Termen cautat
Categorie

Abruptio placentae, decolarea prematura de placenta normal inserata sau hematomul retroplacentar


GENERALITATI:

Ce este decolarea prematura de placenta?

Decolarea prematura a placentei se produce prin separarea sa partiala sau completa de la nivelul mucoasei uterine inainte de nastere. In aceasta situatie, sangele se acumuleaza in partea posterioara a placentei contribuind la formarea unui hematom retroplacentar. Hematomul retroplacentar contribuie la separarea unei portiuni a placentei si la impingerea acesteia la departare de peretele uterului. Acest fenomen poate sa determine privarea fetusului de oxigen si de substantele nutritive necesare dezvoltarii acestuia, determinand nasterea sa prematura si greutatea foarte mica la nastere, in jur de 2.500 g si pierderea masiva de sange a mamei. Decolarea placentei sporeste si riscul ca fatul sa intampine dificultati de crestere in conditiile in care portiunea desprinsa este de mici dimensiuni si reuseste sa treaca neobservata. Fetusul poate sa se nasca prematur sau chiar sa moara. Din nefericire, decolarile premature de placenta reprezinta principalul factor determinant al fatalitatilor fetale si a deceselor neonatale. Decolarile premature ale placentei afecteaza 1 din 200 de sarcini. Incidenta acestei afectiuni este mult crescuta pe parcursul celui de-al treilea trimestru de sarcina, insa producerea sa este posibila in orice moment al sarcinii dupa depasirea primelor douazeci de saptamani de sarcina.

Care sunt factorii de risc?

Etiologia decolarii premature a placentei ramane neelucidata, insa intre factorii cunoscuti ca avand contributii la producerea acestei afectiuni se numara:

  • Hipertensiunea arteriala cu valori de 140 / 90 mm Hg sau mai mari. Hipertensiunea arteriala poate avea caracter cronic sau poate sa fie indusa de sarcina, caz in care este numita eclampsie. Hipertensiunea arteriala sporeste riscul decolarii premature a placentei. Asocierea acestora se inregistreaza in aproximativ 50% dintre cazurile de decolare placentara prematura. Riscul in cazul femeilor care sufera de hipertensiune arteriala cu evolutie cronica este de noua ori mai crescut decat in cazul femeilor normotensive.
  •  Varsta. Decolarea prematura a placentei este inregistrata mai frecvent la gravide cu varste mai inaintate de 35 de ani.
  • Carentele alimentare. O alimentatie deficitara in acid folic, proteine si vitamine poate sa predispuna la decolarea prematura a placentei.
  • Abuzurile de substante. Afectiunea este mai frecvent intalnita la persoanele care fumeaza pe perioada sarcinii sau care consuma substante precum cocaina sau bauturile alcoolice pe parcursul sarcinii. Astfel de substante cresc fragilitatea capilarelor si determina instalarea hipoxiei.
  • Traumatismele directe. Traumatismele abdominale provocate de caderi, accidente rutiere sau alte tipuri de lovituri produse la nivelul abdomenului, cresc riscul de aparitie a decolarilor premature de placenta.
  • Cordoanele ombilicale neobisnuit de scurte.
  • Rupturile premature ale membranelor si pierderile rapide de lichid amniotic care imbraca si protejeaza copilul intrauterin.
  • Corioamniotita. Corioamniotita reprezinta o infectie grava care poate surveni la femeile gravide. Corioamniotita consta in infectia amniosului si a corionului.
  • Folosirea incorecta a oxitocinei sau rahianestezia.
  • Antecendentele de decolare prematura a placentei la sarcini precedente.
  • Tulburarile de coagulare. Orice afectiune care tulbura coagularea normala a sangelui sporeste riscul de producere a decolarii premature a placentei.
  • Sarcinile gemelare sau multiparitatea cresc riscul de aparitie a decolarii premature de placenta.
  • Cresterea redusa in greutate pe parcursul sarcinii.

Care sunt simptomele decolarii premature de placenta?

In general, in circa 4 din 5 cazuri, simptomele inregistrate in cazul decolarii premature de placenta constau in sangerari vaginale usoare sau abundente. Severitatea hemoragiilor variaza in functie de gradul de decolare a placentei. Hemoragia se manifesta prin prezenta sangelui de culoare inchisa si fara prezenta cheagurilor sangvine. Pot exista cazuri in care sangele este retinut in zona posterioara a placentei astfel ca sangerarea vaginala nu se produce. Simptomatologia clasica a acestei patologii include:

  • Sangerari vaginale
  • Senzatie dureroasa abdominala
  • Dureri la nivelul spatelui
  • Sensibilitate dureroasa uterina
  • Contractii uterine rapide

Cazurile grave de decolare a placentei sunt asociate cu alterarea starii generale, simptome de soc, dispnee sau dificultati respiratorii, accelerarea pulsului, racirea extremitatilor, scaderea valorii tensiunii arteriale, alterarea sau absenta batailor cordului fetal sau modificarea miscarilor fetusului.

Care sunt complicatiile?

Decolarile premature ale placentei pot periclita atat viata fatului, cat si a mamei. In absenta instituirii unui tratament prompte a unui tratament corect, decolarea prematura a placentei poate declansa socul hemoragic, moartea mamei in 5% dintre cazuri, nasterea prematura, privarea de oxigen si substante nutritive a fatului, afectarea neurologica a copilului sau moartea fatului in 90%  dintre cazuri.

DIAGNOSTIC:

Examenul clinic

Examenul clinic este obligatoriu in cadrul procedurii de stabilire a diagnosticului. In cadrul examenului clinic se poate inregistra urmatoarele aspecte:

  • Paliditatea pielii gravidei, care prezinta si transpiratii reci, senzatia de sete, anxietate, dispnee respiratorie, puls accelerat, extremitati reci, scaderea tensiunii arteriale.
  • Sangerari vaginale cu sange de culoare inchisa.
  • Dimensiunea crescuta a uterului, tonus uterin crescut pana la consistenta dura, lemnoasa.
  • Imposibilitatea perceperii batatilor cordului fetal sau alterarea acestora.

Sangerarea poate sa nu provina de la nivel uterin, astfel ca medicul specialist examineaza si vaginul si cervixul gravidei cu scopul excluderii ipotezei desfasurarii unei infectii, a unei rupturi la nivelul uterului sau prezenta unui polip cervical. De asemenea, specialistul trebuie sa verifice gradul de dilatare a colului uterin. Daca colul uterin este dilatat, se pot produce hemoragii vaginale de la nivelul vaselor de calibru mic. In sensul excluderii altor posibile cauze ale sangerarii vaginale, poate fi necesara si supunerea gravidei unor analize de sange si unui examen ecografic.

Examenul ecografic

Examenul ecografic reprezinta o investigatie imagistica realizata prin intermediul undelor ultrascurte, in urma careia se obtine imaginea fatului si a cavitatii uterine. Prin intermediul ecografiei pot fi identificate si hematoamele retroplacentare care sunt situate in partea posterioara a placentei. Totusi, exista posibilitatea ca prin intermediul examenului ecografic sa nu poate fi confirmata decolarea prematura a placentei, existand cazuri in care aceasta a fost confirmata doar dupa momentul nasterii, cand s-a observat hematomul atasat pe suprafata placentei. Ecografia poate, totusi, sa excluda prezenta placentei jos inserate sau placenta praevia, un alt motiv posibil al sangerarilor vaginale.

Testele de coagulare

Teste de coagulare sunt dozarea fibrinogenului, timpul de coagulare, timpul de protrombina sau numaratoarea trombocitelor. Testele de coagulare care permit identificarea coagularii intravasculare diseminate au o importanta majora. Coagularea intravasculara diseminata consta in formarea de tromboze sau necroze asociata cu fibrinoliza secundara si consumarea unor factori de coagulare in asociere cu aparitia hemoragiilor.

TRATAMENT:

Conduita terapeutica aleasa in caz de decolare prematura de placenta variaza in functie de urmatoarele elemente:

  • Sarcina nu se afla aproape de termen

In acest caz, daca decolarea prematura de placenta este de mici dimensiuni si anume de cativa cm2, iar hematomul are in jur de 30 - 40 ml, frecventa batailor cordului fetal este normala, insa este inca prea devreme ca nasterea sa se declanseze natural, mama este internata in spital pentru o monitorizare stricta si pentru repaus la pat. In cazul in care sangerarea se opreste, iar starea copilului ramane stabila, exista posibilitatea instituirii tratamentului la domiciliu. Este posibil ca in aceasta situatie sa se inceapa administrarea medicatiei cu corticosteroizi, care sa favorizeze dezvoltarea pulmonilor bebelusului in cazul in care exista riscul ca acesta sa se nasca prematur.

  • Sarcina se afla aproape de termen

In cazul in care sarcina se afla aproape de termen, iar decolarea prematura a placentei este de mici dimensiuni, este posibila nasterea naturala sub supraveghere medicala stricta. In conditiile in care decolarea de placenta este de mari dimensiuni sau pune in pericol starea de sanatate a mamei sau a bebelusului, se poate proceda la practicarea operatiei de cezariana sub influenta anesteziei totale. In cazul unei sangerari severe, poate fi necesara transfuzia de sange, fibrinogen, plasma, heparina si tratarea socului de natura hemoragica. Tratamentul socului hemoragic include terapia cu oxigen si tratarea insuficientelor organice. In cazul in care nu se poate opri hemoragia sau la incercarea tratarii tulburarilor de coagulare nu se obtin rezultatele scontate, medicul specialist recomanda efectuarea operatiei de histerectomie sau de indepartare chirurgicala a uterului pacientei.

Bibliografie

http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/000901.htm
http://mayoclinic.com/health/placental-abruption/DS00623
http://www.pregnancy-info.net/placental_abruption.html
http://www.babycentre.co.uk/pregnancy/complications/placental-abruption/
http://www.webmd.com/baby/tc/placenta-abruptio-topic-overview?page=2

Comentarii

buna  ziua,am pierdut o sarcina in 8 saptamani datorita hematomului retroplacentar.Am niste tulburari de coagulare a sangelui fara ca acestea sa fie semnificative..un fibrinogen de 420 zic eu ca nu e asa de mare...ce ma sfatuiti sa fac in continuare?Am 35 de ani,am o fetita de 8 ani pe care am nascut-o fara probleme...O sa mai pot tine o sarcina?De unde trebuie sa pornesc cu investigatiile in vederea unei noi sarcini?Mentionez ca analizele de sarcina mi-au iesit bine in afara de fibrinogen,timp quik si inr...asa cum am spus ...fara mari modificari.Sfatuiti-ma, va rog, ce sa fac?

buna  ziua,am pierdut o sarcina in 8 saptamani datorita hematomului retroplacentar.Am niste tulburari de coagulare a sangelui fara ca acestea sa fie semnificative..un fibrinogen de 420 zic eu ca nu e asa de mare...ce ma sfatuiti sa fac in continuare?Am 35 de ani,am o fetita de 8 ani pe care am nascut-o fara probleme...O sa mai pot tine o sarcina?De unde trebuie sa pornesc cu investigatiile in vederea unei noi sarcini?Mentionez ca analizele de sarcina mi-au iesit bine in afara de fibrinogen,timp quik si inr...asa cum am spus ...fara mari modificari.Sfatuiti-ma, va rog, ce sa fac?

Daca coagulograma nu a iesit bine ( time quick,inr) atunci este posibil sa ai probleme cu coagularea sangelui si posibil suspecta de trombofilie. Te-as sfatui sa iti faci analize pentru trombofilie la Sp. Fundeni Bucuresti sau la un laborator privat (Medlife,Synevo).

Daca coagulograma nu a iesit bine ( time quick,inr) atunci este posibil sa ai probleme cu coagularea sangelui si posibil suspecta de trombofilie. Te-as sfatui sa iti faci analize pentru trombofilie la Sp. Fundeni Bucuresti sau la un laborator privat (Medlife,Synevo).

buna  ziua,am pierdut o sarcina in 8 saptamani datorita hematomului retroplacentar.Am niste tulburari de coagulare a sangelui fara ca acestea sa fie semnificative..un fibrinogen de 420 zic eu ca nu e asa de mare...ce ma sfatuiti sa fac in continuare?Am 35 de ani,am o fetita de 8 ani pe care am nascut-o fara probleme...O sa mai pot tine o sarcina?De unde trebuie sa pornesc cu investigatiile in vederea unei noi sarcini?Mentionez ca analizele de sarcina mi-au iesit bine in afara de fibrinogen,timp quik si inr...asa cum am spus ...fara mari modificari.Sfatuiti-ma, va rog, ce sa fac?

Daca coagulograma nu a iesit bine ( time quick,inr) atunci este posibil sa ai probleme cu coagularea sangelui si posibil suspecta de trombofilie. Te-as sfatui sa iti faci analize pentru trombofilie la Sp. Fundeni Bucuresti sau la un laborator privat (Medlife,Synevo).