Termen cautat
Categorie

Endocrinologie si Diabet


Endocrinologie si Diabet

Începând cu luna februarie 2015, Flamozil și-a mărit aria de comercializare, fiind disponibil în rețeaua de farmacii Help Net. Fondate în anul 1998, Farmaciile Help Net reprezintă astăzi unul dintre cele mai puternice lanțuri naționale de farmacii, rețea în continuă extindere, ce numără în prezent peste 180 de unități, în cele mai importante orașe ale țării. www.helpnet.ro   Flamozil este combinația optimă pentru tratamentul rănilor și este indicat în tratarea oricărui tip de rană. - Rezultate imediate pentru răni mai puțin grave (accidente casnice care se pot...

Sindromul Cushing

Generalitati: 

Sindromul Cushing apare atunci cand exista un exces de cortizol, care este un hormon produs de glandele suprarenale. Cortizolul exercita numeroase functii importante pentru organism si este necesar pentru viata. Dar, excesul acestui hormon are efecte negative asupra organismului. Pornind de la structura si actiunile cortizolului, care se mai numeste si hidrocortizon, acesta intra in clasificarea steroizilor glucocorticoizi.

In mod normal, productia de cortizol a glandelor suprarenale este controlata cu atentie de catre hipotalamus si de catre glanda pituitara (hipofiza). Sindromul Cushing poate sa apara din mai multe cauze care afecteaza acest sistem de control al productiei cortizolului. Sindromul Cushing afecteaza aproximativ de 3 ori mai mult sexul feminin decat pe cel masculin.

Intrucat sindromul Cushing este potential fatal daca nu este tratat, persoanele cu aceasta afectiune trebuie sa se prezinte in mod regulat la medic si sa urmeze indeaproape planul de tratament.

Cauzele sindromului Cushing

Cauzele sindromului Cushing sunt impartite in mai multe categorii:

  • Glanda pituitara (care este localizata la baza creierului) elibereaza prea mult hormon numit ACTH.
  • Glandele suprarenale , care sunt localizate la polul superior al rinichilor, produc prea mult cortizol.
  • Sindromul Cushing poate sa apara si la persoanele care iau ca tratament doze mari de glucocorticoizi (de exemplu, prednison) pentru boli ca astmul sau poliartrita reumatoida.

Nivele normale sau mari de ACTH (corticotropina) in sange: pana la 70% dintre persoanele cu sindrom Cushing au tumori hipofizare benigne (numite adenoame) care produc cantitati excesive de ACTH, hormonul care stimuleaza glandele suprarenale sa produca cortizol. Aceasta afectiune poarta numele de boala Cushing, care nu ar trebui confundata cu sindromul Cushing. Majoritatea acestor tumori sunt foarte mici, si pot fi dificil de identificat.

Alte cauze pentru nivelul crescut de ACTH pot fi tumorile non-pituitare care produc ACTH. Aceasta forma de sindrom Cushing este numita sindromul de ACTH ectopic. Majoritatea acestor tumori sunt localizate la nivelul plamanilor sau in alta parte la nivel toracic.

Nivele sanguine scazute de ACTH : majoritatea persoanelor cu sindrom Cushing care au nivele sanguine normale sau scazute de ACTH utilizeaza medicamente care contin glucocorticoizi ca prednisonul, care mimeaza efectul cortizolului. Glucocorticoizii au efecte antiinflamatorii puternice si sunt utilizate pentru a trata afectiunile autoimune, ca artrita reumatoida, si pentru a preveni rejetul de grefa postransplant. Majoritatea formelor de glucocorticoizi, inclusiv formele inhalatorii sau cele topice (locale), pot determina aparitia sindromului Cushing.

Cauzele mai putin frecvente de sindrom Cushing care apare in conditiile unor nivele reduse de ACTH sunt reprezentate de tumori benigne sau maligne (canceroase) ale glandelor suprarenale, care produc cortizol in exces. Hiperplazia (cresterea excesiva) nodulara a glandelor suprarenale este o cauza si mai rara a excesului de cortizol.

Simptomele sindromului Cushing

Simptomele sindromului Cushing sunt determinate de excesul de cortisol. Majoritatea pacientilor prezinta cel putin cateva dintre aceste simptome, iar simptomele se agraveaza in mod tipic cu trecerea timpului. Oricum, simptomele fiecarei persoane depind de cativa factori, cum ar fi:

  • Gradul si durata excesului de cortizol.
  • Nivelul altor hormoni suprarenalieni.
  • Cauza sindromului Cushing.
  • La pacientii cu adenoame suprarenaliene (tumori benigne), simptomele pot fi foarte subtile.

Cresterea in greutate: cresterea progresiva in greutate este cel mai frecvent simptom al sindromului Cushing. Aceasta crestere in greutate afecteaza de obicei fata, gatul, trunchiul si abdomenul, mai mult decat membrele, care de cele mai multe ori sunt subtiri. Pesoanele cu sindrom Cushing vor avea cel mai adesea o fata rotunda (“in luna plina”) si un depozit de grasime la nivel cervical posterior, la baza gatului (“ceafa de bizon”).

Modificari tegumentare: in sindromul Cushing, pielea tinde sa devina subtire, fragila, si mai susceptibila la leziuni si infectii. Ranile se vindeca mai greu. In zonele in care apare depozit de grasime pot sa apara striuri rosiatice, de intindere a tesuturilor.

Menstruatii neregulate: femeile cu sindrom Cushing pot prezenta o varietate de probleme menstruale, cel mai frecvent menstruatii neregulate sau absenta acestora. Aceste femei au deseori probleme in a ramane insarcinate.

Simptome ale excesului de androgeni: femeile cu sindrom Cushing pot avea semne de exces al hormonilor masculin (androgeni), cum ar fi hirsutismul (cresterea in exces a pilozitatii corporale, in special in zonele de distributie specifice de la barbat), piele uleioasa si acnee.

Scaderea masei musculare si slabiciune musculara: sindromul Cushing care evolueaza de mult timp determina slabiciunea si scaderea masei musculare de la nivelul membrelor superioare  si de la nivelul picioarelor. Unele persoane observa ca poate deveni mai dificil sa se ridice de pe scaun sau sa urce scarile din cauza slabiciunii musculare.

Scaderea masei osoase: sindromul Cushing poate sa duca scaderea densitatii oasoase (osteoporoza), care poate sa duca la aparitia fracturilor costale, de oase lungi sau vertebrale.

Intoleranta la glucoza: excesul de cortizol poate sa determine o crestere a nivelului glicemiei. Persoanele cu sindrom Cushing pot dezvolta intoleranta la glucoza, care este o stare prediabetica ce poate progresa catre diabet zaharat.

Cresterea tensiunii arteriale si boli cardiovasculare: excesul de cortizol creste tensiunea arteriala, si afecteaza prin urmare inima si sistemul vascular.

Simptome psihologice: mai mult de jumatate dintre pacientii cu sindrom Cushing au simptome psihologice, care variaza de la pierderea controlului emotional, iritabilitate si depresie , pana la atacuri de panica si paranoia. Este frecventa si insomnia.

Infectiile: cortizolul suprima sistemul imunitar, iar pacientii cu sindrom Cushing pot face infectii mai frecvent.

Cheagurile de sange: pacientii cu sindrom Cushing tind sa faca cheaguri de sange mult mai usor. Un cheag de sange care se localizeaza intr-o vena de la nivelul piciorului duce la formarea trombozei venoase profunde. Daca acest cheag se fragmenteaza, poate migra catre plamani, ducand la aparitia emboliei pulmonare. Embolia pulmonara este o afectiune serioasa si amenintatoare de viata. Pacientii cu sindrom Cushing sunt de asemenea mai predispusi la a face accident vascular cerebral din cauza unui cheag de sange.

Categorii: 
Endocrinologie si Diabet
Simptome: 
Amenoree
Amnezie
Depresie
Dureri de spate
Hipertricoza
Sterilitate (Infertilitate)
Teama (Anxietate)
Xerodermie
Diagnostic: 

Pacientii cu simptome ale sindromului Cushing vor fi supusi realizarii unui istoric medical, unei examinari fizice si  unor teste de laborator.

Analizele de laborator sunt necesare pentru a masura nivelul cortizolului. Pacientii cu sindrom Cushing au in mod tipic nivele mari de cortizol in sange.

Analizele de laborator  care se efectueaza pot fi:

  • Masurarea cortizolului in urina de pe 24 de ore.
  • Testarea din sange sau saliva pentru cresterea si scaderea normala zilnica a nivelului de cortizol (acest test poate necesita recoltarea nocturna de sange sau saliva)
  • Testul cu dexametazona in doza mica. Doza mica de dexametazona suprima productia de cortizol la persoanele sanatoase, dar nu si la cele cu sindrom Cushing.

Determinarea cauzei sindromului Cushing

O data ce s-a stabilit diagnosticul de sindrom Cushing, se vor efectua alte analize pentru a determina cauza productiei excesive de cortizol. Tipul si numarul analizelor recomandate depind de rezultatele testelor preliminarii.

Analizele initiale de sange: analizele de sange pot determina nivelele relative de cortizol si ACTH. Deoarece acesti hormoni sunt secretati episodic, masurarea poate fi efectuata in 2 sau 3 zile separate. Nivelele relative de cortizol si ACTH pota ajuta la diferentierea intre cauzele variate  ale sindromului Cushing.

Daca nivelele de ACTH sunt mici, se vor efectua teste imagistice pentru glandele suprarenale, in care se cauta prezenta unor tumori. Daca nivelele de ACTH sunt normale sau crescute, se pot realiza urmatoarele analize:

  • Recoltarea unei probe de  sange din sinusul pietros: sangele de la nivelul glandei pituitare este drenat la nivelul unor spatii vasculare de la nivel cerebral numite sinusuri. Recoltarea unei probe de sange de la nivelul acestor sinusuri poate sa arate nivele inalte de ACTH. Aceasta procedura se realizeaza prin inserarea unui cateter intr-o vena de la nivel inghinal, cu avansarea cateterului pana la vasele de sange care ajung la glanda pituitara. Procedura se realizeaza sub anestezie usoara.

Nivelele de ACTH din sangele de la nivelul sinusurilor pietroase sunt masurate si comparate cu nivelele de ACTH de la nivelul unei vene aflate la distanta de glanda pituitara. Daca nivelele de ACTH sunt mai mari in sinusurile pietroase decat in cealalta vena, cel mai probabil este vorba de un adenom pituitar. Nivelele asemanatoare de ACTH intre cele 2 localizari sugereaza secretie de ACTH de catre o tumora non-pituitara.

  • Testul de supresie cu doza mare de dexametazona: dozele mari de dexametazona suprima de obicei productia de ACTH de catre adenoamele pituitare (tumori benigne). Ca rezultat, nivelul cortizolului din sange si urinar ar trebui sa scada. Daca excesul de ACTH este produs de o tumora non-pituitara, cel mai probabil productia de cortisol nu va fi suprimata.
  • Testul hormonului de eliberare a corticotropinei (CRH): in cadrul acestui test, unei persoane i se administreaza pe cale venoasa o doza de hormon de eliberare a corticotropinei . La o persoana cu tumora pituitara, acesta ar trebui sa stimuleze tumora sa secrete ACTH, prin urmare atat nivelul ACTH, cat si cortizolul din sange vor creste. In schimb, la o persoana cu sindrom de secretie ectopica a ACTH, nu exista raspuns la administrarea hormonului de eliberarea a corticotropinei.
  • Testele imagistice: CT-ul sau RMN-ul la nivelul glandelor suprarenale, glandei pituitare, plamanilor si abdomenului pot sa identifice tumorile care produc hormoni.
  • Scintigrafia: scintigrafia implica injectarea unei substante radioactive, urmata de o examinare imagistica. Acest test este util pentru localizarea tumorilor care determina sindrom de ACTH ectopic.
Tratament: 

Tratamentul sindromului Cushing depinde de cauza acestuia. Tratamentul poate sa inlature majoritatea simptomelor sindromului Cushing, desi acesta trebuie realizat cu atentie pentru a minimiza posibilitatea aparitiei unui deficit hormonal permanent si a efectelor secundare la tratament.

Sindromul Cushing cauzat de medicamente

Atunci cand sindromul Cushing este cauzat de glucocorticoizii care sunt administrati pentru a trata o alta afectiune, intreruperea tratamentului cu glucocorticoizi va inlatura simptomele. Oricum , in majoritatea cazurilor, organismul se adapteaza la prezenta glucocorticoizilor, de aceea tratamentul trebuie interupt treptat, pentru a permite glandelor hipofizara si suprarenale sa isi reia functia normala.

Unele afectiuni necesita tratament prelungit cu glucocorticoizi. In aceasta situatie, este necesar un plan alternativ pentru a trata semnele si simptomele sindromului Cushing.

Sindromul Cushing cauzat de patologia tumorala

Atunci cand sindromul Cushing este determinat de o tumora care produce ACTH, localizata la nivelul glandei pituitare (boala Cushing), tratametul poate include: chirurgia, radioterapia, sau medicamente care sa scada nivelele de cortizol.

Tratamentul chirurgical: extirparea chirurgicala a unui adenoma pituitar mic, bine delimitat, se numeste adenomectomie transsfenoidala. Glanda pituitara este localizata la baza creierului. Aceasta zona poate fi acesata cu ajutorul unor intrumente speciale, prin realizarea unei incizii care este extinsa la nivelul sinusului sfenoidal, permitand chirurgului sa vada si sa inlature adenomul cu ajutorul unui endoscop (un tub subtire, prevazut cu o camera video). Acest tip de interventie chirurgicala trateaza permanent sindromul Cushing la 60-70 % dintre pacienti.

Uneori, nu poate fi identificata tumora. In aceste cazuri, poate fi extirpate jumatate din glanda pituitara (hemihipofizectomie) sau 85-90% din glanda pituitara (hipofizectomie subtotala), pentru a fi siguri ca tumora a fost inlaturata.

Indepartarea chirurgicala a jumatate sau mai mult din glanda pituitara poate reduce functia acesteia si interfera cu ovulatia (la femei) sau cu productia spermei (la barbati). Adesea, este necesar tratamentul de substitutie hormonala pe tot parcursul vietii,  dupa interventia chirurgicala.

Tratamentul medicamentos: atunci cand interventia chirurgicala nu poate restaura productia normala de cortizol, pot fi utilizate unele medicamente pentru a controla productia de cortizol. Cabergolina , un medicament care este utilizat de obicei pentru a trata tumorile hipofizare secretante de prolactina, poate normaliza productia de ACTH si de cortizol la aproximativ 30% dintre pacienti. Asemanator, pasireotida poate normaliza ACTH-ul si cortizolul la 20-25% dintre pacientii cu boala Cushing.

Mifepristona este un medicament aprobat in Statele Unite pentru a scadea efectele excesului de cortisol asupra glucozei, iar rolul sau in tratamentul pe termen lung al bolii Cushing este necunoscut. Alte medicamente care blocheaza productia de cortisol, cum ar fi ketoconazolul, metirapona sau mitotanul, pot de asemenea sa fie utilizate pentru a reduce nivelele inalte de cortisol, in timp ce se asteapta un alt tratament definitiv.

Radioterapia: poate fi un tratament util atunci cand tumorile pituitare nu pot fi extirpate complet prin interventia chirurgicala. Radioterapia tumorilor pituitare reduce nivelul cortizolului la aproximativ 50% dintre adulti si la majoritatea copiilor cu boala Cushing. Deoarece instalarea  efectului de scadere a cortizolului necesita timp (3 pana la 24 de luni), in aceasta perioada pot fi administrate medicamente care scad productia de cortizol de la nivelul glandelor suprarenale. Medicamentele folosite pot fi ketoconazolul si metirapona.

Suprarenalectomia: extragerea chirurgicala a glandelor suprarenale (suprarenalectomie) este o masura definitiva care poate fi recomandata in cazul in care alte tratamente nu sunt eficiente. Suprarenalectomia stopeaza productia excesiva de cortisol, dar necesita inceperea unui tratament hormonal de substitutie cu glucocorticoizi si mineralocorticoizi pentru tot restul vietii .

Sindromul de ACTH ectopic

La unii pacienti cu tumori non-pituitare producatoare de ACTH,  extragerea chirurgicala a tumorii elimina simptomele sindromului Cushing. Aceste tumori sunt localizate cel mai frecvent la nivelul plamanilor. Atunci cand extirparea chirurgicala completa nu este posibila, pentru a scadea nivelul cortizolului pot fi necesare tratamentul cu medicamente care scad productia suprarenaliana de cortisol (ketoconazole sau metirapona) sau extragerea chirurgicala a glandelor suprarenaliene (suprarenalectomie).

Tumorile glandelor suprarenaliene

Tumorile suprarenaliene sunt tratate de obicei prin extragere chirurgicala a glandei suprarenaliene afectate, lasand integra cealalta glanda suprarenala pentru productia de cortizol. Daca tumora este un adenom (o tumora benigna), interventia chirurgicala trateaza intotdeauna sindromul Cushing asociat.

Daca tumora este un carcinoma (o tumora canceroasa), interventia chirurgicala este singura metoda de vindecare a cancerului. Pentru a scadea nivelul de cortizol, sunt necesare de obicei radioterapia, chimioterapia si tratamentul cu mitotan (un medicament care este toxic pentru celulele producatoare de cortizol). Dupa aceste tratamente, substitutia hormonala zilnica este necesara de obicei.

Hiperplazia nodulara suprarenaliana

Tratamentul hiperplaziei nodulare suprerenaliene necesita de obicei extragerea chirurgicala a ambelor glande suprarenala. Inainte de interventie, nivelul de cortizol poate fi scazut prin administrarea de medicamente care inhiba enzimele suprarenaliene (ketoconazol sau metirapona). Dupa interventie, de obicei este necesar tratamentul de substitutie hormonala suprarenaliana.

Sindromul Cushing in timpul sarcinii

Sindromul Cushing este rar pe parcursul sarcinii. Productia in exces de cortisol este cauzata de obicei de catre o tumora suprarenaliana, cel mai frecvent un adenom (o tumora benigna), desi unii pacienti au o tumora pituitara (boala Cushing).

Desi majoritatea excesului de cortisol nu traverseaza placenta si nu afecteaza fatul, sindromul Cushing netratat confera un risc pentru femeile insarcinate deoarece poate duce la complicatii materne, cum ar fi cresterea tensiunii arteriale si diabet gestational, si este asociat cu avortul si nasterea prematura.

Atunci cand sindromul Cushing este determinat de o tumora suprarenaliana sau o tumora pituitara benigna (boala Cushing), indepartarea chirurgicala a glandei suprarenale sau pituitare poate reduce nivelul anormal de cortizol, fara sa afecteze sarcina.

Eficienta tratamentului sindromului Cushing

Daca tratamentul inlatura sursa excesului de cortisol, majoritatea simptomelor sindromului Cushing dispar in 2-12 luni. Osteoporoza incepe sa se amelioreze in 6 luni. Pot persista o tensiune arteriala crescuta si intoleranta la glucoza. Dupa tratamentul eficient, copiii cu sindrom Cushing isi vor redobandi majoritatea densitatii osoase pierdute.

Flamozil este combinația optimă pentru tratamentul rănilor și este indicat în tratarea oricărui tip de rană. Utilizarea de Flamozil determină rezultate imediate pentru răni mai puțin grave, acele accidente casnice care se pot întâmpla oricui – o arsură, o tăietură. De asemenea, Flamozil este indicat a se utiliza și de către copii. În cazul lor o rană cauzată de o căzătură, o julitură ajută ca rana să nu se infecteze, să se inchidă într-un timp scurt și un element foarte important este că aplicarea de Flamozil nu ustură și nu irită. Rana se curăță cu un dezinfectant clasic - apă...
Setea intensă și urinările frecvente în cantitate mare pot fi indiciile unei afecțiuni grave. Diabetul insipid nu trebuie confundat cu diabetul zaharat, deși ambele pot prezenta aceleași simptome.                 Diabetul insipid survine atunci când există probleme la nivelul glandei hipofize (situată la baza creierului). Această glandă secretă în mod normal vasopresină, un hormon care acționează pentru reducerea cantității urinei, deci are efecte asupra rinichiului, la nivelul căruia stimulează reabsobția apei în...
Setea intensă și urinările frecvente în cantitate mare pot fi indiciile unei afecțiuni grave. Diabetul insipid nu trebuie confundat cu diabetul zaharat, deși ambele pot prezenta aceleași simptome. Diabetul insipid survine atunci când există probleme la nivelul glandei hipofize, situate la baza creierului. Această glandă secretă în mod normal vasopresină, un hormon care acționează pentru reducerea cantității urinei, deci are efecte asupra rinichiului, la nivelul căruia stimulează reabsobția apei în organism. Această afecțiune este de mai multe tipuri: Diabetul insipid central -...
Şef lucr. Dr Gina Botnariu, U.M.F. “Gr. T. Popa” Iaşi Piciorul diabetic, escarele şi ulcerul varicos sunt cele mai frecvente tipuri de răni cronice.Rănile cronice presupun deseori dureri persistente, risc constant de infecţii, limitarea activităţilor zilnice până la imobilitate, vizite interminabile la medic şi costuri ridicate. Orice rană care nu raspunde la tratament şi nu se vindecă în decurs de 6 săptămâni, este considerată a fi o rană cronică. Spre deosebire de rănile acute (tăieturi, arsuri) care sunt provocate de factori externi şi se vindecă în decurs de 2-4 săptămâni, rănile...

Nodulii tiroidieni

Generalitati: 

Nodulii tiroidienii sunt mase de celule tiroidiene care cresc in glanda tiroida. Ei sunt foarte frecventi. Aproximativ 50% dintre oameni au cel putin un nodul tiroidian , desi majoritatea oamenilor nu stiu de prezenta lor.

Pot fi solizi sau pot avea continut lichid. Pot fi unici sau multipli. Nodulii tiroidieni pot sa apara din diverse cauze:

Cauze benigne:

  • Gusa multinodulara (sporadica)
  • Tiroidita Hashimoto (tiroidita cronica limfocitara)
  • Chiste: coloidale, simple sau hemoragice
  • Adenoame foliculare: adenoame macrofoliculare, microfoliculare sau celulare
  • Adenoame cu celule oxifile (cellule Hurthle).

Cauze maligne:

  • Carcinom papilar
  • Carcinom folicular
  • Carcinom medular
  • Carcinom anaplastic
  • Limfom primar tiroidian
  • Metastaze ale altor cancere ( san, renal, altele)

De mentionat ca aproximativ 95% dintre nodulii tiroidieni sunt de natura benigna (necanceroasa).

Nodulii tiroidieni pot fi descoperiti de catre pacient sau intamplator, in timpul unei examinari clinice la medic, sau in timpul unei investigatii imagistice, cum ar fi ecografia de artere carotide, tomografia computerizata a gatului. Importanta acestor noduli este legata de faptul ca o data cu descoprirea lor este necesara excluderea cancerului tiroidian, care apare cu o frecventa de 4-6,5% dintre nodulii tiroidieni.

Prevalenta cancerului este mai mare in anumite grupuri:

  • Copii
  • Adulti cu varsta de sub 30 de ani sau peste 60 de ani
  • Pacientii cu un istoric de iradiere la nivelul capului si gatului
  • Pacientii cu un istoric de cancer tiroidian

Evaluarea pacientilorcu noduli tiroidieni

 Este legata in primul rand de necesitatea de a exclude cancerul tiroidian. Nodulii nepalpabili (incidentaloame) au acelasi risc de malignitate ca si nodulii palpabili. De aceea, evaluarea initiala a tuturor pacientilor cu un nodul tiroidian (descoperit prin palpare sau prin metode de imagistica) include realizarea istoricului,  examinarii fizice, si masurarea TSH (hormonul de stimulare tiroidiana). Ecografia tiroidiana este recomandata la toti pacientii, pentru a confirma prezenta nodulului, pentru a-i stabili caracteristicile ecografice si pentru a evalua prezenta unor alti noduli sau a ganglionilor limfatici.

  • Biopsia prin aspiratie cu ac fin este cea mai buna metoda pentru a evalua nodulii tiroidieni si pentru a identifica pacientii care necesita rezectia chirurgicala.

 In ultimii ani, utilizarea scintigrafiei tiroidiene pentru a evalua nodulii tiroidieni a devenit mai putin utilizata. Desi scintigrafia ramane singura metoda prin care se determina statusul functional al unui nodul, ecografia tiroidiana cu rezolutie inalta poate oferi informatii superioare  scintigrafiei tiroidiene.

Istoricul si examenul clinic

Exista cateva caracteristici ale examinarii clinice care sugereaza o probabilitate crescuta de malignitate, cum ar fi istoricul de crestere rapida a unei mase la nivelul gatului, istoricul de iradiere la nivelul capului si gatului in copilarie, iradierea corporala totala pentru transplantul medular, istoricul familial de cancer tiroidian.

Posibilitatea existentei unui cancer este sugerata de: o masa dura, fixata, simptome obstructive (dificultati la respiratie), ganglioni limfatici cervicali mariti, paralizie de coarda vocala.

  • TSH-ul seric (hormonul de stimulare tiroidiana)

Functia tiroidiana trebuie evaluata la toti pacientii care au noduli tiroidieni.

Daca TSH-ul seric este scazut, indicand hipertiroidie, este posibil ca nodulul sa fie hiperfunctional si se recomanda efectuarea scintigramei tiroidiene.

Daca TSH-ul seric este normal sau crescut, se poate indica realizarea unei biopsii prin aspiratie cu ac fin.  Daca TSH-ul este mare, este necesata evaluarea pentru hipotiroidism.

  • Ecografia tiroidiana

Ar trebui realizata la toti pacientii care au un nodul tiroidian suspect , o gusa nodulara la examenul fizic, sau noduli descoperiti intamplator la alte explorari imagistice (ecografie Doppler carotidiana, CT, RMN).

  • Scintigrafia tiroidiana

Este utilizata pentru a determina statusul functional al unui nodul. Un nivel redus al TSH-ului seric, care indica prezenta hipertiroidismului, creste posibilitatea ca un nodul tiroidian sa functioneze excesiv (hiperfunctional). De aceea, scintigrafia tiroidiana ar trebui realizata la pacientii cu TSH seric scazut. Se mai poate utiliza pentru a selecta nodulii pentru biopsia cu ac fin. Nu este utila pentru selectia pacientilor pentru rezectie chirurgicala.

  • Biopsia prin aspiratie cu ac fin

Se recomanda ca metoda de electie pentru evaluarea nodulilor tiroidieni si pentru selectia pacientilor pentru chirurgie.

Categorii: 
Endocrinologie si Diabet
Simptome: 
Disfagie
Dispnee
Palpitatii
Raguseala
Scadere in greutate
Umflarea ganglionilor limfatici
Diagnostic: 

Testele de diagnostic pot determina daca un nodul tiroidian este benign sau malign (canceros). Medicul va indica analize pentru fiecare pacient in parte, in functie de suspiciunea clinica.

  • Hormonul de stimulare tiroidiana (TSH): nivelul acestuia se masoara din sange.

Daca TSH –ul este in limite normale, urmatorul pas este realizarea unei ecografii tiroidiene si a unei biopsii prin aspiratie cu ac fin.
Nivelul scazut al TSH poate indica faptul ca un nodul produce cantitati mari de hormoni tiroidieni. Daca nivelul TSH este mai mic decat normal, urmatorul pas este realizarea unei ecografii tiroidiene.
Nivelul crescut de TSH poate indica o inflamatie autoimuna a tiroidei (numita tiroidita Hashimoto). Se vor masura in continuare hormonii tiroidieni din sange.

  • Ecografia tiroidiana: Ecografia tiroidiana ofera informatii cu privire la marimea si localizarea nodulilor si ajuta la selectarea pacientilor la care este necesara biopsia prin aspiratia cu ac fin.
  • Aspiratia cu ac fin: in majoritatea cazurilor, nivelul TSH este normal, iar pasul urmator este aspiratia cu ac fin. Aceasta procedura utilizeaza un ac subtire pentru a extrage fragmente mici de tesut tiroidian din nodulul tiroidian. Fragmentele de tesut sunt examinate apoi la microscop. Procedura se poate realiza cu anestezie locala si se poate efectua sub ghidaj ecografic. Poate sa apara un discomfort usor la injectarea anestezicului, iar pacientul poate experimenta o senzatie de presiune in timpul biopsiei, dar nivelul discomfortului este asemanator cu cel al unei vizite la dentist.

Acest test este foarte util pentru identificarea cancerului in cazul prezentei unui nodul tiroidian suspect. In unele cazuri, biopsia poate sa nu contina suficient tesut pentru a pune un diagnostic, caz in care este necesara repetarea biopsiei. In alte cazuri (10%), rezultatul biopsiei este neclar si este necesara interventia chirurgicala pentru un diagnostic definitiv.

Rezultatele biopsiei pot fi urmatoarele:

  • Benigna (necanceroasa)
  • Maligna (canceroasa)
  • Suspecta pentru malignitate
  • Neoplasm folicular
  • Leziuni foliculare sau atipie de semnificatie nedeterminata (noduli cu celule atipice)
  • Insuficient pentru diagnostic
  • Scintigrama tiroidiana: majoritatea pacientilor nu vor face o sintigrama tiroidiana, ci doar cei care au un nivel redus al TSH. In acest caz, scintigrama tiroidiana este primul pas dupa analizele de sange (in locul aspiratiei cu ac fin).

Scintigrama tiroidiana poate ajuta sa se determine daca un nodul este autonom (“cald”) sau nefunctional (“rece”). Scintigrama se realizeaza dupa ce s-a administrat o doza mica de iod radioactiv.

  • Nodulii tiroidieni care absorb iodul radioactiv de obicei nu sunt cancerosi (se numesc autonomi, calzi sau toxici).
  • Nodulii tiroidieni care nu absorb iodul radioactiv sunt numiti reci si prezinta un risc de 5% de a fi cancerosi. Aproximativ 95% dintre nodulii tiroidieni sunt reci

Riscul de expunere la radiatii este mic in comparatie cu beneficiul obtinerii unor rezultate foarte utile. Scintigrama tiroidiana nu se recomanda la femeile insarcinate sau care alapteaza. Dupa examinare, pacientii trebuie sa acorde o atentie deosebita curatarii toaletei si spalarii pe maini dupa ce urineaza, deoarece substanta radioactiva se elimina prin urina.

Tratament: 

Tratamentul nodulilor troidieni depinde de tipul nodulilor.

  • Nodulii tiroidieni benigni

Nodulii tiroidieni benigni apar ca rezultat al cresterii excesive a tesutului tiroidian normal. Nu se recomanda de obicei interventia chirurgicala. Nodulul tiroidian trebuie urmarit pe parcursul timpului. Daca acesta creste in dimensiuni, se poate recomanda repetarea biopsiei sau chiar interventie chirurgicala. Unii chirurgi recomanda scoaterea nodulilor mai mari de 4 cm.

Tratamentul supresor (cu hormoni tiroidieni): daca un nodul tiroidian nu este canceros, dar este mare ca dimensiuni, unii medici pot recomanda tratament cu un hormon tiroidian (T4), pentru a micsora nodulul. Acesta se numeste tratament supresiv. Pe parcursul tratamentului, trebuie monitorizati cu atentie hormonii tiroidieni. Ghidurile de tratament ale Asociatiei Americane nu recomanda acest tratament deoarece doar o mica parte din noduli se micsoreaza, iar tratamentul supresor poate avea efecte adeverse.

  • Nodulii tiroidieni maligni (cancerul tiroidian): doar 5% dintre nodulii tiroidieni sunt maligni. Majoritatea pacientilor cu cancer tiroidian au o rata crescuta de vindecare si supravietuire pe termen lung.

Tratamentul cancerului tiroidian depinde de tipul acestuia. Cancerele tiroidiene necesita scoaterea chirurgicala a glandei tiroide, iar uneori unul sau mai multe tratamente cu iod radioactiv, urmat de terapie supresoare cu hormoni tiroidieni (T4).

  • Suspiciunea de malignitate: nodulii din aceasta categorie au un risc de 50-75% de malignitate. Pacientii care au noduli suspecti pentru malignitate vor fi supusi cel mai frecvent unei tiroidectomii totale, deoarece riscul ca un nodul sa fie cancer este mai mare decat sansa de a fi benign.
  • Neoplasmul folicular: la acesti pacienti se realizeaza frecvent o scintigrama tiroidiana.  Aproximativ 15-20% dintre neoplasmele foliculare se dovedesc a fi cancere. Daca scintigrama tiroidiana indica un nodul rece, se recomanda in general scoaterea chirurgicala (de obicei hemitiroidectomie). Nodulii tiroidieni care absorb iodul radioactiv (noduli autonomi sau “calzi”) nu sunt de obicei cancerosi, iar tratamentul depinde de testele tiroidiene si de alti factori.
  • Leziunile foliculare sau atipia de semnificatie nedeterminata: majoritatea pacientilor care au noduli cu celule atipice necesita repetarea aspiratiei cu ac fin. Tratamentul optim depinde de factori care tin de  pacient, cum ar fi riscul de cancer tiroidian, si de trasaturile ecografice si de la aspiratia cu ac fin ale nodulului.

O biopsie non-diagnostica nu are suficiene celule pentru interpretare. Nu ar trebui considerata ca fiind o biopsie negativa. Pentru pacientii la care nu se obtine un diagnostic la biopsia prin aspiratie cu ac fin, aceasta ar trebui repetata utilizand ghidaj ecografic.

Nodulii tiroidieni autonomi (“calzi”): unii noduli tiroidieni produc hormoni tiroidieni, asemanator glanei tiroide, dar nu raspund la controlul hormonal al organismului. Acesti noduli se numesc noduli tiroidieni autonomi. Ei sunt aproape intotdeauna benigni, dar pot produce in mod excesiv hormoni, ducand la aparitia hipertiroidismului.

Daca aveti un nodul tiroidian autonom si nivele crescute de hormoni tiroidieni, veti fi sfatuiti cel mai probabil sa va operati pentru a scoate nodulul tiroidian, sau sa urmati tratament cu iod radioactiv pentru a distruge nodulul.

Daca aveti un nodul autonom, dar cu functie tiroidiana normala sau cu hipertiroidism minim, tratamentul potrivit depinde de varsta dumneavoastra si de alti factori de sanatate.

  • La adultii tineri, nodulii autonomi pot fi monitorizati pe parcursul timpului.
  • La adultii mai in varsta, tratamentul cu iod radioactiv sau tratamentul chirurgical pot fi recomandate deoarece nivelul mare de hormoni tiroidieni confera un risc de aritmii cardiace (fibrilatie atriala) si de scadere a densitatii osoase ( osteoporoza).

Nodulii tiroidieni chistici: nodulii chistici sunt de obicei benigni si sunt umpluti cu lichid. Acestia pot sa dispara atunci cand se extrage lichidul din interiorul lor. Nodulii chistici sunt monitorizati de obicei pentru aparitia modificarilor. In cazul in care chistul se reface sau sangereaza, se poate interveni chirurgical pentru a scoate nodulii tiroidieni.

Ulcerul varicos este o afecţiune întâlnită la aproximativ 2% din populaţie, fiind cunoscut şi sub denumirea de ulcer de gambă. Ulcerul varicos reprezintă leziunea pielii dată de afecţiunile venelor membrelor inferioare. Este frecvent întâlnit (reprezintă 80% din plăgile cronice ), este dificil de tratat şi de obicei recidivează. Această afecţiune se dezvoltă de regulă ca urmarea existenţei altor afecţiuni, cele mai frecvente fiind bolile arteriale şi cele venoase. Ulcerul varicos poate căpăta, în funcţie de gradul de avansare al acestuia, aspectul unei răni deschise, cu secreţii abundente...
Piciorul diabetic, escarele si ulcerul varicos sunt cele mai frecvente tipuri de rani cronice, afectand peste 1 milion de romani.Ranile cronice presupun deseori dureri persistente, risc constant de infectii, limitarea activitatilor zilnice pana la imobilitate, vizite interminabile la medic si costuri ridicate etc. Orice rana care nu raspunde la tratament si nu se vindeca in decurs de 6 saptamani, este considerata a fi o rana cronica. Spre deosebire de ranile acute (taieturi, arsuri) care sunt provocate de factori externi si se vindeca in decurs de 2-4 saptamani, ranile cronice sunt...

Hipertirodismul

Generalitati: 

Hipertiroidismul este termenul medical care descrie o crestere a activitatii glandei tiroide. La oamenii cu hipertiroidism, glanda tiroida produce in exces hormoni tiroidieni. Atunci cand apare hipertiroidismul, creste metabolismul organismului, care poate produce o varietate de simptome.

Tiroida este o glanda in forma de fluture localizata la mijlocul gatului, sub laringe, si deasupra claviculei. Ea produce 2 hormoni, triiodotironina (T3) si tiroxina (T4), care regleaza metabolismul corporal (modul in care acesta utilizeaza si stocheaza energia). Tiroida este controlata de catre o glanda localizata la nivelul creierului, numita glanda pituitara. Glanda pituitara produce hormonul de stimulare tiroidiana (TSH), care stimuleaza tiroida sa produca T3 si T4.

Simptomele hipertiroidismului

Majoritatea pacientilor cu hipertiroidism au simptome, care se pot manifesta prin una sau mai multe dintre urmatoarele:

  • Anxietate, iritabilitate, probleme de somn
  • Slabiciune (in special la nivelul membrelor superioare si coapselor, facand dificila ridicarea greutatilor, urcatul scarilor sau ridicarea de pe scaun)
  • Tremor al mainilor
  • Transpiratie mai mult decat normal, tolereaza cu greu caldura
  • Batai cardiace rapide sau neregulate
  • Oboseala
  • Scadere in greutate in ciuda unui apetit normal sau crescut
  • Scaune frecvente.

In plus, unele femei pot avea cicluri menstruale neregulate sau chiar lipsa ciclurilor menstruale. Acest lucru se poate asocia cu infertilitatea. La barbati pot sa apara sani mariti sau sensibili, disfunctie erectila, care se  rezolva atunci cand este tratat hipertiroidismul.

Cauzele hipertiroidismului

  • Boala Graves

Boala Graves este cea mai frecventa cauza de hipertiroidism. Nu este clar  de ce boala Graves apare la majoritatea oamenilor, desi este mai frecventa in anumite familii.

La pacientii cu boala Graves, sistemul imun produce un anticorp care stimuleaza glanda tiroida sa produca in exces hormoni tiroidieni. Apare mai frecvent la femei intre 20-40 de ani, dar poate sa apara la orice varsta la barbati si la femei. Glanda tiroida creste in dimensiuni (numita gusa) si produce cantitati mari de hormoni tiroidieni, ducand la aparitia simptomelor hipertiroidismului.

 Unii oameni pot avea si probleme oculare  (numita oftalmopatia sau orbitopatia Graves), care se manifesta prin ochi uscati, iritati sau rosii, iar in cazuri severe poate determina  vedere dubla. La alti pacienti poate sa apara umflarea tesuturilor din spatele sau din jurul ochilor care face ca ochii sa bombeze,  sau inflamatia muschilor de la nivelul pleoapelor, ducand la o deschidere excesiva a pleoapelor.

Manifestarile mai severe ale oftalmopatiei Graves sunt rare, cu exceptia fumatorilor. In formele mai severe, la pacientii cu oftalmopatia Graves poate sa apara inflamatia nervului optic, care poate duce la scaderea vederii.

Alte cauze

  • Unul sau mai multi noduli tiroidieni pot produce o cantitate prea mare de hormoni tiroidieni. Nodulul se va numi in acest caz nodul cald, sau nodul toxic, sau cand sunt mai multi noduli, se numeste gusa nodulara toxica.
  •  Tiroidita nedureroasa (“ silentioasa sau limfocitara”) si tiroidita postpartum sunt afectiuni in care tiroida devine inflamata temporar si elibereaza hormoni tiroidieni in circulatia sanguina, ducand la hipertiroidism.

Tiroidita postpartum poate sa apara la cateva luni dupa nastere. Simptomele hipertiroidismului pot sa dureze cateva luni, de obicei urmate de cateva luni de simptome de hipotiroidism, ca oboseala, crampe musculare, balonare, si crestere in greutate.

  • Tiroidita subacuta (granulomatoasa) poate fi produsa de un virus. Se manifesta printr-o glanda tiroida marita, dureroasa. Tiroida devine inflamata si elibereaza hormoni tiroidieni in circulatia sanguina; hipertiroidismului se rezolva atunci cand se vindeca infectia virala, si poate fi de asemenea urmata de cateva luni de simptome de hipotiroidism.
  • Administrarea unei cantitati prea mari de hormoni tiroidieni pentru tratamentul hipotiroidismului.
Categorii: 
Endocrinologie si Diabet
Simptome: 
Diaree
Exoftalmie
Insomnie
Menstruatie neregulata
Palpitatii
Scadere in greutate
Teama (Anxietate)
Tremuraturi
Vedere dubla
Vedere neclara
Diagnostic: 

Diagnosticul hipertiroidismului se poate face pe baza analizelor de sange care masoara cantitatea de hormoni tiroidieni si hormonul de stimulare tiroidiana (TSH).

Pentru diagnosticului hipertiroidismului, nivelul hormonilor tiroidieni este mare, iar nivelul TSH-ului este redus. 

Se poate recomanda si o ecografie tiroidiana care ajuta la determinarea cauzei hipertiroidismului (boala Graves, gusa nodulara toxica, sau tiroidita).

Sarcina si hipertiroidismul

Femeile care iau medicamente antitiroidiene si doresc sa ramana insarcinate, ar trebui sa discute despre aceasta cu medicul. Exista riscuri pentru mama si pentru fat daca hipertiroidismul nu este bine controlat. Aceste riscuri pot fi evitate sau minimizate prin monitorizarea permanenta si ajustarea medicatiei pe parcursul sarcinii.

Femeile care sunt insarcinate sau alapteaza nu trebuie tratate cu iod radioactiv. Tratamentul cu iod radioactiv, inainte ca femeia sa ramana insarcinata, elimina de obicei nevoia de medicamente antitiroidiene si astfel se evita orice alt risc posibil asociat.

Dar, o femeie care a urmat tratament cu iod radioactiv, ar trebui sa astepte cel putin 6 luni inainte de a incerca sa ramana insarcinata.

Tratament: 

Hipertiroidismul poate fi tratat utilizand:

  • medicamente

  •  iod radioactiv

  • sau metode chirurgicale.

Pentru a determina care tratament este mai bun, se iau in considerare mai multi factori, ca varsta pacientului, severitatea si tipul hipertiroidismului, precum si preferinta pacientului.

Medicamentele

Cele doua tipuri de medicamente utilizate pentru a trata hipertiroidismului sunt medicamentele antitiroidiene si betabolocantele.

Medicamentele antitiroidiene

Medicamentele antitiroidiene, ca metimazolul si propiltiouracilul, functioneaza prin scaderea cantitatii de hormoni tiroidieni pe care le produce tiroida. Ambele sunt foarte eficiente, dar metimazolul este preferat deoarece propiltiouracilul are un risc mai mare de efecte adverse. In alte tari inafara Statelor Unite se utilizeaza carbimazolul, care este similar metimazolului.

Deoarece metimazolul se poate asocia cu aparitia unor malformatii la fat, in sarcina se prefera utilizarea  propiltiouracilului in primul trimestru.

Dupa primul trimestru, se prefera utilizarea metimazolului.

Aceste medicamente pot fi utilizate:

  • Ca tratament pe termen scurt (4-8 saptamani) la pacientii cu boala Graves sau cu gusa nodulara toxica, inaintea tratamentului cu iod radioactiv sau tratamentului chirurgical.
  • Ca tratament pe termen lung (1-2 ani) pentru boala Graves. Boala intra in remisiune la aproximativ 30% dintre pacienti, iar medicamentele antitiroidiene pot fi utilizate pentru a controla hipertiroidismul in timp ce se asteapta aparitia remisiunii.

Oamenii care au o forma foarte usoara de boala Graves pot avea o sansa de remisiune de 50-70%. Este posibil sa apara o recadere dupa mai multi ani, moment in care pentru pacienti va fi nevoie sa se ia in considerare tratamentul permanent cu iod radioactiv sau tratamentul chirurgical.

Medicamentele antitiroidiene au cateva efecte adverse minore, cum ar fi

  • eruptiile cutanate
  • durerile articulare
  • febra
  • discomfort la nivelul stomacului.

O complicatie mai serioasa numita agranulocitoza (lipsa globulelor albe din sange) poate sa apara, dar este foarte rara. Pacientii care iau medicamente antitiroidiene trebuie sa anunte imediat medicul daca apar durerea in gat, febra, sau alte semne de infectii bacteriene.

Propiltiouracilul se asociaza rar cu aparitia insuficientei hepatice.

In timp ce ia medicamente antitiroidiene, pacientul va face analize de sange pentru hormonii tiroidieni la fiecare 4-6 saptamani, pana cand hipertiroidismul este sub control.

Betablocantele:

Betablocantele, ca atenololul sau propranololul, se incep o data ce s-a pus diagnosticul de hipertiroidism. Chiar daca betablocantii nu scad productia de hormoni tiroidieni, ei pot controla multe dintre simptomele suparatoare, cum sunt pulsul rapid, tremorul, anxietatea, intoleranta la caldura. O data ce hipertiroidismul este sub control (cu medicamente antitiroidiene, tratament chirurgical, iod radioactiv), se poate opri tratamentul cu betablocanti.

Iodul radioactiv

Distrugerea tiroidei cu iod radioactiv, numita ablatie , este o metoda de tratament definitiv al hipertiroidismului. Cantitatea de radiatie utilizata este mica si nu determina cancer, infertilitate sau malformatii ale fatului. Este cea mai utilizata metoda de tratament in Statele Unite.

Iodul radioactiv se administreaza sub forma lichida sau de capsule, si actioneaza prin distrugerea tesutului tiroidian. Acest lucru apare in 6-18 saptamani. Pacientii cu simptome severe, adultii mai in varsta si pacientii cu probleme cardiace ar trebui tratati mai intai cu un medicament antitiroidian pentru a controla simptomele. Majoritatea pacientilor care iau iod radioactiv vor dezvolta hipotiroidism si va fi nevoie sa ia suplimente cu hormoni tiroidieni pentru tot restul vietii.

La fel cum se intampla cu majoritatea tratamentelor, exista cateva riscuri si in cazul tratamentului cu iod radioactiv:

Uneori, dupa ce aparent tratamentul s-a efectuat cu succes, problema reapare si este necesar tratament suplimentar.
Aproximativ 10-20% dintre pacientii care utilizeaza iod radioactiv necesita o a doua doza. Acesti pacienti au de obicei un hipertiroidism mai sever sau au o gusa foarte mare.
Ocazional, la pacientii cu boala Graves poate sa se agraveze simptomele oculare dupa tratament.

Pacientii care sunt tratati cu iod radioactiv ar trebui sa evite contactul fizic apropiat, in special cu copiii si cu femeile insarcinate, timp de 3-7 zile dupa tratament datorita posibilitatii de a-i expune la doze mici de radiatii. Acest lucru poate fi dificil pentru parintii cu copii mici.

Dupa tratament, este necesara prezentarea periodica la medic, pentru a verifica nivelul hormonilor tiroidieni si pentru monitorizarea hipotiroidismului sau recurentei hipertiroidismului.

Tratamentul chirurgical

Desi scoaterea chirurgicala a tiroidei este o metoda de tratament permanent a hipertiroidismului, este utilizat mult mai putin frecvent decat medicamentele antitiroidiene sau iodul radioactiv, datorita riscurilor (si costurilor) associate cu tratamentul chirurgical al tiroidei. Riscurile pot consta in afectarea nervilor laringelui , afectarea glandelor paratiroide, care regleaza echilibrul calciului din organism.

Dar, tratamentul chirurgical este recomandat in urmatoarele situatii:

  • In cazul unei guse mari, care comprima caile aeriene, facand dificila respiratia.
  • Daca pacientii nu pot tolera medicamentele antitiroidiene, sau daca nu doresc utilizarea iodului radioactiv.
  • In cazul in care este prezent un nodul la nivelul glandei tiroide, care ar putea fi canceros.

Monitorizarea dupa interventia chirurgicala include prezentari regulate la medic, pentru testarea nivelului hormonilor tiroidieni si pentru monitorizarea semnelor de hipo- si hipertiroidism.

 La majoritatea pacientilor care au fost tratati pentru hipertiroidism apare hipotiroidismul dupa interventia chirurgicala si necesita tratament de substitutie cu hormoni tiroidieni.

Pagini

Subscribe to RSS - Endocrinologie si Diabet