficatul converteste carbohidratii in grasime.
"Speram ca intr-o buna zi acest studiu sa-i ajute pe oameni sa manance paine, paste fainoase si orez fara a se mai teme de kilogramele in plus", a declarat un membru al echipei.
in cadrul experimentelor, soareci de laborator cu o versiune modificata a genei au

Subiect

Este posibil de acum inainte sa se stabileasca o relatie statistica fiabila si precisa intre gradul de corpolenta si reducerea sperantei de viata, potrivit Le Monde. Aceasta este concluzia principala a unui amplu studiu publicat miercuri, 18 martie, pe site-ul revistei medicale britanice The Lancet.
Inventat de savantul belgian Lambert Adolphe Jacques Quetelet (1796-1874), indicele de masa corporala (IMC) se calculeaza in functie de greutate si de inaltime. Se calculeaza impartind greutatea, exprimata in kilograme, la inaltimea exprimata in metri patrati. Un IMC ridicat constituie un factor important de risc pentru bolile cronice, ca de exemplu bolile cardiovasculare, diabetul, artroza

Subiect

Capacitatile mentale ajung la apogeu in jurul varstei de 22 de ani, iar dupa varsta de 27 de ani intra in declin, perioada in care incepe si procesul de imbatranire, conform unui studiu realizat la Universitatea din Virginia si publicat in revista Neurobiology Of Ageing, informeaza cotidianul britanic The Telegraph.
Astfel, conform profesorului Timothy Salthouse, terapiile menite sa previna sau sa intarzie efectele imbatranirii ar trebui sa inceapa cu mult inainte de varsta pensionarii.
Acestea sunt concluziile la care s-a ajuns in urma unui studiu realizat pe un esantion reprezentativ pentru populatie de 2.000 de barbati si femei cu varste

Subiect

Un mic stimulator electric pentru maduva spinarii a dat rezultate foarte promitatoare pentru tratarea simptomelor bolii Parkinson, potrivit unor experimente efectuate pe animale de laborator, relateaza AFP.
Acest stimulator a fost plasat pe coloana vertebrala a unor soareci si sobolani carora cercetatorii le redusesera in mod semnificativ nivelul de dopamina din corp pentru a reproduce caracteristicile biologice ale persoanelor bolnave de Parkinson si gravele probleme motorii observate la pacienti intr-un stadiu avansat al bolii.
Dopamina este o molecula care asigura comunicarea intre neuroni, celulele nervoase din creier.
Cand stimulatorul era pus in functiune, animalele fara dopamina ale caror miscari erau

Subiect

Obezitatea chiar si moderata poate scurta speranta de viata cu pana la 3 ani, in timp ce cazurile grave de obezitate pot scurta speranta de viata cu pana la 10 ani, conform unui studiu realizat la Universitatea Oxford si publicat in varianta online a revistei medicale Lancet, informeaza cotidianul The Guardian.
Acest studiu a fost realizat prin analizarea datelor despre aproape 1 milion de persoane din intreaga lume si este cea mai vasta investigatie despre relatia dintre obezitate si mortalitate ce a fost realizata pana in prezent.
Cercetatorii de la Universitatea Oxford au evaluat indicii masei corporale in cazurile a

Subiect

Cativa copii ce erau alergici la alune pot acum sa le rontaie fara nici o grija, in urma unui program nou de vindecare a acestui tip de alergie, bazat pe hranirea lor treptata cu cantitati extrem de mici de alune (autorii studiului avertizeaza ca este imposibil de taiat o aluna prin mijloace obisnuite in parti atat de mici precum cele folosite in experiment), informeaza Associated Press.
Medicii de la centrul medical al Universitatii Duke din Arkansas i-au tinut pe micuti sub atenta supraveghere medicala pentru a preintampina eventualele reactii alergice grave. Conform primelor rezultate obtinute, in cazul a cinci dintre

Subiect

Ciocolata ar trebui taxata precum alcoolul si tigarile pentru a se lupta mai bine impotriva obezitatii, a sugerat joi un medic in cursul unei conferinte medicale in Marea Britanie, relateaza AFP.
Potrivit lui David Walker, un medic generalist, pericolele ciocolatei sunt subestimate. "Cred ca ciocolata joaca un rol major in obezitate si bolile legate de obezitate", a declarat el, in fata conferintei Asociatiei medicale britanice (BMA).
"Ceea ce incerc sa fac sa se inteleaga este ca ciocolata reuseste sa scape clasificarii mancarii nesanatoase. As spune guvernului ca taxarea ciocolatei nu ar rezolva problema obezitatii, insa ar putea incetini cresterea numarului

Subiect

Se mizeaza acum pe naturalete. Femeile de azi nu mai vor buze groase sau artificiale, precum cele afisate ostentativ de unele actrite sau manechine. Pe de alta parte, potrivit specialistilor, aceasta obsesie fata de volum a provocat in unele cazuri sechele ireversibile, care acum incearca sa fie remediate, noteaza ziarul El Mundo.
"Deja nu ni se mai cere un volum atat de exagerat, ci rezultate mai discrete si mai naturale", a declarat Concha Obregon, purtatoare de cuvant al Asociatiei Spaniole de Medicina Estetica (SEME). Aceleasi cereri au fost primite si de alte centre de chirurgie estetica din Spania. "Rasa alba

Subiect

Marea majoritate a cazurilor de hipertensiune arteriala au ca origine o boala cronica renala si, de aceea, pentru Ziua Mondiala a Rinichiului din acest an, OMS a ales sloganul "Acesti rinichi minunati", punand accent pe recomandarea "Pastrati tensiunea arteriala cat mai joasa", a declarat, miercuri, Mihai Ardeleanu, seful Sectiei nefrologie din cadrul Spitalului de urgenta ''Sfantul Ioan cel Nou'' Suceava.
Ardeleanu a spus ca acest fapt este relevat de statisticile din ultimii ani, iar din cauza ca la bolile renale simptomele sunt mai putin evidente, la inceput multe persoane sunt diagnosticate deja tarziu, cand apar si complicatiile.
Ziua Mondiala a

Subiect

Un nou produs impotriva sforaitului - benzile nazale RespirUsor - a fost lansat oficial marti in Romania.
Produsul, lansat de Compania GlaxoSmithKline (GSK), este eficient impotriva sforaitului, nu contine substante medicamentoase, ceea ce face sa nu aiba efecte secundare sistemice, nu trebuie cumparat cu reteta medicala si este usor de folosit.
Banda nazala este adeziva, are lamele flexibile si si-a dovedit eficacitatea de a ameliora instantaneu congestia nazala si de a reduce sau elimina sforaitul in cazul a 75% dintre persoanele care au aceasta problema.
Prof. dr. Paul Stoicescu, de la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", a subliniat, cu prilejul

Subiect

Testele de detectare precoce a cancerului ovarian, o analiza de sange si o ecografie, pot fi realizate la scara larga si pot identifica in practic jumatate din cazuri prezenta unor tumori ovariene in stadiu incipient, conform unui studiu publicat miercuri in revista de specialitate Lancet Oncology, informeaza AFP.
Cancerul ovarian este deseori descris drept un "ucigas silentios" pentru ca are foarte putine simptome la inceput. in aceste conditii 70% dintre femeile bolnave de cancer ovarian sunt diagnosticate cand boala se afla deja intr-un stadiu avansat, iar dintre acestea doar 20%-30% supravietuiesc dupa 5 ani de la punerea diagnosticului. in cazul

Subiect

Sarea de bucatarie este un drog si un antidepresiv. La aceasta concluzie a ajuns un grup de cercetatori condus de Alan Kim Johnson de la Universitatea din Iowa. Fiziologul si psihologul american afirma ca sarea este perfect comparabila cu un drog, iar acest lucru explica de ce oamenii consuma mai multa sare decat ar avea nevoie organismul lor, informeaza cotidianul rus Utro.
Johnson si colegii sai au realizat o serie de experimente pe sobolani, care au demonstrat ca aceste animale dezvolta fata de sare o dependenta asemanatoare celei pentru droguri. In opinia echipei de cercetatori, aceste rezultate pot fi extrapolate

Subiect

Telefoanele mobile ale medicilor si infirmierelor din spitale sunt purtatoare de bacterii, inclusiv de germeni redutabili, rezistenti la antibiotice, si ar putea constitui o sursa de infectii nozocomiale la pacienti, potrivit unui studiu publicat vineri, transmite din Paris AFP.
Echipa lui Fatma Ulger de la Universitatea Ondokuz Mayis din Turcia a detectat prezenta de stafilococi rezistenti la meticilina /SARM/, potrivit studiului difuzat online de revista de specialitate Annals of Clinical Microbiology and Antimicrobials, editata de BioMed Central.
Doar 10 % dintre medici si infirmiere isi dezinfecteaza periodic telefonul, potrivit autorilor studiului, pentru realizarea caruia au fost prelevate probe de pe

Subiect

Plasturii transdermici cu testosteron, comercializati in Europa pentru cresterea libidoului la femeile aflate la menopauza indusa in urma unei interventii chirurgicale, se pare ca au efecte modeste pe termen scurt, iar pe termen lung efectele lor nu au fost inca demonstrate, conform revistei britanice Drug and Therapeutics Bulletin (DTB), informeaza marti AFP.
Tinand cont in acelasi timp si de efectele secundare indezirabile ale aplicarii acestor plasturi cu testosteron, publicatia britanica ajunge la concluzia ca folosirea acestor plasturi nu poate fi recomandata.
Testele realizate pe un grup de voluntare aflate la menopauza indusa chirurgical si perfect sanatoase din punct de vedere

Subiect

Scleroza laterala amiotrofica /SLA/, sau morbul lui Lou Gehrig /dupa numele jucatorului de baseball care a murit rapus de aceasta boala la numai 37 de ani, n.red/ ramane pentru moment o maladie incurabila de origine misterioasa. Datorita unui studiu international coordonat de Institutul de Stiinte Neurologice de pe langa spitalul Molinette din Torino, cercetatori din lumea intreaga cunosc de astazi care este gena care declanseaza acest morb. Este vorba de o gena variabila care declanseaza o maladie ce face sa tremure nu numai lumea fotbalului si care afecteaza in fiecare an, in Italia, 1.500 de noi persoane, din randul sportivilor

Subiect

Asociatia Medicilor Rezidenti (AMR) il acuza pe ministrul Sanatatii, Ion Bazac, de dezinformarea opiniei publice cu privire la nivelul salariilor medicilor rezidenti.
AMR sustine, intr-un comunicat remis AGERPRES, ca salariul unui medic rezident de anul I, la incadrare, este de 1.019, lei iar pentru cei de anul V - 1.382 lei si nu de 1.900 de lei fara sporuri si garzi, cat a declarat ministrul Sanatatii.
"Aceasta afirmatie eronata dovedeste o cunoastere superficiala a realitatilor sistemului sanitar romanesc si a problemelor cu care acesta se confrunta si este cu atat mai surprinzatoare cu cat salariile medicilor rezidenti sunt platite din

Subiect

De celulele stem se leaga majoritatea sperantelor de vindecare a unor boli considerate in prezent incurabile, insa metoda obtinerii acestor celule din embrioni umani a ridicat o serie de controverse de ordin etic si religios. Descoperirea unei metode prin care pretioasele celule stem pot fi extrase intr-un numar nelimitat din celule ale pielii pune capat acestei probleme, conform unui comentariu publicat de cotidianul britanic The Guardian.
Cercetatori britanici si canadieni au descoperit o metoda de a reprograma celulele pielii recoltate de la persoane adulte, reusind practic sa dea timpul inapoi pentru aceste celule pana la stadiul cand erau inca nespecializate,

Subiect

Copiii care stau zilnic mai mult de doua ore in fata televizorului intampina un risc crescut de a se imbolnavi de astm, conform unui studiu publicat marti in revista de specialitate Thorax, informeaza AFP.
Studiul realizat de medici britanici pe un esantion de 3.000 de copii, urmareste sanatatea aparatului respirator de la nastere pana la varsta de 11 ani si jumatate.
Opt ani mai tarziu, incidenta imbolnavirilor de astm la copiii de 11 ani si jumatate la care nu a fost identificat nici un simptom astmatic in copilarie este de 6%. Comparativ cu acestia, riscul de imbolnavire de astm la

Filmele si reclamele de la televizor in care apar bauturi alcoolice au un efect imediat si direct asupra consumului de alcool, conform unui studiu realizat de cercetatori olandezi si canadieni ce a fost publicat miercuri in revista Alcohol and Alcoholism.
Astfel, personajele filmelor si serialelor care afiseaza o preferinta pronuntata pentru bauturile alcoolice, induc publicului dorinta de a consuma alcool. Prof. Rutger Engels de la Institutul de Stiinte Comportamentale din cadrul Universitatii olandeze Radboud, a coordonat un studiu cu privire la impactul imaginilor in care sunt prezentate bauturi alcoolice sau persoane care consuma astfel de bauturi.
In cadrul experimentului in

Subiect

Tot mai multe persoane se intereseaza de microimplantele capilare, solutia cea mai eficienta, potrivit specialistilor, in cazurile de calvitie ereditara. Intre ei se numara diferiti actori si politicieni, fapt ce-i incurajeaza pe multi dintre cei care vor sa apeleze la astfel de tehnici. Succesul acestei alternative a facut sa creasca, in ultimii ani, numarul microimplantelor in Spania, noteaza ziarul El Mundo.
Astfel, potrivit datelor furnizate de clinica Svenson, in ultimele patru luni, cazurile de microimplant capilar au crescut cu 145% fata de anul trecut. Directorul clinicii, Lope Barral, atribuie acest fapt asa-numitului "efect Bono" /este vorba de politicianul spaniol care

Subiect

Se spune ca stresul este cel mai mare dusman al sanatatii omului. O cercetare dezminte insa acest lucru sustinand ca atunci cand esti sub presiune ti se ascut simturile, atentia iti este vie, iti creste memoria iar creierul ti se trezeste. in acest fel, stresul iti salveaza viata.
Transpiri abundent, iti explodeaza inima in piept, ai un nod in gat, simti ca te sufoci, ti se pare ca iti pierzi mintile, poate esti pe cale sa mori? Stai linistit, esti sanatos. Aceasta este noua teorie stiintifica ce vine din SUA, care adora sa se autodezminta pentru a se renega din

Subiect

Persoanele care sufera de depresii si de manii sunt de obicei orientate, mai mult decat celelalte persoane, spre succes, castiguri materiale si faima, conform unui studiu publicat de British Journal of Clinical Psychology, informeaza cotidianul The Telegraph.
"Episoadele de comportament maniacal sunt caracterizate de o nevoie scazuta de somn, o crestere a apetitului verbal, ganduri care se succed cu repeziciune si imposibilitatea de a te concentra asupra unui singur gand sau asupra unei singure actiuni", conform oamenilor de stiinta de la University of California din Berkeley, care au realizat acest studiu.
"Maniile au fost legate mai demult de personalitati care

Subiect

Barbatii infertili intampina un risc de pana la trei ori mai mare decat ceilalti de a se imbolnavi de cancer testicular, conform unui studiu publicat luni in revista medicala americana Archives of Internal Medicine, informeaza AFP.
Coordonatorul acestui studiu, Dr Thomas Walsh de la Facultatea de Medicina a Universitatii Washington din Seatlle (nord-vest), a analizat datele medicale a 22.562 de barbati din California care au solicitat tratament de crestere a fertilitatii alaturi de sotiile sau partenerele lor, intre anii 1967 si 1998. Conform rezultatelor analizelor clinice ale lichidului seminal, 4.549 de barbati din acest grup erau infertili.
Cercetatorii au comparat

Subiect

Strategia populationala de promovare a sanatatii cardiovasculare porneste de la faptul ca numeroase studii stiintifice sustin eficacitatea interventiilor de modificare a stilului de viata, in principal stoparea fumatului, dieta sanatoasa si exercitiile fizice.
in cadrul Forumului de preventie a bolilor cardiovasculare care a avut loc la Bucuresti la inceputul acestei luni, in organizarea Societatii Romane de Cardiologie, a fost lansat programul Heart Score in limba romana si a fost constituit Forumul National de Preventie Cardiovasculara alcatuit atat din reprezentanti ai specialitatilor medicale, cat si ai domeniului politic.
Obiectivele principale ale preventiei bolilor cardiovasculare au in vedere reducerea incidentei primului eveniment

Subiect

Copii care cresc in preajma bunicilor au mai multe abilitati sociale, mai ales copiii proveniti din cupluri divortate. Nepotii recunosc ca discuta mai bine cu ei si sunt sursa de buna dispozitie.
Bunicii nu mai au varsta de a avea copii, dar isi pot creste nepotii spre marele noroc al acestora. Potrivit datelor unui nou studiu, adolescentii sunt avantajati psihologic daca sunt inconjurati de dragostea bunicilor din frageda pruncie, noteaza ziarul El Mundo.
Optiunea tot mai multor femei de a intra in campul muncii, divortul sau vaduvia unuia dintre parinti sunt motivele care ii determina pe tot mai multi bunici

Subiect

Observati ca parul dv a devenit mai fragil si unghiile se rup mai usor? Ati remarcat o imbatranire timpurie a pielii, iar gingiile va sunt iritate? Fumati cumva? Raspunsul la aceasta intrebare ar putea sta la originea acestor probleme. Mai multe studii facute pe aceasta tema detaliaza riscurile pe care le presupune acest viciu nociv pentru piele. Este asa-numitul sindrom "fata de fumator": persoana prezinta o piele ridata, cu tenul gri, cu oasele vizibile la nivelul fetei, pometii proeminenti, buzele si ochii inconjurati de riduri fine, mai adanci inspre obraji si mandibule. Potrivit expertilor, ridurile fumatorilor sunt diferite, mai adanci,

Subiect