Termen cautat
Subiect blog

Testele neinvazive de evaluare a bolii cronice de ficat


Autor: camy

Cercetarile stiintifice din ultimii ani privind evaluarea bolii cronice de ficat in cadrul hepatitelor cronice induse de virusul hepatitic B si, respectiv, virusul hepatitic C, au aratat ca standardul de aur (punctia biopsie hepatica) este de o utilitate maxima intr-o proportie de cca. 80 - 85%, a declarat, pentru AGERPRES, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului National de Boli Infectioase "Matei Bals".
"in acest context, piesa de rezistenta era reprezentata de punctia biopsie hepatica. Punctia biopsie hepatica (PBH) in termeni generali aduce informatii deosebit de importante legate de activitatea necroinflamatorie din ficat, gradul fibrozei (prezenta cicatricilor), nivelul de incarcare grasa a ficatului (nivelul steatozei), elemente care sunt decisive in stabilirea terapiei antivirale si imunomodulatoare a bolii cronice de ficat. PBH-ul, insa, este o metoda invaziva care incumba anumite riscuri foarte bine cunoscute. Plecandu-se de aici s-a pus in discutie metodologia de monitorizare a evolutiei bolii cronice de ficat. Cum nu putem face biopsii hepatice anuale de uz curent aceluiasi pacient, s-a pus problema daca prin combinarea unor factori decelabili in sangele pacientului am putea sa tragem concluzii asupra starii ficatului din punct de vedere al activitatii necroinflamatorii si, respectiv, al fibrozei", a explicat prof. dr. Streinu.
Astfel s-a ajuns la descrierea unor teste neinvazive cunoscute sub numele de fibro-actitest, fibrotest si, respectiv, fibromax. Toate acestea se efectueaza din sangele pacientilor. Pentru evaluarea elasticitatii ficatului s-a elaborat un tip particular de echografie - cunoscut sub numele de fibrosan, a explicat specialistul.
"Evaluarea specificitatii si sensibilitatii acestor teste a aratat foarte clar ca ele sunt cel putin comparabile cu punctia biopsie hepatica si, ca in multe situatii, ele pot inlocui cu succes PBH-ul", a subliniat prof. dr. Streinu.
In legatura cu limitele acestor investigatii neinvazive prof. dr. Streinu a mentionat "ca orice tip de investigatie si aceste investigatii recunosc o serie de limite.
Ca si punctia biopsie hepatica aceste teste neinvazive sunt specifice si sensibile tot intr-o proportie de cca. 80 - 85%. Mai mult decat atat, o serie de cercetatori prefera sa combine fibrotestul cu fibroscanul, demonstrand ca in contextul in care cele doua determinari sunt concordante, asocierea lor conduce la un plus de sensibilitate cu cca. 5-10%".
Prof. dr. Adrian Streinu Cercel reliefeaza ca "testele neinvazive devin astfel un instrument deosebit de important in diagnosticarea, stadializarea si monitorizarea bolilor cronice de ficat indiferent de etiologia lor".
El a adus in discutie problema costurilor acestor investigatii neinvazive, costuri care, in general, trebuie suportate de catre pacienti, costul mediu pentru un astfel de test fiind de 450 de lei. "Acest inconvenient conduce la mentinerea inca in actualitate a punctiei biopsie hepatice, ale carei costuri sunt suportate de unitatile spitalicesti in contract cu casele de asigurari", a spus specialistul.
Este, insa, de mentionat faptul ca atat testele clasice, cat si cele moderne - neinvazive - sunt recunoscute de CNAS (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate) in cursul evaluarii dosarelor pentru aprobarea terapiilor din cursul hepatitelor cronice induse de virusul hepatitic B sau C", a precizat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Subiect