Termen cautat
Categorie

Geriatrie


Geriatrie

Tahicardia ventriculara

Generalitati: 

Ce este tahicardia ventriculara?


Tahicardia ventriculara reprezinta un ritm cardiac rapid cu origine in ventricule (camerele inferioare ale inimii) si produce un ritm cardiac cu frecventa de cel putin 100 batai/minut.

Care este mecanismul aparitei tahicardiei ventriculare?


Bataile cardiace normale sunt controlate prin semnale electrice care pornesc de la nivelul nodulului sino-atrial. Nodulul sino-atrial este situata in partea de sus a atriului dreptul. Inima este impartita in patru camere: doua atrii in partea de sus si doua ventricule in partea de jos. In mod normal impulsul electric de la nivelul nodulului sino-atrial se propaga la nivelul atriilor, apoi impulsul electric ajunge la nivelul nodulului atrio-venricular de unde prin intermediul fascicului His si retelei Purkinje este transmis ventriculelor.
Tahicardia ventriculara este o tulburare a ritmului cardiac (aritmie), in care ventriculii se contracta anormal de rapid. Aceste batai cardiace rapide sunt stimulate de semnale electrice care ajung la nivelul ventriculelor din celulele cardiace specializate (dezordine in formarea impulsului), semnale care isi au originea la nivelul ventriculilor(focare ectopice) sau poate fi cauzate de semnale electrice care nu urmeaza sistemul normal de conducere a impulsului electric (reintrarea impulsului electric).
In caz de tahicardie ventriculara, la nivelul ventricululelor ajung semnale electrice suplimentare provenite de la nivelul ventriculilor sau semnalele electrice anormale sunt datorate unui defect al sistemului de conducere al impulsului electric al inimii.


Care sunt tipurile de tahicardie ventriculara?


Tahicardiile ventriculare sunt clasificate in functie de durata lor ( sustinute sau nesustinute), precum si daca acestea au o cauza (cum ar fi boala coronariana) sau nu. Episoadele scurte,nesustinute de tahicardie ventriculara, in general, nu produc simptome si nu necesita tratament. Cu toate acestea,episoadele lungi, sustinute de tahicardie ventriculara, in prezenta unei boli cardiace subiacente, reprezinta o urgenta medicala. In timp, tahicardia ventriculara poate duce la insuficienta cardiaca sau poate degenera in fibrilatie ventriculara, ceea ce poate duce la stop cardiac.
Tipuri specifice de tahicardie ventriculara sunt:

  • Tahicardie ventriculara nesustinuta: un episod de tahicardie ventriculara care dureaza mai putin de 30 de secunde, dar cel putin trei batai cardiace.
  • Tahicardie ventriculara sustinuta: un episod de tahicardie ventriculara care dureaza mai mult de 30 de secunde.
  • Tahicardie ventriculara monomorfa: ritm rapid, dar regulat
  • Tahicardie ventriculara polimorfa: ritm rapid, neregulat.
  • Tahicardie ventriculara stabila: inima pompeaza suficient sange oxigenat pentru a satisface nevoile organismului.
  • Tahicardie ventriculara instabila: pacientul prezinta semne datorate scaderii cantitatii de sange oxigenat care ajunge la nivelul organelor.
  • Torsada varfurilor: este o forma de tahicardie ventriculara deosebit de rapida si de periculoasa care de multe ori apare ca urmare a unor medicamente sau la pacientii cu sindrom QT prelungit congenital.
  • Ritm idioventricular accelerat ( tahicardie ventriculara lenta): este o forma de tahicardie ventriculara mai lenta si mai putin periculoasa.


Care sunt cauzele aparitiei tahicardiei ventriculare?

Tahicardia ventriculara, se poate dezvolta, uneori, fara a se putea identifica o cauza specifica. Acest tip de tahicardie ventriculara este cunoscut ca tahicardie ventriculara idiopatica si tinde sa fie mai putin periculoasa decat restul tahicardiilor ventriculare. Alte cauze de tahicardie ventriculara includ:

  • Infarctul miocardic (moartea muschiului inimii prin blocarea brusca a arterei coronare) care intereseaza unul sau ambele ventricule.
  • Malformatii cardiace congenitale(defecte ale inimii care sunt prezente de la nastere): cum ar fi tetralogia Fallot sau sindromul QT lung.
  • Cardiomiopatia (afectarea muschiului inimii) inclusiv: cardiomiopatia ischemica, dilatativa, hipertrofica
  • Miocardita (inflamatia muschiului inimii)
  • Boli valvulare cardiace- prolapsul de valva mitrala ( mai frecvent determina aparitia extrasistolelor ventriculare, dar pot apare si episoade de tahicardie ventriculara)
  • Displazia aritmogena de ventricul drept se defineste prin inlocuirea fibroadipoasa progresiva a miocardului ventriculului drept, se intalneste frecvent la tineri; aritmiile si moartea subita sunt frecvente.
  • Interventii chirurgicale pe cord- rar pot duce la aparitia tahicardiei ventriculare
  • Hipokalemia (cantitate scazuta de potasiu in sange) , hipomagnezemia (nivel scazut de magneziu in sange ), hiperkalemia (cantitate crescuta de potasiu in sangiu),acidoza, tulburari ale echilibrului acido bazic. Hipokalemia si hipomagnezemia pot aparea la pacientii care iau medicamente diuretice.
  • Hipoxia (cantitate scazuta de oxigen in sange) si hipercapnia (cresterea dioxidului de carbon in sange). Hipoxia poate apare in boli pulmonare, cum ar fi emfizemul pulmonar sau boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC)
  • Medicamente, cum ar fi digoxin, aminofilina, antidepresive triciclice, amitriptilina, pseudoefedrina, fluoxetine si efedrina. Remediiile naturiste (mai ales cele care contin ma huang sau efedrina) si pastilele de slabire sunt frecvent factori declansatori ai tahicardiei ventriculare.
  • Excesul de alcool, tutun si cafea
  • Droguri stimulente cum ar fi cocaine, ecstasy si amfetaminele
  • Hipertiroidismul este o boala endocrina care se datoreaza secretiei excesive a hormonilor tiroidieni si care predispune la aparitia aritmiilor.

Progresele in domeniul cercetarii genetice au condus la descoperirea unei gene care este implicata in reglarea activitatii electrice cardiace. Gasirea unor modalitati de a utiliza terapia genetica pentru a corecta aceste defecte ale sistemului electric al inimii va reduce semnificativ riscul ca tahicardia ventriculara sa progreseaza catre probleme cardiace mai grave.


Care sunt simptomele tahicardiei ventriculare?


Pacientii cu tahicardie ventriculara pot sa nu prezinte simptome (asimptomatici) si tahicardia ventricula sa fie descoperita intamplator la un examen clinic sau electrocardiograma de rutina.
Simptomele tahicardiei ventriculare sunt:

  • Palpitatii- pacientii cu tahicardie ventriculara acuza palpitatii- persoana simte modificari ale ritmului cardiac sau simte ca inima a "sarit o bataie". Palpitatiile pot fi crea senzatia de disconfort si anxietate (teama) la unele persoane.
  • Dispnee (reprezinta respiratia cu dificultate) sau tahipnee (respiratie rapida, superficiala)
  • Slabiciune, oboseala
  • Confuzie
  • Dureri toracice avand caracterele durerii anginoase (disconfortul sau durerea de piept care apare cand sangele nu ajunge in cantitate suficienta la inima)
  • Ameteala sau sincopa (lesin).

Simptomele tahicardiei ventriculare se datoreaza diminuarii capacitatii inimii de a pompa sangele spre alte organe (in special spre creier si cord). Tahicardia ventriculara determina scaderea debitului cardiac si scaderea tensiunii arteriale.

Categorii: 
Cardiologie
Geriatrie
Simptome: 
Ameteala
Astenie
Confuzie
Dispnee
Durere toracica
Lipotimie
Palpitatii
Respiratie superficiala
Sincopa
Slabiciune
Tahipnee
Diagnostic: 

Examenul fizic
Primii pasi in stabilirea diagnosticului de tahicardie ventriculara sunt obtinerea istoricului medical al pacientului si realizarea examenului fizic:

  • pulsul este rapid (mai mult de 100 batai/min), mai mult sau mai putin regulat
  • tensiunea arteriala este normala sau scazuta
  • pot apare semne de edem pulmonar acut (invadarea alveolelor de catre plasma sangvina care a traversat peretele capilarelor) sau soc cardiogen (sindrom determinat de insuficienta severe de pompa a inimii) mai ales cand frecventa tahicardiei ventriculare este mare,apare pe un cord anterior bolnav, cu fractie de ejectie scazuta.


Analizele de sange
Sunt utile in diagnosticarea cauzei aparitiei tahicardiei ventriculare:

  • nivelul de potasiu , magneziu si calciu din sange
  • cantitatea de medicamente (digoxin, aminofilin) si droguri din sange
  • enzimele miocardiace (creatininfosfokinaza, troponine) pot fi efectuate pentru stabilirea diagnosticului de infarct miocardic acut
  • dozarea gazelor sangvine (pentru a se obiectiva acidoza sau hipoxemia)
  • peptidul natriuretic de tip B este util pentru a diagnostica insuficienta cardiaca (complicatie a tahicardiei ventriculare)


Electrocardiograma (EKG)
Electrocardiograma este adesea considerata cel mai bun instrument de diagnostic atunci cand tahicardia ventriculara sau orice alt tip de aritmie este suspectata. Electrocardiograma este un traseu al impulsurilor electrice ale inimii inregistrat cu mici electrozi ce se fixeaza pe piept si se conecteaza la un electrocardiograf. Caracteristicile traseului ECG in caz de tahicardie ventriculara sunt:

  • frecventa mai mare de 100/min (pana la 250/min)
  • complexele ventriculare QRS au o durata >0,12sec si o morfologie aberanta
  • in tahicardiaventriculara rapida undele P deobicei nu sunt de recunoscut; in tahicardia ventriculara lenta , unda P poate fi recunoscuta si poate reprezenta depolarizarea atriala normala
  • ST-T este opus lui QRS


Monitorizarea Holter
In cazul in care electrocardiograma este normala, dar medicul suspecteaza o aritmie cardiaca, atunci pacientul poate purta un dispozitiv EKG portabil care monitorizeaza ritmul cardiac pentru 24 de ore. Acest dispozitiv monitorizeaza frecventa cardiaca pentru 24 de ore, ceea ce permite medicilor sa diagnosticheze aritmii nesustinute care apar in afara cabinetului medical.

Radiografia toracica
Radiografia toracica poate evidentia prezenta cardiomegaliei(prezenta unui cord cu dimensiuni mult marite), edemului pulmonar (invadare a alveolelor de catre plasma sangvina care a traversat peretele capilarelor), etc.

Studii electrofiziologice
Un studiu de electrofiziologie este o procedura in cadrul careia un tub subtire (cateter) este introdus printr-o vena sau artera (de exemplu, din regiunea inghinala) si ghidat la inima, unde se pot efectua masuratori specifice ale activitatii electrice a inimii. In timpul studiului electrofiziologic, medicul poate sau nu sa reproduca tahicardia ventriculara. In cazul in care tahicardia poate fi reprodusa, pacientul prezinta un risc deosebit de mare de a intra in stop cardiac in viitor.
Studiile electrofiziologice sunt, de asemenea, o parte importanta a tratamentului tahicardiei ventriculare. Ele sunt de obicei efectuate inaintea interventiei chirurgicale sau ablatiei prin radiofrecventa. Aceste studii pot localiza exact sursa aritmiei, permitand astfel medicilor sa actioneze exact asupra zonei afectate.

Tratament: 

Tratamentul episodului de tahicardie ventriculara
Tratamentul crizei de tahicardie ventriculara este un tratament de urgenta, avand in vedere posibilitatea degenerarii in fibrilatie ventriculara, urmata de moarte subita.

Medicamente antiaritmice
Mai multe medicamente antiaritmice pot fi eficiente in tratamentul tahicardiei ventriculare. Lidocaina ,injectat intravenos in doza de 1 mg / kg ,este cel mai frecvent utilizat in criza de tahicardie ventriculara.Lidocaina blocheaza canalele de descarcare de potential ale sodiului din membrana celulara. Amiodarona poate fi utilizata singura sau in combinatii, in special atunci cand tahicardia ventriculara este rapida sau exista o disfunctie a ventriculului stang.Amiodarona nu trebuie utilizata pe cale injectabila decat intr-un mediu spitalicesc specializat si sub supraveghere continua (ECG, TA). Alte medicamente antiaritmice administrate injectabil in caz de tahicardie ventriculara sunt procainamida si sotalolul.

Defibrilarea
Defibrilatoarele sunt dispozitive care restabilesc ritmul sinusal (ritmul normal al inimii) prin aplicarea unui soc electric la nivelul toracelui. Defibrilarea presupune aplicarea ,cu ajutorul a doua padele care se fixeaza pe toracele pacientului, a unui soc electric cu intensitatea cuprinsa intre 300-360 J care "reseteaza" ritmul cardiac. Aceasta metoda trebuie sa fie utilizata imediat in caz de fibrilatie ventriculara.

Stimularea endocavitara
Stimularea endocavitara este o metoda eficienta pentru reducerea aritmiilor. Se impune cand tahicardia ventriculara este tolerata suficient de bine, astfel incat pacientul are timp pentru a fi transferat intr-o clinica specializata. Stimulatorul cardiac este alcatuit dintr-un generator de impulsuri electrice conectat la unul sau doi electrozi conductori introdusi pe cale venoasa in cavitatile cardiace. Atunci cind generatorul ramane in afara corpului pacientului, se realizeaza o cardiostimulare temporara. Sonda poate fi apoi lasata pe loc pentru cateva zile pentru a reduce orice recurenta a tahicardie ventriculare.

Prevenirea tahicardiei ventriculare
Spre deosebire de tratament curativ, tratament preventiv este mult mai dificil.

Medicamente antiaritmice
Medicamentul cel mai des folosit este amiodarona datorita eficientei sale si datorita bunei sale tolerante in cazurile severe de disfunctie ventriculara stanga. Amiodarona este avantajoasa indeosebi pentru tratamentul de durata al tahicardiei ventriculare recurente. Antiaritmicele din clasa 1C (flecainida, propafenona) sunt la fel de eficiente, dar mai greu de manipulat, deoarece au efect proaritmogen (favorizeaza aparitia altor aritmii) si inotrop negativ (scade contractia muschiului cardiac). Beta-blocantele sunt adesea folosite in doze mici, in asociere cu amiodarona, in special la pacientii cu boala coronariana.

Implantarea de defibrilator-cardioverter
Tratamentul pe termen lung impune ,cel mai frecvent,implantarea unui defibrilator-cardioverter (ICD). Acest aparat monitorizeaza ritmul cardiac al pacientului si, daca este necesar,poate administra un soc electric pentru a corecta ritmul cardiac anormal (aritmii).

Ablatia prin radiofrecventa
Consta in eliminarea tesutului cardiac anormal cu ajutorul undelor de radiofrecventa. Sondele utilizate pentru studiul electrofiziologic pot emite unde de radiofrecventa cu distrugerea tesutului cardiac care transmite neadecvat semnalul electric (crearea de mici cicatrici la nivelul tesutului cardiac pentru a bloca undele electrice responsabile de aparitia aritmiei). Aceasta actiune restabileste ritmul cardiac normal. Studiile actuale au aratat ca acizii grasi omega-3 din ton, hering, sardine si macrou, au micsorat riscul de producere a tahicardiei ventriculare si a mortii subite cardiace. Intr-un studiu realizat pe un lot mic de pacienti care au avut cel putin un episod de tahicardie ventriculare, administrarea de acizii grasi omega-3 a stabilizat activitatea electrica si a scazut riscul aparitiei tahicardiei ventriculare in cursul testarii electrofiziologice.

Bibliografie: 
<p>http://www.medscape.com/article/159075-diagnosis <br>http://www.nlm.nih.gov/MEDLINEPLUS/ency/article/000187.htm#Signs%20and%20tests <br>http://www.americanheart.org/presenter.jhtml?identifier=64 <br>http://www.merck.com/mmhe/sec03/ch027/ch027g.html <br>http://fr.wikipedia.org/wiki/Tachycardie_ventriculaire <br>http://www.e-cardiologie.com/maladies/ma-tachyvent.shtml <br>http://www.besancon-cardio.org/cours/35-tachyven-cli.php <br>http://www.vulgaris-medical.com/encyclopedie/tachycardie-ventriculaire-5755.html <br></p>

Fibrilatia atriala

Generalitati: 

Ce este fibrilatia atriala?


Fibrilatia atriala apare atunci cand activitatea electrica cardiaca devine neregulata si provoaca contractii rapide si necoordonate ale atriilor. Aceste contractii anormale ale atriilor poate determina pomparea ineficienta a sangelui spre tot corpul.
Fibrilatia atriala reprezinta cea mai severa tulburare de ritm atrial, in care activitatea electrica este total dezorganizata. Frecventa activarii electrice atriale este de 350-600 / min, iar intensitatea activarilor este diferita, cuprinzind doar anumite portiuni ale atriului (nu este o activare electrica atriala totala). In plus, frecventa ridicata si modul dezorganizat al activitatii electrice nu permite obtinerea unei contractii miocardice atriale eficiente.
Fibrilatia atriala este potential periculoasa deoarece sangele se pot acumula in atrii, crescand riscul de formare a unui cheag de sange. In cazul in care cheagul migreaza spre creier se produce un accident vascular cerebral. Fibrilatia atriala este cea mai frecventa forma de tulburare de ritm a inimii, care afecteaza 1% din persoanele peste 65 de ani, iar riscul creste la 10% la persoanele peste 85 de ani.


Care este mecanismul aparitiei fibrilatiei atriale?


Bataile cardiace normale sunt controlate prin semnale electrice care pornesc de la nivelul nodulului sino-atrial. Nodulul sino-atrial este situata in partea de sus a atriului dreptul. Inima este impartita in patru camere: doua atrii in partea de sus si doua ventricule in partea de jos. Rolul atriilor este de a umple ventriculele cu sange si ventriculele propulseaza (pompeaza) sangele catre plamani si restul corpului. In mod normal impulsul electric de la nivelul nodulului sino-atrial se propaga concentric (in pata de ulei) la nivelul atriilor, apoi impulsul electric ajunge la nivelul nodulului atrio-venricular de unde prin intermediul fascicului His si retelei Purkinje este transmis ventriculelor. Aritmiile se datoreaza unei anomalii in producerea si transmiterea stimului electric. Exista diferite forme de aritmii, dar cele care intereseaza ventriculele sunt, in general, mai grave.
Fibrilatia atriala este un tip de aritmie. Nodul sinoatrial nu mai controleaza ritmului cardiac, dar diferite portiuni de la nivelul atriului declanseaza impulsuri electrice in acelasi timp. Acest lucru determina aparitia fibrilatiei atriale sau contractii musculare (miocardice) necontrolate. Atriile inceteaza sa mai pompeze sange in mod eficient spre ventricule pentru a mentine o functie cardiaca normala. Frecventa cardiaca neregulata este cauzata de contractiile rapide ale atriilor bataie (de obicei peste 350 de batai pe minut) si circulatia neregulata a impulsurilor electrice la nivelul nodului atrioventricular. Nodulul atrio-ventricular in loc sa permita trecerea fiecarui impuls electric spre ventricule, lasa numai anumite impulsuri sa treaca.


Care sunt tipurile de fibrilatie atriala?


Fibrilatia atriala poate fi prezenta in diferite forme:

  • Fibrilatia atriala paroxistica este caracterizata de episoade recurenta de fibrilatie atriala care dureaza sub 7 zile, aritmia se declanseaza in mod repetat,survine brusc, fara un avertisment. Apoi, dupa o perioada de timp variabila, ritmul cardiac revine la normal fara asistenta medicala.
  • In caz de fibrilatie atriala persistenta, inima bate neregulat , aritmia dureaza mai mult de 7 zile si este necesar tratament medical pentru a restabili ritmul cardiac normal.
  • In caz de fibrilatie atriala permanenta, ritmul cardiac este neregulat , aritmia dureaza mai mult de 7 zile si nu poate reveni la normal cu medicamente sau alte tratamente.


Care sunt cauzele fibrilatiei atriale?


Cauzele aparitiei fibrilatiei atriale pot fi impartite in cauze cardiace si non-cardiac.


Cauze cardiace

  • Bolile cardiace coronariene: aparitia sindromului coronarian acut sau infarctului miocardic poate genera afectarea miocardului (muschiul inimii) si astfel poate duce la aparitia fibrilatiei atriale.
  • Bolile cardiace valvulare, in special, cele care intereseaza valva mitrala, situata intre atriul si ventriculul stang. Intr-adevar, stenoza sau insuficienta mitrala determina cresterea presiunii in atriul stang si astfel favorizeaza aparitia fibrilatiei atriale. Acelasi lucru este valabil si pentru valva tricuspida, care se gaseste pe partea dreapta a inimii (daca cazurile sunt mult mai rare).
  • Insuficienta cardiaca apare atunci cand muschiul inimii nu mai pompeaza cantitatea de sange necesara organismului. Insuficienta cardiaca poate duce la aparitia fibrilatie atriale. Aproximativ 30% din pacientii cu insuficienta cardiaca au fibrilatie atriala.
  • Cardiomiopatia hipertrofica este un defect genetic in care miocardul (muschiul inimii) se ingroasa anormal. Miocardul ingrosat poate afecta sistemul electric al inimii, punand viata pacientului in pericol prin batai anormale ale inimii (aritmii)
  • Malformatiile cardiace congenitale pot duce la aparitia fibrilatiei atriale. Malformatiile cardiace congenitale apar atunci cand inima sau vasele mari din apropierea acesteia nu se dezvolta normal inainte de nastere (in viata intrauterina).
  • In mod similar, interventiile de chirurgie cardiaca pot favoriza aparitia fibrilatiei atriale, atat in cazul chirurgiei valvulare cat si a celei coronariene (realizarea de by-pass).
  • Hipertensiunea arteriala (HTA) reprezinta o crestere a valorilor tensiunii arteriale peste limita normala, o afectiune in care sangele exercita o presiune crescuta asupra peretilor arterelor , ceea ce poate duce deteriora miocardului.
  • Pericarditele (afectiuni inflamatorii a invelisului extern al inimii) si endocarditele (afectiuni inflamatorii ale portiunii interne a peretelui cardiac): in evolutia acestor boli pot apare leziuni ale miocardului si/sau valvelor.
  • Miocarditele sunt afectiuni inflamatorii ale miocardului ce pot apare dupa infectii virale, fungice sau alte infectii ca difteria, reumatismul articular acut sau tuberculoza.
  • Reumatismul articular acut este o boala inflamatorie provocata de actiunea toxinelor unui streptococ, care provoaca o inflamatie a articulatiilor mari si a inimii.
  • Sindromul Wolff- Parkinson- White reprezinta o anomalie congenitala a activarii electrice cardiace care determina ritmuri rapide si neregulate (aritmii) ale inimii.
  • Sindromul tahicardie- bradicardie se refera la o aritmie paroxistica in care exista perioade alternative de tahiaritmie si bradiartimie.
  • Tumori cardiace cum ar fi mixomul intraatrial.


Cauze non-cardiace

  • Hipertiroidismul este o afectiune care se caracterizeaza prin excesul de hormoni tiroidieni. Hipertiroidismul este o cauza de aparitie a fibrilatiei atriale si trebuie intotdeauna cautata.
  • Obezitatea este frecvent asociata cu aparitia fibrilatiei atriale.
  • Bolile pulmonare cronice responsabile de o scaderea a cantitatii de oxigen in sange reprezinta o cauza semnificativa a aparitiei fibrilatiei atriale (boala pulmonara cronica obstructiva, insuficienta respiratorie cronica). In plus, medicamentele bronhodilatatoare utilizate in aceste boli respiratorii determina cresterea frecventei cardiace si a riscului de fibrilatie atriala (de exemplu, teofilina).
  • Consumul excesiv de alcool pentru o perioada lunga de timp poate fi o cauza de fibrilatie atriala. Un studiu recent a demonstrat ca marii consumatori de bauturi alcoolice dezvolta mai frecvent aritmii decat cei care nu consuma alcool sau cei care il consuma ocazional; de asemenea, consumul unei cantitati mari de alcool intr-un timp scurt determina episoade de fibrilatie atriala.
  • Consumul de substante stimulante ale activitatii cardiace ( teofilina, amfetamine, decongestionante ce contin pseudo-efedrina, cocaina, metamfetaminele, excesul de nicotina si cafeina).
  • Aparitia de inflamatiei (pulmonare, cardiace) este una din cauzele clasice de debut a fibrilatiei atriale.
  • Exista un tip de fibrilatie atriala datorata unei mutatii genetice la nivelul genei KCNQ1 (de pe cromozomul 11). Aceasta mutatie implica modificarea genetica a canalelor de potasiu si a excitabilitatii miocitelor (celulele musculare). Canalele de potasiu sunt canale care permit potasiului (sub forma de ioni K +) sa iasa din celula. Tot in contextul fibrilatiei atriale genetice, trebuie mentionata o mutatie care apare pe cromozomul 10 si care a fost observata in cazul anumitor forme de fibrilatie atriala familiara.
  • Hemoragiile intracraniene si tumorile cerebrale

Fibrilatia atriala apare uneori la persoane sanatoase, aceasta fiind denumita fibrilatie atriala izolata si reprezinta mai putin de 10% din cazurile de fibrilatie atriala.


Care sunt factorii de risc?

  • Varsta peste 60 ani: cu cat o persoana inainteaza in varsta, cu atat creste riscul de a dezvolta fibrilatie atriala
  • Sexul masculin: barbatii prezinta un risc usor mai crescut de a dezvolta FA, dar femeile diagnosticate cu aceasta afectiune prezinta un risc mai mare de moarte prematura.
  • Istoricul familial: daca exista cazuri in familie, este posibil sa suferi si tu de aceasta afectiune.
  • Rasa alba
  • Afectarea valvelor inimii
  • Hipertensiunea arteriala: o tensiune arteriala mare care nu este descoperita sau tratata corespunzator poate creste riscul aparitiei fibrilatiei atriale
  • Bolile coronarelor si infarctul miocardic acut
  • Functionarea anormala a muschilor inimii (incluzand insuficienta cardiaca congestiva)
  • Operatii recente pe inima sau plamani
  • Istoric de reumatism articular acut
  • Concentratia scazuta a oxigenului in sange, de exemplu, in bolile de plamani cum ar fi emfizemul sau boala pulmonara obstructiva cronica (BPOC)
  • Bolile pulmonare cronice (emfizem, astm, BPOC)
  • Consum de alcool in cantitate foarte mare sau substante stimulante ale activitatii cardiace,etc.


Care sunt simptomele fibrilatiei atriale?
Simptomele fibrilatiei atriale sunt:

  • Palpitatii- o senzatie de batai ale inimii mult mai rapide si mai putin regulate decat de obicei
  • Disconfort sau durere toracica (angina pectorala) datorita fluxului scazut de sange catre muschiul inimii
  • Puls rapid si neregulat
  • Ameteli sau in cazuri rare, lesin
  • Stare de confuzie
  • Dispnee (respiratie dificila, lipsa de aer) care apare mai ales in timpul efortului fizic sau a emotiilor puternice (teama)
  • Slabiciune sau oboseala accentuata

Cu exceptia palpitatiilor, celalalte simptome ale fibrilatiei atriale sunt produse de scaderea cantitatii de sange trimise in corp (spre creier, inima si plamani). Unele persoane cu fibrilatie atriala nu au nici un simptom (asimptomatici).

Care sunt complicatiile fibrilatiei atriale?

  • Accident vascular cerebral

Fibrilatia atriala este responsabila de absenta contractiilor eficiente ale atriilor astfel sangele va stagna la nivelul atriilor. Aceasta stagnarea a sangelui favorizeaza aparitia cheagurilor de sange, care pot migra in artere, in special in cele de la nivelul creierului. Astfel, fibrilatie atriala se poate complica cu un accident vascular cerebral responsabil de aparitia hemiplegiei (paralizie care afecteaza o jumatate , stanga sau dreapta, a corpului). Riscul de accident vascular cerebral depinde de varsta si de alti factori de risc (hipertensiune arteriala, obezitate , fumat, sedentarism,etc), dar prezenta fibrilatiei atriale creste de cel putin 5 ori riscul de accident vascular cerebral.Riscul creste si mai mult daca exista o valvulopatie si de asemenea, creste cu inaintarea in varsta, hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, accident vascular cerebral sau accident ischemic tranzitor in antecedente. Medicamentele anticoagulante reduc mult riscul formarii cheagului si al aparitiei accidentului vascular cerebral.

  • Insuficienta cardiaca

O alta complicatie a fibrilatiei atriale este o scadere fortei de contractie a inimii, care poate fi responsabila de aparitia edemului pulmonar acut, pierderea cunostintei sau insuficienta cardiaca severa. Fibrilatia atriala este o afectiune care poate slabi muschiul inimii si scadea capacitatea sa de a pompa sangele, mai ales daca nu este tratata corect.

Categorii: 
Cardiologie
Geriatrie
Simptome: 
Ameteala
Astenie
Confuzie
Dispnee
Durere in piept
Lipotimie
Palpitatii
Slabiciune
Tahicardie
Diagnostic: 

Examenul clinic
Examenul clinic incepe cu istoricul pacientului. Medicul va intreba de existenta altor boli, administrarea de medicamente, consumul de tutun sau alcool, practicarea unui sport. Ascultatia inimii cu ajutorul stetoscopului ramane un examen valoros pentru diagnosticul fibrilatiei atriale, dar aparatura moderna poate ajuta la identificarea acesteia cu o acuratete mult mare. Cand inima bate mai repede decat in mod normal (mai mult de 100 de batai pe minut) aceasta se numeste tahicardie. Fibrilatia atriala este un tip de tahicardie. Din punct de vedere clinic pulsul prezinta o neregularitate absoluta, cu o amplitudine variabila si este prezent deficitul de puls (diferenta intre frecventa cardiaca centrala si cea periferica). Zgomote cardiace sunt neregulate, de intensitate diferita. Caracteristic, neregularitatea ritmului cardiac creste in cursul efortului. In schimb, manevrele vagale reduc frecventa ventriculara si tind sa regularizeze ritmul, desi nu pot duce la disparitia aritmiei.

Electrocardiograma de repaus
Electrocardiograma (ECG) este un traseu al impulsurilor electrice ale inimii inregistrat cu mici electrozi ce se fixeaza pe piept si se conecteaza la un electrocardiograf. Caracteristicile ECG ajuta la stabilirea diagnosticului de fibrilatie atriala.
Din punct de vedere electrocardiografic fibrilatia atriala se caracterizeaza prin:

  • disparitia undelor P si inlocuirea lor cu unde f, cel mai bine evidentiate in V1 si V2
  • frecventa undelor f este de 350-600 / min
  • succesiunea undelor f este neregulata
  • amplitudinea undelor f este diferita (cele mai ample unde "f" se observa in V1)


Electrocardiograma ambulatorie (monitorizarea Holter )
Avand in vedere ca aritmia poate sa nu apara in timpul spitalizarii, exista dispozitive ECG portabile ce inregistreaza traseele ECG la domiciliu. Unele dispozitive sunt pornite permanent pentru o perioada de timp (frecvent 24-48 ore), altele sunt activate in cazul in care pacientul simte o palpitatie sau alt simptom.

Testul de efort (electrocardiograma de efort)
Uneori fibrilatia poate fi declansate de efort, motiv pentru care se cere pacientului sa mearga pe un covor rulant sau o bicicleta ergonomica in timp ce este conectat la un aparat ECG.

Studiile electrofiziologice
Studiile electrofiziologice sunt explorari mai complexe. Sonde de dimensiuni foarte mici prevazute cu electrozi se introduc printr-o vena (de la antebrat sau picior) si impinse pana la nivelul inimii. Aceste sonde contin electrozi ce pot detecta tesutul muscular cardiac care redirectioneaza sau blocheaza semnalul electric de la nivelul nodulului sinusal.

Ecocardiografia
Ecocardiografia foloseste ultrasunetele pentru a obtine imagini ale atriilor,ventriculelor,valvelor si pericard ( foita care se gaseste in jurul inimii). Ecocardiografia este utila in masurarea dimensiunilor camerelor inimii, a fortei contractiilor miocardului, grosimii peretilor inimii si modulului de functionare a valvelor. Ecocardiografia este utila in diagnosticarea prolapsului de valva mitrala, hipertrofiei cardiaca, infarctului miocardic, cardiomiopatiei. Ecocardiografia poate fi utilizata pentru a calcula fractia de ejectie a ventriculului stang (cantitatea de sange pompata de ventricul in timpul unei contractii).

Analizele de sange
Testele de sange pot depista eventuale probleme ale glandei tiroide sau o anomalie chimica a sangelui care ar putea duce la fibrilatie atriala.

Tomografia computerizata si rezonanta magnetica permit cunoasterea anatomiei inimii.
Radiografia toracica poate ajuta la evaluarea parenchimului pulmonar si a vascularizatiei pulmonare.

Tratament: 

Tratamentul fibrilatiei atriale are la baza 4 obiective:
1. Restabilirea unui ritm cardiac normal numit ritmul sinusal, urmata de mentinerea ritmului sinusal
2. Controlul frecventei cardiace, adica scaderea frecventei ventriculului stang
3. Prevenirea complicatiilor fibrilatiei atriale, in special in cazul aparitiei unui cheag de sange in atriul stanga
4. Tratamentul cauzei aparitiei fibrilatiei atriale

1. Restabilirea ritmului cardiac normal, urmata de mentinerea ritmului sinusal
Reducerea fibrilatiei atriale se poate aparea in doua moduri: prin administrarea de medicamente sau cu ajutorul socului electric extern. Reducerea medicamentoasa sau electrica este mai eficienta in cazul fibrilatiei atriale recente. . Cu exceptia cazurilor de fibrilatie atriala foarte recenta (<48 ore) si dupa efectuarea unei ecografii transesofagiene pentru a se stabili absenta cheagurilor la nivelul atriilor, nu ar trebui sa se incerce reducerea fibrilatia atriala decat dupa ce s-a obtinut o anticoagulare eficace (INR intre 2 si 3,5).

  • Reducerea medicamentoasa

Medicamentele antiaritmice: Aceste medicamente reduc frecventa si durata episoadelor de flutter atrial si pot preveni aparitia unor noi episoade de fibrilatie atriala. Ele sunt de multe ori administrate pentru a preveni reaparitia fibrilatiei atriale dupa defibrilare (reducerea electrica a fibrilatiei). Cele mai frecvent utilizate medicamente antiaritmice sunt amiodarona, sotalolul, propafenona si flecainida.

  1. Digoxin: Acest medicament scade conducerea impulsurilor electrice la nivelul nodulului sino-atrial si atrio-ventricular, astfel scade frecventa cardiaca. Digoxinei este folosit in special in cazul in care pacientul prezinta insuficienta cardiaca (muschiul inimii nu mai pompeaza cantitatea de sange necesara organismului).
  2. Beta-blocante: Aceste medicamente scad frecventa cardiaca prin incetinirea conducerii impulsului electric la nivelul nodulului atrio-ventricular, scad necesarul de oxigen al inimii si scad tensiunea arteriala. Exemple de betablocante: propranolol sau metoprolol.
  3. Blocante ale canalelor de calciu: Aceste medicamente de asemenea scad frecventa cardiaca prin incetinirea conducerii impulsului electric la nivelul nodulului atrio-ventricular. Verapamil si diltiazem sunt exemple de blocante ale canalelor de calciu.
  4. Dofetilid: Administrarea orala a acestui medicament trebuie initiata in spital, pe o perioada de trei zile. Spitalizarea este necesara pentru a monitoriza ritmul cardiac in timpul perioadei initiale de administrare a medicamentului.Actioneaza prin blocarea canalelor ionice cardiace responsabile de transportul potasiului. Nu are efect asupra canalelor de sodiu sau receptorilor adrenergici.Nu se incepe tratamentul cu dofetilida dupa amiodarona, decat cand nivelele plasmatice ale amiodaronei ajung la 0,3 μg/mL sau dupa intreruperea acestuia cu 3 luni inainte.
  • Socul electric extern (cardioversia)

Reducerea electrica a fibrilatiei atriale este cea mai eficienta metoda de reducere a fibrilatie. Urmatoarele conditii trebuie indeplinite pentru a se putea realiza cardioversia:

  • trebuie efectuata anestezie generala de scurta durata (mai putin de 5 minute)
  • trebuie sa se intrerupa tratamentul digitalic (cu digoxin) pentru mai mult de 48 de ore inaintea aplicarii socului electric extern
  • anticoagularea trebuie sa fie eficienta.

Intensitatea socului este, de obicei, cuprinsa intre 300 si 360 joules, dar dispozitivele recente ce actioneaza bifazic permit reducerea fibrilatiei la intensitati mult mai mici intre 100 si 150 Joules. Ineficienta aplicarii primului soc electric indica ca al doilea soc trebuie sa fie de intensitate mai mare.

Factori predictivi pentru un esec al reducerii electrice a flutter-ului sunt:

  • Boala cardiaca avansata
  • Dilatarea atriului
  • Reaparitia fibrilatiei atriale dupa mai multe socuri electrice
  • Un interval de timp scurt intre aplicarea socului si reaparitia fibrilatiei atrial

Fibrilatia atriala "lenta", bine tolerata care apare la persoane in varsta, fara boli cardiace nu este deobicei indicatie pentru reducerea cu ajutorul socului electric extern, dar poate fi o indicatie pentru realizarea ablatiei prin radiofrecventa. Pacientii care sufera de o patologie de valva mitrala pot primi un soc electric extern.

  • Mentinerea ritmului sinusal

Acest obiectiv se realizeaza, in principal, cu ajutorul medicamentelor antiaritmice administrate oral.Dintre medicamentele antiaritmice s-au dovedit eficiente: amiodarona, propafenona, disopiramid , sotalol, flecainida si quinidina.

2. Controlul frecventei cardiace
Controlul frecventei cardiace este esential la debutul fibrilatie atriala, deoarece frecventa cardiaca tinde sa creasca ,favorizand aparitia simptomelor fibrilatiei si a semnelor de scadere a tolerantei cardiace.
In acest context pot fi utilizate medicamente din clasa beta-blocantelor, blocantelor de canale de calciu (diltiazem sau verapamil), digoxin sau amiodarona.
Obiectivele tratamentului sunt:

  • Frecventa cardiaca in repaus <80 batai/ min
  • Frecventa cardiaca masurata intr-o inregistrare continua timp de 24 de ore (Holter) <100 batai / min
  • Frecventa cardiaca <110 batai/min dupa un test de efort de 6 min.

Din pacate, peste 80% dintre pacientii cu fibrilatie atriala nu ating aceste obiective cu tratamentul medicamentos.
In acest context si in prezenta unor importante simptome se recomanda realizarea unei "deconectari" intre atrii si ventricule printr-o tehnica de radio-frecventa. Astfel se realizeaza intreruperea caii de conducere a impulsului electric intre atrii si ventriculelor (nodulul atrioventricular ) pentru a izola cele doua compartimente si pentru a preveni trecerea impulsurilor electrice rapide de la atrii spre ventricule. Astfel, ritmul ventricular (contractia ventriculara este responsabila ejectia sangelui in artere) este foarte lent, ceea ce va impune implantarea unui stimulator cardiac.

3. Prevenirea formarii cheagurilor de sange in atrii
Initial,tratamentul anticoagulant trebuie initiat cu heparina injectata subcutanat sau , rareori, intravenos. Ulterior tratamentul anticoagulant poate fi administrat oral cu medicamente care fac parte din familia anti-vitamina K.
Eficienta acestui tratament se masoara prin determinarea TP ( timpul de protrombina) si a INR (raport normalizat international). In cazul in care tratamentul este eficient INR-ul trebui sa fie de intre 2 si 3,5 sau TP-ul trebuie sa fie intre 25 si 40%. Warfarina este medicamentul cel mai frecvent utilizat pentru a preveni formarea cheagurilor in cazul aritmiilor.
In cazul in care riscurile tratamentului anticoagulant depasesc beneficiile, se recomanda intreruperea tratamentului anticoagulant. In astfel de cazuri se poate prescrie aspirina, cu toate ca rolul sau ca anticoagulant nu este clar demonstrat.

4. Tratamentul cauzei

Noile mijloace terapeutice pot mentine inima la un ritm normal: ablatia prin radio-frecventa si stimulatorul cardiac

Ablatia prin radio-frecventa
Aceasta tehnica consta in aplicarea unei sonde de radio-frecventa la nivelul orificiilor de varsare a venelor pulmonare (care sunt locul de origine a aritmiilor cardiace si in special a celor supraventriculare) cu distrugerea tesutului cardiac care transmite neadecvat semnalul electric (crearea de mici cicatrici la nivelul tesutului cardiac pentru a bloca undele electrice responsabile de aparitia aritmiei). Este de remarcat faptul ca aceasta tehnica necesita trecerea din partea stanga a inimii prin membrana dintre cele doua atrii, ceea ce poate reprezenta un risc. Intr-adevar, trecerea prin septul interatrial folosind o sonda de ablatie necesita o perioada de timp relativ lunga, ceea ce poate conduce la formarea de cheaguri in atrii. Nu este neobisnuit ca aceasta procedura se desfasoara pe o perioada de sase-sapte ore, ceea ce necesita anestezie prelungita cu riscurile asociate. Uneori o singura sedinta de ablatie a venelor pulmonare nu este suficienta pentru a obtine un rezultat si uneori este necesara o a doua sau a treia interventie.

Pacemaker cardiac sau stimulator cardiac
Stimulatorul cardiac este alcatuit dintr-un generator de impulsuri electrice conectat la unul sau doi electrozi conductori introdusi pe cale venoasa in cavitatile cardiace sau pe suprafata exterioara a inimii. Atunci cind generatorul ramane in afara corpului pacientului, se realizeaza o cardiostimulare temporara. Aceasta este indicata in acele situatii in care se presupune ca tahicardia simptomatica tratata prin electrostimulare va inceta spontan. In situatia unei cardiostimulari permanente, generatorul de impulsuri este pozitionat intr-un buzunar subcutanat (sub piele). Impulsurile electrice emise de acesta sunt conduse la inima fie prin intermediul unor catetere introduse pe cale endovenoasa pana in cavitatile drepte ale inimii, fie prin electrozi epicardici implantati in miocard.Un pacemaker este capabil sa-si intrerupa activitatea in prezenta unui ritm cardiac spontan, evitind astfel competetia intre activitatea cardiaca spontana si activitatea cardiaca initiata de catre generatorul de impulsuri. Practic in cazul unui bolnav cu stimulator cardiac, pacemaker-ul intervine atunci cand este nevoie si prin socuri electrice asigura frecventa cardiaca asemanatoare cu cea normala.

Subscribe to RSS - Geriatrie