Termen cautat
Categorie

Dermatologie

Dermatologie

Flamozil este disponibil in reteaua de farmacii Help Net

Începând cu luna februarie 2015, Flamozil și-a mărit aria de comercializare, fiind disponibil în rețeaua de farmacii Help Net. Fondate în anul 1998, Farmaciile Help Net reprezintă astăzi unul dintre cele mai puternice lanțuri naționale de farmacii, rețea în continuă extindere, ce numără în prezent peste 180 de unități, în cele mai importante orașe ale țării. www.helpnet.ro   Flamozil este combinația optimă pentru tratamentul rănilor și este indicat în tratarea oricărui tip de rană. - Rezultate imediate pentru răni mai puțin grave (accidente casnice care se pot...
Chirurgie generala, Dermatologie, Endocrinologie si Diabet
Arsurile solare, Ulcerul de gamba

Pelada, alopecia areata sau alopecia “in placi”

Generalitati: 

Ce este alopecia areata?

Alopecia areata – sau pelada – este o afectiune caracterizata prin caderea parului, atat a celui de pe scalp cat si a celui de pe corp, zonele lipsite de par fiind rotunde, bine delimitate. In general, alopecia areata nu este asociata cu nicio alta problema de sanatate si nici nu este contagioasa. Ea afecteaza barbatii si femeile in aceeasi masura, aparand de obicei la persoanele cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 de ani. Desi alopecia poate duce la pierderea totala a parului, de cele mai multe ori acesta se va regenera de la sine.

Care sunt cauzele?

Cauzele exacte ale alopeciei nu au fost inca stabilite, insa se crede ca este o boala autoimuna in care sistemul imunitar ataca si distruge din greseala foliculii de par. In foarte putine cazuri, alopecia areata poate aparea la persoane care au trecut printr-un eveniment major, cum ar fi o perioada foarte stresanta, o sarcina, o boala sau o trauma. Uneori, ea apare in cadrul aceleiasi familii, sugerand o transmitere pe cale genetica.

Care sunt simptomele?

De obicei, caderea parului este singurul simptom. Zonele afectate sunt bine delimitate, netede, stralucitoare si au o forma rotunda. Uneori, acestea pot avea o culoare piersicie, distincta de cea a restului pielii. In cazul putinor persoane, pelada poate fi insotita de senzatii de mancarime sau arsura.

Pelada, alopecia areata sau alopecia “in placi”
Categorii: 
Dermatologie
Simptome: 
Alopecie
Preparate dermatologice
CORTICOSTEROIZI DE UZ DERMATOLOGIC
ALTE PREPARATE DE UZ DERMATOLOGIC
Diagnostic: 

Diagnosticul alopeciei areata se pune in baza unei examinari si a unui istoric medical, atat personal cat si familial. Medicul specialist:

  • va intreba cand au aparut simptomele si daca mai exista in familia voastra cazuri de alopecie
  • va examina aspectul zonei / zonelor afectate
  • poate analiza firele de par prin intermediul tricoscopiei – o metoda neinvaziva utilizata pentru examinarea scalpului si a firelor de par
  • poate solicita analize suplimentare de sange pentru a verifica daca nu cumva exista probleme tiroidiene sau alte afectiuni care sa stea la baza alopeciei
Tratament: 

In cazurile in care alopecia nu s-a raspandit in mai multe zone, sau in cazul in care acestea nu sunt foarte mari, parul va creste de cele mai multe ori in cateva luni de la sine, fara niciun tratament. In ceea ce priveste cazurile mai severe, nu se poate determina eficacitatea niciunui tratament. De altfel, nu exista un tratament standard pentru alopecie. Totusi, acesta poate include:

  • injectii subcutanate cu corticosteroizi in zonele afectate
  • solutii aplicate local (sub forma unor lotiuni, creme, sampoane etc.) care contin corticosteroizi, minoxidil , estrogeni (pentru femei) etc.
  • terapie cu lumina ultravioleta

Alopecia areata nu implica aparitia unor complicatii care sa afecteze starea voastra generala de sanatate, nu va face sa va simtiti rau, nu o puteti transmite altora si nu interfereaza cu activitatile voastre de zi cu zi. In plus, in marea majoritate a cazurilor, parul se regenreaza de la sine. Totusi, daca alopecia va afecteaza increderea in sine, puteti discuta despre acest lucru cu un consilier sau puteti apela la mici „trucuri” precum purtarea unor peruci sau aranjarea parului astfel incat sa camufleze zonele lipsite de par.

Hiperhidroza sau transpiratie excesiva

Generalitati: 

Ce este hiperhidroza ?

Transpiratia excesiva sau hiperhidroza este accentuarea anormala si fara vreo justificare aparenta a transpiratiei in diferite zone de pe corp. Exista unele tipuri de hiperhidroza care pot desemna simptomele unor afectiuni sau boli.

Se disting doua tipuri principale ale hiperhidrozei si anume:

  • forma generalizata care poate fi asociata de cele mai multe ori cu diferite maladii
  • forma localizata ce poate avea drept cauza stresul sau temperaturile mai ridicate

Alta clasificare a hiperhidrozei include, de asemenea, doua tipuri:

  • forma esentiala care nu are vreo cauza propriu-zisa
  • forma secundara care este asociata unor afectiuni

Transpiratia excesiva mai este clasificata si in alte categorii cum ar fi urmatoarele:

  • hiperhidroza axilara: glandele sudoripare apocrine, chiar daca sunt abundente in axila, nu joaca un rol esential in hiperhidroza axilara; aceasta este declansata de stres si poate sa existe in afara crizelor sudorale, constituind un real handicap, mai ales in cazul femeilor din cauza aspectului inestetic si al tuturor implicatiilor vestimentare
  • hiperhidroza palmara: aceasta este deosebit de jenanta si poate fi declansata doar de o sugestie simpla; pe langa faptul ca este incomoda poate conduce la ingreunarea sau chiar stoparea activitatilor unor domenii profesionale (cum se intampla in cazul chirurgilor, muzicienilor, electricienilor, etc.)
  • hiperhidroza plantara: un astfel de tip de transpiratie antreneaza macerarea si este sursa unui miros neplacut cauzat de descompunerea bacteriana; talpa piciorului este aceea care sufera de eruptii keratolitice cauzate de actiunea germenilor gram pozitiv.

In ceea ce priveste forma plantara, talpa piciorului devine hiperhidratata si sensibila la presiunea mersului, putand dezvolta diferite dermite de contact cand este vorba de alergenii din incaltaminte, de pilda, tanini, vopsele, lipici. Din aceasta cauza este necesara spalarea frecventa a picioarelor, utilizarea pulberilor absorbante, folosirea talonetelor din carbon sau evitarea incaltamintei din inlocuitori de piele sau a sosetelor din materiale sintetice (care pot evita evaporarea).

Pe perioada verii, transpiratia are o cantitate mai mare decat ar fi necesar sau suficient, dar, in cazul unor persoane, s-a constatat un exces care ar putea fi cauzator de probleme de-a lungul timpului, mai ales prin crearea de disconfort si a problemelor in ceea ce priveste viata sociala.

Cand cauzele hiperhidrozei depasesc prezenta caldurii, factorii declansatori sunt puternic legati de afectiuni ale organismului, combinate cu activitatea nervoasa sau hormonala.

In general, glandele sudoripare produc aproximativ 900 de mililitri de transpiratie, in fiecare zi, insa atunci cand hiperhidroza este prezenta, cantitatea de transpiratie care se elimina este cu mult mai mare.

Forma generalizata, adica extinsa pe toata suprafata corporala are drept cauza anumite boli endocrine, guta, alcoolism, diabet zaharat, afectiuni neurologice, hipoglicemie, stari de panica, uneori, instalarea menopauzei.

Care sunt cauzele hiperhidrozei ?

Afectiunea poate aparea, in primul rand, ca o reactie de aparare a organismului in conditiile expunerii acestuia la caldura excesiva, la efort fizic foarte intens si la cufundarea sa in apa foarte calda.

Transpiratia excesiva mai poate aparea, insa, si in urmatoarele conditii patologice:

  • afectiuni febrile (cand temperatura corupului creste peste 37 de grade) care manifesta si alte simptome caracteristice, depinzand de particularitatile bolii
  • transpiratiile nocturne (in caz de bronsita, reumatism, cardiopatie, TBC pulmonar)
  • dezechilibre neuro-endocrine: de pilda, menopauza, din cauza hipoerexcitabilitatii neuro-vegetative (in cazul acesta, transpiratiile vor fi insotite de valuri de caldura) sau, in cazul tinerilor emotivi, cu tulburari vegetative, apar transpiratiile fetei, palmelor sau ale talpii picioarelor
  • transpiratii reci in cadrul episoadelor de angina pectorala, colica biliara sau renala, frica, stari nervoase, oboseala, efort intelectual puternic; astfel de transpiratii sunt localizate in general pe frunte, palme sau talpa picioarelor
  • in cazul in care afectiunea apare brusc, aceasta va fi un semnal de alarma, putand desemna survenirea infarctului miocardic, a hemoragiilor abundente, a unor intoxicatii, a comei hipoglicemice cand este vorba despre bolnavii de diabet, a cresterilor bruste ale tensiunii arteriale
  • hiperhidroza cu localizari specifice: de exemplu, in cazul copiilor care sufera de rahitism, transpiratiile sunt localizate pe frunte, pe ceafa sau in zona aripioarelor nasului; in cazul hipertiroidiei, transpiratiile vor fi pe fata palmara a mainilor si in zona capului; cand este vorba despre boli organice ale sistemului nervos (de pilda, accident vascular cu hemiplegie) transpiratiile vor fi pe partea paralizata
  • aceasta afectiune mai poate fi asociata cu micozele, caz in care va fi semnalat si un miros neplacut
Hiperhidroza sau transpiratie excesiva
Categorii: 
Dermatologie
Simptome: 
Transpiratia excesiva
Preparate dermatologice
ANTIFUNGICE DE UZ DERMATOLOGIC
ANTIBIOTICE SI CHIMIOTERAPICE DE UZ DERMATOLOGIC
ANTISEPTICE SI DEZINFECTANTE
Diagnostic: 

Diagnosticarea se poate face si de catre pacient. In mod normal, hiperhidroza apare la persoanele cu un caracter emotiv, pe de alta parte, in unele situatii, putand fi un semn al prezentei unor afectiuni mai grave care vor necesita in mod neaparat investigatii medicale amanuntite si mult mai complexe.

Tratament: 

Se utilizeaza, in esenta, destul de putine tratamente pentru hiperhidroza:

  • antiperspirante locale care, de multe ori, sunt neadecvate, avand o durata scurta de actiune, efectul fiind limitat din cauza volumului transpiratiei care trebuie tinut sub control; aceste solutii se folosesc in cazul subbratului, pentru zona mainilor sau talpii picioarelor, nedovedindu-se eficienta acestora
  • tratamente generale pentru transpiratie, acestea fiind putin utilizate din cauza efectelor adverse pe care le au si pentru care medicul trebuie sa isi asume raspunderea, personal
  • toxina botulinica: sunt necesare injectii locale destul de dureroase sau anestezie in profunzime, iar durata actiunii acestora este doar de cateva luni; aceasta solutie se utilizeaza doar in cazuri de hiperhidroza foarte severe in zona axilara si doar intr-un cadru medical specializat, costurile fiind destul de ridicate
  • ionofereza: aceasta metoda este recomandata ca o prima solutie, pe post de tratament de referinta in cazul hipehidrozelor rezistente la alte tratamente locale
  • simpatectomia chirurgicala: reprezinta o interventie ireversibila care are o anumita doza de eficacitate, insa, de pe alta parte, este si destul de controversata din cauza posibilelor complicatii care pot aparea si a efectelor secundare prezente in peste 60% dintre cazuri

Masuri profilactice si de igiena corporala:

  • mentinerea unei igiene corporale riguroase prin spalarea in fiecare zi a corpului cu apa si sapun, fiind de preferat sapunurile antibacteriene in cazul in care hiperhidroza este insotita si de afectiuni micotice sau, in restul cazurilor, sapunuri cu glicerina
  • este necesara aplicarea deodorantelor antiperspirante fara alcool in zona axilara sau folosirea unor unguente cu compozitia pe baza de sulfat de zinc sau a pudrei de talc
  • evitarea stresului sau a oboselii
  • purtarea de incaltaminte si imbracaminte lejera din materiale naturale care vor asigura o ventilare normala a tegumenelor si nu sunt iritante

Tratament fitoterapeutic:

  • Uz intern: tratament sub forma de ceai, infuzie sau decoct, la o cana de apa, fiind necesara o lingurita din urmatoarele plante: frunze de nuc, salvie, coaja si frunze de stejar, frunze de visin sau gutui; se consuma 1-2 litri de infuzie, zilnic.
  • Uz extern: bai si spalaturi cu plantele enumerate mai sus, fiind necesare 2 lingurite pentru o singura cana de apa; in cazul transpiratiilor insotite de mirosuri neplacute de la picioare si de la subbrat se recomanda presararea pe zonele respective a pulberii din salvie.

Acneea

Generalitati: 

Ce este acneea?

Acneea reprezinta cel mai frecvent intalnita afectiune a tenului, o problema care afecteaza inevitabil viata fiecarei persoane, la un moment dat. Aceasta se poate declansa la orice varsta, adolescentii fiind cea mai afectata categorie din cauza faptului ca acneea le poate cauza o stare de anxietate si stanjeneala. In cazul in care acneea capata forme severe, poate provoca chiar si stari depresive, conducand la izolarea persoanei afectate.

Adolescentii sunt cei mai afectati din cauza activitatii hormonale intense care este specifica pubertatii. Cazurile de acnee mai sunt raspandite si la persoanele cu o hipersecretie a glandelor sebacee, asadar, problema se poate instala si la copii sau persoane in varsta, in egala masura.

Este interesant faptul ca acneea pare ca afecteaza in mod diferit persoanele de sex feminin si masculin. Astfel, inaintea perioadei pubertatii, afectiunea este mai raspandita in cazul fetelor, iar, la pubertate, ambele sexe sunt afectate in mod egal. Cazurile cele mai complicate s-au dovedit, insa, a fi intalnite la persoanele de sex masculin. In ceea ce priveste adultii, 15% dintre femei si 5% dintre barbati continua sa prezinte o astfel de problema si in perioada de dupa pubertate.

Care sunt cauzele acneei?

Cand este cauzata de hiperactivitatea glandelor sebacee, acneea se manifesta, in mod special, in adolescenta. Excesul de sebum, alaturi de deshidratarea tenului conduc la inchiderea porilor pielii, fapt care are drept efect aparitia unui mediu propice infectiilor. Totusi, contrar miturilor vehiculate, stresul, alimentatia si igiena au doar o mica influenta asupra declansarii acestei afectiuni a tenului.

Hormonii reprezinta o alta cauza a aparitiei cosurilor, din cauza faptului ca acestia pot sa creasca secretia de sebum din piele prin intermediul glandelor sebacee. Hormonii raspunzatori de producerea in cantitati mari a sebumului sunt hormonii barbatesti sau androgeni. Acest tip de hormoni este prezent, deopotriva la femei si barbati, insa, in cazul persoanelor de sex masculin, se intalnesc, evident, in concentratii mult mai mari.

Hormonii feminini pot declansa acneea in perioada menstruatiei sau pe perioada unei sarcini. Acneea va erupe atunci cand porii de la suprafata pielii devin astupati de amestecul celulelor moarte cu sebum. Cel din urma este secretat de catre glandele sebacee care se gasesc la baza porilor, iar problemele se declanseaza cand rata de secretie a acestuia creste, astupand porii. Acest lucru se intampla in mod special in cazu tipului de ten gras si seboreic. In interior, bacteriile se inmultesc conducand la aparitia unor umflaturi rosiatice cunoscute in limbaj popular sub denumirea de cosuri.

Care sunt simptomele acneei?

Acneea este o afectiune care insumeaza punctele albe si negre, cosurile inflamate care contin puroi si chisturile.

Punctele negre apar la suprafata pielii, avand drept cauza inchiderea porilor, iar cand aceasta inchidere este totala, cauzeaza aparitia punctelor albe. In momentul in care porii inchisi devin iritati sau chiar infectati, indiferent ca este cazul punctelor albe sau al punctelor negre, rezultatul va consta in cosuri si eruptii cutanate. 

Acneea superficiala este afectiunea care desemneaza aparitia cosurilor sau a unor pustule fara abcese. Tipul acesta de acnee nu lasa in urma sa cicatrici, insa, in cazul in care inflamatiile ating derma si se formeaza chisturile purulente, vorbim deja despre un tip de acnee profunda. Ranile provocate de aceasta sunt, de regula, rosiatice, dureroase la atingere si inflamate, fiind prezente chiar si in zona abdomenului sau a spatelui.

Infectiile prezente in cazul acneei profunde se pot raspandi, provocand formarea altor leziuni purulente sau a unor chisturi, care, in cazul ruperii, vor avea drept urmare cicatricile.

Acneea
Categorii: 
Dermatologie
Simptome: 
Abces
Acnee
Pete albe la nivelul pielii
Puncte negre la nivelul pielii
Vezicula purulenta pe piele(pustula)
Preparate dermatologice
PREPARATE ANTIACNEICE
Diagnostic: 

Acneea este diagnosticata in functie de semnele si simptomele prezente. Medicul va diagnostica afectiunea, avand in vedere antecedentele personale si medicale, procedand in acelasi mod in prescrierea tratamentului care urmeaza sa fie administrat fiecarui pacient, in parte. Medicul se va informa cu privire la produsele cosmetice pe care pacientul le utilizeaza, al produselor capilare, fiindca si acestea din urma pot fi raspunzatoare de inchiderea porilor si de aparitia acneei.

 

Tratament: 

Tratamentele in cazul acneei sunt unele de lunga durata. Progresele se pot observa chiar si dupa opt saptamani de la initierea acestora, insa, din pacate, de regula, acneea se va agrava inaintea ameliorarii, chiar si pe parcursul tratamentelor. Pe de alta parte, de cele mai multe ori, tratamentul impotriva acneei este unul eficient.

Spalarea blanda a zonelor afectate cu sapunuri sau orice alte produse care se pot elibera fara prescriptie medicala, cum sunt, de pilda, lotiunile cu un continut bazat pe peroxid de benzoil, vor controla si, totodata, preveni aparitia leziunilor in cazul acneei usoare sau superficiale. Daca acest tip de tratament nu isi dovedeste eficienta, este necesar si un consult la medicul dermatolog care va prescrie diferite lotiuni sau creme ce pot avea un continut de antibiotice sau alte medicamente.

Medicul va putea prescrie lotiuni topice (care au un uz local) de peroxid de benzoil si in cazurile moderate sau severe ale afectiunii. In tratamentul acneei, pot fi utilizate si antibioticele care se administreaza pe cale orala, tratamentul putand consta in antibiotice orale si lotiuni, deopotriva. Combinatia dintre acestea este, de cele mai multe ori, mult mai eficienta in comparatie cu monoterapia, adica folositea unei sinfure creme/lotiuni sau a unui singur tip de medciament. Mai mult, aceasta combinatie poate fi raspunzatoare de diminuarea riscului de dezvoltare a rezistentei la antibiotice.

In cazul prezentei nodulilor (leziunile cu o consitenta crescuta, inflamate si dureroase), medicul va recomanda drept tratament de prima intentie, creme sau lotiuni topice pe baza de vitamina A (este vorba despre creme sau lotiuni retinoide). In astfel de cazuri, se recomanda si utilizarea unei creme care contine antibiotice sau antibiotice care se vor administra pe cale orala.

In cazul acneei severe (cu leziuni chistice si nodului prfunzi), cand alte tratamente nu si-au dovdeit eficienta, medicii vor recomanda retinoide orale, de pilda, izotretinoiul.

Cu toate ca tratamentul cu isotretinoin este foarte ficient, medicii il vor prescrie ca tratament de ultima intentie din cauza multiplelor efecte adverse ale acestuia. Desi ele apar rar, pot fi destul de severe. Printre aceste efecte adverse se numara urmatoarele:

  • cresterea nivelului colesterolului
  • depresia
  • anomalii congenitale

De pilda, doar o singura doza de izotretinoin care se administreaza unei femei insarcinate poate cauza anomalii congenitale de o mare severitate.

In tratamentul acneei, medicii mai utilizeaza si terapia cu laser sau cu unde de lumina. Terapia cu raze de lumina utilieaza o lumina albastra de intensitate inalta, terapia dovedindu-si eficienta in cazurile de acnee usoara sau moderata care nu au raspuns la altfel de tratamente.

Terapii naturiste in cazul acneei

1. Brustur

  • utilizarea cataplasmelor cu suc obtinut din radacina proaspata
  • decoctul din 10-15 grame de radacina proaspata la 200 ml de apa; acestea se fierb intre 10 si 15 minute la foc moderat, apoi, se lasa la racit, se strecoara si, cu solutia obtinuta (care va trebui sa fie calduta), se va sterge fata, folosindu-se un tampon de vata, dupa care se va aplica o compresa pentru o jumatate de ora

2. Cais

  • masca compusa din caise care au ajuns la maturitatea fiziologica: samburele acestoa se inlatura, apoi se zbrobesc si se aseaza pe fata, iar dupa o jumatate de ora, se curata si fata se va spala cu o infuzie de musetel; aceasta masca va tonifica tenul, favorizand eliminarea punctelor negre

3. Fasole

  • decoct din 3 linguri de teci maruntite (uscate) pentru 750 ml apa: totul se va fierbe timp de 20 de minute, dupa care se va lasa sa se raceasca pana compozitia devine calduta, se va strecura si se va bea intreaga cantitate pe parcursul unei singure zile, dimineata, la pranz si seara, fara a fi folositi indulcitori de nici un fel
  • decoct preparat din teci verzi: se vor fierbe timp de o jumatate de ora, apoi se va lasa totul la racit pana compozitia devine calduta, se va strecura, iar cu solutia obtinuta se va sterge delicat fata, dupa care se vor pune comprese, utilizandu-se un tifon

4. Frasin

  • infuzia de 100 grame de frunze sau flori uscate, apoi maruntite pe care se va turna 1 litru de apa clocotita; totul se va lasa acoperit timp de o jumatate de ora, apoi se va strecura si se vor face spalaturi locale

5. Hamei

  • infuzie obtinuta din doua linguri de conuri care au fost, in prealabil, maruntite peste care se va tura o cana de apa clocotita (250 ml); totul se va lasa acoperit timp de 20-30 de minute, apoi compozitia se va strecura, dupa care se vor aplica pe fata comprese locale, utilizandu-se pansamente sterile

6. Hrean

  • compozitie macerata din 30 de grame de radacina proaspata, taiata foarte marunt, pentru 500 ml de apa; totul se va lasa o ora, apoi se va strecura, iar, cu solutia obtinuta, fata se va sterge, fiind utilizat un tampon de vata

7. Iarba de soldina

  • sucul obtinut din plante proaspete prin frecarea acestora intre palme; acesta se va intinde pe ten; inainte ca plantele sa fie sfaramate intre palme, fata se va spala delicat cu apa de ploaie calda

8. Levantica

  • infuzie din 5 grame de levantica peste care se vor turna 100 ml de apa clocotita; infuzia se va lasa acoperita pentru 15-20 de minute, dupa care se va strecura si se vor aplica pe fata comprese, utilizandu-se un pansament sau un tifon sterile

9. Mar

  • cataplasme cu pasta care se obtine prin fierberea merelor in lapte indulcit; merele se taie in bucati care se vor fierbe in lapte pana cand acestea devin moi, apoi se vor strivi si se vor aplica pe ten timp de o jumatate de ora, dupa care se vor indeparta, iar fata se va spala delicat cu o infuzie din musetel

10. Marar

  • infuzie dintr-o lingura de seminte pulbere, peste care se va turna o jumatate de cana cu apa clocotita (100 ml), totul se va lasa acoperit timp de 20 de minute, dupa care se va strecura si se va tampona tenul cu ajutorul unui tampon de vata

11. Morcov

  • masca obtinuta din radacina acestuia data pe razatoare; aceasta masca se va mentine pe fata timp de 20-30 de minute, dupa care se va inlatura, iar tenul se va sterge cu infuzie de musetel, rezultatul fiind combaterea acneei

12. Nap

  • cataplasme din radacini coapte sau fierte; zonele afectate se vor masa, sucul obtinut lasandu-se sa actioneze pe fata timp de 20-30 de minute, dupa care fata se va curata, rezultatul fiind, si in acest caz, combaterea acneei

13. Rosia

  • masca formata din suc proaspat de rosii care se va amesteca cu talc sau amidon; aceasta se va mentine pe ten timp de 20-30 de minute, dupa care se va inaltura; in continuare se vor scoate punctele negre, dupa care tenul se va spala cu felii de rosii, timp de 20 de minute; la final, fata se va spala folosindu-se apa calduta; acest tratament va avea o durata de aproximativ trei-patru saptamani, fiind foarte util in tratarea acneei

14. Rozmarin

  • tinctura obtinuta dintr-o lingura de planta maruntita care se va introduce la macerat timp de 30 de zile; se va strecura, apoi se va pastra in interiorul unei sticle inchisa la culoare; dupa ce a fost spalata delicat cu apa calduta, fata se va tampona cu aceasta tinctura

15. Scaiul dracului

  • infuzie dintr-o lingura de rizom maruntit (uscat) peste care se vor turna 200 ml de apa clocotita; totul se lasa acoperit timp de 20-30 de minute, dupa care se strecoara si, cu solutia obtinuta astfel, se va spala fata, utilizandu-se un tampon de vata; la final se vor pune comprese care vor avea ca efect inchiderea porilor; acest tratament ajuta mult in combaterea acneei

16. Urechelnita

  • suc proaspat extras din planta; fata se va unge cu acesta; planta se va pisa in mojar, iar pasta astfel obtinuta se va stoarce printr-un tifon steril

17. Urzica

  • infuzie din 50 de grame de frunze uscate peste care se va turna un litru de apa clocotita; totul se va lasa acoperit timp de o jumatate de ora, dupa care se va strecura, iar tenul se va spala delicat cu compozitia obtinuta
  • decoct din 100 de grame de urzici (proaspete) la o jumatate de litru de apa clocotita; totul se fierbe timp de un sfert de ora, apoi se lasa la racit pana cand compozitia devine calduta, se va strecura, dupa care se va spala fata

18. Varza

  • suc obtinut din presarea frunzelor de varza; acesta se va aplica pe zonele afectate de acnee, tratamentul avand o eficienta devedita

19. Vita de vie

  • seva obtinuta pe perioada primaverii prin taierea coardelor se va utiliza pentru ungerea tenului care este afectat de acnee 

Flamozil - Tratament eficient pentru pacientii diabetici cu ulcere plantare

Şef lucr. Dr Gina Botnariu, U.M.F. “Gr. T. Popa” Iaşi Piciorul diabetic, escarele şi ulcerul varicos sunt cele mai frecvente tipuri de răni cronice.Rănile cronice presupun deseori dureri persistente, risc constant de infecţii, limitarea activităţilor zilnice până la imobilitate, vizite interminabile la medic şi costuri ridicate. Orice rană care nu raspunde la tratament şi nu se vindecă în decurs de 6 săptămâni, este considerată a fi o rană cronică. Spre deosebire de rănile acute (tăieturi, arsuri) care sunt provocate de factori externi şi se vindecă în decurs de 2-4 săptămâni, rănile...
Dermatologie, Endocrinologie si Diabet
Ulcerul de gamba

Tratarea ulcerului varicos cu Flamozil

Ulcerul varicos este o afecţiune întâlnită la aproximativ 2% din populaţie, fiind cunoscut şi sub denumirea de ulcer de gambă. Ulcerul varicos reprezintă leziunea pielii dată de afecţiunile venelor membrelor inferioare. Este frecvent întâlnit (reprezintă 80% din plăgile cronice ), este dificil de tratat şi de obicei recidivează. Această afecţiune se dezvoltă de regulă ca urmarea existenţei altor afecţiuni, cele mai frecvente fiind bolile arteriale şi cele venoase. Ulcerul varicos poate căpăta, în funcţie de gradul de avansare al acestuia, aspectul unei răni deschise, cu secreţii abundente...
Chirurgie generala, Dermatologie, Endocrinologie si Diabet
Ulcerul de gamba

Picior diabetic? Escare? Ulceratii? Flamozil este solutia!

Piciorul diabetic, escarele si ulcerul varicos sunt cele mai frecvente tipuri de rani cronice, afectand peste 1 milion de romani.Ranile cronice presupun deseori dureri persistente, risc constant de infectii, limitarea activitatilor zilnice pana la imobilitate, vizite interminabile la medic si costuri ridicate etc. Orice rana care nu raspunde la tratament si nu se vindeca in decurs de 6 saptamani, este considerata a fi o rana cronica. Spre deosebire de ranile acute (taieturi, arsuri) care sunt provocate de factori externi si se vindeca in decurs de 2-4 saptamani, ranile cronice sunt...
Dermatologie, Endocrinologie si Diabet
Ulcerul de gamba

Cancer de piele

Generalitati: 

Cancerul de piele constituie o parte importantă din patologia dermatologică. Există o largă varietate de tumori cu localizare cutanată. Unele tumori au ca punct de plecare celule epidermice, altele reprezintă tumori ale anexelor cutanate, tumori ale ţesuturilor moi sau tumori ale sistemului melanocitar.

Pot fi diferenţiate tumori maligne şi tumori benigne, această diferenţiere nefiind întotdeauna uşoară. Tumorile benigne manifestă un înalt grad de diferenţiere structurală şi celulară, cresc foarte încet, nu metastazează. Tumorile maligne au o structură dezorganizată, celule cu anomalii structurale, nucleare, mitoze atipice, cresc rapid în dimensiuni, au capacitate metastazantă pe cale limfatică sau sanguină precum şi capacitate invazivă locală, cu distrucţia structurilor adiacente.

Tumori maligne

Clasificare:

  1. Tumori maligne epiteliale: epidermice
  2. Tumori maligne mezenchimale:
  • conjunctive
  • vasculare
  • musculare, osoase, cartilaginoase
  • ale ţesutului adipos
  1. Tumori maligne ale sistemului nervos
  2. Tumori maligne melanocitare
  3. Limfoame cutanate, leucemii cu manifestări cutanate

Tumori epiteliale maligne

Sunt denumite carcinoame cutanate sau epitelioame, primul termen fiind mai adecvat deoarece indică şi caracterul malign al tumorilor.

Carcinoamele cutanate se manifestă sub două forme: carcinoame bazocelulare si carcinoame spinocelulare. Există în afara celor doua forme bine definite din punct de vedere histologic, o categorie de carcinoame cu caractere celulare intermediare, carcinoame metatipice (intermediare sau mixte). 

Tumorile epiteliale maligne reprezintă 90- 95% din totalul cancerelor cutanate. Apariţia cancerelor cutanate este favorizată de acţiunea asupra organismului a unor factori, unii acţionând din mediul extern, alţii fiind endogeni.

Factori extrinseci:

  • Radiaţiile ultraviolete, mai ales ultravioletele B, reprezintă cel mai important carcinogen cutanat, acţiunea carcinogenă fiind rezultatul unui efect cumulativ datorită expunerilor repetate la soare sau surse artificiale de UV B. Efectul oncogen al radiaţiei UV este explicat prin efectul imunosupresor, prin alteraţiile induse la nivel celular şi molecular. Radiaţia UV determină modificări în structura şi funcţionalitatea sistemului imun inducând imunosupresie faţă de antigenele tumorale. Sunt alterate limfocitele T, ca număr, subpopulaţii, este alterată funcţia efectoare a celulelor Th1, ceea ce determină compromiterea imunosupravegherii antitumorale. Speciile reactive ale oxigenului, generate de radiaţia UV induc toleranţă antigenică prin alterarea ADN-ului celular, mutagenitate, moarte celulară şi determină alteraţii ale proteinelor şi membranelor celulare.
  • Radiaţiile termice intervin prin acţiunea repetată asupra tegumentului, ele fiind emise de surse de încălzire, cuptoare industriale.
  • Radiaţiile ionizante sunt carcinogene, latenţa cu care acţionează variind de la 5 la 30 de ani. Expunerea repetată la radiaţii ionizante, determină radiodermită cronică, cu potenţial ridicat de transformare carcinomatoasă.
  • Factorii chimici cu efect carcinogen cutanat sunt: arsenicul (care poate fi găsit în unele insecticide, ierbicide, vopsele), gudroanele, unele uleiuri minerale.

Factori endogeni:

  • Oncogenele rezultă din gene normale sau proto-oncogene care reprezintă elemente ale materialului genetic răspunzător de controlul creşterii celulare normale. Aceste gene pot fi alterate, pierzându-şi rolul de control şi permiţând astfel o creştere celulară necontrolată. Factorul genetic mai intervine în cazul unor genodermatoze care determină susceptibilitatea de a dezvolta un cancer cutanat: xeroderma pigmentosum, sindromul Rothmund- Thomson, sindromul nevilor bazocelulari. Carcinomul bazocelular se poate dezvolta pe leziune preexistentă de nev sebaceu (6-50% din cazuri) şi mai rar pe nev verucos sau tricoepiteliom.
  • Factorul hormonal intervine mai ales în cazul melanomului (estrogeni, progesteron).
  • Persoanele cu pigmentaţie cutanată redusă (fototipul I şi II) manifestă un risc mai mare de a dezvolta carcinoame cutanate.

CARCINOMUL BAZOCELULAR

Carcinomul bazocelular (CB) este un tip de cancer de piele care se dezvoltă din celulele bazale ale epidermului şi celulele nediferenţiate ale anexelor sale, fiind cea mai frecvent întâlnită tumoră malignă ce afectează populaţia albă. Deşi această tumoră nu manifestă anaplazie celulară şi metastazează foarte rar, este considerată a fi totuşi o tumoră malignă datorită potenţialului ei invaziv local. De obicei nu afectează mucoasele. În raport cu carcinomul spinocelular, este de 4 ori mai frecvent întâlnit în patologia cutanată.

Morfopatologie

CB are aspectul unei tumori consistente, placă infiltrată cu mici boseluri la periferie, eventual cu ulceraţie centrală, se localizează de predilecţie la faţă, de obicei pe tegument modificat actinic. Evoluează lent şi nu metastazează de obicei.Acest tip de carcinoame se dezvoltă de obicei pe leziuni cutanate determinate de expunerea excesivă la soare, ca de exemplu pe keratoze actinice sau pe leziuni de radiodermită, cicatrici de arsură, keratoze arsenicale, cicatrici de vaccinare. Alteori, CB apare cu incidenţă familială crescută sau la persoane cu nevomatoză bazocelulară, afecţiune genetic determinată.

CB apare mai frecvent la bărbaţi, la persoane vârstnice mai ales, la persoane cu fototip cutanat I sau II, fiind excepţional întâlnit la rasa neagră sau la asiatici.
Incidenţa acestei afecţiuni este crescută la cei care se expun mult timp la soare, de cele mai multe ori prin natura profesiei lor.

Aspect clinic

Debutul afecţiunii este insidios, leziunea de debut având aspectul unei proeminenţe emisferice, translucide, perlate, elastice, numită "perlă epiteliomatoasă", urmată fiind de alte leziuni similare care se pot dispune arciform. Alteori leziunea de debut ia aspectul unui nodul dur, cu telangiectazii sau pigment pe suprafaţa sa, sau al unei eroziuni mici, de 2- 5 mm, sau placă eritemato- scuamoasă, infiltrativă sau de placă keratozică.

Tumora creşte lent prin extinderea marginilor sau îngroşarea plăcii infiltrate. Suprafaţa tumorii este netedă, acoperită de un epiderm subţire şi se poate acoperi cu scuame subţiri. În evoluţie, suprafaţa tumorii se poate ulcera, acoperindu-se parţial de cruste, cu reepitelizări temporare sau ulcerare permanentă, extensivă.

Conturul tumorii devine neregulat pe măsura creşterii în dimensiuni a tumorii, delimitarea de tegumentul din jur fiind evidentă. Uneori, conturul tumorii este format dintr-un chenar de perle epiteliomatoase mici, confluate.
Are culoarea pielii sau culoare roz- roşie, aceasta datorându-se uneori telangiectaziilor de pe suprafaţa tumorii. Există forme de tumori a căror culoare este brună datorită pigmentului melanic dispersat în masa tumorală. În variantele chistice aspectul este translucid iar uneori, partea centrală este mai pigmentată.

Localizarea cea mai frecventă a acestor leziuni este la nivelul feţei, mai ales cele 2/3 superioare: nas, frunte, obraji, pavilion auricular dar se pot localiza şi la nivelul toracelui, foarte rar pe mâini, picioare.

CARCINOMUL SPINOCELULAR

Carcinomul spinocelular este un tip de cancer de piele malign care se dezvoltă din keratinocitele stratului spinos, celulele tumorale manifestând diferenţiere spre keratinizare în grade variabile.

Morfopatologie

Formaţiunea tumorală este dură, infiltrativă, cu suprafaţa uneori ulcerată, se localizează pe tegument dar frecvent şi pe mucoase, este invazivă, cu evoluţie rapidă, are capacitate metastazantă mare.

Incidenţa cu care apar carcinoamele spinocelulare este mai mică decât a celor bazocelulare (20- 40% din totalul carcinoamelor epiteliale cutanate). Afectează mai ales bărbaţii (2: 1), incidenţa crescută fiind in intervalul de vârsta 50- 70 de ani.

Carcinomul spinocelular se localizează frecvent pe mucoase dar şi pe tegument, mai ales în zone expuse radiaţiei actinice. Leziunile tumorale apar uneori pe zone de tegument modificat, cu degenerescenţă elastică, hiperpigmentat sau cu leziuni precanceroase cum ar fi keratoza actinică, radiodermita tardivă, cheilita actinică, leucoplazia, pe leziuni de tipul granuloamelor cronice, cicatrici de arsuri, de hidradenită supurativă, epidermoliză buloasă distrofică dar şi pe tegument sau mucoase indemne. O treime din carcinoamele spinocelulare se localizează la nivelul semimucoasei buzei inferioare.

Aspect clinic

Primul semn clinic care anunţă apariţia unui carcinom sau malignizarea unei leziuni precanceroase este induraţia care se poate constata prin palpare, aceasta nefiind bine delimitată.
Leziunile de debut in caz de cancer de piele se pot manifesta sub diferite aspecte:

  • placa ulcerată, cu marginile şi baza indurate. Acest aspect de debut este mai frecvent întâlnit la nivelul mucoaselor
  • placa verucoasă, dură la palpare, eventual acoperită de o structură cornoasă ce poate lua formă conică
  • formaţiune vegetantă cu suprafaţa eventual verucoasă
  • nodul mic sau papula roşie, rugoasă, indoloră care se extinde în câteva luni în profunzime şi suprafaţă
  • fisura cu evoluţie cronică, fără tendinţă la epitelizare, baza fisurii fiind indurată.

Leziunile cu aceste aspecte evoluează, se extind în suprafaţă şi profunzime, uneori se ulcerează, sângerează, se acoperă cu cruste. Tegumentul peritumoral este eritematos, iar zona marginală a leziunii poate lua o culoare alb- gălbuie.

Infiltraţia de la baza tumorii se extinde şi depăşeşte de obicei în suprafaţă leziunea tumorală sau ulcerată. Prin extinderea în profunzime a infiltratului tumoral, leziunea devine imobilă faţă de planurile profunde pe care tumora se fixează.

Cancer de piele
Categorii: 
Dermatologie
Simptome: 
Adenopatii
Piele sensibila
Pleoape cazute
Antineoplazice si imunomodulatoare
IMUNOMODULATORI
IMUNOSUPRESOARE
Diagnostic: 

Pentru stabilirea diagnosticului pozitiv  de cancer de piele este nevoie de corelarea datelor clinice (anamnezei) cu examenul clinic si investigatiile paraclinice de profil. In cazul in care suspectati o leziune sau o modificare tegumentara a avea potential carcinogen apelati la medicul dermatolog care poate estima cu ajutorul dermatoscopului dimensiunea, forma, caracteristicile morfologice ale leziunii precum si tipul leziunii(benigne sau maligne). In cazul unei leziuni cutanate "suspecte" se indica biopsia si examenul histopatologic care va pune diagnosticul de certitudine.

Tratament: 

Carcinomul bazocelular

Tratamentul profilactic se adresează factorilor de risc care intervin în determinismul unui cancer de piele: evitarea expunerii excesive la soare, protejarea, mai ales a feţei prin creme fotoprotectoare, evitarea substanţelor carcinogenetice.

Carcinomul bazocelular poate fi abordat terapeutic prin diferite metode: chirurgicală, crioterapie, electrocoagulare, fotocoagulare Laser, radioterapie, chimioterapie. Alegerea metodei terapeutice se va face în funcţie de localizarea tumorii, forma clinică, dimensiune, vârstă, ţinând cont pe de o parte de necesitatea asigurării unei cure radicale dar şi de necesitatea asigurării unui aspect estetic satisfăcător.

  • Excizia chirurgicală asigură îndepărtarea completă a tumorii având în acelaşi timp un control histopatologic al piesei excizate, iar vindecarea este mai rapidă decât în cazul altor metode terapeutice. Este necesară asigurarea unei margini de siguranţă în timpul exciziei, de 3-5 mm, pentru a evita recidiva eventuală a tumorii. Excizia va fi urmată de sutura plăgii în cazul unor tumori mici, iar în cazul unor excizii mai mari, se încearcă acoperirea lipsei de substanţă prin grefe libere sau cu pedicul vascular.
  • Electrocoagularea poate fi utilizată în tratarea tumorilor mici şi medii, nefiind indicată însă în localizările periorificiale din cauza eventualelor cicatrici fibroase, retractile care pot apare în timpul vindecării şi care pot deforma sau afecta funcţional zonele orificiale. Metoda permite îndepărtarea tumorii in totalitate, fără a putea avea un control histologic complet al piesei excizate. Mai are dezavantajul unei vindecări îndelungate.
  • Criochirurgia realizează distrugerea tumorii prin temperatură scăzută de -50 -60 grade C pe care o realizează azotul lichid în contact cu tegumentul. Se aplică în tratamentul tumorilor mici, incipiente, mai ales în forma clinică pagetoidă, având în vedere faptul că profunzimea distrucţiei în crioterapie nu este mai mare de 5 mm. Metoda este comodă, nu necesită anestezie neapărat (se poate aplica unguent EMLA), cicatricile de vindecare sunt de obicei estetice, dar există dezavantajul lipsei controlului histologic şi cel al durerii consecutive crioterapiei.
  • Chiuretarea este utilizată de obicei în combinaţie cu electrocauterizarea care urmează îndepărtării tumorii nodulare sau vegetante cu ajutorul unei chiurete. Electrodisecţia asigură astfel îndepărtarea eventualelor resturi tumorale.
  • Radioterapia este utilizată atunci când nu se poate realiza excizia tumorii, la persoane vârstnice, cu afecţiuni grave care contraindică intervenţia. Inconvenientele metodei sunt: durata mare a tratamentului, riscul apariţiei radiodermitei tardive în special la persoane blonde şi la tineri, risc de radionecroză osoasă sau de cartilaj în zonele iradiate, dificultatea tratamentului ulterior în caz de recidivă după radioterapie. Avantajele sunt: efect cosmetic bun, tratament comod.

Tehnica de radioterapie va fi aleasă în funcţie de dimensiunea tumorii, profunzimea sa. Este mult utilizată radioterapia de contact (metoda Chaoul), pentru tumori preferabil mai mici de 2 cm şi cu o grosime sub 8 mm, într-o doză totală de 6000- 8000 r, cu doze fracţionate de 600 r. Alte tehnici utilizate mai puţin sunt: radioterapia superficială (conventională), radioterapia cu raze X moi (buckyterapia), radioterapia profundă, curiterapia cu radiocobalt, iridiu, stronţiu, electronoterapia de energie înaltă (betatronoterapia) pentru tumori profunde şi extinse în suprafaţă.

Dintre metodele amintite, excizia chirurgicală are cea mai mare rată de vindecare, între 97- 100%, în comparaţie cu radioterapia, 90- 95%, crioterapia cu 97%, elecrocauterizarea şi curetarea cu o medie a ratelor de vindecare de 96%.

Carcinomul spinocelular

Tratamentul va consta în îndepărtarea completă a tumorii. Metoda terapeutică aleasă depinde de forma clinică, de gradul de diferenţiere celulară, de localizare, iar considerentele cosmetice sunt secundare dezideratului curativ şi funcţional. Tratamentul se realizează pe trei căi:

  • Excizia tumorii se va face cu margine de siguranţă (control histopatologic al marginii tumorii excizate) şi cu cel puţin 3-5 mm în profunzime, în ţesut sănătos. Excizia va fi urmată fie de închidere imediată prin sutură, fie de grefe cutanate sau închidere prin lambouri rotate. Se preferă această metodă mai ales în cazul formelor invazive, cu distrucţie de cartilaj sau os şi în cazul carcinoamelor metastazate ganglionar când tratamentul trebuie completat cu cura chirurgicală a ganglionilor.
  • Radioterapia este rezervată de obicei persoanelor vârstnice, cu afecţiuni organice, pentru care o intervenţie chirurgicală presupune riscuri. Metoda este grevată de riscul radionecrozei, mai ales în cazul localizării pe trunchi a carcinomului. Se preferă în cazul localizării tumorilor la nivelul extremităţii cefalice, iar ca metode, cele de radioterapie superficială, radioterapia de contact, cu o doză totală de 5000 cGy divizată în 10 doze zilnice. Pentru suprafeţele concave se preferă radioterapia cu radium sau cobalt radioactiv iar pentru localizarea carcinoamelor în ţesuturi mobile, ca buză sau limbă se preferă iradierea interstiţială cu ace de radium sau iridium. Electronoterapia se recomandă în cazul localizării carcinoamelor în zone cartilaginoase sau osoase, cum ar fi nasul şi unde există riscul apariţiei radionecrozei.
  • Distrucţia locală a tumorii. Se poate face prin electrocauterizare şi chiuretare. Aceste metode se utilizează în cazul localizării cefalice, la nivelul gâtului sau pe membrele superioare, în situaţii în care excizia tumorii nu ar putea fi urmată de o sutură. Vindecarea se face de obicei prin cicatrici estetice iar rata de vindecare este egală sau superioară celorlalte metode, dacă distrucţia tumorii a fost completă.
  • Chimioterapia se utilizează doar cu rol paleativ, pentru carcinoamele care nu au putut fi excizate. Se recomandă în tratament general bleomicină, cisplatin.

Melanomul

Tratamentul va fi adaptat formei melanomului şi stadiului său evolutiv.
Stadiul I va beneficia de:

  • excizia tumorii, marginile de siguranţă fiind adaptate grosimii tumorii: 0,5 cm pentru melanoame in situ, 1 cm pentru tumori sub 1 mm grosime, 2 cm pentru indice Breslow peste 2 mm.
  • identificarea şi excizia ganglionului santinelă ) pentru melanoame cu grosime între 1 şi 4 mm, urmată de control histopatologic permite identificarea metastazelor microscopice.
  • excizia ganglionilor regionali pentru melanoame cu ganglion santinelă pozitiv sau în cazul prezenţei adenopatiei palpabile.

Pentru tumori sub 1 mm, excizia ganglionilor este inutilă deoarece probabilitatea afectării ganglionare este minimă.

  •  tratamente adjuvante, chimioterapie (DTIC), imunoterapie, vor fi asociate sau nu, în funcţie de factorii prognostici.
  • imunoterapia. Agenţi biologic activi, interleukina-2, interferonul se administrează singure sau asociate, fiind grevate de toxicitate, cu o rată medie de răspuns.
  • vaccin antimelanomatos

Sunt în studiu tratamente cu anticorpi monoclonali faţă de receptori de suprafaţă ai celulelor melanomatoase, metodă terapeutică cu posibilităţi crescute de reuşită.

Mycosis fungoides

Tratament:

Local – se adresează formelor incipiente şi se poate efectua cu: corticosteroizi topici, retinoizi topici, fototerapie, nitrogen mustard topic, carmustine topic, radioterapie.
Sistemic – se realizează cu: retinoizi sistemici, anticorpi monoclonali împotriva CD25, doxorubicin liposomal. Pacienţii cu boală avansată necesită polichimioterapie (CHOP).

Sindromul Sezary

Tratamentul constă din fotoforeza extracorporeală sau PUVA-terapie, Interferon-α, retinoizi aromatici, radioterapia. Stadiile avansate necesită polichimioterapie.

Bibliografie: 
1. Bolognia JL, Jorizzo J, Rapini R. Dermatology, Mosby, 2008 2.Weller R, Hunter J, Savin J, Dahl M. Clinical Dermatology, Blackwell Publishing, 2008 3. MAIER N: Patologie cutanată, Casa Cărţii de Ştiinţă, 1998-1999

Pielea uscata sau xerodermia

Generalitati: 

Ce este xerodermia?

Xerodermia sau pielea uscata reprezinta o manifestare cutanata intalnita foarte frecvent care, de regula, se inrautateste pe parcursul anotimpului rece din cauza diminuarii nivelului umiditatii atmosferice. Afectiunea se poate dezvolta la persoanele de orice varsta, indiferent daca acestea au sau nu alte probleme dermatologice.

Aspectul tegumentelor uscate este cunoscut, intr-o oarecare masura, de toata lumea. Pliurile cutanate devin din ce in ce mai evidentiate, pielea capatand un aspect solzos si tocit, avand un caracter rugos. In cadrul stadiilor mai avansate ale afectiunii, pielea poate capata un aspect de plasa de peste, aspect asemenator, oarecum, si cu liniile de spartura ale unui vas ceramic. Afectiunea se devolta mai ales la nivelul picioarelor si al bratelor, insa poate fi intalnita si pe trunchi.

Pielea uscata poarta, in limbaj de specialitate, denumirea de xerodermie.

Care sunt cauzele aparitiei xerodermiei?

Pentru o mai buna intelegere a afectiunii, este necesar sa cunoastem faptul ca pielea este formata din straturi multiple, acoperite de un alt strat superficial si impermeabil care are scopul de a preveni pierderea apei din straturile inferioare prin evaporare. Apa reprezinta o componenta esntiala a pielii, conferindu-i acesteia prospetime si elasticitate si mentinand-o neteda, fina si cu un aspect sanatos.

Stratul de piele exterior are rolul unei folii de plastic impermeabile si, aproximativ, aceeasi grosime pe toata suprafata trupului, purtand denumirea de strat cornos. Acesta este stratul care, dupa bronz, se descuameaza. Aceasta componenta exterioara a pielii s-a format prin asezarea celulelor moarte pe suprafata unui strat lipidic secretat de celulele localizate in zonele mai profunde. Componenta lipidica are rolul de a preveni evaporarea apei, mai mult, reprezentand o bariera care impiedica patrunderea in organism a substantelor iritante sau a diferitilor germeni.

Pielea uscata este, practic, o consecinta a unei functionari neadecvate a stratului cornos. Aceasta se datoreaza faptului ca lipidele protectoare din cadrul stratului cornos sunt distruse sau inceteaza sa fie produse, iar apa din piele se va pierde in lipsa unei astfel de bariere hidrofobe care nu ar fi permis ca apa sa patrunda prin ea.

Degradarea lipidelor din epiderm este cauzata de procesul normal de inaintare in varsta, de expunerea la diferite produse chimice si de anumite boli ale pielii.

Pe masura ce apa se pierde, elasticitatea pielii se diminueaza, aceasta incepand sa se contracte, rezultatul final fiind aparitia unor fisuri care vor permite expunerea zonelor mai profunde la germenii din mediu si la substantele nocive.

Care sunt complicatiile xerodermiei?

Pielea uscata are drept efect, de cele mai multe ori, pruritul (mancarimea). Acesta poate deveni atat de sever incat sa perturbe somnul sau sa impiedice buna desfasurare a activitatilor zilnice.

Frecarea zonelor pruriginoase (gratajul) are drept efect o piele aspra si groasa, proces cunoscut sub denumirea de lichenificare. Cand pielea a devenit uscata si ingroasata, ea poate crapa, mai ales in zonele care sunt supuse unor microtraumatisme cronice, zone precum picioarele sau mainile, fiind, astfel, provocate fisuri foarte dureroase.

Pielea lezata se poate, uneori, chiar inflama si poate deveni rosiatica, rezultatul fiind afectiunea numita dermatita. Este posibila si aparitia unor cruste galbene care vor indica dezvoltarea infectiilor bacteriene, caz in care prescrierea unui tratament antibiotic de catre medicul dermatolog devine neaparat necesara.

Formele severe de piele uscata (xeroza) pot aparea in cadrul bolilor genetice cum ar fi ihtioza sau dermatita atopica. Mai mult, persoanele care prezinta dezechilibre hormonale cum ar fi hipertiroidismul pot dezvolta aceasta uscare a tegumentelor. Intr-o astfel de situatie, pacientii mai prezinta si alta simptomatologie care va insoti prezenta pielii uscate, simptomatologie prin intermediul careia medicul va recunoaste prezenta altor afectiuni (in cazul mai sus descris fiind vorba de afectiunea tiroidiei). 

Pielea uscata sau xerodermia
Categorii: 
Dermatologie
Simptome: 
Piele sensibila
Prurit
Xerodermie
Preparate dermatologice
ANTIPRURIGINOASE, ANTIHISTAMINICE SI ANESTEZICE DE UZ LOCAL
CORTICOSTEROIZI DE UZ DERMATOLOGIC
Diagnostic: 

In cazul prezentei unor episoade persistente si severe de piele uscata sau in momentul aparitiei complicatiilor precum infectii sau lichenificari, se recomanda consultul medical de specialitate la dermatologie unde medicul va putea pune un diagnostic sigur. Exista foarte multe boli ale pielii care au o simptomatologie asemanatoare, riscul de a confunda doua astfel de afectiunii find unul foarte crescut in cazul persoanelor neavizate. Din acest motiv, opinia unui medic specialist este necesara atat pentru o diagnosticare corecta, cat si pentru prescrierea unui tratament potrivit.

In afara de aspectul tegumentelor, o diagnisticare corecta mai presupune si diferentierea posibilelor cauze ale pruritului. Acesta poate sa se dezvolte si in cadrul altor afectiuni dermatologice (infestarea pielii cu paraziti, lichen, eczeme) sau in afectiuni alte altor organe cum ar fi afectiunile hematologice, existenta unor obstacole ale cilor biliare, afectiuni hormonale sau chiar in contexul unior tratamente care includ aspirina, antibiotice, barbiturice, etc.

Tratament: 

Unul dintre aspectele esentiale ale tratamentului are la baza identificarea si contracararea oricarui factor si a oricarei cauze care ar putea contribui la dezvoltarea acestor afectiuni.

In mod normal, ar trebui ca hidratarea tegumentelor sa rezolve orice probleme, insa, paradoxal, apa (mai ales apa calda) poate agrava problemele pielii, indepartand uleiurile naturale care o protejeaza. Cand este folosita impreuna cu sapunul, apa calda poate avea ca rezultat acest efect. Dar, o hidratare corespunzatoare a tegumentelor, urmata de aplicarea pe acestea a unei creme cu rol emolient va avea foarte multe beneficii pentru piele. Uleiurile din compozitia cremelor vor permite mentinerea apei in stratul cornos, pielea devenind, in acest fel, mai moale, mai fina si mult mai putin predispusa riscului de a se deshidrata, fisura sau de a dezvolta prurit.

Se recomanda ca gradul de umiditate acasa si la locul de munca sa fie unul sporit, iar, in acest sens, adaugarea unui umidificator in sistemul incalzirii din birous sau din propria locuinta va avea efecte extrem de benefice.

Igiena pielii

Managementul pielii uscate sau a xerodermiei are la baza, in primul rand, stabilirea unui program corect pentru imbaiere si folosirea unor creme hidratante cu o eficienta sporita. Zilnic, nu sunt recomandate mai mult de o baie sau un singur dus, iar, in ceea ce priveste persoanele adulte, dusurile sunt mult mai benefice pentru acestea, decat baile.

Chiar daca dusurile prelungite sau baile in apa fierbinte sunt extrem de relaxante dupa o zi lunga si obositoare, ele vor conduce, in cele din urma, la pierderea marcanta a uleiurilor naturale de la nivelul tegumentelor, accentuand gradul deshidratarii acestora. Apa utilizata in cadrul unei bai sau pentru dus nu ar trebui sa fie fierbinte, ci doar calda, iar sapunul ar trebui utilizat doar la nevoie si pentru anumite zone cum ar fi axila, zona organelor genitale, fata si picioare. Este recomandabila utilizarea sapunurilor care contin creme hidratante.

Dupa dus, este indicat sa se aplice pe piele un prosop uscat, insa fara ca tegumentul sa fie frecat cu acesta, ci doar tamponat cu ajutorul prosopului. Dupa iesirea din apa, la 3 minute, se va aplica o crema hidratanta pe piele care va avea rolul de a fixa apa in stratul cornos. Uleiurile de baie se pot aplica pe piele chiar la iesirea din apa, nefiind indicata adaugarea acestora in apa deoarece pot face cada sa fie extrem de alunecoasa si exista riscul survenirii unor posibile accidente.

Cremele se pot reaplica pe parcursul zilei si seara de cat mai multe ori posibil, mai ales la nivelul zonelor care prezinta riscuri mai mari pentru deshidratare (picioare, brate, maini) si la nivelul zonelor cu prurit.

Tratamentul simptomatic

Zonele in care este prezenta dermatita rosie se pot trata prin intermediul utilizarii unui unguent cortizonic pentru o perioada de 5 pana la 15 zile. Crema va trebui aplicata doar in zonele indicate de catre medicul specialist si doar in caderul intervalelor orare recomandate de catre acesta, nefiind recomandata aplicarea lor de mai mult de doua ori pe zi. Cand unguentul cortizonic este folosit impreuna cu o crema hidratanta, este recomandat ca, mai intai, sa se aplice unguentul cu cortizon si numai apoi crema.

Aplicarea de unguente cu proprietati antiinflamatorii si antipruringinoase necesita o grija sporita, deoarece foarte multe dintre acestea au in continutul lor substante chimice care pot avea drept efect iritatii la baza tegumentului sau pot produce reactii alergice pe pielea uscata.

O regula de baza care trebuie urmata este aceea ca, daca simptomatologia nu se va ameliora in urma aplicarii unguentului sau, dimpotriva, se va agrava, aplicarea acestuia va trebuie imediat intrerupta, fiind necesar un consult medical de specialitate. Unguentele e acest tip au in componenta lor menthol sau camphor, substante calmante si benefice pentru pielea iritata. Este important de retinut faptul ca aceste produse nu se adereseaza cauzei care a avut drept efect uscarea pielii, ci doar simptomatolopgiei specifice acestei afectiuni.

Remedii naturiste pentru pielea uscata

Pentru pielea crapata sau uscata se pot utiliza cu succes urmatoarele remedii naturale:

  • masajul pielii cu Aloe Vera
  • masajul tegumentelor cu miere de albine
  • in cazul coatelor sau al genunchilor la care pielea devine inchisa la culoare, apoi se cojeste, se recomanda frecarea tegumentelor din zonele respective cu coaja de lamaie
  • sunt foarte benefice spalaturile sau tamponarile cu decoct concentrat de frunze proaspete de morcov (decoctul se prepara astfel: la o cana de apa, se pun doua linguri de frunze maruntite, dupa care se fierb zece minute si, apoi, se strecoara, iar decoctul este gata pentru a putea fi utilizat)
  • multe beneficii sunt oferite si de cataplasmele cu cartof crud (dupa ce cartoful se curata, se va da prin razatoarea mica si se va stropi, apoi, cu ulei de masline, asezandu-se pe o fasie de panza si aplicandu-se, in final, direct pe piele)
  • cataplasmele cu morcovi rasi sunt, de asemenea, foarte des utilizate pentru imbunatatirea starii pielii
  • mai sunt indicate baile locale sau generale cu decoct de seminte de in (un pahar cu seminte de in se va fierbe in 2 l de apa pentru un sfert de ora, apoi acesta se va turna in cada in care, in prealabil, s-a pus apa calda; o astfel de baie ar trebui sa dureze 15-20 de minute)

Melanom

Generalitati: 

Ce este melanomul?

Melanomul este o tumora maligna ce se dezvoltã din melanocite (celule ce produc melanina) si care pune în joc viata pacientului. Melanocitele sunt celule ce produc melanina, pigment ce determina culoarea pielii. Melanomul poate metastaza rapid, afectand si alte organe. Rata de supravietuire la 5 ani, dupa ce a metastazat este undeva la 10%.

Epidemiologia difera in functie de etnie. Cea mai mare incidenta se inregistreaza la albii din Australia, in timp ce la populatia de culoare, morbiditatea prin aces tip de cancer este foarte scazuta. In general melanomul apar in jurul varstei de 40-60 ani. La pubertate, incidenta melanomului este apropae nula.

In functie de localizare melanomul poate fi cutanat (aflat pe piele), ocular sau intraocular (la nivelul ochiului),  mucos (la nivelul mucoasei orale sau genitale). Rar, melanomulpoate aparea la niveșul tractului digestiv, la nivelul ganglionilor limfatici. Daca metastazeaza, melanomul poate aparea in ficat, creier, plamani.

Care sunt fctorii de risc ai melanomului?

Expunerile solare - asocierea dintre expunerea la razele solare si aparitia melanomului este controversata. Unele studii sustin ca razele solare sunt un factor de risc important, in timp ce alte studii arata ca intre expunerea la razele solare si aparitia melanomului nu ar exista o corelatie importanta.  Expunerile solare intense si de scurta durata ar fi un factor de risc in aparitia mealnomului. S-a observat ca arsurile solare din copilarie constituie un factor de risc important in dezvoltarea mealnomului. In melanomul de tip lentigo, sunt mai periculoase expunerile solare cronice, cumulative.

Fototipul cutanat - studiile epidemiologice arata ca frecvenţa melanomului este de 7-15 ori mai mare la rasa alba decat la rasa neagra. Fototipurile cutanate (dupa clasificarea Fitzpatrick), reprezinta un factor important in aparitia melanomului. Expunerile la razele solare nu sunt recomandate celor cu fototipuri cutanate I si II.

Nevii (alunitele) - sunt mici tumori benigne alcatuite din celule nevice si melanice. Acestia se impart in congenitali sau nevocelulari (dobanditi in cursul vietii). Nevii nevocelulari se regasesc la toate persoanele. Nevii congenitali se intalnesc la 1% dintre nou-nascuti. Nevii apar in copilarie, cresc ca numar pana la varsta de 40 ani, dupa care regreseaza. Riscul de a maligniza se intalneste la nevii a caror diametru depaseste 20 cm. Localizarea nevilor, ca si a melanomului, e influentata de sex - la baieti, cei mai multi nevi se regasesc pe trunchi, iar la fete la nivelul membrelor inferioare. Transformarea nevilor nevocelulari în melanom este posibila, dar rara (aprox. 20% din cazuri). Majoritatea melanoamelor (80 %) se dezvoltã de novo, pe piele aparent sanatoasa.

Factorul traumatic - traumatismele termice, mecanice sau chimice au un rol important in diseminarea melanomului deja constituit. Interventia acestui factor în transformarea unui nev nevocelular în malenom este controversata. Timpul de latenta pana la malignizare se considera a fi in jur de 1- 2 luni.

Factorul genetic - melanomul familial se defineste prin existenta a cel putin doua melanoame pe 3 generatii in familia persoanei respective. Au fost identificate douã gene (p16 si p53), a caror mutatii au un rol important in dezvoltarea si proliferarea tumorala a melanomului. De aceea persoanele care au o ruda de gradul I cu istoric de melanom, prezinta un risc de 6-8 ori mai mare de a dezvolta melanom decat persoanele obisnuite.

 Cum apare melanomul?

In general, melanomul se dezvolta din alunite pigmentate sau din melanocite. In melanom, ca in orice alta patologie tumorala, celule tumorale prolifereaza (se inmultesc) necontrolat, si invadeaza local sau la distanta si alte tesuturi. Desi se poate dezvolta pe un nev (congenital sau dobandit) sau pe alta tumora cutanata, melanomul se dezvolta in general pe piele indema (fara leziuni preexistenta).

Exista cinci tipuri de melanom:

  1. Melanomul lentigo malign – se regaseste in general printre pacientii varstnici. Poate aparea pe fata sau alte zone expuse la soare. Poate metastaza.
  2. Melanomul extensiv in suprafata (se raspandeste superficial) – asimptomatic. Se regaseste in general la nivelul picoarelor la femei si la nivelul toracelui la barbati.
  3. Melanomul nodular – poate avea orice localizare. De obicei creste rapid in dimensiuni, lucru  care-l aduce pe pacient la medic.
  4. Melanomul lentiginos acral – cel mai frecvent tip de melanom la persoanle de culoare. Poate aparea la nivelul palmelor, plantelor (laba piciorului), tegumentului subunghial.
  5. Melanomul metastatic – acesta disemineaza (se raspandeste) pe cale sanguina sau limfatica. Poate metastaza pe late regiunii ale pielii sau la nivelul organelor interne (ficat, creier).

 Care sunt semnele aparitiei melanomului?

Modificarea dimensiunii, formei sau culorii unei alunite sau a altei tumorete cutanate, reprezinta un semn care ar trebui sa atraga atentia. Printre semnele precoce ale melanomului se numara cresterea in dimeniuni, pigmentarea sau aparitia unui prurit (mancarime) la nivelul leziunii.

Cel mai frecvent (80% din cazuri), pacientii observa leziune de culoare neuniforma, pigmentata, cu margini neregulate care creste in diametru.
Majoritatea pacientilor vin la medic o data cu aparitia semnelor tardive precum sangerarea, ulceratia sau aparitia unei sensibilitati ( durere). Printre semnele tardive ale melanomului se mai numara scaderea in greutate, febra, limfadenita (inflamarea ganglionilor limfatici).

 In cazul transformarii unei alunite in melanom, trebuie sa va atraga atentia semne precum:

  • Culoarea – modifcari de culoare, aparitia de striuri albastre, rosii pete roz, bej
  • Pruritul (senzatie de mancarime) la nivelul alunitei, senzatia de furnicatura sau chiar arsura
  • Modificari de consistenta – tumefierea sau friabilitatea alunitei (cu bucatele care se rup usor)
Melanom
Categorii: 
Dermatologie
Preparate dermatologice
ANTIBIOTICE SI CHIMIOTERAPICE DE UZ DERMATOLOGIC
Diagnostic: 

Care este diagnosticul melanomului?

Diagnosticul precoce al malanomului reprezinta primul obiectiv al dermatologului, ştiindu-se cã supravituirea depinde de progresia tumorii spre tesuturile vecine.

Regula ABCDE a semnificat un progres in diagnosticarea precoce a melanomului.

  • A (Asimetry) – jumatatile unui nev (alunita) nu sunt simetrice
  • B (Border) – marginile nevului sunt neregulate si/sau imprecis delimitate
  • C (Colour) -  culoare este neomogena, prezentand zone de nuante diferite (roz, bej, negru, albastru)
  • D (dimension) – aparitia sau cresterea unui nev peste 6 mm reprezinta semn pentru melanom
  • E (elevation)

Diagnosticul melanomului a fost facilitat o data cu aparitia si dezvoltarea unor tehnici neinvazive de evaluare a leziunilor cutanate pigmentare precum: dermatoscopia microscopica de suprafata, dermatoscop computerizat (fotofinder), ultrasonografia sau microscopia confocala cu scanare laser.

 In cazul in care in urma examenului clinic se ridica diagnosticul de melanom sunt necesare unele explorari diagnostice minimale precum: dermatoscopia; excizia leziunii în scop diagnostic; examenul histopatologic al leziunii; si nu in ultimul rand determinarea parametrilor de microstadializare histopatologici: nivel Clark, indice Breslow, analize imunohistochimice.

 Dermatoscopia computerizata (fotofinder) – metoda non-invaziva ce mareste leziune de 160 de ori.

Microscopia confocala cu scanare laser – metoda non-invaziva ce permite vizualizarea celulelor din derm si epiderm. Poate aprecia caracterul malign sau benign al leziunii.

Biopsia (excizia leziunii suspecte) – se face sub anestezie locala. Piesa excizata se trimite apoi la un laborator de histopatologie atat pentru a stabilii diagnosticul cert de melanom, precum si a vedea caracterul sau malign sau benign.

Daca examenul histopatologic confirma diagnosticul de melanom, este necesar sa continuam explorarile pentru a vedea extensia melanomului si pentru a face stadializarea melanomului in vederea stabilirii atat a unui tratament optim, cat si a prognosticului. In acest sens se efectueaza teste de sange (hemolucograma, LDH, TGO, TGP), palparea ariei regionale, mapping limfatic şi biopsia ganglionului santinela pentru orice melanom cu grosime >1mm.

Tratament: 

Care este tratamentul melanomului?

Rata de supravietuire privind tumorile cutanate depinde atat de precocitatea diagnosticului precum si profunzimea tumorii. Prognosticul cel mai nefats il au melanoamele dezvoltate pe membranele mucoase.

Tratamentul chirugical – consta in excizia chirurgicala a leziunii cu limite de siguranta pana la nivelul pielii aparent normale. Marginea de siguranta depinde de grosimiea leziunii Pentru leziuni cu diamerul sub 1 mm, marginea de siguranta va fi de 1 cm. Interevntia se efectueaza sub anestezie locala. Dupa interventie, locul exciziei va fi cauterizat prin intermediul curentului electric.

Criochirurgia – se bazeaza pe distrugerea tesuturilor cu ajutorul azotului lichid. Este utilizata pentru tumorile de mici dimensiuni, ce au localizare superficiala.
 Fotocoagularea laser – metoda utilzata in cazul tumorilor care afecteaza stratul superficial la pielii. Utilizeaza un fascicol laser care distruge celule canceroase.
Radioterapia – metoda utilizata pentru reducerea dimensiunilor tumorii.
Chimioterapia topica – utilizeaza chimioterapice ce pot fi aplicate direct pe zona afectata
Imunoterapia – consta in administrarea de agenti farmacologici cu scopul intaririi sistemului imunitar. Metoda aflata inca in studiu.
Grefa de piele – metoda ce ajuta estetic. Se practica post-excizie, in cazul leziunilor extinse.

Cum puteti preveni aparitia melanomului?

Limitarea expunerii la razele solare reprezinta cel mai bun mod de a preveni aparitia malanomului. Cei mai precauti privnd acest lucru trebuie sa fie persoanele cu fototip cutanat I sau II (piele deschisa la culoare) si persoanele cu istoric de melanom in familie.

Trebuie avute in vedere urmatoarele masuri de precautie:

  • Evitarea expunerii la razele solare in intervalul orar 10:00 - 16:00
  • Petrecerea timpului in zone umbroase cand razele soarelui sunt puternice
  • Purtarea unei palarii cu barouri mari
  • Imbracamite care sa limiteze expunerea pielii la razele solare (bluza cu maneci, pantaloni lungi sau fusta lunga)
  • Aplicarea cremelor de protectie solara – cema trebuie aplicata cu 15-20 minute inainte de a iesi din casa si ar trebui reaplicata la fiecre 3-4 ore sau dupa fiecare baie in mare sau piscina
  • Evitarea bronzarii la solar. Bronzarea la solar are acelasi efecte ca expunerea la raze solare puternice!
Bibliografie: 
1. Mark H. Beers, Robert S. Porter. The Merck Manual of Diagnosis and Therapy. Ed All; 2010. 12: 1172-1318 2. Alecu Mihai. Patologia moleculara a pielii. Ed. Medicala; 2006. 7: 471 - 488 3. Irina Stoicescu, Alina Maria Vilcea, Ionica Daniel Vilcea, Ion Vasile. Melanomul – principii e diagnostic si tratament. Medicina Moderna. 2009 4. Virgil Patrascu. Epidemiologia cancerelor cutante. 2011

Pagini

Subscribe to RSS - Dermatologie