Termen cautat
Categorie

Cardiologie


Cardiologie

Tetralogia Fallot

Generalitati: 

Ce este tetralogia Fallot?


Numita dupa medicul francez care a descris-o primul in 1888, tetralogia Fallot este o malformatie cardiaca congenitala (defect al inimii care este prezent la nastere). Ea implica un complex de patru afectiuni:

  • Defectul septal ventricular (DSV). Defectul septal ventricular reprezinta prezenta uneia sau a mai multor comunicari intre ventriculul stang si drept la nivelul peretelui care desparte cele doua cavitati (sept interventricular). Defectul septal ventricular asociat cu tetralogia Fallot este diferit de majoritatea defectelor septale ventriculare in ceea ce priveste pozitia si marimea acestuia. In cazul DSV-ului asociat tetralogiei Fallot exista tendinta ca cea mai mare parte a sangelui sa treaca din ventriculul drept in ventriculul stang (sunt dreapta -stanga). Aceasta face ca o cantitate semnificativa de sange neoxigenat (albastru) sa fie pompat in corp, fara a merge mai intai la plamani.
  • Hipertrofia ventriculului drept. Hipertrofia ventriculara dreapta reprezinta ingrosarea peretelui ventriculului drept ca urmare a suprasolicitarilor, de obicei, ca rezultat al fluxului sanguin crescut in partea dreapta a inimii (datorita DSV), precum si prin blocarea fluxului de sange care trebui pompata spre plamani (datorita stenozei pulmonare). O mare parte din hipertrofie este secundara pozitiei neobisnuite a DSV-ului care face ca unele dintre fascicule musculare ale ventriculului drept sa se ingroase anormal. Acest lucru va bloca canalul prin care ventriculul drept pompeaza sangele spre plamani.
  • Stenoza pulmonara. Stenoza pulmonara reprezinta ingustarea calibrului valvei pulmonare, prin care sangele neoxigenat(albastru) este ejectat din ventriculul drept al inimii si trece in artera pulmonara, care il conduce pana in plamani. Astfel, exista un debit scazut de sange la nivelul plamanilor.
  • Dextropozitia aortei (aorta "calare" pe septul interventricular). Aceasta este un alt efect al pozitiei in care se gaseste DSV-ul. In loc ca aorta sa se deschida in ventriculul stang care pompeaza sangele oxigenat(rosu) , aorta se deschide atat in ventriculul stang cat si in ventriculul drept. Acest lucru permite sangelui in exces din ventriculul drept ( ca rezultat al stenozei pulmonare) sa fie pompat in corp. Pentru ca organismul nu primeste suficient oxigen, pielea copilului are deseori o tenta albastrui (cianoza).


Care sunt factorii de risc?


Cauza exacta a aparitiei tetralogiei Fallot nu este cunoscuta, insa mai multi factori pot creste riscul ca un copil sa sufere de aceasta boala:

  • Sindromul Down (o afectiune genetica in care fatul afectat are trei cromozomi 21 in loc de doi) se asociaza frecvent cu malformatii cardiace congenitale.
  • Sindromul Di George ( sindrom care apare ca urmare a unei mutatii genetice si care se caracterizeaza clinic prin: aplazie sau hipoplazie congenitala a timusului si paratiroidelor, care poate fi insotita de imunodeficienta, niveluri scazute de calciu, malformatii cardiace, dismorfism cranio-facial etc.)
  • Mama care sufera de rubeola sau o alta boala virala in timpul sarcinii (in special daca infectia este contactata la incepul sarcinii)
  • Unul parinti a avut tetralogie Fallot sau alta malformatie cardiaca congenitala
  • Mama cu diabet zaharat
  • Consumul excesiv de alcool in timpul sarcinii
  • Alimentatie necorespunzatoare (dieta saraca) in timpul sarcinii
  • Mama cu varsta peste 40 de ani


Care sunt simptomele tetralogiei Fallot?

 

  • -Cianoza pielii, a buzelor si unghiilor ( coloratia albastruie determinata de o scadere a concentratiei de oxigen in sange ). Ocazional, copiii cu tetralogie Fallot pot prezenta crize de cianoza, declansate de planset, suparare, baie, luarea mesei sau alte eforturi minime si sunt acompaniate de respiratie dificila (dispnee). Aceste episoade sunt datorate scaderii rapide a cantitatii de oxigen in sange. Un copil cu tetralogie Fallot care are o criza de cianoza trebuie asezat in pozitie "pe vine" sau pozitie fetala (genunchii la piept), pentru ameliorarea simptomelor. Copiii mai mari adopta instinctiv pozitia "pe vine" in timpul crizei de cianoza.
  • Dificultati de respiratie (dispnee) sau respiratie rapida (tahipnee)
  • Pierderea constientei (lesin)
  • Degete hipocratice (unghii lucioase si curbate convex comparate cu sticla de ceas la maini si la picioare)
  • Lipsa poftei de mancare si crestere necorespunzatoare in greutate
  • Intarziere in crestere si dezvoltare
  • Oboseala si slabiciune accentuata
  • Iritabilitate


Care sunt complicatiile tetralogiei Fallot?

 

  • Intarziere in crestere si dezvoltare
  • Convulsii in timpul perioadelor de oxigenare insuficienta. Convulsiile sunt miscari dezordonate (tremuraturi, miscari mai largi le membrelor), involuntare care sunt sau nu insotite de pierderea starii de constienta.
  • Accident vascular cerebral cauzat de un cheag de sange care migreaza la nivelul creierului.
  • Aritmiile sunt dereglari ale ritmului normal al inimii fie sub raportul frecventei, fie al regularitatii frecventei cardiace.
  • Endocardita este o infectie a valvelor inimii sau a stratului sau intern (endocardul).
  • Disfunctie ventriculara dreapta
  • Moarte subita sau invaliditate.
Categorii: 
Cardiologie
Pediatrie
Simptome: 
Astenie
Cianoza
Dispnee
Intarziere in crestere
Iritabilitate
Lipotimie
Sincopa
Tahipnee
Unghie in sticla de ceas
Diagnostic: 

Examenul fizic
Cianoza (coloratia albastruie a pielii determinata de o scadere a concentratiei de oxigen in sange ) si respiratia dificila sunt indicii majore ca nou-nascutul are o afectiune cardiaca. Medicul poate auzi la stetoscop un suflu cardiac sistolic care variaza in intensitate cu gradul de obstructie a ventriculului drept.Suflul sistolic este zgomot auzit la ausculatia cordului, perceput in momentul sistolei (momentul in care inima se contracta pentru a pompa sangele din ventricole in atrii). Deasemenea se observa predominanta ventriculului drept la palpare, iar hemitoracele drept este mai proeminent.

Ecocardiografia
Ecocardiografia foloseste ultrasunetele pentru a obtine imagini ale atriilor,ventriculelor,valvelor si pericard ( foita care se gaseste in jurul inimii). Ecocardiografia este utila in masurarea dimensiunilor camerelor inimii, a fortei contractiilor miocardului, grosimii peretilor inimii si modulului de functionare a valvelor. Ecocardiografia este frecvent testul care permite stabilirea diagnosticului de tetralogie Fallot. Examenul Doppler a fluxului pulmonar poate masura velocitatea in fluxul ventricular drept si diferentierea stenozei severe de atrezia pulmonara.

Electrocardiograma
Electrocardiograma (ECG) este un traseu al impulsurilor electrice ale inimii inregistrat cu mici electrozi ce se fixeaza pe piept si se conecteaza la un electrocardiograf. Electrocardiograma este necaracteristica in caz de tetralogie Fallot (semne de hipertrofie ventriculara dreapta si uneori semne de suprasolicitare atriala dreapta) . Electrocardiograma poate evidentia ritmuri cardiace anormale (aritmii).

Analizele de sange
Testele sanguine evidentiaza un nivel scazut de oxigen, factorii de coagulare sunt scazuti, plachetele (trombocitele) sunt scazute, nivelul total al fibrinogenului este scazut, timpul de protrombina prelungit, valorile hematocritului si ale hemoglobinei sunt ridicate si globulele rosii (eritrocitele) sunt crescute . Analizele de sange pot fi, de asemenea, folosite pentru a testa prezenta unor anomalii cromozomiale asociate care implica cromozomul 22 ( Sindromul diGeorge) sau cromozomul 21 ( Sindromul Down).

Radiografia toracica
Radiografia toracica este o imagine a toracelui in care se pot vedea inima si plamanii, obtinuta prin expunerea toracelui la radiatii X. Examenul radiologic standard arata in circa jumatate din numarul cazurilor aspectul tipic de "inima in sabot" .

Cateterismul cardiac
Cateterismul cardiac este o procedura invaziva care ofera informatii foarte detaliate despre structurile din interiorul inimii. Cateterismul cardiac consta in introducerea unui cateter (tub flexibil de plastic) prin vena sau artera femurala, pana la nivelul inimii (atriului stang). In cursul interventiei se masoara presiunea sanguina si a oxigenului in cele patru camere ale inimii, precum si in artera pulmonara si in aorta. O substanta de contrast este frecvent injectata pentru a vizualiza mai clar structurile din interiorul inimii. Este rareori necesara pentru diagnosticul de tetralogie Fallot.

IRM-ul cardiac
IRM-ul cardiac este o metoda de investigare moderna care permite obtinerea unor imagini ale inimii fara utilizarea razelor X (Roentgen). Aparatul care realizeaza aceasta investigatie functioneaza pe baza undelor magnetice. Poate fi utila pentru a identifica anormalitatile morfologice ale tetralogiei: obstructia ventriculara dreapta, defectul ventricular septal, hipertrofia ventriculara dreapta si deztropozitia aortei.

CT (tomografia computerizata)
Este utila pentru monitorizarea complicatiilor chirurgicale cum ar fi infectia sau formarea unui pseudoanevrism (un anevrism fals sau pseudoanevrism se caracterizeaza numai prin hernierea tunicii intime).

Tratament: 

Interventia chirurgicala este singurul tratament definitiv al acestei malformatii cardiace. In functie de gravitatea malformatiei, interventiile chirurgicale pot fi efectuate in orice moment intre nastere si primii ani de viata. Unii cardiologi recomanda ca reparatia chirurgicala a defectelor sa se faca in primele 6 luni de viata. Exista si dovezi statistice care arata ca interventia chirurgicala la varsta de peste 1 an este asociata cu un risc crescut de complicatii ulterioare, precum aritmii cardiace.

Interventia chirurgicala corectiva
In timpul interventiei chirurgicale corective, valva pulmonara este dilatata pentru a creste fluxul de sange spre plamani ,iar defectul septal ventricular este inchis fie prin sutura, fie prin aplicare de patch ("plasture") in asa fel incat tot fluxul de sange din ventriculul stang sa fie pompat in aorta. O parte din fibre musculare hipertrofiate (ingrosate) ale ventriculului drept trebuie sa fie eliminate pentru a permite sangelui din ventriculul drept sa fie pompat in artera pulmonara. Uneori este necesara insertia unui material sintetic pentru a largi zonele ingustate ale ventriculului drept, valvei pulmonare, precum si arterelor pulmonare.

Interventii chirurgicale paliative
Interventiile chirurgicale paliative au rolul de a ameliora simptomele temporar, dar nu si de a corecta defectul cardiac. Interventiile chirurgicale paliative se fac de obicei atunci cand inima copilului nu s-au dezvoltat suficient pentru a suporta o interventie chirurgicala corectiva. Acestea pot fi necesare in cazul in care copilul s-a nascut prematur si riscul de interventie chirurgicala pe cord deschis este prea mare.
Interventia chirurgicala paliativa cea mai des folosita presupune crearea unui sunt (comunicari) intre circulatia sistemica si cea pulmonara. Un sunt sistemic - pulmonar este conceput in asa fel incat o parte din sangele din aorta sa ajunga la nivelul arterei pulmonare. Artera pulmonara transporta apoi sangele la plamani, asa cum se intampla in mod normal. Acest lucru creste fluxul de sange la nivelul plamanilor, favorizand oxigenarea adecvata a organismului si reducand cianoza. Procedura cea mai utilizata este suntul Blalock-Taussing, care presupune plasarea unei grefe intre artera subclaviculara (ram din aorta) si artera pulmonara.
Valvulotomia pulmonara cu balon se poate efectua in cazurile grave pentru a creste saturatia in oxigen a sangelui.
Exista modalitati simple pentru a ameliora usor simptomele, inaintea interventiei chirurgicale:

  • Hranirea (alaptarea) copilului trebui facut lent, cu mese mici si dese. Mesele mai mici necesita un efort mai mic din partea copilului.
  • Anticiparea nevoilor copilului si a temerilor acestuia, ajutand la reducerea anxietatii, tristetii si starilor de nervozitate.
  • Un copil cu tetralogie Fallot care are o criza de cianoza trebuie asezat in pozitie "pe vine" sau pozitie fetala (genunchii la piept), pentru ameliorarea simptomelor.
  • Beta-blocantele sunt folosite pentru a relaxa musculatura hipertrofiata a ventriculului drept, astfel incat acesta sa poata pompa mai usor sangele spre plamani, diminuand astfel gradul de cianoza.


Dupa interventia chirurgicala
Persoanele cu tetralogie Fallot au un risc crescut de a dezvolta endocardita infectioasa, o afectiune care consta in infectia bacteriana a camerelor si valvelor cardiace. Tratamentul antibiotic este necesar ori de cate ori pacientul trebuie sa efectueze o manevra invaziva (sangeranda), care poate sa introduca in circulatia sangvina un microorganism bacterian si care se poate apoi localiza la nivelul inimii. Antibioterapia este obligatorie inaintea oricarei dintre urmatoarele manevre: interventii stomatologice sangerande, procedee chirurgicale de orice fel, operatie de cezariana (nasterea fiziologica este contraindicata in randul pacientelor cu stenoza mitrala), traumatisme (fracturi, contuzii, taieturi, etc.), efectuarea unor investigatii precum: endoscopia digestiva superioara, colonoscopia, cistoscopia, tubaj gastro-duodenal, etc.

Bibliografie: 
<br /><br /><br>http://en.wikipedia.org/wiki/Tetralogy_of_Fallot#Epidemiology_and_etiology <br>http://americanheart.org/presenter.jhtml?identifier=11071 <br>http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/001567.htm <br>http://www.merck.com/mmpe/sec19/ch287/ch287g.html <br>http://www.mayoclinic.com/health/tetralogy-of-fallot/DS00615/DSECTION=treatments-and-drugs <br>http://yourtotalhealth.ivillage.com/tetralogy-fallot.html?pageNum=2#2<br />

Stenoza pulmonara

Generalitati: 

Ce este stenoza pulmonara?


Stenoza pulmonara este o afectiune care consta in micsorarea orificiului valvular pulmonar, ceea ce face ca fluxul de sange de la nivelul ventriculul drept sa fie pompat cu dificultate spre plamani. Frecvent stenoza pulmonara este o malformatie cardiaca congenitala (prezenta la nastere), care apare ca urmare a dezvoltarii anormale a inimii fatului in timpul primelor 8 saptamani de sarcina. Stenoza pulmonara este a doua ca frecventa dintre malformatiile cardiace congenitale, reprezentand 5-10% din toate cazurile de malformatii cardiace.Stenoza pulmonara este o componenta in jumatate din cazurile de malformatii cardiace congenitale complexe (exemplu tetralogie Fallot).
Valva pulmonara se gaseste intre ventriculul drept si artera pulmonara. Ea are trei foite (cuspide) care functioneaza ca in asa fel incat permite sangelui sa treaca din ventricul drept in artera pulmonara, dar nu permite trecerea inapoi a sangelui in ventriculul drept.


Care sunt tipurile de stenoza pulmonara?


Exista trei tipuri de stenoza pulmonara:

  • valvulara - care consta in afectarea cuspidelor valvei pulmonare. Este cel mai frecvent tip de stenoza pulmonara.
  • subvalvulara - obstructia se gaseste mai jos de valva pulmonara
  • supravalvulara - obstructia se gaseste mai sus de valva pulmonara


Care sunt cauzele aparitiei stenozei pulmonare?

  • Rubeola congenitala este o afectiune extrem de grava si care apare ca si o consecinta a transmiterii virusului rubeolic prin placenta in timpul sarcinii. Riscul aparitiei rubeolei congenitale este cu atat mai mare cu cat virusul traverseaza placenta in primul trimestru de sarcina, cand are loc embriogeneza si organogeneza (dezvoltarea tesuturilor si organelor viitorului fat). Rubeola congenitala se asociaza frecvent cu malformatii cardiace congenitale.
  • Sindromul carcinoid. Acest sindrom este o combinatie de semne si simptome produse de tumori carcinoide (frecvent situate la nivelul intestinului subtire) ce secreta cantitati crescute de serotonina, bradikinina si alte substante vasoactive. Sindromul carcinoid produce ingrosarea, fuziunea si retractia foitelor valvei pulmonare avand ca rezultat stenoza si/sau insuficienta pulmonara.
  • Febra reumatica. Aceasta este o complicatie a unei infectii provocate de streptococi, cum ar fi amigdalita streptococica sau scarlatina. Febra reumatica poate afecta valvele inimii, frecvent valvele mitrala si aortica, mai rar valva pulmonara.
  • Sindromul Noonan este o afectiune genetica definita prin inaltime mica, anomalii ale inimii, gat lat, forma particulara a toracelui (proeminent in partea superioara si scobit in partea inferioara), intarziere a dezvoltarii, testiculi necoborati si aspect caracteristic al fetei. In cadrul sindromului Noonan inelul valvei pulmonare este mic, iar foitele valvei pulmonare sunt groase, rigide si imobile.​


Care sunt simptomele stenozei pulmonare?

  • Dispneea (respiratie dificila sau cu efort) sau respiratie rapida (tahipnee). Dispneea este simptomul cel mai frecvent al stenozei pulmonare si presupune ca apare datorita cresterii insuficiente a debitului cardiac in timpul efortului ceea ce produce o irigare neadecvata a muschilor respiratori.
  • Cianoza pielii si a buzelor ( coloratia albastruie determinata de o scadere a concentratiei de oxigen in sange ).
  • Degete hipocratice (unghii lucioase si curbate convex comparate cu sticla de ceas la maini si la picioare).
  • Dureri toracice avand caracterele durerii anginoase (disconfortul sau durerea de piept care apare cand sangele nu ajunge in cantitate suficienta la inima).
  • Vertij (iluzia miscarii sau senzatia de rotatie a obiectelor in raport cu persoana) in special in timpul efortului intens
  • Lesin sau sincopa. Sincopa este o pierdere temporara de constienta cu scaderea tonusului postural (cadere) si absenta semnelor vitale (puls, respiratie, tensiune arteriala).
  • Slabiciune sau oboseala accentuata


Care sunt complicatiile stenozei pulmonare?

  • Endocardita este o infectie a valvelor inimii sau a stratului sau intern (endocardul). Apare frecvent la pacientii care au malformatii cardiace congenitale. Endocardita e cauzata de bacterii (rareori fungi) care intra in circulatia sangvina si colonizeaza interiorul inimii, de obicei valvele cardiace. Bacteriile patrund in circulatia sangvina pe mai multe cai, inclusiv in timpul unor interventii in sfera stomatologica sau operatii chirurgicale. Persoanele cu stenoza pulmonara sunt de doua ori mai predispuse fata de populatia generala de a avea endocardita infectioasa.
  • Hipertrofie ventriculara dreapta. In stenoza pulmonara ventriculul drept are nevoie de o forta mai mare pentru a pompa sangele in artera pulmonara. Pomparea sangelui din ventriculul drept impotriva unei presiuni crescute face ca peretele ventriculului sa se ingroase (hipertrofie).
  • Insuficienta cardiaca congestiva este o afectiune care apare atunci cand inima nu mai pompeaza suficient sange organismului. Semnele de insuficienta cardiaca dreapta pot aparea din copilarie. Semnele de insuficienta cardiaca dreapta sunt edeme (umflari) la nivelul picioarelor, pleoapelor si chiar a abdomenului (ascita), tegumente icterice (galbui), ficat marit de volum, dureros, moale, splina este si ea marita de volum, dar nedureroasa.
  • Aritmiile sunt dereglari ale ritmului normal al inimii fie sub raportul frecventei, fie al regularitatii frecventei cardiace. Pacientii cu stenoza pulmonara sunt mai susceptibili de a avea o aritmie. Aritmiile asociate cu stenoza pulmonara deobicei nu pun in pericol viata, exceptand cazul in care stenoza este severa.
Categorii: 
Cardiologie
Simptome: 
Astenie
Cianoza
Dispnee
Durere in piept
Lipotimie
Sincopa
Slabiciune
Tahipnee
Unghie in sticla de ceas
Vertij
Diagnostic: 

Examenul fizic
Medicul poate auzi la stetoscop un suflu cardiac sistolic (in spatiul III parasternal stang) care variaza in intensitate cu gradul de obstructie a ventriculului drept.Suflul sistolic este zgomot auzit la ausculatia cordului, perceput in momentul sistolei (momentul in care inima se contracta pentru a pompa sangele din ventricole in atrii). De asemenea se observa predominanta ventriculului drept la palpare, iar la ascultatie clic de ejectie pulmonar, dedublare zgomotului 2 , zgomotul 4 este prezent in formele severe de stenoza pulmonara.

Radiografia toracica
Radiografia toracica este o imagine a toracelui in care se pot vedea inima si plamanii, obtinuta prin expunerea toracelui la radiatii X (Roentgen). Radiografia toracica poate evidentia circulatie pulmonara normala sau saraca, dilatarea poststenotica a arterei pulmonare principale, marirea ventriculului drept, calcificarea valvei pulmonare (la pacientii adulti).

Electrocardiograma
Electrocardiograma (ECG) este un traseu al impulsurilor electrice ale inimii inregistrat cu mici electrozi ce se fixeaza pe piept si se conecteaza la un electrocardiograf. Electrocardiograma in cazul stenozei pulmonare se caracterizeaza prin unde P "pulmonara", semne de hipertrofie ventriculara dreapta, axa deviata la dreapta. Electrocardiograma poate evidentia ritmuri cardiace anormale (aritmii).

Ecocardiografia
Ecocardiografia foloseste ultrasunetele pentru a obtine imagini ale atriilor,ventriculelor,valvelor si pericard ( foita care se gaseste in jurul inimii). Ecocardiografia este utila in masurarea dimensiunilor camerelor inimii, a fortei contractiilor miocardului, grosimii peretilor inimii si modulului de functionare a valvelor. In cazul stenozei pulmonare ecocardiografia evidentiaza marirea cavitatilor drepte ,ingrosarea valvelor pulmonare , gradient crescut intre ventriculul drept si artera pulmonara (Doppler).

Cateterismul cardiac
Cateterismul cardiac este o procedura invaziva care ofera informatii foarte detaliate despre structurile din interiorul inimii. Cateterismul cardiac consta in introducerea unui cateter (tub flexibil de plastic) prin vena sau artera femurala, pana la nivelul inimii (atriului stang). In cursul interventiei se masoara presiunea sanguina si a oxigenului in cele patru camere ale inimii, precum si in artera pulmonara si in aorta. O substanta de contrast este frecvent injectata pentru a vizualiza mai clar structurile din interiorul inimii.

IRM-ul cardiac
IRM-ul cardiac este o metoda de investigare moderna care permite obtinerea unor imagini ale inimii fara utilizarea razelor X (Roentgen). Aparatul care realizeaza aceasta investigatie functioneaza pe baza undelor magnetice.

Tratament: 

Unele cazuri de stenoza pulmonara sunt usoare si nu necesita tratament. Cu toate acestea, in cazul in care stenoza este moderata sau severa se recomanda valvuloplastia cu balon sau interventia chirurgicala pe cord deschis. Stenoza pulmonara este clasificata in usoara, moderata sau severa in functie de valoarea gradientului de presiune intre ventriculul drept si artera pulmonara.

Valvuloplastia pulmonara cu balon
Aceasta tehnica foloseste cateterismul cardiac pentru a trata stenoza pulmonara valvulara. Metoda consta in crearea cu ajutorul bisturiului a unor orificii la nivelul piciorului prin care se introduc in vena si artera femurala niste catetere ce sunt directionate catre cord. Prin cateterul mai gros se introduce un balon dezumflat. In momentul in care a ajuns in locul unde este localizata afectiunea, balonul este umflat pentru ca valva sa permita sangelui sa circule normal, iar apoi este scos din organism.
Complicatia cea mai importanta a valvuloplastiei cu balon este insuficienta (regurgitarea) pulmonara. Dar beneficiile asociate acestei proceduri (nu necesita anestezie generala, ci doar locala; reduce perioada de spitalizare la 2-3 zile) sunt mai importante decat riscul de insuficienta pulmonara. De asemenea exista riscul de sangerare, infectie sau formare de cheaguri de sange.

Interventia chirurgicala pe cord deschis
Valvuloplastia pulmonara cu balon nu poate fi folosita pentru cazurile de stenoza pulmonara supravalvulara sau subvalvular. Interventia chirurgicala pe cord deschis este necesara pentru aceste tipuri de stenoze si, ocazional, pentru stenoza valvulara.
In timpul interventiei chirurgicale, chirurgul repara artera pulmonara sau valva pulmonara pentru a permite sangelui sa treaca mai usor din ventriculul drept spre plamani. In anumite cazuri, poate fi necesara inlocuirea valvei pulmonare cu o proteza. Ca si in cazul valvuloplastie cu balon, exista riscul de sangerare , infectie sau formare a cheagurilor de sange.

Profilaxia endocarditei infectioase
Antibioticele sunt recomandate persoanelor cu stenoza pulmonara. Persoanele diagnosticate cu stenoza pulmonara a un risc crescut de a dezvolta endocardita infectioasa, o afectiune care consta in infectia bacteriana a camerelor si valvelor cardiace. Endocardita bacteriana apare de obicei la nivelul valvelor anterior lezate si foarte rar in cazul pacientilor cu valve native integre. Tratamentul antibiotic este necesar ori de cate ori pacientul diagnosticat cu stenoza pulmonara trebuie sa efectueze o manevra invaziva (sangeranda), care poate sa introduca in circulatia sangvina un microorganism bacterian si care se poate apoi localiza la nivelul inimii. Antibioterapia este obligatorie inaintea oricarei dintre urmatoarele manevre: interventii stomatologice sangerande, procedee chirurgicale de orice fel, operatie de cezariana (nasterea fiziologica este contraindicata in randul pacientelor cu stenoza mitrala), traumatisme (fracturi, contuzii, taieturi, etc.), efectuarea unor investigatii precum: endoscopia digestiva superioara, colonoscopia, cistoscopia, tubaj gastro-duodenal, etc.

Bibliografie: 
<p>http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/001096.htm <br>http://www.mayoclinic.com/health/pulmonary-valve-stenosis/DS00610 <br>http://www.heart-valve-surgery.com/heart-surgery-blog/2008/03/24/pulmonary-stenosis-symptoms-treatment-valve-surgery/ <br>http://www.merck.com/mmhe/sec03/ch028/ch028i.html <br>http://www.healthsystem.virginia.edu/uvahealth/peds_cardiac/ps.cfm</p>

Sindromul hipoplaziei inimii stangi

Generalitati: 

Ce este sindromul hipoplaziei inimii stangi?


Sindromul hipoplaziei inimii stangi este o malformatie cardiaca congenitala foarte grava in care camerele, valvele si vasele de sange din partea stanga a inimii sunt malformate astfel incat nu pot pompa eficient sangele in organsim. Malformatiile cardiace care pot fi asociate cu sindromul hipoplaziei inimii stangi sunt:

  • Ventriculul stang este subdezvoltat sau neformat astfel incat acesta nu poate pompa suficient sange pentru intregul corp.
  • Stenoza mitrala- ingustare a calibrului valvulei mitrale, situata intre auriculul stang si ventriculul stang al inimii. O stenoza mitrala obliga atriul stang sa se contracte mai mult pentru a trimite sangele in ventricul stang.
  • Stenoza aortica consta intr-o stramtare a orificiului aortic, care devine un obstacol in trecerea sangelui din ventriculul stang in aorta.
  • Atrezie mitrala- afectiune congenitala caracterizata prin inchiderea permanenta a valvei mitrala ceea ce impiedica sangele din atriul stang in ventriculul stang.
  • Atrezie aortica- afectiune congenitala caracterizata prin inchiderea permanenta a valvei aortice, ceea ce impiedica sangele din ventriculul stang sa treaca in aorta.
  • Coarctatia de aorta- ingustarea arterei aorte, frecvent localizata la nivelul portiunii sale proximale. Secundar ingustarii, cordul trebuie sa depuna un efort suplimentar pentru a pompa sangele spre periferie.

Sindromul hipoplaziei inimii stangi este mai frecvent la baieti decat la fete. Cauza aparitiei sindromului hipoplaziei inimii stangi este necunoscuta. Aproximativ 10% dintre pacientii cu sindrom hipoplaziei inimii stangi vor avea alte defecte congenitale.


Care sunt simptomele sindromului hipoplaziei inimii stangi?


Copiii nascuti cu sindromul hipoplaziei inimii stangi deobicei sunt in stare grava imediat dupa nastere. Simptomele sindromului hipoplaziei inimii stangi sunt:

  • Letargia este o stare prelungita de toropeala, apatie si vlaguire extrema. Se caracterizeaza prin lipsa de energie.
  • Dificultatii in alimentarea (alaptarea) bebelusului.
  • Cianoza pielii si a buzelor ( coloratia albastruie determinata de o scadere a concentratiei de oxigen in sange ).
  • Dispneea (respiratie dificila sau cu efort) sau respiratie rapida ( tahipnee).
  • Slabiciune sau oboseala accentuata
  • Intarziere in crestere si dezvoltare
  • Maini si picioare reci
  • Puls slab si rapid
  • Pupile dilatate (midriaza)


Care sunt complicatiile sindromului hipoplaziei inimii stangi?


Fara tratament sindromul hipoplaziei inimii stangi duce la aparitia decesului, deobicei in primele zile de viata. Cu tratament majoritatea copiilor (75%) supravietuiesc, desi unii pot avea complicatii mai tarziu in timpul vietii:

  • Toleranta scazuta la efort (aparitia oboselii la eforturi fizice mici)
  • Aritmii (dereglari ale ritmului normal al inimii fie sub raportul frecventei, fie al regularitatii frecventei cardiace)
  • Formarea cheagurilor de sange care poate conduce la embolie pulmonara (obstruarea vaselor pulmonare cu sange coagulat) sau accident vascular cerebral (circulatia sangelui la creier este intrerupta sau diminuata de catre un cheag de sange migrat la acest nivel)
  • Tulburari de dezvoltare in special a creierului si sistemului nervos.
Categorii: 
Cardiologie
Pediatrie
Simptome: 
Astenie
Cianoza
Degete reci
Dispnee
Intarziere in crestere
Letargie
Picioare reci
Slabiciune
Tahicardie
Tahipnee
Diagnostic: 

Ecografia prenatala
Sindromul hipoplaziei inimii stangi poate fi diagnosticat cu ajutorul ecocardiografiei fetale.Dupa saptamana gestationala 24 sunt accesibile diagnosticului ecografic malformatiile care modifica semnificativ arhitectura cardiaca. Cu cat sindromul hipoplaziei inimii stangi este diagnosticat mai devreme, cu atat creste probabilitatea succesului tratamentului.

Ecocardiografia
Ecocardiografia foloseste ultrasunetele pentru a obtine imagini ale atriilor,ventriculelor,valvelor si pericard ( foita care se gaseste in jurul inimii). Ecocardiografia este utila in masurarea dimensiunilor camerelor inimii, a fortei contractiilor miocardului, grosimii peretilor inimii si modulului de functionare a valvelor.
Ecocardiografia este metoda principala de diagnosticare a sindromului hipoplaziei inimii stangi. Aceasta poate da informatii detaliate despre anatomia a diferitelor structuri cardiace afectate in sindromul hipoplaziei inimii stangi , precum si informatii importante despre functia ventriculului drept si a valvelor sale ,despre marimea defectului septal atrial (care permite amestecul sangelui din atriul stang cu cel din atriul drept) si dimensiunea canalului arterial (canalul arterial este un vas care pleaca din artera pulmonara spre aorta cand copilul este in uter).

Radiografia toracica
Radiografia toracica este o imagine a toracelui in care se pot vedea inima si plamanii, obtinuta prin expunerea toracelui la radiatii X. Aceasta explorare ofera o imagine generala despre dimensiunea, forma si structura inimii si plamanilor. Acest test are dezavantajul ca nu permite medicului sa diferentieze intre sindromul hipoplaziei inimii stangi si alte malformatii cardiace congenitale.

Cateterismul cardiac
Cateterismul cardiac nu este aproape niciodata necesar pentru diagnosticul sindromului hipoplaziei inimii stangi. Cateterismul cardiac joaca insa un rol important in evaluarea functiei si anatomiei sistemului cardiovascular la copiii mai mari cu sindromul hipoplaziei inimii stangi pentru planificarea etapelor ulterioare a tratamentului.

 

 

Tratament: 

Tratamentul sindromului hipoplaziei inimii stangi consta fie in interventie chirurgicala (in trei etape), fie transplant cardiac.

Inaintea operatiei

  • Medicatie. Prostaglandinele (E-1) ajuta la dilatarea vaselor de sange si pastreaza deschis canalul arterial.
  • Asistarea respiratiei. In cazul in care copilul are probleme de respiratie, el ar putea avea nevoie de un ventilator care asigura livrarea adecvata de oxigen (aparatul insufla in plamani aer imbogatit in oxigen). Oxigenoterapia este aplicata in cazurile cu hipoxie severa.
  • Fluide administrare intravenos.
  • Septostomia atriala. Aceasta procedura consta in crearea sau largirea unei comunicari interatriale pentru a realiza amestecul sangelui oxigenat cu cel neoxigenat. Septostomia este obtinuta prin ruptura valvei foramenului ovale cu ajutorul unui cateter cu balon in cursul cateterismului cordului stang sau prin septostomie cu lama. Septostomia atriala chirurgicala este rareori necesara.


Interventia chirurgicala


Interventia chirurgicale consta in trei etape:

  • Pasul 1: Operatia Norwood. Aceasta operatie se face de obicei in primele doua saptamani de viata. Aceasta implica reconstructia aortei si conectarea acesteia direct la ventriculul drept. Acest lucru permite ventriculului drept sa pompeze sangele in mod eficient spre plamani si restul organismului. Dupa aceasta operatie, copilul va prezenta cianoza ( coloratia albastruie apielii determinata de o scadere a concentratiei de oxigen in sange ), deoarece sangele oxigenat(rosu) si cel neoxigenat (albastru) continua sa se amestece la nivelul inimii.
  • Pasul 2: Glenn bidirectional sau hemi-procedura Fontan. Aceasta operatie este deobicei efectuata in luna 4-6 de viata. Aceasta reduce activitatea ventriculului drept permitand acestuia sa pompeze sangele in principal in aorta si cea mai mare parte din sange care se intoarce din organism sa ajunga direct in plamani. Dupa aceasta operatie, tot sangele care se intoarce din partea superioara a corpului este trimis la plamani, iar sangele oxigenat este pompat in aorta. Odata ce copilul trece de aceasta etapa a tratamentului, sansele de supravietuire a copilului sunt in jur de 95%.
  • Pasul 3: Procedura Fontan. Aceasta operatie se face intre 18 luni si 3 ani. Aceasta procedura consta in anastomozarea venelor cave cu artera pulmonara dreapta, permitand ca restul sangelui care se intoarce din partea inferioara a corpului sa ajunga la plamani. Dupa aceasta procedura, nu mai exista amestecul sangelui oxigenat(rosu) cu cel neoxigenat (albastru) si pielea copilului nu va mai fi cianotica (albastra).


Transplantul cardiac
O alta optiune terapeutica este transplantul de inima. In timp ce se asteapta un transplant de inima, copilul necesita adminitrarea de de prostaglandine si alte medicamente. Transplantul cardiac este o procedura prin care chirurgul indeparteaza inima bolnava si o inlocuieste cu cea a unui donator. In timpul unui transplant cardiac, o pompa mecanica face ca sangele sa circule prin organism in timp ce chirurgul inlocuieste inima bolnava cu o inima prelevata de la un donator decedat de curand. Chirurgul sutureaza inima donatorului la marile vase de sange si o conecteaza la un aparat care va mentine temporar ritmul cardiac. Aceasta procedura dureaza cateva ore. Pentru a preveni respingerea noii inimi de catre organism, chirurgul va administra pacientului medicamente puternice (imunosupresive) imediat dupa operatie, medicamente pe care copilul le va lua tot restul vietii.

Profilaxia endocarditei infectioase
Antibioticele sunt recomandate persoanelor cu sindromul hipoplaziei inimii stangi. Endocardita bacteriana apare de obicei la nivelul valvelor anterior lezate si foarte rar in cazul pacientilor cu valve native integre. Tratamentul antibiotic este necesar ori de cate ori pacientul trebuie sa efectueze o manevra invaziva (sangeranda), care poate sa introduca in circulatia sangvina un microorganism bacterian si care se poate apoi localiza la nivelul inimii. Antibioterapia este obligatorie inaintea oricarei dintre urmatoarele manevre: interventii stomatologice sangerande, procedee chirurgicale de orice fel, operatie de cezariana (nasterea fiziologica este contraindicata in randul pacientelor cu stenoza mitrala), traumatisme (fracturi, contuzii, taieturi, etc.), efectuarea unor investigatii precum: endoscopia digestiva superioara, colonoscopia, cistoscopia, tubaj gastro-duodenal, etc.

Bibliografie: 
<p>http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/001106.htm <br>http://yourtotalhealth.ivillage.com/hypoplastic-left-heart-syndrome.html?pageNum=1#1 <br>http://www.mayoclinic.com/health/hypoplastic-left-heart-syndrome/DS00744 <br>http://www.merck.com/mmpe/sec19/ch287/ch287j.html <br>http://www.texasheartinstitute.org/HIC/Topics/Cond/lefthear.cfm <br>http://www.americanheart.org/presenter.jhtml?identifier=1353</p>

Malformatii cardiace congenitale

Generalitati: 

Malformatiile cardiace congenitale reprezinta anomalii ale cordului prezente inca de la nastere. Anomaliile congenitale ale cordului se dezvolta din perioada intrauterina si afecteaza functionarea circulatiei la nivelul cordului sau a vaselor prin care sangele este adus la nivelul cordului. Unele malformatii determina curgerea anormala a sangelui, altele blocheaza total sau partial trecerea fluxului sanguin. Afectiunile cardiace congenitale pot imbraca o mutitudine de forme precum persistenta unui orificiu de comunicare intre compartimentele cardiace sau formarea incorecta a valvelor. Unele malformatii sunt mai importante sau mai complexe asa cum e cazul lipsei unei valvule sau a unui compartiment cardiac.

Unele malformatii pot fi descoperite inaintea nasterii la femeile gravide, insa altele nu pot fi identificate decat in urma nasterii sau la copiii cu varste mai mari. Indiferent de momentul descoperirii defectului congenital, evenimentul implica mult stres. Sentimentele de nesiguranta sunt mult mai importante in special cand defectele sunt identificate la noi - nascuti. Explicarea in detaliu a protocolului terapeutic, tratamentului si a eventualelor probleme cu care se pot confrunta pacientii foarte tineri este de mare folos pentru parintii acestora.

Cauzele aparitiei malformatiilor cardiace

Malformatiile cardiace congenitale apar ca urma a dezvoltarii anormale sau incomplete a cordului fetal in cursul primelor saptamani de sarcina. Unele malformatii congenitale sunt asociate cu boliele genetice precum sindromul Down, insa in majoritatea cazurilor, cauzele malformatiilor cardiace congenitale raman necunoscute. Cu toate acestea, medicii specialisti au identificat unii factori de risc asociati cu dezvoltarea bolilor congenitale cardiace dupa cum urmeaza:

  • Anomaliile genetice sau cromozomiale la copii precum sindromul Down.
  • Administrarea unor medicamente sau abuzul de bauturi alcoolice sau de medicamente pe parcursul sarcinii.
  • Contractarea de infectii virale materne precum rubeola, in cursul primului trimestru de sarcina.
  • Fetusii femeilor afectate de diabet zaharat, in special ai femeilor cu un control deficitar al concentratiei de glucoza sanguina in cursul sarcinii, sunt expusi unui risc crescut de dobandire a defectelor congenitale cardiace.
  • Femeile afectate de boli genetice precum fenilcetonuria, care nu respecta o dieta speciala pe perioada graviditatii sunt expuse riscului de nastere a copiilor cu defecte cardiace congenitale cardiace sau alte probleme de sanatate.

Cele mai frecvent inregistrate tipuri de afectiuni congenitale cardiace includ:

  • Defecte valvulare cardiace

Ingustarea sau stenozarea valvulelor sau inchiderea completa ce impiedica inaintarea fluxului sanguin. Defectele valvulare cardiace pot implica si scurgerea anormala ca urmare a inchiderii necorespunzatoare a valvelor permitandu-se astfel scurgerea in sens invers a sangelui.

  • Defectele peretilor dintre atrii si ventriculele

Defectele peretilor dintre atriile si ventriculele cordului sunt numite si defecte septale ventriculare si atriale si permit amestecarea sangelui oxigenat cu sangele neoxigenat intre jumatatea stanga si jumatatea dreapta a cordului.

  • Anomaliile miocardice

Anomaliile muschiului cardiac conduc in timp la instalarea insuficientei cardiace.

Majoritatea cazurilor de anomalii cardiace pericliteaza viata pacientilor. Cazurile usoare pot sa nu determine o simptomatologie clara pana la varsta adulta. Tratamentul consta in administrarea medicatiei specifice sau in supunerea pacientului unei interventii chirurgicale corective cu scopul repararii sau inlocuirii valvulei tricuspide. In cazul in care parintii suspecteaza prezenta unui defect cardiac la copii sau in cazul in care observa simptome precum dificultati respiratorii, dificultati de hranire sau nuanute albastrui ale pielii, trebuie sa ia legatura cu un medic pediatru de urgenta. Adesea, atunci cand piele copilului devine albastruie, iar copilul nu poate respira, este necesara chemarea ambulantei si transportarea copilului de urgenta la o unitate medicala de urgenta. In ziua de astazi sunt disponibile multiple optiuni terapeutice pentru tratarea bolilor cardiace congenitale, multe defecte cardiace congenitale fiind tratate cu succes.

Cu cat se intervine medical mai repede pentru ingrijirea unui copil afectat de un defect cardiac congenital, cu atat cresc si sansele de recuperare ale acestuia. In conditiile diponibilitatii resurselor medicale actuale, copiii cu defecte cardiace congenitale pot duce o viata normala prin colaborarea cu medicul pediatru si oferire celor mai bune ingrijiri.

In cazul in care malformatiile cardiace nu se trateaza, copii pot dezvolta insuficienta cardiaca sau alte tipuri de complicatii. Implantarea incorecta a valvulelor poate determina dezvoltarea unor complicatii precum insuficienta valvulara sau endocardita. Nou - nascutii afectati de defecte cardiace congenitale care le pericliteaza viata necesita supunerea unei interventii chirurgicale de corectie. Cu toate acestea riscul de deces este crescut si in cazul in care tratamentul este instituit precoce. Terapia medicamentoasa este utila in asteptarea corectarii defectelor minore de la sine sau atunci cand copiii nu sunt suficient de rezistenti pentru suferirea unei interventii chirurgicale sau a unei cateterizari.

Malformatiile cardiace congenitale se pot descoperi in perioada adolescentei sau chiar mai tardiv. Unele malformatii se pot ameliora de la sine in absenta instituirii unui tratament. Cu toate ca majoritatea copiilor si a persoanelor adulte afectate de defecte structurale cardiace traiesc o viata normala, anomaliile congenitale cardiace au legatura sau implica riscuri pe viitor precum:

  • Intarzieri in dezvoltare, dizabilitati ori tulburari de comportament.
  • Intarzieri in dezvoltarea unor trasaturi fizice precum greutatea sau inaltimea, cianoza sau culoarea albastruie a tegumentelor ca urmare a oxigenarii insuficiente a sangelui. Aceste tulburari se asociaza in general si cu tulburarea increderii in sine.
  • Scurtarea sperantei de viata in cazul in care malformatia este severa sau asociata cu complicatii precum endocardita.

Persoanele adulte afectate de defecte cardiace congenitale trebuie sa ia in considerare luarea unor decizii importante cu privire la urmatoarele aspecte:

  • Sarcina si administrarea anticonceptionalelor. Majoritatea defectelor cardiace congenitale se transmit pe cale genetica, motiv pentru care efectuarea testelor genetice cu scopul determinarii riscului de transmitere a anomaliei la descendenti este mai mult decat recomandata.
  • Instalarea unei sarcini la femeile afectate de defecte cardiace congenitale poate spori riscul aparitiei altor conditii medicale care necesita monitorizarea mult mai atenta. In cazul in care se incearca prevenirea instalarii unei sarcini, este recomandata alegerea unor anticonceptionale care implica riscuri scazute pentru sanatate.
  • Alegerea profesiei trebuie realizata in urma luarii in considerare a sfaturilor specialistilor in ceea ce priveste capacitatea de munca si alegerea carierei potrivite. In urma informarii corecte se pot lua decizii apropo de instruirea in cariera. Desi o proportie mai mica de 10 % dintre persoanele adulte afectate de malformatii cardiace congenitale sunt considerate a fi persoane cu incapacitati, unele pot considera ca aceste boli pot induce diferite grade de handicap.
  • Asigurarile de sanatate pot implica dificultati de alegere.
  • Administrarea antibioticelor este necesara pentru persoanele cu astfel de probleme deoarece acestea prezinta un risc sporit de a dezvolta endocardita necesitand administrarea de antibiotice inainte de supunerea la o interventie chirurgicala sau dentara.
  • Efectuarea exercitiilor fizice se realizeaza in urma consultarii unui medic specialist. Inainte de stabilirea unui program de exercitii fizice sustinute este necesara efectuarea unei electrocardiograme la efort sau a testului de stres cardiac cu scopul testarii functiei cardiace in conditii de efort.

Cum se manifesta malformatiile cardiace ?

Malformatiile cardiace congenitale pot determina manifestarea unei variate game de simptome. Copiii pot sa manifeste simptome usoare sau stare de oboseala ori simptome grave precum dificultatile de respiratie care pot periclita viata pacientilor. Copiii pot fi asmiptomatici la momentul nasterii, insa in decursul copilariei pot dezvolta simptomele specifice. Cele mai frecvent inregistrate simptome specifice malformatiilor cardiace congenitale sunt urmatoarele:

  • Dificultati respiratorii observate in special in cazul depunerii de efort din timpul plansului sau a alaptarii.
  • Cresterea lenta in greutate ca urmare a consumarii unui volum mare de energie pentru pomparea de sange la nivelul organismului. Astfel, organismului ii ramane din ce in ce mai putina energie pentru alimentatie si pentru crestere. Drept urmare, copiii pot obosi in timpul servirii mesei saui pot necesita o perioada indelungata de timp pentru alimentatie.
  • Cresterea rapida in greutate asociata cu formarea edemelor formate in special periocular, la nivelul mainilor si a picioarelor, mai evidente in momnetul trezitii. Acest lucru se produce ca urmare a retentiei de lichide determinare de circulatia sanguina deficitara.
  • Transpiratii inregistrate in special la nivelul capului si inducerea aspectului de par umed si racirea pielii.
  • Senzatie de fatigabilitate marcanta observata de parinti atunci cand copiii devin prea obositi pentreu a se juca si prefera sa doarma permanent.
  • Folosirea unui numar mai mic de scutece decat in conditii normale. Dupa prima saptamana de viata, majoritatea nou - nascutilor folosesc cel putin sase scutece intr-un interval de 24 de ore. In cazul prezentei acestor probleme se poate constata chiar inchiderea culorii secretiei urinare sau mirosul mult mai puternic al acesteia.
  • Tulburarile circulatorii determinate de prezenta malformatiilor cardiace congenitale indica aportul scazut de oxigen inregistrat in special in cadrul bolilor cianogene. Tulburarile cianogene se manifesta ca urmare a persistentei comunicarilor anomale dintre compartimentele cardiace care permit amestecarea sangelui oxigenat din cordul stang cu sangele neoxigenat din cordul drept. Tulburarile necianogene nu interfereaza cu volumul de oxigen care este distribuit tesuturilor.

In cazul in care nou - nascutii duc lipsa de oxigen, acestia manifesta simptomele urmatoare:

  • Transformarea nuantei normale a pielii, unghiilor sau a buzelor in culoarea albastruie agravata in timpul plansului sau a alimentatie.
  • Cresterea si dezvoltarea este mai lenta in cazul copiilor cu boli congenitale severe decat in conditii normale, acestia avand o greutate mai mica decat in mod normal si invatand mai greu sa vorbeasca sau sa mearga.

Simptomatologia se remite in general in urma corectarii defectului cardiac. In conditiile in care acesta este corectat in timp util, riscul ca procesul de crestere si de dezvoltare a copiilor sa fie afectat permanent scade considerabil.

Categorii: 
Cardiologie
Simptome: 
Astenie
Cresterea in greutate
Dispnee
Retentie de lichide
Diagnostic: 

Investigatiile efectuate cu scopul diagnosticarii defectelor cardiace congenitale pot fi realizate atat inainte de nasterea fatului, cat si dupa nastere.

Ecocardiograma fetala efectuata in primele saisprezece saptamani de sarcina este cea mai recomandata investigatie care poate fi efectuata inainte de nastere. Investigatia se realizeaza prin intermediul ultrasunetelor si consta in efectuarea de imagini electronizate ale cordului fetal.

Ecocardiograma fetala se realizeaza in urmatoarele circumstante:

  • Antecedente familiale de coli cardiace congenitale;
  • Expunerea gravidelor pe parcursul sarcinii la substante chimice diverse si cu potential periculos;
  • Administrarea pe parcursul sarcinii, a unor tratamente medicamentoase cu continut de compusi cu risc crescut de inducere a defectelor cardiace congenitale la fetus.

Ultrasonografia fetala poate evidentia defectele cardiace fetale. Testul este considerat unul de rutina si este efectuat adesea pe parcursul sarcinii. Ultrasonografia fetala poate evidentia probleme structurale cardiace, insa poate sa nu le evidentieze intotdeauna. Majoritatea defectelor cardiace congenitale sunt identificate in cursul primei luni de viata a nou - nascutilor. Cu scopul diagnosticarii unui defect cardiac congenital este necesar sa se cunoasca simptomele manifestate, apetitul alimentar si sa se realizeze un examen fizico - clinic obiectiv. De asemenea, efectuarea unei ecocardiograme sau a unei angiograme poate fi necesara pentru stabilirea unui diagnostic cert.

Investigatiile suplimentare necesare in functie de simptomele manifestate de pacient pot fi urmatoarele:

  • Radiografia toracica

Radiografia toracica poate fi necesara cu scopul evidentierii dimensiunii vaselor sanguine cardiace.

  • Electrocardiograma ( ECG )

Electrocardiograma este utila identificarii tulburarilor de ritm cardiac asociate bolilor cardiace congenitale.

  • Electrocardiograma de efort ( Testul de stres )

Electrocardiograma de efort este realizata la varsta scolara cu scopul evidentierii volumului de efort pe care il poate suporta copilul.

  • Hemograma 

Hemograma este necesara pentru identificarea anemiei, nivelului sanguin al unor substante chimice si al policitemiei.

  • Oximetria

Oximetria reprezinta o investigatie realizata cu scopul depistarii existentei sangelui slab oxigenat de la nivelul organismului. Testul este recomandat in cazul in care copiii manifesta dificultati respiratorii grave sau in cazul in care pielea lor capata o tenta albastruie, fenomen cunoscut sub denumirea de cianoza, la nivelul buzelor, unghiilor si a pielii. Volumul de oxigen poate fi evidentiat prin masurarea valumului de gaze arteriale ( ABG ) sau prin monitorizarea transcutanata in cazul copiilor.

  • Rezonanta magnetica nucleara ( RMN )

Examenul de rezonanta magnetica nucleara pentru vase cardiace sau pentru cord este efectuata in urma administrarii medicamentelor care induc somnul in cursul investigatiei si se realizeaza cu scopul evidentierii modificarilor cardiace structurale.

Tratament: 

Tratamentul recomandat copiilor afectati de defecte cardiace congenitale este bazat pe tipul tulburarii, varsta, starea de sanatate si sexul copilului. Tratamentul instituit are ca si obiectiv ajutorarea copiilor pentru a duce o viata cat mai normala. In acest sens pot fi necesare urmatoarele:

  • Tratamentul medicamentos pentru ameliorarea simptomelor. O serie de medicamente disponibile la ora actuala au proprietatea de a regulariza bataile cardiace, iar altele de a crea rezistenta cardiaca pana la corectarea defectului. Administrarea acestui tip de medicatie este necesara si in urma administrarii tratamentului chirurgical.
  • Cateterizarea cardiaca favorizeaza colectarea de informatii privind defectul cardiac, in unele cazuri putand chiar sa contribuie la corectarea acestuia. In acest scop se procedeaza la insertia in lumenul canalului inghinal prin vasele sanguine pana la nivelul cordului, a unui tub flexibil si subtire denumit cateter. Cateterul permite observarea fluxului sanguin la nivel cardiac si arterial.
  • Tratamentul chirurgical este recomandat cu scopul corectarii defectelor cardiace structurale. In cazul in care copiii mici, nou - nascuti sau cu varste mai mici de trei luni de zile, sunt afectati de defecte care le pot periclita viata, tratamentul chirurgical este recomandat de urgenta. In cazul unora dintre defectele cardiace, perioada optima pentru intervenirea pe cale chirurgicale este pana la varsta de doi ani. In celelalte cazuri, interventia chirurgicala se recomanda a fi efectuata intre varstele de doi si patru ani. In unele circumstante, poate fi recomandata amanarea interventiei chirurgicale pana la varste mai mari. Interventia chirurgicala poate fi amanata si in conditiile in care defectul cardiac ofera semne ca ar putea sa se corecteze de la sine.

In cazul in care defectul cardiac congenital prezent este minor, se recomanda expectatia cu scopul observarii daca defectul se poate inchide de la sine. In cursul expectatiei se procedeaza la instituirea unui tratament medicamentos care poate sa asigure desfasurarea unei activitati cardiace cat mai bune. Spre exemplu, in aceasta situatia pot fi administrati inhibitori de prostaglanfine la nou - nascutii prematuri care prezinta canale arteriale restante.

Cateterizarea cardiaca poate fi efectuata cu scopul corectatii partiale sau totale a defectelor cardiace. Defectele severe pot sa necesite supunerea pacientului unei interventii chirurgicale corective.

In cazul in care se stabileste ca este necesara instituirea tratamentului chirurgical corectiv unui nou - nascut, acesta poate fi amanat pana la momentul in care copilul capata mai multa rezistenta, insa in situatia in care viata pacientului este in pericol, interventia chirurgicala se efectueaza de urgenta.

Tratamentul medicamentos poate fi administrat intravenos la pacientii afectati de urmatoarele tipuri de defecte cardiace congenitale:

  • Coarctatia de aorta.
  • Transpozitia venelor de mare calibru de la baza cordului sau tetralogia Fallot.

Tratamentul medicamentos, tratamentul chirurgical sau cateterizarea cardiaca se pot efectua si pentru corectarea defectelor minore descoperite in perioada pubertatii, in cursul adolescentei sau la varste adulte tinere. In cazul in care efectuarea unei interventii chirurgicale este necesara, aceasta se poate realiza in jurul varstelor de doi pana la patru ani. In acest timp, ingrijirea copiilor afectati de defecte cardiace congenitale poate fi dificila astfel ca este necesara informarea constanta asupra medicatiei necesare. Costurile interventiilor corective pot fi, de asemenea, covarsitoare, iar ajutorul de specialitate pentru asigurarea unui bun suport psihic de la un specialist sau de la alte persoane cu astfel de probleme in familie poate, de asemenea, sa fie necesar.

Unele sintre defectele congenitale pot fi tratate complet in urma unei singure interventii chirurgicale, insa exista si situatii in care defectele inregistrate sunt mult mai complexe necesitand efectuarea a multiple interventii corective la intervale de cativa ani de zile. Parintii trebuie sa acorde o atentie deosebita recomandarilor venite din partea medicilor specialisti pe parcursul perioadei de spitalizare.

In cazul majoritatii defectelor cardiace congenitale, cordul nu poate reveni la o forma normala nici in urma supunerii pacientului interventiei chirurgicale corective. Efectuarea controalelor medicale periodice si administrarea tratamentului medicamentos sunt indispensabile pe tot parcursul vietii. De asemenea, pacientii trebuie sa aiba in vedere restrictiile in ceea ce priveste desfasurarea de efort fizic.

Terapia medicamentoasa este recomandata copiilor afectati de defecte cardiace largi si care manifesta simptome de insuficienta cardiaca. Defectele cardiace congenitale cianogene necesita beneficierea de tratamentul medicamentos mai mult decat defectele cardiace necianogene. Acestea sunt administrate ori de cate ori sunt inregistrate complicatii.

In astfel de situatii, medicatia este administrata cu urmatoarele obiective:

  • Corectarea insuficientei cardiace.

Medicamentele administrate cu scopul tratarii insuficientei cardiace au functia de scaderea a suplimentelor de lichide sin organism si sunt cunoscute sub denumirea de diuretice. Alte medicamente administrate cu acelasi scop sunt cardioglicozidele, care au rolul de crestere a tonusului cardiac sau vasodilatatoarele care au functia de marire a calibrului vaselor sanguine.

  • Controlarea batailor cardiace neregulate.

Medicamentele administrate cu scopul controlarii batailor cardiace neregulate sunt cunoscute sub denumirea de antiaritmice.

  • Sporirea aportului sanguin la nivel pulmonar sau la nivelul intregului organism.

Medicamentele administrate cu scopul sporirii aportului sanguin sunt prostaglandinele si inhibitorii prostaglandinelor.

In unele circumstante, poate fi necesara asocierea interventiei de cateterizare cardiaca cu interventia chirurgicala corectiva cu scopul corectarii partiale sau totale a defectelelor cardiace congenitale.

Defect septal atrial

Generalitati: 

 

Ce este defectul septal atrial?


Defectul septal atrial (DSA) este o malformatie cardiaca congenitala in care exista o comunicare anormala intre cele doua atrii (camerele superioare ale inimii). Pentru ca presiunea din partea stanga a inimii este mai mare decat in partea dreapta, defectul septal atrial permite trecerea sangelui din atriul stang in atriul drept (sunt stanga- dreapta). Cantitatea de sange suntata din partea stanga a inimii in cea dreapta depinde de marimea defectului septal atrial.
Acest lucru duce la cresterea volumului de sange in partea dreapta a inimii si in plamani. Cresterea fluxului de sange la nivelul ventriculului drept si plamanilor face ca ventriculul drept sa lucreze mai mult. In cele din urma, ventriculul drept nu mai poate pompa eficient sangele spre plamani (insuficienta cardiaca dreapta). Cresterea fluxului de sange la nivelul plamanilor favorizeaza aparitia infectiilor pulmonare si a hipertensiunii pulmonare (tensiunea din arterele pulmonare devine mai mare decat normal; acest lucru creste efortul partii drepte a inimii).

Cum se dezvolta defectul septal atrial?
Inima incepe sa se formeze ca o singura structura tubulara cam in a patra saptamana de sarcina. Pana in saptamana a opta, acest tub va creste gradual in lungime, eventual indoindu-se.Un perete (sau sept), creste pentru a separa camerele superioara (atriala) si inferioara (ventriculara) in cate doua camere, din dreapta si din stanga. Daca apare o problema in timpul acestui proces se dezvolta defectul septal atrial.
In timpul dezvoltarii fatului, septul interatrial se dezvolta pentru a separa atriul stang si cel drept. Foramen ovale (gaura ovala) este o deschidere intre cele doua atrii al cordului fetal, situata in portiunea postero-inferioara a septului. Foramen ovale ramane deschis in timpul dezvoltarii fetale pentru a permite sangelui din sistemul venos sa ajunga direct in plamani si sa se intoarca in circulatia sistemica. Acest lucru se datoreaza faptului ca oxigenul din sistemul arterial al fatului este furnizat de placenta, plamanii fatului sunt nefunctionali cand vine vorba de oxigenarea sangelui (plamanii fetali au functia de a produce lichid amniotic). Un strat de celule incepe sa acopere foramen ovale in timpul dezvoltarii fetale, iar dupa nastere presiunea in circulatia pulmonara scade provocand inchiderea foramen ovale in intregime. In aproximativ 25% dintre cazuri, foramen ovale nu se inchide in intregime. Acest lucru este cunoscut ca un defect septal atrial tip ostium secundum (cel mai frecvent tip de defect septal atrial).

Care sunt tipurile de defect septal atrial?
- DSA de tip ostium primum - este situat in partea de jos a septului atrial si este aproape intotdeauna insotit de o anomalie a valvei mitrale si / sau valvei tricuspide. DSA de tip ostium primum rar se inchide de la sine si interventia chirurgicala este aproape intotdeauna necesara.
- DSA de tip ostium secundum- este situat in zona foramen ovale. In timpul dezvoltarii fetale exista o comunicare normala la nivelul septului atrial numita foramen ovale (gaura ovala), care este acoperita de septul primum. Dupa nastere, atunci cand presiunea creste in atriul stanga si plamanii incepe sa functioneze ( sa oxigeneze sangele), septul primum ar trebui sa inchida foramen ovale. DSA de tip ostium secundum apare atunci cand septul primum este absent sau anormal.
- DSA de tip sinus venos- este situat in partea de sus a septului atrial.

Care sunt factorii de risc?
- Bebelusii care au sindromul Down (o afectiune genetica in care fatul afectat are trei cromozomi 21 in loc de doi) prezinta mai frecvent malformatii cardiace congenitale.
- Copiii cu alte malformatii cardiace congenitale
- Rubeola congenitala este o afectiune extrem de grava si care apare ca si o consecinta a transmiterii virusului rubeolic prin placenta in timpul sarcinii. Riscul aparitiei rubeolei congenitale este cu atat mai mare cu cat virusul traverseaza placenta in primul trimestru de sarcina, cand are loc embriogeneza si organogeneza (dezvoltarea tesuturilor si organelor viitorului fat). Rubeola congenitala se asociaza frecvent cu malformatii cardiace congenitale.
- Diabetul zaharat necontrolat la mama afecteaza glicemia (cantitatea de glucoza din sange) a fatului, avand efecte daunatoare asupra dezvoltarii fatului.
- Consumul de medicamente, alcool si droguri sau expunerea la substante chimice si radiatii in timpul sarcinii poate afecta fatul in curs de dezvoltare.

Care sunt simptomele defectului septal atrial?
Dimensiunea defectului septal atrial si localizarea sa determina tipul de simptome prezente. Majoritatea persoanelor care au defect septal atrial nu au simptome. Simptomele care pot apare in cazul defectului septal atrial?
- Dificultati de respiratie ( dispnee) in timpul efortului
- Probleme respiratorii si infectii, cum ar fi pneumoniile, frecvente
- Palpitatii- persoana simte modificari ale ritmului cardiac sau simte ca inima a ”sarit o bataie”. Palpitatiile pot fi crea senzatia de disconfort si anxietate (teama) la unele persoane.
- Apetit scazut
- Crestere necorespunzatoare in greutate
- Oboseala

 

 

Care sunt complicatiile defectelor septale atriale?
Defectul septal atrial mic niciodata nu determina aparitia complicatiilor, acestea se inchid aproape intotdeauna in timpul copilariei. Defectele septale atriale mari pot determina urmatoarele complicatii:
- Hipertensiunea pulmonara- In cazul in care un defect septal atrial mare este netratat, fluxul crescut de sange la plamani determina cresterea tensiunii in arterele pulmonare (hipertensiune pulmonara).
- Sindromul Eisenmenger- In timp deteriorarea arterelor pulmonare si hipertensiunea pulmonara pot deveni ireversibile. Aceasta complicatie se numeste sindromul Eisenmenger. Aceasta complicatie deobicei se dezvolta pe parcursul mai multor ani si apare numai intr-un procent mic de persoane cu defecte septale atriale mari.
- Insuficienta cardiaca dreapta- Incapacitatea partii drepte a inimii de a-si indeplini functia de pompare si de propulsare a sangelui.
- Aritmii- Tulburari de ritm cardiac. Fibrilatia atriala afecteaza 15-20% din cazurile de DSA neoperate. Alte aritmii prezente in DSA sunt flutter-ul atrial, tahicardia atriala si sindromul de nod sinusal bolnav.
- Risc crescut de un accident vascular cerebral- Persoanele cu defecte septale atriale mari, in special cei cu sindrom Eisenmenger, au risc crescut de accident vascular cerebral din cauza unui cheag de sange care poate migra la nivelul creierului.

 

Categorii: 
Cardiologie
Pediatrie
Simptome: 
Astenie
Dispnee
Palpitatii
Scaderea apetitului
Diagnostic: 

Examenul clinic
Deoarece persoanele cu defect septal atrial de cele mai multe ori nu au simptome, diagnosticul este deobicei suspicionat in timpul unui control de rutina. La palpare se releva pulsatia epigastrica a ventriculului drept si pulsatii ale arterei pulmonare in spatiile intercostale 3 si 4 stangi. La ascultatie zgomotul 1 al inimii este intarit.

Pulsoximetrie
Metoda prin care se masoara pulsul si gradul de oxigenare al sangelui, cu ajutorul unui aparat numit pulsoximetru.

Ecocardiografia
Ecocardiografia foloseste ultrasunetele pentru a obtine imagini ale atriilor,ventriculelor,valvelor si pericard ( foita care se gaseste in jurul inimii). Ecocardiografia este utila in masurarea dimensiunilor camerelor inimii, a fortei contractiilor miocardului, grosimii peretilor inimii si modulului de functionare a valvelor. Ecocardiografia poate fi utilizata pentru a calcula fractia de ejectie a ventriculului stang (cantitatea de sange pompata de ventricul in timpul unei contractii). Ecocardiograma suspecteaza existenta DSA pe baza modificarilor nespecifice: dilatarea atriului drept, a ventriculului drept si miscarea paradoxala a septului. Prezenta defectului este apoi confirmata prin examinare Doppler (permite masurarea diametrului).

Radiografia toracica
Radiografia toracica este o imagine a toracelui in care se pot vedea inima si plamanii, obtinuta prin expunerea toracelui la radiatii X. In primii ani de viata daca suntul este mic pe radiografia toracica se observa aspectul normal al siluetei cardiace si al circulatiei pulmonare. Cand suntul stanga-dreapta este moderat sau mare cavitatile drepte ale inimii se dilata, arcul mijlociu stang si arcul inferior drept bombeaza, iar desenul vascular pulmonar este accentuat.

Electrocardiograma (EKG).
Electrocardiograma (ECG) este un traseu al impulsurilor electrice ale inimii inregistrat cu mici electrozi ce se fixeaza pe piept si se conecteaza la un electrocardiograf. La bolnavii cu DSA ostium secundum axa QRS este deviata la dreapta, pe cand in ostium primum axa QRS este deviata la stanga. In toate tipurile de DSA, alungirea intervalului PR este frecvent intalnita. Electrocardiograma poate evidentia ritmuri cardiace anormale ( aritmii).

Cateterismul cardiac si angiografia
Cateterismul cardiac este o procedura invaziva care ofera informatii foarte detaliate despre structurile din interiorul inimii. Cateterismul cardiac consta in introducerea unui cateter (tub flexibil de plastic) prin vena sau artera femurala, pana la nivelul inimii (atriului stang). In cursul interventiei se masoara presiunea sanguina si a oxigenului in cele patru camere ale inimii, precum si in artera pulmonara si in aorta. O substanta de contrast este frecvent injectata pentru a vizualiza mai clar structurile din interiorul inimii (angiografie).

IRM-ul cardiac
IRM-ul cardiac este o metoda de investigare moderna care permite obtinerea unor imagini ale inimii fara utilizarea razelor X (Roentgen). Aparatul care realizeaza aceasta investigatie functioneaza pe baza undelor magnetice.

Tratament: 

Tratament medicamentos
• Diureticele sunt medicamente care cresc volumul de urina (eliminarea de urina) si reduc volumul de sange si presiunea in vasele pulmonare si sistemice, astfel inima lucreaza mai putin pentru a pompa sangele, iar pacientul se simte mult mai bine.
• Digoxin este un medicament utilizat in tratamentul insuficientei cardiace. Actiunea principala a digoxinului este aceea de a incetini frecventa cardiaca si de a creste intensitatea (forta) contractiilor inimii.
• Antibioticele se recomanda atunci cand pacientul diagnosticat cu defect septal atrial trebuie sa efectueze o manevra invaziva (sangeranda), care poate sa introduca in circulatia sangvina un microorganism bacterian si care se poate apoi localiza la nivelul inimii (endocardita). Antibioterapia este recomandata inaintea urmatoarelor manevre: interventii stomatologice sangerande, procedee chirurgicale de orice fel, operatie de cezariana (nasterea fiziologica este contraindicata in randul pacientelor cu stenoza mitrala), traumatisme (fracturi, contuzii, taieturi, etc.), efectuarea unor investigatii precum: endoscopia digestiva superioara, colonoscopia, cistoscopia, tubaj gastro-duodenal, etc. (doar in anumite cazuri atent selectionate).Indiferent de dimensiunea defectului, copiii cu DSV necesita tratament antibiotic profilactic in cazul oricarui tip de interventie chirurgicala.

Tratament chirurgical
Interventia chirurgicala a defectului septal atrial se practica de regula in jurul varstei de 5-7 ani. Cel mai adesea aceasta operatie implica o sternotomie (deschiderea chirurgicala a sternului). Strategia pentru inchiderea defectului in timpul interventiei chirurgicale depinde de dimensiunea defectului si de localizarea acestuia. Defectele septale mici sunt inchise prin suturare ( a coase cu fire de ata sau agrafe, reunind marginile). Defectele septale mari sunt corectate prin aplicarea de patch-uri (petec) confectionate din material sintetic sau tesut propriu (exemplu pericard).
Atunci cand un defect septal ventricular apare asociate cu alte malformatii cardiace congenitale, operatia devine mai complicata. Cu toate acestea, interventiile chirurgicale pentru corectarea defectului septal atrial au un risc relativ scazut (mortalitate sub 1%), rata mare de succes si spitalizare de scurta durata (3-5 zile). Aparitia sindromului Eisenmenger (hipertensiune pulmonara ireversibila) reprezinta o contraindicatie pentru interventia chirurgicala.
O alternativa la inchiderea chirurgicala a DSA este inchiderea sa cu ajutorul unui dispozitiv tip " umbrela" introdus prin cateterism cardiac. Cateterismul cardiac consta in introducerea unui cateter (tub flexibil de plastic) prin vena sau artera femurala, pana la nivelul inimii (atriului stang). Cand defectul este mic si pacientii sunt asimptomatici, nu este necesara inchiderea acestuia. Uneori defectele mici se pot inchide spontan in perioada copilariei.

Bibliografie: 
<br /><br /><br>http://kidshealth.org/parent/medical/heart/asd.html# <br>http://yourtotalhealth.ivillage.com/atrial-septal-defect.html?pageNum=5#5 <br>http://www.mayoclinic.com/health/atrial-septal-defect/DS00628 <br>http://en.wikipedia.org/wiki/Atrial_septal_defect#Sinus_venosus_atrial_septal_defect <br>http://www.merck.com/mmpe/sec19/ch287/ch287b.html <br>http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/000157.htm<br />

Stenoza aortica

Generalitati: 

Ce este stenoza aortica

Inima are patru compartimente: doi ventriculi si doua atrii. In camera situata in partea de jos a inimii, in partea stanga (ventriculul stang), valva aortica se comporta ca o supapa ce permite curgerea sangelui intr-un singur sens. Cand inima se contracta si pompeaza sangele, valva aortica se deschide si permite sangelui bogat in oxigen sa treaca din ventriculul stang in artera aorta. Sangele trece apoi din aorta intr-o vasta retea de artere care strabat intreg organismul. Cand inima este in repaus, intre doua batai succesive, valva aortica se inchide pentru a nu permite sangelui din artera aorta sa se intoarca in ventriculul stang.

Stenoza valvei aortice consta intr-o ingustare anormala a acestei valve, care o impiedica sa se deschida cum trebuie. O data stenoza formata, inima trebuie sa faca un efort mai mare pentru a pompa sangele in artera aorta printr-un orificiu ingustat, determinand cresterea presiunii in ventriculul stang. Pentru a compensa acest efort suplimentar, musculatura ventriculului stang se mareste pentru ca inima sa poata pompa sangele mai puternic. Cu toate ca inima poate compensa stenoza valvei aortice pentru o lunga perioada de timp, pana la urma orificiul valvei aortice se ingusteaza prea mult astfel ca inima nu mai face fata acestui efort suplimentar. Aceasta conditie netratata poate conduce la insuficienta cardiaca.

Cauzele stenozei aortice

Cele mai multe persoane cu stenoza de valva aortica se nasc cu valva aortica normala dar pe parcursul vietii, la un moment dat ei dezvolta stenoza valvei aortice. Inaintarea in varsta si depunerea de calciu determina ingrosarea si scaderea mobilitatii foitelor valvei aortice, impiedicand deschiderea completa a valvei aortice. In mod tipic, stenoza valvei aortice se dezvolta lent pe parcursul mai multor ani.

In trecut, specialistii credeau ca inaintarea in varsta, prin ani de uzura si stress asupra valvei aortice, determina aparitia stenozei valvei aortice. Cu toate acestea, studiile recente au aratat ca stenoza valvei aortice poate aparea datorita unui proces similar aterosclerozei (boala degenerativa a arterei avand ca origine formarea unei placi de aterom (depunere lipidica) pe peretele sau).

Stenoza valvei aortice poate aparea si la persoanele care se nasc cu valva aortica formata doar din doua foite in loc de trei (valva aortica bicuspida congenitala) sau la acele persoane care au avut reumatism articular acut. In ambele cazuri, foitele valvei aortice nu se deschid atat de mult pe cat ar trebui, determinand aparitia unui orificiu prea ingust pentru trecerea sangelui din ventriculul stang in artera aorta. Anumite medicamente folosite pentru scaderea greutatii au fost incriminate in aparitia unor afectiuni ale valvei aortice.

Care sunt factorii de risc pentru aparitia stenozei aortice

Anumite probleme sau afectiuni medicale pot creste riscul dezvoltarii stenozei de valva aortica:

1. Depunerea de calciu. O data cu inaintarea in varsta, calciul se depune in jurul valvei aortice, ceea ce determina transformarea foitelor valvei aortice, care in mod normal sunt subtiri si flexibile, in foite groase si rigide. Nu se cunoaste de ce la unele persoane se acumuleaza depuneri de calciu, iar la altele nu. Nivelul crescut al colesterolului, diabetul zaharat si hipertensiunea arteriala pot creste riscul depunerii de calciu si, in consecinta, aparitia stenozei de valva aortica, care se mai numeste si stenoza calcificata de valva aortica, stenoza degenerativa de valva aortica sau scleroza de valva aortica.

2. Anomalii congenitale. Cateodata, unele persoane se nasc cu valva aortica bicuspida (doua cuspe - foite) in loc de trei, cate sunt in mod normal. Avand doar doua foite, valva aortica se deschide insuficient, trecand astfel o cantitate mai mica de sange prin orificiul ingustat

3. Infectia. Reumatismul articular determina formarea de tesut cicatricial pe marginile valvei aortice. Tesutul cicatricial uneste bazele foitelor valvulare vecine, limitand capacitatea acestora de a se deschide complet. Cea mai frecventa cauza a reumatismului articular acut este infectia streptococica netratata (faringita streptococica). O data cu utilizarea pe scara larga a antibioticelor pentru tratarea faringitelor streptococice, frecventa reumatismului articular acut a scazut considerabil incepand cu anul 1970.

4. Protezele valvulare. Bolile valvulare pot afecta si protezele valvulare mai ales pe cele de origine animala.

Exista si alti factori care cresc riscul stenozei de valva aortica:

  • Sexul. Barbatii au un risc mai mare decat femeile de a dezvolta stenoza de valva aortica.
  • Ateroscleroza. In unele studii s-a demonstrat ca formarea placilor de aterom la nivelul arterelor se asociaza cu stenoza de valva aortica.
  • Insuficienta renala
  • Fumatul.

Cum se manifesta stenoza aortica

Persoanele cu stenoza de valva aortica forma usoara sau moderata probabil nu vor avea nici un simptom pentru ca inima este inca eficienta in compensarea stenozei. Simptomele stenozei de valva aortica apar numai atunci cand presiunea din ventriculul stang este mult crescuta sau fluxul sanguin care pleaca din ventriculul stang catre restul organismului este redus in mod drastic. Simptomele stenozei de valva aortica sunt:

  • Durere toracica (angina) sau disconfort, cel mai adesea descrisa ca o greutate, senzatie de "gheara" sau arsura, sufocare sau senzatie de constrictie care poate iradia in brate, umeri sau gat. Durerea toracica este declansata mai ales de efort, atunci cand travaliul inimii este crescut considerabil.

  • Ameteala, sincopa (lesin) si pierderea constientei apar, de obicei, dupa o perioada de activitate intensa

  • Semne de insuficienta cardiaca, ca de exemplu fatigabilitate (oboseala) si respiratii scurte si superficiale (dispnee) in timpul unei activitati

  • Tulburari ale ritmului cardiac, adesea batai rapide sau neregulate ale inimii (aritmie) - resimtite ca palpitatii (senzatie de disconfort datorata perceperii de catre pacient a batailor rapide sau neregulate ale inimii)


  •  

Complicatiile stenozei aortice

Pe masura ce stenoza aortica evolueaza, apar complicatii care pot avea un impact sever asupra starii de sanatate a pacientului. Insuficienta cardiaca este cea mai frecventa si cea mai serioasa complicatie ce poate aparea in timp. Alte complicatii includ:

  • durerea toracica
  • sincopa (lesin)
  • aritmii cardiace (ritm neregulat al inimii)
  • endocartita infectioasa (infectii ale inimii)

Moartea subita apare destul de rar la pacientii fara simptome. Este mai frecventa la cei cu stenoza aortica pe o valva aortica bicuspida congenital (valva aortica are doar doua foite in loc de trei).

Conditiile ce cresc riscul de moarte subita la pacientii cu stenoza aortica includ:

  • hipotensiunea arteriala
  • insuficienta sistolica a ventriculului stang - Ventriculul stang este camera inimii care pompeaza sange oxigenat in tot organismul. Functia sistolica a ventriculului stang reprezinta capacitatea acestuia de a se contracta astfel incat sangele oxigenat din ventriculul stang sa ajunga in tot organismul. Disfunctia sistolica inseamna ca ventriculul nu se contracta adecvat, ceea ce determina o serie de probleme printre care si oxigenarea deficitara a organelor si tesuturilor.
  • hipertrofia ventriculara stanga - ingrosarea muschiului ventriculului stang
  • stenoza aortica severa - orificiul valvei aortice este ingustat foarte mult.
Categorii: 
Cardiologie
Simptome: 
Ameteala
Astenie
Dispnee
Lipotimie
Palpitatii
Respiratie scurta
Respiratie superficiala
Sincopa
Diagnostic: 

Examenul fizic si trecerea in revista a istoricului medical sunt pasi importanti in diagnosticarea stenozei de valva aortica. Prezenta stenozei aortice, dar fara simptome, face ca aceasta afectiune sa fie descoperita de medic cu ocazia unui examen clinic de rutina sau in urma unei consultatii pentru alta problema de sanatate. Suflul cardiac specific stenozei aortice este, de obicei, primul indiciu care il face pe medic sa suspicioneze existenta stenozei aortice.

Manevre efectuate de medic in timpul examinarii fizice:

  • masurarea tensiunii arteriale. Tensiunea arteriala scazuta este un semn al scaderii fluxului sanguin ce strabate orificiul ingustat al valvei aortice.
  • verificarea pulsului. Pulsul cardiac cu frecventa redusa, de intensitate scazuta poate indica ingustarea orificiului valvei aortice.
  • ascultarea inimii si plamanilor pentru a depista zgomote patologice. In timpul auscultatiei inimii, prezenta suflului sistolic de ejectie este un semn important care, cel mai adesea, indica o boala cardiaca valvulara. Ralurile pulmonare prezente la auscultatia plamanului indica acumularea lichidului in plaman, acesta fiind cauzat de boala valvulara.
  • examinarea membrelor inferioare. Prezenta edemului (retentie patologica de lichid in tesuturi) la nivelul membrelor inferioare indica insuficienta cardiaca.

Evaluarea gradului de stenoza

Medicul specialist va evalua severitatea stenozei prin aprecierea urmatoarelor aspecte:

  • deschiderea orificiului valvei aortice (suprafata orificiului valvular)
  • diferenta de presiune (gradient presional transvalvular) intre ventriculul stang si aorta se datoreaza obstructiei ejectiei fluxului sanguin de catre orificiul ingustat al valvei aortice

Evaluarea functiei cardiace

In prezenta stenozei severe de valva aortica insotita de simptome, afectand functia cardiaca, medicul va evalua urmatoarele:

  • dimensiunea ventriculului stang
  • functia ventriculului stang
  • orificiul valvei aortice

Ecocardiograma (ecografia cardiaca). In stenoza de valva aortica, cu ajutorul ecocardiogramei se pune in evidenta miscarea patologica a foitelor valvei aortice ingrosate. Atunci cand orificiul valvei aortice este mai mic de 1 cm patrat este vorba de o stenoza severa.

Electrocardiograma (EKG sau ECG). Aceasta evidentiaza hipertrofia ventriculara stanga (ingrosarea muschiului ventriculului stang) sau tulburari ale ritmului cardiac.

Radiografia toracica. Aceasta evidentiaza prezenta calcificarilor valvei aortice, hipertrofia ventriculara stanga sau acumularea patologica de lichid in cazul asocierii insuficientei cardiace. In unele cazuri, aorta poate fi dilatata chiar de la orificiul valvei aortice.

Cateterismul si angiografia coronariana. Cateterizarea cardiaca este una dintre cele mai precise metode care determina severitatea stenozei orificiului valvular.

Tratament: 

Tratamentul stenozei aortice depinde, de obicei, de prezenta sau nu a simptomelor. Daca simptomele sunt prezente, se indica protezarea valvei aortice (interventia chirurgicala de inlocuire a valvei aortice cu o proteza). In luarea deciziei privind tipul de tratament, anumiti factori au un rol important:

varsta (varstnicii au un risc mai mare decat media pentru complicatii aparute in urma tratamentului)

  • riscuri asociate cu tratamentul chirurgical
  • prezenta obstructiei arterelor coronare
  • experienta chirurgului specialist

In cele mai multe cazuri, daca simptomele sunt prezente, riscul de aparitie a complicatiilor este mai mare daca stenoza aortica nu este tratata, decat daca se practica interventia chirurgicala. Majoritate persoanelor (75-85%) care au simptome de stenoza aortica si refuza interventia chirurgicala mor in mai putin de 3 pana la 5 ani. In comparatie, aproximativ 2-5% dintre persoanele care au proteza de valva aortica, dar nu au insuficienta ventriculului stang vor deceda in urma interventiei chirurgicale si doar aproximativ 1% dintre persoanele cu varsta mai mica de 70 de ani care nu au insuficienta ventriculara stanga mor in urma tratamentului chirurgical.

Valvuloplastia aortica percutanata cu balon este o alternativa a chirurgiei la adolescenti sau adultii tineri si la acele persoane pentru care tratamentul chirurgical al stenozei aortice are un risc prea mare. Acest procedeu implica introducerea unui balon de dimensiuni mici (diametrul maxim de 18-23 mm) pana la nivelul orificiului ingustat al valvei aortice si umflarea acestuia pentru a dilata orificiul valvular. In timp ce acest procedeu implica un risc mai scazut decat tratamentul chirurgical al valvei aortice, de obicei, efectul este de largire temporara a inelului aortic pentru orice pacient, cu exceptia tinerilor.

Pentru cele mai multe persoane, tratamentul chirurgical de inlocuire a valvei aortice este singurul tratament eficient. Pacientul va decide impreuna cu medicul curant momentul interventiei chirurgicale de inlocuire a valvei aortice, care poate fi la momentul diagnosticarii stenozei aortice sau poate fi amanata o perioada de timp.

In functie de rezultatul investigatiilor, pacientul poate necesita si un tratament chirurgical suplimentar in timpul interventiei chirurgicale de inlocuire a valvei aortice, ca de exemplu grefa pentru bypass-ul arterelor coronariene.

Tratamentul medicamentos este necesar pentru prevenirea sau tratarea infectiilor cardiace (endocardita infectioasa) sau complicatiilor aparute in urma insuficientei cardiace. Daca se efectueaza tratamentul chirurgical de inlocuire a valvei aortice cu o valva artificiala este necesar tratamentul anticoagulant pentru a preveni formarea trombozelor (formarea de cheaguri) vaselor de sange. Sunt necesare medicamente care sa previna si sa trateze complicatiile stenozei de valva aortica.

Daca a fost inlocuita valva aortica chirurgical cu o valva mecanica, este nevoie de tratament anticoagulant (cum ar fi Heparina sau Warfarina) pentru tot restul vietii cu scopul prevenirii formarii de cheaguri de sange in jurul valvei. Unii medici recomanda administrarea de doze mici de Aspirina, concomitent cu Warfarina. Daca valva mecanica a fost inlocuita cu o valva provenita de la porc, de la inceput se va administra numai Aspirina pe o perioada de 3 luni de la operatie.

Medicii specialisti prescriu adesea antibiotice pentru a preveni endocardita infectioasa, cauza de distrugere a valvei artificiale. Multi medici recomanda tratament cu antibiotice inaintea oricarui act medical sau procedura stomatologic.

Daca apare endocardita infectioasa, medicul va prescrie tratament cu antibiotice in doze mari, pe o perioada mai lunga de timp, daca nu s-a efectuat tratament pentru prevenirea infectiei.

Daca stenoza aortica determina puls aritmic, este necesara administrarea de medicamente pentru regularizarea ritmului cardiac inainte de interventia chirurgicala.

Atunci cand apare insuficienta cardiaca, trebuie sa se administreze cu precautie medicamente precum diuretice, digitala sau betablocante pentru a imbunatati efectiv functia inimii de pompare a sangelui. Insa, aceste medicamente pot cateodata sa accentueze simptomele la cei cu disfunctie a ventriculului stang.

Tratament chirurgical

Medicul specialist recomanda inlocuirea chirurgicala a valvei aortice daca sunt simptome si nu sunt prezente alte conditii care cresc riscul interventiei chirurgicale. Simptome, precum durerea toracica (angina), sincopa (lesin), jena respiratorie (dispnee) indica o ingustare severa a valvei aotice, care fara inlocuire va scurta speranta de viata. In unele cazuri poate surveni moartea subita.

In majoritatea cazurilor, inlocuirea chirurgicala a valvei este o interventie sigura cu un mare procentaj de succes si o rata mica de complicatii. Este o operatie pe cord deschis care consta in indepartarea valvei alterate si amplasarea unei valve artificiale (mecanica sau de porcine). Sunt disponibile o mare varietate de proteze valvulare. Unele sunt fabricate din substante artificiale. Altele sunt recoltate de la animale, cel mai adesea de la porc. In cazuri rare, sunt folosite alte valve de la inima (de obicei valva pulmonara care este situata intre ventriculul drept si artera pulmonara care merge la plamani). Atunci o valva artificiala inlocuieste valva pulmonara. Acest tip de valva se foloseste la tinerii sub 25 de ani, care au cel mai mare beneficiu in urma aceastei interventii chirurgicale dificile, valva pulmonara fiind mult mai durabila, creste odata cu persoana si are cel mai scazut risc de infectie. Inlocuirea chirurgicala a valvei are mare risc la persoanele cu insuficienta a ventriculului stang sau care au avut infarct miocardic.

Medicii specialisti dezbat la ora actuala daca inlocuirea chirurgicala a valvei aortice stenozate ar trebui efectuata cand stenoza aortica nu are inca simptome. Desi aceasta abordare nu este sustinuta, unii medici specialisti cred ca inlocuirea chirurgicala trebui efectuata cat mai curand posibil dupa identificarea stenozei aortice severe, scazand astfel riscul mortii subite. Alti medici nu considera necesara interventia pana nu se dezvolta simptomatologia. Acesti medici cred ca riscul mortii subite este mai mic decat cel al interventiei chirurgicale. Daca interventia chirurgicala este amanata, trebuiesc efectuate examene medicale periodice (inclusiv electrocardiograma), fiind necesara monitorizarea modificarilor de structura ale valvei si a functiei inimii pentru a putea stabili cand este nevoie de interventia chirurgicala.

In majoritatea cazurilor cand exista simptomatologie riscul neinlocuirii valvei este mai mare decat cel al inlocuirii. In 75% din cazurile cu simptome de stenoza aortica severa, moartea survine in 3 ani daca nu se efectueaza inlocuirea chirurgicala a valvei. In comparatie, 2-5% din cei la care s-a inlocuit chirurgical valva si nu au insuficienta ventriculara stanga, mor ca rezultat la interventiei. Aproximativ 1% din persoanele sub 70 de ani si fara insuficienta ventriculara stanga mor ca rezultat al interventiei.

Riscul chirurgical este mai mare decat media la persoanele care au stenoza aortica severa, insuficienta ventriculara stanga, scaderea fractiei de ejectie. Oricum, in urma unui studiu, s-a ajuns la concluzia ca inclusiv persoanele cu risc crescut au beneficii in urma inlocuirii valvei aortice. Riscul chirurgical poate fi prea mare la persoanele care au avut anterior infarct.

 

Infarct miocardic (Atac de cord)

Generalitati: 

Ce este infarctul miocardic sau atacul de cord ?

Infarctul miocardic sau atacul de cord se manifesta prin moartea muschiului cardiac ca urmare a obstruarii bruste a arterei coronare de catre un cheag de sange.

Arterele coronare reprezinta vasele de sange responsabile de aducerea sangelui oxigenat in compartimentele cordului. Blocarea sau obstruarea uneia dintre arterele coronare determina privarea de sange si de oxigen a miocardului si determina formarea de leziuni la acest nivel. Lezionarea muschiului cardiac are ca efect aparitia durerilor de la nivelul pieptului si a senzatiei de presiune de la acest nivel. In cazul in care fluxul de sange nu se restabileste intr-un interval de 20 de minute pana la 40 de minute, se produce moartea ireversibila a muschiului cardiac. Miocardul continua sa se degenereze timp de sase pana la opt ore, timp in care infarctul miocardic este catalogat ca fiind " complet ". Vindecarea miocardului se produce imediat in urma infarctului si poate dura aproximativ opt saptamani. Asemenea ranilor produse la nivelul pielii, leziunile produse la nivelul miocardului se pot vindeca, in regiunea afectata formandu-se o cicatrice. Tesutul cicatricial nou format nu are capacitatea de a se contracta si nici de a pompa. Gradul de capacitate de pompare a cordului care se pierde este dependent de dimensiunea si de localizarea cicatricii neoformate. In trecut, infarctul miocardic avea adesea consecinte fatale, insa in ziua de azi, datorita cunoasterii simptomelor si a imbunatatirilor aduse protocolului terapeutic specific, majoritatea pacientilor care sufera infarcte miocardice, supravietuiesc.

Care sunt cauzele infarctului miocardic sau a atacului de cord ?

In majoritatea cazurilor de infarct miocardic ( 90 % ), factorul determinant este reprezentat de obstructia coronariana prin intermediul trombilor formati la nivelul fisurilor de placi aterosclerotice.

Factorii nonaterosclerotici sunt rareori incriminati, acestia fiind si foarte variati:

  • Boala coronariana obstructiva reprezentata de arteritele coronare, lues si altfel de infectii, periarteritele nodoase, lupusul eritematos sistemic, spondilitele anchilopoetice sau ingrosarile parietale.
  • Amiloidoza, micropolizaharidozele sau compresiunile extrinseci exercitate de tumorile subpericardice sau anevrismele de sinus Valsalva.
  • Emboliile formate la nivelul arterelor coronare determinate de endocarditele bacteriene, prolapsurile de valve mitrale, trombii murali de la nivelul atriilor sau a ventriculelor stangi sau mixoamele atriale.
  • Traumatismele sau alte agresiuni de natura mecanica suferite la acest nivel precum disectiile coronare in urma angioplastiei sau a coronografiei, disectiile de aorta sau traumatismele penetrante.
  • Anomaliile coronariene congenitale cu origine la nivelul aortei sau arterei pulmonare, a arterea coronare unice sau a anevrismelor coronariene.
  • Trombozele coronariene " in situ " inregistrate in policitemia vera, trombocitozele sau sindromul de coagulare intravasculara diseminata ( CID ).
  • Spasmele produse pe coronarele libere idiopatic sau in urma intreruperii administrarii de nitrati.
  • Disproportionalitatile de tip " cerere - oferta " inregistrate in valvulopatii, cordul hipertensiv, cardiomiopatia hipertrofica obstructiva, hipertensiunea arteriala prelungita, tireotoxicoza, feocromocitoame, anemie sau diverse patologii pulmonare.

Care sunt factorii de risc ai infarctului miocardic sau a atacului de cord ?

  • Fumatul.
  • Diabetul.
  • Un nivel crescut al colesterolului.
  • Hipertensiunea arteriala.
  • Antecedentele familiale de infarct miocardic.
  • Ateroscleroza manifestata prin ingrosarea arterelor.
  • Lipsa de exercitiu fizic.
  • Obezitatea.
  • Sexul masculin.
  • Stresul.
  • Consumul de bauturi alcoolice.
  • Nivelele crescute de homocisteina, fibrinogen si proteina-C reactiva.

Aterocleroza consta intr-un proces gradual in care placile sau colectiile de colesterol se depoziteaza la nivelul peretilor arteriali. Placile de colesterol determina intarirea peretilor arteriali si ingustarea lumenului arterelor. Arterele ingustate de placile aterosclerotice formate nu pot sa furnizeze suficient sange pentru mentinerea functionalitatii normale a regiunilor corespondente corporale. Ateroscleroza coronariana sau boala arterelor coronare se refera la ateroscleroza care determina intarirea si ingustarea arterelor de mici calibru care furnizeaza cordului sange oxigenat. Infarctul miocardic se produce in conditiile in care una sau mai multe dintre aceste artere sunt obstruate. Arterele coronare inconjoara cordul asemenea unei coroane. Blocajele sau obstructiile sunt datorate, in general, cheagurilor de sange formate brusc in locurile unde arterele coronare au fost ingustate timp de mai multi ani prin depunderea continua de colesterol si alte substante asemanatoare.

Angina pectorala reprezinta senzatia dureroasa resimtita la nivelul pieptului sau senzatia de presiune resimtita in conditiile in care furnizarea de sange oxigenat catre miocard incepe sa nu mai faca fata nevoilor acestuia. Atunci cand arterele coronare se ingusteaza in proportie mai mare de 50 %, arterele nu au capacitatea de a creste afluxul sanguin spre cord in timpul depunerii de efort sau in perioadele de crestere a cererilor de oxigen. Aportul insuficient de sange oxigenat la nivelul miocardului determina aparitia anginei. Ocazional, suprafetele placilor de colesterol intraarteriale pot suferi rupturi in urma carora se formeaza cheaguri sanguine pe suprafetele placilor aterosclerotice. Cheagurile formate nu permit trecerea fluxului sanguin prin lumenul arterial astfel ca se produce infarctul miocardic. Cauzele rupturilor ce determina formarea acestor cheaguri sunt necunoscute, insa factorii favorizanti sunt reprezentati de fumat sau de expunerea la nicotina, de cresterea nivelului de colesterol de tip LDL, cunoscut si sub denumirea de " colesterol rau ", cresterea nivelului de catecolamine sanguine sau adrenalina si hipertensiunea arteriala.

Cum se manifesta infarctul miocardic sau atacul de cord ?

Aproximativ un sfert dintre infarctele miocardice sunt silentioase, lipsite de manifestarea durerilor de la nivelul pieptului sau de alte simptome specifice. Durerile resimtite in caz de infarct miocardic se pot simti sub forma unei arsuri foarte puternice. Este posibil sa suferiti un infarct miocardica in cazul in care manifestati urmatoarele simptome:

  • Resimtiti o senzatie de presiune sau de durere sfasietoare la nivelul pieptului, eventual in asociatie cu  transpiratii, senzatie de greata si varsaturi.
  • Resimtiti o senzatie dureroasa care se extinde de la nivelul pieptului pana la nivelul maxilarului, a bratului stang sau a umarului stang.
  • Resimtiti o senzatie de strangere la nivelul pieptului.
  • Simtiti ca aveti lipsa de aer mai mult de doua secunde.
  • Resimtiti o senzatie de plenitudine, indigestie sau senzatie de inec, care se pot asemana cu senzatia de arsura.
  • Resimtiti o senzatie de slabiciune extrema si de anxietate.
  • Resimtiti batai rapide sau batai neregulate ale inimii, denumite palpitatii.
  • Resimtiti o senzatie de presiune, de plenitudine sau de durere, cu caracter de stransoare descrisa ca o " gheara " in mijlocul pieptului, care dureaza mai mult de cateva minute.
  • Constatati cresterea frecventei episoadelor de durere resimtite la nivelul pieptului.
  • Resimtiti o durere prelungita la nivelul abdomenului superior.
  • Resimtiti o senzatie de moarte iminenta.
  • Resimtiti senzatie de ameteala.
  • Manifestati stare de lesin.
  • Resimtiti dureri in regiunea superioara a spatelui.

Adesea, pacientii pot atribui simptomele specifice infarctului miocardic unei indigestii, starii de oboseala sau starilor de stres si drept urmare intarzie participarea la un consult medical. Prezentarea de urgenta la un control medical in prezenta simptomelor specifice infarctului miocardic este foarte importanta. Diagnosticarea timpurie si instituirea precoce a tratamentului corect poate sa salveze vieti, iar intarzierea acestora poate sa fie fatala. Infarctul miocardic se poate produce la orice ora, insa majoritatea atacurilor de cord se produc in intervalul de timp cuprins intre orele 04:00 si 10:00 ale diminetii, pe fondul cresterii nivelului de adrenalina eliberata de la nivelul glandelor suprarenale in cursul orelor diminetii. Cresterea nivelului de adrenalina poate fi incriminat si pentru producerea rupturilor placilor de colesterol.

Categorii: 
Cardiologie
Simptome: 
Ameteala
Dispepsie
Dispnee
Durere abdominala acuta
Durere toracica
Greata
Lipotimie
Palpitatii
Slabiciune
Teama (Anxietate)
Varsaturi (voma)
Diagnostic: 

Investigatiile folosite in mod uzual pentru stabilirea diagnosticului de infarct miocardic sau de atac de cord sunt urmatoarele:

  • Electrocardiograma, investigatie cunoscuta si sub denumirile de ECG sau EKG permite evaluarea gradului de lezionare a muschiului cardiac si localizarea leziunii. De asemenea, prin intermediul electrocardiogramei se poate monitoriza ritmul cardiac si frecventa cardiaca.
  • Analizele hematologice sunt realizate pentru masurarea nivelului enzimelor cardiace a caror valoare poate indica lezionarea muschiului cardiac. Enzimele cardiace sunt regasite in conditii normale la interiorul celulelor cardiace si sunt indispensabile functionarii acestora. In conditiile in care celulele miocardice sunt lezate, continutul acestora, incluziv enzimele cardiace, sunt eliberate in circulatia sanguina. Prin determinarea valorii acestor enzime cardiace, medicul specialist poate determina gravitatea infarctului miocardic si poate determina cu aproximatie momentul debutului infarctului miocardic. Nivelul de troponine este, de asemenea, masurat, acestea constituind proteinele aflate la interiorul celulelor miocardice eliberate atunci cand acestea sunt afectate de un proces de ischemie. Troponinele pot sa detecteze infarctele miocardice foarte mici.

Analizele suplimentare pot fi recomandate in functie de rezultatele obtinute in urma investigatiilor specifice si in functie de recomandarile medicului specialist. In cazul in care pacientul a suferit un infarct miocardic sau un atac de cord, specialistul parcurge etapele imediate pentru tratarea bolii. Investigatiile suplimentare ce pot fi recomandate in constinuare de catre medicul specialist sunt urmatoarele:

  • Radiografia toracica ( Rx )

Examenul radiologic sau cu raze X a toracelui permite verificarea dimensiunilor si a formei cordului si a vaselor sanguine de mare calibru de la acest nivel.

  • Scintigrafia

Examenul scintigrafic contribuie la identificarea tulburarilor de flux sanguin de la nivelul cordului. Pentru efectuarea acestui examen, la nivelul circuitului sanguin se injecteaza cantitati mici de substanta radioactiva, in general reprezentata de Thaliu. O serie de camere video speciale detecteaza radiotrasorul pe masura ce acesta circula spre cord si spre pulmoni. Ariile identificate ca primind un flux sanguin scazut de la nivelul miocardului sunt cele prin care circula o cantitate mai mica de substanta radioactiva si au aspectul unor pete intunecate la nivelul scintigramei.

  • Ecografia cardiaca

Examenul ecografic cardiac reprezinta un test imagistic ce poate fi efectuat atat in cursul unui infarct miocardic, cat si ulterior producerii unui infarct miocardic pentru evaluarea functionalitatii cordului, in special in ceea ce priveste capacitatea de pompare a sangelui, si identificarea ariilor cardiace care nu functioneaza in mod normal. Prin intermediul ecografiei cardiace se pot identifica structurile lezate in timpul infarctului ale cordului, precum valvulele sau septurile acestuia.

  • Cateterizarea cardiaca

Cateterizarea cardiaca se poate realiza in cursul primelor ore ale infarctului miocardica in cazul in care medicatia administrata nu are capacitatea de a ameliora simptomele ischemice. Cateterizarea cardiaca se poate realiza pentru vizualizarea directa a arterei obstruate si permite medicului specialist sa evalueze si sa stabileasca care este procedura optima necesara tratarii blocajului sau obstructiei.

Tratament: 

Cum se poate preveni infarctul miocardic ?

Puteti discuta cu medicul dumneavoastra despre factorii de risc ai infarctului miocardic si despre modul in care ii puteti atenua sau evita. Medicul specialist va poate recomanda urmatoarele metode de scadere a gradului de risc la care sunteti expusi in ceea ce priveste manifestarea unui atac de cord:

  • Renuntarea la fumat. In cazul in care sunteti fumatori, medicul va poate ajuta sa renuntati la acest obicei, insa in cazul in care nu sunteti fumatori este recomandat sa nu adoptati acest obicei.
  • Adoptarea si respectarea unui regim alimenta sanatos. Se recomanda sa renuntati la consumarea de alimente cu un continut bogat in grasimi saturate si in sodiu sau sare, cu scopul scaderii nivelului de colesterol si a tensiunii arteriale. Puteti apela la medicul dumneavoastra sau la un medic nutritionist pentru sfaturi apropo de ceea ce inseamna o dieta alimentara sanatoasa.
  • In cazul in care suferiti de diabet, este recomandat sa va controlati si monitorizati nivelul glicemiei in mod periodic.
  • Se recomanda practicarea de exercitii fizice in mod perioadic. Instituirea unui program de exercitii fizice poate parea dificila in conditiile in care nu ati mai facut miscare de mult timp, insa bine ar fi sa incercati sa efectuati cel putin 30 de minute de exercitii de tip aerobic, care determina cresterea frecventei cardiace, de cel putin patru ori saptamanal.
  • Se recomanda sa slabiti in cazul in care sunteti supraponderali. Medicul este cel care va poate oferi sfaturi apropo de cele mai recomandate metode de scadere ponderala.
  • In cazul in care sunteti hipertensiv se recomanda sa va controlati si monitorizati tensiunea arteriala in mod periodic.
  • Se recomanda sa controlati nivelul de stres la care va expuneti. Starile de stres controlate deficitar si starile de furie pot determina producerea unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral. Astfel, se recomanda sa puneti in aplicare tehnici de controlare a furiei si de gestionare a starilor de stres cu scopul scaderii acestui risc.

Cum poate fi prevenit un al doilea infarct miocardic ?

  • Tratamentele cu aspirina si betablocante precum Propranololul, Metoprololul sau Atenololul si-au dovedit eficienta in ceea ce priveste scaderea riscului de producere al unui infarct miocardic secundar si cresc sansele de supravietuire.
  • Renuntarea la fumat scade riscul producerii unui infarct miocardic secundar.
  • Reducerea excesului de greutate si practicarea regulata de exercitii fizice scade riscul producerii unui infarct miocardic.
  • Controlarea si monitorizarea tensiunii arteriale si a glicemiei sporeste sansele de evitare a producerii unui infarct miocardic secundar.
  • Urmarea unei diete alimentare cu un continut scazut in colesterol, mai mic de 200 de miligrame zilnic si de acizi saturati in proportie mai mica de 7 % dint totalul caloriilor au un rol important in evitarea producerii unui infarct miocardic secundar.
  • Reducerea cantitatii de colesterol LDL ( " colesterol rau " ) si cresterea cantitatii de colesterol HDL ( " colesterol bun " ). Reducerea cantitatii de colesterol LDL la o valoare inferioara celei de 100 mg / dl, in mod particular cu ajutorul medicamentelor care fac parte din grupul statinelor, reprezinta o masura de preventie a producerii de infarcte miocardice secundare. Pacientii care au o valoare a HDL colesterolului mai mica de 35 de mg / dl, sunt incurajate sa practice exercitii fizice in mod regulat si sa isi administreze medicatie cu rol de sporire a valorii de colesterol HDL.
  • Administrarea de inhibitori ai enzimei de conversie ( IEC ), care contribuie la procesul de vindecare si la imbunatatirea supravietuirii pe termen lung in cazul pacientilor, in mod particular la cei care au suferit leziuni majore la nivelul miocardului.
  • Administrarea zilnica a multivitaminelor continatoare de 400 - 800 de micrograme de acid folic contribuie la scaderea nivelelor de homocisteina din circulatia sanguina, care poate sa agraveze ateroscleroza.
  • Consumarea de alimente cu un continut bogat in acizi grasi si omega-3 precum carnea de peste si suplimentele ce contin ulei de peste este recomandata de catre specialisti. Un aport crescut de acizi grasi si omega-3 micsoreaza riscul de producere a mortii subite cauzate de infarctele miocardice.
  • Supunerea periodica consulturilor medicale de specialitate este recomandata in lunile ce succed suferirea unui atac de cord, putand fi recomandate si efectuarea testelor cardiace de efort, cu sau fara scintigrafie sau ecocardiografie, cu scopul determinarii gradului de necesitate a administrarii medicatiei suplimentare pentru prevenirea infarctelor miocardice viitoare. Mai presus de atat, investigatiile suplimentare de evaluare a riscului dezvoltarii de aritmii cardiace pot fi necesare. Toate aceste investigatii trebuie efectuate in urma discutarii cu medicul specialist.

Suferirea unui infarct miocardic reprezinta o experienta infricosatoare. Sentimentul de frica este doar unul dintre sentimentele cu care se confrunta un pacient in aceasta situatie si familia acestuia. Alte sentimente puternice si greu de suportat si gestionat in urma unui infarct miocardic sunt urmatoarele:

  • Sentimentul de furie. In urma suferirii unui infarct miocardic puteti sa deveniti furios intrebandu-va de ce a trebuit sa va aflati dumneavoastra in aceasta situatie. Ceea ce trebuie sa stiti este ca astfel de resentimente sunt normale in urma suferirii unui atac de cord.
  • Sentimentul de vinovatie. Membrii familiei se pot speria initial si se pot simti vinovati de producerea infarctului pacientului, unii simtindu-se chiar responsabili ca ar fi facut ceva ce ar fi putut determina producerea atacului de cord.
  • Starea de depresie. Starea de depresie se poate instala in mod obisnuit in urma suferirii unui infarct miocardic. Pacientul poate sa simta ca nu mai poate desfasura activitatile pe care le derula in mod normal si ca nu mai este aceeasi persoana care era inainte de suferirea atacului de cord.

Astfel de sentimente sunt complet normale, iar discutarea despre acestea cu medicul dumneavoastra, cu membrii familiei sau cu prietenii dumneavoastra va poate ajuta sa faceti fata situatiei. In urma suferirii unui infarct miocardic, pacientii trebuie sa se ingrijeasca suplimentar atat din punct de vedere fizic, cat si mental.

Tratamentul de urgenta al infarctului acut miocardic

Protocolul terapeutic in caz de infarct miocardic acut este incadrat in grupa tratamentelor de urgenta. Tratamentul de urgenta trebuie efectuat cat mai repede din momentul debutului, cu scopul de a reduce cat mai mult zona de nocroza miocardica si de a preveni complicatiile. Portiunea de muschi miocardic care moare ca urmare a lipsei de sange se poate scadea prin dizolvarea cheagurilor de sange de la nivelul arterelor coronare si prin restabilirea circulatiei sangvine.

La initierea senzatiei dureroase, puteti administra o tableta de Nitroglicerina sub limba. In cazul in care durerea nu se remite, puteti administra inca doua tablete de Nitroglicerina la interval de cinci minute. In cazul in care simptomele nu se remit dupa 15 minute, trebuie sa chemati de urgenta salvarea. Trebuie mentionat faptul ca in cazul in care tratamentul cu Nitroglicerina nu a fost recomandat de medicul dumneavoastra, nu trebuie sa administrati acest medicament deoarece exista unele boli ce pot fi agravate de acest produs.

Ambulantele moderne sunt echipate cu electrocardiografe astfel ca exista posibilitatea stabilirii unui diagnostic precoce si a initierii timpurii a tratamentului de ameliorare a durerilor toracice si cu efect antiaginos prin administrarea Nitroglicerinei sublingual si ulterior prin incorporarea intr-o perfuzie intravenoasa.

In cadrul departamentului de urgenta a unitatii medicale se precizeaza diagnosticul prin efectuarea examenului clinic si prin intermediul unei electrocardiograme. Ulterior, pacientul este transportat in cadrul unitatii de supraveghere coronariana unde se initiaza monitorizarea pacientului si administrarea tratamentului specific infarctului miocardic, care consta in urmatoarele manopere de specialitate:

  • Montarea unei linii perfuzabile intravenoase.
  • Monitorizarea permanenta a pacientului prin evaluarea tensiunii arteriale, a starii generale si prin efectuarea electrocardiogramelor.
  • Recoltarea de sange in vederea efectuarii de analize hematologice de urgenta.
  • Administrarea oxigenoterapiei.
  • Administrarea sublinguala si perfuzabila intravenoasa a Nitroglicerinei.
  • Administrarea de medicatie analgezica precum Algocalminul sau Mialginul.
  • Administrarea Aspirinei, Heparinei si eventual a Clopidogrelului.
  • Administrarea tratamentului fibrinolitic cu Streptokinaza sau alte medicamente trombolitice in cazul in care pacientul s-a prezentat la spital in mai putin de 12 ore de la initierea infarctului miocardic acut. Acest tip de medicatie are functia de a dizolva cheagurile sanguien si de a restabili fluxul sanguin normal prin lumenul arterelor coronare. Dimensiunea ariei miocardice afectate de infarct poate fi redusa in conditiile restabilirii precoce a fluxului sanguin. Timpul de actiune are o importanta majora. In cazul in care se inregistreaza intarzieri sau amanari, eficacitatea manoperelor instituite scade dramatic.
  • O alternativa de tratament pentru redeschiderea arterei coronare afectate de infarctul miocardic acut este reprezentata de angioplastia coronariana a arterei. Angioplastia coronariana se poate efectua in centrele in care exista laboratoare de cateterism.
  • Se continua tratamentul cu Heparina si betablocante precum Metoprolol, Aspirina si eventual Clopidogrel si cu alte produse medicamentoase ce imbunatatesc functia cordului, in functe de fiecare caz in parte.
  • Se instituie un tratament pentru atenuarea starii de anxietate, frecvent inregistrata la pacientii care au suferit de un infarct miocardic acut in primele 24 - 48 de ore care il succed. Tratamentul consta in administrarea Diazepamului, a Alprazolamului si a Hidroxizinului.

Tratamentul instituit difera de la pacient la pacient, fiind nuantat de starea clinica generala a pacientului, de localizarea infarctului miocardic si de aparitia sau absenta complicatiilor.

In conditii normale, pacientul este internat timp de 24 - 4 de ore in unitatea de terapie pentru coronarieni si ulterior este transferat intr-un salon de monitorizare postinfarct miocardic. Acest lucru este valabil in conditiile in care nu se inregistreaza complicatii.

  • Coronarografia reprezinta un examen cheie pentru explorarea bolii coronariene, fiind singura explorare disponibila la ora actuala pe teritoriul Romaniei, ce permite vizualizarea directa a arterelor coronare responsabile de resimtirea anginei sau de producerea infarctelor miocardice. Coronarografia este o investigatie cu functie diagnostica. Aceasta nu constituie un tratament, insa indica personalului medical de specialitate optiunea terapeutica optima pentru fiecare pacietn in parte. Coronarografia este realizata prin insertia la nivel inghinal unui tub foarte subtire denumit cateter, prin lumenul unei artere si inaintarea acestuia pana la nivelul arterelor cardiace. La acest nivel se injecteaza o substanta de contrast ce permite vizualizarea structurii arterelor coronare. Coronarografia este efectuata sub influenta anesteziei locale la nivelul membrului inferior, pacientul fiind treaz si discutand cu medicul in cursul desfasurarii procedurii si putand chiar sa vizualizeze prin intermediul unui ecran detaliile. Durata procedurii se incadreaza intre 20 si 40 de minute, aceasta fiind urmata de o perioada de timp de sedere la pat de 12 ore. Pacientii ce urmeaza a fi expusi acestei proceduri trebuie sa isi avertizeze medicul daca sufera de alergie la iod sau la compusii derivati ai iodului.

Angioplastia coronariana constituie procedeul de deschidere a arterei coronare care a suferit procesul de stenozare sau de ingustare prin intermediul unui balon care se umfla la acest nivel. Procedura de angioplastie coronariana se aseamana cu procedura de coronarografie. In urma deschiderii arterei coronare prin intermediul balonului, la acest nivel se monteaza un stent. Stentul constituie un tub care are forma unei retele metalice cilindrice, care are capacitatea de a mentine vasul de sange deschis. Prezenta stentului necesita instituirea unui tratament antiagregant plachetar aparte, indicat de medicul cardiolog.

Pacientii trebuie sa inteleaga faptul ca angioplastia si aplicarea stentului constituie tratamente eficiente numai in conditiile in care in paralel urmeaza si un tratament pentru factorii de risc coronarian. Acest tratament consta in coroborarea masurilor de scadere ponderala cu stoparea fumatului, scaderea valorii glicemiei si a lipidelor si controlarea si monitorizarea tensiunii arteriale. In caz contrar, este prezent riscul de reingustare sau restenozarea a arterei dilatate artificial.

 Medicii au la dispozitie in prezent o varietate de informatii si de tehnici utile procesului de vindecare a cordului. Drept urmare, in prezent, pacientii au parte de o ingrijire superioara in urma suferirii unui infarct de miocard, iar intervalul de timp ce trebuie petrecut in repaus postinterventional a fost diminuat. In conditii obisnuite, atunci cand fluxul sanguin de la nivelul arterelor coronare este corect, procesul de vindecare este initiat rapid. Portiunile de miocard ce au suferit leziuni permanente vor fi inlocuite de cicatrici. Sechelele pot fi minime in conditiile in care pacientii renunta la fumat, efectueaza exercitii fizice si scad in greutate, dupa cateva luni de la suferirea infarctului miocardic refacandu-se foarte bine.

In conditiile in care pacientii manifesta sechele, acestea sunt reprezentate de urmatoarele: 

  • Insuficienta cardiaca ce determina ingreunarea functiei respiratorii.
  • Persistenta anginei pectorale.
  • Aparitia tulburarilor de ritm cardiac.

Aceste tulburari trebuie depistate timpuriu deoarece manifestarea lor in urma suferirii unui infarct miocardic trebuie sa va trimit la medicul cardiolog care va adapta tratamentul in functie de rezultatele examinarii.

Perioada de convalescenta si de reabilitare

Obiectivele terapiei de recuparare in cazul pacientilor care au suferit infarcte miocardice sunt urmatoarele:

  • Formularea unui plan de refacere a capacitatilor pentru a putea trai o viata cat mai apropiata de cea normala.
  • Controlarea factorilor de risc cu scopul diminuarii riscului de repetare a infarctului miocardic.

In absenta inregistrarii de complicatii, pacientii nu trebuie sa fie supusi repausului la pat mai mult de 12 pre. Activitatea fizica zilnica trebuie reinitiata in mod progresiv si individualizat, in concordanta cu starea genrala, capacitatea fizica si varsta pacientului. 

Stadiul I ( zilele 1 - 2 de reabilitare )

In cursul primei zile postinterventionale, pacientul trebuie sa respecte repausul la pat putand sa se hraneasca singur cu ajutorul unei mese - suport. Pacientul trebuie sa primeasca asistenta completa pentru toaleta. Cu ajutorul primit din partea personalului medical si a rudelor, pacientul trebuie sa evite sa realizeze miscari pasive ale membrelor superioare si inferioare.

In cea de-a doua zi postinterventional, pacientul poate sa stea pe marginea patului sau pe fotoliu timp de 1 pana la 2 ore zilnic. Acesta poate sa miste activ membrele superioare si inferioare timp de cinci pana la zece minute zilnic.

Stadiul II ( zilele 3 - 4 de reabilitare )

Pacientul poate sa isi faca toaleta si sa se imbrace, insa pastrand pozitia de sezand. Acest se poate aseza pe un fotoliu sau un scaun oricat de des doreste si poate incepe sa se plimbe prin salon. In cursul celei de-a patra zile de reabilitare, pacientul poate face dus in picioare sau din pozitia de asezat pe un scaun pentru a scadea starea de anxietate si teama de a cadea. Pacientul poate face plimbari cu lungimea de 50 pana la 100 de metri, sub supraveghere, de cateva ori zilnic.

Stadiul III ( zilele 5 - 7 de reabilitare )

Pacientul poate sa efectueze plimbari cu lungimea de 100 de metri de cate trei ori pe zi, se pot barbieri sau spala pe cap sau pot derula alte activitati ce implica ridicarea bratelor deasupra nivelului capului. Pacientii pot urca si cobori treptele sub supraveghere. In general, rezultatele cele mai bune se obtin in conditiile in care in programul de recuperare sunt implicate mai multe persoane. Familia pacientului trebuie sa ofere multa intelegere si sa participe activ la programul desfasurat de acesta. Cu toate acestea, o familie excesiv de protectoare sau care are asteptari prea mari de la rapiditatea refacerii pacientului, ii poate intarzia progresele. Medicul specialist este cel care va indica cresterea progresiva a activitatii, exercitiile fizice recomandate si tratamentul.

Externarea pacientului

Momentul externarii pacientului variaza in functie de starea sa si de tipul de tratament administrat. Inaintea externarii, pacientii primesc recomandari clare in cee ce priveste continuarea tratamentului, regimul alimentar potrivit si activitatile fizice permise. Este posibil ca unele dintre activitatile posibile de efectuat anterior infarctului miocardic sa fie limitate in urma acestuia. Totusi, pentru majoritatea pacientilor sunt posibile adaptarile, astfel ca reluarea vietii active intr-un mod satisfacator poate fi reluata, incluzandu-se si reluarea serviciului, unde este cazul.

Recomandari la externare

  • Dupa externare se recomanda sa evitati initial depunerea de eforturi fizice importante sau sa ridicati greutati. De asemenea, este recomandat sa va odihniti de mai multe ori zilnic. Odata cu trecerea timpului, pacientii vor putea desfasura mai multe activitati in functie de modul cum le suporta.
  • Pacientii trebuie sa evite sa desfasoare orice activitate ce poate determina resimtirea de dureri toracice de tip anginos.
  • Este foarte important ca pacientii sa aiba la indemana tablete de Nitroglicerina pe care sa le foloseasca in caz de necesitate.
  • Planul pe termen lung include modalitati de reducere a factorilor de risc ce pot conduce la repetarea infarctului miocardic.
  • Renuntarea definitiva la fumat este esentiala. Pacientii care renunta la fumat sunt expusi unui risc de boli cardiace din ce in ce mai scazut de-a lungul timpului.
  • Un regim alimentar corect si sanatos este foarte important. Un regim alimentar corect implica scaderea aportului de colesterol si de grasimi. Ingestia de grasimi din lactate si din carne trebui redusa in primul rand. Includerea fructelor si legumelor proaspere in alimentatie este foarte benefica. In unele cazuri, scaderea nivelului de colesterol din sange implica necesitatea administrarii de medicamente. In cazul pacientilor hipertensivi trebuie sa se reduca si consumul de sare.
  • Activitatea fizica are, de asemenea, un rol important in perioada de recuperare desfasurata in urma unui infarct miocardic. Este foarte important sa discutati cu medicul specialist apropo de nivelul de exercitii fizice pe care puteti sa il desfasurati. Acest poate sa va puna in legatura cu un medic specialist in cardiologie recuperatorie, care va poate indruma. Sub supraveghere medicala, in cadrul departamentului de reabilitate cardiaca, activitatea fizica a pacientilor care au antecedente de infarct miocardic este monitorizata, pacientii fiind indrumati cu scopul unei cat mai bune refaceri fizice. Pacientii pot discuta cu medicul specialist lipsiti de inhibitii.
  • Activitatea sexuala se poate relua in urma efectuarii unui test de efort in cadrul unei unitati medicale. Activitatea sexuala se poate relua din momentul in care pacientul poate sa urce treptele a doua etaje fara probleme.
  • Alte masuri care trebuie luate in considerare cu scopul scaderii riscului de evenimente cardiovasculere sunt controlarea hipertensiunii arteriale, controlarea diabetului zaharat si a dislipidemiei daca este cazul, controlarea greutatii si evitarea factorilor de stres. In urma suferirii unui infarct miocardic sau in conditii de angina pectorala, administrarea de medicamente nu este suficienta. Medicatia poate fi ineficienta in cazul in care nu sunt combatuti si factorii de risc precum obezitatea, fumatul, diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala, dislipidemia sau sedentarismul.
  • Tratamentul medicamentos primit la externare trebuie respectat pe termen lung. Acesta va contine unele clase esentiale de medicamente, ce nu trebuie intrerupte fara primirea avizului de la medicul specialist.
  • Orice ajustari de doze sau de scheme terapeutice trebuie realizate doar in urma primirii avizului medical de specialitate.

Reguli pentru administrarea medicamentelor:

Antiagregantele plachetare, Aspirina in doze mici de 75 - 100 miligrame si Clopidogrel in doza de 75 miligrame pe zi sunt medicamente ce impiedica formarea cheagurilor sanguine la nivelul arterelor coronare. Acestea trebuie administrate atat in caz de angina pectorala, cat si in urma suferirii unui infarct miocardic. Pacientii carora li se recomanda un astfel de tratament trebuie sa isi anunte medicul in cazul in care au antecedente de ulcer gastric sau de ulcer duodenal sau daca sunt alergici la Aspirina.

Betablocantele precum Metoprololul, Betaxololul sau Atenololul sunt esentiale in protocolul terapeutic pentru angina si pentru infarctul miocardic, cu exceptia contraindicatiilor. Tratamentul nu trebuie intrerupt brusc si fara primirea avizului medical niciodata. In cursul tratamentului, pacientii trebuie sa urmareasca ca frecventa batailor cardiace sa nu scada sub valoarea de 60 de batai pe minut.

Inhibitorii de enzima de conversie ( IEC ) precum Captopril, Enalapril, Ramipril, Perindopril, Trandolapril sau Lisinopril reprezinta atat terapia antihipertensiva, cat si terapia specifica fazei post - infarct sau antianginoasa pe termen lung. Aceste medicamente au un rol foarte important in protocolul terapeutic al insuficientei cardiace. In cazul in care pacientii supusi acestui tratament manifesta tuse seaca care nu raspunde la tratamentul antitusiv timp de cateva saptamani, trebuie sa se ia in considerare inlocuirea inhibitorilor de enzima de conversie primiti cu altii care apartin aceluiasi grup medicamentos.

Blocantele canalelor de calciu precum Amlodipina, Felodipina sau Diltiazemul constituie tratamentul hipertensiunii arteriale si a insuficientei coronare sau a spasmului coronarian. Acestia se pot adauga in planul terapeutic formulat de medicul cardiolog daca este cazul.

Nitratii, al caror cel mai important reprezentant este Nitroglicerina, nu trebuie sa lipseasca de la indemana acestor pacienti. Nitroglicerina se va administra in cazul resimtirii de dureri anginoase, insa fara sa se depaseasca doza de trei tablete la un interval de cate cinci minute, timp in care se cheama salvarea. Nitratii cu actiune prelungita trebuie administrati in perioadele in care se constata dureri anginoase, tratamentul putand sa fie intrerupt in perioadele in care nu se inregistreaza simptome specifice.

Statinele precum Simvastina, Atorvastatina, Fluvastatina sau Rosuvastatina se administreaza in cazul in care nivelul colesterolului este crescut sau in conditiile prezentei mai multor factori de rosc coronarian. Acestea se administreaza in doza unica zilnic si in cursul serii. Tratamentul cu statine nu exclude respectarea regimului alimentar cu un continut scazut in grasimi de origine animala.

Controalele medicale necesare in urma suferirii unui infarct

In urma suferirii unui infarct miocardic acut sau dupa debutul anginei pectorale, pacientii trebuie sa participe la controale cardiologice periodice. Pacientii trebuie sa discute cu un medic specialist cardiolog despre programul controalelor medicale ce trebuie efectuate.

Hipertensiunea arteriala

Generalitati: 

Ce este hipertensiunea arteriala?

Hipertensiunea arteriala reprezinta cresterea persistenta a presiunii sistolice si diastolice peste valorea de 140 mm Hg a tensiunii arteriale sistolice si peste 90 mm Hg a tensiunii arteriale diastolice. Este o afectiune foarte frecventa, dar diagnosticul este foarte simplu. De cele mai multe ori este descoperita intamplator. Este o afectiune tratabila, care netratata duce la complicatii majore.

Principalele organe tinta afectate sunt:

  • cordul (cardiopatie hipertensiva)- hipertrofia concentrica a ventriculului stang
  • rinichii- nefroangioscleroza benigna
  • encefalul-hemoragie cerebrala

Clasificare:

Din punct de vedere etiologic se clasifica in:

  • esenţiala (90-95%)
  • secundara

Dupa valorile tensiunii arteriale:

  • HTA usoara (stadiul I)->TA sistolica intre 140-159 si TA diastolica intre 90-99 mmHg
  • HTA medie (stadiul II)->TA sistolica  intre 160-179 si TA diastolica intre 100-109 mmHg
  • HTA severă (stadiul III)->TA sistolica intre 180-210 si TA diastolica intre 110-119 mmHg
  • HTA foarte severă (stadiul IV)->TA sistolica > 210 si TA diastolica > 120 mmHg

Dupa formula sfingomamometrica:

  • sistolodiastolica
  • sistolică: izolata sau predominant sistolica

Tensiunea arteriala depinde de debitul cardiac, rezistenta vasculara periferica, elasticitatea vaselor mari si vascozitatea sangelui.

HTA sistolica apare în cresterea debitului cardiac sau în scaderea elasticitatii arterellor mari,
HTA diastolica apre în cresterea rezistentei vasculare periferice (poate ↑ şi TA sistolica).

Hipertensiunea arteriala esentiala:

Factori favorizanti:

  • ereditatea
  • varsta
  • stressul
  • consum de alcool
  • fumatul
  • sedentarismul

Simptomatologia:

  • cefalee occipitala,matinala,la trezire
  • ameteli, acufene, vertij
  •  palpitatii, dispnee
  • afectare cerebral: encefalopatie, AVC
  • afectare renala: oligurie, poliurie, retentie azotata
  • la examenul obiectiv: accentuarea zgomotului II la aorta
  • semne de hiperlipemie

Stadii:

  • stadiul I: HTA fara modificari pe organele tinta
  • stadiul II:semne de suferinta renala
  • stadiul III: complicatii pe organele tinta (hemoragii cerebrale,encefalopatie,insuficienta renala)

Hipertensiunea arteriala secundara

Cauze renale:

  • HTA renoparenchimatoasa: nefropatii glomerulare, nefropatii tubulo-interstitiale, colagenoze, diabet zaharat, guta, rinichi polichistic, TBC

Clinic prezinta semnele nefropatiei

  • HTA renovasculara: ATS arterelor renale, stenoza displazica a arterelor renale, arterita, tromboza, embolii arteriale,coarctaţia aortei, stenoza anastomozei posttransplant, compresiuni extrinseci (chist, hematom, tumori)

Mecanism de producere: activarea sistemului renina-angiotensina-aldosteron.

Cauze endocrine:

Hiperaldosteronism primar (sindromul Conn)

  • HTA
  • manifestarile deficitului de K: poliurie, polidipsie, astenie musculara, parestezii,paralizii, extrasistole, modificări ECG
  • în ser: cresterea Na, scaderea K, alcaloze metabolice
  • în urina: cresterea K, Na normal, pH alcalin
  • aldosteron crescut în ser, test la spironolactona

Sindromul Cushing

  • HTA
  • obezitate faciotronculara
  • hirsutism
  • tulburari de glicoreglare: DZ
  • vergeturi rosii,osteoporoza

Feocromocitom

  • HTA paroxistica sau permanenta
  • cefalee, transpiratii, tahicardie (palpitatii)
  • tremor, anxietate, paloare,slabire,hiperglicemie
  • cresterea acidului vanilmandelic în urină (> 7 mg/24 h)
  • test de liza cu regitina (5 mg i.v.) ,
  • test de supresie la clonidina (0.3 mg p.o.) ,

Cauze cardiovasculare

  • coarctatie de aorta: stenoza istmului aortic ce poate determina HTA în jumatatea superioara a corpului
  • BAV grad III
  • insuficienta aortic
  • sindrom hiperkinetic
  • fistule arterio-venoase
  • ATS

Cauze neurologice

  • tumori
  • traumatisme craniene

Cauze medicamentoase

  • anticonceptionale orale (femei peste 35 de ani,  supraponderale, fumatoare)
  • corticosteroizi, ACTH
  • AINS: fenilbutazona,indometacin
  • cocaina
Categorii: 
Cardiologie
Simptome: 
Ameteala
Amorteala degetelor
Astenie
Cefalee
Crampe musculare
Deficit de concentrare
Deficit de memorare
Dispnee
Durere in piept
Furnicaturi
Hemoragie nazala
Insomnie
Palpitatii
Sangerari vaginale anormale
Slabiciune
Tiuit in urechi ( Tinitus )
Transpiratia excesiva
Urinare frecventa (polakiurie)
Varsaturi cu sange proaspat
Vedere neclara
Vertij
Diagnostic: 

Se va masura tensiunea arteriala cu ajutorul tensiometrului, se va stabili etiologia, stadiul in care se afla pacientul.

Examenul fundului de ochi.

EKG evidentiaza complicatiile cardiace.

Radiografia toracica evidentiaza HVS.

Ureea, creatinina, sumarul de urina evidentiaza complicatiile renale ale HTA .

Factori de diagnostic nefavorabil:

  • varsta tanara
  • sex masculin
  • rasa neagra
  • valori constant mari ale TA
  • fumat, DZ, hipercolesterolemie,obezitate
  • lipsa de raspuns la tratament
  • prezena complicatiilor
Tratament: 

Profilactic: evitarea factorilor de risc cardiovascular
Curativ: igienodietetic: regim alimentar hiposodat, efort fizic moderat, scadere in greutate, evitarea grasimilor animale, alcoolului, tutunului.
Tratament medicamentos: diuretice, betablocante, IECA, blocante de calciu

Tratamentul hipertensiunii arteriale se realizeaza pe parcursul intregii vieti.

Bibliografie: 
<p>http://www.mayoclinic.com/health/high-blood-pressure/DS00100/DSECTION=lifestyle-and-home-remedies <br>http://en.wikipedia.org/wiki/Hypertension <br>http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/000468.htm <br>http://www.nhlbi.nih.gov/health/dci/Diseases/Hbp/HBP_WhoIsAtRisk.html <br>http://www.wrongdiagnosis.com/h/hypertension/ <br>http://womenshealth.about.com/cs/highbloodpressur/a/hypertentionhbp.htm</p>

Fibrilatia ventriculara

Generalitati: 

Ce este fibrilatia ventriculara ?

Fibrilatia ventriculara defineste tulburarea ritmului cardiac caracterizata de contractiile rapide, dezorganizate si ineficiente ale ventriculelor. Fibrilatia ventriculara este o forma de aritmie capabila sa puna in pericol viata persoanei afectate. In aceasta situatie, cordul pacientului mai curand tremura decat bate, putand sa atinga frecventa de 350 de batai intr-un minut. Ca si consecinta, volumul de sange ajuns la nivelul cordului, creierului si in restul organismului se reduce sever. Fibrilatia ventriculara determina pierderea imediata a cunostintei, fiind si principalul factor determinant de stop cardiac si moarte subita. Fara asigurarea interventiei medicale specializate, fatalitatea se poate instala in doar cateva minute.

Fibrilatia ventriculara reprezinta o urgenta medicala cardiaca si necesita ajutor medical specializat imediat. Cercetatorii au conchis ca pacientii aflati in timpul crizei de fibrilatie ventriculara, nu pot sa supravietuiasca mai mult de 4 sau 5 minute fara sa sufere afectarea severa a organelor sau decesul. Fibrilatia ventriculara este o afectiune frecvent inregistrata pe teritoriul Europei, in special in regiunea tarilor nordice, iar incidenta anuala a mortalitatii survenite prin acest mod este de 6 la 10.000 de situatii de fatalitate determinata de patologia cardiaca. Sondajele realizate au concluzionat ca persoanele de sex masculin sunt mult mai frecvent afectate in comparatie cu cele de sex feminin, urmand ca dupa atingerea varstei de 70 de ani, procentele sa se echilibreze. Varfurile de incidenta ale fibrilatiei ventriculare sunt stabilite ca fiind in primele sale luni de viata si intre varstele de 55 si 75 de ani.

Cum apare fibrilatia ventriculara ?

Tahicardia se manifesta prin cresteri anormale ale frecventei batailor cardiace. Tahicardia poate fi supraventriculara atunci cand are origine la un nivel superior ventriculelor si ventriculara atunci cand originea tulburarii este la nivel ventricular. Fiziologic, impulsul electric al fiecarei batai cardiace se afla la nivelul nodulului sinoatrial, dupa care este propagat in regiunea atriilor, ajungand la nodulul atrioventricular de unde este transmis cu ajutorul fasciculului Hiss si al retelei Purkinje, la nivel ventricular. Nodulul atrioventricular este zona in care se limiteaza frecventa cu care se dafasoara impulsurile electrice cardiace ce sunt ulterior transferate catre ventricule. Tahicardia este datorata anomaliei de producere si transmitere a impulsurilor electrice. Impulsurile electrice raman captive la nivelul acestui circuit electric anormal care stimuleaza bataia frecventa a cordului. In cazul in care circuitul electric anormal se formeaza la un nivel superior nodulului atrioventricular, aceasta poarta denumirea de aritmie supraventriculara, iar daca circuitul electric anormal se formeaza la nivelul sau sub nivelul ventriculelor, termenul folosit este cel de aritmie ventriculara.

Pentru a fi clasificata ca si tahicardie ventriculara, frecventa cardiaca trebuie sa atinga valori cuprinse intre 150 si 250 de batai pe minut, iar circuitul electric sa se defasoare dupa un model anume. In cazul fibrilatiei ventriculare se ating valori mai mari de 350 de batai pe minut, batai care se desfasoara intr-un mod haotic, fara urmarea unui model anume.

Care sunt cauzele aparitiei fibrilatiei ventriculare ?

Factorii cauzali ai fibrilatiei ventriculare sunt aceiasi ca si in caul extrasistolei si a tahicardiei ventriculare:

  • Infarctul miocardic sau moartea localizata a muschiului inimii, care determina si blocajul brusc al arterei coronare.
  • Hipertensiunea arteriala.
  • Cardiomiopatiile care afecteaza functionalitatea muschiului cardiac. Astfel de cardiomiopatii sunt cardiomiopatia ischemica, cardiomiopatia dilatativa, cardiomiopatia hipertrofica sau insuficienta cardiaca congestiva.
  • Bolile valvulare cardiace precum stenoza aortica.
  • Malformatiile cardiace cu caracter congenital.
  • Tulburarile ritmului cardiac sau aritmiile desfasurate ca sindrom de preexcitare cardiaca sau ca bloc de conducere intracardiac.
  • Nivelul scazut de potasiu din sange sau hipokalemia, nivelul scazut de magneziu din sange denumit hipomagneziemie, nivelul crescut de potasiu din sange numit hiperkalemie, acidoza metabolica sau alte tulburari de echilibru acido-bazic. Pacientii supusi tratamentului cu medicatie diuretica pot suferi si de hipokalemie sau hipomagneziemie.
  • Bolile neurologice precum convulsiile, accidentele vasculare cerebrale ischemice sau hemoragice.
  • Hipoxia sau nivelul redus de oxigen din sange si hipercapnia sau nivelul ridicat de dioxid de carbon din sange. Hipoxia este inregistrata in caz de afectiuni pulmonare precum emfizemul pulmonar sau boli pulmonare obstructive cronice.
  • Hipotermia definita ca si scaderea temperaturii corporale sub valoarea de 35 de grade Celsius.
  • Medicamentele precum digoxinul, aminofilina, antidepresivele triciclice, amitriptilina, pseudoefedrina, fluoxetinele sau efedrina.
  • Substantele stupefiante precum cocaina, ecstasy sau amfetaminele.
  • Inflamatia muschiului cardiac denumita miocardita.
  • Contuziile cardiace, interventiile chirurgicale la nivelul cordului sau electrocutarea.
  • Tamponada cardiaca sau totalitatea tulburarilor determinate de prezenta lichidului sub presiune la nivel pericardic.
  • Disectia de aorta caracterizata prin ruptura longitudinala la nivelul tunicii medii din peretele arterial aortic.

Fibrilatia ventriculara poate sa afecteze si persoanele aparent sanatoase, insa de cele mai multe ori sunt afectate persoanele cu factor de risc pentru evenimente de natura cardiaca. Factorii de risc pentru fibrilatii ventriculare sunt prezenti la persoanele fumatoare, hipertensive sau diabetice. Fibrilatiile ventriculare idiopatice, care nu au cauze elucidate, sunt responsabile pentru fatalitatile subite in proportie de 1 %, Incidenta este de 14% la pacientii cu varste mai tinere de 40 de ani si de 3 % in cazul persoanelor afectate de fibrilatii ventriculare fara sa sufere infarcte miocardice asociate.

Care sunt factorii de risc pentru fibrilatia ventriculara ?

  • Bolile cardiace precum infarctele miocardice, insuficientele cardiace, anginele pectorale, hipertensiunea arteriala sau malformatiile cardiace congenitale. Malformatiile cardiace congenitale sunt prezezente inca de la nastere si afecteaza compartimentele cardiace sau valvele cordului.
  • Interventiile chirurgicale suferite la nivelul cordului.
  • Antecedentele familiale de boli cardiace.
  • Diabetul zaharat.
  • Hipercolesterolemia sau nivelul crescut de colesterol din sange.
  • Consumul de bauturi alcoolice, droguri sau fumatul.
  • Obezitatea.
  • Dietele alimentare bogate in grasimi.
  • Stilurile de viata sedentare.
  • Starile persistente de stres.
  • Inaintarea in varsta.

Care sunt simptomele fibrilatiei ventriculare ?

Fibrilatiile ventriculare debuteaza brusc prin pierderea starii de cunostinta, sincopa sau lesin. Pierderea cunostintei este datorata intreruperii fluxului de sange care oxigeneaza creierul. Astfel, in cazul fibrilatiei ventriculare, persoanele afectate nu sunt reactive. Alte simptome prezente la persoanele afectate de fibrilatii ventriculare sunt stoparea respiratiei si stoparea activitatii cardio - circulatorii identificabile prin pulsul absent la nivelul arterei carotide. In unele cazuri, supravietuitorii au manifestat cu circa o ora inaintea episodului de fibrilatie ventriculara urmatoarele simptome:

  • Palpitatii, definite ca senzatii de batai cardiace mult mai frecvente si neregulate.
  • Senzatie de ameteala.
  • Stare de slabiciune.
  • Stare de oboseala.
  • Reaspiratie dificila sau dispnee.
  • Senzatie dureroasa la nivelul toracelui. Senzatia resimtita in acest caz are caracteristicile durerii anginoase declansate de insuficienta volumului sanguin ajuns la nivelul cordului.
  • Tahicardia sau accelerarea frecventei batailor cardiace la mai mult de 90 de batai pe minut.

Care sunt complicatiile fibrilatiei ventriculare?

Fatalitatea subita reprezinta complicatia cel mai frecvent intalnita in cazul fibrilatiei ventriculare. Supravietuitorii unui episod de fibrilatie ventriculare pot suferi si complicatii precum:

  • Starea comatoasa.
  • Tulburarile de ordin neurologic asemanatoare celor inregistrate in cazul accidentelor vasculare cerebrale.
  • Afectiunile miocardice.
  • Aritmiile de postdefibrilare sau tulburari ale ritmului cardiac survenite in urma episodului de fibrilatie ventriculara.
  • Pneumonia de aspiratie ca rezultat al bacteriilor si a altor elemente inspirate la nivelul pulmonilor.
  • Leziunile determinate de manevrele de resuscitare energice precum coastele rupte.
  • Leziunile tegumentare datorate resuscitarii cu ajutorul defibrilatorului.
Categorii: 
Cardiologie
Simptome: 
Ameteala
Astenie
Dispnee
Durere in piept
Palpitatii
Slabiciune
Tahicardie
Diagnostic: 

Examenul clinic

In cadrul examinarii clinice realizate de medicul specialist se pot constata urmatoarele semne:

  • Pulsul de la nivelul arterelor de mare calibru absent si remiterea zgomotelor cardiace.
  • Masurarea tensiunii arteriale este imposibila.
  • Zgomotele respiratorii nule.
  • Starea de inconstienta a pacientului.
  • Pacientul nu raspunde la stimulii aplicati.

Ascultatia cordului cu ajutorul stetoscopului este un examen valoros pentru stabilirea diagnosticului fibrilatiei ventriculare, insa aparatura moderna identifica tulburarile de ritm cardiac cu o acuratete mult marita.

Electrocardiograma (EKG)

Electrocardiograma este considerata cel mai potrivit instrument de diagnostic al fibrilatiei ventriculare sau a oricarui alt tip de aritmie. Elecrocardiograma reprezinta traseul impulsurilor de natura electrica ale cordului, inregistrat prin intermediul unor electrozi de mici dimensiuni conectati la electrocardiograf, electrozi care se fixeaza in regiunea pieptului. Traseul ECG inregistrat in cazul fibrilatiei ventriculare este caracterizat astfel:

  • Traseu ondulat cu unde de diferite dimensiuni.
  • Frecventa cardiaca variabila intre 150 si 300 de batai pe minut.
  • Imposibilitatea identificarii undei P, a complexului QRS sau a undei T.

Analizele de sange

Pentru diagnosticarea fibrilatiei ventriculare sunt utile urmatoarele determinari medicale:

  • Nivelul potasiului, magneziului si a calciului din sange.
  • Titrul de substante medicamentoase sau substante stupefiante din sange. In cazul substantelor medicamentoase se urmareste cantitatea de digoxin sau de amiofilin din sange.
  • Enzimele miocardice precum creatinfosfokinaza si troponinele se dozeaza pentru diagnosticarea infarctului miocardic acut.
  • Gazele sanguine se dozeaza pentru obiectivarea acidozei sau a hipoxemiei.
  • Determinarea nivelului de peptid natriuretic de tip B se realizeaza pentru diagnosticarea insuficientei cardiace pasibile de a determina fibrilatia ventriculara.

Radiografia toracica

Radiografia toracelui evidentiaza prezenta cardiomegaliei sau a cordului cu dimensiuni marite, a edemului pulmonar caracterizat de invadarea alveolelor pulmonare cu plasma sanguina care traverseaza peretii capilarelor, a leziunilor de natura traumatica sau a pneumoniilor de aspiratie.

Ecocardiografia

Ecocardiografia se realizeaza prin intermediul ultrasunetelor si este utila pentru obtinerea de imagini de la nivelul atriilor, a ventriculelor, valvelor sau a pericardului. Utilitatea ecocardiografiei este demonstrata in ceea ce priveste masurarea dimensiunilor compartimentelor cardiace, a fortei de contractie a miocardului, determinarea grosimii peretilor cardiaci si evaluarii gradului de functionalitate a valvelor. Ecocardiografia este folosita si pentru diagnosticarea prolapsului valvei mitrale, a hipertrofiei cardiace, infarctului miocardic sau a cardiomiopatiilor. De asemenea, investigatia este utila pentru calcularea fractiei de ejectie a ventriculului stang, mai exact, a cantitatii de sange pompate de ventriculul stang pe durata unei contractii cardiace.

Studiile electrofiziologice

Studiile electrofiziologice reprezinta explorari mult mai complexe. Pentru realizarea acestora sunt folosite sonde cu dimensiuni foarte mici care sunt prevazute cu electrozi. Sondele se introduc prin lumenul venos de la nivelul antebratului sau a piciorului si sunt impinse pana la nivelul cordului. Sondele sunt prevazute cu electrozi care detecteaza tesutul muscular cardiac responsabil de redirectionarea sau blocarea semnalelor electrice cu provenienta la nivelul nodulului sinusal. Aceste investigatii electrofiziologice se efectueaza in urma diagnosticarii bolii ischemice sau a afectarii structurii cardiace. Nu sunt indicate pacientilor a caror fibrilatie ventriculara a survenit in primele 24 - 48 de ore dupa suferirea unui infarct miocardic acut, decat in conditiile in care pacientul are antecedente de crize de fibrilatie ventriculara. Mecanismul acestei explorari consta in stimularea artificiala si controlata a atriilor si a ventriculelor cu scopul de a depista prezenta sau absenta fibrilatiei ventriculare.

Tratament: 

Fibrilatia ventriculara reprezinta o urgenta medicala, astfel ca tratamentul adecvat si precoce are o importanta vitala. Orice minut conteaza pentru prevenirea mortii subite cardiace.

Defibrilarea

Cea mai potrivita manopera terapeutica in cazul fibrilatiei ventriculare o reprezinta defibrilarea. Defribilatoarele sunt dispozitivele care pot restabili ritmul normal al cordului prin intermediul socurilor electrice aplicate in regiunea toracelui. Defibrilarea se realizeaza cu ajutorul a doua padele fixate pe torace. Prin intermediul acestor padele, pacientului ii este administrat un soc electric cu o intensitate cuprinsa intre 300 si 360 de Jouli cu scopul de a se reseta ritmul cardiac anormal. In cazul fibrilatiei ventriculare, defibrilarea este eficienta in conditiile in care este realizata imediat dupa instalare, avandu-se in vedere faptul ca in primele patru minute de la debutul fibrilatiei ventriculare se poate produce decesul. Astfel, defibrilarea realizata in primele 3 - 5 minute de la instalarea fibrilatiei ventriculare poate sa dubleze sau chiar sa tripleze sansele de supravietuire. In urma studiilor efectuate s-a concluzionat ca in conditiile in care defibrilarea este efectuata in primul minut de la debutul episodului cardiac, sansele de supravietuire sunt mai mari de 90 %. Totodata, pe masura ce trece cate un minur, sansele de supravietuire scad in proportie de 10 %. Dupa trecerea a patru minute, restul organelor sunt afectate ireversibil, iar riscul de dezvoltare a complicatiilor precum handicapul pe perioada nedeterminata, creste in mod dramatic.

Resuscitarea cardio - respiratorie

Resuscitarea cardio - respiratorie ajuta la castigarea de timp pana la defibrilatorul devine disponibil. Prin resuscitarea cardio - respiratorie se furnizeaza oxigen la nivelul organelor vitale, insa nu se poate realiza restabilirea ritmului cardiac normal. Resuscitarea cardio - respiratorie trebuie initiata cat mai curand dupa debutul episodului de fibrilatie ventriculara. Pentru efectuarea masajului cardiac extern sunt folosite ambele maini, cu coatele intinse si degetele intrepatrunse si ridicate de la nivelul toracelui. Contactul cu pielea pacientului nu se intrerupe, iar frecventa trebuie sa fie de 100 de compresiuni pe minut si sa se exercite o presiune adecvata pentru comprimarea sternului de 4 - 5 cm, timpul de compresie fiind egal cu cel de decompresie.

Respiratia artificiala gura la gura reprezinta o manopera de ventilatie a pacientului efectuata prin pensarea narilor acestuia si aplicarea etansa a gurii resuscitatorului la nivelul gurii intredeschise a persoanei afectate, eventual prin intermediul unei batiste. Barbia pacientului se mentine ridicata si se expira lent, timp de o secunda, pana in momentul in care se observa expansiunea toracelui. Ulterior, resuscitatorul se ridica pentru facilitarea eliminarii pasive a aerului expirat de la nivelul pulmonilor pacientului. Se executa si o a doua respiratie artificiala, dupa care se procedeaza la initierea compresiunilor toracice. Resuscitarea cardio - respiratorie consta in efectuarea alternativa a 30 de compresii toracale externe cu doua respiratii artificiale. Manopera se poate realiza de catre unul sau doi resuscitatori pana in momentul sosirii personalului medical specializat sau pana cand respiratiile spontane ale persoanei afectate sunt reinitiate.

Tratamentul medicamentos

Medicatia este disponibila pentru supravietuitorii episoadelor de fibrilatie ventriculara. Aceasta are rolul de a trata boala primara precum hipertensiunea arteriala sau boala coronariana.

Medicatia antiaritmica precum amiodarona, bretiliniul, sotalulu, lidocaina sau procainamida poate fi de asemenea prescrisa de catre medicul specialist. Procesul terapeutic trebuie supravegheat indeaproape de catre personalul medical cu scopul detectarii oricaror posibile efecte secundare care pot consta in declansarea aritmiilor, a hipotensiunii arteriale, bradicardiei sau a asistolei. Medicamentele antiaritmice functioneaza pe principiul alterarii conducerii ionice a sodiului si a potasiului prin intermediul membranei miocardice si a canalelor de conducere ionica. Antiaritmicele sunt recomandate atunci cand defibrilarea esueaza sau atunci cand dupa realizarea defibrilarii cu succes cu scopul prevenirii recurentelor.

Vasopresoarele precum vasopresina sau epinefrina se folosesc cu scopul cresterii presiunii de perfuzie la nivelul vaselor cordului, ameliorandu-se in acest fel irigarea inimii.

In functie de circumstantele clinice si de afectiunile asociate, se poate utiliza o gama variata de medicamente precum sulfatul de magneziu, betablocante ca si propranololul sau bicarbonat de sodiu in caz de hiperkalemie declansatoare.

In situatia instalarii starii comatoase, se recomanda mentinerea acestuia timp de cateva ore in stare de hipotermie pentru reducerea risului de mortalitate si imbunatatirea prognosticului.

Implantarea de defibrilator cardioverter

Terapia de lunga durata poate sa impuna implantul unui defibrilator de tip cardioverter ( ICD ). Acest dispozitiv faciliteaza monitorizarea ritmului cardiac si face posibila administrarea unui soc de natura electrica pentru corectarea aritmiilor. Supravietuitorii fibrilatiilor ventriculare aflati la risc de a suferi si alte episoade de acest fel necesita implantarea defibrilatoarelor cardioverter pentru diminuarea riscului recidivelor si pentru cresterea sanselor de supravietuire in cazul aparitiei recurentei.

Flutter atrial

Generalitati: 

Ce este flutter-ul atrial?


Termenul de flutter atrial este utilizat pentru a desemna o tulburare de ritm cardiac, relativ benigna, caracterizata prin contractii atriale ce se succed regulat si rapid, fara nici o pauza. Cu alte cuvinte, atriile se contracta in mod regulat si coordonat la o frecventa mare , cuprinsa intre 250-350 de contractii pe minut.
Inima este formata din 4 camere: 2 atrii si 2 ventricule. Atriile primesc sangele de la vene si ventriculele ejecteaza sangele prin artere. Flutterul atrial este definit drept contractia rapida a atriilor, ceea ce conduce la contractia rapida a ventriculelor situate dedesubt. Flutterul poate fi:

  • paroxistic (care survine brusc sau atinge maximum de intensitate), situatie in care este precipitat de obicei de unii factori cum ar fi pericardita sau insuficienta respiratorie acuta
  • persistent (care dureaza un timp indelungat).


Care sunt cauzele aparitiei flutter-ului atrial?


Pot fi identificate doua tipuri de cauze : cauze cardiace ( flutter-ul atrial se datoreaza unei boli de inima) si cauze non-cardiace ( flutter-ul atrial este o manifestare sau este indus de o alta boala decat cardiaca).
Cauzele cardiace sunt reprezentate de:

  • Afectarea valvei mitrale (stenoza sau insuficienta mitrala)
  • Hipertrofie cardiaca
  • Infarct miocardic
  • Pericardita- este o inflamatie a pericardului care se poate produce datorita unei infectii virale sau bacteriene. Pericardul este un sac care imbraca inima.
  • Miocardita-este o inflamatie a muschiului inimii.
  • Hipertensiunea arteriala
  • Flutterul atrial este foarte frecvent intalnit in prima saptamana dupa operatiile pe cord deschis

Cauzele non-cardiace sunt reprezentate de:

  • Hipertiroidie- niveluri ridicate de hormoni tiroidieni
  • Infectie a plamanilor
  • Embolie pulmonara - este obstruarea vaselor pulmonare cu sange coagulat, care are originea mai frecvent la nivelul venelor membrelor inferioare sau la nivelul inimii.
  • Consumul de alcool poate fi de asemenea responsabil de aparitia flutter-ului atrial.
  • Flutter-ul atrial poate sa apara dupa consumul de medicamente cum ar fi quinidina, digoxin.

Flutter-ul atrial este, uneori (in 25% din cazuri) fara sa se poata specifica etiologia (cauza). Acesta se numeste flutter atrial idiopatic.


Cum apare flutter-ul atrial?


Flutter-ul atrial apare atunci cand impulsurile electrice (plecate de la nodulul sinoatrial) merg pe o cale anormala prin atrii, de obicei este vorba de o miscare circulara in jurul valvei tricuspide in atriul drept.
Impulsurile electrice anormale fac ca atriile sa se contracte foarte rapid, de obicei aproximativ 250-350 de batai pe minut. Ritmului cardiac normal este de 50-100 batai pe minut. Aceste contractii rapide sunt incetinite cand ajung la nivelul nodulului atrio-ventricular, astfel doar o parte din contractiile de la nivelul atriilor ajung la ventricule. Inima bate intr-un ritm regulat, dar bate prea rapid. Acest tip de ritm se numeste tahicardie (frecventa cardiaca crescuta). Flutter atrial, pentru ca provine de la nivelul atriilor este uneori numita tahicardie supraventriculara (deasupra ventriculelor).
Flutter-ul atrial se datoreaza unei bucle pe circuitul impulsului electric cardiac, responsabil de circulatia rapida a impulsului electric in atrii. Nodulul atrioventricular, care asigura transmiterea impulsuri electrice de la atrii spre ventricule, nu conduce fiecare impuls electric, astfel actioneaza ca un filtru si protejeaza ventriculele de frecventa atriala foarte mare. Astfel,raspunsul ventricular (contractia venticulara) nu este observat la toate, ci la 2, 3 sau 4 contractii atriale. Aceasta se vorbeste de flutter atrial 2/1, 3/1 sau 4/1.


Care sunt simptomele flutter-ului atrial?


In jumatate din cazuri, pacientul acuza palpitatii (o senzatie de batai ale inimii mult mai rapide si mai putin regulate decat de obicei) de durata variabila, in unele cazuri cateva ore sau permanente. Senzatia de constrictie sau greutate la nivelul pieptului si anxietatea (teama) sunt frecvente in timpul crizei de flutter atrial.
Principalul efect al flutter-ului atrial este acela ca inima nu poate pompa eficient sangele catre organe deoarece este redusa perioada de umplere cardiaca cu sange. Cand sangele nu este pompat eficient, organele vitale (inima si creierul) nu primesc suficient oxigen din sange ceea ce poate duce la aparitia urmatoarelor simptome:

  • Confuzie
  • Ameteli
  • Lesin sau sincopa
  • Oboseala sau slabiciune generalizata
  • Scurtare respiratiei cand pacientul este in pozitie culcata
  • Dispnee (respiratie dificila)


Care sunt complicatiile flutter-ului atrial?
Flutter-ul atrial este responsabil de contractia ineficienta a atriilor ceea ce favorizeaza stagnarea sangelui la nivelul atriilor. Aceasta stagnare a sangelui poate fi responsabila de aparitia cheagurilor ce pot migra de-a lungul arterelor, in special la nivelul creierului. Astfel, flutter-ul atrial se poate complica cu un accident vascular cerebral,ce poate fi responsabil de aparitia unei hemiplegii (paralizie care afecteaza o jumatate ,stanga sau dreapta, a corpului). Emboliile sistemice (migrarea cheagului de sange) sunt mai rare in flutterul atrial decat in cazul fibrilatiei atriale.
O alta complicatie este scaderea fortei de contractie a inimii care poate duce la aparitia edemului pulmonar acut, pierderea a cunostintei sau insuficienta cardiaca.

Categorii: 
Cardiologie
Simptome: 
Ameteala
Astenie
Confuzie
Dispnee
Durere in piept
Lipotimie
Palpitatii
Respiratie dificila in pozitia culcat
Slabiciune
Teama (Anxietate)
Diagnostic: 

Examenul clinic
Diagnosticul de flutter atrial este suspectat de medic in timpul examenului clinic, cu mentiunea ca acesta nu poate pune diagnosticul precis de flutter atrial.
Examenul clinic evidentiaza in cursul ascultatiei inimii cu un stetoscop o frecventa cardiaca crescuta. Palparea pulsului arata un puls rapid, regulat. Tensiunea arteriala poate fi normala sau scazuta.

Electrocardiograma (ECG) de repaus
Realizarea electrocardiogramei releva contractii atriale rapide. Clasic, undele de flutter apar pe ECG sub forma unor dinti de fierastrau regulati reprezentand activitatea atriala, fiind mai ample in derivatiile inferioare. In cazul in care raspunsul ventricular este regulat si nu este un submultiplu al frecventei atriale, inseamna ca s-a instalat un bloc atrio-ventricular complet care poate exprima intoxicatia digitalica (cu digoxin).

Monitorizare Holter
In cazul in care electrocardiograma de repaus este normala, medicul poate recomanda efectuarea unei inregistrari electrocardiografice timp de 24 de ore (numita examen Holter de 24 de ore) pentru a putea descoperi prezenta flutter-ului atrial sau a unei alte aritmii.

Ecocardiografia
Ecocardiografia foloseste ultrasunetele pentru a obtine imagini ale atriilor,ventriculelor,valvelor si pericard ( foita care se gaseste in jurul inimii). Ecocardiografia este utila in masurarea dimensiunilor camerelor inimii, a fortei contractiilor miocardului, grosimii peretilor inimii si modulului de functionare a valvelor. Ecocardiografia este utila in diagnosticarea prolapsului de valva mitrala, hipertrofiei cardiaca, infarctului miocardic, cardiomiopatiei.
Ecocardiografia poate fi utilizata pentru a calcula fractia de ejectie a ventriculului stang (cantitatea de sange pompata de ventricul in timpul unei contractii).
Echocardiograma transesofagiana arata prezenta de trombusi atriali stingi si ajuta la ghidarea cardioversiei.

Testul de efort
Unele aritmii pot fi declansate de efort, motiv pentru care se cere pacientului sa mearga pe un covor rulant sau o bicicleta ergonomica in timp ce este conectat la un aparat ECG.
In timpul testului de efort electrocardiograma, frecventa cardiaca si tensiunea arteriala sunt supravegheate continuu.

Studiile electrofiziologice
Studiile electrofiziologice sunt explorari mai complexe. Sonde de dimensiuni foarte mici prevazute cu electrozi se introduc printr-o vena (de la antebrat sau picior) si impinse pana la nivelul inimii. Aceste sonde contin electrozi ce pot detecta tesutul muscular cardiac care redirectioneaza sau blocheaza semnalul electric de la nivelul nodulului sinusal. Studiile electrofiziologice sunt indicate pentru pacientii care au o boala cardiaca structurala la care terapia farmacologica sau ablatia pe cateter este indicata.

Angiografia coronariana
Angiografia coronariana este o investigatie medicala esentiala pentru a identifica o afectiune a arterelor coronare. Prin intermediul angiografiei se poate localiza si evalua gravitatea bolii arterelor coronare.

Alte explorari
Tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara ajuta la evaluarea anatomiei atriale. Datele imagistice pot fi procesate pentru a creea harti anatomice ale ventriculului sting si venelor pulmonare.

Tratament: 

Tratamentul flutter-ului atrial are trei obiective: reducerea frecventei cardiace, prevenirea complicatiilor (in special prevenirea formarii cheagurilor de sange in atrii) si restabilirea unui ritm cardiac normal.

1 - Reducerea frecventei cardiace
Reducerea frecventei cardiace se realizeaza prin administrarea,pe cale intra-venoasa sau orala, a medicamentelor din familia digitalicelor sau amiodarona.

2 - Prevenirea formarii cheagurilor de sange in atrii
Initial,tratamentul anticoagulant trebuie initiat cu heparina injectata subcutanat. Ulterior tratamentul anticoagulant poate fi administrat oral cu medicamente care fac parte din familia anti-vitamina K.
Eficienta acestui tratament se masoara prin determinarea TP ( timpul de protrombina) si a INR (raport normalizat international). In cazul in care tratamentul este eficient INR-ul trebui sa fie de intre 2 si 3,5 sau TP-ul trebuie sa fie intre 25 si 40%. Warfarina este medicamentul cel mai frecvent utilizat pentru a preveni formarea cheagurilor in cazul aritmiilor.
In cazul in care riscurile tratamentului anticoagulant depasesc beneficiile, se recomanda intreruperea tratamentului anticoagulant. In astfel de cazuri se poate prescrie aspirina, cu toate ca rolul sau ca anticoagulant nu este clar demonstrat.

3 - Restabilirea unui ritm cardiac normal
Reducerea flutter-ului atrial se poate sa realiza in trei moduri: administrarea de medicamente, soc extern (cardioversie) sau realizarea ablatiei prin radiofrecventa. Reducerea medicamentoasa sau electrica este mai eficienta in cazul flutter-ului atrial recent. Cu exceptia cazurilor de flutter atrial foarte recent si dupa efectuarea unei ecografii transesofagiene pentru a se stabili absenta cheagurilor la nivelul atriilor, nu ar trebui sa se incerce reducerea flutter-ului decat dupa ce s-a obtinut o anticoagulare eficace.


Tratament medicamentos


Alegerea medicatiei depinde de cauza aparitiei flutter-ului, alte afectiuni medicale, precum si alte medicamente admininstrate. Multe medicamente anti-aritmice pot induce aritmii cardiace.

  • Medicamentele antiaritmice: Aceste medicamente reduc frecventa si durata episoadelor de flutter atrial si pot preveni aparitia unor noi episoade de flutter. Ele sunt de multe ori administrate pentru a preveni reaparitia flutter-ului atrial dupa cardioversie (reducerea electrica a flutter-ului). Cele mai frecvent utilizate medicamente antiaritmice sunt amiodarona, sotalolul, propafenona si flecainida.
  • Digoxin: Acest medicament scade conducerea impulsurilor electrice la nivelul nodulului sino-atrial si atri-ventricular, astfel scade frecventa cardiaca. Digoxinei este folosit in special in cazul in care pacientul prezinta insuficienta cardiaca (muschiul inimii nu mai pompeaza cantitatea de sange necesara organismului).
  • Beta-blocante: Aceste medicamente scad frecventa cardiaca prin incetinirea conducerii impulsului electric la nivelul nodulului atrio-ventricular, scad necesarul de oxigen al inimii si scad tensiunea arteriala. Exemple de betablocante: propranolol sau metoprolol.
  • Blocante ale canalelor de calciu: Aceste medicamente de asemenea scad frecventa cardiaca prin incetinirea conducerii impulsului electric la nivelul nodulului atrio-ventricular. Verapamil si diltiazem sunt exemple de blocante ale canalelor de calciu.
  • Dofetilid: Administrarea orala a acestui medicament trebuie initiata in spital, pe o perioada de trei zile. Spitalizarea este necesara pentru a monitoriza ritmul cardiac in timpul perioadei initiale de administrare a medicamentului.Actioneaza prin blocarea canalelor ionice cardiace responsabile de transportul potasiului. Nu are efect asupra canalelor de sodiu sau receptorilor adrenergici.Nu se incepe tratamentul cu dofetilida dupa amiodarona, decat cand nivelele plasmatice ale amiodaronei ajung la 0,3 μg/mL sau dupa intreruperea acestuia cu 3 luni inainte.


Soc electric extern sau cardioversia
Socul electric extern este cel mai eficient mod de reducere a flutter-ului atrial. Urmatoarele conditii trebuie indeplinite pentru a se putea realiza cardioversia:

  • trebuie efectuata anestezie generala de scurta durata (mai putin de 5 minute)
  • trebuie sa se intrerupa tratamentul digitalic (cu digoxin) pentru mai mult de 48 de ore inaintea aplicarii socului electric extern
  • anticoagularea trebuie sa fie eficienta.

Intensitatea socului electric este de obicei 100-200 joules. Ineficienta aplicarii primului soc electric indica ca al doilea soc trebuie sa fie de intensitate mai mare. Dispozitivele recente ce actioneaza bifazic permit reducerea flutter-ului la intensitati mult mai mici.
Factori predictive pentru un esec al reducerii electrice a flutter-ului sunt:

  • Boala cardiaca avansata
  • Dilatarea atriului
  • Reaparitia flutter-ului atrial dupa mai multe socuri electrice
  • Un interval de timp scurt intre aplicarea socului si reaparitia flutter-ului atrial


Ablatia prin radiofrecventa
Tehnici moderne de ablatie prin radiofrecventa pot fi efectuate in centre specializate. Initial se determina calea anormala pe care circula impulsul electric cu ajutorul unei sonde introdusa la nivelul atriului drept. Studiul electrofiziologic (masurarea curentilor din inima prin masuratori directe prin electrozi introdusi in cavitatile cardiace) poate identifica calea accesorie ce provoaca aritmia in cauza si se poate realiza ablatia prin radiofrecventa (distrugerea caii respective). Sonda de ablatie prin radiofrecventa pozitionata in cavitatile drepte ale inimii, intre atriu si ventricul, la nivelul istmului cavo-tricuspid.
De fapt, flutter-ul atrial este datorat dezorganizarii circuitului electric in atriul drept si aparitia unui circuit electric anormal situat intre valva tricuspida si orificiul de varsare a venei cave inferioare in atriul drept.
Sondele utilizate pentru studiul electrofiziologic pot emite unde de radiofrecventa cu distrugerea tesutului cardiac care transmite neadecvat semnalul electric (crearea de mici cicatrici la nivelul tesutului cardiac pentru a bloca undele electrice responsabile de aparitia aritmiei). Aceasta actiune intrerupe circuitul electric anormal si restabileste ritmul cardiac normal.
Teoretic aceasta tehnica este capabila sa trateze singura flutter-ul atrial, dar in practica un tratament antiaritmic este adesea asociat acestei tehnici, astfel incat sa se mentina un ritm normal (sinusal) pe termen lung.
Flutter-ul atrial "lent", bine tolerat care apare la persoane in varsta, fara boli cardiace nu este deobicei indicatie pentru reducerea cu ajutorul socului electric extern, dar poate fi indicatie pentru realizarea ablatiei prin radiofrecventa. Pacientii care sufera de o patologie de valva mitrala pot primi un soc electric.

Pagini

Subscribe to RSS - Cardiologie