Termen cautat
Subiect blog

Grasimea bruna, caracteristica nou-nascutilor, poate fi intalnita si la adulti


Autor: camy

Grasimea bruna, caracteristica nou-nascutilor, ce indeplineste un rol activ in arderea caloriilor si in reglarea metabolismului, continua sa fie prezenta si in organismul adult, oferind astfel o potentiala cale spre pierderea in greutate si combaterea obezitatii si a diabetului, conform unui studiu publicat miercuri in SUA, informeaza AFP.
Medicii credeau pana recent ca grasimea bruna nu este intalnita decat la nou-nascuti, disparand complet pana la varsta adulta. Un nou studiu demonstreaza insa nu numai ca aceasta asa-zisa "grasime buna" este in continuare prezenta in organismul adult, ci si faptul ca are inca un rol activ, explica autorii studiului publicat in ultimul numar al revistei medicale americane New England Journal of Medicine.
"Faptul ca intalnim grasime bruna in organismul adult inseamna ca dispunem de un important aliat in tratarea cazurilor de obezitate si de diabet la adulti" comenteaza dr Ronald Kahn de la Facultatea de Medicina a Universitatii Harvard (Massachusetts), coordonatorul acestui studiu.
Ideea unei noi terapii anti-obezitate avansata de acesti oameni de stiinta americani consta in gasirea unei modalitati de a stimula formarea de grasime bruna capabila sa controleze acumularile in greutate ale corpului si sa amelioreze metabolismul glucozei.
"Am observat diferente importante intre indivizi in ceea ce priveste cantitatea de grasime bruna in functie de varsta acestora, nivelul de glucoza din sange si, cel mai important, gradul obezitatii", a daugat si dr Aaron Cypess de la aceasi facultate, unul dintre co-autorii studiului.
Deloc surprinzator, studiul, realizat pornind de la o baza de date continand informatii despre 1.972 de pacienti, ajunge la concluzia ca cei mai tineri adulti au si cel mai ridicat nivel de grasime bruna in organism. Studiul mai indica si faptul ca aceasta grasime este mai activa in perioada de iarna, cand este mai frig, avand in vedere functia sa de a arde calorii pentru a produce energie sub forma de caldura. De asemenea, aceasta grasime este intalnita mai frecvent la adultii supli, care au un nivel normal al glucozei in sange.
"Cel mai interesant lucru ni s-a parut ca adultii supraponderali sau obezi au si cel mai scazut nivel de grasime bruna in organism", a mai precizat dr Kahn.

Subiect