Termen cautat
Categorie

Oftalmologie


Oftalmologie

Conjunctivita alergica sau alergiile oculare

Generalitati: 

Conjunctivita alergica este o afectiune relativ benigna a ochilor, care afecteaza aproximativ 20% din populatie  pe an , iar incidenta acesteia este in crestere.

Manifestarile clinice ale conjunctivitei alergice

Conjunctivita alergica este predominant o boala a adultilor tineri, cu o varsta medie la debut de 20 de ani. Simptomele tind sa se amelioreze cu inaintarea in varsta. Aproximativ jumatate dintre persoanele afectate prezinta un istoric familial de alte afectiuni alergice, cum ar fi rinita alergica, dermatita atopica si astm.

Semnele si simptomele conjunctivitei alergice

Alergia la nivelul ochilor afecteaza in principal conjunctiva (mucoasa care captuseste pleoapele la interior si care acopera albul ochilor). Semnele si simptomele includ: mancarime, lacrimare, edem conjunctival, hiperemie (inrosirea conjunctivei), secretii apoase la nivelul ochilor, senzatie de arsura si fotofobie (nu este suportata lumina). De asemenea, poate sa apara si umflarea (edemul) pleoapelor. Simptomele apar de obicei la ambii ochi, dar un ochi poate fi mai afectat decat celalalt.

Tipurile de conjunctivita alergica:

  • Conjunctivita alergica acuta
  • Conjunctivita alergica sezoniera
  • Conjunctivita alergica perena

Fiecare dintre aceste tipuri se asociaza cu trasaturi clinice specifice.

Conjunctivita acuta alergica

Este cauzata de o reactie de sensibilitate crescuta la factorii din mediu, de obicei la un alergen cunoscut, cum ar fi la parul de pisica. Se caracterizeaza prin episoade de mancarime oculara intensa, roseate conjunctivala, lacrimare, umflarea conjuctivei si edemul pleopelor. Simptomele pot fi severe si debilitante, desi ele se rezolva de obicei in 24 de ore de la indepartarea alergenului.

Conjunctivita alergica sezoniera

Se mai poate intalni sub diverse alte nume, cum ar fi conjunctivita alergica, conjuctivita asociata febrei fanului sau rinoconjunctivita alergica. Este o forma usoara de alergie oculara si se asociaza frecvent cu rinita. In mod tipic, are un debut mai putin zgomotos comparativ cu conjunctivita acuta alergica si o evolutie mai predictibila si cronica, care corespunde unuia sau mai multor sezoane cu polen.

Alergenii  sezonieri sunt: polenul de copaci primavara, polenul de iarba vara si polenurile de buruieni spre sfarsitul verii sau toamna , desi exista variatii in functie de zona geografica.

Conjunctivita alergica perena

Este o forma usoara, cronica, de conjunctivita alergica, legata de expunerea la factorii de mediu pe tot parcursul anului, de obicei alergeni de interior cum ar fi acarienii, perii de animale si mucegaiuri.

Categorii: 
Alergologie-imunologie
Oftalmologie
Simptome: 
Cearcane
Congestie oculara
Epifora
Insomnie
Pleoape umflate
Prurit
Scurgeri oculare
Sensibilitatea la lumina (fotofobia)
Tulburarile somnului
Vedere neclara
Diagnostic: 

Diagnosticul conjunctivitei alergice se face clinic, pe baza semnelor si simptomelor sugestive. Testele de laborator nu sunt necesare de obicei.

Datele de laborator: diagnosticul conjunctivitei alergice este de obicei clinic. Pot fi realizate numeroase analize la pacientii suspectati ca ar avea conjunctivita alergica, desi acestea sunt limitate doar la scopul de confirmare a afectiunii.

  • Probele de secretie de la nivelul conjunctivei pot fi evaluate pentru prezenta eozinofilelor. Eozinofilele sunt prezente in raclajul conjunctival pana la 80% dintre pacientii cu conjunctivita acuta alergica. Dar, deoarece eozinofilele sunt situate in profunzime la nivelul conjunctivei, este necesar raclajul viguros al conjunctivei pentru a confirma prezenta acestora.
  • Nivelul imunuoglobulinelor E (Ig E) : nivelul IgE este crescut la pacientii cu conjunctivita alergica, atat in secretia lacrimala , cat si in sange.
  • Activitatea celulelor mastocitare: atat activitatea celulelor mastocitare, cat si nivelul de histamina pot fi masurate la nivelul secretiei lacrimale. 

Diagnosticul diferential

Diagnosticul diferential al conjunctivitei alegice se face de obicei cu conjunctivita infectioasa, cu blefarita si cu ochiul uscat. Nu exista semne si simptome specifice care diferentiaza aceste afectiuni in toate cazurile, cu atat mai mult cu cat doua boli pot coexista la acelasi pacient. Oricum, exista cateva trasaturi care ajuta la distingerea conjunctivitei alergice de alte afectiuni:

  • Afectiunile alergice sund adesea insotite de mancarime semnificativa, in timp ce aceasta nu este foarte frecventa in infectii.
  • Conjunctivita alergica afecteaza in principal conjunctiva, in timp ce principala tinta in cadrul ochiului uscat este corneea.
Tratament: 

Masurile generale care sunt utile pentru pacientii cu conjunctivita alergica sunt: sa evite frecarea ochilor, sa efectueze tratamenul concomitent al ochiului uscat, sa evite contactul cu alergenii si sa se prezinte la un alerglog sau un oftalmolog daca este necesar.

Reguli de baza in ingrijirea ochilor

In toate tipurile de conjunctiva alergica , pacientii nu ar trebui sa se frece la ochi deoarece pot cauza degranularea celulelor mastocitare si agravarea simptomelor. Utilizarea frecventa a lacrimilor artificiale pe parcursul zilei poate ajuta la diluarea si indepartarea alergenilor. In timpul episoadelor acute de mancarime, pacientii trebuie instruiti sa utilizeze antihistaminice topice (locale), lacrimi artificiale cat mai frecvent si comprese reci.

Evitarea sau reducerea contactului cu alergenii cunoscuti si managementul adecvat al expunerii la factorii de mediu sunt cheia unui control eficient al conjunctivitei alergice, in special in cazurile mai severe. Aceste masuri includ si reducerea semnificativa (sau chiar evitarea completa) a utilizarii lentilelor de contact, datorita tendintei alergenilor de a adera la suprafata lentilelor de contact.

Tratamentul ochilor uscati

Scaderea secretiei lacrimale agraveaza de obicei o conjunctivita alergica prin doua mecanisme:

  • Concentratia alergenilor este mai mare .
  • Capacitatea de a indeparta alergenul este diminuata.

Toti pacientii cu conjunctivita alergica care nu raspund in intregime la tratamentul standard ar trebui evaluati de catre un specialist oftalmolog  pentru eventuala prezenta a uscaciunii oculare. Doar simpla intrebare adresata pacientului daca isi simte sau nu ochii uscati poate sa nu detecteze in mod adecvat persoanele afectate, iar cei cu uscaciune oculara usoara pana la moderata pot sa nu raporteze simptome. Diverse medicamente, cum sunt antihistaminicele orale , pot exacerba reducerea secretiei lacrimale deoarece ele cauzeaza o scadere in productia lacrimala datorita efectului lor anticolinergic.

Pacientii care au atat ochi uscati cat si conjunctivita alergica raspund bine la utilizarea frecventa a lacrimilor artificiale pe parcursul zilei. Pentru a evita spalarea unei solutii oculare prin aplicarea alteia, pacientii ar trebui sa spatieze administrarea picaturilor oculare la 5-10 minute, timp in care presiunea negativa  generata de clipit va indeparta tot excesul de medicament de pe suprafata oculara.

Combinarea tratamentelor pentru diverse afectiuni

Medicamentele topice pot fi spalate rapid de pe suprafata oculara prin clipire. Exista doua strategii care pot scadea spalarea medicamentelor de pe suprafata oculara. In primul rand, se recomanda administrarea spatiata a picaturilor oculare, la cateva minute (3 pana la 5 minute daca este posibil), astfel instilarea celei de-a doua picaturi nu va spala medicamentul administrat anterior. In al doilea rand,  inchiderea pleoapelor dupa administrarea picaturilor ajuta la absorbtia in tesutul ocular.

Evitarea alergenului

Evitarea alergenului este primul pas al tratamentului atunci cand este posibila. Pasii preventivi pentru a reduce simptomele conjunctivitei alergice sezoniere sunt: limitarea iesirii afara, utilizarea aerului conditionat si pastrarea geamurilor masinii si locuintei inchise in timpul sezoanelor de varf.

Pentru pacientii cu conjunctivita alergica perena, preventia include inlocuirea vechilor perne si saltele , huse eficiente pentru perne si saltele, spalarea frecventa a lenjeriilor de pat, reducerea umiditatii si aspirarea  prafului din casa. In plus, ar trebui indepartate alte rezervoare de praf  cum sunt covoarele vechi, mobila veche, perdelele si draperiile vechi. Atunci cand alergenul este parul de animale, animalul trebuie scos din casa, iar vechile covoare, mobila, si perdelele ar trebui indepartate sau curatate frecvent.

Masurile de evitare pentru alergenii de interior pot fi scumpe, iar unii medici prefera sa recomande testarea pentru imunoglobulinele E de catre un alergolog, inainte de a recomanda masuri de evitare a alergenului implicat.

Evaluarea alergiei si imunoterapia:  prezentarea la un specialist alergolog pentru testarea cutanata este indicata in caz de conjunctivita alergica severa care nu este controlata adecvat de catre tratamentul standard. De asemenea, consultul de specialitate se recomanda si in caz de rinita alergica concomitenta, astm sau simptome sistemice alergice, indiferent de severitate.

Tratamentul medicamentos

Conjunctivita alergica acuta: majoritatea cazurilor de conjunctivita alergica acuta sunt auto-limitate (de obicei dureaza mai putin de 24 de ore) si nu necesita tratament pe termen lung. Principala masura este evitarea alergenului pe viitor.

Daca este necesar tratamentul medicamentos, exista cateva optiuni:

  • Antihistaminicele topice/vasocontrictoarele sunt de obicei suficiente in tratarea simptomelor de durata scurta (de exemplu, mai putin de 2 saptamani). Vasoconstrictoarele scad edemul conjunctival. Un exemplu de antihistaminice topice/vasoconstrictoare este nafazolina  cu feniramina (Nozeylin). Se administreaza pana la de 4 ori pe zi in timpul simptomelor acute. Utilizarea regulata timp de mai mult de doua saptamani  poate duce la hiperemie reactiva, iar pacientii ar trebui sfatuiti ca aceste produse sunt indicate pentru utilizarea pe termen scurt sau episodica.
  • Prescrierea antihistaminicelor orale, fara efect sedativ reprezinta o alta optiune pentru conjunctivita alergica acuta ocazionala. Oricum ,medicamentele locale actioneza mai repede si determina mult mai putine efecte adverse sistemice, de aceea sunt preferate atunci cand simptomele oculare sunt pe primul plan.
  • Produsele topice care contin un singur medicament (de exemplu, doar decongestionante sau doar antihistaminice) sunt de asemenea disponibile fara reteta, desi combinatia unui antihistamninic cu un vasoconstrictor actioneaza mai bine decat fiecare agent in parte.

Pentru episoadele frecvente de conjunctivita alergica acuta (de exemplu, care apar mai mult de 2 zile pe luna), un medicament topic cu proprietati antihistaminice si stabilizatoare ale celulelor mastocitare este o optiune mai buna decat un preparat care contine un vasoconstrictor. Eficacitatea completa a terapiei profilactice cu acesti agenti poate fi evaluata dupa cel putin 2 saptamani de tratament.

Aceste medicamente au 2 mari actiuni principale :

  • Stabilizatorii celulelor mastocitare inhiba degranularea celulelor mastocitare, care este prima etapa din cascada alergica. Acestia inhiba de asemenea activitatea leucocitelor si diminua eliberarea mediatorilor din celulele mastocitare, bazofile, eozinofile si neutrofile.
  • Antihistaminicele  blocheaza competitiv si reversibil receptorii histaminici de la nivelul conjunctivei si pleopelor, blocand astfel actiunea mediatorilor derivati din celulele mastocitare.

Olopatadina (Opatanol)  este primul medicament care a primit aprobare ca si combinatie antihistaminica si de stabilizator al celulelor mastocitare. Alte medicamente din aceasta clasa sunt ketotifenul fumarat (Zaditen), azelastina (Allergodil) si nedocromilul.

Conjunctivita alergica sezoniera si perena: sunt mai invalidante decat cea alergica si necesita frecvent tratament activ. Debutul conjunctivitei alergice sezoniere poate fi prezis adesea pe baza experientei pacientului din sezoanele anterioare  . Tratamentul ar trebui initiat cu cel putin doua- patru saptamani  inainte de debutul simptomelor, pentru a optimiza eficienta.

In cazul acestor tipuri, se prefera antihistaminicele topice impreuna cu stabilizatorii celulelor mastocitare (olopatadina, azelastina, ketotifenul), din moment ce acestea se adreseaza atat aspectelor acute cat si celor cronice ale acestor afectiuni.

Alte medicamente

Alte medicamente utile sunt stabilizatorii celulelor mastocitare topici si antihistaminicele orale. Oricum, fiecare dintre aceste optiuni prezinta unele limitari comparativ cu medicamentele sub forma de combinatie a stabilizatorilor celulelor mastocitare/antihistaminice.

  • Stabilizatorii celulelor mastocitare: sunt cromolinul sodic si lodoxamida (Alomida). Debutul actiunii este dupa 5-14 zile dupa ce a fost inceput tratamentul, de aceea aceste medicamente nu sunt utile pentru tratarea simptomelor acute. In plus, stabilizatorii celulelor mastocitare se administreaza de patru ori pe zi (fapt ce limiteaza complianta pacientului), comparativ cu majoritatea agentilor  care au combinatie de medicamente si se administreaza de doua ori pe zi.
  • Antihistaminicele orale nesedative: loratadina (Claritine), desloratadina (Aerius), cetirizina (Zyrtec) si levocetirizina (Xyzal). Administrarea orala a acestor antihistaminice atinge nivelul maxim in sange intre 30 minute si 3 ore, in functie de medicamentul utilizat. Efectele complete sunt vizibile dupa cateva zile de utilizare. De aceea, aceste medicamente au un debut al actiunii mai lent comparativ cu agentii topici, fapt care nu este relevant daca sunt administrati profilactic.

Dupa cum s-a mentionat anterior, antihistaminicele orale pot fi asociate cu uscaciunea membranelor mucosae si scaderea productiei lacrimale la unii pacienti, in special si la cei cu ochi uscat. Acest efect secundar poate fi contracarat de obicei prin aplicarea de lacrimi artificiale. Cetirizina determina sedare la o proportie de pacienti, in ciuda faptului ca este catalogata ca si nonsedativ.

Loratadina orala si fexofenadina sunt mai putin eficiente  decat olopatadina topica. In mod similar, desloratadina orala (Aerius) este mai putin eficienta decat ketotifenul topic.

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene: de exemplu, ketorolac trometamina (ViziDol). In practica, nu sunt considerate la fel de eficiente ca alte medicamente utilizate in tratarea bolii oculare alergice, de aceea nu sunt recomandate pentru tratamentul conjunctivitei alergice.

Pacientii cu rinita concomitenta: medicamentele topice care au proprietati atat de stabilizare a celulelor mastocitare, cat si antihistaminice, pot fi combinate fie cu un glucocorticoid intranazal, fie cu un antihistaminic oral.
Prezentarea la medicul oftalmolog: este recomandata la pacientii care nu raspund la doua-trei  saptamani de tratament constant cu un antihistaminic/stabilizator al celulelor mastocitare.

Preparatele topice de glucocorticoizi pot fi luate in considerare la pacientii cu simptome refractare. Efectele adverse serioase ale glucocorticoizilor topici sunt foarte bine cunoscute, de aceea ar trebui utilizati doar pentru scurt timp (“puls-terapie”) la pacientii la care antihistaminicele si stabilizatorii celulelor mastocitare nu controleaza simptomele. Efectele adverse oculare ale glucocorticoizilor sunt : aparitia cataractei, cresterea presiunii intraoculare, glaucomul si infectii secundare.   In consecinta, steroizii ar trebui utilizati doar sub supravegherea unui oftalmolog, iar pacientul ar trebui sa stie de riscul de orbire in cazul tratamentului nesupravegheat cu glucocorticoizi.

Printre steroizii topici, prednisolonul acetat (1%) are cel mai mare risc de crestere a presiunii intraoculare, iar dexametazona fosfat (0,1%), este urmatoarea ca si risc. In comparatie , exista si steroizi mai usori, care au un risc mai mic de crestere a presiunii intraoculare, cum ar fi rimexolona, loteprednol, fluorometolona.

Daca nu se obtine controlul cu steroizii topici dupa doua sau trei saptamani de tratament, pacientul cu conjunctivita alergica ar trebui sa se prezinte la un alergolog pentru a se lua in considerare imunoterapia.

Uveita

Generalitati: 

Ce este uveita?

Uveita reprezinta inflamarea uveei. Uveea este membrana mijlocie a ochiului, situata intre retina si sclera (albul ochiului). Ea este formata din iris, corp ciliar si coroida. Din cauza faptului ca uveea este foarte puternic vascularizata, inflamarea ei va poate afecta vederea.

Cate tipuri de uveita exista?

In functie de zona ochiului unde apare aceasta inflamatie, uveita poate fi de mai multe tipuri:

  • irita – mai poarta denumirea de uveita anterioara, afectand irisul si corpul ciliar. Este cel mai intalnit tip de uveita, iar in anumite cazuri se poate croniciza. Debuteaza de obicei subit si poate dura pana la 6-8 saptamani.
  • uveita intermediara – reprezinta inflamarea portiunii mijlocii a globului ocular. Poate dura de la cateva saptamani la cativa ani.
  • uveita posterioara – afecteaza portiunea din spate a globului ocular, si anume coroida. Ea are un debut incet si poate dura mai multi ani.
  • panuveita – apare atunci cand toate straturile uveei sunt inflamate.

Care sunt cauzele?

De cele mai multe ori cauzele exacte ale uveitei raman necunoscute, ea afectand persoane de regula sanatoase. Totusi, ea se poate asocia cu:

  • boli autoimune precum artrita reumatoida, sarcoidoza si spondilita anchilozanta
  • sindromul Behcet – un sindrom rar care nu este inca inteles pe deplin, care este caracterizat prin aparitia recurenta a unor ulceratii genitale si bucale (afte) si inflamarea uveei
  • SIDA
  • infectii cu virusul herpes simplex, sifilis, tuberculoza
  • rani ale ochiului sau expunere la substante toxice
  • boala Crohn
  • histoplasmoza – o boala provocata de o ciuperca
  • toxoplasmoza – o infectie parazitara

Care sunt simptomele?

Printre simptomele uveitei se pot numara:

  • inrosirea si iritarea ochilor
  • vedere incetosata
  • dureri oculare
  • sensibilitate la lumina
  • aparitia in campul vizual a unor puncte plutitoare, inchise la culoare
Categorii: 
Oftalmologie
Simptome: 
Congestie oculara
Durere oculara
Vedere neclara
Diagnostic: 

Pentru a putea pune un diagnostic, oftalmologul va va examina interiorul ochilor, iar in unele cazuri va poate solicita sa faceti cateva analize suplimentare (de sange, radiografii etc.). Din moment ce uveita poate fi asociata unor afectiuni mai grave, medicul specialist va trebui sa analizeze starea voastra generala de sanatate.

De cele mai multe ori nu se descopera nicio afectiune asociata uveitei, insa daca aceasta este lasata netratata va poate afecta permanent vederea, uneori ducand chiar la orbire.

Tratament: 

Tratamentul uveitei trebuie sa inceapa cat mai timpuriu. Acesta poate include:

  • antibiotice, antivirale sau antifungice – in cazul in care uveita este provocata de o infectie
  • medicamente antiinflamatorii – de exemplu corticosteroizi, care pot veni sub forma unor picaturi de ochi, a unor tablete sau a unei injectii la nivelul ochiului
  • imunosupresoare

Cu un tratament adecvat, uveita poate sa dispara in decurs de cateva zile, pana la cateva saptamani. Unele episoade de uveita sunt relativ usoare si apar doar o data in viata unei persoane. Altele sunt mai complicate, si din pacate, recurente. Din cauza complicatiilor care pot sa apara, uveita trebuie tratata corespunzator si cat mai din timp.

Blefarita

Generalitati: 

Ce este blefarita?

Blefarita reprezinta inflamarea pleoapelor, putand fi impartita in doua categorii:

  • blefarita anterioara – aceasta afecteaza zona genelor, si la randul ei se diferentiaza in blefarita seboreica si blefarita stafilococica
  • blefarita posterioara – afecteaza fata interna a pleoapelor si apare din cauza unei disfunctii a glandelor sebacee Meibomius

Cele doua tipuri de blefarita pot aparea combinat. Aceasta afectiune este deseori una cronica, care in ciuda neplacerilor atat fizice cat si estetice pe care le cauzeaza, nu pune in pericol vederea.

Care sunt cauzele?

Blefarita poate avea la baza sau poate fi asociata cu urmatoarele afectiuni:

  • dermatita seboreica – o afectiune dermatologica de tip cronic care afecteaza de obicei scalpul, sprancenele, pleoapele si zona din spatele urechilor
  • infectii cu stafilococi – printre cele mai intalnite fiind infectia cu Staphylococcus aureus si  Staphylococcus epidermidis
  • secretarea excesiva de sebum din cauza disfunctiei glandelor Meibomius
  • acneea rozacee
  • alergii
  • contactul cu substante iritante (praf, fum, ingrediente din produsele de ingrijire etc.)

Care sunt simptomele?

Simptomele blefaritei includ:

  • inrosirea si iritarea pleoapelor
  • senzatii de arsura si mancarime la nivelul acestora
  • senzatia ca aveti o particula de praf sau nisip atunci cand clipiti
  • descuamarea pielii din jurul ochilor
  • formarea de cruste la nivelul genelor
  • sensibilitate la lumina
  • pierderea genelor
Categorii: 
Oftalmologie
Simptome: 
Durere oculara
Epifora
Pleoape umflate
Prurit
Scurgeri oculare
Diagnostic: 

Pentru a putea pune un diagnostic, medicul oftalmolog va va examina cu atentie ochii si pleoapele. In cazul in care suspecteaza ca blefarita a fost provocata de o bacterie, o ciuperca sau un alergen, poate lua o mostra de la nivelul ochiului pentru a o trimite la laborator. Astfel incat sa aiba o viziune de ansamblu cat mai buna, el va poate pune de asemenea intrebari despre cand anume va apare aceasta afectiune, daca aveti si alte probleme de sanatate, daca ati schimbat recent sampoanele sau alte produse de acest gen etc.

Tratament: 

Din pacate, blefarita este o afectiune care in cele mai multe cazuri nu poate fi tratata pentru totdeauna, recidivele fiind des intalnite. Totusi, se pot lua urmatoarele masuri:

  • o buna igiena a pleoapelor – aceasta reprezinta un punct cheie in tratarea sau ameliorarea blefaritei; ea trebuie sa includa aplicarea de comprese caldute pe pleoape, curatarea acestora cu produsele recomandate de medic si masarea blanda a zonei respective
  • administrarea de antibiotice – in cazul in care blefarita a fost cauzata de o bacterie, se pot administra antibiotice sub forma unor picaturi, creme sau tablete
  • administrarea de picaturi sau creme cu steroizi – folosite pentru ameliorarea inflamatiei
  • utilizarea de lacrimi artificiale – pentru ameliorarea senzatiei de uscaciune a ochilor
  • tratarea sau tinerea sub control a afectiunilor precum dermatita seboreica, acneea rozacee etc.

Igiena zonei este esentiala pentru controlarea simptomelor blefaritei si pentru impiedicarea aparitiei unor complicatii. Aceasta trebuie sa devina o rutina pentru a evita recidivele in cazul in care blefarita este cronica.

Conjunctivita

Generalitati: 

Ce este conjunctivita?

Conjunctivita reprezinta inflamarea sau infectarea conjunctivei – membrana transparenta care acopera suprafata alba a ochiului si cea interna a pleoapelor. Culoarea rosiatica sau rozalie a ochilor, specifica in conjunctivita, apare din cauza ca micile vase de sange din conjunctiva se inflameaza si devin mult mai vizibile. De obicei, conjunctivita nu pune in pericol vederea insa trebuie tratata, atat pentru a reduce disconfortul, cat si pentru a-i stopa raspandirea, dat fiind faptul ca este contagioasa.

Care sunt tipurile de conjunctivita si cauzele lor?

Conjunctivita virala este cauzata de o infectie a ochiului cu un virus:

  • exista o serie de virusi care pot fi responsabili pentru aparitia conjunctivitei, multi dintre acestia fiind deseori asociati unei infectii de tract respirator superior, unei raceli etc.
  • este foarte contagioasa
  • apare de obicei la un ochi si se extinde pe parcursul a catorva zile si la celalalt
  • nu exista picaturi de ochi sau solutii eficiente impotriva virusilor care cauzeaza conjunctivita, de aceea tratamentul este unul suportiv, care amelioreaza simptomele si reduce disconfortul
  • conjunctivita virala dispare de la sine, fara a produce efecte negative pe termen lung

Conjunctivita bacteriana apare in urma unei infectii a ochiului cu o bacterie:

  • bacteria se poate raspandi prin contactul cu o alta persoana infectata, prin atingerea unui obiect contaminat sau printr-o infectie asociata (sinuzita, otita)
  • cele mai frecvente bacterii care o pot cauza sunt: Staphylococcus aureus, Haemophilus influenzae, Streptococcus pneumoniae si Pseudomonas aeruginosa
  • incepe la un ochi iar in unele cazuri poate progresa si la al doilea
  • tratamentul include picaturi / solutii cu antibiotice

Conjunctivita alergica apare ca o reactie a organismului impotriva unor substante la care este alergic; printre acestea se pot numara: polenul, mucegaiul, praful, unele ingrediente din produsele de ingrijire etc. Ea:

  • de obicei afecteaza ambii ochi
  • poate fi sezoniera (in cazul unei persoane alergice la polen) sau poate aparea pe tot parcursul anului, de fiecare data cand persoana alergica intra in contact cu alergenul
  • dispare dupa indepartarea alergenului sau in urma unui tratament indreptat impotriva alergiei
  • nu este contagioasa

Conjunctivita gonococica si cea chlamidiana sunt provocate de organismele responsabile de unele dintre cele mai raspandite boli cu transmitere sexuala: gonoreea si chlamydia. Aceste doua tipuri de conjunctivita pot aparea la persoanele active sexual, dar si la nou-nascutii care sunt infestati de catre mame in timpul nasterii.

Conjunctivita neonatala apare la nou-nascuti. Ea:

  • poate fi transmisa in timpul nasterii, in cazul in care mama are chlamydia sau gonoree
  • poate fi si virala, cauzata de virusul herpes simplex sau de cel al rujeolei sau varicelei
  • poate duce la pierderea vederii daca nu este diagnosticata si tratata la timp
  • tratamentul trebuie bazat pe rezultatul probelor oftalmice

Conjunctivita iritanta apare la persoanele sensibile la anumite substante precum fumul, parfumurile, detergentii, apa tratata cu clor etc. In acest caz este importanta evitarea contactului cu substanta iritanta.

Care sunt simptomele?

Simptomele depind de cauza inflamatiei, insa pot include:

  • inrosirea ochilor
  • aparitia, mai ales dupa somn, a unei secretii galbui la baza genelor si in coltul ochiului
  • scurgerea unei secretii verzui din ochi
  • mancarimi ale ochilor, senzatii de arsura
  • o cantitate excesiva de lacrimi
  • vedere incetosata
  • sensibilitate la lumina
Categorii: 
Oftalmologie
Simptome: 
Durere oculara
Epifora
Prurit
Scurgeri oculare
Vedere neclara
Diagnostic: 

Indiferent de ceea ce o cauzeaza, conjunctivita presupune intotdeauna inflamarea conjunctivei. De aceea,  pentru a se putea face distinctia intre tipurile de conjunctivita este necesar un consult de specialitate.

De exemplu, diagnosticarea conjunctivitei virale se poate face in functie de simptome si de istoricul pacientului. De obicei aceasta insoteste o raceala sau o infectie respiratorie, iar secretiile oculare sunt mai degraba apoase decat consistente si galben-verzui. Analizele de laborator se fac atunci cand este suspectata o forma mai grava de conjunctivita virala, cum ar fi cea provocata de virusul herpes simplex sau de cel al varicelei.

In aceeasi ordine de idei, secretiile galben-verzui sunt mult mai intalnite in cazul conjunctivitei bacteriene, iar conjunctivita alergica apare la ambii ochi si este deseori insotita de mancarimi, curgerea nasului si sensibilitate la lumina.

Doctorul va poate lua probe din ochi pentru a le trimite la laborator, si de asemenea va poate intreba de cand aveti simptomele respective, daca ati mai avut aceasta problema inainte si daca stiti ce a cauzat-o, daca purtati lentile de contact, daca ati intrat in contact cu substante iritante etc.

Tratament: 

Tratamentul este diferentiat in functie de tipul conjunctivitei:

  • conjunctivita virala isi urmeaza de obicei cursul si trece de la sine; pot fi folosite lacrimi artificiale pentru ameliorarea inflamatiei si a senzatiei de uscaciune
  • conjunctivita bacteriana necesita un tratament cu antibiotice (sub forma unor picaturi, creme sau tablete)
  • conjunctivita alergica inceteaza odata cu indepartarea alergenului; sunt utile picaturile de ochi antihistaminice. In cazul unei alergii sezoniere, doctorul va poate recomanda sa luati din timp anumite medicamente
  • pentru conjunctivita iritanta este util sa va clatiti foarte bine pe ochi timp de cateva minute; inflamatia ar trebui sa dispara in cateva ore. Daca substanta iritanta este mai periculoasa (de exemplu un acid), ochii trebuie clatiti din abundenta cu apa si trebuie sa va adresati de urgenta unui medic  

Preventia este foarte importanta in cazul conjunctivitei. Iata cateva sfaturi utile pentru a preveni raspandirea infectiei sau reinfectarea:

  • spalati-va foarte bine pe maini cu apa calda si sapun, mai ales dupa ce v-ati aplicat picaturi sau creme
  • evitati sa va atingeti sau sa va frecati ochii
  • indepartati secretiile din jurul ochilor cu ajutorul unui disc demachiant imbibat in apa calduta; aruncati-l imediat dupa ce l-ati folosit
  • nu impartiti cu nimeni fetele de perna, asternuturile si prosoapele pe care le folositi; acestea trebuie spalate ulterior (dupa disparitia infectiei) la o temperatura mare
  • nu impartiti cu alte persoane produsele de ingrijire, de machiaj sau lentilele de contact
  • este de preferat sa nu folositi niciun fel de make-up in zona ochilor in timpul unui episod de conjunctivita
  • de asemenea, asigurati-va ca niciunul dintre ingredientele continute de produsele de machiaj nu sunt responsabile de aparitia conjunctivitei
  • purtati ochelari sau masti de protectie atunci cand lucrati cu subtsante periculoase, iritante
  • folositi ochelarii in locul lentilelor de contact deoarece acestea pot spori inflamatia ochilor
  • in cazul in care copilul vostru sufera de conjunctivita trebuie sa il tineti acasa cateva zile pentru a nu raspandi infectia si altor copii
Un proverb cunoscut spune că ochii sunt oglinda sufletului, însă specialiștii ar adăuga că ochii pot fi un indiciu foarte bun în depistarea anumitor afecțiuni. Ai vreo bănuială că ai fi hipertensiv sau că ești diabetic? Doctorul Shantan Reddy, specialist în retinologie la New York University Langone Medical Center afirmă faptul că „ochii sunt singurul loc din corp unde se pot vedea nervii, venele și arterele fără să fie nevoie de intervenția unui bisturiu”, așadar o privire mai atentă în oglindă îți poate confirma bănuielile cu privire la starea ta de sănătate. 1. Dacă ai vase de sânge...

Strabism

Generalitati: 

Ce este strabismul ?

Strabismul se manifesta prin modificarea axelor globilor oculari. Axele ochilor nu mai sunt paralele, astfel ca unul dintre ochi sau ambii sunt deviati fie inspre regiunea nazala, fie inspre ureche. Devierea ochilor spre nas poarta denumirea de strabism convergent, iar devierea spre ureche poarta denumire de strabism divergent. Adesea, aceasta afectiune apare in perioada copilariei si este numita popular "ochi incrucisati". Musculatura regionala a globilor oculari realizeaza, in mod normal, sincronizarea miscarilor ochilor in aceeasi directie. In cazul strabismului, functionalitatea musculaturii este afectata, astfel ca ochii nu au capacitatea de a focaliza in acelasi timp o imagine. Concret, imaginea se formeaza corect la nivelul unui singur ochi, iar la nivelul ochiului pereche deviat, imaginea formata este neclara. Creierul refuza imaginea neclara, preferand-o pe cea formata corect la nivelul ochiului sanatos. Pe masura ce timpul trece, ochiul afectat isi pierde capacitatea vizuala, prin scaderea treptata si iremediabila a vederii.

Formele strabismului

Strabismul concomitent

Strabismul propriu - zis este forma care se manifesta in toate directiile, de obicei unilateral, insa poate inregistra si alternarea devierii ochilor. Mentionam urmatoarele forme ale strabismului concomitent:

  • Strabism convergent - ochii sunt deviati spre regiunea nazala;
  • Strabism divergent - ochii sunt orientati spre regiunea urechilor;
  • Heterotropia - reprezinta strabismul  manifest;
  • Heteroforia - reprezinta strabismul latent, manifestat numai in cazuri de suprasolicitare, precum in caz de boala sau oboseala;
  • Strabism acomodativ - in aceasta forma devierea ochilor se produce in general spre interior, se accentueaza cand ochiul face eforturi de acomodare si se manifesta concomitent cu hipermetropia;
  • Strabism tardiv - aceasta forma apare dupa varsta de trei ani la copii.

Strabismul paralitic

Forma paralitica se produce in urma paraliziei muschilor oculari produse de traumatisme, nevrite, infectii sau chiar tumori.

Strabismul "fiziologic"

Forma fiziologica se manifesta la copii sugari pana la implinirea varstei de 3 luni.

Pseudostrabismul

Strabismul fals este inregistrat in caz de afectiuni asociate. Afectiunea poate parea de natura oculara, insa ea este determinata de alte afectiuni de fapt. Astfel, in caz de epicantus, pacientul prezinta un pliu cutanat de forma semilunara, ce se intinde de la radacina nasului pana la mijlocul pleoapei superioare, acoperind o portiune din unghiul intern al ochiului si oferind celui mic un aspect mongoloid.

Cauze

In general, cauzele afectiunii dezvoltate din copilarie sunt incomplet elucidate. S-a dovedit insa, faptul ca strabismul se poate transmite pe cale genetica. Unele dintre cauzele incriminate in dezvoltarea acestei patologii sunt suprasolicitarea vederii cu scopul compensarii unei alte afectiuni oculare precum prezbitismul sau distanta mare dintre cei doi ochi, datorata conformatiei deficitare a orbitelor. Insuficienta in miscarea convergenta a globilor oculari poate fi, de asemenea, incriminata.  La varsta maturitatii, strabismul apare in cazul afectarii globilor oculari sau a vaselor de sange care ii iriga. Cauzele producerii strabismului si a pierderii vederii adultilor pot fi diverse. Intre acestea pot fi amintite tumorile craniene sau oculare, accidentele vasculare cerebrale, boala Graves sau diverse afectiuni de origine musculara sau nervoasa. La copii, poate fi declansat si de incercarile repetate ale acestora de a-si clarifica vederea, astfel realizandu-se eforturi de acomodare mari care insotesc miscarile de convergenta ale ochilor.

Care sunt simptomele?

Diagnosticul poate fi stabilit cu usurinta in urma unui examen clinic simplu. Identificarea acestei probleme se relizeaza prin observarea vizuala a pozitiei celor doi globi oculari. Semnele intalnite frecvent atunci cand apare aceasta probleme, sunt urmatoarele:

  • Globii oculari nu sunt orientati spre aceeasi directie in acelasi timp.

  • Miscarile globilor oculari nu se coordoneaza. Forma inregistrata conditioneaza directia, care determina aparitia celor mai multe modificari in miscarea globilor oculari.

  • Privirea incrucisata sau tendinta de a inchide unul dintre ochi la sub efectul luminii puternice.

  • Tendinta de a intoarce capul sau de a-l inclina pentru a privi un anumit obiect.

  • Impiedicarea frecventa a persoanei de obiectele pe care le intalneste in calea sa, prin limitarea aprecierii distantei fata de obiecte.

Simptomele intalnite in randul copiilor

  • Vederea incetosata
  • Senzatia de oboseala a ochilor
  • Sensibilitate inregistrata sub actiunea luminii puternice
  • Vederea dubla este un simptom specific acestei afectiuni. Aceasta poate fi manifestata in stadiile initiale.

Daca ochii copilului sunt deviati foarte putin, este greu de apreciat daca acesta sufera sau nu de strabism. Simptomele pot fi tranzitorii, etapele in care problema este prezenta alternand cu cele in care este absenta, acestea putand sa inregistreze o inrautatire in caz de boala sau oboseala. Examenul oftalmologic este indicat in cazul in care, pana la implinirea varstei de patru luni, ochii celui mic nu sunt aliniati atunci cand incearca sa priveasca un obiect anume. Pentru stabilirea unui diagnostic corect si cresterea sanselor de ameliorare a afectiunii, consultul de specialitate trebuie efectuat cat mai repede posibil dupa observarea simptomelor. Consultul oftalmologic poate fi recomandat si de catre medicul pediatru sau de cel curant.

Examenul oftalmologic nu este recomandat doar in caz de observare a unor probleme la acest nivel. Personalul de specialitate recomanda efectuarea examinarilor oftalmologice inainte de implinirea varstei scolare. Copiii cu varste cuprinse intre 7 si 10 ani care sufera de aceasta afectiune, prezinta de obicei si vedere dubla. Persistenta vederii duble face din examenul oftalmologic o necesitate. In acest caz se are in vedere si excluderea celorlalte afectiuni care pot fi raspunzatoare de aparitia strabismului sau a unei forme false a acestuia. Atunci cand acest simptom debuteaza brusc, este considerat a fi o urgenta.

Vederea dubla inregistrata brusc in cazul adultilor poate fi o consecinta a instalarii sclerozei multiple (SM), accidentului vascular cerebral (AVC), hipertensiunii arteriale (HTA) sau diabetului zaharat (DZ). In cazul persistentei vederii duble cauzate de una din afectiunile enumerate, se recomanda supunerea la examene oftalmologice periodice o perioada lunga de timp. In aceasta situatie este absolut necesara instituirea unui tratament in regim de urgenta.

Categorii: 
Oftalmologie
Simptome: 
Vedere dubla
Vedere neclara
Diagnostic: 

In cazul in care se oberva ca ochii bebelusului nu au axe paralele in timp ce privirea este indreptata asupra unui punct fix, este cazul sa se efectueze un examen oftalmologic. Acest examen trebuie efectuat in mod normal la toti copiii cu varsta mai mica de cinci ani, chiar daca nu au fost constatate modificari de vedere. Medicul oftalmolog stabileste acest diagnostic, uneori doar observand cu ochiul liber modificarile reclamate. In alte cazuri, poate fi necesara efectuarea mai multor examene suplimentare. Acestea sunt utile si pentru realizarea diagnosticului diferential care elimina posibilitatea manifestarii altor afectiuni. Una dintre afectiunile care trebuie incluse pe lista diagnosticului diferential in acest caz, este ambliopia, denumita popular si "ochi lenes". In caz de ambliopie, unul din ochi nu este utilizat suficient pentru a forma imaginea la nivelul cortexului cerebral si are ca si consecinta dezvoltarea incorecta a globului ocular afectat. In cazul in care afectiunea are caracter tranzitoriu sau se manifesta doar atunci cand cel mic schimba ochiul utilizat pentru focalizarea unui obiect, este putin probabil ca ambliopia sa se dezvolte. In situatia diagnosticarii precoce si a instituirii prompte a tratamentului ambliopiei determinate de aceasta afectiune, riscul pierderii vederii poate fi anulat.

Tratament: 

Tratamentul strabismului trebuie instituit cat mai repede dupa stabilirea diagnosticului. Sansele ca acest defect sa poata fi corectat sunt cu atat mai mari cu cat varsta copilului este mai frageda la inceputul tratamentului.

Tratamentul trebuie tratat cu seriozitate si in caz de ambliopie sau alte afectiuni de natura oftalmologica pentru reusita corectarii vederii. Daca ambliopia este deja instalata ca si complicatie a strabismului, centrarea axelor ochilor nu o poate corecta in totalitate.

Instituirea precoce a tratamentului este foarte importanta in orice afectiune de origine oculara, insa importanta sa creste cu mult in ceea ce priveste ambliopia. Aceasta are o evolutie mult mai rapida, iar scaderea acuitatii vizuale este ireversibila. Daca tratamentul ambliopiei este initiat dupa varsta de 7 - 10 ani, nici un program terapeutic nu poate corecta complet aceasta deficienta.

Terapia strabismului include purtarea de ochelari, utilizarea ocluzorului, tratament medicamentos, exercitii pentru globii oculari, cura de tratament cu toxina botulinica sau chiar tratament chirurgical.

Purtarea ochelarilor

Aceasta varianta de tratament poate corecta defectul daca pacientul manifesta doar devierea globilor oculari. Unor pacienti li se poate recomanda purtarea de lentile bifocale sau niste lentile speciale care poarta denumirea de prisma. O perioada de timp de la inceputul purtarii de ochelari poate fi necesara administrarea picaturilor oftalmologice.

Ocluzarea sau acoperirea ochiului

Reprezinta prima forma de tratament instituita in cazul ambliopiei aparute ca urmare a strabismului sau ca si cauza determinanta a acestuia. Ochiul mai putin afectat se acopera cu un bandaj pentru a determina pacientul sa foloseasca mai mult ochiul cu probleme, numit si "ochi lenes". Respectarea indicatiilor medicului este foarte importanta in astfel de cazuri, astfel ca parintii trebuie sa monitorizeze indeaproape intervalul de timp in care copilul poarta ocluzorul pentru a nu depasi timpul recomandat. Purtarea excesiva a acestuia poate sa determine declansarea ambliopiei si la ochiul care, pana la momentul respectiv, nu avea probleme.

Exercitiile oculare

Exercitiile oculare reprezinta un tratament aditional altor metode terapeutice deja instituite, precum interventia chirurgicala. Efectuate in lipsa altui tratament, exercitiile oculare nu sunt suficiente pentru corectarea strabismului.

Cura cu toxina botulinica

Toxina botulinica poate stopa temporar contractiile musculare de la nivelul ochiului. Perioada de timp in care aceste administrari au efect este de cateva luni de la administrare. Toxina botulinica determina relaxarea grupelor musculare ale caror probleme au determinat aparitia strabismului. Astfel, musculaturii din partea opusa ii este permis sa modifice pozitia globului ocular. Atunci cand interventia chirurgicala nu reuseste sa corecteze complet deviatia globilor oculari, cura de tratament cu toxina botulinica poate fi de ajutor. In acest caz nu se garanteaza eficacitatea scontata, iar administrarile vor fi administrate in mai multe reprize. Aceasta toxina poate, insa, sa determine si alte afectiuni de natura oftalmologica sau poate avea rezultate foarte bune dar temporare.

Tratamentul medicamentos

Medicamentele administrate se prezinta, de obicei, sub forma de picaturi oftalmologice. Musculatura care controleaza pupila si care permite focalizarea imaginii este influentata de administrarea substantelor midriatice precum atropina. Substantele midriatice se folosesc in special in cazul strabismului determinat de probleme de focalizare oculara. Atropina poate fi administrata si ca alternativa a ocluzorului pentru tratarea deficientelor de vedere unilaterale. Pentru aceasta, atropina se administreaza la globul ocular fara probleme pana cand vederea devine mult mai incetosata la nivelul ochiului sanatos decat a celui afectat. In acest mod, copilul este obligat sa foloseasca mai mult ochiul cu ambliopie.

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala, reprezinta, de cele mai multe ori, singura cale de succes pentru alinierea globilor oculari si imbunatatirea vederii. Interventia consta in slabirea sau intarirea musculaturii perioculare modificand pozitia sau lungimea acesteia. Realinierea ochilor se poate realiza prin modificarea fortei de tractiune pe care o exercita musculatura afectata in cazul strabismului. In functie de stadiul evolutiv, pot fi necesare mai multe interventii chirurgicale succesive sau poate deveni necesara purtarea ochelarilor postoperator.

Operatiile corective se realizeaza, in general, la varste cuprinse intre trei luni si doi ani. Totusi, reusita interventiei la copiii in varsta de trei luni constituie un subiect de discutie controversat prin prisma faptului ca la aceasta varsta musculatura perioculara nu este suficient de dezvoltata. Pe masura inaintarii in varsta, musculatura oculara se dezvolta putand determina remiterea de la sine a strabismului.

La adulti, interventia chirurgicala are rezultate sigure si sanse de reusita mult crescute. Tratamentul chirurgical este ales in cazul adultilor  pentru imbunatatirea acuitatii vizuale, remedierea aprecierii distantelor fata de diverse obiecte, ameliorarea vederii duble, largirea campului vizual in cazul orientarii ochilor spre interior sau reducerea campului vizual in cazul orientarii ochilor spre exterior. Tratarea acestui defect contribuie si la imbunatatirea vietii sociale a pacientilor prin cresterea respectului de sine si facilitarea comunicarii cu persoanele din jur.

Tratament ambulator (la domiciliu)

In cazul alegerii terapiei prin purtarea ochelarilor sau aplicarea ocluzorului, parintii sunt cei care au datoria sa se asigure ca recomandarile medicului oftalmolog sunt respectate de catre cei mici. Purtarea ocluzorului pentru o perioada prea lunga poate determina afectarea ochiului pereche, iar purtarea insuficienta poate determina ineficacitatea tratamentului. Daca metoda terapeutica aleasa este cea a purtarii de lentile de contact, parintii trebuie sa supravegheze aplicarea si utilizarea acestora si administrarea picaturilor oftalmologice recomandate.

Si copii afectati de acest defect pot dezvolta probleme cu increderea de sine datorita modificarilor survenite in infatisarea acestora. De aceea, copiii care prezinta acest defect, trebuie sprijiniti pentru fi ajutati sa depaseasca astfel de probleme, iar instituirea tratamentului capata o alta importanta. Corectia acestui defect imbunatateste conditia de viata, dar si relatiile sociale ale pacientilor.

Sindromul ochiului uscat, keratoconjunctivita uscata sau xeroftalmia

Generalitati: 

Sindromul ochiului uscat apare atunci cand suprafata oculara este insuficient lubrifiata si umidificata. Termenul medical utilizat pentru descrierea ochilor uscati poarta denumirea de keratita sicca, iar aceasta poate fi cauzata de numerosi factori. Printre acestia se afla climatul uscat caracterizat de praf si vant, fumatul, aerul conditionat sau folosirea unui sistem de incalzire uscata, utilizarea lentilelor de contact si administrarea anumitor medicamente, precum sunt anticonceptionalele, antidepresivele sau antialergicele. De asemenea, poate fi intalnit la anumite afectiuni, precum sunt lupusul sau artrita reumatoida.

Este mult mai frecvent la femei decat la barbati, din cauza schimbarilor hormonale.

Simptomele care insotesc sindromul ochiului uscat

Lacrimile sunt esentiale pentru a mentine sanatatea ochilor si au rolul de a umecta ochiul, dar si de a indeparta praful si a lubrifia suprafata oculara. La persoanele care sufera de sindromul ochiului uscat, filmul lacrimal isi pierde din stabilitate si este mai subtire, ceea ce duce la aparita suprafetelor uscate pe suprafata oculara. Din aceasta cauza, pleoapele nu mai pot aluneca cu usurinta.

Printre simptomele sindromului ochiului uscat se afla urmatoarele:

  • arsura sau sensibilitate crescuta la lumina
  • senzatie de presiune oculara insotita de cefalee
  • senzatie de nisip sau geana in ochi
  • gene grele si dificultate in deschiderea ochilor
  • senzatie de uscaciune si ochi umezi, deoarece uscaciunea creste secretia lacrimala
  • vedere incetosata
  • secretii ale ochilor si imposibilitatea de a plange.
  • roseata oculara.
Categorii: 
Oftalmologie
Simptome: 
Cefalee
Congestie oculara
Durere oculara
Scurgeri oculare
Vedere neclara
Xeroftalmie
Diagnostic: 

Diagnosticul poate fi stabilit in cadrul unui examen oftalmologic. Contactati imediat un medic daca resimtiti simptome de durere severa, vedere tulbure si simptome generale de boala (ex. greata, febra, eruptii cutanate, dureri articulare).

Alaturi de anamneza si examenul clinic, se pot utiliza diferite teste oftalmologice, precum tear film brak-up time, Schirmer, lip paralel, coloratia cu fluoresceina, verde Lissamine sau conjunctival folds. Acestea permit diagnosticarea keratitei sicca.

Tratament: 

Sindromul ochiului uscat nu se poate trata, dar se pot ameliora simptomele. Pacientul care se confrunta cu aceasta problema de sanatate poate creste umiditatea aerului din incaperea in care se afla, pentru a permite o evaporare mai lenta a lacrimilor. Se recomanda evitarea miscarii crescute a aerului, daca se folosesc ventilatoare in tavan sau oscilante.

De asemenea, se pot aplica comprese umede, lacrimi artificiale, geluri si lubrifianti ai lacrimilor, care au rolul de a hidrata si lubrifia suprafata oculara. Exista uleiuri lubrifiante oculare care sunt mai groase decat gelurile sau lacrimile artificiale si ofera un efect de umectare de o durata mai lunga.

Tratamentul care se poate administra impotriva keratitei secca include atat picaturile pentru ochi si unguentele, cat si inchiderea temporara a ductului lacrimal. Procedura este nedureroasa si consta in introducerea unui tampon care se va dizolva imediat in ductul lacrimal la pleoapa inferioara. Ocluzia permenta a ductului lacrimal se realizeaza atunci cand cea temporara este ineficienta. Pentru aceasta se utilizeaza un tampon de silicon, care ajuta la imbunatatirea confortului pacientilor si scade nevoia de folosire a picaturilor de ochi.

Incepand cu anul 2002 se poate utiliza colirul oftalmic Restasis, care determina cresterea secretiei de lacrimi. Alte tratamente includ steroizii topici sau interventia chirurgicala. Chiar daca sindromul ochiului uscat nu se poate vindeca, ameliorarea simptomelor este importanta pentru imbunatatirea confortului pacientilor.

Retinopatia diabetica

Generalitati: 

Diabetul reprezinta un sindrom caracterizat prin hiperglicemie cronica si nereglabila. Aceasta afectiune apare atunci cand pancreasul nu mai are capacitatea de a secreta cantitatea necesara de insulina sau atunci cand organismul devine incapabil sa o proceseze in mod corespunzator. Insulina este hormonul responsabil de reglarea cantitatii de zahar sau glucoza, din sange. Aceasta incapacitate de secretie sau procesare a insulinei se poate manifesta atat la adulti, cat si la copii. Persoanele care sufera de diabet sunt mult mai susceptibili de a dezvolta afectiuni la nivelul ochiului. Glaucomul si cataracta sunt afectiunile cel mai frecvent intalnite, insa complicatiile survenite la nivelul retinei reprezenta cele mai importante modificari. Acestea din urma pot conduce chiar si la pierderea iremediabila a vederii.

Modificarile aparute la nivelul retinei se produc, in general, dupa o perioada aproximativa de 20 de ani de diabet. La persoanele cu diabet zaharat insulinodependent sau diabet zaharat de tip I, aceasta cauza de cecitate sau orbire poate evolua mult mai sever. Aceasta complicatie poate aparea si la pacientii afectati de diabet zaharat noninsulinodependent sau de tip II, insa evolutia dezvoltarii complicatiilor poate fi mai lenta. Stadiul de retinopatie este direct proportional cu perioada de evolutie a diabetului.


Care sunt cauzele retinopatiei diabetice?

Nivelul crescut al glicemiei si durata evolutiei bolii sunt factorii care conditioneaza riscul de dezvoltare al retinopatiei diabetice. Totusi, aceasta complicatie nu apare, de obicei, mai devreme de 10 ani de la debutul diabetului. Orbirea se produce datorita modificarilor vaselor de sange determinate de nivelul crescut de glicemie. La acest nivel se pot produce hemoragii sau eliminari anormale de lichid. In acest fel, retina creste in volum si faciliteaza acumularea depozitelor anormale. Aceasta prima faza a retinopatiei diabetice este numita faza neproliferativa. In urmatoarea faza, la suprafata retinei se dezvolta vase noi de sange, mecanism ce a determinat denumirea acestei etape, retinopatia proliferativa. Noile vase de sange formate pot determina aparitia de modificari grave ale functiei vizuale, existand mereu pericolul ca aceste vase sa se sparga si sa sangereze in continutul vitrosului, substanta gelatinoasa localizata in centrul globului ocular. Retinopatia proliferativa poate conduce la pierderea vederii.


Care sunt factorii de risc?

Susceptibilitatea de a dezvolta retinopatie diabetica este dependenta de timpul scurs de la instalarea diabetului si de tipul acestuia. Riscul de a dezvolta aceasta complicatie este cu atat mai mare, cu cat durata de evolutie a diabetului este mai mare. Tipul diabetului este considerat un factor de conditionare al complicatiilor pentru ca persoanele cu diabet de tip I sunt mult mai susceptibile de a dezvolta retinopatia, decat cele afectate de diabet de tip II. Semnele de retinopatie sunt prezente la 60 % dintre pacientii afetati de diabet de tip I dupa trecerea a 10 ani de boala, la varsta de 20 de ani, aproape 100% dintre acestia manifestand complicatia. 21% dintre persoanele cu diabet de tip II prezinta retinopatie la momentul diagnosticului,iar 60 % dintre acestea o dezvolta dupa 20 de ani.


Factori de risc ce nu pot fi controlati

Antecedentele de diabet si retinopatie diabetica din cadrul familiei creste susceptibilitatea acestor pacienti de a dezvolta retinopatia. De asemenea, riscul aparitiei acestei complicatii creste la persoanele care elimina o cantitate crescuta de proteine prin urina. Nefropatia diabetica are ca mecanism de actiune lezionarea vaselor sanguine ale rinichilor, fapt care determina eliberarea unei cantitati semnificative de proteine prin intermediul urinei eliminate.

Factori de risc ce pot fi controlati

  • Sarcina. Femeile insarcinate care sufera de diabet, prezinta un risc mai mare de a fi afectate de retinopatie in timpul sarcinii. In cazul femeilor care prezinta deja retinopatie diabetica atunci cand se instaleaza sarcina, exista sanse de aproximativ 50% sa se inregistreze o inrautatire a afectiunii.
  • Valorile crescute ale glicemiei. Specialistii au descoperit ca, in cazul persoanelor care prezinta in mod constant un nivel glicemic ridicat, sansele aparitiei retinopatiei este mult crescut. Acest risc scade in conditiile in care se reuseste mentinerea glicemiei intre limite apropiate de normal. Controlul glicemiei poate incetini si progresul bolii deja instalate.
  • Tensiunea arteriala. Pacientii hipertensivi sunt in pericol de a manifesta complicatii de natura vasculara, inclusiv la nivel ocular. Cercetarile efectuate au demonstrat ca rata de progresie a retinopatiei este crescuta in formele proliferative sau cu edem macular daca este asociata cu hipertensiunea arteriala.
  •  Intarzierea diagnosticului si tratamentului. Controalele oftalmologice periodice nu scad riscul de aparitie in cazul retinopatiei, insa pot contribui la scaderea riscului de dezvoltare a altor complicatii secundare si a pierderii functiei vizuale. Un tratament corect si prompt poate incetini progresia complicatiilor si contribuie la protejarea functiei vizuale.
  • Valorile crescute ale colesterolului. Pacientii cu un colesterol ridicat sunt, de asemenea, mai suscetibili sa dezvolte retinopatie. In orice caz, nu au fost identificate efectele reducerii colesterolului seric in corelatie cu progresul retinopatiei.
  • Fumatul. S-a demonstrat ca fumatul este un obicei care face riscul de instalare al retinopatiei sa creasca la persoanele bolnave de diabet.

Care sunt simptomele?

Modificarile ce survin la nivelul functiei vizuale nu sunt identificate in faza de debut a retinopatiei diabetice, insa, de-a lungul evolutiei afectiunii, semnele ce indica retinopatia diabetica incep sa apara. Aceste semne pot fi:

  • privirea incetosata
  • aparitia in campul vizual al unor puncte negre
  • dublarea vederii, cauzata de actiunea diabetului asupra nervilor care controleaza muschii ochiului
  • dificultati in a citi de aproape
  • tulburari ale vederii nocturne
  • dificultati in perceperea culorilor
  • scaderea acuitatii vizuale

Evolutie

Retinopatia diabetica se desfasoara pe parcursul mai multor etape, printre care:

  • Retinopatia diabetica neproliferativa este prima etapa in desfasurarea bolii, manifestata prin dilatatii vasculare la nivelul retinei, microhemoragii sau edeme. In mod frecvent, aceste modificari se inregistreaza la persoanele afectate de diabetul zaharat de tip II.
  • Retinopatia diabetica proliferativa consta in dezvoltarea tesutului fibros la nivel retinian si dezvoltarea de vase de sange noi. Aceasta forma de retinopatie se manifesta dupa 7 - 10 ani de la diagnosticarea diabetului de tip I.
  • Retinopatia preproliferativa reprezinta un stadiu intermediar al bolii. In cursul acestei etape se dezvolta vascularizatii de dimensiuni reduse la nivelul retinei. Aceste vase neoformate nu modifica functia vizuala la momentul formarii lor, insa in timp o pot afecta.

Complicatii

In conditiile nediagnosticarii si netratarii corecte si prompte a retinopatiei diabetice, pierderea vederii se poate instala prin actiunea unor complicatii precum:

  • Edemele maculare. Macula este zona inferioara a retinei, elementul responsabil de identificarea culorilor si a celor mai mici detalii.
  • Hemoragiile retiniene.
  • Cataracta. Aproape o treime din persoanele care sufera de diabet, dezvolta complicatii de natura oftalmologica.
Categorii: 
Endocrinologie si Diabet
Oftalmologie
Simptome: 
Diminuarea vederii
Vedere dubla
Vedere neclara
Diagnostic: 

Examenul oftalmologic ofera cele mai sigure informatii cu privire la identificarea bolii. Un specialist oftalmolog poate sa identifice si sa trateze retinopatia diabetica inainte ca pacientul sa manifeste tulburari ale vederii. Controlul oftalmologic in cazul persoanelor diabetice include:

  • Verificarea acuitatii vizuale. Acuitatea vizuala consta in capacitatea glocului ocular de a focaliza o imagine la o distanta mai mica sau mai mare. Aceasta testare poate identifica probleme ale vederii sau chiar pierderea acesteia.
  • Examenul oftalmoscopic permite examinarea fundului de ochi sau a altor structuri din componenta globului ocular. Oftalmoscopia poate identifica opacifieri ale cristalinului care determina aparitia cataractei sau alte modificari ale componentelor ochiului.
  • Gonioscopia. Prin acest examen se poate determina gradul de permeabilitate al zonei responsabile de drenarea lichidelor din componenta globului ocular. Inspectarea unghiului de drenaj este utila in cazul suspiciunii de glaucom.
  • Presiunea intraoculara. Masurarea presiunii intraoculare contribuie la identificarea glaucomului, afectiune de risc in cazul persoanelor diabetice.
  • Angiograma cu fluoresceina. Hemoragiile existente la nivelul retinei pot fi identificate prin intermediul unei angiograme cu fluoresceina. Angiograma este recomandata, in special, in cazul pacientilor care prezinta incetosarea vederii. Acest simptom poate fi cauzat de un grad mai mult sau mai putin important de distructie la nivelul retinei sau de edeme retiniene.
  • Fotografierea fundului de ochi. Acest examen se practica la pacientii diagnosticati si tratati pentru retinopatie. Prin examinarea si fotografierea fundului de ochi, este posibila inspectarea amanuntita a morfologiei acestei zone. Fotografiile pot fi de folos pentru monitorizarea progresiei bolii si a eficacitatii tratamentului.
Tratament: 

Cea mai buna cale de atac a acestei afectiuni ramane prevenirea instalarii retinopatiei diabetice pe cat posibil. Verificarea periodica a glicemiei contribuie la scaderea riscul de orbire. Conduita terapeutica aleasa de mdicul specialist difera in functie de caracteristicile individuale si de stadiul evolutiei propriu fiecarei persoane. Astfel, poate fi recomandata administrarea intravitreala de steroizi sau altfel de medicamente pe cale infectabila. Injectiile administrate la nivelul ochiului au rolul de a scadea inflamatia si de a reduce dimensiunea vaselor de sange neoformate.

Tratamentul folosit in mod frecvent pentru prevenirea si tratarea vaselor de sange neoformate la nivel retinian, este interventia chirurgicala denumita fotocoagulare pan-retiniana. In cadrul acestei interventii se realizeaza distructia tesutului retinian din afara zonei centrale a retinei, afectate de ischemie, cu ajutorul unui laser. Prin aceasta manopera se creaza puncte oarbe la nivelul vederii periferice, insa aceasta previne dezvoltarea de noi vase de sange si realizeaza sigiliarea vaselor lezionate, cu scopul de a opri evolutia afectiunii.

O alta interventie chirurgicala recomandata in caz de hemoragii vitreene la pacientii diabetici, este vitrectomia. In cadrul acestei interventii, se inlatura continutul corpului vitros si coagulii de sange. Aceste elemente din interiorul globului ocular sunt inlocuite cu o solutie salina. In cadrul aceleiasi manopere se efectueaza si desprinderea fragmentelor din corpul vitros, atasate la nivelul retinei, care pot determina tractionarea si dezlipirea retinei.

Profilaxie

Cea mai buna metoda de prevenire a afectiunilor oftalmologice este controlarea nivelului glicemiei. Starea generala a persoanelor care sufera de diabet poate fi imbunatatita de asocierea unei diete adecvate cu un program de exercitii fizice bine stabilit. Complicatiile oculare pot fi prevenite sau tinute sub control prin participarea la controalele oftalmologice periodice, diagnosticarea timpurie a acestei afectiuni putand schimba cu mult modul de progresie al bolii. Se recomanda ca aceste controale oftalmologice sa fie efectuate cel putin o data pe an. In cazul unei afectiuni deja diagnosticate, frecventa acestor controale de rutina poate creste. Avand in vedere ca retinopatia diabetica poate avea o evolutie foarte rapida pe perioada sarcinii, medicii recomanda ca femeile insarcinate, care sufera de diabet, sa fie supuse unui examen oftalmologic in primul trimestru de sarcina.

Retinoblastomul

Generalitati: 

Retinoblastomul reprezinta o afectiune al carei mecanism de actiune consta in formarea de celule maligne in interiorul retinei. Retina este stratul nervos al globului ocular, localizat la nivelul polului posterior, fiind cel mai profund strat al ochiului. Aceasta capteaza fasciculele luminoase si le transforma in imagini reproduse de creier prin intermediul nervului optic. Retinoblastomul se poate manifesta la orice varsta, insa incidenta sa cea mai ridicata este inregistrata la copii, in jurul varstei de 5 ani. Aceasta formatiune tumorala poate afecta un ochi sau se poate dezvolta cu caracter bilateral. Cazurile in care retinoblastomul invadeaza tesuturile invecinate, cu caracter exofit, sau alte parti ale corpului, prin metastazare, sunt foarte rare. Cazurile de retinoblastom unilateral sunt cele mai frecvent intalnite, acestea avand si mai multe sanse de vindecare. Etiologia acestui tip de tumora poate fi de natura congenitala prin transmiterea unei anomalii genetice de la parinti la copii. In aceasta situatie, afectiunea poarta denumirea de retinoblastom congenital.

Retinoblastomul congenital apare, de obicei, la varste mai fragede decat cele la care se manifesta retinoblastomul dobandit pe parcursul vietii. In general, retinoblastomul unilateral nu este mostenit de la parinti, insa cel bilateral este intotdeauna congenital. In cazul in care, un retinoblastom congenital apare initial la un ochi, exista sanse ca, mai tarziu, tumora sa afecteze si cel de-al doilea ochi. In urma stabilirii diagnosticului de retinoblastom unilateral, ochiul sanatos trebuie supus controalelor medicale o data la 2 - 4 luni, pentru o perioada de cel putin 28 de luni. Dupa terminarea tratamentului specific retinoblastomului, pacientul trebuie sa participe la controale medicale periodice pana la varsta de 7 ani.

Consilierea genetica este necesara in cazul ambelor cazuri de retinoblastom, parerea unui medic specializat in boli de natura ereditara fiind utila in stabilirea unui tratament adecvat fiecarei situatii. De asemenea, in urma unei astfel de discutii, rudele de gradul I ale pacientului trebuie consiliate genetic in ceea ce priveste riscul dezvoltarii acestui tip de tumora. Copiii care prezinta retinoblastom de natura ereditara, prezinta riscul de a dezvolta retinoblastoame trilaterale sau alte tipuri de tumori. Copiii afectati de retinoblastom de natura congenitala au risc crescut si pentru dezvoltarea de formatiuni tumorale pineale la nivelul creierului. Acest tip de complicatie poarta denumirea de retinoblastom trilateral cu metastaze. Controalele medicale periodice pentru o monitorizare eficienta a acestui tip de afectiune sunt esentiale in cursul tratamentului si pentru o perioada de inca patru ani dupa stabilirea diagnosticului de retinoblastom.

Simptomatologia

Leucocoria sau "pupila alba" reprezinta manifestarea principala a retinoblastomului. In cazul aparitiei leucocoreei, vederea devine suprimata din cauza tumorii foarte intinse. Rareori, simptomele observate pot fi strabismul sau buftalmia, definita ca si cresterea in volum a ochiului.

Evolutia

Diversi factori de natura individuala pot schimba prognosticul sau tratamentul adecvat. Prognosticul si optiunile terapeutice pot varia in functie de stadiul tumoral, natura unilaterala sau bilaterala a bolii, volumul tumorii sau numarul de formatiuni tumorale prezente si conditiile care faciliteaza riscul dezvoltarii unui retinoblastom trilateral.

Stadializarea

Dupa stabilirea diagnosticului de retinoblastom, se recomanda ca pacientul sa fie supus unor investigatii amanuntite pentru a se putea stabili daca celulele de natura maligna au ajuns sa invadeze ochiul sau daca s-au extins si in alte regiuni coroprale. Aceasta metoda de depistare a intinderii tumorilor poarte numele de stadializare. Acest set de testari determina de fapt stadiul canceros in care se afla pacientul. Inainte de stabilirea tratamentului adecvat, este necesar sa se cunoasca stadiul cancerului in desfasurare. In procesul de stadializare pot fi efectuate urmatoarele investigatii:

  • examenul oftalmologic cu administrarea de picaturi care dilata pupila
  • ultrasonografia
  • examenul computer tomograf
  • rezonanta magnetica nucleara
  • examinarea fluidului cerebrospinal recoltat prin punctie lombara

Pentru stadializarea retinoblastomului se pot aborda mai multe metode. Inaintea stabilirii unui tratament se stabileste localizarea formatiunii ca fiind intraoculara daca aceasta s-a dezvoltat in interiorul globului ocular sau extraoculara, daca este prezenta la exteriorul globului ocular. In functie de aceasta clasificare se stabilesc si urmatoarele stadii ale retinoblastomului:

  • Retinoblastom intraocular - formatiunea tumorala s-a dezvoltat in interiorul globului ocular, fara a avea tendinta de extindere la tesuturile din jur sau la alte regiuni ale corpului.
  • Retinoblastom extraocular- tumora s-a extins in afara ochiului, atingand tesuturi aflate in vecinatatea acestuia, sistemul nervos central constituit din creier si maduva spinarii sau alte regiuni ale corpului.

Diagnosticul retinoblastomului care prezinta recidive dupa finalizarea tratamentului, poarta denumirea de retinoblastom recurent. Formarea de noi formatiuni tumorale poate avea loc la nivelul globului ocular, in regiunile invecinate acestuia sau in alte parti ale corpului. Formatiunile tumorale netratate prin radioterapie sau interventie chirurgicala prezinta, de obicei, recidive in mai putin de 6 luni.

Categorii: 
Oftalmologie
Oncologie
Simptome: 
Diminuarea vederii
Vedere neclara
Diagnostic: 

Investigatiile recomandate in caz de retinoblastom sunt:

  • Examenul clinic

Preluarea unei anamneze corecte si efectuarea unui examen clinic obiectiv sunt importante pentru descoperirea unor simptome generale. Verificarea prezentei sau absentei simptomatologiei specifice, verificarea antecedentelor medicale ale pacientului, conditia de viata si cunoasterea istoricului tratamentelor administrate pacientului sau a antecedentelor de retinoblastom din cadrul familiei contribuie in egala masura la stabilirea unui diagnostic corect.

  • Examenul oftalmologic

Acest examen se efectueaza dupa dilatarea pupilei cu ajutorul unor picaturi oftalmologice. In clipa in care pupila se deschide mai mult, medicul poate observa retina si nervul optic prin pupila si cristalin. Acesta examineaza interiorul globului ocular cu ajutorul unei surse de lumina. In functie de varsta copilului, examenul oftalmologic se poate realiza cu sau fara anestezie.

  • Ultrasonografia

Tesuturile interne ale organelor reflecta ultrasunetele si genereaza ecouri care formeaza imaginea tesuturilor, denumita sonograma.

  • Examenul computer tomograf

Examenul CT are ca mecanism efectuarea de poze succesive detaliate si din diverse unghiuri, ale regiunilor corporale studiate. Pozele sunt realizate de un calculator conectat la aparatul cu raze X. Acest examen poate fi efectuat cu ajutorul unei substante de contrast administrate intravenos sau pe cale bucala pacientului. Substanta de contrast faciliteaza vizualizarea mai buna a organelor studiate. Examenul computer tomograf mai poarta si denumirile de tomografie computerizata sau tomografie axiala computerizata.

  • Rezonanta magnetica nucleara

Aceasta investigatie este realizata cu ajutorul unui magnet, a undelor radio si a unui calculator. In urma efectuarii examenului RMN se obtin imagini detaliate ale organelor sau a regiunilor corporale examinate.

  • Biopsia

Un diagnostic cert de retinoblastom se stabileste in urma prelevarii de tesut tumoral si a studierii acestuia la microscop pentru identificarea tipului de celule implicate.

Tratament: 

Variantele de tratament ale acestei afectiuni sunt multiple, insa medicul specialist este cel care stabileste care este conduita terapeutica ideala fiecarui caz in parte. In prezent, exista o serie de tratamente folosite in mod uzual si o serie de terapii aflate inca in curs de cercetare. Aceste studii contribuie la imbunatatirea terapiilor utilizate in mod curent sau la obtinerea de noi informatii referitoare la tratamentele avizate la momentul actual. Pacientii au optiunea de a participa la un trial clinic in cazul in care doresc acest lucru sau in cazul in care terapia administrata nu are rezultatele scontate. In cazul in care, in urma desfasurarii unui tratament experimental, se dovedeste ca o noua reteta terapeutica are rezultate mai bune decat un tratament avizat, terapia descoperita ulterior poate deveni cea standard. In stabilirea tratamentului potrivit fiecarui pacient in parte sunt implicate deciziile pacientului, familiei si a echipei de medici curanti. La momentul actual exista sase tratamente standard in cazul retinoblastomului. Acestea sunt enucleatia globului ocular, radioterapia, termoterapia, chemoterapia, crioterapia si fotocoagularea laser.

Enucleerea

Enucleererea globului ocular este tratamentul chirurgical care consta in rezectia ochiului si a unei portiuni din nervul optic. In urma enucleerii, globul ocular este examinat la microscop pentru identificarea celulelor implicate in procesul patologic. Aceasta optiune este recomandata in cazul in care formatiunea este prea mare si nu mai exista sanse de recuperare a vederii. Dupa indepartarea globului ocular, pacientul poate stabili impreuna cu medicul curant detaliile pentru implantarea unui glob ocular artificial.

Radioterapia

Terapia prin raze X distruge celulele tumorale. Radioterapia externa se realizeaza cu ajutorul unui aparat care emite raze in exteriorul corpului, iar radioterapia interna consta in administrarea unei substante radioactive care ataca zonele afectate de formatiuni tumorale. Tipul de iradiere ales depinde de tipul formatiunii si stadiul canceros al pacientului. Pentru tratarea retinoblastomului pot fi alese urmatoarele metode de radioterapie:

  • Radioterapia de intensitate modulata - Reprezinta o radioterapie tridimensionala ce consta in realizarea unor fotografii care ofera date concrete referitoare la forma si dimensiunile tumorii. Dupa culegerea acestor date, fasciculele de raze X se administreaza din unghiuri diferite, la locul exact al tumorii. Acest tip de radioterapie nu afecteaza tesuturile sanatoase din vecinatatea formatiunilor tumorale.
  • Radioterapia stereotactica - Procedura nu implica interventii chirurgicale, mai poarta numele de iradiere stereotactica cu raze externe si foloseste un cadru pentru craniu care are scopul de a concentra actiunea razelor la locul exact al tumorii fara sa afecteze tesuturile din jur.
  • Radioterapia cu fascicule cu protoni - Se realizeaza prin intermediul unui aparat producator de protoni, radiatii cu unde mai puternice decat razele X.
  • Radioterapia cu placute - Foloseste seminte radioactive care se aplica pe o placuta plasata la exteriorul ochiului, in dreptul locului unde se afla tumora. Placuta are scopul de a preveni iradierea tesuturilor sanatoase din vecinatatea zonei afectate.

Crioterapia

Crioterapia se realizeaza cu ajutorul unui aparat care congeleaza si distruge celulele modificate si poarta si numele de criochirurgie.

Fotocoagularea laser

Aceasta metoda de tratament foloseste lumina laser pentru distrugerea vaselor de sange care vascularizeaza tumora, lucru ce va avea ca si urmare distrugerea celulelor de natura tumorala. Aceasta metoda se foloseste pentru tratamentul tumorilor de dimensiuni mici si mai poarta si numele de coagulare cu fascicule de lumina.

Termoterapia

Caldura excesiva distruge celulele tumorala. Astfel, termoterapia se realizeaza prin intermediul unui fascicul laser care trece prin pupila dilatata sau prin exteriorul globului ocular. Se pot folosi, de asemenea, ultrasunete, raze infrarosii sau microunde, raze care nu sunt vizibile cu ochiul liber, dar emana caldura.

Chemoterapia

Chemoterapia are la baza folosirea de produse farmaceutice cu rol in stoparea cresterilor tumorale si stoparea diviziunilor acestor celule maligne. Chemoterapia sistemica se efectueaza injectabil intramuscular sau intravenos sau pe cale bucala, substantele administrate ajungand prin circulatie, la locul cresterii tumorale. Chemoterapia regionala consta in administrarea substantei direct in organele afectate sau intr-o cavitate a corpului.

Chemoreductia

Chemoterapia sau chemoreductia micsoreaza volumul formatiunii tumorale pana la o dimensiune potrivita pentru a putea fi tratata prin radioterapie, termoterapie, crioterapie sau fotocoagulare.

Tratamentele aflate in curs de cercetare sunt chemoterapia tenoniana si chemoterapia cu doze mari si transplant de celule stem.

  • Chemoterapia tenoniana

Acest tip de chemoterapie experimentala locala se realizeaza sub capsula lui Tenon, folosind o substanta chemoterapica injectata in membrana care acopera fibrele musculare si nervoase aflate la polul posterior al ochiului.

  • Chemoterapia cu doze mari si transplant de celule stem

Aceasta este o metoda ce consta in administrarea unor doze mai mari de substante chemoterapice care inlocuiesc celulele formatoare de celule sangvine distruse de tratamentul atitumoral. Celulele stem se preleveaza, sunt o serie de celule de sange imature prelevate din sangele sau maduva spinarii pacientului sau a celui care are rol de donator. Aceste celule se pastreaza inghetate pana in momentul cand se vor administra pe cale injectabila pacientului, urmand sa se transforme in celule sanguine mature.

Efecte adverse

Tratamentele antitumorale pot da reactii adverse care se pot desfasura chiar si pe perioada a luni sau ani de zile dupa finalizarea tratamentului. Aceste efecte adverse tardive pot consta in probleme de natura psihica sau recidive tumorale. Copiii care sufera de retinoblastom congenital prezinta un risc mai mare de a dezvolta recidive.

Cancerul unilateral cu formatiuni de dimensiuni mari se trateaza adesea prin enucleerea globului ocular. In cazul in care se doreste pastrarea globului ocular, tratamentul poate sa includa radioterapia, fotocoagularea, crioterapia, termoterapia sau chemoterapia. Tumorile bilaterale se pot trata prin enucleerea globului ocular afectat de formatiunea cea mai mare si prin radioterapie pentru globul ocular opus. Radioterapia bilaterala sau chemoterapia urmate de tratamente locale se folosesc in situatia in care exista sanse de salvare a functiei vizuale la ambii ochi. Tratamentul chirurgical se recomanda doar atunci cand nu se poate salva vederea. O alta varianta de tratament este chemoterapia subtenoniana, in combinatie cu chemoterapie sistemica si tratament local.

Retinoblastomul extraocular

Retinoblastomul extraocular nu are un tratament specific. In acest caz s-a incercat utilizarea unei combinatii intre radioterapie si chemoterapie. Pacientii pot opta, de asemenea, pentru un trial clinic de chemoterapie cu doze mari si transplant de celule stem.

Retinoblastomul recurent

Tumorile mici, unilaterale, pot fi tratate local prin enucleere, crioterapie, radioterapie, termoterapie sau fotocoagulare. In cazul recidivelor de retinoblastom in exteriorul ochiului, conduita terapeutica variaza in functie de o gama larga de factori, insa pacientii pot opta si pentru trialuri clinice cu substante aflate inca in curs de cercetare.

Ptoza palpebrala

Generalitati: 

Ptoza palpebrala reprezinta cazul medical cand cade pleoapa superioara. Aceasta afectiune poate duce la reducerea campului vizual, cand pleoapa obstructioneaza partial sau complet pupila. Pacientii cu ptoza au de multe ori dificultati in a tine pleoapele deschise. Sprancenele se arcuiesc in efortul de a ridica pleoapele cazute. In cazurile severe de ptoza, pacientii ar putea avea nevoie sa-si ridice pleoapele cu degetele cu scopul de a vedea. Copiii cu ptoza pot dezvolta ambliopie (“ochi lenes”) sau intarziere de dezvoltare din cauza limitarii campului vizual.

Care sunt cauzele?

Principala cauza pentru aceasta afectiune este faptul ca muschiul isi pierde din putere si nu mai poate antrena miscarile de ridicare normale ale pleoapei. Nervul care controleaza muschiul acesta este afectat si pielea pleoapei superioare se relaxeaza. Cauzele pentru aparitia ptozei palpebrale pot implica o boala, leziune oculara, vreun defect congenital, interventii chirurgicale etc. In unele cazuri poate aparea din cauza varstei. De fapt, exista mai multe cauze pentru aparitia ptozei, inclusiv slabire legata de varsta muschiului, stabiciune congenitala, traumatisme sau, uneori, boli neurologice. Pe masura ce imbatranim, tendonul care se ataseaza muschiului levator, cel mai important muschi care ridica pleoapa, se poate intinde si din aceasta cauza pleoapa poate sa cada. Ptoza poate sa apara dupa interventii chirurgicale a cataractei din cauza intinderii muschiului sau tendonului. Copiii se pot naste sau pot dobandi ptoza ca urmare a unor traume sau probleme neurologice. O cauza frecventa a ptozei este Simdromul Horner, care reprezinta o forma de leziuni ale nervilor localizati in zona fetei si ochilor. Accidentul vascular cerebral, alte leziuni cerebrale, leziuni ale coloanei vertebrale, unele forme de cancer pulmonar pot provoca sindromul Horner si ptoza.

Ptoza poate fi cauzata de o serie de factori ce afecteaza muschii, nervii sau pielea, inclusiv diabetul zaharat. Incapacitatea corpului de a procesa zaharul in mod corect, poate duce la o serie de complicatii, inclusiv boli de ochi. Miastenia gravis este o boala autoimuna care afecteaza modul in care muschii si nervii comunica. Durerile de cap severe, frecvente si care intra in remisie pot provoca, de asemenea, ptoza. Cateodata aceasta afectiune se poate asocia cu strabismul. Daca nu este tratata nu se poate realiza dezvoltarea normala a vederii. Apare ambliopia (ochiul lenes).


Daca pleoapa cade brusc si evident, trebuie sa va adresati medicului pentru un consult oftalmologic urgent. Ptoza palpebrala reprezinta unul din cele mai evidente semne ale imbatranirii. Caderea pleoapelor apare si pentru ca scade tonusul musculaturii, cel care controleaza miscarea pleoapei
Ochii se irita si se usuca daca pleoapele inferioare cad in afara si nu-si mai pot exercita astfel functia de protectie pentru globul ocular. Daca pleoapa cade spre interior, genele vor produce iritatii grave ale globului ocular si se poate ajunge la conjunctivita.
Forma grava a ptozei pleoapelor afecteaza serios vederea persoanei. Ptoza palpebrala poate determina lacrimare abundenta. Lacrimarea apare si in situatii cum sunt sensibilitatea mare la lumina sau in caz de vant, infectie la nivelul ochilor si chiar astuparea canalului lacrimal.

Care sunt factorii de risc?

  • varsta pacientului

  • diabetul

  • atacuri de inima

  • sindromul Horner

  • slabiciune musculara severa

  • tumoare cereblara

Care sunt simptomele?

Simptomul principal al ptozei este caderea vizibila a pleoapei superioare. Ptoza poate afecta copiii si adultii la orice etapa din viata lor. Simptomele se pot observa la unul sau la ambii ochi. Persoanele care se nasc cu pleoapele cazute au ptoza congenitala. Unul din semnele de ptoza congenitala sunt cutele inegale dintre pleoape.

Copiii care au ptoza pot folosi anumite gesturi sau pozitii ale corpului comune pentru oamenii care au acest simptom. Ridicarea frecventa a sprancenei si inclinarea capului poate indica faptul ca ptoza interfereaza cu vederea normala. Principalele simptome sunt:

  • cade o pleoapa sau pot cadea chiar ambele pleoape
  • apare iritatia
  • ingreunarea procesul de inchidere complet a ochiului
  • oboseala la nivelul ochilor pentru ca devine un effort in plus sa poti tine ochii deschisi
  • apare strabismul
  • vederea dubla
  • lacrimare abundenta

Pacientii care au ptoza pot citi sau pot conduce o masina cu dificultate. Ei se pot plange adesea de dureri de cap de tensiune care se agraveaza atunci cand citesc sau cand lucreaza la calculator. In centrul privirii, pacientii isi vad genele. 

Categorii: 
Oftalmologie
Simptome: 
Durere oculara
Epifora
Pleoape cazute
Vedere dubla
Diagnostic: 

Diagnosticul ptozei palpebrale consta in primul rand in determinarea cauzei. Medicul va masura inaltimea pleoapei, va verifica muschii acesteia si va verifica miscarile ochiului. Medicul va analiza si alinierea ochilor. In cazul copiilor pot fi necesare teste suplimentare pentru ambliopie.

 Medicul Dumneavoastra va efectua cel mai probabil un examen fizic si veti discuta despre eventualele boli pe care le-ati avut in trecut. Dupa ce veti spune medicului cat de des se inchid pleopele, doctorul va rula cateva teste pentru a identifica motivul aparitiei ptozei.

Medicul poate face un consult cu lampa cu fanta sau cu testul Tensilon. Doctorul va poate face o injectie cu acest tratament, numit Tensilon. Vi se va cere sa va miscati ochii si sa faceti alte miscari care folosesc muschii ochiului. Medicul va va monitoriza pentru a determina daca problemele musculare cauzeaza caderea pleoapei.

Tratament: 

 Tratamentul pentru ptoza variaza. Daca se constata ca diabetul este cauza aparitiei ptozei, atunci medicul va recomanda pacientului cum trebuie sa actioneze. Caderea pleoapelor cauzate de leziuni ale maduvei spinarii, tumori, leziuni ale nervilor, sau cancer se poate rezolva dupa ce au fost tratate in prealabil aceste boli.

Medicul poate prescrie medicamente pentru ptoza. Medicamentele, cum sunt neostigmina si piridostigmina pot ajuta muschii si nervii de a lucra impreuna eficient. Medicul poate prescrie prednison sau alte medicamente imunosupersoare. In cazul ptozelor congenitale, tratamentul medicamentos nu prea ajuta, ci se recomanda interventie chirurgicala. Cel mai adesea, ptoza palpebrala necesita o operatie care are ca scop intarirea si tonifierea muschiului care ridica pleoapa.

Ptoza poate fi corectata chirurgical, operatie ce implica de obicei strangerea muschiului levator pentru a ridica pleoapa. In ptoza severa, atunci cand muschiul levator este extrem de slab, poate fi efectuata o interventie speciala care sa permita muschii fruntii sa ridice pleoapa. Alte operatii implica inteventie chirurgicala asupra muschiului din interior, atunci cand ptoza nu este grava. Chirurgul va efectua toate testele necesare pentru a determina cea mai buna forma de corectie pentru fiecare pacient in parte. Scopul este de a ridica pleoapa pentru a permite un camp vizual mare si de a realiza simetrie cu pleoapa superioara opusa. 

Pagini

Subscribe to RSS - Oftalmologie