Termen cautat
Categorie

Fibrilatia ventriculara


GENERALITATI:

Ce este fibrilatia ventriculara ?

Fibrilatia ventriculara defineste tulburarea ritmului cardiac caracterizata de contractiile rapide, dezorganizate si ineficiente ale ventriculelor. Fibrilatia ventriculara este o forma de aritmie capabila sa puna in pericol viata persoanei afectate. In aceasta situatie, cordul pacientului mai curand tremura decat bate, putand sa atinga frecventa de 350 de batai intr-un minut. Ca si consecinta, volumul de sange ajuns la nivelul cordului, creierului si in restul organismului se reduce sever. Fibrilatia ventriculara determina pierderea imediata a cunostintei, fiind si principalul factor determinant de stop cardiac si moarte subita. Fara asigurarea interventiei medicale specializate, fatalitatea se poate instala in doar cateva minute.

Fibrilatia ventriculara reprezinta o urgenta medicala cardiaca si necesita ajutor medical specializat imediat. Cercetatorii au conchis ca pacientii aflati in timpul crizei de fibrilatie ventriculara, nu pot sa supravietuiasca mai mult de 4 sau 5 minute fara sa sufere afectarea severa a organelor sau decesul. Fibrilatia ventriculara este o afectiune frecvent inregistrata pe teritoriul Europei, in special in regiunea tarilor nordice, iar incidenta anuala a mortalitatii survenite prin acest mod este de 6 la 10.000 de situatii de fatalitate determinata de patologia cardiaca. Sondajele realizate au concluzionat ca persoanele de sex masculin sunt mult mai frecvent afectate in comparatie cu cele de sex feminin, urmand ca dupa atingerea varstei de 70 de ani, procentele sa se echilibreze. Varfurile de incidenta ale fibrilatiei ventriculare sunt stabilite ca fiind in primele sale luni de viata si intre varstele de 55 si 75 de ani.

Cum apare fibrilatia ventriculara ?

Tahicardia se manifesta prin cresteri anormale ale frecventei batailor cardiace. Tahicardia poate fi supraventriculara atunci cand are origine la un nivel superior ventriculelor si ventriculara atunci cand originea tulburarii este la nivel ventricular. Fiziologic, impulsul electric al fiecarei batai cardiace se afla la nivelul nodulului sinoatrial, dupa care este propagat in regiunea atriilor, ajungand la nodulul atrioventricular de unde este transmis cu ajutorul fasciculului Hiss si al retelei Purkinje, la nivel ventricular. Nodulul atrioventricular este zona in care se limiteaza frecventa cu care se dafasoara impulsurile electrice cardiace ce sunt ulterior transferate catre ventricule. Tahicardia este datorata anomaliei de producere si transmitere a impulsurilor electrice. Impulsurile electrice raman captive la nivelul acestui circuit electric anormal care stimuleaza bataia frecventa a cordului. In cazul in care circuitul electric anormal se formeaza la un nivel superior nodulului atrioventricular, aceasta poarta denumirea de aritmie supraventriculara, iar daca circuitul electric anormal se formeaza la nivelul sau sub nivelul ventriculelor, termenul folosit este cel de aritmie ventriculara.

Pentru a fi clasificata ca si tahicardie ventriculara, frecventa cardiaca trebuie sa atinga valori cuprinse intre 150 si 250 de batai pe minut, iar circuitul electric sa se defasoare dupa un model anume. In cazul fibrilatiei ventriculare se ating valori mai mari de 350 de batai pe minut, batai care se desfasoara intr-un mod haotic, fara urmarea unui model anume.

Care sunt cauzele aparitiei fibrilatiei ventriculare ?

Factorii cauzali ai fibrilatiei ventriculare sunt aceiasi ca si in caul extrasistolei si a tahicardiei ventriculare:

  • Infarctul miocardic sau moartea localizata a muschiului inimii, care determina si blocajul brusc al arterei coronare.
  • Hipertensiunea arteriala.
  • Cardiomiopatiile care afecteaza functionalitatea muschiului cardiac. Astfel de cardiomiopatii sunt cardiomiopatia ischemica, cardiomiopatia dilatativa, cardiomiopatia hipertrofica sau insuficienta cardiaca congestiva.
  • Bolile valvulare cardiace precum stenoza aortica.
  • Malformatiile cardiace cu caracter congenital.
  • Tulburarile ritmului cardiac sau aritmiile desfasurate ca sindrom de preexcitare cardiaca sau ca bloc de conducere intracardiac.
  • Nivelul scazut de potasiu din sange sau hipokalemia, nivelul scazut de magneziu din sange denumit hipomagneziemie, nivelul crescut de potasiu din sange numit hiperkalemie, acidoza metabolica sau alte tulburari de echilibru acido-bazic. Pacientii supusi tratamentului cu medicatie diuretica pot suferi si de hipokalemie sau hipomagneziemie.
  • Bolile neurologice precum convulsiile, accidentele vasculare cerebrale ischemice sau hemoragice.
  • Hipoxia sau nivelul redus de oxigen din sange si hipercapnia sau nivelul ridicat de dioxid de carbon din sange. Hipoxia este inregistrata in caz de afectiuni pulmonare precum emfizemul pulmonar sau boli pulmonare obstructive cronice.
  • Hipotermia definita ca si scaderea temperaturii corporale sub valoarea de 35 de grade Celsius.
  • Medicamentele precum digoxinul, aminofilina, antidepresivele triciclice, amitriptilina, pseudoefedrina, fluoxetinele sau efedrina.
  • Substantele stupefiante precum cocaina, ecstasy sau amfetaminele.
  • Inflamatia muschiului cardiac denumita miocardita.
  • Contuziile cardiace, interventiile chirurgicale la nivelul cordului sau electrocutarea.
  • Tamponada cardiaca sau totalitatea tulburarilor determinate de prezenta lichidului sub presiune la nivel pericardic.
  • Disectia de aorta caracterizata prin ruptura longitudinala la nivelul tunicii medii din peretele arterial aortic.

Fibrilatia ventriculara poate sa afecteze si persoanele aparent sanatoase, insa de cele mai multe ori sunt afectate persoanele cu factor de risc pentru evenimente de natura cardiaca. Factorii de risc pentru fibrilatii ventriculare sunt prezenti la persoanele fumatoare, hipertensive sau diabetice. Fibrilatiile ventriculare idiopatice, care nu au cauze elucidate, sunt responsabile pentru fatalitatile subite in proportie de 1 %, Incidenta este de 14% la pacientii cu varste mai tinere de 40 de ani si de 3 % in cazul persoanelor afectate de fibrilatii ventriculare fara sa sufere infarcte miocardice asociate.

Care sunt factorii de risc pentru fibrilatia ventriculara ?

  • Bolile cardiace precum infarctele miocardice, insuficientele cardiace, anginele pectorale, hipertensiunea arteriala sau malformatiile cardiace congenitale. Malformatiile cardiace congenitale sunt prezezente inca de la nastere si afecteaza compartimentele cardiace sau valvele cordului.
  • Interventiile chirurgicale suferite la nivelul cordului.
  • Antecedentele familiale de boli cardiace.
  • Diabetul zaharat.
  • Hipercolesterolemia sau nivelul crescut de colesterol din sange.
  • Consumul de bauturi alcoolice, droguri sau fumatul.
  • Obezitatea.
  • Dietele alimentare bogate in grasimi.
  • Stilurile de viata sedentare.
  • Starile persistente de stres.
  • Inaintarea in varsta.

Care sunt simptomele fibrilatiei ventriculare ?

Fibrilatiile ventriculare debuteaza brusc prin pierderea starii de cunostinta, sincopa sau lesin. Pierderea cunostintei este datorata intreruperii fluxului de sange care oxigeneaza creierul. Astfel, in cazul fibrilatiei ventriculare, persoanele afectate nu sunt reactive. Alte simptome prezente la persoanele afectate de fibrilatii ventriculare sunt stoparea respiratiei si stoparea activitatii cardio - circulatorii identificabile prin pulsul absent la nivelul arterei carotide. In unele cazuri, supravietuitorii au manifestat cu circa o ora inaintea episodului de fibrilatie ventriculara urmatoarele simptome:

  • Palpitatii, definite ca senzatii de batai cardiace mult mai frecvente si neregulate.
  • Senzatie de ameteala.
  • Stare de slabiciune.
  • Stare de oboseala.
  • Reaspiratie dificila sau dispnee.
  • Senzatie dureroasa la nivelul toracelui. Senzatia resimtita in acest caz are caracteristicile durerii anginoase declansate de insuficienta volumului sanguin ajuns la nivelul cordului.
  • Tahicardia sau accelerarea frecventei batailor cardiace la mai mult de 90 de batai pe minut.

Care sunt complicatiile fibrilatiei ventriculare?

Fatalitatea subita reprezinta complicatia cel mai frecvent intalnita in cazul fibrilatiei ventriculare. Supravietuitorii unui episod de fibrilatie ventriculare pot suferi si complicatii precum:

  • Starea comatoasa.
  • Tulburarile de ordin neurologic asemanatoare celor inregistrate in cazul accidentelor vasculare cerebrale.
  • Afectiunile miocardice.
  • Aritmiile de postdefibrilare sau tulburari ale ritmului cardiac survenite in urma episodului de fibrilatie ventriculara.
  • Pneumonia de aspiratie ca rezultat al bacteriilor si a altor elemente inspirate la nivelul pulmonilor.
  • Leziunile determinate de manevrele de resuscitare energice precum coastele rupte.
  • Leziunile tegumentare datorate resuscitarii cu ajutorul defibrilatorului.

DIAGNOSTIC:

Examenul clinic

In cadrul examinarii clinice realizate de medicul specialist se pot constata urmatoarele semne:

  • Pulsul de la nivelul arterelor de mare calibru absent si remiterea zgomotelor cardiace.
  • Masurarea tensiunii arteriale este imposibila.
  • Zgomotele respiratorii nule.
  • Starea de inconstienta a pacientului.
  • Pacientul nu raspunde la stimulii aplicati.

Ascultatia cordului cu ajutorul stetoscopului este un examen valoros pentru stabilirea diagnosticului fibrilatiei ventriculare, insa aparatura moderna identifica tulburarile de ritm cardiac cu o acuratete mult marita.

Electrocardiograma (EKG)

Electrocardiograma este considerata cel mai potrivit instrument de diagnostic al fibrilatiei ventriculare sau a oricarui alt tip de aritmie. Elecrocardiograma reprezinta traseul impulsurilor de natura electrica ale cordului, inregistrat prin intermediul unor electrozi de mici dimensiuni conectati la electrocardiograf, electrozi care se fixeaza in regiunea pieptului. Traseul ECG inregistrat in cazul fibrilatiei ventriculare este caracterizat astfel:

  • Traseu ondulat cu unde de diferite dimensiuni.
  • Frecventa cardiaca variabila intre 150 si 300 de batai pe minut.
  • Imposibilitatea identificarii undei P, a complexului QRS sau a undei T.

Analizele de sange

Pentru diagnosticarea fibrilatiei ventriculare sunt utile urmatoarele determinari medicale:

  • Nivelul potasiului, magneziului si a calciului din sange.
  • Titrul de substante medicamentoase sau substante stupefiante din sange. In cazul substantelor medicamentoase se urmareste cantitatea de digoxin sau de amiofilin din sange.
  • Enzimele miocardice precum creatinfosfokinaza si troponinele se dozeaza pentru diagnosticarea infarctului miocardic acut.
  • Gazele sanguine se dozeaza pentru obiectivarea acidozei sau a hipoxemiei.
  • Determinarea nivelului de peptid natriuretic de tip B se realizeaza pentru diagnosticarea insuficientei cardiace pasibile de a determina fibrilatia ventriculara.

Radiografia toracica

Radiografia toracelui evidentiaza prezenta cardiomegaliei sau a cordului cu dimensiuni marite, a edemului pulmonar caracterizat de invadarea alveolelor pulmonare cu plasma sanguina care traverseaza peretii capilarelor, a leziunilor de natura traumatica sau a pneumoniilor de aspiratie.

Ecocardiografia

Ecocardiografia se realizeaza prin intermediul ultrasunetelor si este utila pentru obtinerea de imagini de la nivelul atriilor, a ventriculelor, valvelor sau a pericardului. Utilitatea ecocardiografiei este demonstrata in ceea ce priveste masurarea dimensiunilor compartimentelor cardiace, a fortei de contractie a miocardului, determinarea grosimii peretilor cardiaci si evaluarii gradului de functionalitate a valvelor. Ecocardiografia este folosita si pentru diagnosticarea prolapsului valvei mitrale, a hipertrofiei cardiace, infarctului miocardic sau a cardiomiopatiilor. De asemenea, investigatia este utila pentru calcularea fractiei de ejectie a ventriculului stang, mai exact, a cantitatii de sange pompate de ventriculul stang pe durata unei contractii cardiace.

Studiile electrofiziologice

Studiile electrofiziologice reprezinta explorari mult mai complexe. Pentru realizarea acestora sunt folosite sonde cu dimensiuni foarte mici care sunt prevazute cu electrozi. Sondele se introduc prin lumenul venos de la nivelul antebratului sau a piciorului si sunt impinse pana la nivelul cordului. Sondele sunt prevazute cu electrozi care detecteaza tesutul muscular cardiac responsabil de redirectionarea sau blocarea semnalelor electrice cu provenienta la nivelul nodulului sinusal. Aceste investigatii electrofiziologice se efectueaza in urma diagnosticarii bolii ischemice sau a afectarii structurii cardiace. Nu sunt indicate pacientilor a caror fibrilatie ventriculara a survenit in primele 24 - 48 de ore dupa suferirea unui infarct miocardic acut, decat in conditiile in care pacientul are antecedente de crize de fibrilatie ventriculara. Mecanismul acestei explorari consta in stimularea artificiala si controlata a atriilor si a ventriculelor cu scopul de a depista prezenta sau absenta fibrilatiei ventriculare.

TRATAMENT:

Fibrilatia ventriculara reprezinta o urgenta medicala, astfel ca tratamentul adecvat si precoce are o importanta vitala. Orice minut conteaza pentru prevenirea mortii subite cardiace.

Defibrilarea

Cea mai potrivita manopera terapeutica in cazul fibrilatiei ventriculare o reprezinta defibrilarea. Defribilatoarele sunt dispozitivele care pot restabili ritmul normal al cordului prin intermediul socurilor electrice aplicate in regiunea toracelui. Defibrilarea se realizeaza cu ajutorul a doua padele fixate pe torace. Prin intermediul acestor padele, pacientului ii este administrat un soc electric cu o intensitate cuprinsa intre 300 si 360 de Jouli cu scopul de a se reseta ritmul cardiac anormal. In cazul fibrilatiei ventriculare, defibrilarea este eficienta in conditiile in care este realizata imediat dupa instalare, avandu-se in vedere faptul ca in primele patru minute de la debutul fibrilatiei ventriculare se poate produce decesul. Astfel, defibrilarea realizata in primele 3 - 5 minute de la instalarea fibrilatiei ventriculare poate sa dubleze sau chiar sa tripleze sansele de supravietuire. In urma studiilor efectuate s-a concluzionat ca in conditiile in care defibrilarea este efectuata in primul minut de la debutul episodului cardiac, sansele de supravietuire sunt mai mari de 90 %. Totodata, pe masura ce trece cate un minur, sansele de supravietuire scad in proportie de 10 %. Dupa trecerea a patru minute, restul organelor sunt afectate ireversibil, iar riscul de dezvoltare a complicatiilor precum handicapul pe perioada nedeterminata, creste in mod dramatic.

Resuscitarea cardio - respiratorie

Resuscitarea cardio - respiratorie ajuta la castigarea de timp pana la defibrilatorul devine disponibil. Prin resuscitarea cardio - respiratorie se furnizeaza oxigen la nivelul organelor vitale, insa nu se poate realiza restabilirea ritmului cardiac normal. Resuscitarea cardio - respiratorie trebuie initiata cat mai curand dupa debutul episodului de fibrilatie ventriculara. Pentru efectuarea masajului cardiac extern sunt folosite ambele maini, cu coatele intinse si degetele intrepatrunse si ridicate de la nivelul toracelui. Contactul cu pielea pacientului nu se intrerupe, iar frecventa trebuie sa fie de 100 de compresiuni pe minut si sa se exercite o presiune adecvata pentru comprimarea sternului de 4 - 5 cm, timpul de compresie fiind egal cu cel de decompresie.

Respiratia artificiala gura la gura reprezinta o manopera de ventilatie a pacientului efectuata prin pensarea narilor acestuia si aplicarea etansa a gurii resuscitatorului la nivelul gurii intredeschise a persoanei afectate, eventual prin intermediul unei batiste. Barbia pacientului se mentine ridicata si se expira lent, timp de o secunda, pana in momentul in care se observa expansiunea toracelui. Ulterior, resuscitatorul se ridica pentru facilitarea eliminarii pasive a aerului expirat de la nivelul pulmonilor pacientului. Se executa si o a doua respiratie artificiala, dupa care se procedeaza la initierea compresiunilor toracice. Resuscitarea cardio - respiratorie consta in efectuarea alternativa a 30 de compresii toracale externe cu doua respiratii artificiale. Manopera se poate realiza de catre unul sau doi resuscitatori pana in momentul sosirii personalului medical specializat sau pana cand respiratiile spontane ale persoanei afectate sunt reinitiate.

Tratamentul medicamentos

Medicatia este disponibila pentru supravietuitorii episoadelor de fibrilatie ventriculara. Aceasta are rolul de a trata boala primara precum hipertensiunea arteriala sau boala coronariana.

Medicatia antiaritmica precum amiodarona, bretiliniul, sotalulu, lidocaina sau procainamida poate fi de asemenea prescrisa de catre medicul specialist. Procesul terapeutic trebuie supravegheat indeaproape de catre personalul medical cu scopul detectarii oricaror posibile efecte secundare care pot consta in declansarea aritmiilor, a hipotensiunii arteriale, bradicardiei sau a asistolei. Medicamentele antiaritmice functioneaza pe principiul alterarii conducerii ionice a sodiului si a potasiului prin intermediul membranei miocardice si a canalelor de conducere ionica. Antiaritmicele sunt recomandate atunci cand defibrilarea esueaza sau atunci cand dupa realizarea defibrilarii cu succes cu scopul prevenirii recurentelor.

Vasopresoarele precum vasopresina sau epinefrina se folosesc cu scopul cresterii presiunii de perfuzie la nivelul vaselor cordului, ameliorandu-se in acest fel irigarea inimii.

In functie de circumstantele clinice si de afectiunile asociate, se poate utiliza o gama variata de medicamente precum sulfatul de magneziu, betablocante ca si propranololul sau bicarbonat de sodiu in caz de hiperkalemie declansatoare.

In situatia instalarii starii comatoase, se recomanda mentinerea acestuia timp de cateva ore in stare de hipotermie pentru reducerea risului de mortalitate si imbunatatirea prognosticului.

Implantarea de defibrilator cardioverter

Terapia de lunga durata poate sa impuna implantul unui defibrilator de tip cardioverter ( ICD ). Acest dispozitiv faciliteaza monitorizarea ritmului cardiac si face posibila administrarea unui soc de natura electrica pentru corectarea aritmiilor. Supravietuitorii fibrilatiilor ventriculare aflati la risc de a suferi si alte episoade de acest fel necesita implantarea defibrilatoarelor cardioverter pentru diminuarea riscului recidivelor si pentru cresterea sanselor de supravietuire in cazul aparitiei recurentei.