Termen cautat
Categorie

Neurologie


Neurologie

Vertijul postural paroxistic benign sau vertijul pozitional

Generalitati: 

Ce este vertijul postural paroxistic benign?

Vertijul postural paroxistic benign este un tip aparte de ameteli sau voma. Uneori, o senzatie de inconstanta si ameteala poate sa ramana pentru putin cateva ore.

Categorii: 
Neurologie
ORL
Simptome: 
Ameteala
Varsaturi (voma)
Vertij
Diagnostic: 

O senzatie ca i se invarte capul, experimentata de pacient in timpul unei crize de pierderea auzului insotita de vertij de obicei sugereaza alta afectiune decat BPPV, de tipul sindromului Meniere sau labirintitei.

Tratament: 

BPPV poate disparea de la sine in cateva saptamani. Daca este nevoie de tratament, se recomanda miscari ale capului numite manevre eliberatorii. Aceste exercitii vor deplasa particulele de la nivelul canalelor semicirculare ale urechii interne pentru a nu mai influenta echilibrul corpului. Cu timpul creierul va incepe sa reactioneze din ce in ce mai putin la semnalele declansate de particululele de la nivelul urechii interne. Acest lucru se numeste compensare. Compensarea apare atunci cand se continua miscarile capului chiar daca acestea produc vertij. Pentru a grabi aparitia compensarii poate fi facut exercitiul Brandt-Daroff. Acesta presupune trecerea de la pozitia sezand la acea pozitie care produce vertijul cel mai sever. Se mentine aceasta pozitie pana cand vertijul dispare sau cel putin 30 de secunde. Acest exercitiu va fi apoi repetat si pe partea cealalta. Se va executa de doua ori pe zi, timp de cateva saptamani sau luni sau pana cand vertijul dispare.
Medicamentele numite inhibitorii vestibulare (ca antihistaminele, scopolaminele sau sedativele) reduc vertijul si pot fi incercate in caz de simptome severe. Totusi, utilizarea medicamentelor in vederea controlarii vertijului mareste perioada pana la aparitia compensatiei. Antiemeticele pot fi folosite de asemenea pentru controlul gretei si varsaturilor care acompaniaza vertijul. Chirurgia poate fi folosita pentru tratamentul BPPV in cazuri rare.
BPPV nu este o boala vindecabila, dar se pot trata simptomele severe ca senzatia de miscare, de ameteala, precum si senzatia de greata sau varsaturi. Medicamentele care actioneaza asupra urechii interne (supresantele vestibulare) pot diminua capacitatea creierului de a ajusta semnalele anormale legate de echilibru generate de particulele de la nivelul urechii interne. Sunt recomandate timp de una sau doua saptamani pentru controlul simptomelor severe.

Tratament chirurgical

Interventia chirurgicala la nivelul urechii este indicata doar in cazurile severe care nu au raspuns la tratamentul medical.

Alte tratamente

Mai pot fi folosite anumite exercitii pentru tratamentul BPPV. Aceste exercitii determina deplasarea particulelor care plutesc in canalele semicirculare ale urechii interne astfel incat acestea sa nu mai afecteze echilibrul corpului. Cu toate ca exercitiile determina disparitia vertijului pentru luni sau ani, particulele pot reveni si determina reaparitia simptomelor.
Exercitiile care pot fi folosite pentru tratamentul BPPV sunt :

  • manevrele eliberatorii, ca manevra Semont sau manevra Epley modificata. Aceste manevre de regula vindeca BPPV prin deplasarea particulelor de la nivelul urechii interne astfel incat sa nu mai afecteze echilibrul. Pe parcursul acestor exercitii pacientul este invatat sa tina capul in anumite pozitii. De obicei o singura sedinta de exercitii este suficienta. Pacientul poate fi invatat sa faca exercitiile singur acasa
  • exercitiul Brandt-Daroff poate fi incercat daca manevrele eliberatorii nu dau rezultate. In timpul acestor exercitii pacientul face o serie de miscari succesive din positia sezand in pozitia culcat pana cand vertijul dispare. Acest exercitiu poate accelera abilitatea creierului de a-si ajusta semnalele contradictorii legate de echilibru. Se recomanda efectuarea exercitiilor de cateva ori pe zi, timp de mai multe saptamani in vederea obtinerii unor efecte notabile.

Tinitus

Generalitati: 

Ce este tinitusul?

Tiuitul urechilor nu trebuie interpretat ca fiind numai o superstitie. Problema poate fi mai serioasa decat pare, in special daca se manifesta la persoanele trecute de prima tinerete. Tinitusul este definit ca perceperea anormala a unor sunete sau zgomote in ureche, in absenta unui stimul sonor extern. Pacientul poate percepe senzatiile auditive sub diferite forme: fosnete, pocnituri, suieraturi, ticait, tarait etc. Bolnavul are senzatia ca zgomotul provine din interiorul sau din afara urechii. Sunetul sau zgomotul este de intensitate joasa sau inalta, uneori foarte intens (acopera zgomotele externe), perceput permanent sau cu perioade de liniste, intr-o ureche sau in ambele urechi. Daca apare bilateral, tinitusul se asociaza sau anunta surditatea, care este de obicei surditate de tip senzorial.
Tinitusul este una dintre cele mai importante manifestari otoneurologice, alaturi de hipoacuzia de perceptie si vertij. Apare cu o frecventa de aproximativ 63% la persoanele de peste 45 de ani.

Care sunt cauzele?

Situatiile cele mai frecvente in care apare tinitusul sunt cele in care exista o afectare a sistemului auricular:

  • traumatisme ale urechii
  • corpi straini auriculari
  • dop de cerumen
  • expunerea acuta sau cronica la zgomote
  • medicatie ototoxica: aspirina, unele antibiotice, chimioterapice
  • infectii: otita externa, otita medie, labirintita, mastoidita
  • otoscleroza
  • tumori: neurinom de acustic (surditate unilaterala)
  • ateroscleroza vaselor din urechea medie sau interna
  • sindrom Meniere

Tinitusul poate aparea si in afectiuni sistemice sau neurologice, cum ar fi:

  • hipertensiune arteriala
  • migrena
  • infectii: sifilis, meningite
  • scleroza multipla
  • intoxicatii cu plumb, fosfor, mercur
  • tumori la nivelul capului si gatului

O forma particulara de tinitus este tinitusul pulsatil, care este sincron cu bataile inimii, fiind determinat de o serie de afectiuni vasculare. Mai exact, acesta poate aparea in caz de tumora glomica, anevrism arterial, malformatie arterio-venoasa sau boala vasculara ocluziva (ateroscleroza carotidiana).

Care sunt factorii de risc?

Meseriile care implica riscul aparitiei tinitusului sunt cele in care angajatul se afla permanent in zgomot. Cei mai expusi sunt militarii care lucreaza cu armament, pilotii, telefonistele, dactilografele, muncitorii din hale etc. La populatia tanara, zgomotele in urechi apar in special la marii consumatori de cafea, ceai, tigari si la cei cu un regim de viata haotic. Se apreciaza ca fiind daunator si in acelasi timp o cauza de tinitus ascultatul muzicii in casti sau la volum mare. Stresul si galagia de la locul de munca sunt si ele o cauza frecventa a tinitusului, spun medicii, cele mai neplacute efecte ale acestuia fiind tulburarile de somn si starile de oboseala din timpul zilei.

Care sunt manifestarile clinice?

Tinitusul poate provoca simptome neplacute, cum ar fi intoleranta la sunete puternice, ce pot cauza importante tulburari emotionale. Afectiunea nu este o boala de sine statatoare, ci un simptom care poate apare in diverse afectiuni otorinolaringologice sau neurologice, uneori si de cauze psihice (anxietate, depresie, insomnie). La pacientii cu tinitus, calitatea vietii este modificata in sens negativ, putand provoca iritatie, pierderea atentiei si a memoriei.

Categorii: 
Neurologie
ORL
Simptome: 
Tiuit in urechi ( Tinitus )
Diagnostic: 

Este important sa se descopere cauza tiuitului in urechi, de aceea se recomanda consultul medical. Examenul CT (Tomografie Computerizata) si angiografia sunt deseori necesare pentru a stabili diagnosticul final.

Tratament: 

Tratamentul tinitusului include urmatoarele masuri generale:

  • evitarea expunerii excesive la zgomot
  • evitarea altor factori extrinseci ce pot produce leziuni cohleare
  • mascarea tinitusului cu ajutorul muzicii
  • diminuarea tinitusului prin amplificarea sunetelor normale.

De regula, mascarea tinitusului se realizeaza prin recurgerea la o proteza auditiva care de cele mai multe ori este benefica.
Tratamentul medicamentos consta in administrarea intravenoasa de antiaritmice (lidocaina), acestea putand reduce tinitusul la unii pacienti. Studiile efectuate pana in prezent sugereaza ca o astfel de terapie administrata per os (oral) timp indelungat, nu aduce nici un beneficiu real.
Dintre numeroasele medicamente care au fost testate prin intermediul studiilor, antidepresivele orale (nortriptilina 50 mg administrata per os, seara la culcare) s-au dovedit a fi cele mai eficace. Tratamentul medicamentos mai cuprinde vasodilatatoare,benzodiazepine sau alte medicamente indicate in migrene.
Abordarile psihoterapeutice sunt de tipul terapie cognitiv - comportamentala, relaxare, educare, informare, biofeedback, hipnoterapie. Combinarea de tehnici terapeutice timp de 3 luni duce la scaderea subiectiva a intensitatii zgomotului perceput, pacientul acordand un scor la inceputul si la sfarsitul tratamentului.

Neurinomul acustic, schwanomul vestibular sau tumora de unghi cerebelo-pontin

Generalitati: 

Ce este neurinomul acustic?

Neurinomul acustic este o afectiune benigna rara, cunoscuta si sub denumirea de schwanom vestibular. Tumora se dezvolta lent la nivelul nervului vestibulo-cohlear, care asigura controlul auzului si echilibrului. Acest nerv este situat langa nervul facial, care transmite informatiile de la creier la muschii fetei. Formarea tumorii poate afecta atat auzul, cat si echilibrul.

Fiind o afectiune rara, numarul pacientilor diagnosticati in Statele Unite cu aceasta tumora este de aproximativ 2.000.

Care sunt cauzele aparitiei unui neurinom acustic?

Potrivit specialistilor, aceste tumori se formeaza atunci cand genele supersoare tumorale nu mai functioneaza corespunzator. Aceste gene, recunoscute si sub denumirea de antioncogene, au rolul de a inhiba proliferarea celulelor tumorale. Chiar daca astazi sunt necunoscuti factorii care determina functionare deficitara a genelor supersoare tumorale, dar s-a observat o legatura intre boala genetica neurofibromatoza si schwanomul vestibular.

Daca apare in contextul afectiunii neurofibromatiza Recklinghausen, poate fi un neurinom acustic sporadic sau de tip 1 care se formeaza de obicei la varsta adulta sau un neurinom de tip 2. Acesta se manifesta prin afectare bilaterala si apare inainte de a implini 21 de ani.

Cu toate ca este o afectiune benigna rara, reprezinta aproximativ 5-10 procente dintre toate cazurile de neoplasme intracraniene la persoanele adulte. Tumora se formeaza la nivelul creierului si afecteaza cu precadere radacinile nervilor rahidieni sau spinali. Poate fi responsabila de nasterea unor compresiuni la nivelul maduvei spinale sau radiopatii. De obicei este afectat nervul VIII sau vestibulo-cohlear, iar in cazuri mai rare este afectata perechea V sau nervul trigemen, alte localizari fiind mai putin frecvente.

Simptome

Neurinomul acustic este o tumora cu dezvoltare lenta, motiv pentru care simptomele sunt resimtite de obicei la persoanele de peste 30 de ani. Simptomele variaza la fiecare pacient in parte, iar dimensiunile tumorii si radacina nervoasa afectata influenteaza aparitia manifestarilor. Printre cele mai intalnite semne se afla urmatoarele:

  •     tulburari vizuale cu un caracter temporar
  •     greata sau varsaturi
  •     durere de cap cu vedere neclara
  •     amorteli la nivelul fetei si urechilor.

In cazul tumorilor mai mari in dimensiune, este produsa lezarea altor nervi cranieni, ceea ce duce la aparitia unor simptome variate. Astfel, daca este afectat nervul trigemen, pacientul va resimti pierderea gustului si a sensibilitatii la nivelul ariei inervate de acest nerv. Daca este afectat nervul facial, tonusul facial al pacientului cu neurinom acustic va fi diminuat pe partea lezata si va aparea un deficit de secretia glandulara. Atunci cand sunt implicati nervii glosofaringieni si vag, simptomele vor include si dificultati de deglutitie.

Tumorile de dimensiune mare duc la marirea presiunii intracraniene, pot sa apara varsaturile in jet, cat si dureri puternice de cap.

Evolutie

Datorita faptului ca este o tumora benigna, neurinomul acustic nu poate sa metastazeze in alte organe si sisteme ale organismului. Cu toate acestea, poate afecta prin diferite fenomene compresive, din cauza cresterii in dimensiuni a acestuia. La pacientii cu neurinom operat, poate sa apara tinitusul, fiind intalnit la 30-50% din cazuri, daca nu a fost prezent acest simptom inainte de operatie. La peste 60% dintre pacientii care au avut inainte un astfel de simptom, dispare dupa interventia chirurgicala.

Doar la 5% din cazuri este intalnita recurenta neurinomului acustic.

Categorii: 
Neurologie
ORL
Oncologie
Simptome: 
Ameteala
Amorteala
Cefalee
Disfagie
Greata
Hipoacuzia
Surditate
Tiuit in urechi ( Tinitus )
Varsaturi (voma)
Vedere neclara
Vertij
Diagnostic: 

Diagnosticarea unui neurinom acustic este dificila, din cauza aparitiei progresive a simptomelor, care pot fi asociate altor afectiuni. Medicul va efectua o anamneza completa, prin care va depista daca exista un istoric familial de afectiuni genetice, precum este neurofibromatoza, alaturi de un examen fizic complet. Acesta includ analizarea functiilor sistemului nervos.

Un pacient cu schwanom vestibular poate prezenta la examinarea fizica mers nesigur, scaderea unilaterala a tonusului muscular la nivelul fetei sau scurgeri necontrolate de saliva, din cauza reducerii tonusului musculaturii peribucale.
Daca tumora este de dimensiuni mari, iar hipertensiunea intracraniana s-a instalat, pacientul va prezenta la examenul fizic greata si varsaturi, pupile dilatate pe o singura parte si somnolenta resimtita permanent.

O diagnosticare eficienta in cazul unui neurinom acustic poate fi realizata prin investigatiile imagistice, cu precadere prin utilizarea rezonantei magnetice nucleare. Aceasta poate sa observe tumorile de dimensiuni mici, iar pentru obtinerea unor rezultate mult mai precise se poate injecta o substanta contrastanta, precum este Gadolinium. Prin folosirea unei astfel de proceduri se pot observa tumori cu un diametru cuprins intre 1-2 mm.

Daca pacientul are un pacemaker sau anumite proteze medicale, nu poate fi supus unei astfel de proceduri. In aceasta situatie se recomanda un examen computer tomografic, iar daca se foloseste o substanta de contrast, se vor obtine rezultate mult mai precise. Acest examen permite depistarea unui neurinom acustic cu diametrul de peste 2 centimetri si care sunt localizate la 1,5 centimetri in adancimea unghiului cerebelopontin. Cu toate aceastea, examenul CT nu este cel mai eficace, iar rata de rezultate care sunt fals negative este destul de crescuta, fiind de 37%. Se recomanda un examen CT doar atunci cand cel cu rezonanta magnetica este inaccesibil.

Alte teste si investigatii care permit diagnosticarea unui neurimon acustic sunt urmatoarele:

  • audiometria conventionala, care este una dintre metodele cele mai eficiente de investigare
  • investigatiile functiei auditive
  • electronistagmografia, este un test nespecific, dar care are valori modificate in proportie mai mare de 50% dintre cazurile de schwanom vestibular.
  • stimulari calorice si teste care ajuta la depistarea nivelului de Vertij, cum sunt testele vestibulare. Exista mai multe feluri de stimulari calorice. Acestea pot fi bitermale, cand se iriga urechea cu apa calda si cu apa rece secvential sau monotermale, cand urechea este irigata doar cu apa rece. Cele bitermale aerice presupun inlocuirea apei cu aer cald si rece.

Aceste investigatii permit o diagnosticare corecta a schwanomului vestibular, cat si efectuarea unui diagnostic diferentiat fata de alte tumori cu localizare asemanatoare, precum sunt metastazele localizate la nivel cerebelopontin, meningioamele sau chisturile epidermoide.

Tratament: 

Observarea pacientului

Se aplica doar observarea pacientului, cu excluderea unei alte metode de terapie, la urmatoarele tipuri de pacienti:

  • pacienti in varsta
  • pacienti care prezinta tumori de dimensiuni mici, dar care isi pastreaza functia auditiva
  • pacienti care nu prezinta simptome
  • pacienti cu tumori unilaterale
  • pacienti care sufera de alte afectiuni aosciate si prezinta un risc operator crescut.

Tratamentul medical

Doar 25% dintre pacientii cu neurinom acustic urmeaza un tratament medical, care include observarea statusului neurologic, alaturi de functia auditiva si efectuarea unor investigatii radioimagistice periodice. Informatiile obtinute in timp arata ca mai mult de 45% dintre schwanoamele vestibulare nu isi maresc volumul pe o perioada cuprinsa intre 3 si 5 ani. De asemenea, au existat situatii in care tumorile au involuat.

Se permite observarea pacientului, datorita ritmului incet de evolutie al neurinomului, de circa 0,5-1mm/an, dar aceasta presupune si riscuri. Potrivit specialistilor, 15-40% dintre pacientii aflati sub observatie au avut nevoie in final de operatie. 

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala este o metoda eficienta de tratament impotriva tumorilor, iar circa 50% din tumori sunt tratate prin aplicarea acestei metode. Exista trei tipuri de tratare chirurgicala a neurinoamelor, respectiv prin fosa medie, retrosigmoidiana si translabirintica.

Tratarea prin fosa medie este folosita in special impotriva tumorilor cu un diametru mai mic de 2 centimetri, atunci cand este dorita, dar si posibila, pastrarea functiei auditive. Spre deosebire de celelalte tehnici, la aceasta chirurgul are acces direct catre capatul lateral al conductului auditiv intern.

Tratarea retrosigmoidiana sau suboccipitala este o interventie de o complexitate mai ridicata, pentru ca presupune retractia cerebelului, iar unii pacienti au prezentat dureri de cap dupa aceasta interventie.

Tehnica translabirintica se realizeaza prin urechea interna si este o procedura recomandata doar tumorilor de dimensiuni mici. Aceasta prezinta un risc mai mare de pierdere a auzului.

Alaturi de aceste tehnici, exista o procedura destul de noua, care este utilizata in unele clinici de chirurgice. Este o tehnica mini-invaziva endoscopica, care prezinta un risc crescut de sangerare intracraniana. Chirurgul urmareste inlaturarea tumorii si impiedicarea paraliziei faciale, alaturi de mentinerea functiei auditive. Pentru aceasta, este mult mai bine daca tumoarea este operata in stadiile sale incipiente, atunci cand este de dimensiuni reduse.
Chiar daca tumorile mai mari pot fi inlaturate, exista un risc de paralizie a anumitor grupe de muschi ai fetei. O interventie chirurgicala, spre deosebire de radioterapie, ofera avantajul deosebit de important de a preveni aparitia complicatiilor tardive ale radiatiilor.

Radioterapia

Fiind o alternativa la microchirurgia conventionala, aplicata in cazul tumorilor mici, radioterapia stereotaxica se poate utiliza in principal prin metoda knife sau prin radioterapie fractionata.

Metoda gamma knife foloseste radiatii gamma direct pe tumora, aplicate intr-o singura sedinta. Aceasta terapie are ca scop stoparea cresterii masei tumorale, dar nu se remarca prin rezultate foarte bune pe perioada indelungata. Este avantajoasa deoarece presupune costuri mai scazute decat neurochirurgia, pacientul se recupereaza mai rapid, fara sa fie necesara o perioada indelungata de internare, iar mortalitatea si morbiditatea imediata post interventie sunt reduse.

Cu toate acestea, exista si dezavantaje ale utilizarii acestei tehnici. Acestea includ nevoia de monitorizare permanenta, riscul crescut de afectare a celui mai mare nerv cranian ( nerv trigemen), riscul crescut de recidiva a tumorii din cauza ca nu este inlaturata, efectele negative ale radiatiilor si riscul de a dauna functiei vestibulare.

Metoda fractionata foloseste un fascicul de raze ionizante catre tesutul neoplazic, dar fasciculul este mai puternic, cu o doza de radiatii mai mare, care se aplica fractionat. Aceasta terapie are in vedere scaderea ratei de marire a tumorii si nu indepartarea acesteia.

Radioterapia este aplicata pacientilor in varsta sau celor care sufera de alte afectiuni si nu pot suporta o interventie neurochirurgicala. De asemenea, este recomandata atunci cand o interventie chirurgicala nu a putut indeparta intregul tesut neoplazic sau atunci cand tumora este mai mica. Folosirea radioterapiei impotriva unui neurinom acustic poate duce la complicatii, precum la pierderea auzului.

Rabia sau turbarea

Generalitati: 

Ce este rabia?


Rabia (turbarea) este o boala produsa de un virus de forma lunguiata, prezent in saliva mamiferelor infectate; virusul se transmite prin contactul direct al salivei animalului infectat cu sangele altui animal - astfel, daca un animal sanatos este muscat de un animal bolnav, virusul se transmite foarte usor. Perioada de incubatie este variabila si poate dura in general intre doua si opt sapamani dar virusul este prezent in saliva animalului infectat cu aproximativ 10-14 zile inainte ca primele semne clinice sa apara. Astfel, animalul infectat poate transmite virusul fiind in aparenta perfect sanatos.
Prin vaccinare, rabia apare foarte rar la animalele domestice; insa boala poate fi contractata foarte usor in cazul in care un animal domestic nevaccinat intra in contact cu un animal salbatic bolnav si este muscat (sau zgariat!) de acesta. In tara noastra, animalele purtatoare ale virusului si raspunzatoare de transmiterea lui la animalele domestice sunt de obicei vulpile, lupii, cainii salbaticiti si uneori pisicile fara stapan din zonele rurale.


Cum se manifesta?


Rabia este o boala infectioasa care ataca sistemul nervos si cauzeaza encefalita - semnele clinice se manifesta in trei faze distincte: faza prodomala, faza furioasa si faza paralitica. Odata semnele clinice aparute, nu exista tratament,rabia este fatala in 3-7 zile de la instalarea acestora.

  • Faza prodomala dureaza 2-3 zile si se manifesta prin modificari de comportament, febra, reflexe oculare incetinite si uneori animalul isi linge insistent si isi roade locul muscat;
  • Faza furioasa dureaza 2-4 zile; animalul da semne de agresivitate, iritabilitate, are tendinta sa muste animale si obiecte aflate in apropiere, musca si/sau inghite obiecte necomestibile, fuge de acasa, poate fi dezorientat, alergand fara tinta, cu miscari dezordonate, poate avea crize epileptiforme, tremuraturi, prurit (mancarimi) violent la locul muscaturii, care il determina sa isi smulga bucati de carne cu dintii si, contrar mitului "hidrofobiei", nu se teme de apa;
  • Faza paralitica dureaza 2-4 zile si se manifesta prin paralizia intregului corp, incepand cu locul muscaturii care a produs boala; in scurt timp cainele nu mai poate inghiti, saliva ii curge din gura si are un aspect spumos. In aceasta faza cainele nu este periculos pentru ca nu poate musca. Se instaleaza coma si moartea se produce datorita paraliziei muschilor toracici care rezulta in incetarea respiratiei.
Categorii: 
Infectioase
Neurologie
Simptome: 
Convulsii
Diagnostic: 

Investigatiile fac mai usor diagnosticul rabiei la oameni si pot include:

  • testul direct cu anticorpi fluorescenti. Este un test uzual, rapid, care detecteaza proteinele ce alcatuiesc virusul rabic. Testul se face prin prelevarea unei mostre de tesut din zona potential infectata
  • testul de polimerizare in lant. Acest test detecteaza materialul genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic, este foarte exact si poate fi facut din saliva, lichid cefalorahidian sau oricare alt tesut.

Diagnosticul la animale este de asemenea dificil. Animalele care au un comportament ciudat pot fi infectate cu virusul rabic. Presupunerea ca un animal este infectat se bazeaza pe:

  • tipul animalului. Unele animale au risc mai mare sa fie infectate, cum ar fi: liliecii, sconcsii, ratonii, vulpile si coiotii
  • comportamentul animalului, cum ar fi salivatia excesiva sau comportament agresiv
  • riscul aparitiei bolii intr-un areal geografic anumit
  • data ultimei vaccinari a animalului.
Tratament: 

Dupa o expunere posibila la virusul rabic, se impune curatirea ranii si vaccinarea pentru ca acestea sunt cele mai eficiente metode de a stopa raspandirea infectiei.
Cand o persoana este muscata de un animal, rana trebuie curatata imediat cu multa apa si sapun pentru a reduce riscul unei infectii. Este indicata efectuarea unui consult medical de specialitate pentru a se stabili un tratament mai complex al ranii.


Vaccinarea


In cazul expunerii la virusul rabic este necesara administrarea unor vaccinuri. Acestea constituie terapia post expunere. Vaccinarea ajuta sistemul imun sa combata boala in stadiile timpurii. Cand se administreaza vaccinurile inaintea aparitiei simptomelor severe, ele previn de obicei dezvoltarea infectiei si cresc sansele de recuperare. Daca apar simptomele bolii vaccinurile nu mai sunt eficiente si persoana infectata decedeaza. Vaccinul este administrat in functie de riscul de expunere la virusul rabic. Medicii din cadrul Directiei de Sanatate Publica locale pot evalua acest risc si pot stabili daca este necesara vaccinarea. Printre factorii luati in calcul in determinarea riscului se numara:

  • tipul expunerii - expunerea la virusul rabic se poate realiza prin intermediul unei muscaturi sau a altor rani. Ranile (infectia apare cand o leziune deschisa a pielii sau mucoaselor este expusa virusului) duc rar la aparitia bolii, tratamentul fiind necesar
  • tipul animalului implicat - unele animale au un risc mai mare de a fi infestate cu virusul rabic. Purtatorii comuni ai acestui virus sunt liliecii, sconcsi, ratonii, vulpile si coiotii.

Tipurile de vaccin antirabic includ:

  • injectarea de anticorpi - injectarea de anticorpi (imunoglobuline) antirabie inactiveaza virusul rabic care se gaseste in apropierea ranii (portii de intrare in organism), dar si cel care s-a raspandit in organism pana cand organismul isi poate sintetiza singur anticorpii
  • vaccinarea in serie - injectarea unor vaccinuri in serie determina sistemul imun sa isi creasca raspunsul impotriva virusului rabic. Vaccinurile antirabice folosite includ vaccinul cu celule diploide umane, vaccin cu virus rabic atenuat, vaccinul din celule de embrioni de pui purificati.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a aprobat si alte vaccinuri, unele dintre ele putand fi administrate subcutan, iar altele sunt obtinute din tesut nervos. Pentru ca aceste vaccinuri apartin unei generatii mai vechi, ele au mai multe efecte adverse. Anumite profesii, hobby-uri sau calatorii frecvente efectuate in tari in curs de dezvoltare au un risc crescut de expunere la virusul rabic. Vaccinarea profilactica sau profilaxia preexpunere este recomandata in aceste cazuri. Vaccinurile antirabice sunt recomandate si in cazul calatoriilor in zonele rurale ale tarilor cu risc de infectie. In multe din tarile in curs de dezvoltare din Asia, Africa si America de Sud rabia este o afectiune frecventa, majoritatea persoanelor infectandu-se prin muscaturi de caine. Deoarece copiii au un risc mai mare decat adultii de a fi muscati, iar muscaturile la copii tind sa fie mai severe, se recomanda vaccinarea profilactica a acestora inaintea calatoriilor.

Poliomielita

Generalitati: 

Ce este poliomielita?


Poliomielita este o boala infecto-contagioasa sistemica ce afecteaza primordial sistemul nervos central si determina uneori paralizii. Frecventa manifestarilor severe este de 1 caz de constipatie severa

  • tuse slaba
  • epuizarea muschilor
  • piele inrosita sau patata
  • respiratie ingreunata
  • voce ragusita
  • dificultati la inghitire
  • paralizia vezicii urinare
  • paralizia muschilor
  • slabirea tuturor muschilor.
Categorii: 
Infectioase
Neurologie
Simptome: 
Constipatie
Disfagie
Dispnee
Durere abdominala generalizata
Durere in gat
Febra
Oboseala musculara
Raguseala
Retentie urinara
Scaderea apetitului
Slabiciune musculara
Tuse
Varsaturi (voma)
Diagnostic: 

Diagnosticul e confirmat prin izolarea virusului intr-o proba de lichid cefalorahidian (recoltata prin punctie lombara) sau prin examinarea fecalelor (coprocultura).

Tratament: 

Boala nu beneficiaza de un tratament eficient. In cazul in care pacientul nu prezinta paralizii, medicul ii prescrie repaus si medicamente impotriva durerii (antialgice).
Atunci cand paralizia incepe sa se instaleze, trebuie initiata kinetoterapia pentru a limita leziunile si retractiile musculare. Acest tratament trebuie continuat neaparat pe intreaga perioada de convalescenta, pentru a conserva o functionalitate musculara cat mai buna.


Profilaxie


Metoda de prevenire recomandata copiilor este vaccinarea cu vaccin antipoliomielitic. Sunt disponibile doua feluri de vaccin contra poliomielitei:

  • un vaccin cu germeni viu-atenuati, Sabin, care se administreaza pe cale orala
  • un vaccin cu germeni omorati, Salk, cu administrare injectabila.

In Romania, vacinarea antipoliomielitica face parte din Programul National de vaccinari obligatorii. Vaccinarea se face la doua, patru si sase luni, cu doua rapeluri la doi ani si jumatate si la noua ani.

Pagini

Subscribe to RSS - Neurologie