Termen cautat
Categorie

Obstetrica - ginecologie

Obstetrica - ginecologie

Cat de periculoase pot fi chisturile ovariene ?

Generalitati: 

Cum apare chistul ovarian?

Chistul ovarian reprezinta o formatiune cu aspectul asemanator unei pungi care colecteaza lichid. Chistul ovarian se poate situa in interiorul sau la suprafata ovarelor. Ovarele reprezinta organe pereche localizate de o parte si de alta a uterului, cu dimensiuni si forme asemanatoare migdalelor. Ovarele sunt cele responsabile de formarea si dezvoltarea ovulelor si eliberarea in cicluri lunare pe tot parcursul perioadei reproductive a femeii. In fiecare luna, la nivelul ovarului,  se formeaza un ovul protejat de o structura periovariana numita folicul ovarian. Continutul lichid din interiorul foliculului are functia de protectie a ovulului. Dupa ce atinge maturitatea, ovulul este expulzat in urma ruperii foliculului. Exista si situatii in care foliculul nu reuseste sa elimine ovulul sau nu scade in volum dupa aliminarea acestuia, ci creste in continuare in volum din cauza continutului lichid care se acumuleaza in mod constant. In acest mod se formeaza chisturile ovariene. O mare parte din femei sunt afectate de chisturi ovariene mla un moment dat. Majoritatea acestor chisturi nu cauzeaza simptome neplacute si se resorb in decurs de cateva luni de zile fara a fi necesara instituirea unui tratament. Adevaratul pericol intervine insa in cazul rupturii unui chist ovarian, lucru care poate pune in pericol viata pacientului. Metoda preventiva cea mai protrivita este efectuarea perioadica a controalelor pelvine. Este important ca pacientele cu probleme asemanatoare sau predispuse la a dezvolta chisturi sau a suferi complicatii, sa cunoasca simptomele si categoriile de chisturi ovariene care pot alerta probleme grave de sanatate. Chisturile ovariene pot atinge dimensiuni de 5 pana la 6 cm intr-o perioada de 4 - 6 saptamani. Chisturile ovariene de mici dimensiuni sunt inregistrate in mod frecvent, au caracter nedureros si se remit fata instituirea unui tratament.   

De cate tipuri pot fi chisturile ovariene ?

Chisturile functionale sau fiziologice sunt cel mai frecvent intalnite. Acestea se dezvolta de la nivelul tesuturilor care sufera modificari de-a lungul procesului ovulator. Ovarele produc lunar structuri de natura chistica ce poarta numele de foliculi. Aceste structuri chistice se transforma din nou in tesut ovarian normal dupa finalizarea ovulatiei, insa pot fi intalnite si situatii in care cursul fiziologic nu este urmat intocmai. Astfel chisturile pline cu continut lichid au caracter persistent si stagneaza postovulator. 

Chisturile functionale se clasifica in chisturi foliculare si in chisturi de corp luteal.

Glanda pituitara de la nivelul creierului transmite mesaje foliculilor continatori de ovule si stimuleaza secretia de hormon luteinizant sau LH, mecanism cunoscut sub denumirea de pick de LH. In conditii normale, ovulul eliberat de la nivelul foliculului parcurge aparatul reproducator pana la nivelul trompei uterine unde urmeaza sa fie fertilizat de catre un spermatozoid. In conditiile absentei pick-ului de LH, foliculul nu permite eliberarea ovulului, ci creste in volum pana se transforma intr-o formatiune de natura chistica. Chisturile ovariene produc rareori senzatii dureroase cu caracter spontan si violent. Afectiunea necesita intervenirea pe cale chirurgicala. In urma efectuarii examenului ecografic, medicul specialist confirma prezenta unuia sau a mai multor chisturi la nivelul unuia sau a ambelor ovare. Uneori se constata si prezenta unei hemoragii la acest nivel. Hemoragiile pot surveni ca urmare a rupturii chistului produse in urma suferirii unui soc de origine traumatica, organele afectate devenind astfel incapabile sa indeplineasca functia lor principala. Adesea, problemele sunt cauzate de chisturi de corp luteal dezvoltate in urma tratamentului cu gonadotrofine cu rol de stimulare a ovulatiei sau a tratamentelor efectuate la debutul sarcinii.

Exista cazuri in care chisturile ovariene nu sunt insotite de nici un simptom si sunt depistate intamplator, pe parcursul examenului pelvin. Chisturile ovariene dezvoltate postmenopauza pot avea caracter malign. Din acest motiv se recomanda ca examinarile pelvine sa se efectueze periodic pentru depistarea unor posibile modificari survenite intre timp.

Cat de periculoase pot fi chisturile ovariene ?
Categorii: 
Obstetrica - ginecologie
Simptome: 
Ameteala
Durere la nivelul hipogastrului
Dureri de spate
Sangerari vaginale anormale
Varsaturi (voma)
Aparatul genito - urinar si hormonii sexuali
HORMONII SEXUALI SI MODULATORII SISTEMULUI GENITAL
Sistemul muscular-scheletic
PREPARATE ANTIINFLAMATOARE SI ANTIREUMATICE
Sistemul nervos
ANALGEZICE
Diagnostic: 

Examinarea clinica

Chistul ovarian se poate descoperi de doctor pe parcursul desfasurarii examenului pelvin, in timpul palparii ovarelor. Daca medicul suspecteaza prezenta unui chist ovarian, in continuare se va proceda la efectuarea unui examen ecografic.

Examenul ecografic

In general, ecografia este investigatia care stabileste cu succes diagnosticul de chist ovarian. Examenul ecografic reprezinta o procedura paraclinica nedureroasa realizata cu ajutorul unui aparat capabil sa redea imaginea uterului si a ovarelor la nivelul unui ecran video. Imaginile obtinute pot fi fotografiate si analizate in amanunt cu scopul confirmarii prezentei chistului, a identificarii locatiei sale exacte si a determinarii consistentei solide, lichide sau mixte a acestuia. Ecografia la acest nivel poate fi realizata pe cale trasabdominala sau pe cale transvaginala. Investigatia in sine dureaza circa 30 de minute. La femeile cu varste mai mari de 40 de ani sau mai tinere dar care manifesta cicluri neregulate, este normal ca mare parte din masa ovariana sa fie ocupata de chisturile ovariene functionale. Aparitia chisturilor ovariene functionale se afla in legatura directa cu mecanismul procesului ovulator si se remit fata tratament pe parcursul unui ciclu menstrual viitor. Chisturile prezente la femei cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani sunt tinute sub observatie pe parcursul a mai multor cicluri menstruale pana sa se constate resorbtia lor. Contraceptivele orale au rol in prevenirea desfasurarii normale a procesului oculator, motiv pentru care specialistii nu se asteapta ca aceste persoane sa dezvolte chisturi ovariene functionale. Femeilor afectate de chisturi ovariene pe perioada tratamentului cu contraceptive orale li se recomanda efectuarea unor investigatii periodice precum examenul ecografic sau chiar explorarea pe cale chirurgicala a ovarelor. 

Chisturile au aspectul ecografic al unor saculeti plini cu lichid. Frecvent se constata ca aceste chisturi au caracter benign si rareori se intampla ca acestea sa aiba continut de consistenta solida. Aspectul ecografic al ovarelor este foarte important atunci cand se suspecteaza prezenta unor formatiuni chistice ovariene. Cancerul de ovare este inregistrat rareori la femei cu varste mai mici de 40 de ani. Dupa depasirea varstei de 40 de ani, chisturile ovariene prezente sunt asociate cu un risc mai crescut de a se transforma in formatiuni de natura tumorala decat la varste mai tinere. Desi riscul de a dezvolta chisturi maligne este crescut, chiar si dupa varsta de 40 de ani, majoritatea chhisturilor sunt declarate benigne. Cu scopul identificarii tipului de chist prezent, medicul specialist poate recurge la urmatoarele manopere:

  • Testul de sarcina. Rezultatul pozitiv obtinut la testul de sarcina poate sa indice ca formatiunea prezenta este de fapt un chist de corp luteal care creste in volum pe masura ce folicului se umple cu continut lichid.
  • Laparoscopia. Laparascopia se realizeaza cu ajutorul unui laparoscop. Laparoscopul reprezeinta un instrument subtire, care se poate introduce cu usurinta intraabdominal la nivelul unei incizii de mici dimensiuni. medicul are in acest mod posibilitatea de a vizualiza ovarele si de a inlatura chisturile ovariene.
  • Analiza CA 125. Valoarea proteinei CA 125 creste la femeile afectate de cancer ovarian. In cazul dezvoltarii unui chist semisolid, predispozitia la dezvoltarea cancerului ovarian este crescuta. in aceasta situatie, medicul specialist testeaza nivelul proteinei CA 125 din sange pentru determinarea probabilitatii de aparitie a cancerului. O valoare crescuta a proteinei CA 125 poate sa indice si desfasurarea unor afectiuni necanceroase precum endometrioza, fibroamele uterine sau boli inflamatorii pelvine. O valoare normala a proteinei CA 125 se incadreaza sub limita de 35. Aceasta testare nu este insa cea mai potrivita pentru depistarea cancerului ovarian, avand in vedere faptul ca exista si femei al caror nivel de proteina CA 125 este normal. Valoarea acestei proteine poate creste si la femeile sanatoase aflate la apogeul perioadei fertile. Din acest motiv, testarea proteinei CA 125 se recomanda femeilor predispuse la a dezvolta cancer la nivelul ovarelor.
Tratament: 

In marea majoritate a cazurilor, chisturile ovariene sunt functionale si cu caracter beningn, nu determina manifestarea de simptome si se remit fara a fi nevoie de instituirea unui tratament. Atunci cand tratamentul are caracter de necesitate, obiectivele acestuia vor consta in:  

  • Tratarea simptomelor de durere sau de presiune pelvina.
  • Prevenirea aparitiei altor chisturi prin prevenirea desfasurarii procesului ovulator.

Tratamentul initial

In conditii normale, chisturile ovariene functionale se remit fara tratament in decurs de 1 - 2 cicluri menstruale, astfel ca se recomanda ca evolutia acestora sa fie supravegheata o perioada de timp. Examinarea pelvina este indicata dupa 1 - 2 luni de la examinarea initiala, cu scopul de a verifica daca dimensiunile chistului s-au modificat. Daca volumul acestuia nu se reduce dupa doua cicluri menstruale, este recomandata efectuarea mai multor investigatii necesare depistarii altor factori determinanti ai formatiunilor ovariene. Tratamentul in regim ambulator se rezuma la ameliorarea simptomatologiei manifestate prin aplicarea de comprese calde la nivelul abdomenului inferior sau prin administrarea medicatiei antialgice.

Tratamentul de intretinere

Chisturile ovariene functionale care se mentin pe perioada a 2 - 3 cicluri menstruale si au un aspect ecografic normal sau determina simptome, indica necesitatea  instituirii tratamentului sau supunerea unei interventii chirurgicale. In acest caz se incepe administrarea anticonceptionalelor care se va prelungi pe parcursul a cateva luni. In acest timp pacienta se tine sub observatia pentru a observa daca simptomatologia se remite sau chisturile dispar. In conditiile in care senzatia dureroasa este severa si persistenta, se poate incerca terapia cu agonisti de eliberare ai gonadotropinelor sau GnRH - agonisti. Acestia au functia de a scadea secretia de hormoni cu rol in stimularea secretiei de ovule valabili pentru chisturile nefunctionale. Agonistii de eliberare ai gonadotropinelor reduc si valoarea estrogenului si a progesteronului pana la valoarea inregistrata in perioada menopauzei. Administrarea acestora se realizeaza doar pe durata a cateva luni din cauza efectelor secundare severe inregistrate.

Indepartarea chirurgicala a formatiunii chistice este cunoscuta sub denumirea de chistectomie. Chistectomia se realizeaza laparoscopic in cazul in care un chist ovarian dureros cu caracter functional este persistent si nu se remite in urma tratamentului medicamentos. in cazul in care aspectul ecografic al chistului este anormal sau in cazul in care exista si alti factori de risc in ceea ce priveste cancerul ovarian, este recomandata supunerea pacientei unei intrerventii chirurgicale prin laparatomie.

Tratamentul ambulator (la domiciliu)

Tratamentul in regim ambulator determina un volum redus de stres si contribuie la diminuarea disconfortului determinat de prezenta chistului ovarian. Mentinerea caldurii la acest nivel prin aplicarea de sticle cu apa incalzita sau bai calde determina relaxarea musculaturii si reducerea crampelor dureroase. Tensiunea musculara si starea anxioasa pot fi atenuate prin consumul de ceaiuri de zmeura, menta sau mure. Este recomandat ca la fiecare senzatie de mictiune sa se goleasca vezica urinara si sa se evite starile de contipatie. Constipatia nu produce sau influenteaza in vreun fel chisturile ovariene, insa determina o senzatie de disconfort la nivel pelvin.Tinerea senzatiei dureroase sub control se poate realiza prin administrarea medicamentelor precum Tylenol, Panadol sau antiinflamatoare nesteroidiene dintre cele care urmeaza:

  • Iburofen
  • Ketoprofen
  • Naproxen
  • Aspirina

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala poate fi efectuata cu rol diagnostic de evidentiere a chisturilor ovariene si pentru avaluarea dimensiunilor ovarelor in conditiile predispozitiei la cancer ovarian. interventia chirurgicala nu determina scaderea in volum a formatiunilor chistice decat in situatia extirparii ovarelor. Tratamentul chirurgical este indicat in situatiile urmatoare:

  • Unul dintre ovare s-a torsionat sau s-a rupt.
  • Un chist ovarian s-a torsionat sau s-a rupt.
  • Manifestarea de dureri severe si hemoragii.
  • Chisturile ovariene au dimensiuni mai mari de 7,6 cm si au tendinta de a exercita compresie asupra altor organe din cavitatea abdominala.
  • Chistul ovarian nu s-a resorbit dupa o perioada de timp de 2 - 3 luni de expectativa fara tratament, in special daca in acest interval de timp s-au desfasurat unul sau doua cicluri menstruale normale.
  • In cazul suspectarii cancerului ovarian pe baza existentei unor factori de risc si a rezultatului ecografic de depistare a chistului anormal.

Obiectivele tratamentului pe cale chirurgicala sunt urmatoarele:

  • Confirmarea unui diagnostic de chist ovarian.
  • Excluderea unui diagnostic de cancer ovarian.
  • Extirparea chisturilor ovariene care provoaca durere.
  • Scaderea presiunii exercitate de chisturile ovariene cu dimensiuni mai mari de 7,6 cm asupra vezicii urinare sau a altor organe din cavitatea pelvina.

Terapia pe cale chirurgicala in cazul chisturilor ovariene sau a cresterilor de volum a ovarelor este realizata pe la nivelul unei incizii mici, laparoscopice, sau a unei incizii mai mari cunoscute ca laparatomie.

Laparoscopia contribuie la confirmarea diagnosticului de formatiune chistica ovariana la femeile tinere. Chisturile ovariene cu caracter persistent, dureroase si de dimensiuni mari, care nu sunt asociate cu semne de cancer ovarian, se pot extirpa laparoscopic, fara afectarea structurii ovariene.

Laparatomia este indicata atunci cand chistul ovarian capata dimensiuni foarte mari, atunci cand se suspecteaza un cancer ovarian in desfasurare sau atunci cand apar si alte afectiuni ale organelor din cavitatea pelvina sau abdominala. In cazul diagnosticarii cancerului ovarian, o dimensiune mai mare a inciziei permite examinarea amanuntita a intregii cavitati abdominale si pelvine si extirparea in conditii de siguranta a formatiunilor de natura tumorala. La instalarea menopauzei, durerile provocate de prezenta chisturilor ovariene se remit deoarece sunt foarte rare cazurile in care chisturile functionale au caracter persistent pana la atingerea varstei menopauzei. Pana la instalarea menopauzei, simptomatologia poate fi aameliorata cu ajutorul medicatiei, insa unele femei prefera asumarea riscurilor interventiai chirurgicale care determina scaderea calitatii vietii.

In cazul in care se ia in calcul efectuarea unei interventii chirurgicale, se va analiza care este optiunea optima in cazul respectiv si anume metoda laparoscopica sau laparatomia. Tratamentul chirurgical nu are rol preventiv in ceea ce priveste formarea noilor chisturi decat in conditiile extirparii ovarului in intregime.

Cum poate fi prevenita aparitia chisturilor

In prezent nu se cunosc metode cu un efect garantat in prevenirea dezvoltarii chisturilor ovariene, examenele pelvine efectuate periodic avand doar rolul de depistare din timp a acestor probleme si nu de prevenire a lor. Diagnosticarea precoce a chisturilor ovariene favorizeaza instituirea rapida a tratamentului si sporeste eficacitatea acestuia. Persoanele de sex feminin trebuie sa acorde o atentie sporita modificarilor de ciclu menstrul, in special daca este vorba de simptome care nu insotesc in mod normal menstruatia. Daca aceste modificari au caracter persistent pe durata mai multor cicluri menstruale devine necesara apelarea la medicul specialist pentru a verifica daca aceastea sunt datorate unor chisturi ovariene sau altei patologii manifestate la acest nivel.

Cancerul vaginal

Generalitati: 

Cancerul vaginal reprezinta o forma rara a patologiei canceroase, cu localizare la nivelul vaginului, conductul musculos care uneste uterul de vulva. Aceasta forma de cancer se manifesta, in special la femeile cu varsta mai inaintata de 60 de ani si se localizeaza in interiorul celulelor mucoasei vaginale. Trebuie mentionat totusi, faptul ca patologia canceroasa vaginala poate surveni si la femei tinere sau chiar la copii in jurul varstei de trei ani. Copiii pot fi afectati in conditiile in care, pe perioada dezvoltarii lor intrauterine, mamele au fost supuse tratamentelor hormonale cu medicamente din grupa dietilstilbestrolului (DES).

O gama variata de afectiuni tumorale localizate la alte nivele se pot extinde si la nivelul vaginului. Cancerul vaginal cu punct de pornire la acest nivel este inregistrat rar, constituind o proportie de 1% - 3% dintre formele afectiunilor canceroase de ordin ginecologic. In cazul femeilor afectate de cancer vaginal aflat in stadiu incipient, sansele de vindecare sunt mult mai mari. In cazul in care cancerul a dezvoltat mestataze, sansele de vindecare sunt mult mai mici. Adesea, in cazul cancerelor vaginale, patologia este provocate de carcinoame cu celule scvamoase. Celulele responsabile de aparitia afectiunilor canceroase sunt vizibile in urma examinarii la microscop care succede prelevarea de la nivelul formatiunilor tumorale. Celelalte forme de cancer vaginal constau in:

  • adenocarcinoame primare sau secundare;
  • carcinoame epiteliale secundare, in special in cazul femeilor cu varste inaintate;
  • adenocarcinoame cu celule clare, care afecteaza in mod special femeile tinere;
  • melanoamele;
  • rabdomiosarcoamele embrionare, care survin cu precadere in jurul varstei de trei ani;

Care sunt factorii de risc?

Factorii stabiliti a fi de risc in cazul cancerelor vaginale sunt urmatorii:

  • Expunerea la dietilstilbestrol

Pacientele ale caror mame au fost supuse pe perioada sarcinii, tratamentului cu medicamentul cunoscut sub denumirea de dietilstilbestrol (DES), pot sa prezinte un risc sporit de dezvoltare a unui tip de cancer denumit adenocarcinom cu celule clare. Dietilstilbestrolul a fost administrat pacientelor pe perioada anilor 1950 cu scopul prevenirii avorturilor spontane in timpul primului trimestru de sarcina.

  • HPV (Human papilloma virus)

Virusul papiloma uman reprezinta un virus cu transmitere sexuala care creste riscul de dezvoltare a cancerului vaginal. Virusul papiloma uman este responsabil de desfasurarea majoritatii cancerelor de col uterin si de modificarile de tip precanceros iregistrate la acest nivel. Chiar si in conditiile efectuarii unei interventii de histerectomie sau indepartarea pe cale chirurgicala a corpului uterin, riscul aparitiei cancerului vaginal ramane crescut la persoanele infectate cu virusul papiloma uman.

  • O forma de cancer ginecologic anterior

Pacientele care au urmat tratamente anterioare pentru alte tipuri de cancere ginecologice, in special cancere de col uterin, sunt mult mai susceptibile de a dezvolta cancere vaginale.

  • Varsta

O proportie foarte mare de paciente diagnosticate cu cancere vaginale aveau varste mai inaintate de 60 de ani.

  • Fumatul

Fumatul reprezinta un factor de risc deoarece prin actiunea sa nociva asupra organismului, contribuie la modificarea echilibrului organismului si determina multiplicarea necontrolata a celulelor de tip tumoral.

  • Utilizarea pesarelor vaginale

Pesarele vaginale utilizate cu scopul mentinerii corpului uterin intr-o pozitie normala, poate sa contribuie, alaturi de ceilalti factori predispozanti, la declansarea cancerului vaginal.

Care sunt cauzele?

Declansarea afectiunilor canceroase se datoreaza mutatiilor genetice suferite de celulele normale din organism. Celulele nemodificate, considerate ca fiind celule sanatoase, au un anumit ritm de crestere, inmultire si apoptoza sau moarte, insa cresterea si inmultirea celulelor canceroase se desfasoara necontrolat, iar ciclul lor biologic nu include apoptoza celulara. In urma acumularii mai multor astfel de celule modificate sau anormale, se dezvolta o formatiune tumorala. Aceste celule au capacitatea de a invada tesuturile vecine si alte organe aflate la departare de focarul tumoral primar, prin metastazare.

Cauzele care conduc la producerea acestor mutatii genetice nu sunt complet elucidate in prezent, insa studiile de specialitate efectuate de-a lungul timpului au identificat o serie de factori de risc pentru instalarea si desfasurarea cancerului vaginal. In majoritatea cazurilor inregistrate de cancere vaginale, a fost stabilita implicarea celulelor scvamoase. In cursul cercetarilor desfasurate au fost identificate si o serie de forme de cancere vaginale rare precum:

  • adenocarcinoamele vaginale, care se dezvolta in interiorul celulelor glandulare vaginale;
  • melanoamele vaginale, care se dezvolta in interiorul melanocitelor, celulele raspunzatoare de producerea pigmentilor, regasite la nivelul vaginului;
  • sarcoamele vaginale, care se dezvolta la nivelul celulelor tesuturilor conjunctive sau la nivelul celulelor musculaturii netede din componenta peretilor vaginali.

Care sunt manifestarile clinice?

Adesea, pacientele se prezinta la cabinetele medicale specializate acuzand sangerari vaginale anormale, declansate, in unele cazuri, in urma unui raport sexual. Aceste sangerari se pot inregistra intermenstrual sau postmenopauzal. De asemenea, pacientele pot prezenta scurgeri vaginale modificate de consistenta apoasa si asociate cu un miros respingator. Uneori, aceste scurgeri vaginale constituie singurele simptome reclamate de pacientele afectate de cancere vaginale. Alte simptome reclamate de aceste persoane pot fi dispareunia sau durerea inregistrata pe parcursul raporturilor sexuale, urinarile frecvente sau poliuria, identificarea sangelui in urina sau hematuria, constipatia sau senzatiile dureroase inregistrate la nivelul cavitatii pelvine. In unele situatii, pacientele pot fi asimptomatice, nefiind indentificat niciunul dintre simptomele mentionate anterior. In aceste cazuri, leziunile vaginele sunt descoperite accidental in cursul examinarilor medicale de rutina.

Cancerul vaginal
Categorii: 
Obstetrica - ginecologie
Oncologie
Simptome: 
Constipatie
Dispareunie
Durere la nivelul hipogastrului
Hematurie
Sangerari vaginale anormale
Scurgeri vaginale de culoare albicioasa
Scurgeri vaginale urat mirositoare
Urinare frecventa (polakiurie)
Varia
ALTE PRODUSE TERAPEUTICE
Diagnostic: 

Pentru identificarea si diagnosticarea cancerelor vaginale se poate apela la urmatoarele teste, investigatii si proceduri:

  • Examenul pelvin

In cadrul examenului pelvin se efectueaza examinarea vaginului, colului uterin, a uterului, trompelor uterine, a ovarelor si a rectului. In cadrul acestei examinari, medicul introduce doua degete imbracate acoperite de manusi sterile, la nivelul traiectului vaginal, in timp ce cu cea de-a doua mana exercita presiune prin apasare asupra abdomenului inferior, cu scopul de a efectua palparea corpului uterin si a ovarelor.

  • Testul Papanicolau

Testarea Papanicolau reprezinta o procedura in cadrul careia se colecteaza celule de la nivelul colului uterin si al vaginului. Proba recoltata se examineaza cu ajutorul microscopului pentru a se stabili daca structura celulara este normala sau modificata.

  • Biopsia

Biopsia sau punctia biopsica consta in prelevarea celulelor sau a tesuturilor de la nivelul vaginului sau a colului uterin cu scopul studierii acestora cu ajutorul microscopului si evidentierea semnelor specifice cancerului. In cazul in care in urma testului Papanicolau se deceleaza celule anormale la nivelul vaginului, se poate proceda la efectuarea unei biopsii pe parcursul efectuarii unei colposcopii.

  • Colposcopia

Colposcopia reprezinta o procedura care faciliteaza vizualizarea structurii vaginului si a colului uterin. Colposcopul reprezinta un tub subtire, prevazut la unul dintre capete cu o sursa luminoasa. Acesta se introduce prin lumeul vaginului pana la nivelul colului uterin. In cadrul procedurii, se pot preleva si tesuturile necesare efectuarii unei biopsii.

Stadializarea

In urma diagnosticarii cancerului vaginal, se procedeaza la stabilirea gradului de extindere al  procesului patologic, etapa denumita stadializare. Stabilirea stadiului de cancer este necesara in ceea ce priveste alegerea conduitei terapeutice adecvate optime.

  • Stadiul I

Stadiul I se recunoaste in urma identificarii unei tumori fara invazie si care este limitata la nivelul peretilor vaginali.

  • Stadiul II

Stadiul II se recunoaste prin tumori cu invazie locala la nivelul tesuturilor invecinate.

  • Stadiul III

In stadiul III, tumorile invazdeaza ganglionii limfatici din vecinatate sau peretele pelvin.

  • Stadiul IV A

Stadiul IV A desemneaza cancerul cu metastaze extinse la nivelul ganglionilor limfatici din vecinatate si la nivelul vezicii urinare, rectului sau al pelvisului.

  • Stadiul IV B

Stadiul IV B consta intr-un cancer cu metastaze instalate la distanta fata de tumora primara, spre exemplu la nivelul pulmonilor.

Tratament: 

Conduita terapeutica adecvata depinde de o multitudine de factori precum tipul cancerului vaginal, locatia tumorii sau gradul de diseminare al acesteia, cunoscut si sub denumirea de stadiu canceros. In majoritatea cazurilor, terapia consta in administrarea radioterapiei sau a razelor X sau in efectuarea unei interventii chirurgicale de indepartare a masei tumorale.

Radioterapia

Radioterapia reprezinta o metoda terapeutica ce foloseste radiatiile cu scopul distrugerii celulelor canceroase. In prezent, sunt disponibila doua tipuri de radioterapie:

  • Radioterapia externa. In cazul radioterapiei externe, fluxul de radiatii se indreapta direct catre intregul abdomen sau doar inspre regiunea pelvina, in functie de gradul de extindere al leziunilor canceroase. In majoritatea cazurilor de cancere vaginale inregistrate, se procedeaza la instituirea acestui tip de tratament.
  • Radioterapia interna. Radioterapia interna sau brahiterapia consta in aplicarea unor dispozitive de iradiere la interiorul masei tumorale. Pacientele diagnosticate cu cancere vaginale in stadii incipiente pot sa urmeze doar aceasta forma de terapie. Suplimentar, brahiterapia se poate administra in asociere cu radioterapia externa.

Radioterapia este capabila sa distruga celulele de origine canceroasa, insa poate sa afecteze si celulele sanatoase aflate in vecinatatea maselor tumorale. Efectele adverse inregistrate si amplitudinea lor variaza in functie de intensitatea radiatiilor administrate. Printre complicatiile intregistrate se numara si iritatia vezicii urinare, inflamatia survenita la nivelul mucoasei rectale, subtierea mucoasei vaginale, instalarea menopauzei premature si infertilitatea.

Tratamentul chirurgical

Excizarea chirurgicala a maselor tumorale se recomanda, in special in cazul afectiunilor tumorale aflate in stadii incipiente de desfasurare, limitate la nivelul vaginului sau al tesuturilor vecine. Deoarece la nivelul cavitatii pelvine se afla numeroase organe, interventiile chirurgicale de ablatie a tumorilor localizate la acest nivel pot sa presupuna si indepartarea unor organe pelvine sau a unor portiuni din structura acestora. De aceea, medicii specialisti apeleaza la metode cu caracter conservativ inainte de a proceda la efectuarea unor astfel de interventii invazive. Formele de tratament chirurgical disponibile pentru tratarea pacientelor afectate de cancere vaginale sunt urmatoarele:

  • Indepartarea tumorilor de mici dimensiuni

Masele canceroase fara invazie, care sunt limitate la nivelul peretilor vaginali, pot fi indepartate cu ajutorul bisturiului sau al laserului. Unii chirurgi procedeaza si la indepartarea unor mici portiuni de tesut sanatos pentru a se asigura ca s-a reusit indepartarea tuturor celulelor tumorale. 

  • Extirparea vaginului sau vaginectomia

Extirparea unei portiuni a vaginului sau vaginectomia partiala, ori extirparea intregului vagin, cunoscuta ca si vaginectomie totala poate deveni necesara pentru reusita indepartarii formatiunii tumorale. De asemenea, medicul specialist poate sa recomande si efectuarea histerectomiei sau a interventiei de indepartare a corpului uterin si a ovarelor sau chiar excizia nodulilor limfatici, interventie cunoscuta sub numele de limfadenectomie. In cazul in care s-a dispus efectuarea vaginectomiei totale, se poate proceda ulterior la efectuarea operatiei de reconstructie vaginala. Interventia de reconstructie vaginala se efectueaza folosind portiuni de tegument, sectiuni de intestin sau sectiuni de muschi din orice regiune a corpului, cu scopul refacerii unei structuri asemanatoare celei corespunzatoare a unui vagin normal.

  • Extirparea majoritatii organelor pelvice (pelvectomia)

Aceasta interventie poate sa constituie o optiune terapeutica in cazurile de cancer insotit de metastaze la nivelul zonei pelvine sau in cazurile de cancer recurent. In cadrul pelvectomiei, medicul chirurgul procedeaza la indepartarea vezicii urinare, a ovarelor, uterului, vaginului, rectului si a portiunii inferioare a colonului.

In conditiile in care radioterapia sau interventia chirurgicala nu pot sa controleze procesul canceros, urmatoarea alternativa de tratament este reprezentata de chimioterapie. Tratamentul chimioterapic se realizeaza cu ajutorul unor substante chimice care au proprietatea de a distruge celulele de tip canceros. Nu s-a demonstrat inca eficacitatea chimioterapiei in cazul pacientelor afectate de cancere vaginale. Rezultatele obtinute in urma cercetarilor efectuate pana la momentul actual nu sunt suficient de concludente. Chimioterapia poate, de asemenea, sa fie asociata cu radioterapia, cu scopul cresterii eficientei radiatiilor.

Prevenirea

Pana la momentul actual nu s-a demonstrat eficienta unor metode de prevenire a cancerului vaginal, insa este cunoscut faptul ca efectuarea de examene pelvine si de teste Papanicolau in mod periodic ajuta la descoperirea cancerului inca din stadii incipiente.

Specialistii avertizeaza cu privire la respectarea recomandarilor asupra modului de viata, a stabilirii si mentinerii unui echilibru in toate domeniile si a punerii in practica a unor metode de reducere a stresului de zi cu zi. Astfel de elemente reprezinta factori de risc in dezvoltarea afectiunilor de natura tumorala. Contributia stresului si a dezechilibrelor de orice fel a fost demonstrata si acceptata de medicii specialisti ca avand un rol important in instalarea unor procese patologice de aceasta natura.

Cancerele vaginale aflate in stadii incipiente au mai multe sanse de a fi tratate cu succes. Medicii specialisti recomanda inceperea efectuarii regulate a acestor examene pelvine si a testelor Papanicolau la scurt timp dupa inceperea vietii sexuale sau dupa atingerea varstei de 21 de ani.

Cancer ovarian

Generalitati: 

Cancerul ovarian se produce ca urmare a dezvoltarii de celule tumorale maligne la nivelul tesuturilor ovariene. Pe masura ce boala evolueaza, avansand in stadii, de la nivelul locatiei primare, celulele tumorale se pot extinde si la nivelul organelor invecinate. Cancerul ovarian este, de regula, depistat tardiv din cauza simptomatologiei nespecifice manifestate si a evolutiei rapide. In majoritatea cazurilor, cancerul ovarian are tendinta de a dezvolta numeroase recurente, chiar si in urma apelarii la tratamente considerate ca fiind radicale. Din acest motiv, cancerul de ovare constituie a patra patologie cauzatoare de mortalitate prin afectare canceroasa la persoanele de sex feminin. Acestea fiind spuse, medicii specialisti continua cercetarile privind descoperirea unor metode noi si eficiente pentru identificarea precoce a acestei patologii si pentru tratarea cat mai eficienta a sa.

Prognosticul fiecarui pacient va fi stabilit in corelatie cu stadiul in care se afla boala in desfasurare, insa de cele mai multe ori, la momentul diagnosticului, boala se afla in stadiu avansat, iar prognosticul este grav. Screening-ul este mai degraba util pentru femeile aflate la risc de a dezvolta aceasta patologie, decat pentru persoanele care sufera de cancer ovarian. Incidenta cancerului de ovare este mult mai crescuta in tarile puternic industrializate si in care femeile nasc copii mai putini.

Care sunt factorii care cresc riscul de aparitie al cancerului ovarian?

  • Varsta

Incidenta cancerului ovarian este crescuta la varste inaintate. In intervalul de varsta cuprins intre 50 si 55 de ani se remarca un platou al frecventei. Pacientele in varsta sunt frecvent diagnosticate in stadii destul de avansate. Media de varsta pentru toate stadiile o reprezinta varsta de 63 de ani, inaintea implinirii varstei de 45 de ani, patologia ovariana tumorala fiind inregistrata rareori.

  • Riscul genetic

Antecedentele familiale sau de natura ereditara insumeaza mai putin de 5% dintre cazurile de cancer ovarian inregistrate. Riscul transmiterii genetice este valabil in urmatoarele circumstante:

  1. Cancerul ovarian familial.
  2. Sindromul de cancer familial glanda mamara - ovar.
  3. Sindromul de cancer de colon nepolipos cu caracter ereditar; cunoscut ca si sindromul Lynch II, se produce prin gruparea adenocarcinoamelor multiple, precum si a altor procese maligne gastro - intestinale sau genito - urinare.
  • Terapiile hormonale de substitutie (THS)

Parerile in ceea ce priveste legatura dintre terapiile hormonale de substitutie si aparitia cancerului ovarian raman controversate, insa studiile recente nu au reusit sa evidentieze o sporire a acestui risc in legatura cu durata administrarii acestor produse hormonale.

  • Lactatia

Influenta lactatiei acupra dezvoltarii cancerului ovarian nu a fost suficient cercetata, insa sondajele de specialitate efectuate au demonstrat ca incidenta acestei maladii este mai scazuta in randul femeilor care au alaptat, decat in randul celor care nu au trecut prin acest proces.

  • Infertilitatea si tratamentele pentru tratarea sa

In general, se considera ca afectarea fertilitatii este asociata cu cresterea riscului de dezvoltare a cancerului de ovare, infertilitatea fiind considerata un factor independent de risc. Femeile supuse tratamentelor cu inductori ai procesului de ovulatie par a fi mai predispuse dezvoltarii de cancere ovariene, mai degraba din cauza disfunctiilor ovariene preexistente decat din cauza actiunii directe a terapiei propriu - zise.

  • Starea sociala si cea economica

Din motive neelucidate complet inca, se pare ca riscul de dezvoltare a cancerului ovarian este mai crescut in randul persoanelor ce apartin unor categorii sociale privilegiate.

Care sunt factorii care protejeaza femeile de aparitia acestui tip de cancer?

  • Fertilitatea sau paritatea

Cercetatorii au descoperit ca exista o legatura intre un numar mare de nasteri si scaderea probabilitatii de dezvoltare a cancerului de ovare.

  • Contraceptivele orale

Tratamentele cu contraceptive orale imita starea de sarcina suprimand ovulatia si reducand secretia gonadotropinelor hipofizare, astfel ca administrarea lor pare sa aiba efect de reducere a riscului de aparitie a cancerului de ovare.

  • Ovariectomia si histerectomia

Ovariectomia si histerectomia reprezinta interventii chirurgicale de sterilizare a persoanelor de sex feminin. Acestea par sa fie singurii factori care pot exclude cu desavarsire instalarea cancerului ovarian. Ovariectomia consta in indepartarea pe cale chirurgicala a ovarelor, iar histerectomia consta in indepartarea intregului aparat genital, excluzandu-se astfel orice sansa de aparitia a afectiunilor tumorale la acest nivel.

Cum se manifesta cancerul ovarian?

Din cauza localizarii profunde a ovarelor, cresterea moderata a volumului overelor nu determina intotdeauna o simptomatologie caracteristica. Primele simptome inregistrate sunt insidioase si se pot explica prin efectul bolii asupra exteriorului cavitatii pelvine. Astfel, simptomele frecvent inregistrate sunt:

  • Disconfortul abdominal;
  • Senzatia de balonare;
  • Senzatia de plenitudine;
  • Eructatiile frecvente;
  • Diminuarea sau lipsa apetitului.

Aceste simptome nespecifice pot intr-o oarecare masura sa sugereze instalarea cancerului de ovare in conditiile in care nu se poate banui alta cauza determinanta. Identificarea motivelor acestor simptome este obligatorie, in special in ceea ce priveste femeile care au depasit varsta de 40 de ani, expuse riscului de a dezvolta neoplazii ovariene. Examinarile pelvine in cazul inregistratrii acestor simptome devin necesare atunci cand se intrunesc urmatoarele circumstante: varsta trecuta de 40 de ani, antecedentele de patologii ovariene organice sau functionale, simptome de natura digestiva persistente in absenta unei explicatii concrete.

  • Sangerarile se pot manifesta din motive diverse precum formarea tumorilor endocrine active, prezenta tumorilor uterine concomitente cu cele ovariene, strome ovariene functionale sau metastaze uterine.
  • Ascita asociata cu celule maligne se refera la un volum de lichid acumulat la nivelul cavitatii peritoneale, in componenta caruia pot fi identificate celule de origine neoplazica. Aceasta poate reprezenta o manifestare tardiva, insa diagnosticul diferential este foarte important, avand in vedere ca ascita manifestata in absenta tumorilor pelvine se poate produce in cazul desfasurarii unor afectiuni de natura hepatica, cardiaca sau in cazul dezvoltarii altor tipuri de procese maligne primare la nivelul altor organe precum stomacul, pancreasul sau colonul.

Cum evolueaza boala?

Este dificil de stabilit un prognostic general in cazul cancerului ovarian din cauza faptului ca aceasta afectiune are particularitatile sale dependente de o multitudine de factori individuali. Cancerul de ovare reprezinta una dintre afectiunile in cazul carora depistarea timpurie este esentiala pentru instituirea unui tratament precoce si eficient. In cazul in care se reuseste diagnosticarea timpurie si tratarea bolii inca din primele stadii de evolutie, atunci cand procesul malign nu a apucat sa se extinda dincolo de nivelul ovarelor, sansele de supravietuire sunt de 90%. Din pacate, din cauza simptomatologiei nespecifice si sterse din primele stadii de boala, doar o proportie de 19% dintre cazuri sunt depistate timpuriu. In cazul diagnosticarii bolii in stadiul III sau chiar mai tardiv, sansele de supravietuire scade sub 29%.

Cancer ovarian
Categorii: 
Obstetrica - ginecologie
Oncologie
Simptome: 
Balonare
Disconfort abdominal
Eructatie
Sangerari vaginale anormale
Scaderea apetitului
Antineoplazice si imunomodulatoare
CITOSTATICE
IMUNOMODULATORI
Diagnostic: 

Diagnosticul se stabileste prin coroborarea datelor obtinute in urma examenului clinic si a rezultatelor explorarilor paraclinice. Examenele imagistice au un rol important in stabilirea diagnosticului de cancer ovarian. Investigatiile imagistice ce pot fi efectuate in acest sens sunt urmatoarele:

1. Ecografia conventionala transabdominala

Examenul ecografic conventional transabdominal permite stabilirea unui diagnostic precoce.

2. Ecografia endovaginala

Examenul ecografic endovaginal este util in stabilirea unui diagnostic rapid si precis.

3. Ecografia tridimensionala (eco-3D)

Examenul ecografic tridimensional face posibila masurarea formatiunilor tumorale, localizarea topografica exacta a tumorii in corelatie cu structurile invecinate.

4. Investigatiile Doppler color si Power doppler

Aceste investigatii permit stabilirea unui diagnostic precoce si precis in asociere cu examenul ecografic traditional.

5. Punctia eco - ghidata

Punctia eco - ghidata se practica sub ghidajul sondei ecografice traditionale transabdominale sau transvaginale. In cazul tumorilor evariene, examenul ecografic a devenit in ziua de azi investigatia paraclinica obligatorie datorita accesibilitatii crescute si a ameliorarilor tehnice continue. In prezent, punctia ghidata se poate efectua prin ecografie tridimensionala, ecografie Doppler color sau ecografie Power Doppler.

Suspiciunea de malignitate poate fi initiata in cazul identificarii urmatoarelor aspecte:

  • Identificarea unor formatiuni mai mari de 50 mm;
  • Identificarea de formatiuni cu ecostructura solida sau mixta, insa cu predominanta solida;
  • Identificarea de formatiuni cu pereti neregulati si grosi sau septuri groase;
  • Identificarea ascitei si a metastazelor;
  • In cazul varstei implinite mai mari de 40 ani deoarece 4cazuri din 5 de cancer de ovare sunt inregistrate la femeile in varsta de peste 40 ani;
  • In cazul femeilor aflate la perimenopauza devine suspicioase cresterile de volum ale ovarelor, astfel ca devine necesara supravegherea ecografica sistematica.

6. Punctia Douglasului

Punctia Douglasului reprezinta o paracenteza pozitiva in cazul desfasurarii cancerului de ovare aflat in stadiu avansat de evolutie.

7. Scanner-ul si examenul de rezonanta magnetica nucleara

Aceste examene pot oferi informatii exacte apropo de gradul de extindere al cancerului ovarian. Prin intermediul scanner-ului se pot vizualiza cu usurinta formatiunile calcificate, formatiunile densificate si neovascularizatia, in urma injectarii unei substante de contrast iodate, bine tolerata de catre organism precum Iopamironul. Examenul de rezonanta magnetica nucleara nu permite vizualizarea formatiunilor calcificate, insa permite delimitarea topografica a formatiunilor neoformate, eventual prin folosirea substantelor de contrast.

 8. Limfangiografia

Limfangiografia se poate folosi pentru evaluarea pacientelor afectate de cancer ovarian, fiind o investigatie prin intermediul careia se poate stabili daca celulele canceroase s-au extins la nivelul ganglionilor limfatici pelvini, aortici sau paraaortici.

9. Examenul radiografic

Radiografia abdominala, urografia, irigografia sau radiografia pulmonara pot sa ofere informatii despre relatiile de vecinatate ale tumorii ovariene, despre gradul sau de extindere loco - regionala sau despre formarea metastazelor.

10. Pelviscopia

Pelviscopia reprezinta o manopera endoscopica prin intermediul careia se pot identifica tumorile ovariene. Reprezinta o metoda avantajoasa pentru diagnosticarea precoce a patologiei tumorale ovariene, insa este contraindicata pentru stadii avansate. Pelviscopia are valoare importanta pentru descoperirea tumorilor cu caracter benign sau a tumorilor border - line la pacientele tinere sau la femeile aflate in categoria de risc.

 11. Histeroscopia

Histeroscopia contribuie la culegerea de informatii apropo de starea de sanatate a cavitatii uterine, in special in caz de sangerari anormale la varsta adulta sau in perioada postmenopauzei. Biopsia perhisteroscopica sau examenul histopatologic de tesuturi prelevate pot oferi date exacte in ceea ce priveste diagnosticul.

12. Chiuretajul uterin

Chiuretajul se recomanda in aceleasi situatii in care se recomanda si histeroscopia, insa trebuie tinut cont de faptul ca aceasta este o manopera oarba. In imposibilitatea efectuarii histeroscopiei, chiuretajul poate fi util pentru stabilirea diagnosticului.

13. Tomografia computerizata

Examenul computer tomograf poate sa evidentieze prezenta nodulilor tumorali de natura hepatica si pulmonara, masele abdominale si pelvine de origine tumorala, eventuala invazie a ganglionilor retroperitoneali sau prezenta leziunilor cerebrale secundare. Dezavantajul examenului computer tomograf consta in faptul ca nu poate, in schimb, sa detecteze madele tumorale cu diametrul mai mic de 2 cm.

14. Laparascopia

Laparascopia nu prezinta avantaje majore in ceea ce priveste cancerul de ovare. Prin intermediul sau se pot diferentia totusi bioamele uterine sau endometriozele, de cancerul ovarian, insa astfel de cazuri nu se inregistreaza frecvent. Laparascopia prezinta avantajul ca permite efectuarea unor manopere precum punctia aspirativa sau biopsia laparoscopica a maselor ovariene, insa aceste metode pot favoriza raspandirea celulelor maligne la nivelul cavitatii peritoneale. Trebuie retinut faptul ca aspiratia fluidului chistic in scopul efectuarii examenului citologic nu poate constitui o varianta de diagnostic in caz de cancer ovarian.

Peritoneoscopia se efectueaza pacientelor second - look in caz de cancer de ovare, pacientelor in cazul carora s-a reusit remisiunea clinica prin intermediul chimioterapiei.

Laparascopia cu rezultat pozitiv in urma punctiei biopsice este considerata concludenta, insa laparascopia cu rezultat negativ trebuie sa fie urmata de laparatomia exploratorie.

15. Markerii tumorali

a. Markeri antigenici :

Termenul de markeri antigenici face referire la antigenele plasate pe suprafata membranelor celulare, in interiorul celulelor tumorale sau in compozitia fluidelor organice. Markerii antigenici tumorali importanti in cazul cancerului ovarian sunt:

  • CA 125 reprezinta un antigen de suprafata care deriva din formatiunile canceroase epiteliale seroase, insa este absent in ceulele tumorale epiteliale mucinoase. Acesta poate inregistra cu valori crescute la peste 80 % in plasma pacientelor diagnosticate cu cancere ovariene non-mucinoase, putand sa se foloseasca si in explorarea cancerului de ovare. Pentru sporirea contributiilor acestor valori la acuratetea diagnosticului stabilit si monitorizarea terapeutica eficienta se recomanda ca aceasta testare sa se asocieze cu ultrasonografia transabdominala si cu ultrasonografia transvaginala. Valorile markerului CA 125 sunt crescute la pacientele aflate in stadii avansate de boala precum stadiile II, III sau IV. Aceasta determinare devine mai putin utila in cursul stabilirii unui diagnostic, insa poate fi de mare ajutor pe parcursul monitorizarii evolutiei bolii. Valorile crescute ale antigenului CA 125 sunt corelate cu invazia peritoneala sau ascita neoplazica, adenocarcinoamele papilare seroase si recidive locale. Un raspuns satisfacator la terapia chimioterapica este asociat cu valori normale ale antigenului CA 125 si denota stabilizarea bolii. Lipsa de raspuns in urma terapiei chimioterapice este asociata cu cresterea valorii antigenului CA 125 si implica necesitatea schimbarii conduitei terapeutice. Cu scopul cresterii valorii antigenului tumoral CA 125, in special in cazul depistarii precoce a cancerului de ovare, se poate asocia determinarea sa cu efectuarea unui examen ginecologic si ultrasonografic pelvin respectand urmatorul algoritm: dupa implinirea varstei de 35 de ani o data la 3 ani, dupa implinirea varstei de 40 de ani o data la 2 ani sau in urma implinirii varstei de 25 de ani, din 2 in 2 ani.
  • CA 15-3 reprezinta un marker tumoral util in depistarea cancerului de san, insa valoarea sa poate sa fie crescuta si in cazul cancerului de ovare.
  • CA 19-9 reprezinta un marker tumoral de tip princeps in ceea ce priveste cancerul pancreatic, insa valoarea sa poate fi crescuta si in cazul desfasurarii cancerului de ovare.
  • CEA sau antigenul carcinoembrionar poate inregistra valori crescute in cazul cancerului ovarian, fiind mai specific in cazul cancerului de colon si a cancerului gastric.
  • AFP sau alfa - feto - proteina poate avea valori crescute in caz de teratocarcinoame ovariene.
  • TPA sau antigenul polipeptidic tisular reprezinta o polipeptida care are proprietati antigenice specifice si este produs de placenta umana, de tumorile maligne si se regaseste in componenta fluidelor biologice ale pacientilor afectati de cancer. Determinarea sa este utila ca si marker pentru monitorizarea evolutiei pacientelor cu cancer mamar sau cu cancer ovarian, pe  parcursul terapiei.

b. Markeri enzimatici :

  • Fosfataza alcalina sau izoenzima Regan

Izoenzimele fosfazatei alcaline sunt identificate in ser in urma derivarii sale de la nivelul ficatului, oaselor, plamanilor, tractului intestinal si a placentei. Izoenzima fosfatazei alcaline derivata de la nivelul placentei se inregistreaza in ser cu valori crescute in cazul desfasurarii mai multor tipuri de patologii canceroase printre care si cancerul ovarian.

  • LDH 

LDH sau lactat dehidrogenaza totala are valori moderat crescute la majoritatea pacientelor afectate de neoplazii extinse la nivelul ficatului sub forma de metastaze. In caz de neoplazii ovariene cu extinderi pleurale sau peritoneale, valorile lactat dehidrogenazei sunt mai mari in compozitia acestor produse decat in compozitia serului.

c. Markeri hormonali :

  • HCG

HCG sau hormonul gonadotropic uman este secretat in conditii normale la nivelul placentei, insa valoarea sa creste atat pe parcursul sarcinii cat si in cazul desfasurarii unor procese tumorale ovariene.

  • β-HCG

Determinarea titrului de hormon gonadotropic corionic uman cu fractiunea β  se foloseste ca si marker tumoral in cazul tumorilor cu celule germinative sau embrionare dezvoltate la nivelul ovarelor sau in cazul tumorilor testiculare.

  • Hormonii androgeni

Valoarea testosteronului este crescuta in special in cazul desfasurarii tumorilor secretante dezvoltate la nivelul ovarelor.

  • Estrogenii

Nivelul de estrogen din urina poate creste in cazul dezvoltarii tumorilor care sunt in mod normal asociate cu hiperestrogenismul, precum tecomul sau tumorile de granuloasa.

16. Examenul histopatologic

Examinarea histopatologica a probei recoltate in cadrul interventiei chirurgicale este foarte importanta. Rezultatul acesteia poate sa stabileasca diagnosticul de malignitate, sa stabileasca tipul histologic al formatiunii tumorale ovariene, ghidand astfel clinicianul in sensul stabilirii unei conduite terapeutice optime, determinand posibilele complicatiile asociate unui astfel de caz si un potential rezultat al terapiei instituite.

Screening-ul si detectarea precoce

  • Examenul pelvin

Ca si instrument al screening-ului, examenul pelvin are valoare limitata. Avantajele efectuarii unui examen bimanual sunt economicitatea, usurinta efectuarii acestuia si caracterul optional al utilizarii de echipamente auxiliare speciale. Avandu-se in vedere cazurile pacientelor la care s-a inregistrat sindromul de ovare palpabile in perioada postmenopauzei, evaluarea chirurgicala la femeile care au ovare palpabile in urma instalarii menopauzei a devenit obligatorie. Sindromul ovarelor palpabile are caracter strict clinic si are la baza faptul ca ovarele normale, palpabile in perioada premenopauzei pot dobandi caracter tumoral malign in perioada postmenopauzei.

  • Testele biochimice

Antigenul CA 125, asociat cu desfasurarea cancerului de ovare, este cel mai intens cercetat. Valoarea antigenului CA 125 creste peste 35 U / ml in mai mult de 85 % dintre cazurile cu cancer de ovare. In cazul inregistrarii de valori egale sau mai mari cu 30 sau 35 U / ml, pacientele sunt dirijate pentru efectuarea de explorari ecografice.

  • Ultrasonografia

Cea mai eficienta metoda de screening este reprezentata de ultrasonografia transvaginala.

Tratament: 

Conduita terapeutica in cazul cancerului ovarian este complexa deoarece include asocierea unor acte terapeutice multiple cu scopul de a creste speranta de viata a pacientului. Tratamentul se stabileste avandu-se in vedere stadiul clinic in care se afla pacientul. Conduita terapeutica in acest caz poate include interventia chirurgicala, terapia chimioterapica, radioterapia, imunoterapia sau hormonoterapia.

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala detine prioritate fata de celelalte mijloace terapeutice. Interventia chirurgicala corecta si completa efectuata in stadii initiale poate fi cruciala in ceea ce priveste tratarea cancerului de ovare. Rata de succes a terapiilor ulterioare este influentata in mare parte de modul de desfasurare al interventiei chirurgicale initiale. Exereza chirurgicala este practicata in caz de tumori de ovare de granita sau de tip border - line si in cazul cancerelor de ovare aflate in stadiul I sau II. Specialistii sustin, totusi, ca oricat de corecta sau larga ar fi excizia chirurgicala, aceasta nu poate crea in totalitate un sentiment de siguranta oncologica nici macar in cazul stadiului I al evolutiei afectiunii. Celulele cu caracter neoplazic exfoliate la nivelul cavitatii peritoneale pot sa genereze in orice moment noi formatiuni tumorale. In prezent, in urma studiilor efectuate, s-a conchis ca doar in cazul pacientelor aflate in stadiile I a sau I b care au dezvoltat formatiuni tumorale bine diferentiate histologic nu este absolut necesara instituirea unui tratament postoperator adjuvant.

 O proportie mai mare de 2 / 3 dintre cancerele de ovare sunt diagnosticate in stadiul II sau III, in conditiile in care tumora a diseminat deja la nivelul cavitatii pelvine si/sau a cavitatii peritoneale, formand mase tumorale de dimensiuni apreciabile. Interventia chirurgicala in aceste situatii are ca si scop indepartarea partii cele mai mari a leziunii, masa reziduala avand caracter decisiv pentru caracterul evolutiv ulterior al bolii, spre deosebire de volumul de formatiuni tumorale extirpat.

Chiar si in conditiile efectuarii de interventii precoce complexe, fatalitatile sunt inregistrate in cazul unui numar mare de paciente afectate de cancer de ovare. Avand in vedere acest lucru, specialistii au instaurat reinterventia de control sau second - look, care reprezinta examinarea amanuntita a cavitatii abdominale si a cavitatii pelvine, cu acelasi scop ca si in cazul interventiilor chirurgicale primare. In cazul in care se depisteaza prezenta formatiunilor tumorale, devine necesara efectuarea biopsiei ganglionilor limfatici paraaortici si pelvini. Masele tumorale reziduale trebuie rezecate in cazul in care exista aceasta posibilitate. Totusi, sunt inregistrate si situatii in care interventia chirurgicala se desfasoara de la inceput cu caracter de act paleativ sau aceasta se impune in cazul efectuarii unei interventii de control.

Chimioterapia

Terapia chimioterapica reprezinta principala manopera terapeutica adjuvanta in cazul interventiei chirurgicale. De asemenea, chimioterapia se foloseste si ca tratament primar in cazul cancerelor ovariene aflate in stadii avansate de desfasurare. Terapia chimioterapica se poate desfasura cu caracter de monoterapie sau de polichimioterapie.

  • Monoterapia

Substantele folosite pentru efectuarea monoterapiei sunt, in principal, agenti alkilanti precum Melphalanul, Clorambucilul, Ciclophosphamida sau Thiotepa, insa se pot folosi si substantele precum Carboplatinul, Cisplatinul, Doxorubicinul, Nexametilmelamina sau Taxolul.

  • Polichimioterapia

Polichimioterapia consta in utilizarea unei combinatii de substante chimioterapice cu scopul imbunatatirii sperantei de supravietuire. In cazul polichimioterapiei se inregistreaza rezultatele scontate in 20 - 90% dintre cazuri. Polichimioterapia poate sa conste in asocierea a doua substante citostatice precum CTX si Cisplatinul, trei substante chimioterapice precum Cisplatinul, Doxorubicinul si Ciclophosphamida sau patru substante citostatice precum Hexametilmelamina in asociere cu Ciclophosphamida, Metrothrexatul si 5 - Fluorouracilul. Concluzia este ca tratamentul chimioterapic are un rol important in conduita terapeutica instaurata pentru cancerul de ovare, fiind impusa ca si tratament adjuvant chiar si in stadiul I de boala si devenind preponderent instituita in stadii avansate de boala.

  • Radioterapia

Terapia radioterapica este utila ca si tratament adjuvant in cazul cancerului ovarian, insa in urma efectuarii citoreductiei chirurgicale maximale in cazul maselor tumorale inoperabile, neresponsive la tratamentul chimioterapic. Astfel, radioterapia capata caracter de terapie salvatoare in cazul pacientelor afectate de boala persistenta, in urma desfasurarii tratamentelor primare, a terapiei chimioterapice si a interventiilor second - look. Aceasta poate sa se foloseasca ca si tratament paleativ in cazul pacientelor cu formatiuni tumorale pelvine sau in cazul celor care au dezvoltat metastaze hepatice, cerebrale sau osoase. Radioizotopii folositi in cadrul acestei terapii sunt Au 196 si P 32. Dozele si schema de fractionare a dozelor de radioizotopi reprezinta, de fapt, un compromis intre dozarea tumoricida necesara pentru a distruge masele tumorale si pericolul de agresivitate semnificativ in ceea ce priveste tesuturile care functioneaza normal. Acestea fiind spuse, radioterapia reprezinta o metoda terapeutica cu posibilitati reale in cazul tratamentului cancerului ovarian, insa locul sau in setul de masuri destinate terapiei cancerului, succede terapia chirurgicala si citostatica.

  • Hormonoterapia

Implementarea terapiei hormonale in conduita terapeutica a cancerului de ovare nu a fost bazata pe prezenta receptorilor estrogenului si ai progesteronului. Preparatele hormonale frecvent folosite in acest caz sunt Tamoxifenul, Megace - ul si Medroxiprogesteronul. Hormonoterapia este luata in considerare in cazul pacientelor tinere aflate in stadiul I a si a celor afectate de tumori cu caracter border - line.

  • Imunoterapia

Imunoterapia consta in administrarea interferonului gamma, TNF, LAK, IL - 2, a vaccinului pentru Corynebacterium parvum, Melphalanului, Levamisolului, BCG - ului sau a Polidinului. Imunoterapia cu caracter nespecific a fost asociata tratamentului chimioterapic si si-a demonstrat activitatea si eficacitatea in ceea ce priveste tratarea cancerului de ovare, avandu-se in vedere faptul ca eficacitatea sa in cazul administrarii sale singulare este ambigua.

Cum poate fi prevenit cancerul ovarian?

Pana la momentul actual nu este recunoscuta o metoda complet eficienta in ceea ce priveste prevenirea cancerului de ovare. Specialistii sustin ca recomandarile legate de stilul de viata, o alimentatie rationala si masurile de reducere a stresului isi mentin valabilitatea si in aceasta situatie, din cauza ca aceste elemente constituie factori de risc cu caracter nespecific in declansarea bolilor canceroare. Contributia acestora in manifestarea unei game variate de afectiuni tumorale a fost demonstrata si acceptata in urma efectuarii unor studii populationale multiple. In urma cercetarilor efectuate, specialistii au ajuns si la concluzia ca exista unele metode prin care se poate reduce riscul de aparitie a cancerului de ovare la femei. Astfel de metode constau in urmatoarele:

  • Folosirea contraceptivelor orale

Multiple studii de specialitate au demonstrat ca persoanele care folosesc pastile anticonceptionale sunt expuse unui risc mai scazut de a dezvolta cancere de ovare, in special in conditiile in care administrarea acestora se efectueaza pentru mai multi ani consecutiv. Totusi, nu trebuie sa se scape din vedere si riscurile expunerii la tratamente prelungite de acest fel si nici nu trebuie tratate superficial recomandarile sau contraindicatiile folosirii acestora de catre persoane cu diferite afectiuni, in special cele de ordin endocrin.

  • Alaptarea naturala si sarcina

Nasterea unui copil sau a mai multor copii, in special in cazul in care are loc mai devreme de varsta de 25 de ani si alaptarea la san constituie factori de protectie in ceea ce priveste cancerul de ovare, reprezentand astfel un factor de scadere a riscului de a dezvolta afectiuni de aceasta natura.

  • Ligatura tubara

Ligatura tubara reprezinta o interventie de tip chirurgical in cadrul careia se realizeaza ligaturarea trompelor uterine cu scopul prevenirii unei potentiale sarcini. In acest sens s-a demonstrat ca efectuarea acestei proceduri poate, sa scada riscul de instalare a cancerului de ovare. Ligatura tubara este recomandata in special in cazul persoanelor aflate la risc de a dezvolta cancere ovariene, insa aceasta hotarare se ia in urma unei discutii cu un medic specialist in cadrul careia se va stabili de comun acord daca beneficiile pacientei in aceasta situatie sunt mai importante decat dezavantajele sale. Trebuie avut insa, in vedere, ca ligatura tubara nu poate sa excluda in totalitate riscul de a dezvolta afectiuni tumorale la acest nivel.

  • Histerectomia

Histerectomia reprezinta procedeul chirurgical prin care se realizeaza indepartarea componentelor aparatului reproducator feminin. Se considera ca acest tip de interventie reduce in mare masura probabilitatea dezvoltarii de afectiuni tumorale la nivelul aparatului reproducator, insa apelarea la o astfel de manopera medicala drastica si cu caracter permanent poate fi recomandata si de alti factori individuali sau afectiuni aflate in desfasurare. In conditiile in care o astfel de interventie este absolut necesara din cauza unor alte motive valide de ordin medical, cazul in care pacienta in cauza are antecedente familiale de cancer de ovare sau de cancer mamar sau pacienta a depasit varsta de 40 de ani, intra in discutie efectuarea interventiei de indepartare bilaterala a ovarelor si a corpului uterin.

  • Ovariectomia profilactica

Ovariectomia consta in indepartarea pe cale chirurgicala unilaterala sau bilaterala a ovarelor. Indicatiile in ceea ce priveste o astfel de interventie sunt bine stabilite, fiind recomandata doar pacientelor aflate la un grad important de risc pentru dezvoltarea cancerului ovarian. Ovariectomia exclude riscul de aparitie a cancerului ovarian, insa nu poate influenta riscul de dezvoltare a altor tipuri de afectiuni tumorale mai putin comune precum carcinoamele peritoneale primare care determina o simptomatologie similara, un mod de raspandire si o conduita terapeutica asemanatoare celor specifice cancerului ovarian.

Cancerul de san sau cancerul mamar

Generalitati: 

Ce este cancerul de san?

Cancerul de san este o afectiune in care celulele maligne (canceroase) se dezvolta la nivelul tesutului sanului. Glanda mamara (sanul) este alcatuita din lobi si ducte. Fiecare glanda mamara este alcatuita din 15-20 de segmente numite lobi, care la randul lor sunt formati din segmente mai mici, numite lobuli. Lobulii sunt alcatuiti din aglomerari de celule (bulbi) care produc laptele. Lobii, lobulii si bulbii comunica intre ei prin tuburi subtiri numite ducte. In structura sanului sunt prezenti atat ganglioni limfatici cat si vase limfatice. In structura fiecarei glande mamare se gasesc atat vase de sange cat si si vase limfatice. Prin intermediul vaselor limfatice este transportat un lichid incolor numit limfa. Vasele limfatice transporta limfa catre statiile limfatice numite ganglioni limfatici. Ganglionii limfatici sunt niste structuri mici asemanatoare boabelor de fasole, care sunt raspanditi in intreg organismul. Rolul acestora este de a filtra anumite substante din limfa si de ajuta organismul sa lupte impotriva infectiilor si anumitor afectiuni. Grupurile de ganglioni limfatici se gasesc langa san, in axila (sub brat), deasupra claviculei si in cutia toracica (piept). Cel mai frecvent tip de cancer mamar este carcinomul ductal, care se dezvolta de la nivelul ductelor. Cancerul de san care se dezvolta de la nivelul lobilor sau lobulilor se numeste carcinom lobular si este cel mai frecvent tip de cancer mamar care afecteaza ambii sani. Carcinomul mamar inflamator este unul dintre cele mai rare tipuri de cancer, in care sanul prezinta semne inflamatorii (roseata, caldura locala si tumefactie).
Varsta si prezenta cancerului de san in familie (la rude) influenteaza riscul de aparitie a cancerului de san.

Care sunt factorii de risc?

Factorii de risc sunt toti acei factori care cresc riscul unei persoane de a dezvolta cancer.Dintre factorii de risc pentru cancerul de san fac parte:

  • varsta inaintata
  • menarha precoce (prima menstruatie)
  • femeile care nu au copii sau cele care au primul copil la o varsta inaintata
  • prezenta cancerului de san sau a tumorilor benigne (necanceroase) in familie
  • prezenta cancerului de san la mama sau sora
  • radioterapia realizata la nivelul toracelui/sanului
  • descoperirea in urma efectuarii mamografiei a unui tesut mai dens la nivelul sanului
  • utilizarea preparatelor hormonale (ca de exemplu estrogenii si progesteronul)
  • consumul bauturilor alcoolice
  • rasa caucaziana.

Cancerul de san este uneori determinat de mutatiile (defectele) genetice mostenite. Genele sunt purtatoarele informatiei mostenite de la ambii parinti. Cancerul de san transmis ereditar reprezinta aproximativ 5 pana la 10% dintre toate tipurile de cancer. Anumite tipuri de gene modificate raspunzatoare de cancerul de san sunt mult mai frecvente la unele grupuri etnice.
Femeile care au prezente gene modificate ce determina aparitia cancerului de san si care au avut in trecut cancer la unul dintre sani, au un risc crescut de a dezvolta cancer si la celalalt san. De asemenea, la aceste femei exista un risc crescut de aparitie a cancerul ovarian precum si un risc crescut de a dezvolta alte tipuri de cancer cu alta localizare. De asemenea, barbatii care au prezente gene modificate raspunzatoare de cancerul de san, au un risc crescut de a dezvolta aceasta afectiune.
Pentru depistarea genelor "defecte" exista posibilitatea efectuarii unor teste genetice. Aceste teste genetice se recomanda uneori si altor membrii ai familiei care prezinta un risc crescut de a dezvolta cancer.

Care sunt simptomele?

In majoritatea cazurilor, prima manifestare a cancerului de san este un nodul descoperit de femeie sau de medic. Acest nodul este cel mai frecvent situat in portiunea superioara a sanului, in apropierea axilei. Celelalte simptome sunt secretia mamelonara si deformarea areolei sau a mamelonului (retractie). Uneori, cancerul de san nu prezinta nici un semn. Nu orice nodul de san este obligatoriu canceros. Poate fi vorba de un chist, de o congestie dureroasa legata de perioada premenstruala, sau de un adenofibrom, o tumora benigna frecventa.

Semne si simptome care pot sugera un cancer de san

1. Masa tumorala (umflatura) in axila, san sau in apropierea acestuia. Daca este ne dureroasa, dura, cu margini neregulate, aderenta la tesuturile din jur, exista o mare probabilitate sa fie canceroasa.
2. Impastarea unei zone a sanului. La palpare se percepe mai densa decat tesuturile din jur.
3. Schimbarea formei sau a dimensiunii sanului.
4. Cutarea, aparitia de depresiuni sau inrosirea pielii sanului.
5. Dureri la nivelul mamelonului sau formarea unei depresiuni.
6. Orice secretie, diferita de lapte.
Daca apare oricare din aceste semne, consultati imediat un specialist! Nu orice schimbare pe care o simtiti in sanii dumneavoastra inseamna cancer, 80% din umflaturi sunt benigne, dar cel mai bine pentru dumneavoastra este ca un doctor sa va indice investigatiile de care aveti nevoie.

Cancerul de san sau cancerul mamar
Categorii: 
Obstetrica - ginecologie
Oncologie
Simptome: 
Mastodinia
Noduli mamari
Scurgeri mamelonare
Antineoplazice si imunomodulatoare
CITOSTATICE
Diagnostic: 

Investigatiile prin care se examineaza sanii au ca scop depistarea (gasirea) si diagnosticarea cancerului mamar. Medicul ar trebui sa observe orice modificare in urma examinarii sanului.
Urmatoarele teste si proceduri pot fi folosite in acest scop:

  • mamografia: explorarea radiologica a sanului
  • biopsia: este o metoda prin care se preleveaza celule sau fragmente de tesut de la nivelul tumorii pentru a fi examinate la microscop de catre anatomopatolog, cu scopul de a depista modificarile datorate cancerului; in cazul depistarii unei formatiuni neobisnuite la nivelul sanului este necesara efectuarea unei incizii pentru a preleva o portiune din acea formatiune. Exista patru tipuri de biopsie:
  • biopsie excizionala: prin aceasta metoda se indeparteaza in intregime formatiunea sau tesutul neobisnuit
  • biopsie incizionala: prin aceasta metoda se indeparteaza doar o parte din formatiunea sau tesutul neobisnuit
  • biopsia intralezionala: prin aceasta metoda se indeparteaza o parte din formatiunea sau tesutul neobisnuit utilizand un ac de biopsie
  • biopsia cu ajutorul unui ac sau biopsia prin aspiratie: prin aceasta metoda se indeparteaza fie o parte din formatiunea sau tesutul neobisnuit, fie lichid cu ajutorul unui ac de biopsie subtire
  • testul receptorilor de estrogen si progesteron: prin aceasta metoda se masoara cantitatea receptorilor de estrogen si progesteron de la nivelul tesutului tumoral; in momentul depistarii cancerului de san, se examineaza in laborator tesutul de la nivelul tumorii pentru a depista modul in care estrogenii si progesteronul influenteaza cresterea celulelor maligne. In urma efectuarii acestei investigatii, rezultatele obtinute pot indica eficienta terapiei hormonale in stoparea proliferarii canceroase.

Care sunt stadiile?

Dupa diagnosticarea cancerului de san se fac investigatii pentru a depista daca celulele canceroase s-au raspandit in interiorul glandei mamare sau in alte parti ale organismului. Procesul prin care se depisteaza daca tumora s-a raspandit in interiorul glandei mamare sau in alte parti ale organismului se numeste stadializare. Informatia obtinuta in urma realizarii procesului de stadializare determina stadiul de boala. Cunoasterea stadiului bolii este foarte importanta pentru a institui terapia corespunzatoare.
Pentru cancerul de san sunt folosite urmatoarele stadii:

  • stadiul 0 (carcinomul in situ). Sunt doua tipuri de carcinom in situ:
  • carcinomul ductal in situ este o tumora neinvaziva, un stadiu precanceros in care are loc proliferarea celulelor modificate ale stratului superficial ce captuseste ductele glandei mamare. Aceste celule modificate sunt limitate la nivelul ductelor, neraspandindu-se la alte tesuturi din san. Cu toate ca in prezent nu se cunosc factorii care predispun la transformarea carcinomului ductal in situ intr-o tumora invaziva, in unele cazuri, carcinomul ductal in situ poate deveni tumora invaziva si se poate raspandi la nivelul altor tesuturi
  • carcinomul lobular in situ este stadiul tumorii in care celulele modificate au ca punct de plecare lobulii de la nivelul glandei mamare. In cazuri rare, carcinomul lobular in situ poate deveni o tumora invaziva, cu toate ca prezenta carcinomului lobular in situ la nivelul unei glande mamare determina cresterea riscului de a dezvolta cancer de san si la nivelul celeilalte glande mamare.

Dimensiunea tumorilor glandei mamare poate fi de marimea unui bob de mazare, a unei arahide, nuci sau lamai.

Stadiul I.

  • In acest stadiu, tumora este de 2 centimetri sau mai mica si nu se raspandeste in afara sanului

Stadiul IIA

  • In acest stadiu:
  • tumora nu este depistata la nivelul glandei mamare, dar este detectata la nivelul ganglionilor limfatici axilari (ganglionii limfatici de sub brat) sau
  • tumora este de 2 centimetri sau mai mica si s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici axilari sau
  • tumora este mai mare de 2 centimetri dar nu depaseste 5 centimetri si nu s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici axilari

Stadiul IIB.

  • In stadiul IIB, tumora glandei mamare poate fi:
  1. mai mare de 2 centimetri dar nu depaseste 5 centimetri si s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici axilari sau
  2. mai mare de 5 centimetri dar nu s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici axilari stadiul IIIA

In stadiul IIIA:

  • tumora nu este depistata la nivelul sanilor, dar tumora este detectata la nivelul ganglionilor limfatici axilari care sunt ca o masa conglomerata, atasati unul de celalalt sau sunt atasati de alte structuri sau
  • tumora este de 5 centimetri sau mai mica si s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici care sunt ca o masa conglomerata, atasati unul de celalalt sau sunt atasati de alte structuri sau
  • tumora este mai mare de 5 centimetri si s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici care pot forma o masa conglomerata, atasati unul de celalalt sau sunt atasati de alte structuri

Stadiul IIIB

  • In stadiul IIIB, tumora poate avea orice dimensiune si:
  • s-a raspandit la nivelul tesuturilor din apropierea sanilor (la nivelul pielii sau a peretelui toracic, inclusiv la nivelul coastelor si tesutului muscular al toracelui) si
  • se poate raspandi la nivelul ganglionilor limfatici din interiorul sanului sau de sub brat.

Stadiul IIIC

  • In stadiul IIIC, tumora:
  • s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici subclaviculari si la nivelul ganglionilor limfatici din apropierea gatului
  • se poate raspandi la nivelul ganglionilor limfatici din interiorul glandei mamare sau de sub brat (axilari) si la nivelul tesuturilor din apropierea sanului. Cancerul de san in stadiul IIIC este clasificat in stadiul IIIC ce se poate opera si in stadiul IIIC care nu se poate opera.

In stadiul IIIC operabil, tumora:

  • este depistata la nivelul a 10 ganglioni limfatici sau mai multi de sub brat sau
  • este depistata in ganglionii limfatici subclaviculari si in apropierea gatului de aceeasi parte a organismului cu tumora de san sau
  • este depistata la nivelul ganglionilor limfatici din interiorul sanului afectat si la nivelul ganglionilor axilari sateliti.

In stadiul IIIC inoperabil, tumora s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici supraclaviculari si din apropierea gatului de aceeasi parte a organismului ca si sanul afectat de cancer.

Stadiul IV

In stadiul IV, tumora s-a raspandit la nivelul altor organe din corp, cel mai adesea la nivelul oaselor, plamanului, ficatului sau creierului.

Tratament: 

In prezent exista diferite tipuri de tratament pentru pacientii cu cancer mamar. La ora actuala se pot folosi diferite tipuri de tratament pentru pacientii cu cancer de san. Pentru tratarea pacientilor cu cancer de san se folosesc doua abordari:

  • tratamentul standard (tratamentul care se foloseste in mod curent) si noile tratamente care se afla in faza de testare in studiile clinice. Inainte de a incepe tratamentul, pacientii au posibilitatea sa opteze intre tratamentul standard si noile tratamente prin includerea pacientilor in studiile clinice.
  • tratamentul care este in faza de testare in studiile clinice are ca scop imbunatatirea optiunilor terapeutice curente sau obtinerea informatiilor despre noile terapii pentru pacientii cu cancer. In cazul in care concluziile unui studiu clinic indica faptul ca tratamentul care a fost testat este mai eficient decat tratamentul standard, noul tratament poate inlocui tratamentul standard.

Studiile clinice sunt in desfasurare in diverse zone din tara. Informatii suplimentare despre studiile clinice pot fi obtinute de la medicii specialisti oncologi. Alegerea celui mai potrivit tip de tratament pentru pacient este o decizie care implica in mod normal atat pacientul si familia acestuia cat si echipa medicala.

Tratamentul chirurgical

Majoritatea pacientilor cu cancer de san au nevoie de interventie chirurgicala pentru indepartarea tesutului malign de la nivelul sanului. De asemenea, in timpul interventiei chirurgicale se pot extirpa si o parte sau toti ganglionii axilari de partea sanului afectat pentru a fi investigati la microscop in vederea depistarii celulelor maligne de la acest nivel.
Tratamentul chirurgical conservator al sanului reprezinta o interventie chirurgicala prin care este indepartat tesutul malign de la nivelul sanului insa fara a indeparta sanul in totalitate, incluzand urmatoarele tehnici:

  • lumpectomie: reprezinta interventia chirurgicala prin care se indeparteaza tumora (o portiune de tesut) impreuna cu o zona mica de tesut normal din jurul ei
  • mastectomia partiala: reprezinta interventia chirurgicala prin care se indeparteaza o portiune din san impreuna cu o zona mica de tesut normal din jurul ei. Aceasta procedura se mai numeste si mastectomie segmentara.

Se delimiteaza prin linii punctate la nivelul sanului aria tumorii care urmeaza a fi indepartata si unele grupe de ganglioni limfatici care vor fi indepartati. De asemenea, la pacientii tratati prin terapie chirurgicala conservatoare se indeparteaza si unii ganglioni axilari pentru biopsie. Aceasta metoda este numita disectia nodulului limfatic. Aceasta procedura se poate realiza in timpul interventiei chirurgicale conservatoare sau dupa aceasta. Disectia nodulului limfatic se realizeaza prin intermediul unei incizii separate.
Alte tipuri de tratament chirurgical includ urmatoarele:

  • mastectomia totala: reprezinta metoda chirurgicala prin care se indeparteaza intreaga glanda mamara care contine tumora canceroasa. Aceasta metoda se mai numeste si mastectomie simpla. Unii dintre ganglionii limfatici axilari sunt indepartati pentru biopsie in timpul interventiei chirurgicale sau dupa. Indepartarea ganglionilor axilari se realizeaza prin intermediul unei incizii separate
  • mastectomia totala: se delimiteaza prin linii punctate aria intregului san care va fi indepartat. De asemenea, unii ganglioni limfatici pot fi indepartati
  • mastectomia radicala modificata: este o interventie chirurgicala prin care se indeparteaza intreaga glanda mamara care contine tumora canceroasa, o mare parte dintre ganglionii limfatici axilari, tesutul ce captuseste muschii toracelui si uneori se extirpa si o parte din peretele muscular al toracelui
  • mastectomia radicala modificata.: se delimiteaza prin linii punctate aria intregului san si ganglionii limfatici care vor fi indepartati. De asemenea, o parte din peretele muscular al toracelui poate fi indepartat
  • mastectomia radicala: este o metoda chirurgicala prin care se indeparteaza intreaga glanda mamara care contine tumora canceroasa, peretele muscular al toracelui de sub san si toti ganglionii limfatici axilari. Uneori, aceasta procedura este numita mastectomia radicala Halsted.

Cu toate ca, in urma interventiei chirurgicale este indepartata intreaga tumora pe care medicul o observa in timpul interventiei, pacientul va avea nevoie de radioterapie, chimioterapie sau terapie hormonala dupa interventia chirurgicala cu scopul de a distruge celulele canceroase care au ramas. Terapia administrata dupa interventia chirurgicala cu scopul de a creste sansa vindecarii este numita terapie adjuvanta.
In cazul pacientelor cu mastectomie se ia in discutie reconstructia sanului (interventia chirugicala de reconstituire a formei sanului dupa mastectomie). Reconstituirea sanului poate fi facuta in acelasi timp cu mastectomia sau ulterior. Aceasta poate fi facuta prin implant de tesut propriu sau folosind implante pline cu solutii saline sau cu gel de silicon. Unele organizatii medicale recomanda folosirea implantelor cu gel de silicon doar in studiile clinice.

Radioterapia

Radioterapia este o optiune terapeutica pentru cancer prin care se utilizeaza radiatii X de intensitate crescuta sau alte tipuri de radiatii pentru distrugerea celulelor canceroase. Exista doua tipuri de radioterapie. Radioterapia externa utilizeaza un aparat din afara organismului pentru a genera raze X care sa fie directionate catre zona unde este localizata tumora. Radioterapia interna utilizeaza substante radioactive incapsulate in ace, capsule, sarme sau catetere care sunt plasate in interiorul sau in apropierea cancerului. Tipul de radioterapie folosita depinde de stadiul si tipul cancerului ce trebuie tratat.

Chimioterapia

Chimioterapia utilizeaza medicamente care opresc cresterea celulelor canceroase, atat prin distrugerea acestora cat si prin oprirea divizarii (inmultirii). Chimioterapia sistemica se administreaza pe cale orala sau prin injectare in vena sau in muschi, medicamentele ajung astfel in circulatia sangvina si distrug celulele canceroase din intreg organismul. Cand chimioterapia este plasata direct in maduva spinarii, intr-un organ, in interiorul abdomenului, medicamentele actioneaza in special pe celulele canceroase din acea zona (chimioterapie regionala). Modul de administrare si tipul chimioterapiei folosite, depinde de stadiul si tipul tumorii care trebuie tratata.

Terapia hormonala

Terapia hormonala este un tratament anticanceros care indeparteaza hormonii sau blocheaza actiunea acestora, oprind astfel cresterea celulelor canceroase. Hormonii sunt substantele produse in organism de catre glandele endocrine si eliberati direct in circulatia sangvina. Prezenta unor hormoni poate determina cresterea anumitor tipuri de tumori. In cazul in care investigatiile arata prezenta celulelor canceroase in locurile unde anumiti hormoni se ataseaza de celule pentru producerea efectului (la nivelul receptorului hormonal), medicamentele, tratamentul chirurgical sau radioterapia sunt utilizate pentru a reduce productia de hormoni sau pentru a bloca actiunea lor locala.
Terapia hormonala cu tamoxifen se recomanda adesea pacientilor cu cancer de san in stadiile incipiente si celor cu metastaze (cancerul s-a raspandit si in alte parti ale organismului). Terapia hormonala cu tamoxifen sau cu estrogeni actioneaza pe toate celulele organismului si poate creste riscul de a dezvolta cancer endometrial. La pacientele care primesc terapie cu tamoxifen se recomanda examinarea anuala a pelvisului pentru a depista precoce semnele de cancer. Orice metroragie (sangerare in afara ciclului menstrual) trebuie adusa la cunostinta medicului curant cat mai curand posibil.
In prezent, se afla in desfasurare testarea unor noi tipuri de tratament in cadrul studiilor clinice. Dintre acestea fac parte urmatoarele:

  • biopsia ganglionului santinela urmata de interventie chirurgicala. Biopsia ganglionului limfatic santinela reprezinta indepartarea ganglionului limfatic santinela (primul ganglion limfatic la care ajung celulele maligne cand metastazeaza de la nivelul tumorii) in timpul interventiei chirurgicale. In apropierea tumorii se injecteaza o substanta radioactiva si/sau un colorant albastru. Substanta radioactiva sau colorantul intra in vasele limfatice si astfel ajunge la ganglionii limfatici. Primul ganglion limfatic care capteaza substanta radioactiva sau colorantul este indepartat pentru biopsie. Tesutul de la nivelul ganglionului limfatic este examinat la microscop de catre anatomopatolog pentru a depista celulele maligne. In cazul in care nu se observa celule maligne, nu este nevoie sa se indeparteze si alti ganglioni limfatici. Dupa biopsia ganglionului limfatic santinela, chirurgul indeparteaza si tumora propriu-zisa (tratament chirurgical conservator sau mastectomie)
  • chimioterapia in doze mari asociata transplantului de celule stem. Chimioterapia in doze mari asociata transplantului de celule stem este o metoda prin care se administreaza doze mari de chimioterapice si se inlocuiesc celulele formatoare de elemente sangvine care au fost distruse de tratamentul antineoplazic. Celulele stem (celulele sangvine imature) se recolteaza din sange sau din maduva osoasa a pacientului (inainte de inceperea tratamentului antineoplazic) sau de la un donator si sunt conservate prin inghetare. Dupa terminarea curelor de chimioterapie, aceste celule stem sunt dezghetate si se administreaza pacientului prin intermediul unei perfuzii. Acestea se dezvolta si refac celulele sangvine ale organismului.

Studiile clinice realizate au dovedit ca administrarea unor doze crescute de chimioterapice urmate de transplantul de celule stem nu este mai eficienta decat chimioterapia standard in tratarea cancerului de san. Medicii specialisti au decis ca in prezent administrarea unor doze crescute de chimioterapice ar trebui folosita doar in cadrul studiilor clinice. Inainte de a participa la aceste studii clinice, pacientele ar trebui sa ceara sfatul medicului specialist oncolog cu privire la efectele secundare, inclusiv luarea in calcul a decesului care poate aparea dupa doze mari de chimioterapice.

Terapia adjuvanta cu anticorpi monoclonali

Terapia cu anticorpi monoclonali este un tratament antineoplazic care utilizeaza anticorpi sintetizati in laborator dintr-un singur tip de celula a sistemului imunitar. Acesti anticorpi pot identifica unele substante de la nivelul celulelor maligne sau substante normale care ajuta celulele maligne sa se dezvolte. Anticorpii se ataseaza de aceste substante si omoara celulele maligne, impiedica dezvoltarea lor sau metastazarea. Anticorpii monoclonali sunt administrati pacientului prin perfuzie. Anticorpii monoclonali pot fi utilizati singuri sau pentru a transporta medicamente, toxine sau substante radioactive direct la nivelul celulelor maligne. Acesti anticorpi se mai utilizeaza de asemenea si in combinatie cu chimioterapia ca tratament adjuvant.
Trastuzumabum (Herceptin) este un anticorp monoclonal care inhiba proliferarea celulelor tumorale ce exprima in exces proteina HER2 prin blocarea dezvoltarii celulelor tumorale indusa de proteina HER2. Aproximativ 25% din pacientele cu cancer de san pot fi tratate cu trastuzumabum asociat cu chimioterapia.

Carcinomul ductal in situ
Tratamentul carcinomului ductal in situ poate include urmatoarele:

  • terapia chirurgicala conservatoare cu sau fara asocierea radioterapiei sau terapiei hormonale
  • mastectomia totala cu sau fara asocierea terapiei hormonale
  • includerea in studiile clinice care utilizeaza terapia chirurgicala conservatoare asociata terapiei hormonale cu sau fara radioterapie.


Carcinomul lobular in situ
Tratamentul carcinomului lobular in situ poate include urmatoarele:

  • biopsia necesara pentru diagnosticarea carcinomului lobular in situ urmata de examinari clinice si mamografii periodice cu scopul de a depista orice modificari inca din faza incipienta
  • administrarea tamoxifenului pentru scaderea riscului de a dezvolta cancer la nivelul sanului
  • mastectomie bilaterala profilactica. Aceasta metoda terapeutica se utilizeaza uneori in cazul femeilor care au risc foarte mare de a dezvolta cancer de san. Majoritatea chirurgilor considera insa ca acest tip de tratament este mult prea agresiv pentru pacientele respective
  • includerea in studiile clinice care investigheaza eficienta unor medicamente in prevenirea aparitiei cancerului de san.

Optiunile terapeutice in functie de stadiul bolii

Acest capitol se refera la metode terapeutice specifice aflate inca in stadiul de testare in studiile clinice, dar s-ar putea ca unele terapii foarte noi sa nu fie mentionate. Pentru mai multe informatii cu privire la studiile clinice aflate in desfasurare se recomanda consultarea medicului.

Stadiul I, Stadiul II, Stadiul IIIA si Stadiul IIIC Operabil
Tratamentul in Stadiul I, Stadiul II, Stadiul IIIA si Stadiul IIIC operabil include urmatoarele:

  • terapia chirurgicala conservatoare utilizata pentru indepartarea tumorii primare si a unei portiuni de tesut normal din jurul tumorii, urmata de indepartarea ganglionilor limfatici si radioterapie
  • mastectomia radicala modificata cu sau fara reconstructia chirurgicala a sanului
  • includerea in studiile clinice care investigheaza biopsia ganglionului limfatic santinela urmata de interventia chirurgicala.

Terapia adjuvanta (tratamentul administrat dupa interventia chirurgicala cu scopul de a creste sansele de vindecare) include urmatoarele:

  • radioterapia ganglionilor limfatici din apropierea sanului si peretelui toracic dupa mastectomia radicala modificata
  • chimioterapia sistemica cu sau fara terapie hormonala
  • terapie hormonala
  • includerea in studiile clinice ce utilizeaza trastuzumabum (Herceptin) asociat cu chimioterapie sistemica.

Stadiul IIIB, Stadiul IIIC inoperabil
Tratamentul in Stadiul IIIB si Stadiul IIIC inoperabil poate include urmatoarele:

  • chimioterapie sistemica
  • chimioterapie sistemica urmata de interventie chirurgicala (terapia chirurgicala conservatoare sau mastectomie totala), urmata de indepartarea ganglionilor limfatici si radioterapie
  • terapia sistemica adjuvanta (chimioterapia, terapia hormonala sau ambele)
  • includerea in studiile clinice care investigheaza noile medicamente antineoplazice, combinatii noi de medicamente si noi metode de administrare a tratamentului.


Stadiul IV si cancerul de san cu metastaze
Tratamentul in stadiul IV si in cancerul de san cu metastaze poate include urmatoarele:

  • terapie hormonala si/sau chimioterapie cu sau fara trastuzumabum (Herceptin)
  • radioterapie si/sau interventie chirurgicala pentru ameliorarea durerii si altor simptome
  • includerea in studiile clinice care investigheaza noile chimioterapice si/sau terapii hormonale. De asemenea, in studiile clinice se investigheaza combinatii noi intre trastuzumabum (Herceptin) si alte medicamente antineoplazice
  • in studiile clinice se investigheaza noile terapii cu doze mari de chimioterapice asociate transplantului de celule stem.

Optiuni terapeutice in cancerul de san inflamator
Tratamentul cancerului de san inflamator include urmatoarele:

  • chimioterapie sistemica
  • chimioterapie sistemica urmata de interventie chirurgicala (terapia chirurgicala conservatoare sau mastectomie totala), urmata de indepartarea ganglionilor limfatici si radioterapie
  • terapia sistemica adjuvanta (chimioterapia, terapia hormonala sau ambele)
  • includerea in studiile clinice care investigheaza noile medicamente antineoplazice, combinatii noi de medicamente si noi metode de administrare a tratamentului.


Optiuni terapeutice pentru cancerul de san recurent
Tratamentul cancerului de san recurent (cancerul care reapare dupa tratament) la nivelul sanului sau peretelui toracic poate include urmatoarele:

  • tratamentul chirurgical (mastectomie radicala sau mastectomie radicala modificata), radioterapie sau asocierea acestora
  • chimioterapia sistemica sau terapia hormonala
  • includerea in studiile clinice care utilizeaza trastuzumabum (Herceptin) asociat chimioterapiei sistemice.

Boala tromboembolica puerperala a lehuzelor

Generalitati: 

Infectia puerperala este o entitate clinica infectioasa ce apare in lehuzie, cu poarta de intrare la nivelul aparatului genital, cu evolutie imprevizibila si risc vital.

Tromboembolismul este o boala multicauzala in care un rol important il au atat factorii genetici si cei dobanditi cat si interactiunile dintre ei. Face parte din formele grave ale infectiei puerperale cu evolutie lunga, adeseori neasteptata. Localizarea la nivelul membrelor inferioare este un prognostic mai bun.

Tromboemboflebita pelvina se poate complica cu embolie pulmonara, vindecarea completa fiind o raritate.

 In timpul sarcinii, boala tromboembolica este favorizata de:

Relaxarea musculaturii netede din peretii vasculari, sub actiunea progesteronului.

Staza venoasa la nivelul membrelor inferioare si pelvisului determinata de compresiunea venei cave inferioare de uterul gravid si scaderea capacitatii de activitate fizica in timpul sarcinii, in special in ultimul trimestru.

Leziuni ale intimei vasculare prin destinderea importanta a vaselor, compresiune indelungata a gambelor pe masa ginecologica, interventii obstreticale sau chirurgicale.

Cresterea nivelului factorilor plasmatici ai coagularii.

Factorii favorizanti:

  • Varicele preexistente
  • Ortostatismul prelungit
  • Antecedente tromboembolice
  • Disgravidia tardiva
  • Moartea intrauterina a fatului
  • Manevre obstreticale
  • Operatia cezariana
  • Membrane rupte de peste 24 ore

Mecanismul fiziopatologic de aparitie a tromboflebitei este ilustrat de triada lui Virchow: staza venoasa, hipercoagulabilitate si leziuni ale endoteliului vascular, care duc la formarea de micro si apoi macrotrombi in lumenul venos. Trombocitele adera imediat la nivelul endoteliului lezat, apoi are loc agregarea plachetara sub actiunea tromboxanului A2.

Forme clinice:

Tromboflebita superficiala debuteaza la 5-7 zile dupa nastere, prin durere localizata, urmata de congestie si edem de-a lungul traiectului unei vene superficiale a membrului inferior. Starea generala este usor influentata, prezentand temperaturi sub 38 de grade C.

Durerea in molet poate fi spontana sau provocata in timpul mersului, dorsiflexia piciorului, palparea venei trombozate. Venele superficiale sunt dilatate, iar dilatatia lor se accenueaza in ortostatism.

Temperatura locala este crescuta comparativ cu membrul inferior contralateral. Frecvent se asociaza cu endometria, infectia plagii de epiziotomie sau cezariana.

Tromboflebita profunda este mult mai severa si se localizeaza de obicei la venele poplitee, femurale si iliaca externa. Intregul membru inferior este edamatiat, dureros, cu impotenta functionala. Cordonul venos este evident numai daca se asociaza cu tromboflebita superficiala.

Starea generala este foarte influentata, cu temperatura peste 38 grade C, frisoane, tahicardie importanta.

Tromboflebita pelvina: venele uterine si ovariene trombozate se pot palpa sub forma unor cordoane dure sensibile care merg de la uter la peretele excavatiei, alaturi de uterul sensibil si subinvoluat.

Tromboflebita cerebrala se manifesta prin semne neurologice si psihice care trebuie diferentiate de psihoza puerperala

Embolia pulmonara are diferite manifestari in functie de marimea embolului. Obstructia brusca a unei artere pulmonare sau a unui ram principal produce soc hemodinamic urmat de deces imediat.

Embolii mai mici vor determina:

  • Dispnee
  • Durere cu caracter pleural
  • Stari febrile
  • Mici hemoptizii
  • Starea generala alterata

In aproximativ 50% din cazuri este primara, fara a avea semne de tromboflebita.

Complicatii imediate:

  • Embolia pulmonara
  • Gangrena membrului inferior
  • Tromboflebita membrului inferior
  • Septicemia si socul septic

Complicatiile tardive sunt reprezentate de sindromul postflebitic datorat distrugerii valvelor endovenoase.

Boala tromboembolica puerperala a lehuzelor
Categorii: 
Obstetrica - ginecologie
Simptome: 
Balonare
Disurie
Durere la nivelul hipogastrului
Durere la nivelul piciorului
Febra
Retentie urinara
Teama (Anxietate)
Umflarea picioarelor
Urinare frecventa (polakiurie)
Tractul digestiv si metabolism
ANTISPASTICE, ANTICOLINERGICE SI STIMULANTE PERISTALTICE
Sange si organe hematopoietice
ANTICOAGULANTE
ANTIHEMORAGICE
SUBSTITUENTI DE PLASMA SI SOLUTII PERFUZABILE
Sistemul muscular-scheletic
PREPARATE ANTIINFLAMATOARE SI ANTIREUMATICE
Diagnostic: 

Explorari paraclinice

Hematologice:

  • Leucocitoza cu neutrofile
  • VSH crescut
  • Hipercoagulabilitate
  • Proteina C reactiva crescuta
  • Fibrinogen scazut

Venoase:

  • Echografia Doppler
  • Termografia
  • Flebografia
  • Pletismografia

Radiografie pulmonara

Screeningul de laborator la gravide cu risc:

  • Anticorpi anticardiolipin si lupus anticoagulant
  • Proteinele C si S
  • Antitrombina III
  • Trombocite
  • Proteina C reactiva
  • Factorul V
Tratament: 

Tratamentul curativ: Heparina, Calciparina, heparine cu greutate moleculara mica, derivati dicumarinici, trombolitice, Dextran 40, vasodilatatoare, antiinflamatorii nesteroidiene, corticoizi, antibiotice cu spectru larg in tripla asociere, local: unguente si comprese reci, prevenirea stazei, tratament chirurgical- ligaturi venoase, tromectomii.

Tratamentul complicatiilor: embolia pulmonara poate beneficia numai de embolectomie, resuscitare si mentinerea functiilor vitale.

In gangrena membrului inferior se recurge la amputatie.

In sindromul postflebitic se indica trofice vasculare, ciorapi elastici, evitarea ortostatismului prelungit, unguente antiinflamatoare.

In tromboflebita supurata se administreaza antibiotice si se ligatureaza vena.

Profilaxia se realizeaza prin:

  1. Evitarea traumatismelor obstreticale, travaliilor prelungite, interventiilor laborioase
  2. Mobilizarea activa sau cel putin pasiva a lehuzelor in primele 24 de ore dupa nastere
  3. Hidratare suficienta
  4. Tratamentul corect al oricarei infectii genitale
  5. Ciorapi elastici
  6. Gimnastica medicala si masaj pentru evitarea stazei venoase

Administrarea de heparina la gravidele si la lehuzele cu risc crescut de tromboflebita dupa urmatoarea schema:

  • Heparina 5000 UI i.v. la 6-8 ore sau
  • Calciparina 0,2 ml sc la 12 ore sau
  • Heparine cu masa moleculara mica

Tratamentul profilactic se opreste la inceputul travaliului si se reia la 6-12 ore dupa nastere.

Boala inflamatorie pelvina (Anexita)

Generalitati: 

Ce este boala inflamatorie pelvina ?

Boala inflamatorie pelvina reprezinta infectia polimicrobiana a tractusului genital superior al femeilor. Procesul infectios se extinde la nivelul endometrului determinand astfel endometrita, la nivelul trompelor uterine determinand salpingita, la nivelul ovarelor determinand ovarita, la nivelul peretilor uterini provocand miometrita si la suprafata mucoasei uterine. Infectia se poate raspandi si la nivelul unor zone din peritoneul pelvin cauzand astfel instalarea peritonitei.

Boala inflamatorie pelvina mai este cunoscuta si sub termenul de anexita. Afectiunea este frecvent inregistrata la femeile tinere active din punct de vedere sexual, la femeile care nu au nascut niciodata sau care au intretinut contacte sexuale cu parteneri multiplii. In urma studiilor statistice efectuate s-a constatat ca patru din cinci femei au fost afectate cel putin o data de aceasta afectiune. Riscul dezvoltarii de recidive este destul de crescut daca tratamentul instituit este incorect sau daca actiunea factorilor favorizanti pentru desfasurarea bolii persista.

Un numar mare de femei afectate de boala inflamatorie pelvina sunt asimptomatice, astfel ca nu realizeaza ca au o problema si nu apeleaza la ajutorul medicului specialist. Din acest motiv, boala inflamatorie pelvina poate fi depistata tardiv, in momentul cand persoana incearca sa ramana insarcinata si nu reuseste sau atunci cand se formeaza abcese tubo - ovariene. Abcesele tubo - ovariene sunt colectii purulente adesea voluminoase, care cuprind trompele uterine si ovarul corespondent din cauza extinderii inflamatiei purulente de la nivelul trompelor uterine.

Boala inflamatorie pelvina poate sa se complice cu urmatoarele afectiuni cu caracter cronic:

  • Obstructiile tubare caracterizate prin infundarea trompelor uterine. Riscul producerii obstructiilor tubare creste la 40 % dupa desfasurarea a trei episoade de anexita.
  • Sarcinile ectopice sau extrauterine. Riscul instalarii unei sarcini extrauterine este de sase ori mai mare la femeile afectate de anexita. Boala inflamatorie pelvina reprezinta un factor determinant important al instalarii sarcinilor ectopice. Astfel, ovulul fertilizat nu poate parcurge trompele uterine pentru a ajunge la nivel uterin si pentru a reusi sa se implanteze la nivelul mucoasei. Sarcinile ectopice pot determina sangerari importante care pot pune in pericol viata si in cazul carora trebuie sa se instituie masuri medicale de urgenta.
  • Sindromul de durere pelvina cronica. Durerile pelvine cronica survin in cazul anexitei in proportie de 20 %. Aproape jumatate dintre femeile care manifesta simptome specifice bolii inflamatorii pelvine resimt senzatii dureroase cu caracter cronic la nivelul pelvisului. Durerile pot fi resimtite pe parcursul a cateva luni sau a catorva ani de zile. De asemenea, durerile pelvine pot fi declansate in cursul raporturilor sexuale, a diferitelor activitati fizice sau in perioada ovulatiei, ca urmare a formarii tesutului cicatricial in regiunea trompelor uterine sau a altor organe din cavitatea pelvina.
  • Infertilitatea. Circa o femeie din opt afectate de boala inflamatorie pelvina dezvolta probleme de sterilitate. Amanarea instituirii tratamentului pentru boala inflamatorie pelvina sporeste riscul instalarii infertilitatii. Boala inflamatorie pelvina poate sa afecteze organele reproductive si sa contribuie la instalarea infertilitatii.
Boala inflamatorie pelvina (Anexita)
Categorii: 
Obstetrica - ginecologie
Simptome: 
Astenie
Diaree
Dificultati la urinare
Dispareunie
Disurie
Durere la nivelul hipogastrului
Dureri de spate
Febra
Lipotimie
Menoragie
Prurit genital
Scurgeri vaginale urat mirositoare
Varsaturi (voma)
Aparatul genito - urinar si hormonii sexuali
ANTIINFECTIOASE SI ANTISEPTICE GINECOLOGICE
HORMONII SEXUALI SI MODULATORII SISTEMULUI GENITAL
Antiinfectioase de uz sistemic
ANTIBIOTICE
Sistemul muscular-scheletic
PREPARATE ANTIINFLAMATOARE SI ANTIREUMATICE
Sistemul nervos
ANALGEZICE
Diagnostic: 

Investigatiile paraclinice efectuate in acest caz ofera rezultate precum valoarea crescuta a vitezei de sedimentare a hematiilor ( VSH ), leucocitoza, valorile fibrinogenului si a proteinei C reactive crescute. Testele de sarcina si examenele urinare se realizeaza cu scopul formularii unui diagnostic diferential pentru senzatia dureroasa. Este recomandata efectuarea testarii pentru infectii luetice sau HIV. Prin intermediul laparoscopiei se pot depista leziuni de tip inflamator si se poate formula un diagnostic concret.

Examenele bacteriologice si cele serologice determina depistarea germenilor infectiosi implicati.

Prin intermediul examenului ecografic se pot identifica potentiale colectii pelvine sau se pot efectua punctii dirijate la acest nivel. Rezonanta magnetica nucleara sau tomografia axiala computerizata se folosesc rareori. O mare parte dintre inflamatiile pelvine evolueaza rapid, raman nediagnosticate sau sunt tratate gresit ori incomplet.

Diagnosticul diferential se stabileste fata de apendicita, in special fata de formele cu caracter unilateral pe partea dreapta, fata de sarcinile ectopice, avorturile in desfasurare, endometriozele, hemoragiile corpului galben, chisturile ovariene, torsiunile anexelor, colitele, bolile inflamatorii intestinale, ocluziile intestinale, infarctele entero - mezenterice, limfadenitele mezenterice, pielonefritele sau alte boli cu desfasurare la nivelul cavitatii abdominale.

Criteriile principale in formularea diagnosticului

Criteriile de care trebuie sa se tina cont in mod special pentru stabilirea diagnosticului de boala inflamatorie pelvina sunt urmatoarele:

  • Sensibilitate crescuta la nivelul zonei inferioare a abdomenului, cu sau fara rebound.
  • Sensibilitate crescuta la mobilizarea colului uterin.
  • Sensibilitate crescuta in regiunea anexelor uterine.

De asemenea, este necesara eliminarea oricaror alti factori ce pot determina manifestarea unei astfel de simptomatologii. Depistarea acetor trei criterii principale in simptomatologia pacientului este suficienta pentru instituirea tratamentului.

Criterii cu importanta minora folosite pentru confirmarea diagnosticului:

  • Temperatura corporala care depaseste 38,3° C.
  • Secretiile vaginale anormale.
  • Masa de la nivelul anexelor uterine evidentiata clinic sau prin examen ecografic.
  • Valoarea leucocitelor mai mare de  10.500 / mm3.
  • Cresterea valorii vitezei de sedimentare a hematiilor sau a proteinei C reactive depistate prin PCR.
  • Coloratia Gram care evidentiaza diplococii gram - negativi intracelulari specifici in caz de gonoree.
  • Pozitivitatea testului pentru Chlamydia sau orice alte dovezi ale infectiei.
  • Diagnosticul laparoscopic sau biopsia endometriala.
  • Prezenta leucocitelor si a bacteriilor la culdocenteza.
Tratament: 

Conduita terapeutica destinata bolii inflamatorii pelvine consta in administrarea antibioticelor, a analgezicelor, antiinflamatoarelor, repausul sexual, repausul fizic, evitarea expunerii la frig, evitarea mediilor cu umiditate ambientala crescuta, a ortostatismului prelungit, a practicarii sporturilor de performanta si indepartarea dispozitivelor intrauterine precum steriletul.

Terapia hormonala prin administrarea progestativelor de sinteza se justifica in cazurile de anexite cu meno - metroragii. Medicatia contraceptiva orala secventiala sau combinata, administrata pentru o perioada de 3 - 6 luni, poate corecta tulburarile menstruale si poate determina remiterea proceselor congestive insotite de durere. In functie de stadiul evolutiv al bolii, tratamentul se poate institui in regim ambulatoriu sau in regim intraspitalicesc. Trebuie retinut faptul ca in cazul aplicarii unui tratament corect si prompt, prognosticul bolii inflamatorii pelvine este favorabil, iar procesul de vindecare se desfasoara normal.

Un efect benefic asupra organismului il are si balneofizioterapia. Balneoterapia actioneaza asupra axului hipotalamo - hipofizo - suprarenal prin imbunatatirea metabolismului local si general. Astfel, se produce stimularea circulatiei, eliberarea substantelor de tipul heparinei, histaminei si al substantelor fibrinolitice care imbunatatesc troficitatea utero - anexiala. Statiunile de tratament potrivite pentru acest tip de terapie sunt Slanic Moldova, Sovata, Govora, Baile Felix, Techirghiol si Lacul Sarat. Este importanta respectarea duratei de 14 zile a tratamentului. Un tratament corect si instituit precoce poate sa impiedice instalarea tulburarilor ireversibile la nivelul sistemului reproducator. Supravegherea din punct de vedere clinic si bacteriologic trebuie continuata pentru o perioada de cel putin trei luni de la finalizarea tratamentului.

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala se recomanda pacientelor afectate de forme rezistente si recurente la tratamentele medicale, pacientelor afectate de forme dureroase sau cu caracter pseudotumoral. Femeilor care doresc sa faca copii in viitor li se recomanda interventiile prin tehnici de microchirurgie speciale precum salpingoliza, salpingostomia, fimbrioliza sau rezectia segmentara asociata cu anastomoza tubara termino - terminala.

Rezultatele bune ale reproducerii medicale asistate au inlocuit in mare microchirurgia tubara. Femeile care nu mai vor sa aiba copii, pot fi supuse interventiilor de salpingectomie, histerectomie, anexectomie sau extirparea unuia dintre ovare. Tulburarile staticii pelvine vor fi corectate sau se va proceda la efectuarea operatiei Cotte care consta in rezectia de nerv presacrat. In cazul in care tratamentul nu se intituie rapid sau deloc, se poate produce agravarea bolii inflamatorii pelvine. In acest sens se pot produce abcese cu caracter rezidual precum piosalpinxul sau abcesele tubo - ovariene. Infectia poate sa se propage la nivelul seroasei peritoneale determinand aparitia pelviperitonitelor sau a perihepatitelor. Aceste infectii asociate si mai ales la acest nivel, se pot solda cu sechele pe termen lung. Sechelele pot consta in obstructii tubare unilaterale sau bilaterale care favorizeaza instalarea sarcinilor ectopice, starea de infertilitate sau aderente pelvine dureroase.

Atentie la imbracamintea pe care o alegeti

O mare parte dintre bolile oamenilor moderni sunt declansate de articolele de imbracaminte si de accesoriile recomandate de lumea modei. Aceasta cercetare apartine unor cercetatori germani care ne avertizeaza ca ar trebui sa acordam mult mai multa atentie articolelor vestimentare pe care le alegem.

Asociatia ginecologilor germani sfatuieste femeile sa nu mai poarte lenjerie de tip tanga, ci lenjerie clasica, cu scopul evitarii aparitiei problemelor de sanatate ale aparatului genital. Acest tip de lenjerie este incriminat de iritarea tegumentului si de deteriorarea structurii pielii sensibile din aceasta regiune, in special atunci cand aceasta este confectionata din materiale de proasta calitate sau este subdimensionata.

Inflamatia produsa in aceasta regiune poate sa determine multiplicarea bacteriilor si instalarea unor infectii de natura fungica.

Tratamente naturiste

Pentru ameliorarea simptomatologiei bolii inflamatorii pelvine se pot consuma amestecuri de plante medicinale precum:

  • Pulberi din plante medicinale administrate sublingual, pentru 10 - 15 minute, de patru ori zilnic. Se administreaza cu apa plata inainte de servirea meselor.
  • Macerate la rece din amestecuri de plante medicinale administrate fractionat in 3 sau 4 reprize zilnic. Perioada de macerare a plantelor trebuie sa fie de 7 sau 8 ore.
  • Amestecul de tincturi de plante medicinale care exercita o actiune antiinflamatoare asupra cavitatii pelvine.
  • Plantele medicinale care pot fi utilizate in acest sens sunt iarba de mare, cretisoara, coada - soricelului, dragaica, urzica, galbenelele, plopul, traista ciobanului, ienuparul, cimbrul, urzica alba, napraznicul sau branca ursului.

De asemenea, se pot folosi uleiuri esentiale care au calitati antibiotice precum uleiul de cimbru sau uleiul de ienupar, administrate in cantitate de doua sau trei picaturi incluse intr-o cantitate mica de miere, de cate trei ori pe zi.

Supozitoarele cu Carpicon au actiune antiinflamatorie, antimicrobiana, antiseptica si cicatrizanta astfel ca sunt recomandate pentru tratamentul simptomatic al bolii inflamatorii pelvine.

Cremele de galbenele au proprietati antimicrobiene si cicatrizante si se pot aplica la nivelul mucoasei vaginale in asociere cu granulele de argila administrate intravaginal.

Compozitia rezultata din asocierea tincturii de propolis cu argila sub forma ovulelor de uz vaginal, se poate administra seara, inainte de culcare.

De asemenea, puteti aplica comprese cu bitter romanesc la nivelul abdomenului inferior pentru o perioada de 30 de minute pana la o ora, pielea fiind protejata in prealabil prin aplicarea unei pelicule de crema de galbenelein aceeasi regiune.

Persoanele afectate de boala inflamatorie pelvina pot sa efectueze bai de sezut cu extract de coada soricelului sau de coada calului, in fiecare seara, timp de 21 de zile, pentru cel putin 20 - 30 de minute.

Profilaxia

Boala inflamatorie pelvina poate fi prevenita practicand numai raporturi sexuale protejate. Totusi, folosirea prezervativului nu elimina complet riscul contractarii unor boli cu transmitere sexuala. Femeile aflate la risc trebuia sa efectueze in mod regulat teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuala. In situatia depistarii unei boli cu transmitere sexuala sau a bolii inflamatorii pelvine la o pacienta, toti partenerii sai din ultimele 60 de zile trebuie testati si tratati. In acest mod se poate preveni raspandirea bolilor cu transmitere sexuala sau reinfectarea cu acestea si se poate trata boala inflamatorie pelvina.

Abruptio placentae, decolarea prematura de placenta normal inserata sau hematomul retroplacentar

Generalitati: 

Ce este decolarea prematura de placenta?

Decolarea prematura a placentei se produce prin separarea sa partiala sau completa de la nivelul mucoasei uterine inainte de nastere. In aceasta situatie, sangele se acumuleaza in partea posterioara a placentei contribuind la formarea unui hematom retroplacentar. Hematomul retroplacentar contribuie la separarea unei portiuni a placentei si la impingerea acesteia la departare de peretele uterului. Acest fenomen poate sa determine privarea fetusului de oxigen si de substantele nutritive necesare dezvoltarii acestuia, determinand nasterea sa prematura si greutatea foarte mica la nastere, in jur de 2.500 g si pierderea masiva de sange a mamei. Decolarea placentei sporeste si riscul ca fatul sa intampine dificultati de crestere in conditiile in care portiunea desprinsa este de mici dimensiuni si reuseste sa treaca neobservata. Fetusul poate sa se nasca prematur sau chiar sa moara. Din nefericire, decolarile premature de placenta reprezinta principalul factor determinant al fatalitatilor fetale si a deceselor neonatale. Decolarile premature ale placentei afecteaza 1 din 200 de sarcini. Incidenta acestei afectiuni este mult crescuta pe parcursul celui de-al treilea trimestru de sarcina, insa producerea sa este posibila in orice moment al sarcinii dupa depasirea primelor douazeci de saptamani de sarcina.

Care sunt factorii de risc?

Etiologia decolarii premature a placentei ramane neelucidata, insa intre factorii cunoscuti ca avand contributii la producerea acestei afectiuni se numara:

  • Hipertensiunea arteriala cu valori de 140 / 90 mm Hg sau mai mari. Hipertensiunea arteriala poate avea caracter cronic sau poate sa fie indusa de sarcina, caz in care este numita eclampsie. Hipertensiunea arteriala sporeste riscul decolarii premature a placentei. Asocierea acestora se inregistreaza in aproximativ 50% dintre cazurile de decolare placentara prematura. Riscul in cazul femeilor care sufera de hipertensiune arteriala cu evolutie cronica este de noua ori mai crescut decat in cazul femeilor normotensive.
  •  Varsta. Decolarea prematura a placentei este inregistrata mai frecvent la gravide cu varste mai inaintate de 35 de ani.
  • Carentele alimentare. O alimentatie deficitara in acid folic, proteine si vitamine poate sa predispuna la decolarea prematura a placentei.
  • Abuzurile de substante. Afectiunea este mai frecvent intalnita la persoanele care fumeaza pe perioada sarcinii sau care consuma substante precum cocaina sau bauturile alcoolice pe parcursul sarcinii. Astfel de substante cresc fragilitatea capilarelor si determina instalarea hipoxiei.
  • Traumatismele directe. Traumatismele abdominale provocate de caderi, accidente rutiere sau alte tipuri de lovituri produse la nivelul abdomenului, cresc riscul de aparitie a decolarilor premature de placenta.
  • Cordoanele ombilicale neobisnuit de scurte.
  • Rupturile premature ale membranelor si pierderile rapide de lichid amniotic care imbraca si protejeaza copilul intrauterin.
  • Corioamniotita. Corioamniotita reprezinta o infectie grava care poate surveni la femeile gravide. Corioamniotita consta in infectia amniosului si a corionului.
  • Folosirea incorecta a oxitocinei sau rahianestezia.
  • Antecendentele de decolare prematura a placentei la sarcini precedente.
  • Tulburarile de coagulare. Orice afectiune care tulbura coagularea normala a sangelui sporeste riscul de producere a decolarii premature a placentei.
  • Sarcinile gemelare sau multiparitatea cresc riscul de aparitie a decolarii premature de placenta.
  • Cresterea redusa in greutate pe parcursul sarcinii.

Care sunt simptomele decolarii premature de placenta?

In general, in circa 4 din 5 cazuri, simptomele inregistrate in cazul decolarii premature de placenta constau in sangerari vaginale usoare sau abundente. Severitatea hemoragiilor variaza in functie de gradul de decolare a placentei. Hemoragia se manifesta prin prezenta sangelui de culoare inchisa si fara prezenta cheagurilor sangvine. Pot exista cazuri in care sangele este retinut in zona posterioara a placentei astfel ca sangerarea vaginala nu se produce. Simptomatologia clasica a acestei patologii include:

  • Sangerari vaginale
  • Senzatie dureroasa abdominala
  • Dureri la nivelul spatelui
  • Sensibilitate dureroasa uterina
  • Contractii uterine rapide

Cazurile grave de decolare a placentei sunt asociate cu alterarea starii generale, simptome de soc, dispnee sau dificultati respiratorii, accelerarea pulsului, racirea extremitatilor, scaderea valorii tensiunii arteriale, alterarea sau absenta batailor cordului fetal sau modificarea miscarilor fetusului.

Care sunt complicatiile?

Decolarile premature ale placentei pot periclita atat viata fatului, cat si a mamei. In absenta instituirii unui tratament prompte a unui tratament corect, decolarea prematura a placentei poate declansa socul hemoragic, moartea mamei in 5% dintre cazuri, nasterea prematura, privarea de oxigen si substante nutritive a fatului, afectarea neurologica a copilului sau moartea fatului in 90%  dintre cazuri.

Abruptio placentae, decolarea prematura de placenta normal inserata sau hematomul retroplacentar
Categorii: 
Obstetrica - ginecologie
Simptome: 
Crampe abdominale
Durere abdominala generalizata
Dureri de spate
Sangerari vaginale anormale in timpul sarcinii
Sange si organe hematopoietice
SUBSTITUENTI DE PLASMA SI SOLUTII PERFUZABILE
Diagnostic: 

Examenul clinic

Examenul clinic este obligatoriu in cadrul procedurii de stabilire a diagnosticului. In cadrul examenului clinic se poate inregistra urmatoarele aspecte:

  • Paliditatea pielii gravidei, care prezinta si transpiratii reci, senzatia de sete, anxietate, dispnee respiratorie, puls accelerat, extremitati reci, scaderea tensiunii arteriale.
  • Sangerari vaginale cu sange de culoare inchisa.
  • Dimensiunea crescuta a uterului, tonus uterin crescut pana la consistenta dura, lemnoasa.
  • Imposibilitatea perceperii batatilor cordului fetal sau alterarea acestora.

Sangerarea poate sa nu provina de la nivel uterin, astfel ca medicul specialist examineaza si vaginul si cervixul gravidei cu scopul excluderii ipotezei desfasurarii unei infectii, a unei rupturi la nivelul uterului sau prezenta unui polip cervical. De asemenea, specialistul trebuie sa verifice gradul de dilatare a colului uterin. Daca colul uterin este dilatat, se pot produce hemoragii vaginale de la nivelul vaselor de calibru mic. In sensul excluderii altor posibile cauze ale sangerarii vaginale, poate fi necesara si supunerea gravidei unor analize de sange si unui examen ecografic.

Examenul ecografic

Examenul ecografic reprezinta o investigatie imagistica realizata prin intermediul undelor ultrascurte, in urma careia se obtine imaginea fatului si a cavitatii uterine. Prin intermediul ecografiei pot fi identificate si hematoamele retroplacentare care sunt situate in partea posterioara a placentei. Totusi, exista posibilitatea ca prin intermediul examenului ecografic sa nu poate fi confirmata decolarea prematura a placentei, existand cazuri in care aceasta a fost confirmata doar dupa momentul nasterii, cand s-a observat hematomul atasat pe suprafata placentei. Ecografia poate, totusi, sa excluda prezenta placentei jos inserate sau placenta praevia, un alt motiv posibil al sangerarilor vaginale.

Testele de coagulare

Teste de coagulare sunt dozarea fibrinogenului, timpul de coagulare, timpul de protrombina sau numaratoarea trombocitelor. Testele de coagulare care permit identificarea coagularii intravasculare diseminate au o importanta majora. Coagularea intravasculara diseminata consta in formarea de tromboze sau necroze asociata cu fibrinoliza secundara si consumarea unor factori de coagulare in asociere cu aparitia hemoragiilor.

Tratament: 

Conduita terapeutica aleasa in caz de decolare prematura de placenta variaza in functie de urmatoarele elemente:

  • Sarcina nu se afla aproape de termen

In acest caz, daca decolarea prematura de placenta este de mici dimensiuni si anume de cativa cm2, iar hematomul are in jur de 30 - 40 ml, frecventa batailor cordului fetal este normala, insa este inca prea devreme ca nasterea sa se declanseze natural, mama este internata in spital pentru o monitorizare stricta si pentru repaus la pat. In cazul in care sangerarea se opreste, iar starea copilului ramane stabila, exista posibilitatea instituirii tratamentului la domiciliu. Este posibil ca in aceasta situatie sa se inceapa administrarea medicatiei cu corticosteroizi, care sa favorizeze dezvoltarea pulmonilor bebelusului in cazul in care exista riscul ca acesta sa se nasca prematur.

  • Sarcina se afla aproape de termen

In cazul in care sarcina se afla aproape de termen, iar decolarea prematura a placentei este de mici dimensiuni, este posibila nasterea naturala sub supraveghere medicala stricta. In conditiile in care decolarea de placenta este de mari dimensiuni sau pune in pericol starea de sanatate a mamei sau a bebelusului, se poate proceda la practicarea operatiei de cezariana sub influenta anesteziei totale. In cazul unei sangerari severe, poate fi necesara transfuzia de sange, fibrinogen, plasma, heparina si tratarea socului de natura hemoragica. Tratamentul socului hemoragic include terapia cu oxigen si tratarea insuficientelor organice. In cazul in care nu se poate opri hemoragia sau la incercarea tratarii tulburarilor de coagulare nu se obtin rezultatele scontate, medicul specialist recomanda efectuarea operatiei de histerectomie sau de indepartare chirurgicala a uterului pacientei.

Bibliografie: 
<p>http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/000901.htm <br>http://mayoclinic.com/health/placental-abruption/DS00623 <br>http://www.pregnancy-info.net/placental_abruption.html <br>http://www.babycentre.co.uk/pregnancy/complications/placental-abruption/ <br>http://www.webmd.com/baby/tc/placenta-abruptio-topic-overview?page=2</p>

Pagini

Subscribe to RSS - Obstetrica - ginecologie