Termen cautat
Categorie

Boala Meniere sau hidropsul endolimfatic


GENERALITATI:

Boala Meniere consta intr-o deficienta a functiei auditive si / sau a functiei vestibulare, determinata de marirea volumului endolimfatic si de modificarea concentratiei electrolitilor continuti de acesta. Endolimfa reprezinta lichidul continut de structurile de la nivelul urechii interne si anume cohlea si canalele semicirculare. Rolul acestui lichid este de a scalda structurile celulare ale analizatorilor vestibular si auditiv. In conditii normale, volumul de endolimfa si concentratia electrolitilor precum magneziul, sodiul sau clorul se mentin la nivele stabile. Cresterea volumului endolimfei se inregistreaza in cazul hidropiziei primare sau ischemice, cunoscuta si sub denumirea de Boala Meniere.

Boala Meniere face parte din patologia recunoscuta a urechii interne si se manifesta prin episoade periodice de vertij asociate cu scaderea auzului, tinitus si senzatie de plenitudine resimtita la nivelul urechii, afectarea fiind de cele mai multe ori unilaterala.

Prevalenta

Prevalenta sindromului Meniere se poate estima cu dificultate, insa un studiu populational efectuat de cercetatori a stabilit o incidenta de 15,3 noi cazuri la 100.000 de persoane. Dintre aceste persoane, o treime dezvolta afectiunea si la nivelul celei de-a doua urechi.

Raspandirea sindromului Meniere pe teritoriul Statelor Unite ale Americii a fost stabilit ca fiind de 200 de cazuri din 100.000 de locuitori, iar pe teritoriul Europei intre 20 si 150 de cazuri din 100.000 de persoane. Diferentele statistice de ordin geografic sunt datorate si complexitatii crescute a stabilirii unui diagnostic corect.

Cauze

Unele dintre cele mai frecvente cauze determinante ale hidropiziei secundare, cunoscute ca si sindromul Meniere, sunt reprezentate de modificarile de natura degenerativa produse la nivelul coloanei vertebrale cervicale si anume osteocondritele, unele boli endocrine, sifilisul, leucemia, otoscleroza, tulburarile imune, tulburarile circulatorii, migrenele, infectiile ca otita medie sau reactiile alergice, toate acestea reprezentand modificari cu efecte asupra tonusului si a permeabilitatii vaselor de sange.

  • Teoria rupturii structurii membranoase labirintice

Rupturile sau fistulele formate in structura membranei labirintice situata intre spatiul perilimfatic si spatiul endolimfatic determina producerea unui dezechilibru ionic intre cele doua compartimente.

  • Teoria mecanica

Presiunea exagerata a endolimfei determina alterarea sensibilitatii de vibratie a membranei bazilare in regiunea cea mai vulnerabila a acesteia si anume in zona apexului, fapt care explica hipoacuzia cu caracter fluctuant si pe frecvente joase de la debutul afectiunii. Pe masura ce elasticitatea membranei bazilare scade, se instaleaza hipoacuzia in platou cu caracter nonfluctuant.

  • Teoria alergica

In cursul producerii reactiilor alergice, organismul elibereaza mediatorii inflamatiei care determina acumularea lor la nivelul sacului endolimfatic alterand functia de resorbtie.

  • Teoria imunologica

Ipoteza imunologica implica un mecanism de natura autoimuna ce consta in formarea unor autoanticorpi la nivelul endolimfei si a serului pacientilor contra colagenului de tip II sau a anticorpilor anticohlee.

  • Teoria virala

Virusurile ajunse la nivelul urechii interne prin intermediul ferestrei rotunde sau pe cale hematogena poate avea efecte imunologice sau inflamatorii directe si pot induce tulburari de microcirculatie. In ipoteza virala au fost incriminate citomegalovirusul si virusul herpes simplex.

Labirintul membranar al urechii interne este captusit cu fire de par care au rolul de senzori ce raspund miscarilor fluidului endolimfatic. Pentru functionarea corecta a senzorilor, lichidul trebuie sa se mentina la un anumit volum, sa pastreze o anumita compozitie chimica si sa aiba o presiune echilibrata. Factorii care au capacitatea de a altera proprietatile normale ale lichidului endolimfatic pot determina instalarea sindromului Meniere. Cercetatorii au desemnat multipli factori ca fiind declansatori ai acestui sindrom. Sindromul Meniere este cauzat de obicei de actiunea in asociere a factorilor precum:

  • Drenajul incorect al lichidului endolimfatic determinat de producerea unui blocaj sau a unei anomalii anatomice;
  • Raspunsul imunologic anormal;
  • Reactiile alergice;
  • Infectiile de origine virala;
  • Predispozitia genetica;
  • Suprasolicitarea;
  • Impactele emotionale puternice;
  • Expunerea la schimbari de presiune;
  • Excesul de sare din dieta;
  • Traumatismele craniene.

Clasificarea sindromului Meniere

Categoriile de boala Meniere stabilita in anul 1995 sunt boala confirmata sigura, probabila sau posibila. Boala sigura implica cel putin doua crize de vertij cu durata egala sau mai lunga de 20 de minute, hipoacuzie nesenzoriala confirmata prin audiograma, acufene, plenitudine aurala sau absenta altor cauze clare. Boala probabila presupune manifestarea unui episod de vertij, hipoacuzia neurosenzoriala, acufene si plenitudinea aurala. Boala posibila implica manifestarea crizelor de vertij fara hipoacuzie sau cu hipoacuzie insotita de senzatie de dezechilibru, insa fara rotatie.

Hipoacuzia specifica bolii Meniere este clasificata in patru stadii cu media pragurilor auditive de 500, 1.000, 2.000 si 3.000 Hz. Stadiul I de hipoacuzie se stabileste la o limita de 25 dB, stadiul II se stabileste la o valoare cuprinsa intre 26 si 40 dB, stadiul III se incadreaza intre valorile de 41 si 70 dB, iar stadiul IV implica valori mai mari de 70 dB.

Simptome

Asociate cu aceasta afectiune se pot inregistra simptome precum senzatie de compresie asupra urechii, auzul unor zgomote atipice sau pierderea completa a functiei auditive, pierderea cu caracter fluctuant a auzului asociata cu sunete distorsionate, episoade bruste de ameteala, transpiratii reci, paloarea pielii si a mucoaselor aparente, stare de extenuare, dureri de cap si varsaturi sau doar usoara senzatie de ameteala sau nesiguranta locomotorie. Boala poate deveni debilitanta atunci cand severitatea si frecventa crizelor se multiplica.

Episoadele spontane de vertij, ameteala, varsaturi asociate cu zgomotele auzite si cu deteriorarea functiei auditive, in general manifestate unilateral, sunt considerate caracteristice afectiunii idiopatice sau primare. Aceste crize pot sa dureze cateva ore pana la cateva zile, putand fi inregistrate recurente la intervale de doua sau trei zile. In intervalele de timp dintre crize, simptomele se remit, cu exceptia deteriorarii functiei auditive. Episoadele periodice determina degradare permanenta a functiei auditive, in unele situatii pana la instalarea cofozei sau a surzeniei unilaterale sau bilaterale. Afectiunea este inregistrata in mod frecvent la persoanele de sex feminin cu varste cuprinse in intervalul de 30 pana la 50 de ani.

  • Episoadele recurente de vertij

Senzatia de vertij se aseamana celei resimtite in urma invartirii rapide a corpului de cateva ori. Senzatia de vertij debuteaza brusc si poate avea o durata de 20 de minute sau de cateva ore. Episoadele vertiginoase intense sunt asociate cu senzatie de greata si chiar varsaturi.

  • Scaderea auzului

Initial, scaderea auzului se constata doar in cursul crizei vertiginoase, insa pe parcursul avansarii afectiunii, majoritatea pacientilor sunt expusi unui grad mai mare sau mai mic de scadere permanenta a auzului.

  • Tinitus

Tinitusul este definit ca perceperea unui sunet atipic la nivelul urechii.

  • Senzatia de plenitudine auriculara

Episoadele tipice vertiginoase debuteaza cu o senzatie de plenitudine resimtita la nivelul urechii insotita de tinitus a carui intensitate creste in asociere cu scaderea auzului si cu senzatia de vertij, senzatia de greata si manifestarea de varsaturi. Dupa o perioada care variaza de obicei intre 20 de minute pana la cateva ore, simptomatologia scade in intensitate. Severitatea crizelor, frecventa acestora si intensitatea manifestarilor variaza de la pacient la pacient.

DIAGNOSTIC:

Suspiciunea de boala Meniere se poate formula in cazul in care pacientul reclama doua sau multiple episoade vertiginoase cu durata de minim 20 de minute, tinitus, senzatia de plenitudine auriculara, in cazul in care au fost excluse alte cauze determinante posibile si in urma relatarii informatiilor legate de problemele senzoriale resimtite. Ulterior, medicul specialist va solicita efectuarea unor teste cu scopul determinarii cauzelor simptomatologiei resimtite si pentru evaluarea functiei auditive.

Stabilirea diagnosticului se va realiza in urma efectuarii examenului clinic si a preluarii istoricului medical al pacientului. Diagnosticul clinic are caracter de probabilitate initial, constatandu-se o crestere proportionala cu intensitatea simptomelor, insa diagnosticul cert este stabilit in unele cazuri postmortem, confirmat prin efectuarea unui examen histopatologic, mai exact analizandu-se la microscop fragmente de la nivelul urechii interne.

Examinarea pacientului debuteaza in mod normal cu efectuarea bilantului audiologic realizat prin efectuarea audiometriei tonale, a otoemisiunilor acustice, a impedansimetriei si a potentialelor evocate auditive in cazul in care se suspicioneaza o afectiune retrocohleara precum neurinomul de acustic. Ulterior se realizeaza teste de vestibulometrie precum electrocohleografia, se testeaza potentialele evocate miogenice in stadiul de debut al afectiunii si posturografia dinamica computerizata.

Evaluarea functiei auditive se realizeaza prin intermediul unei audiograme care releva cat de corect se realizeaza perceptia sunetelor de diferite intensitati si tipuri si cat de corect se pot distinge cuvintele similare. Testul dezvaluie calitatea auzului pacientului si depisteaza sursa problemei auditive care poate fi la nivelul urechii interne sau a nervului ce conecteaza urechea interna la nivelul creierului.

Se va studia si daca intre episoadele vertiginoase echilibrul pacientului se normalizeaza sau daca acesta constata in continuare pierderi ale echilibrului.

Examenul paraclinic cel mai frecvent utilizat in cazul bolii Meniere este reprezentat de electronistagmografie, care evalueaza puterea de echilibru a persoanei prin observarea miscarilor globilor oculari.

Testul efectuat cu ajuotrul scaunului rotativ Rotary are rolul de a masura functia urechii interne ca urmare a observatii miscarilor globilor oculari.

Audiometria tonala este recomandata ca urmare a hipoacuzie neurosenzoriale pe frecvente joase si cu caracter fluctuant. Auzul poaste sa revina la functionalitatea normala sau sa se amelioreze in intervalele dintre crizele vertiginoase. In timp sunt afectate si frecventele mai inalte, hipoacuzia capatand evolutie in platou si devenind constanta.

Testul cu glicerol se bazeaza pe administrarea diureticelor osmotice care pot sa scada presiunea lichidului cefalorahidian si a lichidului endolimfatic. In urma ingestiei glicerolului, curba auzului realizata pe baza audiometriei tonale se amelioreaza cu macar 10 % pe cel putin doua dintre frecvente, caz in care testul este considerat pozitiv. Rezultate pozitive se inregistreaza la 47 % pana la 60 % dintre pacientii cu boala Menier, adesea rezultatele fiind negative in stadiul de debut sau cel final al afectiunii.

Examinarea potentialelor miogenice vestibulare determina gradul de functionalitate al senzorilor de la nivelul vestibulului urechii interne, care detecteaza si accelerarea miscarilor. Parerile cu privire la utilitatea pentru diagnosticul sindromului Meniere a acestui test sunt controversate din cauza rezultatelor foarte variate, insa testul este considerat util pentru monitorizarea rezultatelor tratamentului cu Gentamicina injectata intratimpanic, caz in care amplitudinile potentialelor evocate vestibulare miogenice sunt reduse. In stadiile de debut ale bolii Meniere, amplitudinile potentialelor evocate vestibulare miogenice pot fi crescute din cauza dilatarii sacului endolimfatic. In stadii avansare, in general, aceste unde se remit. 

Posturografia reprezinta o testare computerizata capabila sa evalueze echilibrul in corelatie cu functia vizuala, functionalitatea urechii interne sau cu senzatiile resimtite la nivelul pielii, a tendoanelor si articulatiilor, cu accent asupra zonelor cauzatoare de probleme.

Examenul radiologic se efectueaza cu scopul determinarii formei craniului si a identificarii unor eventuale traumatisme mai vechi. 

Examenul computer tomograf este indicat pentru decompresia chirurgicala a sacului endolimfatic cu scopul furnizarii de informatii necesare medicului chirurg.

Examenul de rezonanta magnetica nucleara este practicat in cazurile in care trebuie exclusa prezenta unui neurinom acustic sau a altor tumori de unghi pontocerebelos.

Electrocohleografia consta in insertia unui electrod la nivelul timpanului cu scopul testarii caracterelor electrice de la nivelul urechii interne care pot indica eventuale tulburari ale functiei auditive. Specificitatea elecrocohleografiei este de aproximativ 95 %, iar sensibilitatea variaza intre 57 % si 77 %.

Electrocohleografia reprezinta un examen electrofizioloc care poate inregistra potentialul electric al celulelor ciliate de la nivelul urechii interne si a fibrelor nervoase care alcatuiesc extremitatea cohleara a nervului auditiv ca si raspuns la un stimul sonor. Activitatea electrica se inregistreaza cu ajutorul electrozilor juxtatimpaneali sau transtimpaneali.

Rezultatele se interpreteaza pe baza raportului dintre amplitudinile SP si AP. Potentialul de sumatie SP se inregistreaza ca si rezultat al polariarii particulare a celulelor ciliate, indusa se deplasarea nonliniara a membranei bazilare in urma primirii unui stimul sonor cu intensitate inalta. Potentialul de actiune global al nervului auditiv AP apare dupa potentialul de sumatie SP si reprezinta elementul principal al undei I a potentialelor evocate auditive.

Raportul dintre potentialul de sumatie si potentialul de actiune global al nervului auditiv din metoda cu electrozi juxtatimpaneali are valori patologice mai mari de 0,4. In cazul hidropsului endolimfatic amplitudinea potentialului de sumatie creste impreuna cu raportul dintre potentialul de sumatie si potentialul de actiune global al nervului auditiv datorita deformarii structurilor compartimentului endolimfatic indusa de dezechilibrul de presiune si care antreneaza stoparea acuplarii membranei tectoria cu celulele ciliate.

Testele autoimune au costuri importante, insa sunt indicate in forme suspecte de a fi determinate de factori autoimuni precum boala Meniere cu caracter bilateral cu evolutie progresiva, a celor care nu raspund la administrarea medicatiei conventionale, a celor in care simptomatologia se amelioreaza dupa administrarea corticoterapicelor sau a formelor care sunt asociate cu afectiuni colagenoase preexistente.

Investigatii utilizate in cadrul efectuarii diagnosticului diferential

In cadrul formularii unui diagnostic diferential intre boala Meniere si alte tulburari ca tumorile cerebrale sau sclerozele multiple care determina o simptomatologie similara se efectueaza investigatii suplimentare precum:

  • Examenele imagistice realizate prin intermediul rezonantei magnetice, care folosesc campul magnetic si undele radio pentru formarea imaginilor tesuturilor moi ale organismului.

  • Examenul computer tomograf ajuta la formarea unor imagini transversale a structurilor interne din organism cu scopul facilitarii studierii structurilor organice si a identificarii de eventuale anormalitati.

  • Audiometria cu potentialele evocate de trunchi cerebral reprezinta un examen auditiv computerizat care evalueaza activitatea filetelor nervoase auditive ca si raspuns la diverse sunete.

Pacientii trebuie sa apeleze la ajutorul unui medic specialist ORL sau a unui otoneurolog, care pot identifica semnele specifice hidropiziei endolimfatice in urma primirii rezultatelor obtinute la testele cu valoare de diagnostic.

Pentru redefinirea diagnosticului si pentru stabilirea cauzei inductive in caz de hidroptizie secundara, este necesara si consultarea altor medici specialisti in neurologie, audiologie sau alergologie.

TRATAMENT:

Obiectivul tratamentului este acela de asigurare a mentinerii constante a volumului si a concentratiei endolimfei. Astfel, tratamentul se realizeaza la mai multe nivele, incluzand segmentele urmatoare:

  • Masuri specifice de dieta.
  • Administrarea medicatiei diuretice care induce producerea si eliminarea secretiei urinare.
  • Administrarea altor medicamente specifice precum Betahistina dihidrochlorida sau Betaserc, care au capacitatea de a asigura direct consistenta si compozitia endolimfei.
  • In cazul in care episoadele vertiginoase sunt asociate cu o simptomatologie intensa, medicul specialist poate sa recomande administrarea pentru o perioada scurta de timp de medicamente care au proprietatea de a ameliora simptomele neplacute. Astfel de medicamente sunt sedativele sau tranchilizantele.
  • In cazuri mai grave, in cazul in care eficienta terapiei bazate pe medicatie este scazuta, poate fi recomandata terapia chirurgicala.
  • In cazul in care hidroptizia este de natura secundara, in primul rand se va proceda la tratarea afectiunii primare.

Tratamentul conservator de lunga durata recomandat in Statele Unite ale Americii are obiectivul de scadere a severitatii si a frecventei atacurilor si include scaderea cantitatii de sodiu incluse in dieta si administrarea medicamentelor diuretice. Mecanismul acestui tratament consta in reducerea presiunii de la nivelul urechii interne.

Doctorii din afara Statelor Unite ale Americii evalueaza potentiala eficacitate a administrarii Betahistinei hidroclorura continuta de preparatul Serc, ca si suprimant vestibular in cazul bolii Meniere.

Medicatia administrata in cursul crizelor, cu scopul ameliorarii senzatiei de vertij, senzatiei de greata si a varsaturilor include si Diazepamul sau Valiumul,  Promethazina sau Phnerganul, Dimenhydrinatul sau Formula originala dramamina si Hidroclorura de meclizina sau Antivertul.

Tratamentul reabilitarii vestibulare se foloseste uneori pentru contracararea pierderilor de echilibru de care pot fi afectati unii pacienti in intervalul de timp dintre atacurile specifice. Scopul acestui tratament este de antrenare a creierului pentru procesarea informatiilor referitoare la mentinerea echilibrului.

Un alt protocol terapeutic conservator consta in folosirea unui dispozitiv care emite pulsatii aeriene de joasa presiune cu scopul de dislocare a fluidelor de la nivelul urechii interne. Utilizarea dispozitivului Meniett a fost aprobata recent de catre Food and Drug Administration, agentie din Statele Unite ale Americii responsabila cu reglementarea alimentatiei si a medicamentelor, organism similar Agentiei Nationale a Medicamentului din Romania. Astfel, dispozitivul este in prezent evaluat prin efectuarea testelor clinice in Statele Unite ale Americii.

Pentru proportia de 20 % - 40 % dintre pacientii care nu raspund la tratamentele conservatoare, specialistii recomanda labirintectomia chimica care distruge tesuturile vestibulare prin injectari in zona urechii a Gentamicinei, antibiotic aminoglcozidic. Unul dintre tratamentele agresive este reprezentat de terapia chirurgicala pentru diminuarea presiunii de la nivelul urechii interne sau pentru distrugerea urechii interne sau a nervului vestibular in asa fel incat semnalele legate de mentinerea echilibrului nu se mai pot transmite la nivelul creierului.

Corectia chirurgicala a hidropsului endolimfatic se practica de mai mult de 40 de ani si constituie o alternativa utila in cazul inregistrarii de esecuri in urma desfasurarii altor terapii conservatoare. Tratamentele chirurgicale sunt clasificate in:

  • Metode chirurgicale distructive;
  • Labirintectomia sau distrugerea organului responsabil de mentinerea echilibrului;
  • Neurectomia vestibulo - cohleara sau sectionarea nervului acustico - vestibular;
  • Metodele chirurgicale de electie non - distructive;
  • Decompresia sacului endolimfatic prin chirurgia sacului endolimfatic;
  • Neurectomia vestibulara sau sectionarea selectiva a nervului responsabil de mentinerea echilibrului.

Metoda de decompresie a sacului endolimfatic s-a impus pe plan global si se efectueaza in continuare cu succes. Statistica rezultatelor interventiei a relevat o rata de succes in 81 % din cazuri, cu vindecare totala in 60 % dintre acestea si ameliorarea simptomelor vestibulare in 20 % dintre cazuri. Fluctuatiile functiei auditive se pot controla in proportie de 20 %, insa tinitusul nu inregistreaza modificari.

Decompresia sacului endolimfatic implica avantaje precum riscul scazut de agravare a hipoacuziei, in proportie de 0,5 %, morbiditatea scazuta si timpul scurt de recuperare postoperator.

Manopera chirurgicala implica abordul retroauricular cu mastoidectomie prin tehnica inchisa sau canal wall up, care presupune expunerea unor segmente anatomice precum sinusul sigmoid, corticala fosei cerebrale posterioare si a canalului semicircular posterior. Identificarea sacului endolimfatic se poate realiza prin intermediul liniei Donaldson, ulterior procedandu-se la deschiderea acestuia si insertia unor lamele de silicon care asigura scurgerea lichidului endolimfatic aflat sub presiune.

Medicul otolaringolog este cel care poate stabili un tratament optim fiecarui pacient in parte. Tratamentul va fi ales in colaborare cu pacientul, avandu-se in vedere ca fiecare protocol terapeutic disponibil are atat avantaje, cat si dezavantaje. Majoritatea pacientilor sunt atenti la cantitatea de sare din dieta si folosesc medicamente diuretice pentru controlarea simptomatologiei afectiunii.

Injectarile intratimpanice se efectueaza la nivelul timpanului, prin lumenul urechii medii, spatiu in care se creaza legatura intre oasele urechii interne. Acest tratament se efectueaza in cabinetul medicului ORL si presupune fie deschiderea temporara a timpanului, fie aplicarea unui tub la nivelul timpanului prin lumenul caruia se pot introduce fie Gentamicina, fie corticosteroizi. Gentamicina are capacitatea de a ameliora senzatia de ameteala, insa este un medicament ototoxic si poate sa determine pierderea functiei auditive la nivelul urechii tratate. Administrarea medicamentelor corticosteroide nu implica pierderea functiei auditive, insa eficacitatea lor pentru ameliorarea vertijului este nesemnificativa.

Scaderea presiunii de la nivelul urechii interne se realizeaza prin administrarea antihistaminicelor, anticolinergicelor, a steroizilor si a diureticelor. Edemul labirintic se combate prin respectarea unui regim alimentar sarac in sare si apa, medicamente care sporesc eliminarea secretiei urinare si medicamente care actioneaza la nivelul sistemului nervos vegetativ.

Aciclovir, antihistaminicele antiemetice precum Meclizine sau Dimenhydrinate, antiemeticele precum Trimethobenzamide, medicamentele Antivertigo sau antianxioliticele precum Betahistina, Meclizina si Diazepamul sau remediile naturiste din plante precum radacina de ghimbir sunt folosite in tratamentul sindromului Meniere.

Regimul alimentar respectat in intervalul dintre crizele vertiginoase trebuie sa fie lipsit de toxice sau excitante precum tutunul, ceaiurile, cafeaua sau ciocolata, sa fie sarac in grasimi sau alimente cu un continut bogat in colesterol precum ouale. Se recomanda consumul de fructe si legume, evitarea stresului si a mediilor zgomotoase sau toxice si a sedentarismului sau a eforturilor fizice importante.

Sfaturi pentru prevenirea bolii si ameliorarea simptomelor persoanele afectate

  • Reducerea consumului de sare care favorizeaza retinerea lichidelor la nivelul organismului.

  • Administrarea unui aport zilnic de cate 2000 mg de vitamina C, 50 mg de vitamine B1, B2, B6, 20 mg Zinc si alte suplimente vitaminice si minerale.

  • Pe parcursul crizelor vertiginoase se recomanda adoptarea pozitiei intinse si incercarea de relaxare.

  • Se recomanda evitarea consumului de cofeina, bauturi alcoolice si a fumatului.

  • Se creaza conditiile propice unei odihne favorabile pe parcursul noptii.

  • Se evita conducerea autovehiculelor, inotul, urcatul scarilor sau altfel de activitati care efectuate in timpul unei crize vertiginoase pot fi soldate cu ranirea persoanelor afectate.

Sindromul Meniere nu se poate vindeca, insa se poate trata. Altfel spus, desi sindromul Meniere poate fi vindecat, insa episoadele vertiginoase insotite de simptomatologia specifica se pot controla aproape in toate cazurile daca se respecta indicatiile medicamentoase, nutritionale si comportamentale ale medicului specialist.

Comentarii

Buna ziua .

Ma confrunt cu un tiuit la o ureche de cca.10-12 ani. Asta dupa ce am iesit afara, pe un vant puternic si pe cap aveam ,doar cu o gluga de la scurta, care-mi tot zbura, din cauza vantului. Initial am crezut ca este ceva trecator dar doar s-a mai micsorat in intensitate. Precizez ca in acea perioada eram f.stresata cu munca de la birou si nu m-am dus la medic,decat mai tarziu,cand am primit decat niste TANAKAN . Apoi am luat BETASERC si orice am auzit,dar fara efect. Sunt hipotensiva (104...107/7) si am observat ca tiuitul se amplifica ori de cate ori racesc. Uneori parca simt acelas lucru si la cealalta ureche . Nu am alte simptome ,ca :dureri de cap,de ureche .parca uneori o usoara  ameteala.Dar mi s-a micsorat constant auzul .

  Ma adresez Dvs.in speranta unei idei,solutii de tratament .  Cu consideratie , Dida

Buna ziua .

Ma confrunt cu un tiuit la o ureche de cca.10-12 ani. Asta dupa ce am iesit afara, pe un vant puternic si pe cap aveam ,doar cu o gluga de la scurta, care-mi tot zbura, din cauza vantului. Initial am crezut ca este ceva trecator dar doar s-a mai micsorat in intensitate. Precizez ca in acea perioada eram f.stresata cu munca de la birou si nu m-am dus la medic,decat mai tarziu,cand am primit decat niste TANAKAN . Apoi am luat BETASERC si orice am auzit,dar fara efect. Sunt hipotensiva (104...107/7) si am observat ca tiuitul se amplifica ori de cate ori racesc. Uneori parca simt acelas lucru si la cealalta ureche . Nu am alte simptome ,ca :dureri de cap,de ureche .parca uneori o usoara  ameteala.Dar mi s-a micsorat constant auzul .

  Ma adresez Dvs.in speranta unei idei,solutii de tratament .  Cu consideratie , Dida

Buna ziua .

Ma confrunt cu un tiuit la o ureche de cca.10-12 ani. Asta dupa ce am iesit afara, pe un vant puternic si pe cap aveam ,doar cu o gluga de la scurta, care-mi tot zbura, din cauza vantului. Initial am crezut ca este ceva trecator dar doar s-a mai micsorat in intensitate. Precizez ca in acea perioada eram f.stresata cu munca de la birou si nu m-am dus la medic,decat mai tarziu,cand am primit decat niste TANAKAN . Apoi am luat BETASERC si orice am auzit,dar fara efect. Sunt hipotensiva (104...107/7) si am observat ca tiuitul se amplifica ori de cate ori racesc. Uneori parca simt acelas lucru si la cealalta ureche . Nu am alte simptome ,ca :dureri de cap,de ureche .parca uneori o usoara  ameteala.Dar mi s-a micsorat constant auzul .

  Ma adresez Dvs.in speranta unei idei,solutii de tratament .  Cu consideratie , Dida