Termen cautat
Subiect blog

Gripa porcina a infectat aproape 22.000 de persoane din 69 de tari


Autor: camy

Virusul A/H1N1/ al gripei porcine a contaminat 21.940 de persoane din 69 de tari ale lumii si a facut 125 de morti, potrivit celui mai recent bilant dat publicitatii vineri la Geneva de Organizatia Mondiala a Sanatatii /OMS/, citat de France Presse.
De la precedentul bilant al OMS publicat cu o zi in urma, 2.681 de cazuri noi de gripa porcina, dintre care 8 soldate cu deces, au fost inregistrate oficial.
Cele mai importante cresteri de cazuri confirmate de OMS au fost semnalate in Statele Unite ale Americii /+1.001/, in Mexic /+534, dintre care 6 morti/, in Australia /+375/, Canada /+265, dintre care un mort/, Marea Britanie /+89 de cazuri/ si Chile /+56, dintre care un deces/.
Pe de alta parte, un purtator de cuvant al OMS a anuntat ca organizatia ii va consulta vineri pe expertii din ”comitetul sau de urgenta” cu privire la evolutia epidemiei de gripa porcina. ”Comitetul de urgenta a fost convocat astazi /vineri/ intre orele 12:00 si 13:00 GMT”, a declarat pentru presa dna Fadela Shaib.
”Ordinea de zi este de a discuta despre severitatea virusului A/H1N1/ si de asemenea de a trece in revista masurile sanitare la nivel international” in vederea combaterii epidemiei, a precizat oficialul OMS.
”Sincer, nu va pot spune” daca expertii vor recomanda ridicarea nivelului de alerta pandemica la gradul sase, a raspuns ea unei intrebari ce i-a fost adresata de jurnalisti.

Subiect