Termen cautat
Categorie

Defect septal atrial


Autor: camy

GENERALITATI:

 

Ce este defectul septal atrial?


Defectul septal atrial (DSA) este o malformatie cardiaca congenitala in care exista o comunicare anormala intre cele doua atrii (camerele superioare ale inimii). Pentru ca presiunea din partea stanga a inimii este mai mare decat in partea dreapta, defectul septal atrial permite trecerea sangelui din atriul stang in atriul drept (sunt stanga- dreapta). Cantitatea de sange suntata din partea stanga a inimii in cea dreapta depinde de marimea defectului septal atrial.
Acest lucru duce la cresterea volumului de sange in partea dreapta a inimii si in plamani. Cresterea fluxului de sange la nivelul ventriculului drept si plamanilor face ca ventriculul drept sa lucreze mai mult. In cele din urma, ventriculul drept nu mai poate pompa eficient sangele spre plamani (insuficienta cardiaca dreapta). Cresterea fluxului de sange la nivelul plamanilor favorizeaza aparitia infectiilor pulmonare si a hipertensiunii pulmonare (tensiunea din arterele pulmonare devine mai mare decat normal; acest lucru creste efortul partii drepte a inimii).

Cum se dezvolta defectul septal atrial?
Inima incepe sa se formeze ca o singura structura tubulara cam in a patra saptamana de sarcina. Pana in saptamana a opta, acest tub va creste gradual in lungime, eventual indoindu-se.Un perete (sau sept), creste pentru a separa camerele superioara (atriala) si inferioara (ventriculara) in cate doua camere, din dreapta si din stanga. Daca apare o problema in timpul acestui proces se dezvolta defectul septal atrial.
In timpul dezvoltarii fatului, septul interatrial se dezvolta pentru a separa atriul stang si cel drept. Foramen ovale (gaura ovala) este o deschidere intre cele doua atrii al cordului fetal, situata in portiunea postero-inferioara a septului. Foramen ovale ramane deschis in timpul dezvoltarii fetale pentru a permite sangelui din sistemul venos sa ajunga direct in plamani si sa se intoarca in circulatia sistemica. Acest lucru se datoreaza faptului ca oxigenul din sistemul arterial al fatului este furnizat de placenta, plamanii fatului sunt nefunctionali cand vine vorba de oxigenarea sangelui (plamanii fetali au functia de a produce lichid amniotic). Un strat de celule incepe sa acopere foramen ovale in timpul dezvoltarii fetale, iar dupa nastere presiunea in circulatia pulmonara scade provocand inchiderea foramen ovale in intregime. In aproximativ 25% dintre cazuri, foramen ovale nu se inchide in intregime. Acest lucru este cunoscut ca un defect septal atrial tip ostium secundum (cel mai frecvent tip de defect septal atrial).

Care sunt tipurile de defect septal atrial?
- DSA de tip ostium primum - este situat in partea de jos a septului atrial si este aproape intotdeauna insotit de o anomalie a valvei mitrale si / sau valvei tricuspide. DSA de tip ostium primum rar se inchide de la sine si interventia chirurgicala este aproape intotdeauna necesara.
- DSA de tip ostium secundum- este situat in zona foramen ovale. In timpul dezvoltarii fetale exista o comunicare normala la nivelul septului atrial numita foramen ovale (gaura ovala), care este acoperita de septul primum. Dupa nastere, atunci cand presiunea creste in atriul stanga si plamanii incepe sa functioneze ( sa oxigeneze sangele), septul primum ar trebui sa inchida foramen ovale. DSA de tip ostium secundum apare atunci cand septul primum este absent sau anormal.
- DSA de tip sinus venos- este situat in partea de sus a septului atrial.

Care sunt factorii de risc?
- Bebelusii care au sindromul Down (o afectiune genetica in care fatul afectat are trei cromozomi 21 in loc de doi) prezinta mai frecvent malformatii cardiace congenitale.
- Copiii cu alte malformatii cardiace congenitale
- Rubeola congenitala este o afectiune extrem de grava si care apare ca si o consecinta a transmiterii virusului rubeolic prin placenta in timpul sarcinii. Riscul aparitiei rubeolei congenitale este cu atat mai mare cu cat virusul traverseaza placenta in primul trimestru de sarcina, cand are loc embriogeneza si organogeneza (dezvoltarea tesuturilor si organelor viitorului fat). Rubeola congenitala se asociaza frecvent cu malformatii cardiace congenitale.
- Diabetul zaharat necontrolat la mama afecteaza glicemia (cantitatea de glucoza din sange) a fatului, avand efecte daunatoare asupra dezvoltarii fatului.
- Consumul de medicamente, alcool si droguri sau expunerea la substante chimice si radiatii in timpul sarcinii poate afecta fatul in curs de dezvoltare.

Care sunt simptomele defectului septal atrial?
Dimensiunea defectului septal atrial si localizarea sa determina tipul de simptome prezente. Majoritatea persoanelor care au defect septal atrial nu au simptome. Simptomele care pot apare in cazul defectului septal atrial?
- Dificultati de respiratie ( dispnee) in timpul efortului
- Probleme respiratorii si infectii, cum ar fi pneumoniile, frecvente
- Palpitatii- persoana simte modificari ale ritmului cardiac sau simte ca inima a ”sarit o bataie”. Palpitatiile pot fi crea senzatia de disconfort si anxietate (teama) la unele persoane.
- Apetit scazut
- Crestere necorespunzatoare in greutate
- Oboseala

 

 

Care sunt complicatiile defectelor septale atriale?
Defectul septal atrial mic niciodata nu determina aparitia complicatiilor, acestea se inchid aproape intotdeauna in timpul copilariei. Defectele septale atriale mari pot determina urmatoarele complicatii:
- Hipertensiunea pulmonara- In cazul in care un defect septal atrial mare este netratat, fluxul crescut de sange la plamani determina cresterea tensiunii in arterele pulmonare (hipertensiune pulmonara).
- Sindromul Eisenmenger- In timp deteriorarea arterelor pulmonare si hipertensiunea pulmonara pot deveni ireversibile. Aceasta complicatie se numeste sindromul Eisenmenger. Aceasta complicatie deobicei se dezvolta pe parcursul mai multor ani si apare numai intr-un procent mic de persoane cu defecte septale atriale mari.
- Insuficienta cardiaca dreapta- Incapacitatea partii drepte a inimii de a-si indeplini functia de pompare si de propulsare a sangelui.
- Aritmii- Tulburari de ritm cardiac. Fibrilatia atriala afecteaza 15-20% din cazurile de DSA neoperate. Alte aritmii prezente in DSA sunt flutter-ul atrial, tahicardia atriala si sindromul de nod sinusal bolnav.
- Risc crescut de un accident vascular cerebral- Persoanele cu defecte septale atriale mari, in special cei cu sindrom Eisenmenger, au risc crescut de accident vascular cerebral din cauza unui cheag de sange care poate migra la nivelul creierului.

 

DIAGNOSTIC:

Examenul clinic
Deoarece persoanele cu defect septal atrial de cele mai multe ori nu au simptome, diagnosticul este deobicei suspicionat in timpul unui control de rutina. La palpare se releva pulsatia epigastrica a ventriculului drept si pulsatii ale arterei pulmonare in spatiile intercostale 3 si 4 stangi. La ascultatie zgomotul 1 al inimii este intarit.

Pulsoximetrie
Metoda prin care se masoara pulsul si gradul de oxigenare al sangelui, cu ajutorul unui aparat numit pulsoximetru.

Ecocardiografia
Ecocardiografia foloseste ultrasunetele pentru a obtine imagini ale atriilor,ventriculelor,valvelor si pericard ( foita care se gaseste in jurul inimii). Ecocardiografia este utila in masurarea dimensiunilor camerelor inimii, a fortei contractiilor miocardului, grosimii peretilor inimii si modulului de functionare a valvelor. Ecocardiografia poate fi utilizata pentru a calcula fractia de ejectie a ventriculului stang (cantitatea de sange pompata de ventricul in timpul unei contractii). Ecocardiograma suspecteaza existenta DSA pe baza modificarilor nespecifice: dilatarea atriului drept, a ventriculului drept si miscarea paradoxala a septului. Prezenta defectului este apoi confirmata prin examinare Doppler (permite masurarea diametrului).

Radiografia toracica
Radiografia toracica este o imagine a toracelui in care se pot vedea inima si plamanii, obtinuta prin expunerea toracelui la radiatii X. In primii ani de viata daca suntul este mic pe radiografia toracica se observa aspectul normal al siluetei cardiace si al circulatiei pulmonare. Cand suntul stanga-dreapta este moderat sau mare cavitatile drepte ale inimii se dilata, arcul mijlociu stang si arcul inferior drept bombeaza, iar desenul vascular pulmonar este accentuat.

Electrocardiograma (EKG).
Electrocardiograma (ECG) este un traseu al impulsurilor electrice ale inimii inregistrat cu mici electrozi ce se fixeaza pe piept si se conecteaza la un electrocardiograf. La bolnavii cu DSA ostium secundum axa QRS este deviata la dreapta, pe cand in ostium primum axa QRS este deviata la stanga. In toate tipurile de DSA, alungirea intervalului PR este frecvent intalnita. Electrocardiograma poate evidentia ritmuri cardiace anormale ( aritmii).

Cateterismul cardiac si angiografia
Cateterismul cardiac este o procedura invaziva care ofera informatii foarte detaliate despre structurile din interiorul inimii. Cateterismul cardiac consta in introducerea unui cateter (tub flexibil de plastic) prin vena sau artera femurala, pana la nivelul inimii (atriului stang). In cursul interventiei se masoara presiunea sanguina si a oxigenului in cele patru camere ale inimii, precum si in artera pulmonara si in aorta. O substanta de contrast este frecvent injectata pentru a vizualiza mai clar structurile din interiorul inimii (angiografie).

IRM-ul cardiac
IRM-ul cardiac este o metoda de investigare moderna care permite obtinerea unor imagini ale inimii fara utilizarea razelor X (Roentgen). Aparatul care realizeaza aceasta investigatie functioneaza pe baza undelor magnetice.

TRATAMENT:

Tratament medicamentos
• Diureticele sunt medicamente care cresc volumul de urina (eliminarea de urina) si reduc volumul de sange si presiunea in vasele pulmonare si sistemice, astfel inima lucreaza mai putin pentru a pompa sangele, iar pacientul se simte mult mai bine.
• Digoxin este un medicament utilizat in tratamentul insuficientei cardiace. Actiunea principala a digoxinului este aceea de a incetini frecventa cardiaca si de a creste intensitatea (forta) contractiilor inimii.
• Antibioticele se recomanda atunci cand pacientul diagnosticat cu defect septal atrial trebuie sa efectueze o manevra invaziva (sangeranda), care poate sa introduca in circulatia sangvina un microorganism bacterian si care se poate apoi localiza la nivelul inimii (endocardita). Antibioterapia este recomandata inaintea urmatoarelor manevre: interventii stomatologice sangerande, procedee chirurgicale de orice fel, operatie de cezariana (nasterea fiziologica este contraindicata in randul pacientelor cu stenoza mitrala), traumatisme (fracturi, contuzii, taieturi, etc.), efectuarea unor investigatii precum: endoscopia digestiva superioara, colonoscopia, cistoscopia, tubaj gastro-duodenal, etc. (doar in anumite cazuri atent selectionate).Indiferent de dimensiunea defectului, copiii cu DSV necesita tratament antibiotic profilactic in cazul oricarui tip de interventie chirurgicala.

Tratament chirurgical
Interventia chirurgicala a defectului septal atrial se practica de regula in jurul varstei de 5-7 ani. Cel mai adesea aceasta operatie implica o sternotomie (deschiderea chirurgicala a sternului). Strategia pentru inchiderea defectului in timpul interventiei chirurgicale depinde de dimensiunea defectului si de localizarea acestuia. Defectele septale mici sunt inchise prin suturare ( a coase cu fire de ata sau agrafe, reunind marginile). Defectele septale mari sunt corectate prin aplicarea de patch-uri (petec) confectionate din material sintetic sau tesut propriu (exemplu pericard).
Atunci cand un defect septal ventricular apare asociate cu alte malformatii cardiace congenitale, operatia devine mai complicata. Cu toate acestea, interventiile chirurgicale pentru corectarea defectului septal atrial au un risc relativ scazut (mortalitate sub 1%), rata mare de succes si spitalizare de scurta durata (3-5 zile). Aparitia sindromului Eisenmenger (hipertensiune pulmonara ireversibila) reprezinta o contraindicatie pentru interventia chirurgicala.
O alternativa la inchiderea chirurgicala a DSA este inchiderea sa cu ajutorul unui dispozitiv tip " umbrela" introdus prin cateterism cardiac. Cateterismul cardiac consta in introducerea unui cateter (tub flexibil de plastic) prin vena sau artera femurala, pana la nivelul inimii (atriului stang). Cand defectul este mic si pacientii sunt asimptomatici, nu este necesara inchiderea acestuia. Uneori defectele mici se pot inchide spontan in perioada copilariei.

Bibliografie



http://kidshealth.org/parent/medical/heart/asd.html#
http://yourtotalhealth.ivillage.com/atrial-septal-defect.html?pageNum=5#5
http://www.mayoclinic.com/health/atrial-septal-defect/DS00628
http://en.wikipedia.org/wiki/Atrial_septal_defect#Sinus_venosus_atrial_septal_defect
http://www.merck.com/mmpe/sec19/ch287/ch287b.html
http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/000157.htm

Comentarii

Buna tuturor, fata mea de 12 ani imi spune de cateva luni ca oboseste dupa ce urca cele trei etaje ale blocului in care stam. S-a intamplat sa imi arate ca o inteapa sub coaste, in stanga.
Am fost cu ea la doctorita noastra de familie care o stie de cand avea 7 ani si dupa ce a ascultat-o putin cu stetoscopul, a zis ca in afara de un "suflu sistolic" cu care o stia de cand era mica, Ana n-are nimic.
Copilul meu nu e ipohondru, si nici nu cred ca ar vrea sa scape de orele de sport - m-am gandit la toate. Ma poate sfatui cineva ce sa fac mai departe? Va multumesc.

Buna ziua, eu am avut aceeasi problema cu baietelul meu si s-a dovedit ca nu era ipohondru ci acel suflu sistolic era defapt..un defect septal atrial de tipul ostium secundum, de dimensiune 8/10mm. Nu este de glumit iar noi am luat totul in serios. Printr-o cunostinta am ajuns la Centrul Ares unde ni s-a efectuat un control cardiologic complet si ni s-a spus vestea si nitotodata ni s-a oferit si solutia. Inchiderea defectului folosindu-se un dispozitiv ca o umbreluta. Procedura a durat 20 de minute, am stat internati o singura zi pentru a ramane totusi sub supravegherea medicilor si acum , la 3 luni dupa procedura, Alin se simte extraordinar. Nu mai are starile de lesin, de sufocare...se joaca....este fericit. Recomand cu caldura un control amanuntit la doamna doctor Silvia Iancovici, un medic exceptional. Ioana, daca doresti sa vorbim, imi poti lasa un mesaj privat.Multa sanatate tuturor!

Buna ziua, din pacate, se intampla tot mai des sa aflu ca anumiti medici din Romania nu isi iau meseria in serios. Asta mi s-a intamplat si mie in urma cu cativa ani cand, la recomandarea medicului pediatru, mi-am dus copilul la Dr. Dumbrava care a pus diagnosticul " stenoza pulmonara larga ". Dupa ani de control si acelasi diagnostic, copil a ajuns sa imi zica de nenumarate ori ca o doare capul, ca simte ca ii bate inima prea repede si ca se simte rau. Am ajuns tot la Centrul Ares respectiv la doamna doctor (o minune) Silvia Iancovici care mi-a zis din primele secunde despre ce este vorba. Nu a fost niciodata vorba de stenoza pulmonara ci despre acest defect septal despre care am tot inceput sa citesc. Defectul nu ete tocmai unul mic, are 16 mm insa ne-am programat deja pentru interventie. Doamna Marinela, v-am dat mesaj sperand ca vom vb detaliat despre starea de sanatate a copilului dvs. O recomand si eu din suflet pe doamna doctor Silvia Iancovici. Multa sanatate!

Buna Lavinia! Iti multumesc din suflet pentru indrumarea facuta. Sunt foarte multumita de comportamentul echipei care ii ajuta pe domnii doctori. Am trimis analizele pe mail si dansii le au evaluat, iar apoi ne au facut o programare la dna. dr. Silvia Iancovici. Dupa ecografele facute de dansa vom stii daca se poate interveni minim-invaziv. Va tin la curent cu evolutia intamplarilor!  

Buna. Sunt din Oradea si am nascut un baietel cu DSA de 20 mm. Acum baiatul are 1 an si 8 luni insa nimic concret. Doctorul ne cheama periodic la consultatii fara sa ne spuna ceva nou. Grijile mele sunt tot mai mari pentru ca am citit ca daca acest defect nu se inchide trebuie operat. M-ar interesa sa imi sugerati cateva nume de doctori din Bucuresti pt ca m-am hotarat sa o duc in alta parte sa vad o alta parere. 

Buna, eu sunt din Oradea. Am un baietel de 1 an si 8 luni si a fost diagnosticat cu DSA de 20 mm. Domnul doctor imi spune ca la fiecare 3 luni sa mergem la control insa nu spune nimic exact. Sunt nelinistita...am intrebat daca trebuie operatie insa nu imi spune nimic concret. Nu inteleg ce se intampla si nu stiu ce e de facut. Ma poate ajuta cineva cu ceva? 

Buna ziua de curand am fot diagnosticat cu DSA va rog ajutati-ma cu un sfat vreau sa stiu costul operatiei si timpul de recuperare marimea ei este de 1.7cm si as vrea sa stiu daca nu ma operez in acest an ..care sunt riscurile ? poate creste sau se poate inchide de la sine? am doar 13 anii .. Va rog ajutati-ma . nr meu: 0731263519,Multumesc mult!

Medicii de la Delta Hospital sunt niste adevarati profesionisti. Procedura pe care ei o fac atat de bine este rar intalnita in Romania. Este nedrept ca vorbesti asa despre niste oameni la care pana la urma nu ai ajuns pentru tratament, deci nu ai de unde sa stii. Am stat de vorba cu multi parinti pana sa ajungem acolo, si nu ne pare rau nicio secunda. Tratamentele de calitate costa - costa medicii, costa materialele. E usor sa faci rau, e mai greu sa faci bine.

Ce inseamna escroci?  Eu am fost acolo anul trecut cu fetita mea, i s-a inchis DSA cu umbreluta de catre Dr. Lorber in conditii foarte bune. Tot personalul s-a purtat frumos cu noi, plata s-a facut la receptia spitalului pe baza de factura si bon fiscal, preturile erau afisate pe site-ul lor. Device-urile in sine costa foarte mult, plus faptul ca ei aduc specialistii aici nu are cum sa fie ieftin. Putinii doctori care fac asta in Romania nu au nici pe departe experienta medicului care mi-a tratat fetita. Eu multtumesc lui Dumnezeu ca am aflat de ei, si ca nu m-am dus sa o operez la Tg. Mures, cum ma trimiteau unii oameni binevoitori.

Poate azi nu mai era cu mine.

Buna ziua . am vazut com Dvs vreau sa va zic de fapt va rog frumos daca aveti probleme cu copii Dvs nu mergeti la Clinica Delta Hospital ocoliti cit puteti acolo se afla un D-mn fara suflet care cu vrajeala frumoasa va promite ca, totul o sa fie bn numai sa va operati copii acolo eu una am patio cu fetita mea care a fost diagnosticata cu DSA si PDA am ajuns la clinica asta de 2 bani si mi sa zis in fata k ma costa 11 mii de euro si ca se rezolva cind de fapt era o mare minciuna acei bani, pina la urma am ajuns la o clinica in Germania care acolo lucreza  DR Eugen Sandica si spre bucuria noastra este Roman si interventia pt inchiderea PDA a fost de 5600 de euro cu tansport cazare la ambii parintii puls masa acum fetita mea a ramas cu DSA foarte mic si aici ma refer la 1,8mm si nu este cazul sa se intervina deci poate trai si fara interventie la acest defect precizez ca, face inot,dansuri si merge la scoala ca un copil normal la orele de sport .Va rog sa va interesati foarte bine inaite sa luati o decizie pt copilul Dv

Pagini