Termen cautat
Categorie

Alergologie-imunologie


Alergologie-imunologie

Conjunctivita alergica sau alergiile oculare

Generalitati: 

Conjunctivita alergica este o afectiune relativ benigna a ochilor, care afecteaza aproximativ 20% din populatie  pe an , iar incidenta acesteia este in crestere.

Manifestarile clinice ale conjunctivitei alergice

Conjunctivita alergica este predominant o boala a adultilor tineri, cu o varsta medie la debut de 20 de ani. Simptomele tind sa se amelioreze cu inaintarea in varsta. Aproximativ jumatate dintre persoanele afectate prezinta un istoric familial de alte afectiuni alergice, cum ar fi rinita alergica, dermatita atopica si astm.

Semnele si simptomele conjunctivitei alergice

Alergia la nivelul ochilor afecteaza in principal conjunctiva (mucoasa care captuseste pleoapele la interior si care acopera albul ochilor). Semnele si simptomele includ: mancarime, lacrimare, edem conjunctival, hiperemie (inrosirea conjunctivei), secretii apoase la nivelul ochilor, senzatie de arsura si fotofobie (nu este suportata lumina). De asemenea, poate sa apara si umflarea (edemul) pleoapelor. Simptomele apar de obicei la ambii ochi, dar un ochi poate fi mai afectat decat celalalt.

Tipurile de conjunctivita alergica:

  • Conjunctivita alergica acuta
  • Conjunctivita alergica sezoniera
  • Conjunctivita alergica perena

Fiecare dintre aceste tipuri se asociaza cu trasaturi clinice specifice.

Conjunctivita acuta alergica

Este cauzata de o reactie de sensibilitate crescuta la factorii din mediu, de obicei la un alergen cunoscut, cum ar fi la parul de pisica. Se caracterizeaza prin episoade de mancarime oculara intensa, roseate conjunctivala, lacrimare, umflarea conjuctivei si edemul pleopelor. Simptomele pot fi severe si debilitante, desi ele se rezolva de obicei in 24 de ore de la indepartarea alergenului.

Conjunctivita alergica sezoniera

Se mai poate intalni sub diverse alte nume, cum ar fi conjunctivita alergica, conjuctivita asociata febrei fanului sau rinoconjunctivita alergica. Este o forma usoara de alergie oculara si se asociaza frecvent cu rinita. In mod tipic, are un debut mai putin zgomotos comparativ cu conjunctivita acuta alergica si o evolutie mai predictibila si cronica, care corespunde unuia sau mai multor sezoane cu polen.

Alergenii  sezonieri sunt: polenul de copaci primavara, polenul de iarba vara si polenurile de buruieni spre sfarsitul verii sau toamna , desi exista variatii in functie de zona geografica.

Conjunctivita alergica perena

Este o forma usoara, cronica, de conjunctivita alergica, legata de expunerea la factorii de mediu pe tot parcursul anului, de obicei alergeni de interior cum ar fi acarienii, perii de animale si mucegaiuri.

Categorii: 
Alergologie-imunologie
Oftalmologie
Simptome: 
Cearcane
Congestie oculara
Epifora
Insomnie
Pleoape umflate
Prurit
Scurgeri oculare
Sensibilitatea la lumina (fotofobia)
Tulburarile somnului
Vedere neclara
Diagnostic: 

Diagnosticul conjunctivitei alergice se face clinic, pe baza semnelor si simptomelor sugestive. Testele de laborator nu sunt necesare de obicei.

Datele de laborator: diagnosticul conjunctivitei alergice este de obicei clinic. Pot fi realizate numeroase analize la pacientii suspectati ca ar avea conjunctivita alergica, desi acestea sunt limitate doar la scopul de confirmare a afectiunii.

  • Probele de secretie de la nivelul conjunctivei pot fi evaluate pentru prezenta eozinofilelor. Eozinofilele sunt prezente in raclajul conjunctival pana la 80% dintre pacientii cu conjunctivita acuta alergica. Dar, deoarece eozinofilele sunt situate in profunzime la nivelul conjunctivei, este necesar raclajul viguros al conjunctivei pentru a confirma prezenta acestora.
  • Nivelul imunuoglobulinelor E (Ig E) : nivelul IgE este crescut la pacientii cu conjunctivita alergica, atat in secretia lacrimala , cat si in sange.
  • Activitatea celulelor mastocitare: atat activitatea celulelor mastocitare, cat si nivelul de histamina pot fi masurate la nivelul secretiei lacrimale. 

Diagnosticul diferential

Diagnosticul diferential al conjunctivitei alegice se face de obicei cu conjunctivita infectioasa, cu blefarita si cu ochiul uscat. Nu exista semne si simptome specifice care diferentiaza aceste afectiuni in toate cazurile, cu atat mai mult cu cat doua boli pot coexista la acelasi pacient. Oricum, exista cateva trasaturi care ajuta la distingerea conjunctivitei alergice de alte afectiuni:

  • Afectiunile alergice sund adesea insotite de mancarime semnificativa, in timp ce aceasta nu este foarte frecventa in infectii.
  • Conjunctivita alergica afecteaza in principal conjunctiva, in timp ce principala tinta in cadrul ochiului uscat este corneea.
Tratament: 

Masurile generale care sunt utile pentru pacientii cu conjunctivita alergica sunt: sa evite frecarea ochilor, sa efectueze tratamenul concomitent al ochiului uscat, sa evite contactul cu alergenii si sa se prezinte la un alerglog sau un oftalmolog daca este necesar.

Reguli de baza in ingrijirea ochilor

In toate tipurile de conjunctiva alergica , pacientii nu ar trebui sa se frece la ochi deoarece pot cauza degranularea celulelor mastocitare si agravarea simptomelor. Utilizarea frecventa a lacrimilor artificiale pe parcursul zilei poate ajuta la diluarea si indepartarea alergenilor. In timpul episoadelor acute de mancarime, pacientii trebuie instruiti sa utilizeze antihistaminice topice (locale), lacrimi artificiale cat mai frecvent si comprese reci.

Evitarea sau reducerea contactului cu alergenii cunoscuti si managementul adecvat al expunerii la factorii de mediu sunt cheia unui control eficient al conjunctivitei alergice, in special in cazurile mai severe. Aceste masuri includ si reducerea semnificativa (sau chiar evitarea completa) a utilizarii lentilelor de contact, datorita tendintei alergenilor de a adera la suprafata lentilelor de contact.

Tratamentul ochilor uscati

Scaderea secretiei lacrimale agraveaza de obicei o conjunctivita alergica prin doua mecanisme:

  • Concentratia alergenilor este mai mare .
  • Capacitatea de a indeparta alergenul este diminuata.

Toti pacientii cu conjunctivita alergica care nu raspund in intregime la tratamentul standard ar trebui evaluati de catre un specialist oftalmolog  pentru eventuala prezenta a uscaciunii oculare. Doar simpla intrebare adresata pacientului daca isi simte sau nu ochii uscati poate sa nu detecteze in mod adecvat persoanele afectate, iar cei cu uscaciune oculara usoara pana la moderata pot sa nu raporteze simptome. Diverse medicamente, cum sunt antihistaminicele orale , pot exacerba reducerea secretiei lacrimale deoarece ele cauzeaza o scadere in productia lacrimala datorita efectului lor anticolinergic.

Pacientii care au atat ochi uscati cat si conjunctivita alergica raspund bine la utilizarea frecventa a lacrimilor artificiale pe parcursul zilei. Pentru a evita spalarea unei solutii oculare prin aplicarea alteia, pacientii ar trebui sa spatieze administrarea picaturilor oculare la 5-10 minute, timp in care presiunea negativa  generata de clipit va indeparta tot excesul de medicament de pe suprafata oculara.

Combinarea tratamentelor pentru diverse afectiuni

Medicamentele topice pot fi spalate rapid de pe suprafata oculara prin clipire. Exista doua strategii care pot scadea spalarea medicamentelor de pe suprafata oculara. In primul rand, se recomanda administrarea spatiata a picaturilor oculare, la cateva minute (3 pana la 5 minute daca este posibil), astfel instilarea celei de-a doua picaturi nu va spala medicamentul administrat anterior. In al doilea rand,  inchiderea pleoapelor dupa administrarea picaturilor ajuta la absorbtia in tesutul ocular.

Evitarea alergenului

Evitarea alergenului este primul pas al tratamentului atunci cand este posibila. Pasii preventivi pentru a reduce simptomele conjunctivitei alergice sezoniere sunt: limitarea iesirii afara, utilizarea aerului conditionat si pastrarea geamurilor masinii si locuintei inchise in timpul sezoanelor de varf.

Pentru pacientii cu conjunctivita alergica perena, preventia include inlocuirea vechilor perne si saltele , huse eficiente pentru perne si saltele, spalarea frecventa a lenjeriilor de pat, reducerea umiditatii si aspirarea  prafului din casa. In plus, ar trebui indepartate alte rezervoare de praf  cum sunt covoarele vechi, mobila veche, perdelele si draperiile vechi. Atunci cand alergenul este parul de animale, animalul trebuie scos din casa, iar vechile covoare, mobila, si perdelele ar trebui indepartate sau curatate frecvent.

Masurile de evitare pentru alergenii de interior pot fi scumpe, iar unii medici prefera sa recomande testarea pentru imunoglobulinele E de catre un alergolog, inainte de a recomanda masuri de evitare a alergenului implicat.

Evaluarea alergiei si imunoterapia:  prezentarea la un specialist alergolog pentru testarea cutanata este indicata in caz de conjunctivita alergica severa care nu este controlata adecvat de catre tratamentul standard. De asemenea, consultul de specialitate se recomanda si in caz de rinita alergica concomitenta, astm sau simptome sistemice alergice, indiferent de severitate.

Tratamentul medicamentos

Conjunctivita alergica acuta: majoritatea cazurilor de conjunctivita alergica acuta sunt auto-limitate (de obicei dureaza mai putin de 24 de ore) si nu necesita tratament pe termen lung. Principala masura este evitarea alergenului pe viitor.

Daca este necesar tratamentul medicamentos, exista cateva optiuni:

  • Antihistaminicele topice/vasocontrictoarele sunt de obicei suficiente in tratarea simptomelor de durata scurta (de exemplu, mai putin de 2 saptamani). Vasoconstrictoarele scad edemul conjunctival. Un exemplu de antihistaminice topice/vasoconstrictoare este nafazolina  cu feniramina (Nozeylin). Se administreaza pana la de 4 ori pe zi in timpul simptomelor acute. Utilizarea regulata timp de mai mult de doua saptamani  poate duce la hiperemie reactiva, iar pacientii ar trebui sfatuiti ca aceste produse sunt indicate pentru utilizarea pe termen scurt sau episodica.
  • Prescrierea antihistaminicelor orale, fara efect sedativ reprezinta o alta optiune pentru conjunctivita alergica acuta ocazionala. Oricum ,medicamentele locale actioneza mai repede si determina mult mai putine efecte adverse sistemice, de aceea sunt preferate atunci cand simptomele oculare sunt pe primul plan.
  • Produsele topice care contin un singur medicament (de exemplu, doar decongestionante sau doar antihistaminice) sunt de asemenea disponibile fara reteta, desi combinatia unui antihistamninic cu un vasoconstrictor actioneaza mai bine decat fiecare agent in parte.

Pentru episoadele frecvente de conjunctivita alergica acuta (de exemplu, care apar mai mult de 2 zile pe luna), un medicament topic cu proprietati antihistaminice si stabilizatoare ale celulelor mastocitare este o optiune mai buna decat un preparat care contine un vasoconstrictor. Eficacitatea completa a terapiei profilactice cu acesti agenti poate fi evaluata dupa cel putin 2 saptamani de tratament.

Aceste medicamente au 2 mari actiuni principale :

  • Stabilizatorii celulelor mastocitare inhiba degranularea celulelor mastocitare, care este prima etapa din cascada alergica. Acestia inhiba de asemenea activitatea leucocitelor si diminua eliberarea mediatorilor din celulele mastocitare, bazofile, eozinofile si neutrofile.
  • Antihistaminicele  blocheaza competitiv si reversibil receptorii histaminici de la nivelul conjunctivei si pleopelor, blocand astfel actiunea mediatorilor derivati din celulele mastocitare.

Olopatadina (Opatanol)  este primul medicament care a primit aprobare ca si combinatie antihistaminica si de stabilizator al celulelor mastocitare. Alte medicamente din aceasta clasa sunt ketotifenul fumarat (Zaditen), azelastina (Allergodil) si nedocromilul.

Conjunctivita alergica sezoniera si perena: sunt mai invalidante decat cea alergica si necesita frecvent tratament activ. Debutul conjunctivitei alergice sezoniere poate fi prezis adesea pe baza experientei pacientului din sezoanele anterioare  . Tratamentul ar trebui initiat cu cel putin doua- patru saptamani  inainte de debutul simptomelor, pentru a optimiza eficienta.

In cazul acestor tipuri, se prefera antihistaminicele topice impreuna cu stabilizatorii celulelor mastocitare (olopatadina, azelastina, ketotifenul), din moment ce acestea se adreseaza atat aspectelor acute cat si celor cronice ale acestor afectiuni.

Alte medicamente

Alte medicamente utile sunt stabilizatorii celulelor mastocitare topici si antihistaminicele orale. Oricum, fiecare dintre aceste optiuni prezinta unele limitari comparativ cu medicamentele sub forma de combinatie a stabilizatorilor celulelor mastocitare/antihistaminice.

  • Stabilizatorii celulelor mastocitare: sunt cromolinul sodic si lodoxamida (Alomida). Debutul actiunii este dupa 5-14 zile dupa ce a fost inceput tratamentul, de aceea aceste medicamente nu sunt utile pentru tratarea simptomelor acute. In plus, stabilizatorii celulelor mastocitare se administreaza de patru ori pe zi (fapt ce limiteaza complianta pacientului), comparativ cu majoritatea agentilor  care au combinatie de medicamente si se administreaza de doua ori pe zi.
  • Antihistaminicele orale nesedative: loratadina (Claritine), desloratadina (Aerius), cetirizina (Zyrtec) si levocetirizina (Xyzal). Administrarea orala a acestor antihistaminice atinge nivelul maxim in sange intre 30 minute si 3 ore, in functie de medicamentul utilizat. Efectele complete sunt vizibile dupa cateva zile de utilizare. De aceea, aceste medicamente au un debut al actiunii mai lent comparativ cu agentii topici, fapt care nu este relevant daca sunt administrati profilactic.

Dupa cum s-a mentionat anterior, antihistaminicele orale pot fi asociate cu uscaciunea membranelor mucosae si scaderea productiei lacrimale la unii pacienti, in special si la cei cu ochi uscat. Acest efect secundar poate fi contracarat de obicei prin aplicarea de lacrimi artificiale. Cetirizina determina sedare la o proportie de pacienti, in ciuda faptului ca este catalogata ca si nonsedativ.

Loratadina orala si fexofenadina sunt mai putin eficiente  decat olopatadina topica. In mod similar, desloratadina orala (Aerius) este mai putin eficienta decat ketotifenul topic.

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene: de exemplu, ketorolac trometamina (ViziDol). In practica, nu sunt considerate la fel de eficiente ca alte medicamente utilizate in tratarea bolii oculare alergice, de aceea nu sunt recomandate pentru tratamentul conjunctivitei alergice.

Pacientii cu rinita concomitenta: medicamentele topice care au proprietati atat de stabilizare a celulelor mastocitare, cat si antihistaminice, pot fi combinate fie cu un glucocorticoid intranazal, fie cu un antihistaminic oral.
Prezentarea la medicul oftalmolog: este recomandata la pacientii care nu raspund la doua-trei  saptamani de tratament constant cu un antihistaminic/stabilizator al celulelor mastocitare.

Preparatele topice de glucocorticoizi pot fi luate in considerare la pacientii cu simptome refractare. Efectele adverse serioase ale glucocorticoizilor topici sunt foarte bine cunoscute, de aceea ar trebui utilizati doar pentru scurt timp (“puls-terapie”) la pacientii la care antihistaminicele si stabilizatorii celulelor mastocitare nu controleaza simptomele. Efectele adverse oculare ale glucocorticoizilor sunt : aparitia cataractei, cresterea presiunii intraoculare, glaucomul si infectii secundare.   In consecinta, steroizii ar trebui utilizati doar sub supravegherea unui oftalmolog, iar pacientul ar trebui sa stie de riscul de orbire in cazul tratamentului nesupravegheat cu glucocorticoizi.

Printre steroizii topici, prednisolonul acetat (1%) are cel mai mare risc de crestere a presiunii intraoculare, iar dexametazona fosfat (0,1%), este urmatoarea ca si risc. In comparatie , exista si steroizi mai usori, care au un risc mai mic de crestere a presiunii intraoculare, cum ar fi rimexolona, loteprednol, fluorometolona.

Daca nu se obtine controlul cu steroizii topici dupa doua sau trei saptamani de tratament, pacientul cu conjunctivita alergica ar trebui sa se prezinte la un alergolog pentru a se lua in considerare imunoterapia.

Alergia la medicamente

Generalitati: 

Ce este alergia la medicamente?

Alergia la medicamente reprezinta o reactie anormala, exagerata a sistemului imunitar la un medicament, pe care acesta il percepe ca fiind invaziv si incearca sa il elimine. Este important sa stiti urmatoarele lucruri despre alergia la medicamente:

  • o astfel de alergie poate aparea indiferent de forma sub care a fost administrat medicamentul respectiv: tableta, crema, injectie etc.
  • orice tip de medicament, inclusiv cele folosite fara prescriptie medicala, poate provoca o reactie alergica
  • reactiile alergice nu sunt acelasi lucru cu reactiile adverse
  • reactiile alergice nu sunt acelasi lucru cu o reactie provocata de o supradoza de medicament
  • in unele cazuri, reactiile alergice pot fi severe, conducand la soc anafilactic – un raspuns alergic care va pune viata in pericol

Care este mecanismul de declansare a alergiei la medicamente ?

In unele cazuri, cand luati un medicament pentru prima data, se poate sa nu aveti nicio problema. Totusi, sistemul vostru imunitar poate produce anticorpi impotriva medicamentului respectiv. Aceasta este faza initiala, cea de sensibilizare. A doua oara cand veti lua medicamentul, anticorpii le vor transmite globulelor albe (leucocitelor) sa produca o substanta numita histamina, substanta care este responsabila de aparitia reactiilor alergice. Unul dintre rolurile histaminei este sa produca un raspuns inflamator imediat, avertizand astfel sistemul imunitar ca trebuie sa lupte impotriva unui „intrus”.

Care sunt simptomele ?

Printre cele mai comune simptome ale reactiilor alergice la medicamente se numara:

  • urticarie, eruptii cutanate
  • senzatii de mancarime a pielii, ochilor
  • umflarea buzelor, a limbii sau a fetei
  • congestie nazala
  • lacrimare abundenta
  • respiratie suieratoare
  • febra

Simptomele socului anafilactic includ:

  • ingustarea cailor respiratorii ceea ce ingreuneaza respiratia
  • respiratie suieratoare
  • crampe abdominale, senzatii de greata, voma, diaree
  • ameteala, stari confuzionale
  • urticarie
  • palpitatii
  • scaderea tensiunii arteriale
  • pierderea cunostintei

In cazul in care o persoana prezinta simptomele unui soc anafilactic, sunati de urgenta la 112.

Ce medicamente sunt responsabile de aparitia reactiilor alergice ?

Desi orice tip de medicament poate provoca o reactie alergica, cel mai des incriminate medicamente sunt:

  • antibiotice de tipul penicilinei
  • antibiotice de tipul sulfamidei
  • anticonvulsive
  • anumite medicamente folosite pentru tratarea cancerului
  • aspirina si alte antiinflamatoare nesteroidiene
  • creme pe baza de corticosteroizi
  • produse pe baza de polen de albine
  • substante de contrast iodate
Categorii: 
Alergologie-imunologie
Simptome: 
Congestie oculara
Crampe abdominale
Diaree
Dispnee
Epifora
Eruptie cutanata
Nas infundat
Prurit
Stranut
Tuse
Umflarea fetii
Varsaturi (voma)
Diagnostic: 

Alergiile la medicamente pot fi dificil de diagnosticat, mai ales in faza incipienta. Unele reactii alergice precum urticaria, eruptiile cutanate si respiratia suieratoare ii pot duce cu gandul pe doctori la alte boli. In plus, anumite reactii adverse ale unor medicamente se aseamana cu reactiile alergice, fiind confundate. Singura reactie alergica la medicamente care poate fi confirmata cu certitudine este cea la antibioticele de tipul penicilinei, in acest caz efectuandu-se un test cutanat. Alergologul sau alt medic specialist va poate pune urmatoarele intrebari:

  • Urmati in prezent vreun tratament? Daca da, cu ce?
  • Ce medicament credeti ca v-a provocat reactia alergica?
  • Cand ati inceput sa luati acest medicament?
  • Ati incetat administrarea lui?
  • Ce simptome aveti? Cand au inceput?
  • Luati cumva medicamente fara prescriptie medicala sau suplimente alimentare?
  • Ati mai avut vreodata reactii alergice la medicamente?
  • Aveti alte alergii?
  • Exista in familia dvs. cazuri de reactii alergice la medicamente?

Urmeaza apoi o examinare fizica in care medicul specialist va analiza toate simptomele pe care le aveti. Uneori el poate solicita teste suplimentare de sange pentru a putea exclude alte afectiuni.

Tratament: 

Scopul tratamentului este de a ameliora simptomele si de a preveni reactii mai severe. Tratamentul poate include:

  • incetarea administrarii medicamentului – din fericire, in cele mai multe cazuri, aceasta masura este singura necesara pentru disparitia simptomelor alergice
  • administrarea de antihistaminice
  •  bronhodilatatoare si decongestionante nazale – pentru a facilita respiratia
  • corticosteroizi – pentru tratarea inflamatiilor
  • epinefrina administrata injectabil in cazul socului anafilactic

Unele medicamente raspund si la terapia de desensibilizare. Aceasta presupune administrarea de doze din ce in ce mai mari din medicamentul care va provoaca reactii alergice, pentru a va creste toleranta fata de el. Terapia de desensibilizare se face doar de un alergolog si doar in cazul in care nu exista alta alternativa medicamentoasa pentru dvs.

Ce trebuie sa faceti daca aveti o alergie la un medicament ?

  • spuneti-le tututror medicilor cu care intrati in contact de alergia voastra
  • intrebati ce alte medicamente trebuie sa evitati
  • asigurati-va ca si alte persoane apropiate dvs. stiu de aceasta alergie, in cazul unei eventuale urgente
  • suplimentar, daca reactiile alergice sunt severe, puteti purta o bratara medicala speciala care sa le indice doctorilor ce fel de alergie aveti

Alergia la praf sau acarieni

Generalitati: 

Ce este alergia la praf/acarieni?

Praful care este localizat in casele noastre reprezinta un amestec de substante, putand contine mici particule ale pielii descuamate, fibre ale tasaturilor, acarieni, fire de par ale animalelor din casa, spori de mucegai, resturi de gandaci, particule alimentare si orice alte resturi.

Acarienii reprezinta niste organisme de dimensiuni microscopice care apartin clasei artropodelor. Acestia se pot dezvolta, in mod special, in spatiile umezi si calduroase, cum ar fi, de pilda, covoarele, saltelele, animalele impaiate, scaunele cu tapiterii etc. In locuinta fiecaruia dintre noi, exista milioane de acarieni pe tot parcursul anului, insa procesul de reproducere a acestora se desfasoara intr-un ritm mult mai accelerat in lunile octombrie, noiembrie, martie si aprilie. In ceea ce priveste majoritatea persoanelor, acest fapt nu prezinta o importanta prea mare, insa, in cazul celor alergici la praf, se pot dezvolta astmul bronsic sau rinitele alergice.

Organismele numite acarieni se hranesc cu celule moarte ale pielii, praf si ciupercile microscopice prezente in saltea, paturi, perne etc. Acarienii sunt iubitori de caldura (temperaturi peste 20 de grade Celsius) si umiditate crescuta (peste 50%), asadar, o locuinta incalzita si bine izolata care gazduieste mai multe persoane si animale si in care se gasesc multe elemente de mobilier reprezinta pentru aceste organisme locul de trai ideal. Materiile fecale ale acarienilor, totodata, cadavrele acestora pot constitui adevarati alergeni in cazul persoanelor care sunt predispuse la alergii.

Alergenii se gasesc peste tot in mediul inconjurator, permanent, din aceasta cauza, persoanele alergice la praf manifestand semne si simptome ale alergiilor pe toata durata anului. Disconfortul acestora va atinge cote maxine toamna si primavara, fapt care se datoreaza modificarilor de umiditate si de temperatura.

Alergia nu reprezinta altceva decat o exagerare a reactiilor sistemului nostru imunitar la orice substante straine. Cand aceste substante intra in contact cu organismul uman (de pilda, in cazul prafului, contactul se face prin intermediul plamanilor), se va initia productia de prostaglandine, histamina si leucotriene, fapt care va conduce la aparitia unor reactii inflamatorii.

Motivul pentru care unele persoane sunt alergice la praf, iar altele, nu nu a fost inca descoperit. Pe de alta parte, este un fapt dovedit acela ca predispozitiile la alergii sunt unele ereditare si se pot mosteni de la o generatie la alta.

O locuinta in care curatenia este precara poate agrava starea de sanatate a unui pacient care sufera de alergii la praful din casa, insa, nu se intampla si invers, adica prezenta alergiei la praf a unuia sau a mai multor membrii ai familiei nu presupune neaparat faptul ca in acea locuinta curatenia ar fi una deficitara.

Din pacate, adevarul este ca procedeele obisnuite pentru curatarea locuinte, cu oricata constiinciozitate ar fi ele aplicate, nu vor reprezenta o solutie optima pentru aceasta problema deranjanta de sanatate. Mai mult, metodele obisnuite de a face curatenie in locuinta (cum ar fi, de pilda, maturatul, aspiratul, stersul prafului etc.) ar putea, din contra, sa agraveze simptomele. Acest lucru se intampla fiindca particulele care cauzeaza alergia sunt mobilizate din covoare, haine, saltele si altele in aerul pe care persoanele alergice il respira in casa.

Ce simptome manifesta o persoana alergica la praf?

Acarienii, respectiv praful implica afectiuni respiratorii, oculare si cutanate.

De cele mai multe ori, in urma alergiilor isi face aparitia rinita alergica, afectiune care include urmatoarele simptome:

  • curgerea nasului, numita, in termeni de specialitate, rinoree
  • stranutul
  • mancarimea (pruritul) nazala si la nivelul gatului

Prezenta acarienilor, in cazul persoanelor alergice, poate declansa, totodata afectiunea numita rino-conjunctivita alergica. Aceasta, pe langa simptomele prezente si in cazul rinitei alergice mai cauzeaza urmatoarele semne: inrosirea ochilor numita congestie a conjunctivei, prurit la nivelul ochilor si lacrimare excesiva.

Alergia la praf poate provoca si dermatita/eczema atopica. Aceasta se manifesta prin aparitia unor zone inrosite pe corp, numite rash, pruringinoase, de asemenea, calde. Aceste zone sunt cele care retin umiditatea mai mult: pliurile cutanate ale genunchilor, coatelor, fetei, gatului, picioarelor, mainilor, reginile inghinale, zona organelor genitale si a anusului. Ca semn al afectiunii, in aceste zone, tegumentul devine mai gros si uscat.

Alergia la acarieni poate provoca si declansarea astmului alergic. Astmul alergic declansat astfel este o forma care presupune crize astmatice ce isi fac aparitia, in mod special, noaptea, in cadrul locuintelor cu incaperi in care umiditatea este foarte ridicata si exista mari cantitati de praf.

Este important de retinut faptul ca un copil care este alergic la praf va manifesta un risc de cinci ori mai sporit de a se imbolnavi de astm bronsic.

Toate simptomele si reactiile cauzate de alergii pot avea drept rezultat tulburari ale somnului, astfel, o odihna precara ce va putea conduce la degradarea calitatii vietii.

Categorii: 
Alergologie-imunologie
Simptome: 
Congestie oculara
Dispnee
Epifora
Eruptie cutanata
Nas infundat
Prurit
Rinoree
Stranut
Tuse
Wheezing (respiratie suieratoare)
Diagnostic: 

In mod obisnuit, alergia la praf sau acarieni se va manifesta prin declansarea rinitei alergice. Simptomele sunt prezente pe toata durata anului, insa se manifesta, cu precadere, toamna si primavara, perioadele in care acarienii se reproduc. Rinita alergica poate fi usor diagnosticata prin prezenta unor semne precum stranutul, rinoreea si infundarea nasului. Trebuie luate in considerare, totodata, si iritatiile prezente la nivelul ochilor. In cazul persoanelor diagnosticate cu alergie la praf, rinitele isi fac aparitia atunci cand exista variatii mai mari de temperatura sau in cadrul diminetilor.

Diagnosticul de alergie la acarieni se va confirma de catre medicul specialist alergolog cu ajutorul urmatoarelor examinari:

  • teste cutanate alergologice (se introduce prin grataj sau prin intermediul injectiilor la nivelul pielii o solutie diluata de alergen; testul va avea un rezultat pozitiv daca, dupa circa un sfert de ora, in zona respectiva se va forma o papula cu diametrul de peste 3mm care va fi insotita de mancarimi)
  • teste pentru provocarea nazala
  • teste de sange (care presupun dozarea imunoglobulinelor) 
Tratament: 

Masuri in vederea reducerii contactului cu acarienii sau praful

  • Este recomandata eliminarea din locuinta a tuturor jaluzelelor orizontale, a perdelelor, a mochetelor, a covoarelor si a tapiteriilor.
  • De asemenea, este indicata eliminarea jucariilor de plus sau din orice fel de tesaturi, a accesoriilor care se curata greu, a paturilor suprapuse si a pernelor.
  • Canapelele si fotoliile din tesaturi ar trebui inlocuite cu unele fabricate din plastic sau din piele.
  • Din dormitor, ar trebui indepartate toate obiectele care retin praful (mileuri, bibelouri), iar cartile nu vor mai fi pastrate in aceasta incapere, ele fiind mutate in alta parte a casei si, pe cat posibil, pastrate in vitrine care vor fi prevazute cu sticla.
  • Pernele din puf si plapuma, fiind foarte greu de curatat, vor trebui inlocuite cu articole din fibra sintetica ce vor fi lavabile.
  • Sunt interzise cu strictete paturile si cuverturile care sunt confectionate din lana.
  • Pentru perne si saltele ar trebui alese huse speciale care sunt anti-praf; pe fermoarul acestor huse se va aplica o banda, astfel incat ele sa fie sigilate perfect.
  • Saltelele, somniera si zona de sub pat vor trebui toate aspirate cat de bine este posibil.
  • Este recomandat sa se evite stocarea diferitelor obiecte in zonele de sub pat, fiindca acestea colectioneaza mult praf care va fi foarte greu de eliminat.
  • Cearsafurile si paturile ar trebui spalate saptamanal cu apa fierbinte, fiind important de retinut faptul ca, indiferent ce fel de detergent este utilizat, apa fierbinte care are peste 60 de grade Celsius va distruge acarienii.
  • Pardoselile trebuie, de asemenea, spalate in fiecare saptamana, si este de preferat ca acestea sa fie cat mai netede posibil, din linoleum sau din lemn.
  • Salteaua patului ar trebui scoasa, macar o data pe luna, afara la soare.
  • Este important ca temperatura din interiorul locuintei sa nu depaseasca 20 de grade Celsius, iar umiditatea 45%; esentiala, intr-o locuinta pentru persoanele alergice, este prezenta unu instrument care masoara umiditatea din aer numit higrometru.
  • Sursele care pot crea umezeala in casa trebuie eliminate (florile si vasele umplute cu apa pozitionate pe sobe sau calorifere) iar patrunderea in dormitor a aburilor proveniti din bucatarie sau baie este strict interzisa.
  • Este necesara utilizarea unui aspirator care are un sistem ce se bazeaza pe aer cald si care impiedica iesirea aerului afara; in timpul aspirarii, se ridica in aer excrementele si cadavrele de acarieni, iar inhalarea acestora va avea drept consecinta agravarea simptomelor alergiei.
  • In timpul aspirarii, este necesara o masca, in cazul in care acesta actiune nu poate fi facuta de un membru al familiei care nu sufera de alergie.
  • In ceea ce priveste stergerea prafului de pe suprafata mobilierului, se va folosi o carpa umeda si, periodic, se vor utiliza substante cu efect acaricid (cum este pulberea de benzil benzoat); de retinut este si faptul ca insecticidele obisnuite nu vor avea nici un soi de efect impotriva acrienilor.
  • Paturile de apa ar trebui evitate fiindca sunt mai greu de curatat si acumuleaza cantitati mari de praf; in schimb, sunt recomandate saltelele umplute cu aer, cu o utilitate mult mai crescuta pentru lupta impotriva acarienilor.

Tratamente medicamentoase

In cazul in care alergiile provoaca simptome de o severitate mai mare, mai multe medicamente, produse si terapii si-au dovedit eficienta:

  • Antihistaminicele: acestea sunt prescrise de cele mai multe ori, insa nu vindeca alergiile; ele diminueaza doar simptomele, facandu-le mai suportabile. Printre dezavantajele acestora este faptul ca pot provoca somnolenta pe timpul zilei si pot afecta capacitatea de a conduce vehicule. La aceste medicamente, fiecare pacient reactioneaza in mod diferit, fiind foarte important ca, in cazul in care nu sunt bine tolerate, sa se inceteze administrarea lor.
  • Spray-urile nazale care au in componenta lor corticosteroizi pot, de asemenea, sa fie bune adjuvante in reducerea simptomelor alergiei.
  • Dupa contactul cu alergenii poate fi utilizat cromoglicatul de sodiu, insa este important de retinut faptul ca acesta are o actiune de scurta durata.
  • Decongestionantele nazale sunt foarte potrivite in cazul in care pacientii au nasul infundat, insa si acestea trebuie utilizate cu grija si pe perioade scurte de timp, din cauza faptului ca pot crea toleranta si, implicit, dependenta.
  • La recomandarea medicului specialist alergolog, poate fi utilizata imunoterapia cu vaccinuri antialergice.
  • Ceaiul AlergiPlant folosit in cadrul unei cure poate sprijini organismul in preventia sau chiar in inlaturarea simptomelor alergiilor.
  • Alergia la praf poate fi tratata si cu ajutorul acupuncturii care se va combina cu consumul ceaiurilor din plante chinezesti, tipul acesta de terapie avand efecte benefice deja dovedite in ameliorarea simptomatologiei alergiilor.

Rinita alergica

Generalitati: 

Ce este rinita alergica?

Rinita alergică este o boală inflamatorie cronică nazala indusa de expunerea la alergeni (acarieni, polen, mucegaiuri, etc.). Expunerea la acești stimuli declanșează un răspuns imun care duce la inflamarea mucoasei nazale și astfel apariția simptomelor.

Care este mecanismul rinitei alergice?

Mecanismul reacției alergice constă în două etape consecutive: faza de sensibilizare, timp în care sistemul imunitar identifică substanța străină, cum ar fi un alergen, faza alergice și a declanșat atunci când organismul intră din nou în contact cu alergen. Alergie poate afecta ochii, pielea și tractul respirator, cum ar fi nasul si bronhiile.

Cel mai frecvent mecanism, cauzand rinită, conjunctivită și astm alergic este o hipersensibilitate imediată.

Faza de sensibilizare

Când corpul vine în contact cu alergenul pentru prima dată (de exemplu, prin ingestie sau inhalare), acest lucru este recunoscut de un anumit tip de celule albe din sânge: macrofage. Aceste celule sunt prezente în membranele mucoase ale pielii și, în număr mare, fiind parte din prima linie de aparare imunitara a organismului.

Macrofagele transmit informații referitoare la primul contact cu alergenul a corpului la un alt tip de celule albe: celule B Limfocitele B sunt apoi transformate în celule plasmatice care produc cantități mari de un tip de anticorp responsabile pentru un răspuns alergic tipul de imunoglobulina E (IgE). Molecule de IgE sunt specifice pentru un anumit alergen, fiind găsite doar la persoanele alergice substanței în cauză.

Anticorpi IgE sunt rapid in sange si se leaga de celulele numite celule mastocitare in pielii și mucoaselor. Aceste celule conțin un număr mare de granule și au funcția de a capta alergenului pe următoarea ocazie când acesta contactul organismului.

Simultan, "memoria" primului contact dintre alergen și organismul este depozitat pentru un interval de timp extrem de lung (de până la câțiva ani) de un alt grup de celule ale sistemului imunitar, limfocitele T numită "memorie". Această primă fază este tăcut, care este, persoana care suferă de sensibilizare la un alergen nu se afișează nici un simptom. Simptomele alergice (cum ar fi curgerea nasului, inrosirea ochilor, lacrimare, dificultăți de respirație, înroșirea pielii și prurit) sunt declanșate doar prin contactul următoare, chiar dacă aceasta este, după un interval de timp îndelungat.

Faza de reacție alergică

Când al doilea contact "sensibilizat" la alergen, anticorpii individuali IgE legată la celulele mastocitare afișeze direct alergen, ceea ce duce la degranularea mastocitelor (eliberare de mărgele mici care conțin substanțe chimice). Printre alte substanțe, astfel de granule conține histamină, o substanță care joacă un rol esențial în răspunsul alergic, a fost responsabil pentru simptomele lor.

Informațiile referitoare la al doilea contact este transmisă de-a lungul corpului, ceea ce duce la amplificarea fenomenelor alergice.

Factorii de risc pentru rinita alergica

  • sexul masculin
  • istoric familial de alergii
  • persoane născute în timpul sezonului de aparitie a polenului.
  • expunerea frecventă la tutun
  • expunerea timpurie la antibiotice.
  • persoane care locuiesc sau lucrează în medii bogate în potențiali alergeni.

Rinita alergica nu este nimic mai mult decât o reacție alergică a cavității nazale,intalnita mai frecent la oameni cu alte tulburări de origine alergică, cum ar fi astmul, eczema, conjunctivită alergică, urticarie, etc.

Clasificarea rinitei alergice

În funcție de frecvența manifestărilor clinice, rinita alergică poate fi clasificata în:

  • rinita alergica sezoniera (care apare în anumite perioade ale anului)
  • perena (pe tot parcursul anului)
  • de conjunctura (simptome sporadice, în prezența alergenilor)
  • profesionala (simptome prezente în zilele de lucru si imbunatatirea lor in zilele libere)

Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) clasificarea rinitei alergice trebuie să ia în considerare durata și severitatea simptomelor, inclusiv aspectele legate de calitatea vietii .În acest caz, aceasta poate fi clasificata ca:

  • intermitentă (simptome <4 zile pe săptămână sau <4 săptămâni);
  • persistentă simptome> 4 zile pe săptămână și> 4 săptămâni);
  • ușoară (simptomele nu afecteaza activitățile normale si somnul);
  • moderată (simptomele se resimt peste zi dar nu afecteaza somnul).

În conformitate cu Congresul International de Imunologie 2006, există și alte modalități de clasificare a rinitei, de exemplu, pe baza unor criterii clinice, frecvența și intensitatea simptomelor, citologie nazală și agenți cauzali, rinita poate fi, de asemenea, clasificate în acută, subacută și cronică.

Simptomele rinitei alergice

Simptomele rinitei alergice includ strănutul, rinoreea, congestie nazală, lăcrimarea ochilor si prurit nazal. Alte simptome frecvente sunt disfagia, disfonia, tuse si anosmie(lipsa mirosului).

Doua semne tipice ale rinitei alergice sunt accentuarea liniei pleoapelor inferioare (numite liniile Dennie-Morgan) și aparitia ceacanelor.

Rinitele alergice pot fi sezoniere dar mulți pacienți prezintă cu o rinită alergică aproape constant, cu numeroase episoade alergice pe tot parcursul anului, de obicei mai frecvente la cei care sunt expusi în mod constant la alergeni, fie la domiciliu fie la locul de muncă.

Dacă pacientul trăiește într-un mediu în care este expus la alergeni în mod frecvent, tendința este de agravare a simptomelor desi numarul alergenilor este acelasi. Acesti oameni devin extrem de sensibili dezvoltand un nou tip de rinita alergica, rinita de declanșare, care apare dupa expunerea la frig, fum sau miros puternic.

Categorii: 
Alergologie-imunologie
ORL
Diagnostic: 

Diagnosticul pozitiv se confirma pe baza datelor anamnestice, a examenului clinic si a analizelor de laborator specifice.

Testele alergologice in scop diagnostic trebuie efectuate în contextul unui istoric care sugerează un declanșator (trigger) alergic. Un test pozitiv nu este suficient pentru diagnosticarea unei stari alergice. Testele de alergie pozitive au o oarecare specificacitate, dar nu indică întotdeauna reactivitate clinică, deoarece pot detecta si alergiile sezoniere pasagere.

Testul alergic specific al imunoglobulinei E(IgE) de tip I este evaluat prin masurarea IgE a alergenului specific.  Acest lucru poate fi realizat prin efectuarea testelor cutanate de testare (in vivo-scratch test) sau cu teste serologice (in vitro).

Alimentele și medicația sunt cauzele ratei mari de sensibilizare fals-pozitive. Orice scratch test ar trebui să fie efectuata într-un cadru medical supravegheat cu tratament pentru anafilaxie disponibil.

Tratament: 

Tratamentul pentru rinita alergica ar trebui să includă aspecte legate de curățenia de la locul unde persoana locuiește și își petrece majoritatea timpului său și prin luarea de medicamente pe cale intravenoasa si cale orala.

Inițial, scopul tratamentului este de a împiedica apariția unor crize alergice, evitând contactul cu agenți care provoacă simptome alergice. În cazul în care persoana încă nu știe care sunt alergenii declansatori isi poate efectua testele cutanate alergice.

Uneori este dificil de a evita complet toti alergenii, dar pot fi luate unele măsuri de reducere a expunerii, cum ar fi:

  • evitarea plimbarilor in natura in perioadele de maxima intensitate a factorilor alergici(primavara si toamna);
  • curățenia casei, evitarea obiectelor pe care se acumulează praf;
  • utilizarea hainelor de bumbac sau sintetice în loc de cele de lână;
  • eliminare umezelii;
  • evitarea poluarii.

Tratament medicamentos

Tratamentul medical pentru rinita ar trebui să fie prescris de către medic, în cazul în care prevenirea și eliminarea alergenilor nu au fost eficiente. Tratamentul va depinde de tipul și severitatea simptomelor, de vârsta și existența bolilor asociate. În mod normal, se utilizează următoarele medicamente:

  • Antihistaminice orale - blochează efectele histaminei care cauzeaza rinita alergică. De obicei ajuta la ameliorarea simptomelor, cum ar fi strănutul, mancarimea si curgerea nasului, dar nu sunt la fel de eficace împotriva congestiei nazale.  Cele mai frecvente sunt: loratadină, desloratadină, cetirizină, levocetirizină, difenhidramina, clemastine și fexofenadină. Dintre acestea, noi formule care conțin loratadină și cetirizina, cauzeaza putin sau deloc somnolență.
  • Decongestionante: ajuta la reducerea simptomelor de congestie nazala,reducerea secretiilor, dar nu ar trebui să fie utilizat pentru mai mult de trei zile consecutive, acestea pot provoca dependenta.Aceste substanțe sunt pseudoefedrina, fenilefrina, și oximetazolina.
  • Corticosteroizi nazali: sunt de obicei cel mai eficient tratament pentru rinita alergică și funcționează foarte bine atunci când este utilizat în prevenirea crizelor. Opțiunile sunt: fluticazonă, mometazona, budesonid, flunisolid, triamcinolon și beclometazonă.
  • Injectii rapide pentru alergie: se recomandă în cazul în care cauza alergie nu poate fi evitată și simptome sunt greu de controlat. Constă în a lua injectii regulate de alergeni, administrat în doze crescătoare, ajutând organismul să se adapteze la antigenul. In prezent exista doar pentru cei mai comuni alergeni precum polenul, acarienii din praf, păr de animale. Tratamentul durează câțiva ani și nu trebuie să fie întrerupt sub riscul de pierdere a eficacității.

Tratamentul chirurgical se impune in cazul complicatiilor rinitei alergice (sinuzita, otite, polipi nazali).

Bibliografie: 
1. http://emedicine.medscape.com/article/2068676-overview 2. http://emedicine.medscape.com/article/134825-treatment#a1128 3. Devulder Bernard, Guillevin Loic, Queneau Patrice ,Schaeffer Annete- " Tratat de Imunopatologie si alergologie" Anul aparitiei: 1999

Alergia la penicilina

Generalitati: 

Alergia la penicilina este una dintre cele mai frecvente alergii medicamentoase, care poate sa apara la aproximativ 10% dintre oameni.  Majoritatea oamenilor care cred ca au alergie la penicilina pot lua penicilina fara nici o problema, datorita faptului ca nu au fost niciodata cu adevarat alergici, sau pentru ca alergia lor la penicilina s-a rezolvat in timp.

Hipersensibilitatea sau alergia la un medicament se defineste ca o reactie imunologica specifica care apare la administrarea acestuia.

Oamenii care au un istoric mai indepartat de reactii alergice la un medicament pot deveni mai putin alergici pe masura trecerii timpului. Doar aproximativ 20% dintre persoane vor fi alergice la penicilina dupa 10 ani de la reactia alergica initiala, daca nu sunt expuse la penicilina din nou in timpul acestei perioade.

Ce este penicilina?

Penicilina este unul dintre cele mai prescrise antibiotice. Face parte dintr-o clasa de antibiotice cunoscuta sub denumirea de beta lactamine, din care fac parte mai multe medicamente: Penicilina G, nafcilina, oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina, ampicilina, amoxicilina, carbenicilina, ticarcilina si piperacilina.

Oricine este alergic la una dintre peniciline se considera a fi alergic la toate penicilinele si ar trebui sa evite intregul grup, cu exceptia situatiei in care au fost evaluate pentru aceasta problema.

Reactiile la penicilina

Dupa administrarea penicilinei, pot sa apara numeroase reactii adverse neasteptate. Atunci cand un pacient raporteaza o problema din trecut cu un antibiotic, este important sa ofere cat mai multe detalii despre reactie.

Reactiile adverse- “ reactie adversa” este termenul medical utilizat pentru a descrie orice reactie nedorita cauzata de un medicament. Pot sa apara atat reactii alergice (eruptii cutanate, anafilaxia, respiratie cu dificultate, angioedemul), cat si nonalergice. Reactiile nonalergice sun mult  mai frecvente. Exemple de reactii adverse nonalergice care apar frecvent sunt diareea si discomfortul gastric.

Este foarte important sa se faca distinctia intre reactiile nonalergice si cele cu adevarat alergice. Unii oameni pot spune ca sunt alergici la penicilina cand de fapt ei au avut un efect advers nonalergic. Prin urmare, aceste persoane pot fi tratate de o anumita infectie cu un antibiotic mai putin eficient sau mai toxic. Acest lucru poate duce la aparitia rezistentei la antibiotic sau la esec al tratamentului, care poate fi costisitor sau poate duce la prelungirea bolii.

Oricine este nesigur ca reactia alergica din trecut a fost cauzata de o alergie, ar trebui sa evite antibioticul respectiv pana cand vor discuta despre aceasta cu medicul.

Eruptiile cutanate

La pacientii care iau penicilina pot sa para cateva tipuri diferite de eruptii cutanate:

  • Eruptii care apar sub forma unei urticarii (papule pruriginoase care apar si dispar in cateva ore), sau impreuna cu alte simptome alergice ca wheezing, umflarea pielii sau a gatului, sugerand o alergie adevarata.

  • Eruptiile cutanate care sunt plate, ca niste pete, se raspandesc pe parcursul mai multor zile si nu se modifica in cateva ore, nu reprezinta de obicei o alergie periculoasa. Aceste eruptii apar in mod tipic dupa cateva zile de tratament.

Poate fi dificil sa se faca distinctia intre diverse tipuri de eruptii care au aparut in trecut. Fotografierea eruptiei poate fi utila.

Reactiile alergice

Reactia alergica apare atunci cand sistemul imunitar incepe sa recunoasca un medicament ca fiind ceva “strain”.

Unele simptome diferite pot indica faptul ca o persoana este alergica la penicilina. Acestea pot fi eruptii  urticariene (eruptie papuloasa, foarte pruriginoasa, care apare si dispare in decurs de cateva ore), angioedemul sau edemul Quincke (umflarea tesuturilor de sub piele, in special de la nivelul  fetei), senzatie de contrictie la nivelul gatului, wheezing, tuse, si respiratie cu dificultate, cu reactii asmatiforme (ingustarea cailor aeriene din plamani).

Realizarea unui istoric al acestor tipuri de reactii este foarte importanta deoarece persoana poate dezvolta o reactie si mai severa, cum e anafilaxia, daca va lua antibioticul din nou.

La 1-5% dintre oameni apar reactii alergice la penicilina de la usoare la moderate.

Anafilaxia

Anafilaxia este o reactie alergica care apare brusc, potential amenintatoare de viata. Simptomele sunt cele ale unei reactii alergice, cum ar fi tensiunea arteriala foarte mica, dificultate la respiratie, durere abdominala, umflarea gatului si limbii (edem Quincke), si/sau diaree sau varsaturi. Din fericire, anafilaxia apare rar.

Cele mai frecvente semne ale anafilaxiei sunt:

  • Semne si simptome cutanate (apar  in 90% din cazuri): urticarie generalizata, mancarime si inrosirea pielii, umflarea buzelor, limbii si uvulei (edem Quincke), edeme periorbitale, umflarea conjunctivelor.
  • Simptome respiratorii(apar in 70% din cazuri): secretii nazale, congestie nazala, scaderea vocii, senzatie de sufocare sau de innecare, stridor sau wheezing  (suierat la inspiratie sau la expiratie), scurtarea respiratiei, tuse.
  • Simptome gastrointestinale (apar la 45% din cazuri): greata, varsaturi, diaree, dureri abdominale cu caracter de crampa.
  • Simptome cardiovasculare (tot la 45% din cazuri): sincopa, ameteala, tahicardie (puls foarte rapid), hipotensiune (scaderea tensiunii arteriale), hipotonie (colaps).
Categorii: 
Alergologie-imunologie
Simptome: 
Ameteala
Astenie
Cianoza
Crampe abdominale
Dispnee
Eruptie cutanata
Greata
Lipotimie
Prurit
Slabiciune
Umflarea fetii
Varsaturi (voma)
Wheezing (respiratie suieratoare)
Diagnostic: 

Testarea alergiei la penicilina

Testarea cutanata pentru alergia la penicilina este cea mai buna metoda de a determina daca o persoana este cu adevarat alergica la penicilina. Aproximativ 90% dintre oameni vor avea un test negativ (ceea ce inseamna ca nu au alergie la penicilina), deoarece fie alergia s-a rezolvat cu timpul, fie nu a fost alergie de la inceput.

Existe unele situatii in care penicilina, care este in general sigura si ieftina, ar fi antibioticul potrivit, dar unei persoane cu o posibila alergie i se administreaza un medicament mai puternic cu mai multe efecte adverse, deoarece statusul alergic al pacientului este neclar. De aceea, poate fi foarte util sa se determine daca o persoana poate lua penicilina in siguranta.

 Testarea pentru alergia la penicilina este in special importanta in urmatoarele situatii:

Pentru persoanele care au o suspiciune de alergie la penicilina (sau la alte antibiotic inrudite) si au nevoie de penicilina pentru a trata o afectiune amenintatoare de viata pentru care nu exista o alta alternativa potrivita pentru tratament.
Pentru pacientii care au infectii frecvente si au suspiciune de alergii la multe antibiotice, care duc la limitarea optiunilor terapeutice.

Testarea cutanata la penicilina nu ofera informatii despre anumite tipuri de reactii.

Acestea pot fi reactii severe cu aparitia de vezicule si exfolierea pielii (sindromul Stevens-Johnson sau necroliza epidermala toxica), o reactie extinsa asemanatoare arsurii solare care duce ulterior la cojirea pielii (eritrodermia)  sau o eruptie formata din pete in “ochi de taur” sau “ in tinta” (eritem multiform). Pacientii care au avut acest tip de reactii nu ar trebui sa mai ia niciodata medicamentul care le-a cauzat. Aceasta regula se aplica in toate situatiile, din moment ce o a doua expunere poate determina o reactie progresiva severa si chiar deces.

Testarea dureaza de obicei o ora. Se inteapa pielea, se injecteaza o solutie slaba dintr-un preparat de penicilina si se observa reactia. Poate sa apara un discomfort datorita mancarimii, desi nu este dureros.

Reactia cutanata pozitiva inseamna aparitia unei umflaturii rosii, pruriginoase, care dureaza aproximativ jumatate de ora si apoi dispare. Un test pozitiv indica faptul ca pesoana este intr-adevar alergica. Oamenii cu un test pozitiv ar trebui sa continue sa evite penicilinele.

Daca dupa terminarea testului, reactia este negativa, se poate administra o doza orala de penicilina pentru a confirma faptul ca pacientul nu are alergie la acest medicament. Este necesara administrarea acestei doze orale deoarece testele medicale, inclusiv cele cutanate, au rar o precizie de 100%. Aproximativ 3% sau mai putin dintre pacientii cu un istoric de alergie la penicilina si care au un test cutanat  negativ vor experimenta o reactie alergica. Oricum, aceste reactii sunt usoare. Daca o persoana are testul cutanat negativ, si nu are nici o reactie la doza orala de penicilina, nu sunt necesare precautii suplimentare.

Daca nu sunt disponibile testele cutanate, exista cateva optiuni pentru persoanele care pot fi alergice la penicilina:

  • Sa ia un alt antibiotic.
  • Sa efectueze un test de provovcare.
  • Sa efectueze desensibilizarea.

Testele de provocare

Daca nu sunt disponibile testele cutanate, se poate recomanda testul de provocare. Aceste teste de provocare se recomanda doar daca o persoana are nevoie de penicilina si nu este disponibil alt antibiotic, iar sansele unei alergii adevarate sunt mici (de exemplu, daca ultima reactie a fost in urma cu cel putin 10 ani, sau daca simptomele reactiei alergice  nu par a fi cauzate de o alergie adevarata).

Daca sansele unei alergii reale sunt mari, se recomanda in general desensibilizarea.

Testul de provocare se realizeaza de obicei incepand cu doze mici de antibiotic administrate pe gura. Daca persoana tolereaza cea mai mica doza, se administreaza o doza mai mare la fiecare 30-60 de minute pana cand are semne de reactie alergica sau pana cand s-a atins doza maxima. Daca persoana tolereaza doza maxima, inseamna ca nu este alergica la penicilina.

Alergia la alte antibiotice

Cefalosporinele: sunt o clasa de antibiotice inrudite cu penicilina. Exemple de cefalosporine: cefalexin, cefaclor, cefuroxim, cefadroxil, ceftibuten, cefixim.

Oamenii cu un istoric de alergie la penicilina au un risc mic de a face reactie alergica la cefalosporine. Daca este posibil, se va efectua la aceste persoane testarea cutanata la penicilina. Din moment ce testarea va fi negativa la aproximativ 90% dintre acesti pacienti, un test negativ le va permite sa urmeze tratamentul cu  cefalosporine in siguranta.

Persoanele cu un test cutanat pozitiv la penicilina au un risc mic de reactie alergica la cefalosporine si necesita precautie la administrarea acestora.

Reactiile alergice la cefalosporine sunt mai putin frecvente fata de cele la penicilina. In plus, testele cutanate pentru evaluarea alergiei la cefalosporine nu sunt la fel de precise ca cele la penicilina. Daca este necesara administrarea unei cefalosporine, exista cateva optiuni:

  • Administrarea unui alt antibiotic.
  • Realizarea unui test de provocare.
  • Realizarea desensibilizarii.
Tratament: 

In cazul unei reactii alergice severe, cum este anafilaxia, se instituie tratament de urgenta, deoarece este o situatie potential amenintatoare de viata. Stopul respirator sau cardiac cu instalarea decesului pot sa apara in cateva minute.

De aceea, evaluarea si tratamentul prompt sunt cruciale in anafilaxie:

  • Indepartarea agentului alergizant, daca este posibil (de exemplu, oprirea perfuziei cu antibiotic)
  • Solicitarea ajutorului (inclusiv echipa de resuscitare)
  • Injectarea intramusculara de epinefrina (adrenalina). Daca simptomele sunt severe, se poate administra si intravenos
  • Plasarea pacientului in pozitia culcat pe spate, cu membrele inferioare ridicate, sau in cazul in care este dispneic (respira cu dificultate) sau varsa, plasarea in pozitia semi-asezat, cu membrele inferioare ridicate, pentru a maximiza perfuzia la nivelul organelor vitale
  • Administrarea de oxigen suplimentar: 6-8 litri, pe masca faciala
  • Administrarea de fluide intravenos, cu atat mai mult daca nu se inregistreaza un raspuns favorabil la adrenalina.

Epinefrina (adrenalina) este cel mai studiat medicament in anafilaxie.

Se mai pot utiliza in cadrul acestei reactii alergice severe si medicamentele antihistaminice  H1 (care sunt utilizate in principal in urticarie), precum si agonistii beta2-adrenergici si glucocorticoizii (care se utilizeaza mai mult in astmul acut).

Epinefrina: este medicamentul de electie in anafilaxie. Este singurul medicament care previne si trateaza obstructia cailor aeriene superioare si inferioare, dar si  colapsul cardiovascular.

Caile de administrare:

  • Injectia intramusculara: forma de 1 mg/ml, la o dilutie de 1:1000. Pentru adulti, se recomanda doza de 0,3-0,5 mg, doza care se poate repeta la interval de 5-15 minute.
  • Administrarea intravenoasa: se face lent. Se recomanda la pacientii care nu prezinta un raspuns la administrarea intramusculara si la administrarea de fluide. Se recomanda forma de 0,1 mg/ml, adica 1:10000. La adulti, doza initiala este de 2-10 micrograme/minut.

Antihistaminicele H1

  • Trateaza mancarimea si urticaria.
  • Nu trateaza obstructia respiratorie, hipotensiunea sau socul.
  • Pentru tratamentul parenteral, sunt disponibili doar agentii de prima generatie, de exemplu difenhidramina, care se administreaza la adulti intr-o doza de 25-50 mg intravenos, putandu-se repeta pana la o doza maxima de 400 mg pe 24 de ore.
  • Pentru tratamentul oral, antihistaminicele de generatia a doua (cetirizina) ofera unele avantaje. Cele de generatia a doua nu afecteaza de obicei performantele psihomotorii (de exemplu, nu influenteaza capacitatea de a conduce autovehicule), si nu determina sedare.

Bronhodilatatoarele

Pentru tratamentul bronhospasmului care nu raspunde la adrenalina se recomanda bronhodilatatoarele inhalatorii, ca albuterolul. Acestea se pot asocia tratamentului cu epinefrina.

Glucocorticoizii

Instalarea efectului acestora poate sa necesite cateva ore. De aceea, ei nu elimina simptomele si semnele initiale ale anfilaxiei. Se poate administra metilprednisolonul, la o doza de 1-2 mg/kg/zi.

La pacientii cu reactii alergice de la usoare la moderate se poate recomanda desensibilizarea la penicilina.

Desensibilizarea la penicilina

Desensibilizarea poate fi realizata la persoanele care sunt alergice la penicilina si care necesita tratament cu aceasta sau cu un antibiotic inrudit. Desensibilizarea se refera la un proces prin care se administreaza un medicament intr-un mod controlat, care ii permite pacientului sa il tolereze temporar, fara vreo reactie alergica.

Tehnica desensibilizarii: desensibilizarea poate fi realizata prin utilizarea antibioticului pe cale orala sau intravenoasa, dar trebuie realizata intotdeauna de catre un specialist in alergologie. Existe mai multe metode diferite pentru desensibilizare. 

De obicei metoda se realizeaza cu success, dar are doua mari limitari:

  1. Desensibilizarea nu functioneaza si nu trebuie incercata niciodata pentru anumite tipuri de reactii ( ca sindromul Stevens-Johnson, necroliza toxica epidermala, eritrodermia, eritemul multiform, altele). Desensibilizarea nu functioneaza de asemenea pentru alte tipuri de reactii alergice la antibiotic, ca boala serului, febra medicamentoasa sau anemia hemolitica.
  2. Desensibilizarea este temporara. Dupa desensibilizare, atata timp cat antibioticul este luat cu regularitate, nu ar trebui sa apara reactii alergice in timpul tratamentului. Dar, o data ce antibioticul este oprit pentru mai mult de 24 de ore, pacientul este din nou la risc de a dezvolta reactii alergice. Este necesara repetarea desensibilizarii daca acelasi medicament trebuie administrat din nou.

In concluzie, alergia la penicilina este una dintre cele mai frecvente tipuri de alergii intalnite, de aceea trebuie recunoscuta pentru a putea fi controlata eficient.

Anafilaxia

Generalitati: 

Definiție

Anafilaxia este o reacție alergică serioasă, amenințătoare de viață si se manifestă prin edem, urticarie, hipotensiune arterială si vasodilatatie. În cazurile severe, o persoană poate intra în șoc. În cazul în care șocul anafilactic nu este tratat imediat, acesta poate fi fatal.

Etiopatogenie

Această afecțiune se produce atunci cand sistemul imunitar dezvolta un anticorp specific impotriva unui alergen (numit imunoglobulina E sau IgE), care conduce la o reacție inadecvată sau exagerată față de o substanță care este în mod normal inofensiva, cum ar fi hrana. Corpul tau nu poate reacționa la expunerea inițială, dar poate produce anticorpi cu expuneri mai târzii. Când sunt expuse la substanta din nou, legarea alergenului cu anticorpii pot conduce la prezența unei cantități mai mari de proteina numita histamina, care poate duce apoi la simptomele descrise mai sus.

Tesuturi în diferite părți ale organismului  eliberareaza histamina și alte substanțe.

Anafilaxia poate apărea ca răspuns la orice alergen. Cauzele comune includ:

  • alergii medicamentoase
  • alergii alimentare
  • intepaturi de insecte

Polenul si alti alergeni inhalatori rareori provoca anafilaxie. Unii oameni au o reactie anafilactica fara o cauza cunoscuta.
Riscurile includ un istoric medical de orice tip de reacție alergică.

Manifestări clinice

Simptomele se dezvolta rapid, de multe ori în câteva secunde sau minute. Acestea pot include următoarele:

  •      durere abdominală
  •      anxietate
  •      disconfort toracic sau senzație de apăsare
  •      tuse
  •      diaree
  •      dificultăți de respirație
  •      dificultate la înghițire
  •      amețeli sau stare de confuzie
  •      urticarie, mâncărime
  •      congestie nazală
  •      greață sau vărsături
  •      palpitații
  •      înroșirea pielii (eritem)
  •      tulburări de vorbire
  •      edemul feței, ochilor, sau al limbii
  •      inconștiență
  •      wheezing
Categorii: 
Alergologie-imunologie
Medicina de urgenta
Simptome: 
Dispnee
Lipotimie
Paliditatea pielii
Prurit
Sincopa
Slabiciune
Teama (Anxietate)
Tensiune arteriala scazuta (hipotensiune)
Transpiratia excesiva
Umflarea fetii
Diagnostic: 

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza simptomatologiei clinice, a istoricului medical alergic, a examinarii clinice si a testelor cutanate alergologice (prick-testul si testul intradermic) si testele imunologice (deteminarea IgE ).

Tratament: 

Măsuri de prim ajutor

Anafilaxia este o afectiune de urgență care are nevoie de îngrijiri medicale imediate. Contactati echipajul de urgenta imediat. Verificarea căilor respiratorii, respirației, circulației persoanei in cauza (ABC-ul de suport vital de bază).

Un semn de avertizare este edemul glotic- evidentiat de o perturbare a vocii pacientului. Dacă este necesar se începe resuscitarea cardiopulmonara.

Pasi in asigurarea masurilor de prim ajutor:

  • Sunați la 112
  • Liniștiti pacientul
  • Dacă reacția alergică este de la o înțepătură de albină, razuiti acul de pe piele cu ceva solid (cum ar fi o unghie sau card de plastic). Nu folosiți penseta - stoarcere acul va elibera mai mult venin
  • Evitați medicatie orala daca persoana are dificultăți de respirație
  • Asezarea victimei in pozitie de siguranta 

Paramedicii sau alti furnizori de asistenta medicala de urgenta au posibilitatea de protezare a cailor respiratorii superioare (intubație endotraheală) sau a practica interventii chirurgicale de urgenta - traheostomie sau cricothyrotomy- pentru permeabilizarea cailor aeriene superioare. Persoana poate primi medicamente pentru a reduce și mai mult simptomele.Se va administra Adrenalina(50 micrograme/kgc), Antihistaminice si Corticosteroizi.

Complicațiile posibile

  • blocarea căilor respiratorii
  • stop cardiac (asistolie)
  • stop respirator
  • șoc
Bibliografie: 
1.http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/000844.htm 2. Resuscitation Council(UK)- protocols for anaphylaxis 3.http://www.webmd.com/allergies/guide/anaphylaxis

Astmul la copii

Generalitati: 

Definiţie: Astmul bronşic (AB) este o boală inflamatorie cronică a căilor aeriene inferioare caracterizată prin obstrucţia variabilă a acestora (reversibilă spontan sau sub tratament), asociată cu hiperreactivitate bronşică la o varietate de stimuli.

Etiologia pentru astmul bronşic la copii implică mai mulţi factori:

 a. Predispoziţia genetică pentru hiperreactivitate bronşică.

 b. Existenţa atopiei (alergiei respiratorii) respectiv, capacitatea de a dezvolta nivele serice de antigene (atc) de tip IgE, IgG la pneumoalergene (mai rar la alergene alimentare).

c. Factori precipitanţi ai crizei de AB -factorii de mediu -expuneri alergenice la:

  • acarienii din praful de casă
  • polen
  • mucegai
  • scuame, fanere de animale
  • substanţe chimice
  • fumat
  • emoţii
  • factori meteorologici
  • aspirina
  • aditivi alimentari
  • factori endocrini.

Evitarea alimentelor alergizante şi aeroalergenilor la sugarii cu risc crescut duce la scăderea incidenţei pentru dermatita atopica la sugari şi pentru astmul bronsic la copii.

Clasificare
Astmul bronsic la copii se clasifica după mecanismul etiopatogenic

1. Astm alergic sau extrinsec, survine pe teren atopic, cu alergeni variaţi prin mecanism imunoalergic.

2. Astm intrinsec (nonalergic, idiopatic) este secundar unor dereglări a reactivităţii  bronşice prin modificarea mediatorilor chimici. Nu există teren atopic (valorile IgE sunt normale; eozinofilie absentă sau moderată –sub 10%).

3. Astm infecţios-episoadele de wheezing sunt declanşate mai ales de infecţii virale. Ulterior, se poate complica cu alte tipuri de astm

4.Tusea cronică (recurentă, spasmodică). Este o formă de astm latent, o hiperreactivitate bronşică.

5. Astm de efort -bronhospasmul apare după un efort prelungit peste 6 minute.

6. Astm indus de aspirină -este un astm intrinsec asociat cu polipoză nazală, sinuzite.

7. Astm mixt–cu predominenţa unuia dintre factorii declanşatori ai crizei.

Categorii: 
Alergologie-imunologie
Pediatrie
Simptome: 
Confuzie
Dispnee
Respiratie superficiala
Transpiratii nocturne
Tuse
Wheezing (respiratie suieratoare)
Diagnostic: 

Suspiciunea clinică pentru astmul bronsic la copii se ridică în cazul unui copil cu frecvente episoade de tuse nocturnă-dispnee-wheezing mai ales dacă apar sau se agravează la efort, în timpul nopţii, sau sunt declanşate de expunerea la praf de casă, polen, fum de ţigară, animalede casă, stări emoţionale ect.

Diagnosticul de AB se bazează pe:

1. Anamneză: recurenţe de dispnee paroxistică expiratorie, manifestări nocturne, exacerbări sezoniere, expunere la alergeni, existenţa de AB sau alte manifestări atopice în familie (rinită alergică, dermatită atopică), etc.

2. Tabloul clinic
Semne clinice cheie care sugerează un fenotip atopic includ:

  • eczemă sau dermatită atopică
  • piele uscată
  • ochi încercănaţi (“echimoze”alergice)
  • iritaţie conjunctivală
  • edem persistent al mucoasei nazale,rinoree,prurit nazal/frecarea frecventă a nasului cu mâna şi pliu alergic la nivelul rădăcinii nasului.

Manifestările clinice pentru astmul bronşic la copii:

A. Exacerbare: paroxism de dispnee expiratorie reversibilă spontan sau la  bronhodilatatoare. Se poate manifesta doar prin tuse spasmodică nocturnă cu o durată de 20-30 minute sau criza severă cu:

  • dispnee expiratorie
  • polipnee la sugar si copilul mic, bradipnee la copilul mare -tiraj intercostal-bătăi preinspiratorii ale aripioarelor nazale -expir prelungit, wheezing-tuse uscată apoi umedă-+/-cianoză

Examenul obiectiv: copil anxios, cu poziţie în ortopnee (la copilul mare)-torace destins, fixat “în inspir”, hipersonor -raluri bronşice (sibilante la începutul crizei, apoi subcrepitante)-coborârea ficatului şi splinei.

Evoluţie: ore pentru copilul mare,zile pentru sugar.
 
B. Starea de rău astmatic: paroxism de dispnee expiratorie cu durată de peste 24 ore, cu semne de insuficienţă respiratorie acută gravă care nu răspund la bronhodilatatoare şi encefalopatie hipoxică.

B.1. Faza de lupta

Manifestări respiratorii:

  • tiraj suprasternal şi intercostal marcat
  • bătăi preinspiratorii ale aripioarelor nazale
  • dispnee expiratorie intensă,
  • inspir scurt
  • cianoză
  • respiraţie regulată, tahipnee apoi progresiv neregulată cu apnee scurtă
  • torace hiperinflat
  • hipersonoritate pulmonară
  • diminuarea murmurului vezicular

B.2. Faza de bronhoplegie

Manifestări respiratorii:

  •  bronhospasm înlocuit de bronho-dilataţie, respiraţie superficială, rărită

Manifestări cardiovasculare:

  • tahicardie, insuficienţă cardiacă, iniţial HTA, apoi hipotensiune arteriala, colaps

Manifestări neuropsihice:

  • agitaţie, anxietate - somnolenţă - hiporeactivitate progresivă - comă, convulsii, - stop cardiorespirator

C. Perioada intercritică: perioada dintre crize în care copilul poate fi complet asimptomatic sau prezintă o simptomatologie minimă (tuse nocturnă şi/sau matinală).
Persistenţa manifestărilor clinice în perioada intercritică la copilul cu AB reprezintă elemente de prognostic sever. În formele severe de astm, starea intercritică se caracterizează prin obstrucţie reziduală care evoluează către insuficienţă respiratorie cronică care va asocia: deformări toracice, cianoză, hipocratism digital, hipotrofie staturo-ponderală, pubertate întârziată.

3. Investigaţii paraclinice:

  • Analiza gazelor sanguine (paO2; paCO2-pentru aprecierea severităţii crizei)
  • Radiografia pulmonară arată hiperinflaţie, zone de emfizem sau zone atelectatice
  • Investigarea terenului alergic:eozinofilia sanguină, dozarea IgE serice totale respectiv IgE specifică, teste cutanate la alergene
  • Explorări funcţionale respiratorii
  • Spirometria, care confirmă obstrucţia bronşică şi severitatea ei prin măsurarea volumelor şi fluxurilor pulmonare (capacitate vitală -CV, volum expirator maxim pe secundă VEMS, flux expirator de vârf -PEF) permiţând monitorizarea evoluţiei spontane şi sub tratament. Creşterea VEMS cu 12% după administrarea unui beta 2 agonist inhalator confirmă reversibilitatea obstrucţiei bronşice.
Tratament: 



Obiective imediate:

  • obţinerea bronhodilataţiei-repermeabilizarea căilor aeriene

Obiective pe termen lung:

  • suprimarea procesului inflamator cronic
  •  prevenirea contactului cu factorii declanşatori

Tratamentul la domiciliul bolnavului:

  • Beta-2-agonişti cu acţiune scurtă (Salbutamol, Bricanyl, Berotec) pe cale inhalatorie (spray, spacer): 2 pufuri (inhalaţii) de 3 ori, la intervale de 20 min, apoi la 1 oră, respectiv 4-6 ore. PO se poate administra Salbutamol (Ventolin) 0,2-0,3 mg/kg/zi divizat în 3 prize.
  • Corticosteroizi: Când evoluţia este nefavorabilă, dacă inhalaţiile sunt necesare la intervale mai mici de 3-4 ore (PEF sub 65-50% din valorile bazale) se administrează Prednison 1-2 mg/kg/zi PO în 2 prize sau Metilprednisolon (Medrol) 0,5 mg/kg/zi în 2 prize.
  • Teofiline: Teofilin retard -10-15 mg/kg/zi PO în 2 prize la 12 ore interval.

Tratamentul exacerbărilor pentru astmul bronsic la copii la camera de urgenţă, spital, unitate de terapie intensivă:
Gradat se aplică un tratament tot mai complex, bazat pe o monitorizare atentă al bolnavului (oxigenoterapie, nebulizare de beta2 –agonişti, corticosteroizi iv, anticolinergice -nebulizare cu ipatropium bromid – Atrovent, corectarea echilibrului acido-bazic, tratamentul insuficienţei cardiace, ventilaţie mecanică.

 În caz de exacerbare se va evita administrarea de sedative, mucolitice, hidratarea cu volume mari, fizioterapia toracică.

Tratamentul de fond:

  • se adresează procesului inflamator cronic şi evicţiei alergenelor

Tratamentul de fond al AB se face în trepte în funcţie de controlul simptomelor ("STEP – UP, STEP-DOWN": în cazul în care astmul bronsic la copii este bine controlat pentru o perioadă de trei luni, ghidurile (GINA2011-Global strategy for asthma management and prevention in children 5 years and younger ) sugerează trecerea la o treaptă inferioară al tratamentului paralel cu o monitorizare atentă a evoluţiei, fiind administrat tratamentul minim la care se menţine controlul. Pe de altă parte, în caz de astm necontrolat, se va trece la o treaptă superioară, sau chiar, în cazuri severe se vor sări două trepte de tratament.

Medicatia controller

STEP 5 = STEP 4 + CORTICOSTEROIZI ORAL. Anti IgE(Omalizumab pt pacientii>12 ani cu alergii)

STEP 4 = CORTICOSTEROIZI INHALATORI (CSI) doză medie sau mare + Beta2 –agonişti cu acţiune lungă sau CSI doză medie sau mare+ Antileukotriene sau CSI doză medie + teofilină retard

STEP 3 = CSI doză mică, medie sau mare + Antileukotriene oral sau CSI doză mică + Beta2 –agonişti cu acţiune lungă sau CSI doză mică + teofilină retard

STEP 2 = CSI doză mică sau Antagonişti de leukotriene

STEP 1

Evicţia constă în evitarea umezelii şi igrasiei, a prafului, fumului, vopselei proaspete, a covoarelor, mochetelor, perdelelor, materiale din lână şi pene, a aspirinei, dar şi aerisire, aspirarea prafului, aer condiţionat, temperatură constantă (18-20 grade C), evitarea animalelor de companie. Restricţiile alimentare se fac doar în cazuri bine dovedite. Un important rol profilactic il are alăptarea. Eficacitatea şi succesul tratamentului antiastmatic depinde şi de procesul de educare al copilului şi familiei, fiind necesară explicarea detaliată al semnelor şi simptomelor, carecaracterizează o exacerbare, informaţii precise despre alergeni şi triggeri, explicarea şi verificarea tehnicii de inhalare a medicaţiei, a monitorizării corecte a parametrilor respiratorii.

Bibliografie: 
1. Arshad SH, Bateman B, Matthews SM-Primary prevention of asthma and atopy during childhood by allergen avoidance in infancy: a randomised controlled study, Thorax., 2003; 58: 489-93. 5. 2. http://www.sign.ac.uk/pdf/sign101.pdf -British Guideline on the Management of Asthma 2012 3.http://ginasthma.org/local/uploads/files/GINA_Under5_2009_CorxAug11_1.pdf -Global strategy for asthma management and prevention in children 5 years and younger 4.http://ginasthma.org/local/uploads/files/GINA_Report_March13.pdf -Global strategy for asthma management and prevention
Alloimunizarea feto-maternă reprezintă un răspuns imun declanșat împotriva antigenelor (Ag) de grup Rh care se caracterizată prin sinteza de anticorpi materni anti-Rh care vor ataca eritrocitele fetale, ducând la anemie hemolitică și acumulare de bilirubină, determinând astfel boala hemolitică a nou-născutului sau eritroblastoza fetală. Ag Rh se găsesc exclusiv pe membrana eritrocitelor. Spre deosebire de sistemul AB0 (cea mai importantă grupă de Ag eritrocitare), Ag Rh nu sunt însoțite în mod natural de anticorpi (Ac) anti-Rh, aceștia apărând doar în momentul imunizării. În timpul...
Definită drept un răspuns imun umoral anormal determinat de prezentarea antigenelor (Ag) pe membranele celulelor somatice fața de care se vor sintetiza anticorpi (Ac) citotoxici, hipersensibiltatea de tip II include toate tipurile de agresiune directă a Ac asupra structurilor tisulare. Citotoxicitatea se dezvoltă în câteva minute sau ore, fiind astfel singurul tip de hipersensibilitate cu adevărat imediată. În mod normal, captarea, prelucrarea și prezentarea Ag este facută de către celule specializate - celule prezentatoare de Ag (APC). În hipersensibilitatea de tip II, celule somatice, non-...

Dermatita atopica a copilului sau eczema

Generalitati: 

 

Ce este dermatita atopica?

Dermatita atopica este o boala de piele cronica (de lunga durata) care afecteaza aproximativ 2-3% din copii. Cel mai frecvent este considerata un tip de alergie sau sensibilitate manifestata la nivelul pielii. Cuvantul "dermatita" inseamna inflamatie la nivelul pielii, iar "atopic" se refera la faptul ca este o boala ereditara (are tendinta de a afecta mai frecvent anumite familii). In dermatita atopica pielea devine extrem de pruriginoasa (provoaca mancarime) si inflamata (provoaca roseata, tumefiere, fisuri, supuratii, Cruste sau vezicule pline cu lichid. Frecvent datorita scarpinarii leziunile se pot infecta.

Dermatita atopica la copilul cu varsta cuprinsa intre 2 si 11 de ani

Eruptia cutanata apare in principal la nivelul bratelor si picioarelor, pe gat si in zonele de flexie (fata posterioara a genunchilor si fata anterioara a coatelor).Eruptia cutanate este deobicei uscata, dar pot apare si vezicule pline cu lichid si cruste.

Dermatita atopica la adolescenti

Zonele afectate de dermatita atopica sunt deobicei mici si intereseaza zonele calde ale corpului, care retin mai mult umiditatea, precum pliurile cutanate ale coatelor, genunchilor, gatului, fetei, mainilor, picioarelor, regiunilor inghinale, organelor genitale si in jurul anusului. In zonele afectate tegumentul este uscat si ingrosat.

Care sunt complicatiile?

Principalul risc este infectia. Streptococii si stafilococii sunt bacteriile cel mai frecvent implicate. Aceste bacterii pot determina boli grave precum: stafilococia pleuro-pulmonara, osteomielita, insuficienta renala si complicatii cardiace.

Varicela (varsatul de vant) este mult mai severa la persoanele atopice, dar contribuie, de a asemenea,la agravarea dermatitei atopice.Molluscum contagiosum si veruca vulgaris sunt foarte frecvent la aceste persoane. Complicatiile tratamentului cu corticosteroizi sunt destul de des intalnite. O boala rara care afecteaza predominat baietii (sindromul Wiskott-Aldrich) asociaza eczeme,purpura trombocitopenica (scaderea trombocitelor in sange) si un deficit de IgM (o varietate de anticorpi) care cauzeaza infectii repetate.

Categorii: 
Alergologie-imunologie
Pediatrie
Simptome: 
Eruptie cutanata
Prurit
Diagnostic: 

Anamneza si examen fizic

Dermatita atopica este, in general, diagnosticata pe baza examenului fizic. In plus, istoricul pacientului si familial ajuta la stabilirea diagnosticului. Medicul va intreba despre eruptii cutanate similare si boli alergologice, precum Febra fanului sau astmul bronsic), expunerea la substante iritante, tulburari de somn, alimente care determina aparitia eruptia cutanate, tratamente anterioare la nivelul pielii, utilizarea de steroizi, precum si efectele asupra vietii scoalare si sociale.

Teste de laborator

Biopsia cutanata (un fragment mic de piele este recoltat si trimis la laborator pentru examinare microscopica) poate fi de ajutor in stabilirea diagnosticului Agravarea unei dermatite atopice poate fi cauzata de o infectie bacteriana sau virala supraadaugata. Frotiurile bacteriologice nu sunt indicate de rutina. Cu toate acestea, in cazul in care se suspecteaza o infectie cu herpes simplex, trebuie sa se faca testarea virusologica. . Recoltarea cu tampon steril a unei probe de la suprafata pielii este utila pentru a exclude infectii ale pielii care pot sa mimeze dermatita atopica.

Uneori, este necesar sa se faca teste alergologice (cutanata si sanguine) pentru a determina daca sistemul imunitar reactioneaza exagerat la anumite substante (in general alimente,conservanti din produsele cosmetice). Testele alergologice la pneumalergeni (alergenii transportati de aer) in general nu sunt utile in diagnosticarea dermatitei atopice. Rezultatele negative la testele cutanate sunt utile si pot exclude posibilitatea ca anumite substante sa determine inflamatia pielii. Cu toate acestea, rezultatele pozitive ale testelor sunt dificil de interpretat la persoanele cu dermatita atopica si sunt adesea inexacte. In unele cazuri, testele de sangele pentru determinarea numarului de eozinofile (un tip de globule albe care sunt crescute in caz de alergie) si cantitatea de IgE ( anticorpi care sunt in cantitate mare in cazul dermatitei atopice) sunt de ajutor.

Tratament: 

Tratamentul dermatitei atopice are trei obiective principale:

  • vindecarea pielii si mentinerea sanatatii pielii
  • prevenirea recurentelor (perioadele cand boala este activa)
  • tratarea simptomelor atunci cand acestea apar.

Ingrijirea pielii

Se recomanda folosirea unui singur tip de sapun sau gel de dus, care este bine tolerat. Folosirea mai multor tipuri de sapunuri, lotiuni, parfumuri si gel de dus poate provoca afectiuni ale pielii si cresterea sensibilitatii pielii. Vindecarea pielii si mentinerea sanatatii acestea sunt foarte importante, atat in prevenirea altor afectiuni cat si in cresterea calitatii vietii. Dezvoltarea unei rutine zilnice de ingrijire a pielii este esentiala pentru prevenirea recurentei simptomelor. Elementele cheie sunt spalarea adecvata a pielii si utilizarea solutiilor lubrifiante ( creme sau unguente) in termen de 3 minute dupa spalare. Persoanele cu dermatita atopica trebuie sa evite baile si dusurile fierbinti sau de lunga durata (mai mult de 10 - 15 minute) . O baie calduta ajuta la curatarea si cresterea umiditatii pielii. Medicul poate recomanda utilizarea limitata a sapunului, deoarece acesta poate usca pielea. Uleiurile de baie nu sunt deobicei de ajutor. Dupa ce ati terminat baia, trebui sa uscati pielea prin presare usoara cu un prosop moale (evitand frecarea sau uscarea energica) si aplicati o solutie lubrifianta imediat. Lubrifierea restabileste umiditatea pielii, creste gradul si ritmul de vindecare si stabileste o bariera impotriva uscarii si iritatiei pielii. Pot fi folosite mai multe tipuri de solutii lubrifiante. Lotiunile nu sunt cea mai buna alegere pentru ca au o cantitate mare de alcool, care se evapora rapid. Cremele si unguentele au o actiune mai buna in vindecarea pielii. Preparatele cu apa de mare pot fi de foarte mare ajutor in vindecarea pielii foarte uscate (pielea lichenifiata). Orice preparat alegeti ar trebui sa fie contina o cantitate foarte mica de parfum si substante chimice.

Compresele umede, in general, nu contin medicamente,ele avand rolul de umezire a pielii. Sunt mult mai eficiente la copiii mici. Ele dau senzatia de racorire la nivelul pielii, calmeaza pruritul(mancarimea ) si asigura hidratarea pielii. Sunt de obicei utilizate pe timp de noapte. Nu trebuie utilizate in cazul dermatitei atopice infectate.In plus, compresele umede afecteaza cantitatea de steroizi topici aplicata la nivelul pielii.

Un alt element cheie pentru protectia si refacerea pielii este prevenirea infectiilor pielii. Desi evitarea completa a infectiilor pielii nu este posibila, recunoasterea precoce a semnelor de infectie cutanat ( prezenta pustulelor cu puroi, spargerea veziculelor cu scurgerea de lichid purulent) si tratamentul precoce al acestora sunt foarte importante.

Alte recomandari:

  • taiati scurt unghiile copilului
  • alegeti imbracaminte din bumbac
  • utilizati medicamente antihistaminice pentru a reduce scarpinatul pe timp noptii
  • evitati situatiile in care se produce supraincalzirea (cresterea temperaturii corpului)
  • incercati sa distrageti atentia copilului cu diverse activitati recreative.

Tratamentul medicamentos 

In cazul reaparitiei dermatitei atopice exista mai multe medicamente ce pot fi utilizate pentru a ameliora simptomele. Cu tratament adecvat, majoritatea simptomelor dispar in termen de 3 saptamani. Absenta raspunsului la tratamentul medicamentos poate fi datorata medicatiei incorect administrate, infectiei asociate sau stresului emotional.

Corticosteroizi

Corticosteroizii (sub forma unguente) sunt medicamentele cel mai frecvent utilizate in tratamentul dermatitei atopice. Efectele secundare ale utilizarii repetate sau pe termen lung a corticosteroizilor topici pot fi: subtierea pielii,favorizarea infectiilor virale si bacteriene, inhibarea cresterii, acnee, dermatita periorala, hipertricoza.

Atunci cand alte tratamente nu sunt eficiente, medicul poate prescrie corticosteroizi sistemic (administrati oral sau injectabil). Un exemplu de corticosteroid frecvent prescris este prednisonul. Efectele secundare ale corticosteroizilor administrati sistemic sunt: afectiuni cutanate, osteoporoza, hipertensiune arteriala, cresterea glicemiei,favorizarea aparitiei infectiilor si cataractei.

O noua clasa de medicamente pentru imbunatatirea functiei de bariera a pielii include Atopiclair. Aceasta este o crema ce contine o combinatie de corticosteroid si substante emoliente pentru a ajuta la repararea pielii, prevenirea uscarii pielii si refacerea functiei de bariera.

Dezinfectia locala

Dezinfectia locala se realizeaza prin bai cu permanganatul de potasiu (KMnO4) sau ale solutii antiseptice (clorhexidina ).La nivelul zonelor cu dermatita atopica infectata, si in special la nivelul pliurilor cutanate, este util azotatul de argint (AgNO3) solutie de 0,5 pana la 1% ( se realizeaza tamponarea locala).Acest produs este foarte eficient,dar lasa pete pe haine.

Pansamentele cu medicamente 

Acestea sunt plasate pe zonele cu eczeme severe. Ele impiedica gratajul(scarpinatul) si reduc pruritul( mancarimea). Pansamentele ajuta, de asemenea, pentru a inmuia pielea ingrosata ( fenomen cunoscut sub denumirea de lichenifiere),care apare ca urmare a gratajului(scarpinat).

Medicamente imunomodulatoare

Tacrolimus si pimecrolimus (administrate sub forma de unguente aplicate la nivelul pielii) sunt utilizate pentru tratamentul dermatitei atopice. Aceste medicamente suprima sistemul imunitar. Cand aceste medicamente sunt utilizate in cantitati mici si un interval scurt de timp , acestea nu inhiba semnificativ sistemul imunitar. De asemenea, spre deosebire de corticosteroizii administrati topic, aceste medicamente nu provoaca subtierea piele (atrofie) si ruperea vaselor sanguine superficiale .

Antibiotice

Antibioticele sunt eficiente pentru tratamentul infectiilor pielii si pot fi aplicate direct pe piele sub forma de unguent sau administrate oral sub forma de comprimate (sunt mai eficiente).

Antihistaminice

Anumite medicamente antihistaminice provoaca somnolenta,dar sunt utile pentru reducerea scarpinatului pe timpul noptii si asigurarea unui somn odihnitor atunci cand sunt luate inainte de culcare. Nu se recomanda administrarea antihistaminicelor in timpul zilei.

Fototerapia

Fototerapia este un tratament ce utilizeaza ultravioletele A sau B. Acest tratament poate fi eficient pentru dermatita atopica usoara sau moderata la copiii cu varste mai mari ( peste 12 de ani). Terapia se administreaza de 2-3 ori pe saptamana. Efectele adverse pot fi: febra ,simptome asemanatoare gripei. Interferonul se recomanda in formele severe de dermatita atopica sau care nu raspund la tratamentele conventionale.

Pagini

Subscribe to RSS - Alergologie-imunologie