Termen cautat
Categorie

Nefrologie


Nefrologie

Insuficienta renala cu evolutie cronica

Generalitati: 

Insuficienta renala cronica consta in pierderea capacitatii de eliminare a excesului de apa si a substantele reziduale din sange prin intermediul rinichilor. Pe masura ce reziduurile si apa se acumuleaza sunt afectate si alte sisteme ale organismului, putand astfel sa duca la aparitia de complicatii.

Cele mai frecvente cauze ale insuficientei renale cronice sunt diabetul si tensiunea arteriala mare. In stadiile precoce ale insuficientei renale cronice, nu exista nici un simptom clar. Boala poate progresa la insuficienta renala completa, numita si boala renala in stadiu final. Aceasta se intampla atunci cand functia renala s-a deteriorat astfel incat sunt necesare dializa sau transplantul renal pentru mentinerea vietii.

Principala tinta a tratamentului consta in prevenirea progresiei insuficientei renale cronice la insuficienta renala completa. Cea mai buna metoda pentru a realiza aceasta preventie este diagnosticul si controlul cauzei subiacente.

Rinichii functioneaza prin eliminarea produsilor reziduali si a excesului de apa din sange. Aceste substante reziduale si apa se combina pentru a forma urina. Multe dintre functiile vitale ale organismului sunt dependente de functionarea corespunzatoare a rinichilor.

Pentru ca acest proces de filtrare sa functioneze corespunzator, tensiunea arteriala si fluxul sanguin renal trebuie sa fie adecvate. Daca exista o afectare a arterelor care ajung la rinichi, procesul de filtrare poate fi afectat. Nefronii, inclusiv glomerulii si tubii renali, trebuie sa fie sanatosi, iar calea de la nefron pana la uretra trebuie sa nu fie blocata.

Atunci cand procesul de filtrare de la nivel renal functioneaza adecvat, rezultatul consta intr-un echilibru bun al lichidelor si substantelor din organism.  Daca intervin dezechilibre, pot fi afectate multe functii critice ale organismului, ducand la aparitia posibila a simptomelor asociate bolii renale.

Factorii de risc pentru insuficienta renala cronica

Exista numerosi factori care pot creste riscul dezvoltarii insuficientei renale cronice, cum ar fi:

  • Diabetul zaharat
  • Tensiunea arteriala mare
  • Glomerulonefritele cronice (inflamatia glomerulilor)
  • Boala polichistica renala (numeroase chiste in interiorul rinichilor)
  • Istoricul familial de boala renala

Complicatiile insuficientei renale cronice

Majoritatea persoanelor cu insuficienta renala cronica nu au simptome pana cand functia renala nu este afectata sever. Afectiunea este adesea descoperita  atunci cand se realizeaza analize de sange sau urina, de cele mai multe ori pentru alte motive, analize care arata una sau mai multe anomalii.

Chiar cand insuficienta renala este avansata, majoritatea oamenilor inca urineaza normal sau aproape normal, din punct de vedere cantitativ, fapt care este derutant. Urina se formeaza , dar nu contine o cantitate suficienta din totalul de substante reziduale din organism.

In stadiile avansate ale insuficientei renale cronice, pot sa apara edeme (umflarea picioarelor, gleznelor sau a membrelor inferioare in intregime), scaderea poftei de mancare, somnolenta excesiva, greata, varsaturi, confuzie si dificultati de gandire.  Pacientii vor prezenta adesea valori mari ale  tensiunii arteriale , anomalii ale analizelor de sange (ale electrolitilor), anemie (o scadere a globulelor rosii ale sangelui, care poate sa dea oboseala si alte simptome) si afectarea oaselor.

Uremia: pacientii cu insuficienta renala cronica avansata pot dezvolta un grup de simpome prezentate sub numele de uremie. Simptomele uremiei sunt: pierderea poftei de mancare, greata, varsaturi, acumulare de lichid in jurul inimii (pericardita), afectarea nervilor, modificari ale statusului mental, inclusiv ameteala, convulsii sau coma.

Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Ameteala
Astenie
Cefalee
Confuzie
Convulsii
Crampe musculare
Delir
Diaree
Dispnee
Greata
Inapetenta
Paliditatea pielii
Prurit
Scaderea apetitului
Somnolenta
Varsaturi (voma)
Diagnostic: 

Medicul va solicita anumite analize pentru a diagnostica insuficienta renala cronica si pentru a determina daca exista o cauza subiacenta tratabila. Aceste analize sunt:

  • Analizele functiei renale: rata filtrarii glomerulare (RFG) ofera o masura aproximativa a numarului de nefroni functionali. RFG este utilizata pentru a monitoriza severitatea afectarii renale. Cea mai frecventa metoda pentru estimarea RFG la adulti consta in  masurarea nivelului creatininei din sange si utilizarea acestei valori pentru a calcula o rata estimata a filtrarii glomerulare. De cele mai multe ori, nivelul RFG este furnizat de laboratoarele de analize medicale. O scadere a RFG implica fie agravarea bolii renale subiacente, fie aparitia unei alte afectiuni renale, reversibile. Pe de alta parte, o crestere a RFG indica o imbunatatire a functiei renale. O RFG stabila la pacientii cu insuficienta renala cronica indica o boala stabila.
  • Analizele de urina: prezenta albuminei sau a proteinelor in urina (numita albuminurie sau proteinurie) este un marker al afectarii renale. Chiar si cantitati mici de albumina in urina, numita microalbuminurie, pot reprezenta un semn precoce de boala cronica renala la unii pacienti, in special la cei cu diabet sau cu tensiune arteriala mare.
  • Investigatiile imagistice: studiile de imagistica , cum sunt tomografia computerizata (CT) sau ecografia, se pot recomada pentru a determina daca exista o obstructie (blocaj) la nivelul tractului urinar, litiaza renala ( pietre la rinichi) sau alte anomalii.
  • Biopsia renala: in cadrul acesteia, este extras un fragment mic de tesut renal care este analizat la microscop.  Biopsia ajuta la identificarea anomaliilor de la nivelul tesutului renal, care pot sta la baza afectiunii renale.
Tratament: 

Primul pas din cadrul tratamentului insuficientei renale cronice consta in determinarea cauzei subiacente. Unele cauze sunt reversibile, cum ar fi : utilizarea medicamentelor care afecteaza functia renala, obstructia tractului urinar, sau scaderea fluxului sanguin de la nivelul rinichilor. Tratamentul cauzelor reversibile poate preveni agravarea insuficientei renale cronice.

Cercetarile au aratat ca managementul insuficientei renale cronice este realizat cel mai bine prin contributia unui nefrolog. Prezentarea precoce la un nefrolog scade riscul dezvoltarii complicatiilor asociate cu boala cronica de rinichi.

  • Hipertensiunea

Hipertensiunea sau tensiunea arteriala mare, este prezenta la 80-85 % dintre pacientii cu insuficienta renala cronica. Mentinerea unui control bun al tensiuni arteriale  este cel mai important factor care ajuta la scaderea progresiei bolii cronice de rinichi. Administrarea unui medicament din clasa inhibitorilor de enzima de conversie (IEC) sau a blocantilor de receptori ai angiotensinei (sartani), scade tensiunea arteriala si nivelul de proteine excretate prin urina, considerandu-se ca incetinesc progresia insuficientei renale cronice mai mult decat alte medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale.

Uneori, se pot adauga la tratament si alte medicamente, cum ar fi un diuretic (care elimina excesul de apa din organism). Pentru a fi siguri de eficienta tratamentului antihipertensiv, pacientii ar trebui sa isi monitorizeze acasa tensiunea arteriala.

  • Anemia

Pacientii cu insuficienta renala cronica au un risc de a dezvolta anemie. Aceasta apare deoarece rinichii care functioneaza necorespunzator produc cantitati reduse dintr-o substanta numita eritropoietina. Anemia se poate prezenta sub forma de obosela sau alte complicatii.

Anumiti pacienti pot fi tratati cu medicamente care stimuleaza productia globulelor rosii ale sangelui (eritrocite). Aceste medicamente pot fi injectate acasa de catre pacient sau un membru al familiei. In unele cazuri, pot fi prescrise suplimente cu fier.

  • Modificarile in alimentatie

Modificarile in alimentatie pot fi recomandate pentru a controla sau a prevemi unele complicatii ale bolii cronice renale. Cea mai importanta este restrictia de sare care ajuta la controlul tensiunii arteriale.

Restrictia proteica: reducerea aportului de proteine din alimentatie poate incetini progresia insuficientei renale cronice, desi nu este clar daca beneficiile restrictiei proteice merita efortul asumarii unei diete cu putine proteine. Desi o dieta cu restrictie proteica poate intarzia momentul initierii dializei cu cativa ani, calitatea neapetisanta a alimentatiei poate fi dificil de tolerat pentru majoritatea pacientilor. Se recomanda ca pacientul sa discute cu medicul despre avantajele si dezavantajele unei diete cu continut redus in proteine.

  • Hiperpotasemia

Unele persoane cu insuficinta renala cronica pot prezenta un nivel crescut al potasiului din sange, care poate sa interfere cu functia normala a celulelor. Aceasta este tratata frecvent cu un diuretic. Se pot recomanda, de asemenea, masuri de prevenire a cresterii potasiului, cum ar fi o dieta cu continut redus de potasiu si evitarea medicamentelor care cresc nivelul potasiului (sartani, spironolactona, inhibitorii enzimei de conversie).

  • Hiperfosfatemia

Fosfatul este un mineral care ajuta la mentinerea sanatatii oaselor. Din stadiile precoce ale insuficientei renale cronice, organismul incepe sa retina fosfatul. Pe masura ce boala progreseaza, pot sa apara nivele crescute ale fosfatului in sange. Tratamentul consta de obicei in administrarea unor medicamente care previn absorbtia fosfatului (intalnit in alimente) de la nivelul tractului digestiv. Se pot recomanda si restrictii alimentare.

  • Hipercolesterolemia si hipertrigliceridemia

Nivelele crescute ale colesterolului si trigliceridelor sunt intalnite frecvent la pacientii cu insuficienta renala cronica. Hipertrigliceridemia se asociaza si cu un risc crescut de boala arteriala coronariana, care poate duce la infarct miocardic. Sunt recomandate de obicei tratamente care scad riscul de boala arteriala coronariana, cum ar fi modificarile in alimentatie, medicamentele care reduc nivelul trigliceridelor si colesterolului, oprirea fumatului si controlul strans al glicemiei la pacientii cu diabet.

  • Functia sexuala

Femeile si barbatii cu insuficienta renala cronica avansata prezinta  frecvent afectarea functiei sexuale si infertilitate.  Peste 50% dintre barbatii cu boala renala in stadiu final au dificultati de erectie si scaderea libidoului.  Femeile prezinta adesea afectarea fertilitatii si cicluri menstruale neregulate, care duc de obicei la amenoree (absenta ciclurilor menstruale). Scaderea libidoului poate sa apara si la femei. Pacientii trebuie sa discute cu medicul despre orice modificare aparuta la nivelul functiei sexuale, deoarece pot exista medicamente sau alte tratamente eficiente.

  • Sarcina

Riscul ca sarcina sa agraveze functia renala, sau ca functia renala redusa sa afecteze sarcina depinde de o varietate de factori. O femeie cu afectare renala usoara pana la moderata, care doreste sa ramana insarcinata, ar trebui sa discute despre riscurile posibile cu nefrologul si cu obstetricianul inainte de a incerca sa ramana insarcinata. Femeile cu boala renala in stadiu final care fac dializa si care raman insarcinate au un risc foarte mare de avort spontan, de nastere prematura, de hipertensiune severa si preeclampsie. O femeie care face transplant renal are un risc mai mic pentru astfel de complicatii. Poate fi mai avntajos pentru o femeie sa intarzie sa ramana insarcinata cat timp face hemodializa, daca este posibila realizarea unui transplant renal in viitorul apropiat.

Pregatirea pentru dializa

Unii pacienti cu insuficienta renala cronica prezinta o agravare progresiva a functie renale in timp si vor avea cel mai probabil nevoie de dializa. Exista doua tipuri de dializa: hemodializa si dializa peritoneala. Transplantul renal reprezinta de asemenea o optiune pentru unii pacienti cu insuficienta renala cronica.

O parte importanta a tratamentului pacientilor cu insuficienta renala cronica este planificarea in avans pentru dializa. Desi transplantul renal este tratamentul de electie in majoritatea cazurilor, multi pacienti trebuie sa astepte luni sau chiar ani pentru ca un rinichi sa devina disponibil. De aceea, la pacientii cu insuficienta renala cronica in stadiu final,  dializa va fi necesara, adesea pe o perioada mai lunga.

Cistita cronica

Generalitati: 

Cistita cronica este o afectiune care presupune inflamarea vezicii urinare atunci cand aceasta dureaza mai mult de sase saptamani. Aproximativ 20% dintre femeile diagnosticate cu cistita acuta vor dezvolta infectii urinare recurente. Microorganismul raspunzator pentru acestea va trebui identificat cu ajutorul uroculturii, in timpul recurentelor, astfel, identificandu-se diferentele care au loc in perioadele dintre recaderi.

De cele mai multe ori, cistita isi face aparitia la femei, dupa contactele sexuale. In timpul unui contact sexual, bacteriile localizate in mod frecvent in zonele inferioare vaginale si uretrale vor fi impinse catre vezica. In momentul cand acestea ajung in vezica, va incepe procesul de multiplicare a lor. In general, organismul are capacitatea de a elimina aceste bacterii prin intermediul urinatului, iar atunci cand acest lucru devine imposibil, se dezvolta cistita.

Femeile active din punct de vedere sexual cu varste cuprinse intre 20 si 50 de ani manifesta riscul cel mai crescut pentru a face cistita, insa si cele mai tinere de 20 de ani sunt susceptibile de a dezvolta aceasta afectiune din cauza faptului ca anusul (o sursa constanta de bacterii) este situat in apropierea orificiului uretral. Majoritatea episoadelor de cistita sunt cauzate de Escherichia Coli, specia de bacterii care se intalneste in mod normal in rect si in colon.

Infectiile urinare sunt mai rare in cazul barbatilor din cauza anatomiei acestora, uretra lor fiind mai lunga decat in cazul femeilor, lucru care face mult mai dificila ascensiunea bacteriilor catre vezica urinara. La barbati, cand apare cistita, aceasta va fi, de cele mai multe ori, legata de o problema care tine de golirea vezicii (de pilda, cresterea dimensiunilor prostatei).

Care sunt simptomele cistitei cronice?

Acestea sunt foarte similare cistitelor acute si pot varia in severitate. Ele includ urmatoarele semne:

  • disconfort in timpul urinatului (disurie)
  • cresterea numarului mictiunilor zilnice (poliurie)
  • nevoia de a mictiona in timpul noptii (nicturie)
  • febra este neobisnuita in cazul cistitei cronice
Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Dificultati la urinare
Disurie
Durere la nivelul hipogastrului
Dureri de spate
Enurezis
Hematurie
Urinare frecventa (polakiurie)
Diagnostic: 

Diagnosticarea cistitei cronice implica urmatoarele:

  • sumarul de urina va releva orice grad de piurie si o bacteriurie semnificativa
  • urocultura, de cele mai multe ori, va fi pozitiva pentru Escherichia Coli

Prezenta piuriei in absenta bacteriuriei va fi sugestiva pentru existenta unei infectii cu Mycobacterium tuberculosis sau Chlamydia.

Cistografia mictionala si urografiile excretorii si retrograde pot sa evidentieze stari patologie asociate cum ar fi:

  • pielonefrita atrofica
  • uropatia obstructiva (prezenta unei obstructii la nivelul tractului urinar)
  • refluxul vezico-uretral (refluarea urinii din vezica urinara catre uretere)
  • fistule vezico-enterice sau vezico-vaginale (comunicarea dintre vezica urinara si intestine sau vagin)
Tratament: 

In vederea stabilirii tratamentului, va fi nevoie de rezultatele testelor de susceptabilitate a microorganismului raspunzator de cistita la antibiotice, teste numite antibiograme. Tratamentul va fi unul empiric pana la disponibilitatea rezultatelor, adica nu se va stii cu exactitate ce tip de microorganism este implicat si care sunt rezultatele antibiogramei si ale uroculturii.

Alte tratamente includ urmatoarele solutii naturiste:

  • Plantele medicinale cu efecte diuretice sunt foarte folositoare, printre acestea numarandu-se si radacina de obligeana, cimbrisorul, maghiranul, menta, frunzele de coacaz de munte, coada-calului, sunatoarea, mugurii si frunzele de mesteacan. Ceaiul de cozi de cirese sau de visine, proaspete sau chiar uscate, este un remediu popular pentru cistita cronica cu o eficienta crescuta, acesta putand sa fie consumat indulcit cu miere si pe stomacul gol, dimineata.
  • De mare ajutor in cazul cistitei este si decoctul din plante medicinale preparat astfel: este nevoie de o lingura de amestec din plante obtinut din frunzele de sunatoare, merisor, musetel, flori de soc si muguri de plop negru. Amestecul se fierbe timp de o jumatate de ora in trei pahare de apa. Ceaiul obtinut astfel se va strecura si se va bea cate o jumatate de pahar de aproximativ 4-6 ori pe zi, pentru o perioada de 10-12 zile.
  • Se pot amesteca 20 de grame de seminte de patrunjel cu 30 de grame de frunze de coacaz negru de multe, iar o lingura din tot acest amestec se va pune la macerat intr-o cana cu apa rece pentru circa 6 ore. Apoi, totul se va fierbe timp de 7-10 minute, dupa care se strecoara si se va consuma pe parcursul unei zile.
  • Se amesteca 15 grame de frunze de menta, 20 de grame de flori de musetel, 20 de grame de muguri de plop negru. O lingura din acest amestec se va mentine intr-un pahar cu apa fiarta pentru 3-4 ore, apoi se va consuma cate o jumatate de pahar, inainte de masa, de 4-5 ori pe zi.

Profilaxie

Pentru femeile care dezvolta mai mult de 3 infectii urinare recurente anual, infectii documentate prin intermediul uroculturilor sunt recomandate urmatoarele:

  • tratamentul instituit chiar de catre pacienta in momentul aparitiei simptomatologiei, utilizandu-se schema scurta sau cea lunga de tratament
  • profilaxia dupa contactul sexual (postcoitala) cu Trimetoprim - sulfametoxazol, o tableta postcoital; fluorochinolonele pot fi utilizate in doza unica zilnica pe post de tratament de mana a doua
  • desi beneficiile inca sunt puse sub semnul intrebarii, este recomandata mictionarea dupa contactele sexuale
  • profilaxia continua in fiecare zi cu Trimetoprim-sulfametoxazol, o singura doza crescuta, Nitrofurantoin 50 pana la 100 mg pe zi sau o fluorochinolona cum ar fi Levofloxacin, 250 mg pe zi
  • s-a demonstrat faptul ca sucul de merisor poate reduce piuria si, totodata, bacteriuria, acesta avand drept efect impiedicarea atasarii E.Coli de celulele prezente in tractul urinar
  • este extrem de folositor un consum crescut de lichide in fiecare zi
  • evitarea diafragmei ca metoda contraceptiva, deoarece aceasta poate exacerba recurentele infectiilor urinare din cauza faptului ca vezica urinara nu se poate goli in totalitate
  • s-a demonstrat ca utilizarea cremelor estrogenice pentru uz vaginal (0.5 pana la 2 grame zilnic, administrate intravaginal) pot diminua incidenta infectiilor tractului urinar la femeile aflate in perioada menopauzei
  • utilizarea de Nonoxinol -9 se asociaza cu o crestere a incidentei bacteriuriei
  • este necesara o toaleta riguroasa si corecta in urma defecatiei care presupune stergerea din fata in spate pentru a impiedica patrunderea microorganismelor din zona anusului in vagin, respectiv uretra
  • mitul evitarii bailor frecvente pentru evitarea dezvoltarii cistitei nu are vreo baza reala, insa ar trebui evitate, in acest sens, sapunurile iritante

Pielonefrita acuta

Generalitati: 

Ce este pielonefrita acuta?

Pielonefrita acuta reprezinta o inflamatie microbiana a bazinetului asociata cu invadarea interstitiului renal.
Pielonefrita acuta poate fi:

  • pielonefrita acuta necomplicata, apare la femeia tanara, aparent sanatoasa, inafara sarcinii, fara antecedente urologice.
  • pielonefrita acuta complicata, apare in toate celalte cazuri( femei si barbati cu antecedente urologice, transplantati, diabetici, la femeia gravida).

Factori de risc in pielonefrita acuta necomplicata:

  • activitatea sexuala;
  • spermicidele;
  • infectiile urinare.

Microorganismele implicate in pielonefrita acuta necomplicata sunt reprezentate de:

  • Escherichia coli - in 85% din cazuri;
  • Staphylococcus saprophyticus;
  • Enterobacteries( Proteus mirabilis,Klebsielles);
  • Ureaplasma urealyticum, Mycoplasma hominis.

Manifestari clinice:

  • dureri lombare, costovertebrale;
  • febra>38, frisoane, transpiratii, greata, varsaturi, cefalee;
  • usturimi mictionale;
  • polakiurie;
  • urini tulburi.

Pielonefrita acuta complicata

Pielonefrita acuta complicata este uneori dificil de diferentiat de pielonefrita acuta necomplicata. Deseori prezinta o instalare insidioasa a simptomelor. De asemenea bacteriuria si piuria sunt prezente (exceptie: absenta comunicarii sediului infectiei cu arborele pielocaliceal, in cazul unui chist complicat, sau a unei obstructii prin calcul).

Microorganismele implicate in pielonefrita acuta complicata sunt reprezentate de:

  • Escherichia coli (cel mai frecvent);
  • Enterocoque;
  • Staphylocoque aureus;
  • levuri;
  • Citobacter, Enterobacter, Pseudomonas aeruginosa.
Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Artralgie
Cefalee
Disurie
Dureri de spate
Febra
Greata
Scaderea apetitului
Urinare frecventa (polakiurie)
Varsaturi (voma)
Diagnostic: 

Diagnosticul de pielonefrita acuta se va pune pe baza datelor clinice, biologice, dar si a explorarilor complementare( ecografia renala, uneori chiar si computertomografia renala, pentru a exlude anomaliile urologice).

Din punct de vedere biologic, un pacient cu pielonefrita acuta prezinta urmatoarele:

  • Valori crescute ale VSH (viteza de sendimentare a hematiilor, valori normale: la barbati:3-10 mm la o ora; 5-15 mm la 2 ore ;la femei: 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore)
  • valori crescute ale proteinei C reactive (valori normale: <10%)
  • piurie obligatorie pentru diagnosticul pozitiv;
  • cilinidri leucocitari;
  • hematurie;
  • proteinurie (sub 1g/24h);
  • hiperleucocitoza;
  • bacteriurie semnificativa (90% dintre cazuri);
  • hemoculturi pozitive in 15% din cazuri.

Diagnosticul diferential se va face cu:

  • septicemiile;
  • meningita;
  • pneumonia bazala;
  • amigdalita acuta;
  • apendicita;
  • sarcina ectopica;
  • diverticulita;
  • ruptura de chist ovarian;
  • boala inflamatorie pelvina;
  • infectiile urinare joase.
Tratament: 

Indicatii de spitalizare:
Pacientii cu pielonefrita acuta vor fi internati in urmatoarele conditii:

  • imposibilitatea administrarii medicatiei
  • conditii sociale precare
  • semne generale de gravitate: febra, hipotensiune, durere severa, risc de soc septic.
  • complianta redusa la terapia cu antibiotice.

Indicatii de tratament la domiciliu:

  • conditii sociale si complianta bune;
  • absenta semnelor de gravitate.

Pacientii cu pielonefrita acuta prezinta urmatoarele recomandari:

  • repaus la pat
  • o hidratare corecta (peste 21 / 24h);
  • caldura locala in regiunea lombara.

Antibioterapia empirica se va face in urmatoarele conditii:

  • eliminare urinara buna;
  • concentratie tisulara buna;
  • sensibilitatea uropatogenilor cel mai frecvent implicati.

In formele de pielonefrita usoara si moderata se recomanda administrarea de: flurochinolone (au o concentratie tisulara buna, o sensibilitate buna a uropatogenilor si prezinta un risc redus de dezvoltare a rezistentei la E. coli), cefalosporinele, aminoglicozidele, betalactaminele.

Monoterapie:

  • administrare per os (prezinta o toleranta digestiva buna)
  1. Pentru gram negative:Florochinolona orala: ciproflaxacina 500 mgx2zi; levofloxacine 250 a 500 mg, odata pe zi, ofloxacina 200 mgx2zi.
  2. Pentru Staphylococcus saprophyticus- cefixime 200 mgx2ori/zi;
  3. Pentru enterococ: amoxicilina 500 mgx3ori/zi;
  • administrare parenterala(care ocoleste tubul digestiv)
  1. Pentru gram negative: ceftriaxone 1g/zi, intravenos, intramuscular.
  2. Pentru enterococ: aminoglicozide 3a 5 mg/kg, odata pe zi.

Durata tratamentului este de 14 zile, in cazul in care raspunsul la tratament este unul lent, tratamentul va dura 21 de zile. Se prefera utilizarea fluorochinolonelor per os sau a Ceftriaxone intramuscular, intravenos.

In cazul in care simptomele recidiveza in mai putin de 2 saptamani, se va repeta urocultura, antibiograma si se ia in considerare efectuarea unei ecografii renale sau computertomografii.

Pielonefrita acuta necomplicata are o evolutie favorabila, raspunde la tratamentul corect efectuat in peste 90% din cazuri.

Complicatiile pielonefritei acute:

  • insuficienta renala acuta;
  • pionefrita;
  • septicemie;
  • flegmonul perinefritic.

Tratamentul pielonefritei acute complicate:

  • spitalizarea este obligatorie;
  • se va initia antibioterapia;
  • se va face derivatia urinara in cazul in care exista o obstructie acuta;
  • se va face corectia unor cauze subiacente: normoglicemie, vezica neurologica.

Antibioterapia empirica:

  • Ampicilina 1 a 2 g intravenos la 6 ore+ Gentamicina 1mg pe kg corp intravenos la 8 ore.
  • Piperacilline-tazobactam 3,375 g intravenos la 8 ore.

La femeia gravida:
Fluoroquinolonele sunt contraindicate.
Se recomanda beta-lactaminele (ampicilina, ceftriaxona) si / sau gentamicinele.
In cazul in care evolutia este una favorabila, dupa 5 zile se poate trece la terapie per os; in caz contrar se recomanda reevaluare microbiologica, urologica.

Cistita acuta

Generalitati: 

Cistita acuta reprezinta o situatie patologica caracterizata prin patrunderea si multiplicarea microorganismelor in tractul urinar, manifestate prin bacteriurie.

Cistita acuta  reprezinta infectia vezicii urinare izolate sau asociata cu protatita sau pielonefrita. Frecventa este una crescuta; 0,5 episoade pe an la un individ, cel mai frecvent fiind intalnita la femeia tanara in perioada de activitate sexuala.

In cazul in care cistitele sunt prezente de mai mult de 4 ori pe an se vor realiza:

  • examene citobacteriologice ale urinii;
  • cistoscopii
  • ecografii vezicale( permit cercetarea anomaliilor care favorizeaza infectia, de ex.: tumora, calcul, etc).

Microorganismele cele mai frecvent implicate sunt reprezentate de:

  • Escherichia Coli, in 90% din cazuri;
  • Proteus mirabilis - 3-4% din cazuri;
  • Alte enterobacterii - 1-2% din cazuri;
  • Saphylococcus saprophyticus - 2-3%;
  • Enterococ - 1%.

Etiopatogenie

In cistita acuta, contaminarea este pe cale ascendenta, sursa de infectie fiind reprezentata de flora fecala. De asemenea, cistita acuta este favorizata de activitatea sexuala, modificarea florei vaginale si colonizarea cu uropatogeni.

Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Dificultati la urinare
Disurie
Durere la nivelul hipogastrului
Dureri de spate
Enurezis
Hematurie
Urinare frecventa (polakiurie)
Diagnostic: 

Din punct de vedere clinic, pacientii cu citita acuta prezinta urmatoarele manifestari:

  • disurie(urinare dureroasa), de tip arsura, intensificate la sfarsitul mictiunii;
  • polakiurie(mictiuni frecvente in cantitate redusa);
  • mictiuni imperioase;
  • durere suprapubiana;
  • +/- hematurie( prezenta in urina a sangelui);
  • urini hipercrome;
  • tenesme vezicale;
  • piurie(urini tulburi);

Din punct de vedere biologic, la examenul urinii, intalnim leucociturie, hematurie, bacteriurie semnificativa.

Pentru un diagnostic rapid, poate fi utilizata bandaleta urinara care realizeaza determinarea esterazei leucocitare, avand o sensibilitate si o specificitate crescuta pentru precizarea unei leucociturii sau a unei bacteriurii semnificative si care realizeaza si determinarea nitritilor.

Diagnosticul diferential se va face cu:

Examinarea urinii

Prezenta piuriei ( urina tulbure, uneori urat mirositoare) este obligatorie pentru diagnostic, absenta sa indicand o alta cauza a simptomelor urinare.
Urina trebuie recoltata din jetul urinar mijlociu, din prima urina de dimineata, deoarece este mai concentrata.

Cauze de piurie aseptica:

  • antibioterapie anterioara;
  • tuberculoza;
  • schistosomiasa;
  • contaminarea vaginala;
  • contaminarea urinii cu solutii antiseptice
  • litiaza urinara;
  • nefropatia interstitiala;
  • tumori uropepiteliale;
  • infectii cu microorganisme atipice (Ureplasma urealyticum).

Hematuria (microscopica, macroscopica) este frecvent asociata, nu este factor de gravitate, nu impune terapie prelungita.

Diagnosticul diferential se face cu uretrita, vaginita.

Tratament: 

Tratamentul vizeaza:

  • tratarea afectiunilor ginecologice;
  • toaletarea regiunii perianale;
  • hidratarea suficienta;
  • igiena corporala si vestimentara.

De asemenea tratamentul urmareste suprimarea simptomatologiei, vindecarea completa a infectiei si prevenirea sau tratarea infectiei.

Se recomanda hidratarea corespunzatoare (lichide in cantitate mare-aprox 3l/zi), deoarece contribuie la indepartarea germenilor, prin efectul de spalare; antiinflamatoare nesteroidiene si analgice.

Chimioterapice / antibiotice.

Exemple:

  • cefalosporinele (cefaclor, cefalexina)
  • fluorochinolone (ciprofloxacin, norfloxacin);
  • cotrimoxazol;
  • aminopenicilinele (ampicilina, amoxicilina).

Schema terapeutica:

3 zile

  • Cotrimoxazol
  • Fluorochinolone
  • Trimetoprim

5zile

  • Beta lactamina

monodoza+/-

  • Fosfomicina 3g
  • Ciprofloxacina 500mg
  • Pefloxacina 800 mg

7 zile

  • Nitrofurantoin

In cazul in care apare recidiva simptomelor imediat dupa terminarea tratamentului se va lua in considerare infectia cu Chlamidia, tratamentul cu fluorochinolone; se va realiza examenul pelvin si se vor realiza culturi.

Infectiile tractului urinar

Generalitati: 

Ce sunt infectiile tractului urinar?

Infectiile tractului urinar sunt patologii frecvent intalnite, cu o incidenta mai crescuta la sexul feminin, acestea avand cel putin un episod de infectie urinara de-a lungul vietii.

Infectiile tractului urinar sunt situatii patologice care pot atinge vezica urinara, uretra, ureterele, bazinetul, papilele, calicele si interstitiul renal, dar poate afecta si structurile invecinate (ex:prostata)

Infectiile tractului urinar sunt caracterizate prin patrunderea si multiplicarea microorganismelor in tractul urinar.

Din punct de vedere clinic, infectiile tractului urinar pot fi asimptomatice si simptomatice.

Clasificare

1. Infectiile tractului urinar necomplicate

Sunt rare la barbati, aparand mai frecvent la femeile cu varsta cuprinsa intre 18-40 de ani si in decada a 2-a si a 3-a de viata.

Cel mai frecvent microorganism implicat in infectiile urinare este Escherichia Coli; alte microorganisme implicate sunt reprezentate de Klebsiella, Saprophiticus, Enterobacter, Staphilocuccus, Proteus mirabilis.

2. Infectiile tractului urinar complicate
Apar atat la femei, cat si la barbati; la indivizii cu anomalii anatomice sau functionale ale aparatului urinar, care influenteaza negativ calitatea actului mictional. 

Infectiile tractului urinar complicate sunt dificil de tratat fara corectia anomaliei de baza (de ex. inlaturarea sondelor, litiazei, etc).
In infectiile urinare complicate, riscul de leziuni renale ireversibile, a sepsisului si a bacteriemiei este crescut. De asemenea, mortalitatea este crescuta.

In infectiile tractului urinar, este intalnita, deseori rezistenta la antibioterapia uzuala. Microorganismele intalnite in infectiile tractului urinar cumplicate sunt Candida albicans, Streptococcus neoformans, implicate deseori la pacientul diabetic, imunodeprimat. Cea mai frecventa cale de contaminare este cea ascendenta, factorii favorizanti fiind reprezentati de activitatea sexuala, utilizarea de spermicide(in special la femeia susceptibila). 

O alta cale de contaminare o reprezinta contaminarea pe cale hematogena si limfatica(abcese renale multiple, abces perinefritic), factorii favorizanti fiind reprezentati de:

  • bacteriemii cu stafilococ;
  • embolii septice din cadrul endocarditei;
  • infectii diseminate cu Candida;
  • risc crescut la pacientii imunodeprimati.
Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Disurie
Dureri de spate
Febra
Greata
Hematurie
Urinare frecventa (polakiurie)
Varsaturi (voma)
Diagnostic: 

Diagnosticul de infectie urinara se pune pe baza bandaletelor reactive si a examenului citobacteriologic al urinii.

Examenul citobacteriologic trebuie sa respecte urmatoarele conditii:

  • toaletarea corecta a zonei perianale
  • urina trebuie recoltata din jetul mijlociu urinar, de preferat din prima urina de dimineata (deoarece este mai concentrata);
  • proba de urina trebuie trasportata rapid la laborator.

Examenul citobacteriologic ofera informatii despre numarul de leucocite si hematii pe ml si mm3 si indentifica germenii si numarul lor pe ml. Examenul citobacteriologic va fi cuplat cu antibiograma.

Bandeletele reactive au o sensibilitate de 90% si o specificitate de peste 70%.

Tratament: 

Tratamentul se va face conform rezultatelor  oferite de examenul citobacteriologic si de bandaletele reactive. Tratamentul infectiilor tractului urinar urmareste suprimarea simptomatologiei, vindecarea completa a infectiei si prevenirea sau tratatea complicatiilor.

Tratamentul vizeaza un aport lichidian crescut(3l/zi) deoarece realizeaza diluatia agentului antimicrobian.
Chimioterapicul/antibioticul utilizat trebuie sa prezinte urmatoarele calitati:

  • sa aiba un spectru antibacterian larg;
  • sa aiba o toleranta buna si sa nu prezinte efecte toxice;
  • sa realizeze concentratia urinara cat mai mare;
  • sa aiba un raport pret/eficienta bun;

Exemple:

  • cefalosporinele (cefaclor, cefalexina)
  • fluorochinolone (ciprofloxacin, norfloxacin);
  • cotrimoxazol;
  • aminopenicilinele (ampicilina, amoxicilina).

Insuficienta renala cu evolutie acuta

Generalitati: 

Ce este insuficienta renala acuta?

Insuficienta renala acuta este un sindrom cu etiologie si severitate foarte variata care se defineste prin reducerea rapida, ore pana la saptamani, a ratei de filtrare glomerulare, fenomen ce duce la retentie azotata.

Termenul de insuficienta renala acuta nu defineste corespunzator fenomenele complexe si dinamice care au loc intr-o afectare renala acuta complexa.

Incidenta insuficientei renale acute este in continua crestere. Motivele sunt multiple:

  • varsta>65;
  • cresterea utilizarii investigatiilor imagistice care folosesc substante de contrast iodate;
  • incidenta crescanda a sepsisului, mai ales in sectiile de terapie intensiva;
  • infectiile, in general, raman o cauza importanta; acestea includ si pe cele cauzate de leptospira, hantavirus sau la pacientii infectati cu virusul HIV.
  • utilizarea fara aviz si tot mai frecvent a medicamentelor nefrotoxice (de exemplu: antiinflamatoarele nesteroidiene) si asocierea acestora cu alte medicamente care le amplifica efectul toxic (inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei - IECA - sau blocantii receptorilor de angiotensina - ARA2);
  • abuzul de droguri sau consumul unor preparate naturiste toxice;
  •  interventiile chirurgicale pot creste riscul de producere a insuficientei renale acuta, insa incidenta este variabila in functie de tipul interventiei;
  • tratamentul chimioterapic agresiv reprezinta a alta cauza a cresterii incidentei insuficientei renale acute;

Insuficienta renala acuta poate fi de cauza:

  • prerenala
  • renala
  • postrenala

Insuficienta renala acuta de cauza prerenala poate fi determinata de:

  • hemoragii digestive, chirurgicale, etc;
  • pierderi gastrointestinale: diaree, varsaturi, etc;
  • pierderi renale de lichide: abuz de diuretice, diureza osmotica(diabet zaharat) etc;
  • pierderi prin tegumente si mucoase: arsuri, transpiratii profuze;
  • pancreatite, hipoalbuminemii, peritonite, etc;
  • leziuni miocardice, pericardice, valvulare;
  • embolie pulmonara, hipertensiune pulmonara;
  • droguri;
  • septicemii;
  • cresterea vascozitatii sanguine.

Insuficienta renala acuta de cauza renala poate fi determinata de:

  • necroza tubulara acuta;
  • leziune acuta intrinseca a rinichilor secundara bolilor vaselor mari renale;
  • leziune acuta intrinseca a rinichilor secundara afectarii vaselor mici sau glomerulilor;
  • leziune acuta intrinseca a rinichilor prin nefrite tubulo-interstitiale acute.

Insuficienta renala acuta de cauza postrenala poate fi determinata de:

  • obstructii ureterale intraluminale (calculi, cheaguri, tumori, etc.), intramurale (edem postoperator, fibroze induse de bacilul Koch etc.), extraureterale (tumori, fibroza retroperitoneala, ligatura iatrogena, etc.);
  • obstructii ureterale (tumori, stricturi, fimoza);
  • obstructii de col vezical - tumori, calculi, infectii, antidepresive triciclice.
Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Amorteala
Astenie
Confuzie
Crampe musculare
Dispnee
Durere abdominala generalizata
Furnicaturi
Greata
Retentie de lichide
Scaderea apetitului
Sughit
Tahipnee
Umflarea fetii
Varsaturi (voma)
Diagnostic: 

Tabloul clinic al insuficientei renale acute este extrem de variabil, in functie de tipul de agresiune asupra rinichiului.

Pacientul cu insuficienta renala acuta poate prezenta:

  • semnele si simptomele unei boli sistemice sau generale;
  • oligurie/anurie (doar in 50% din cazuri);
  • semne de hiper - sau deshidratare;
  • semne sugestive pentru dezechilibre electrolitice si acido-bazice (datorate acidozei metabolice, hiperkalemiei, hipo- sau hipernatremiei);
  • artralgii, febra, rush cutanat;
  • intoleranta digestiva, encefalopatie uremica, astenie intensa (datorate uremiei);

Diagnosticul este realizat in functie de anamneza, examenul clinic si investigatiile paraclinice.

Anamneza poate furniza date extrem de folositoare despre tipul si durata simptomelor generale si urinare, despre volumul urinii, interventii chirurgicale recente sau droguri administrate recent.

Analiza urinii joaca un rol esential in evaluarea etiologiei insuficientei renale acute.

Punctia-biopsie renala nu este in general indicata in insuficienta renala acuta, insa in cazurile in care insuficienta renala acuta este insotita de sindrom glomerular, punctia-biopsie renala trebuie realizata de urgenta, existand suspiciunea majora de glomerulonefrita rapid progresiva/vasculita sistemica.

Diagnosticul complicatiilor amenintatoare de viata

1. Complicatii cardio-vasculare:

  • tulburari de ritm si conducere de toate tipurile, in special prin diselectrolitemie;
  • insuficienta cardica congestiva prin hiperhidratare, hipertensiune arteriala, acidoza;
  • edem pulmonar acut;
  • hiper sau hipotensiunea arteriala prin hidratare necorespunzatoare.

2. Complicatii gastro-intestinale:

  • anorexie, greturi si varsaturi, dureri abdominale;
  • hemoragie digestiva superioara, secundara gastritei erozive din cadrul insuficientei renale acute.

3. Complicatii hematologice:

  • coagularea intravasculara diseminata poate complica mai frecvent acele forme de insuficienta renala acuta la baza carora stau septicemiile, socul toxicoseptic, insuficienta multipla de organe si sisteme
  • anemia moderata datorata hemolizei, hemoragiilor, hemodilutiei
  • leucocitoza prezenta constant, chiar si in absenta infectiilor

4. Infectiile localizate la nivelul:

  • aparatului respirator (bronsite, bronhopneumonii);
  • aparatului urinar;
  • plagilor;
  • peritoneului.

5. Modificari neurologice si psihice (confuzie, stupor, letargie, coma, stare de agitatie, hiperreflectivitate, tremuraturi, asterixis, tulburari de comportament, anxietate, paranoia, convulsii).

6. Tulburari hidroelectrolitice si acido-bazice:

  • retentia hidro-salina;
  • hiperpotasemie;
  • hipopotasemie;
  • hipernatremie;
  • hiponatremie;
  • hipocalcemie;
  • hipermagnezemie;
  • acidoza.
Tratament: 

Tratamentul pacientului cu insuficienta renala acuta urmareste:

  • tratamentul complicatiilor amenintatoare de viata;
  • refacerea echilibrului hidric si restaurarea perfuziei renale;
  • managementul sepsisului;
  • tratamentul patogenic;
  • evaluarea indicatiilor pentru initierea terapiei de substitutie a functiei excretorii renale;
  • terapia de mentinere: asigurarea nutritiei adecvate a pacientului cu insuficienta renala acuta; controlul glicemic adecvat; stabilirea necesitatilor hidro-electrolitice; prevenirea si tratamentul complicatiilor survenite;
  • monitorizarea evolutiei si a eficacitatii tratamentului;
  • evaluarea la distanta a functiei/statusului renal.

Regimul igieno-dietetic

Regimul igieno-dietetic reprezinta o componenta importanta a tratamentului conservator.

Necesarul energetic este de 20-30 kcal/kgc, atat la bolnavii tratati conservator, cat si la bolnavii dializati, iar repartitia principiilor alimentari se va face conform urmatoarei scheme de tratament:

Glucide: 3-5g/kgc/zi

Lipide: 0,7-1 g/kgc/zi

Proteine: 0,8-1g/kgc/zi la pacientii tratati conservator; pana la 1,5 g/kgc/zi la cei pe dializa continua sau hipercatabolici.

Pacientii vor urma un regim hiposodat atat in cursul tarapiei conservatoare cat si in cursul tratamentului prin epurare extrarenala, si un regim normosodat in faza de reluare a diurezei. Aportul alimentar de potasiu se va reduce (se vor evita alimentele bogate in potasiu) in cursul tratamentului conservator sau prin epurare extrarenala si va fi crescut in fata de reluare a diurezei. Aportul de sodiu si potasiu trebuie modulat in functie de controlul permanent al natremiei si potasemiei.

Dializa la pacientii cu insuficienta renala acuta

Indicatiile initierii dializei la pacientii cu insuficienta renala acuta:

  • hiperpotasemie>6,5 mmol/L
  • acidoza metabolica severa cu bicarbonat<10 mmol/L si pH<7,2
  • hiperhidratare
  • semne ale uremiei: pericardita severa cu tendinta la tamponada, encefalopatie uremica, neuropatie, anurie>24 ore
  • hiperuricemie, hipercalcemie.
Bibliografie: 
Davison A., Oxford textbook of Clinical Nephrology,3rd ed., Oxford University Press, 2005. Covic A., Covic M., Segall L., Gusbeth-Tatomir P., Manual de Nefrologie, Edidura Polirom, Iasi, 2010.

Cum putem preveni aparitia pietrelor la rinichi ?

Generalitati: 

Pietrele la rinichi sunt concretiuni calcaroase construite in interiorul rinichilor, afectiunea purtand denumirea de litiaza urinara. Formatiunile calcaroase au ca principal compus calciul. Predispozitia genetica are un rol important in aparitia acestei boli. Identificarea compozitiei si a consistentei calculilor renali este foarte importanta pentru alegerea protocolului terapeutic optim. Prevenirea aparitiei calculilor renali se poate realiza prin respectarea unui regim alimentar echilibrat si lipsit de excese.

Factorii de risc ce pot fi controlati sunt volumul de apa consumat, dieta, greutatea si medicamentele administrate. In cazul unui consum de apa prea mic si a consumarii unor alimente cu un continut bogat in proteine, oxalati si sodiu riscul de formare a calculilor creste considerabil.

Factorii de risc ce nu pot fi controlati sunt sexul si unele conditii medicale. Persoanele de sex masculin si de rasa alba sunt mai predispuse sa dezvolte pietre la rinichi spre deosebire de celelalte persoane. De asemenea, persoanele afectate de hipertensiune arteriala, guta sau infectii ale tractului urinar sunt mai expuse riscului de aparitie a litiazei renale.

Prevenirea reaparitiei litiazei renale se poate realiza prin adoptarea unor masuri precum evitarea consumarii de alimente cu un continut bogat in oxalati precum ciocolata, ceaiul, cafeaua instant, cartofii dulci sau fructele de padure. Cea mai buna metoda de indepartare si de prevenire a litiazei renale este consumul optim de lichide si evitarea unui consum exagerat de alimente acide care au capacitatea de a acidifia secretia urinara.

Litiaza renala si regimul alimentar

  • Consumul de lichide

Consumul de lichide este foarte important, fiind si metoda de preventie a bolii cea mai la indemana. Sporirea diurezei este recomandata pacientilor afectati de litiaza renala sau persoanelor expuse riscului de a dezvolta boala. Persoanele afectate de litiaza renala trebuie sa consume minim doi litri de lichide zilnic, din care minimum jumatate trebuie sa fie reprezentate de apa. In acest fel se realizeaza diluarea secretiei urinare si se pot elimina substantele ce contribuie la formarea calculilor renali. Nu toate lichidele sunt benefice precum apa. Consumul lichidelor trebuie crescut atunci cand temperatura exterioara este mai crescuta, cand se depun eforturi intense sau in conditii de stres. Consumul de apa minerala are efect benefic deoarece contine saruri si magneziu, substante ce pot sa scada riscul formarii de calculi noi.

  • Sucul de lamaie

Sporirea nivelului de citrati din secretia urinara protejeaza impotriva formarii de calculi noi. Drept urmare, consumarea cantitatii necesare de suc de lamaie diluat cu apa poate sa reduca considerabil riscul formarii de noi calculi renali. Consumarea bauturilor acidulate nu este recomandata pacientilor cu litiaza renala deoarece contin acid fosforic care favorizeaza formarea de calculi renali.

  • Consumarea ponderata a lactatelor

In conditiile in care cantitatea de calciu din secretia urinara depaseste nivelul normal, cantitatea de calciu consumata prin intermediul alimentelor sau a suplimentelor trebuie calculata cu atentie. Calciul se regaseste in cantitate mare in alimente precum iaurtul, laptele sau branzeturile, somonul, sardinele, verdeturile inchise la culoare ca spanacul, broccoli sau varza precum si in alte legume. Medicul specialist este cel care stabileste regimul alimentar cu aportul optim de calciu. Aceste alimente nu trebuie excluse complet din alimentatie deoarece au un rol important in mentinerea starii de sanatate si in buna functionare a organelor. Diminuarea aportului de calciu se realizeaza si in functie de sex, astfel aportul de calciu la persoanele de sex masculin se reduce la o cantitate de 800 de miligrame pe zi, iar la persoanele de sex feminin se reduce la 1.000 de miligrame pe zi inainte de instalarea menopauzei si la 1.200 de miligrame pe zi dupa instalarea menopauzei.

  • Evitarea consumului de sare si de zahar

Zaharul prelucrat are un rol important in formarea calculilor renali. Zaharul prelucrat se regaseste in componenta tuturor produselor dulci disponibile in comert si a celor indulcite cu ajutorul zaharului prelucrat. Cu toate acestea, zaharurile regasite in mod natural in componenta fructelor sau a legumelor nu constituie factori de risc. Sarea de masa folosita la gatit contine sodiu, substanta a carei principala caracteristica este reprezentata de separarea calciului din secretia urinara, ce determina formarea de calculi renali. Volumul de sare consumat zilnic este de maximum sase grame pe zi, insa trebuie sa se tina cont de faptul ca unele alimente precum majoritatea preparatelor din comert au in compozitia lor sare deja. Cu toate acestea, nici sarea nu trebuie exclusa in totalitate din alimentatie.

  • Consumarea fructelor si a legumelor

Fibrele favorizeaza prevenirea formarii calculilor renali, datorita continutului lor bogat in citrat care are rolul de a preveni formarea pietrelor la rinichi prin scaderea cantitatii de calciu din secretia urinara. Fibrele amestecate cu particulele de calciu in lumenul intestinal sunt eliminate din organism prin materiile fecale si secretia urinara. Alimentele cu un continut bogat in fibre sunt graul, orzul, ovazul si secara. Citratul din compozitia majoritatii fructelor poate preveni formarea cristalelor la nivelul cailor urinare. Cu toate acestea, trebuie evitate alimentele prea acide precum grapefruitul, sparanghelul si spanacul.

  • Consumarea ponderata a proteinelor

Proteinele continute de alimente, in special proteinele animale, au rolul de a contribui la formarea cristalelor din secretia urinara si formarea calculilor renali.Un volum prea mare de proteine in organism poate sa determine cresterea cantitatii de acid uric din secretia urinara. In acest caz se recomanda scaderea consumului de proteine din alimentatie, in special in ceea ce priveste carnea si lactatele. Astfel, este recomandat consumul unei portii de carne unice zilnice, fara ca aceasta sa fie prajita sau grasa.

Persoanele expuse riscului de litiaza renala trebuie sa evite consumul de alimente precum spanacul, capsunile, ciocolata, painea cu tarate, painea neagra, sparanghelul, sfecla, agrisele, coacazele, smochinele, bananele, fragii, cacao, stevia, rubarba, dulceata, piperul, hreanul, mustarul, nucile si bauturile carbogazoase dulci.

Produsele ce trebuie consumate cu moderatie sunt branzeturile, untul, laptele sau alte alimente cu un continut bogat in calciu ce pot determina formarea depunerilor de calciu.

Alimentele permise persoanelor expuse riscului de dezvoltare a litiazei renale sunt carnea slaba de peste, vita, ridichiile, telina, salata verde, varza alba, conopida, strugurii, pepenii, merele, gutuile, perele, caisele, piersicile, ceaiurile de menta si de musetel si sucurile de fructe, in special cel de pepene rosu.

Categorii: 
Nefrologie
Diagnostic: 

Calculii renali pot sa recidiveze dupa anumite perioade de timp. Intervalul de timp scurs pana la inregistrarea unei recidive poate fi de cateva luni pana la cativa ani, in functie de factorul cauzal. Motivul principal este reprezentat de dezechilibrul dintre volumul de apa, de saruri si de minerale din secretia urinara. Investigatiile medicale efectuate de medicii specialisti pot sa dezvaluie informatii legate de riscul reaparitiei calculilor renali. Medicul specialist trebuie sa studieze medicatia administrata fiecarui pacient si sa evalueze regimul alimentar respectat. Investigarea unui sumar de urina de 24 de ore reprezinta un mod de descoperire a anomaliilor din compozitia secretiei urinare. Astfel, se recomanda evaluarea valorilor calciului, sodiului, acidului uric, citratilor, creatininei si oxalatilor. De asemenea, aciditatea urinei trebuie masurata. Procedura de recoltare si de investigare trebuie repetata pana la a treia analiza, dupa care rezultatul este considerat final si se poate evalua corect.

Tratament: 

Calculii renali pot reaparea chiar si in conditiile in care acestia au fost eliminati sau regimul alimentar corect este respectat cu strictete. La jumatate dintre pacientii care au fost diagnosticati cu litiaza renala, exista riscul de reaparitie a calculilor renali. In functie de dimensiunea si de componenta depunerilor din rinichi variaza si tratamentul optim. Tratamentele naturiste sunt, de asemenea, recomandate, acestea constand in administrarea de ceaiuri cu efecte benefice variabile. In unele cazuri, administrarea de plante diuretice poate sa reprezinte si un pericol, in special in conditiile in care calculii sunt formati in regiunea bazinetului. Plantele administrate in caz de litiaza renala sunt urmatoarele:

  • Matasea porumbului

30 de grame de matase de porumb se fierb intr-un litru de apa, timp de doua ore, infuzia obtinuta consumandu-se dimineata preferabil pe stomacul gol.

  • Frunzele de mesteacan

O alta sursa de ceai administrat impotriva litiazei renale este reprezentata de ceaiul din frunze de mesteacan. Infuzia se obtine prin fierberea a doua lingurite de frunze de mesteacan timp de cinci minute intr-o cantitate de 300 de mililitri de apa. Infuzia se poate realiza si prin lasarea prealabila a frunzelor de mesteacan timp de cateva ore in apa rece. Infuzia de frunze de mesteacan este eficienta in litiaza urica.

  • Mugurii de pin

Mugurii de pin se pot folosi pentru realizarea unei infuzii prin adaugarea a 30 sau 40 de grame de muguri intr-un litru de apa indulcita. Infuzia se consuma de trei ori pe zi in cantitate de cate o cana sau mai mult.

  • Pirul

Pirul este consumat sub forma unui decoct sau a unei solutii apoase obtinute prin fierberea unor plante alimentare sau medicinale cu scopul extragerii principiilor lor active. Solutia se prepara dintr-o lingurita de pir maruntit si 300 de mililitri de apa, consumandu-se de cel putin doua ori zilnic, de preferat in prima parte a zilei.

  • Sapunarita

Sapunarita se administreaza cu scopul prevenirii formarii calculilor renali. Infuzia de sapunarita de realizeaza dintr-o lingurita de flori sau de frunze de planta adaugate in 250 de mililitri de apa. De asemenea, se poate administra radacina de sapunarita sub forma de decoct realizat dintr-o lingurita adaugata in 250 de mililitri de apa, care se consuma de doua ori zilnic.

Tratament homeopatic

Consumul de Dracila sau Berberis se recomanda in conditiile in care litiaza renala este localizata in partea stanga si in conditiile in care miscarea agraveaza durerea resimtita.

Solidago se administreaza cu scopul ameliorarii durerilor localizate in dreapta vezicii urinare.

Alte tipuri de tratamente

Protocolul terapeutic clasic implica si consumarea unui volum cat mai mare de apa si de lichide diuretice in asa fel incat pietrele cu dimensiuni reduse sa se elimine in cursul urinarii. In situatia in care se resimt dureri in timpul urinarii, poate fi recomandata administrarea de calmante. In urma eliminarii calculilor renali se recomanda ca acestea sa se duca la un la un laborator de specialitate in cadrul caruia se poate analiza compozitia si se poate recomanda tratamentul optim necesar.

Litotripsia cu unde de soc

Litotripsia cu unde soc reprezinta o metoda nechirurgicala realizata prin transmiterea de unde soc la nivelul pielii, care vor ajunge in dreptul calculului pe care il sparg in particule mai mici ce se pot elimina pe cale urinara.

Nefroscopia

Nefroscopia reprezinta o interventie complexa recomandata in cazul calculilor de mari dimensiuni. In acest sens se creaza o incizie de dimensiune mica prin intermediul careia se introduce un tub subtire prin traversul pielii incepand din regiunea latero-posterioara inspre rinichi, care va contribui la drenaj. Localizarea exacta a calculului se realizeaza cu ajutorul nefroscopului care are atasata o camera de mici dimensiuni. Ulterior se poate folosi o sonda care poate sa sparga calculul renal in bucati de dimensiuni mai mici care se elimina o data cu secretia urinara.

Ureteroscopia

Ureteroscopia presupune inserarea intrauretrala a unui instrument optic subtire si de mici dimensiuni care contine o camera si o mica carcasa numita uretroscop. Acestea sunt inaintate prin vezica urinara si ureter pana la nivelul la care se localizeaza calculul. Extragerea calculului se poate realiza prin tragerea sa in afara sau prin sfaramarea si eliminarea sa pe cale urinara. 

Uretrita

Generalitati: 

Ce este uretrita

Uretrita reprezinta o infectie a uretrei, canalul care face legatura intre vezica urinara si exterior si care foloseste la eliminarea urinii. Cel mai frecvent, infectia este cauzata de bacterii, contactate, de obicei, prin boli cu transmitere sexuala. Sunt de asemenea frecvente infectiile determinate de virusuri. Uretra normala contine in secretiile sale fiziologice o flora microbiana proprie, care nu produce nici o tulburare persoanei respective si a carei prezenta nu se manifesta clinic. Aceasta flora constituie ceea ce se numeste eubacteria uretrala. Cercetarile clinice si experimentale au aratat ca uretra contine microbi. Din cercetarile mai vechi in domeniu reiese ca uretra normala contine multiple specii de germeni (peste 20 de specii) dintre care stafilococi, streptococi, colibacili, piocianic, enterococi, levuri etc. Cercetari mai recente au aratat ca frecventa cea mai mare in cadrul eubacteriei uretrale pare sa o ocupe stafilococul alb (pana la 80% dupa unii autori).
Toti acesti germeni, din flora bacteriana normala a uretrei, nu au capacitati patogene decat in conditii deosebite. Eubacteria uretrala are anumite calitati biologice si se gaseste intr-un echilibru labil, atat in ceea ce priveste convietuirea diverselor specii microbiene, cat si raportul lor cantitativ. Labilitatea acestui echilibru este data de faptul ca, sub influenta anumitor cauze (infectii cutanate, infectii urinare, traumatisme ale mucoasei uretrale, etc), unele specii pot fi inlocuite cu altele, asa dupa cum poate fi modificata si corelatia lor calitativa si cantitativa, ceea ce produce starea de disbacterie uretrala, fara a produce insa uretrita. Pentru aparitia uretritei sunt necesare o serie de cauze determinante si altele favorizante.

De cate tipuri pot fi uretritele

Datorita particularitatilor pe care le au uretritele la cele doua sexe, unii autori le-au impartit in uretrite ale barbatului si uretrite ale femeii. Ca o forma particulara a femeii varstnice, s-a descris uretrita senila, produsa de insuficienta ovariana. Tot ca o forma specifica varstei, de data aceasta a barbatului tanar, autori mai vechi au descris sindromul cunoscut astazi sub denumirea de sindrom uretro-conjuctivo-sinovial, intalnit mai ales in perioada 25-40 de ani.
Intrucat gonococul a fost si ramane cauza multor uretrite si pentru faptul ca uretritele gonococice prezinta anumite caractere epidemiologice si clinice, majoritatea autorilor au clasificat uretritele in gonococice si negonococice. In cadrul uretritelor negonococice au fost facute multiple clasificari in raport cu germenii descoperiti la examenele bacteriologice. S-a stabilit ca toate uretritele care nu sunt provocate de gonococ sa fie denumite uretrite negonococice si toate celelalte denumiri, ca uretrite banale, uretrite nespecifice, etc sa fie abandonate. De asemenea, s-a stabilit ca sindromul Fiessinger-Leroy-Reiter sa fie denumit sindrom uretro-conjuctivo-sinovial si sa fie cuprins in cadrul uretritelor negonococice.

Astfel, uretritele se pot clasifica in doua mari categorii:

  • uretrite gonococice, cauzate de prezenta gonococului in uretra,
  • uretrite negonococice, cauzate de diferiti factori microbieni sau nemicrobieni.

In cazul uretritelor negonococice, in raport cu cauzele care le produc, se pot descriu urmatoarele grupe de uretrite:

  • uretrite microbiene: in marea lor majoritate sunt produse de o flora foarte variata, considerata banala (adica obisnuita), dar cu unele diferente calitative, privind diverse specii microbiene (stafilococ, streptococ, enterococ, etc.) sau prezenta unor microbi specifici (bacilul Koch)
  • uretritele inframicrobiene includ toate uretritele la care nu se poate evidentia o cauza microbiana dar care din punct de vedere morfologic se caracterizeaza, uneori, prin prezenta de incluzii in celulele epiteliale uretrale sau chiar prin izolarea unor anumiti germeni prin culturi pe medii speciale si care face parte din categoria inframicrobilor. De retinut ca nu orice uretrita face parte din grupa uretritelor inframicrobiene.
  • uretritele micotice formeaza o grupa separata, datorita caracterelor clinice si epidemiologice pe care le au. Sunt mult mai frecvente la femei si pot aparea si in alt mod decat pe cale veneriana (de obicei, in urma tratamentului intens cu antibiotice). Identificarea lor presupune culturi pe medii speciale, precum si manevre deosebite speciale, precum si manevre deosebite de recoltare a secretiilor.
  • uretritele parazitare au ridicat probleme datorita faptului ca unii autori nu le-au acceptat in totalitatea lor. Parazitii incriminati sunt multiplii si au origini diferite, dar frecventa cea mai mare o are trichomoniaza.
  • uretritele traumatice constituie o categorie aparte si foarte variata, prin cauzele diverse care le produc. In raport cu agentii cauzali, se impart, la randul lor in: mecanice, chimice si termice. De remarcat faptul ca, foarte frecvent, uretritele traumatice se pot infecta si pot deveni uretrite microbiene, avand deci acelasi cadru nosologic.
  • uretritele alergice formeaza o categorie care incepe sa fie conturata din ce in ce mai bine. Ele se incadreaza in marea grupa a alergiei si, de obicei, apar ca o reactie alergica la nivelul mai multor segmente ale aparatului urogenital (vezica, ureter, uretra); localizarea uretrala este dintre cele mai rare. Cuprinderea lor intr-o categorie aparte a incitat multiple discutii, datorita faptului ca nu erau acceptate doar ca o manifestare locala a bolii alergice.
  • uretritele de insotire: este vorba de uretrite insotind unele boli generale (tuberculoza, varicela, febra tifoida, parotidita epidemica, varicela, septicemiile, diabetul, microlitiazele pot determina uretrite. In special, mentionam uretrita care apare in cadrul tuberculozei urogenitale, cauzate de leziunile bacilare de la nivelul mucoasei uretrale.


Factori de risc ai aparitiei uretritei

Aparitia, intretinerea si recidiva uretritelor sunt favorizate de o serie de factori generali sau locali. Prin conditiile pe care le creeaza la nivelul mucoasei uretrale, acesti factori pot favoriza, fie grefarea de germeni straini, altii decat cei care se intalnesc normal in uretra, fie exacerbarea virulentei germenilor care se gasesc in mod normal la acest nivel, permitand astfel trecerea lor in stare patogena. Deci starea de disbacterie nu implica existenta unei flore patogene. Aceasta poate aparea numai din cauza interventiei factorilor generali sau locali care favorizeaza instalarea uretritei.

Factorii generali tin de terenul personal, diverse abuzuri, tratamente incorecte, carente educationale etc:

  • terenul personal (diabetic, endocrin sau gravidic) favorizeaza frecvent aparitia uretritei datorita slabei reactivitati fata de actiunea germenilor sau a unor conditii locale pe care le creeaza
  • abuzul de alcool, prin congestia pe care o produce la nivelul cailor urogenitale, ca si prin rezistenta scazuta a organismului pe care o genereaza poate declansa reaparitia unei uretrite. Pentru recoltarea de secretii uretrale in care se urmareste identificarea germenilor cauzali, in cazul uretritelor cu secretii putin abundente, se recomanda ingestia de alcool slab (bere) in seara dinaintea recoltarii, in scopul reactivarii procesului inflamator si cresterii cantitative a secretiei
  • antibioterapia facuta in doze mari si timp indelungat interzice dezvoltarea florei saprofite (eubacteriene) a uretrei, suprimand influenta inhibitorie pe care aceasta o are asupra altor germeni si permitand dezvoltarea celor rezistenti la actiunea antibioticului, precum si a micozelor
  • subnutritia, intoxicatiile cronice, hipovitaminoza A si B, corticoterapia etc. sunt factori care favorizeaza cresterea patogenitatii germenilor si aparitia uretritelor
  • lipsa educatiei sexuale, vagabondajul, existenta bordelurilor, o slaba actiune de control antivenerian a colectivitatilor si a populatiei precum si o legislatie antiveneriana necorespunzatoare sunt factori care joaca un rol important in aparitia, extinderea si intretinerea uretritelor.

Factorii locali sunt foarte variati si sunt reprezentati de:

  • malformatii diverse, ca fimoza si preputul lung, care intretin balanite si usureaza contactarea unei uretrite. De asemenea, hipospadiasul favorizeaza patrunderea cu usurinta a germenilor in uretra fara ca acestia sa mai treaca prin filtrul fosei naviculare, iar stricturile congenitale sau valvele congenitale ale uretrei pot intretine mult timp o uretrita.
  • excesele sexuale, prin congestia locala, determina reactivarea infectiilor latente cantonate in organele profunde (prostata, veziculele seminale) precum si reabsorbtia alergenilor endogeni si exogeni
  • microtraumatismele repetate, care se exercita asupra mucoasei uretrale (excese sexuale), produc scaderea rezistentei tisulare locale si usureaza grefarea infectiei, favorizand fixarea unor germeni banali (virusuri, trichomonas, candidoze, piogeni din urina celor cu infectii urinare cronice, etc)
  • sinergia cu alte bacterii reprezinta un factor favorizant pentru unele uretrite de cauza virala sau microbiana. Astfel, unii autori au obtinut o mai mare dezvoltare a coloniilor PPLO in culturi mixte cu colonii bacteriene sau in asociere cu Echovirusul. De asemenea, difteroizii asociati cu stafilococul capata proprietati patogene.
  • inflamatiile repetate ale mucoasei uretrale favorizeaza mult mai usor recidiva unei uretrite la actiunea unor cauze minore (microtraumatisme, congestii, etc.).

Cum se manifesta uretrita

Debutul bolii este de obicei progresiv, in cateva zile, si are anumite caracteristice imprimate de agentul etiologic. Bolnavul prezinta un usor prurit uretral (mancarimi) si la nivelul fosei naviculare, senzatia de intepatura si uneori senzatie de arsura. In cazul uretritelor gonococice sau cu trichomonas, pruritul se insoteste de cele mai multe ori de erectii care pot deveni dureroase si apare secretia uretrala. Uretrita gonococica produce in plus roseata si edemul meatului uretral (umflarea), iar secretia devine rapid purulenta.

Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Disfunctie erectila
Disurie
Hematurie
Prurit genital
Urinare frecventa (polakiurie)
Diagnostic: 

La femei este dificila diferentierea unei infectii uretrale de o infectie vezicala (cistita) deoarece semnele si simptomele acestor afectiuni sunt similare. O analiza urinara poate ajuta la stabilirea diagnosticului. Aproximativ 30% dintre femeile care au mictiuni frecvente si dureroase nu au un numar semnificativ de bacterii in urina. Aceasta sugereaza ca inflamatia poate fi in uretra sau poate sa nu fie rezultatul unei infectii. Medicul dumneavoastra va poate intreba despre semnele si simptomele pe care le aveti. Aparitia sangelui in urina, debutul brusc al suferintei de scurta durata si un istoric de infectii similare sugereaza ca infectia bacteriana este cauza inflamatiei. Daca debutul suferintei a fost progresiv, cu mai mult de 7 zile inaintea examinarii si nu exista sange in urina, simptomele pot fi datorate infectiei cu Chlamydia, in mod particular daca ati schimbat recent partenerii sexuali.

Tratament: 

Tratamentul uretritei depinde de cauza infectiei. In cazul infectiei cu Chlamydia se poate administra un antibiotic cum ar fi tetraciclina, pentru o saptamana. Pentru gonoree se prescrie in mod uzual penicilina. Unele tulpini de gonococ sunt rezistente la penicilina. Daca testele de laborator indica acest lucru, trebuie prescrisa o anumita medicatie. Pot fi prescrise antibiotice si pentru alte infectii bacteriene. In unele situatii, medicul dumneavoastra va poate recomanda tratament si partenerului dumneavoastra sexual.
In uretritele cu transmitere sexuala tratamentul se face obligatoriu si partenerei.
In uretrita micotica se administreaza antifungice, iar in cea trichomoniazica se administreaza Metronidazol sau Fasigyn. Uretritele cu Chlamydii si Mycoplasme beneficiaza de tratament cu tetracicline. Ca masuri generale se impune evitarea alcoolului, condimentelor si a contactului sexual.

Sindromul nefrotic

Generalitati: 

Ce este sindromul nefrotic?


Sindromul nefrotic este o stare a rinichilor care nu mai functioneaza corespunzator si care, netratat, poate duce la aparitia insuficientei renale. Cel mai des apare la copiii de pana la 8 ani si determina pierderi de proteine, retentia apei in organism, edemuri la nivelul mainilor si al picioarelor, dar si cresterea nivelului colesterolului.
Aceasta afectiune este determinata de distrugerea vaselor de sange de la nivelul rinichilor, care sunt responsabile de filtrarea reziduurilor si a apei din organism. Functionarea defectuoasa a acestor vase duce la pierderea prin urina a unei cantitati importante de proteine si minerale si la migrarea apei din sange in tesuturile inconjuratoare. Afectiunea se poate dezvolta repede, in cateva zile, dar simptomele pot aparea si la cateva luni dupa aparitia bolii.


Care sunt cauzele?


Sindromul nefrotic este determinat de distrugerea vaselor fine (mici) de la nivelul rinichilor, vase care filtreaza produsii de metabolism (reziduurile) si apa in exces din sange.
Boli si situatii (circumstante) care pot determina sindrom nefrotic:

  • diabetul zaharat si lupusul eritematos sistemic; diabetul este principala cauza de sindrom nefrotic la adulti
  • boli infectioase ca HIV, hepatita B, hepatita C, sifilisul, malaria sau tuberculoza
  • neoplasme diverse, ca cel de san, cancerul pulmonar si limfomul Hodgkin
  • medicamente ca antiinflamatoarele nesteroidiene si penicilamine
  • medicamente nelegale (stupefiante), ca heroina
  • stari ca preeclampsia, rejectia cronica de grefa care urmeaza unui transplant de organ si reactiile alergice care apar secundar intepaturilor de albina
  • factori necunoscuti (idiopatici).
  • boli infectioase ca HIV, hepatita B, hepatita C, sifilisul, malaria sau tuberculoza
  • neoplasme diverse, ca cel de san, cancerul pulmonar si limfomul Hodgkin
  • medicamente ca antiinflamatoarele nesteroidiene si penicilamine
  • medicamente nelegale (stupefiante), ca heroina
  • stari ca preeclampsia, rejectia cronica de grefa care urmeaza unui transplant de organ si reactiile alergice care apar secundar intepaturilor de albina
  • factori necunoscuti (idiopatici).

Mecanismul de producere a sindromului nefrotic


Sindromul nefrotic apare atunci cand rinichii nu functioneaza corespunzator. In mod normal rinichii (sanatosi) elimina excesele de lichide, saruri si alte elemente de la nivelul sangelui. In cazul afectarii filtrarii renale, se pierd prin urina cantitati importante de proteine si minerale. Astfel apare deficit de proteine necesare pentru absorbtia (mentinerea) apei in organism. Ca rezultat, apa migreaza din sange in tesuturile inconjuratoare. Acest lucru determina umflarea tesuturilor la nivelul carora se acumuleaza apa. Cele mai frecvente zone care se umfla sunt la nivelul fetei - zona din jurul ochilor, gleznele si laba piciorului. Lichidele se mai pot acumula si la nivelul plamanilor, deteminand dificultati de respiratie.


Cum se manifesta?


Multi dintre pacientii cu sindrom nefrotic nu prezinta simptome semnificative.
Simptomele care pot aparea includ:

  • umflarea tesuturilor din jurul ochilor (edem periorbital) sau de la nivelul labei piciorului sau gleznelor (edem periferic); acesta este cel mai frecvent simptom precoce care apare atat la copiii cat si la adultii cu sindrom nefrotic
  • dificultati de respiratie determinate de acumularea lichidelor in plamani (edem pulmonar)
  • pacientii peste 65 ani pot fi diagnosticati gresit cu insuficienta cardiaca
  • copiii sunt etichetati ca avand alergie
  • uscarea pielii
  • umflarea scrotului (edem scrotal), care poate determina rasucirea funiculului spermatic (torsiune testiculara).

Sindromul nefrotic poate determina modificari la nivelul testelor urinare si sanguine, ca:

  • scaderea proteinelor (albuminelor) sanguine
  • cresterea nivelelor serice de colesterol si trigliceride
  • scaderea nivelului fierului (sideremia) si vitaminei D din sange
  • aparitia de proteine in urina (proteinurie).


Care sunt complicatiile?


Complicatiile care pot apare la pacientii cu sindrom nefrotic sunt:

  • infectii ca peritonita, celulita si sepsisul
  • cheaguri de sange la nivelul venelor (tromboza venoasa profunda) sau plamanilor (embolie pulmonara)
  • cheaguri de sange la nivelul arterelor (tromboza arteriala acuta); un cheag de sange la nivelul unei artere, poate determina intreruperea circulatiei de la nivelul unui membru superior sau inferior
  • cresterea nivelurilor de trigliceride sau colesterol sanguine (hiperlipidemie)
  • scaderea functiei renale (insuficienta renala cronica) care poate conduce la boala renala cronica
  • intarzieri ale cresterii la copii, care pot determina inaltime mica la varsta adulta.

Sindromul nefrotic acut se poate dezvolta repede, in cateva zile sau pana la cateva saptamani, putand determina edeme (umflarea tesuturilor) si posibilitatea aparitiei insuficientei renale. Daca sindromul nefrotic este determinat de o alta afectiune severa (ca diabetul zaharat sau hipertensiunea arteriala), pot aparea si complicatii secundare acestei afectiuni
Majoritatea copiilor cu sindrom nefrotic raspund bine la tratament si au un prognostic favorabil. Copiii peste 12 ani sau adultii care asociaza diabet sau hipertensiune arteriala, nu raspund la fel de bine la tratament comparativ cu copiii sub 12 ani. Vindecarea totala este posibila. Medicii considera boala vindecata daca nu exista simptome si nu este nevoie de tratament pentru cel putin 2 ani.

  • infectii ca peritonita, celulita si sepsisul
  • cheaguri de sange la nivelul venelor (tromboza venoasa profunda) sau plamanilor (embolie pulmonara)
  • cheaguri de sange la nivelul arterelor (tromboza arteriala acuta); un cheag de sange la nivelul unei artere, poate determina intreruperea circulatiei de la nivelul unui membru superior sau inferior
  • cresterea nivelurilor de trigliceride sau colesterol sanguine (hiperlipidemie)
  • scaderea functiei renale (insuficienta renala cronica) care poate conduce la boala renala cronica
  • intarzieri ale cresterii la copii, care pot determina inaltime mica la varsta adulta.

Sindromul nefrotic acut se poate dezvolta repede, in cateva zile sau pana la cateva saptamani, putand determina edeme (umflarea tesuturilor) si posibilitatea aparitiei insuficientei renale. Daca sindromul nefrotic este determinat de o alta afectiune severa (ca diabetul zaharat sau hipertensiunea arteriala), pot aparea si complicatii secundare acestei afectiuni
Majoritatea copiilor cu sindrom nefrotic raspund bine la tratament si au un prognostic favorabil. Copiii peste 12 ani sau adultii care asociaza diabet sau hipertensiune arteriala, nu raspund la fel de bine la tratament comparativ cu copiii sub 12 ani. Vindecarea totala este posibila. Medicii considera boala vindecata daca nu exista simptome si nu este nevoie de tratament pentru cel putin 2 ani.

Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Dispnee
Pleoape umflate
Umflarea picioarelor
Xerodermie
Diagnostic: 

Pe langa istoricul bolii si examenul fizic, alte teste care pun diagnosticul de sindrom nefrotic includ:

  • recoltarea urinii in decurs de 24 ore: este folosita pentru determinarea proteinelor eliminate in urina pe 24 ore; diagnosticul de sindrom nefrotic este pus atunci cand exista cel putin 3,5 g de proteine in urina pe 24 ore
  • determinarea albuminei in urina: nivelurile scazute de albumina in sange pot determina acumularea lichidelor la nivelul gleznelor, plamanilor sau abdomenului
  • clearance-ul creatinei si creatininei: valorile acestor parametri dau informatii despre functia de filtrare renala
  • biochimie sanguina pentru determinarea proteinelor, colesterolului si glucozei sanguine.

Inainte de inceperea tratamentului pentru sindromul nefrotic, pot fi utile alte teste, ca:

  • determinarea anticorpilor antivaricela
  • determinarea densitatii osoase (densitometrie).

In cazul pacientilor adulti sunt necesare alte teste suplimentare, ca:

  • electroforeza proteinelor serice
  • anticorpii antinucleari
  • anticorpii specifici lupusului eritematos (anti AND dublu catenar, anti Sm)
  • fractiunile complementului C3 si C4 (care se gasesc in mod normal in sange, dar isi modifica valoarea in anumite boli de sistem)
  • teste pentru depistarea hepatitei B sau C.

Cu exceptia sindromului nefrotic secundar diabetului, in celelalte situatii se recomanda efectuarea unei biopsii renale in vederea stabilirii cauzei. De obicei copiii nu necesita efectuarea unei biopsii.

Tratament: 

Tratamentul initial al sindromului nefrotic cuprinde:

  • corticoterapie: cu prednison sau prednisolon, este folosita pentru reducerea inflamatiei
  • diuretice: ca bumetanid sau furosemid, sunt administrate pentru reducerea acumularii de fluide la nivelul tesuturilor (edeme) si pentru reducerea sodiului, potasiului si apei in exces; eliminarea lichidelor trebuie sa se faca progresiv, pentru evitarea afectarii suplimentare renale si a hipotensiunii
  • inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IEC) si blocanti de receptori ai angiotensinei II: sunt medicamente care scad eliminarea de proteine in urina, care sunt si antihipertensive si care incetinesc rata de progresie a bolii renale ca
  • in cazuri rare, se poate administra albumina intravenos; aceasta ajuta la mobilizarea fluidelor acumulate in exces la nivelul tesuturilor (scaderea edemelor).

Primele tratamente pot dura de la 6 la 15 saptamani, si in general sunt mai prelungite in cazul adultilor. Tratamentul de intretinere poate fi continuat luni sau ani, in functie de severitatea simptomelor prezente sau de revenirea simptomelor.

Tratamentul de intretinere pentru sindromul nefrotic si complicatiile sale, cuprinde:

  • prednison zilnic sau odata la doua zile, daca simptomatologia reapare
  • masuri pentru scaderea tensiunii arteriale crescute, ca antihipertensive, o alimentatie sanatoasa si exercitii fizice;
  • hipertensiunea arteriala netratata creste riscul de accident vascular cerebral sau de infarct miocardic
  • modificari ale alimentatiei in vederea inlocuirii elementelor nutritive pierdute prin urina, in vederea reducerii acumularii de fluide la nivelul tesuturilor si in vederea prevenirii aparitiei complicatiilor; unii medici recomanda o dieta saraca in proteine, sodiu si grasimi, dar bogata in carbohidrati; cantitatea de proteine permisa depinde de gradul afectarii renale
  • anticoagulante ca warfarina sau heparina, in vederea prevenirii formarii cheagurilor sanguine
  • tratamentul precoce al infectiilor cu antibiotice
  • vaccin antipneumococic, ca Pneumovax, pentru prevenirea infectiilor; vaccin antivaricela si vaccinare anuala antigripala; vaccinarea nu este recomandata decat in cazul raspunsului sindromului nefrotic la tratamentul cu corticosteroizi.

Scaderea progresiei bolii renale determinate de sindromul nefrotic, se poate face prin:

  • mentinerea tensiunii arteriale la valori mai mici sau egale cu 125/75 mmHg prin medicatie antihipertensiva, dieta si exercitii fizice
  • mentinerea stricta la normal a valorilor glicemiei, in cazul pacientilor care asociaza diabet zaharat
  • mentinerea la valori normale a colesterolului si trigliceridelor sanguine
  • se interzice fumatul sau alte produse pe baza de tabac
  • evitarea medicamentelor care dau afectare renala
  • evitarea testelor radiologice care folosesc substante de contrast
  • prevenirea bolii arterelor coronare: modificarea stilului de viata, ca adoptarea unei diete sarace in grasimi, intreruperea fumatului si efectuarea regulata de exercitii fizice, pot ajuta la scaderea riscului de accident vascular cerebral sau de infarct miocardic.


Profilaxie


Sindromul nefrotic poate fi prevenit prin evitarea situatiilor sau tratarea bolilor care pot contribui la afectarea renala. Cu cat o persoana indeparteaza (modifica) factorii care contribuie la afectarea renala, cu atat mai bine.
Preventia se poate realiza prin:

  • mentinerea tensiunii arteriale la valori mai mici sau egale cu 125/75 mmHg cu medicatie antihipertensiva, dieta si exercitii fizice
  • mentinerea sub control strict a valorilor glicemiei, in cazul pacientilor cu diabet zaharat
  • mentinerea la valori normale a lipidelor sanguine: colesterol sau trigliceride
  • se interzice fumatul sau consumul de alte produse pe baza de tabac.

Pacientii diagnosticati cu sindrom nefrotic in trecut, trebuie sa :

  • evite deshidratarea prin:
  • tratarea prompta a afectiunilor care produc deshidratare, ca diaree, voma sau febra
  • prevenirea deshidratarii in anotimpul calduros sau in timpul efectuarii de exercitii fizice; se recomanda consumul de 8-10 pahare cu lichide (apa sau lichide rehidratante) in fiecare zi; consumul de lichide suplimentare inainte, in timpul sau dupa efectuarea de exercitii fizice; se recomanda consumul de lichide la cel putin 15-20 de minute si consumul de bauturi sportive, daca se efectueaza exercitii pe o perioada mai mare sau egala cu o ora
  • evitarea consumului de racoritoare pe baza de cofeina, cum sunt cafeaua sau coca-cola; acestea cresc eliminarea renala de lichide (diureza) si ca atare cresc riscul de deshidratare
  • evitarea bauturilor alcoolice, care determina deshidratare si scaderea capacitatii de a lua decizii corecte
  • se interzice consumul de sare; majoritatea persoanelor isi iau cantitatea de sodiu din alimentatie; de aceea se recomanda consumul de bauturi sportive in vederea inlocuirii mineralelor pierdute prin transpiratie, acestea fiind interzise in caz de insuficienta cardiaca, eventual pot fi consumate doar la indicatia medicului
  • se intrerupe lucrul in aer liber sau exercitiile fizice in cazul aparitiei unor simptome ca ameteala, oboseala sau intoleranta la lumina

Chisturile renale, rinichii polichistici sau polichistoza renala

Generalitati: 

La nivel global, mai mult de 12 milioane de persoane sunt afectate de chisturi renale. Chisturile renale sunt considerate a fi formatiuni pseudo-tumorale benigne sau necanceroase, care au aspectul unor pungi umplute cu lichid. In termenii medicali de specialitate, afectiunea este cunoscuta sub denumirea de rinichi polichistici. Chisturile renale nu se limiteaza doar la nivelul rinichilor, insa acestea sunt cele mai afectate organe. Formatiunile chistice se pot dezvolta si la suprafata ficatului, a pancreasului, meningelui sau a veziculelor seminale. Pericolul principal la care sunt expusi pacientii cu rinichi polichistici, este hipertensiunea arteriala. De asemenea, aceasta categorie de pacienti este expusa riscului de instalare a insuficientei renale, alta complicatie secundara a rinichilor polichistici.

Severitatea bolii poate varia, iar o parte dintre complicatiile posibile se pot preveni. Controalele medicale periodice pot ajuta specialistul sa instituie un tratament prompt care sa anuleze sau sa reduca riscul de instalare a complicatiilor.

Polichistoza renala autosomala dominanta reprezinta forma cel mai frecvent inregistrata la persoanele adulte. Polichistoza renala autosomala recesiva este forma specifica copiilor, fiind inregistrata si mult mai rar.

Polichistoza poate fi si dobandita, caz in care formatiunile chistice se formeaza la pacienti afectati de insuficienta renala.

Care sunt cauzele bolii?

Polichistoza renala este o afectiune cu caracter ereditar. Forma de polischistoza renala autosomala dominanta este responsabila pentru o proportie de 85% - 90% dintre cazurile inregistrate de rinichi polichistici. Initial, polichistoza renala autosomala dominanta era cunoscuta sub denumirea de boala rinichiului polichistic a adultului, insa s-a demonstrat ca, desi intr-o foarte mica proportie, aceasta poate fi inregistrata si la copii. In cazul in care unul dintre parinti este afectat de polichistoza renala autosomala dominanta, riscul ca descendentii acestuia sa sufere de aceeasi afectiune este de 50%.

Forma de polichistoza renala autosomala recesiva survine doar la 1 din 15.000 de nasteri, iar simptomele acesteia apar la scurt timp postpartum. Au existat si cazuri in care simptomele au aparut la varsta copilariei sau a adolescentei. Transmiterea polichistozei renale la descendenti este posibila in cazul in care ambii parinti poarta gena responsabila de producerea bolii.

Cum puteti sa va dati seama daca suferiti de polichistoza renala?

Primele simptome ale polichistozei renale se manifesta in jurul varstei de 40 - 60 de ani, caz in care afectiunea se asociaza cu insuficienta renala, hipertensiunea arteriala sau marirea volumului rinichilor. Semnele inregistrate in aceasta situatie includ:

  • senzatie dureroasa lombara cauzata de marirea volumului rinichilor;
  • senzatie dureroasa la nivelul abdomenului;
  • prezenta sangelui in urina, cunoscuta sub denumirea de hematurie;
  • cresterea frecventei mictiunilor, cunoscuta si sub denumirea de polakiurie;
  • instalarea infectiilor urinare;
  • formarea calculilor renali sau a litiazei renale.

Adesea, boala polichistica renala se complica cu insuficienta renala cronica, facand absolut necesara instituirea hemodializei in jurul varstei de 50 de ani.

Rinichiul polichistic al copilului

Polichistoza renala la copii reprezinta o afectiune grava care evolueaza, in general, asociat cu insuficienta renala si insuficienta hepatica.

Diagnosticul de polichistoza renala se poate stabili si prenatal. In cazul in care nou-nascutul supravietuieste primelor zile de viata, acesta dezvolta insuficienta renala si hipertensiunea arteriala intr-o proportie de 50% dintre cazuri. In perioada adolescentei, acestor semne li se poate adauga si fibroza hepatica sau ingrosarea si modificarea patologica a structurii tesutului hepatic.

Categorii: 
Nefrologie
Simptome: 
Disurie
Durere abdominala generalizata
Dureri de spate
Hematurie
Urinare frecventa (polakiurie)
Diagnostic: 

Evaluarea tesutului renal sanatos si determinarea volumului sau a numarului de formatiuni chistice poate fi realizata prin multiple metode de diagnostic.

Examenul ecografic reprezinta metoda de diagnostic cel mai frecvent folosita in acest caz. De asemenea, tomografia computerizata face posibila vizualizarea formatiunilor chistice renale, iar in 50% dintre situatii permite si vizualizarea formatiunilor chistice hepatice asociate.

Urografia intravenoasa poate sa confirme diagnosticul de polichistoza renala prin crearea imaginilor tipice acestei afectiuni.

Testarea genetica se efectueaza atat pacientului, cat si a cel putin trei membrii din familia sa, afectati sau nu de polichistoza renala. Rezultatele obtinute sunt comparate si astfel se determina posibilitatea desfasurarii bolii si natura acesteia la pacientul in cauza. Costurile ridicate, insa, fac ca testarea genetica sa fie efectuata doar in conditiile donarii unuia dintre rinichi unui membru din familie.

Polichistoza renala este asociata cu riscul de formare a anevrismelor cerebrale, care constau in dilatarea vaselor cerebrale si fragilizarea peretilor acestora. Din acest motiv, in urma diagnosticarii polichistozei renale se efectueaza un examen computer tomograf sau un examen de rezonanta magnetica nucleara cerebral.

Tratament: 

Obiectivul tratamentului polichistozei renale consta in tinerea sub control a simptomelor si complicatiilor urmatoare:

  • Hipertensiunea arteriala

Tinerea sub control a hipertensiunii arteriale contribuie la incetinirea vitezei de evolutie a polichistozei renale si la amanarea tulburarii functiei renale. Dietele alimentare sarace in grasimi si sodiu si moderate in calorii si proteine, impreuna cu renuntarea la fumat si sporirea gradului de activitati fizice depus impreuna cu ameliorarea stresului, pot sa ajute la controlarea hipertensiunii arteriale. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei sunt adesea folositi cu scopul controlarii hipertensiunii arteriale la pacientii afectati de boala polichistica renala.

  • Complicatiile determinate de chisturi

Chisturile pot determina obstructionarea unor alte organe sau traiecte venoase, facand necesara drenarea lor pe cale chirurgicala.

  • Infectiile renale sau ale vezicii urinare

 Tratamentul infectiilor renale sau vezicale consta in administrarea de antibiotice. Instituirea tratamentului trebuie sa fie prompta pentru prevenirea afectarii functiei renale.

  • Insuficienta renala 

In cazul in care capacitatea de filtrare a sangelui de la nivelul rinichilor este afectata, facand imposibila indepartarea reziduurilor din torentul sanguin, devine necesara instituirea dializei sau efectuarea unui transplant renal.

  • Hematuria

In cazul depistarii sangelui in urina, medicul specialist recomanda pacientului sa sporeasca consumul de lichide cu scopul diluarii urinei. Diluarea urinei previne formarea cheagurilor de sange la nivelul tractului urinar.

Pagini

Subscribe to RSS - Nefrologie