Termen cautat
Categorie

ORL


ORL

Vertijul postural paroxistic benign sau vertijul pozitional

Generalitati: 

Ce este vertijul postural paroxistic benign?

Vertijul postural paroxistic benign este un tip aparte de ameteli sau voma. Uneori, o senzatie de inconstanta si ameteala poate sa ramana pentru putin cateva ore.

Categorii: 
Neurologie
ORL
Simptome: 
Ameteala
Varsaturi (voma)
Vertij
Diagnostic: 

O senzatie ca i se invarte capul, experimentata de pacient in timpul unei crize de pierderea auzului insotita de vertij de obicei sugereaza alta afectiune decat BPPV, de tipul sindromului Meniere sau labirintitei.

Tratament: 

BPPV poate disparea de la sine in cateva saptamani. Daca este nevoie de tratament, se recomanda miscari ale capului numite manevre eliberatorii. Aceste exercitii vor deplasa particulele de la nivelul canalelor semicirculare ale urechii interne pentru a nu mai influenta echilibrul corpului. Cu timpul creierul va incepe sa reactioneze din ce in ce mai putin la semnalele declansate de particululele de la nivelul urechii interne. Acest lucru se numeste compensare. Compensarea apare atunci cand se continua miscarile capului chiar daca acestea produc vertij. Pentru a grabi aparitia compensarii poate fi facut exercitiul Brandt-Daroff. Acesta presupune trecerea de la pozitia sezand la acea pozitie care produce vertijul cel mai sever. Se mentine aceasta pozitie pana cand vertijul dispare sau cel putin 30 de secunde. Acest exercitiu va fi apoi repetat si pe partea cealalta. Se va executa de doua ori pe zi, timp de cateva saptamani sau luni sau pana cand vertijul dispare.
Medicamentele numite inhibitorii vestibulare (ca antihistaminele, scopolaminele sau sedativele) reduc vertijul si pot fi incercate in caz de simptome severe. Totusi, utilizarea medicamentelor in vederea controlarii vertijului mareste perioada pana la aparitia compensatiei. Antiemeticele pot fi folosite de asemenea pentru controlul gretei si varsaturilor care acompaniaza vertijul. Chirurgia poate fi folosita pentru tratamentul BPPV in cazuri rare.
BPPV nu este o boala vindecabila, dar se pot trata simptomele severe ca senzatia de miscare, de ameteala, precum si senzatia de greata sau varsaturi. Medicamentele care actioneaza asupra urechii interne (supresantele vestibulare) pot diminua capacitatea creierului de a ajusta semnalele anormale legate de echilibru generate de particulele de la nivelul urechii interne. Sunt recomandate timp de una sau doua saptamani pentru controlul simptomelor severe.

Tratament chirurgical

Interventia chirurgicala la nivelul urechii este indicata doar in cazurile severe care nu au raspuns la tratamentul medical.

Alte tratamente

Mai pot fi folosite anumite exercitii pentru tratamentul BPPV. Aceste exercitii determina deplasarea particulelor care plutesc in canalele semicirculare ale urechii interne astfel incat acestea sa nu mai afecteze echilibrul corpului. Cu toate ca exercitiile determina disparitia vertijului pentru luni sau ani, particulele pot reveni si determina reaparitia simptomelor.
Exercitiile care pot fi folosite pentru tratamentul BPPV sunt :

  • manevrele eliberatorii, ca manevra Semont sau manevra Epley modificata. Aceste manevre de regula vindeca BPPV prin deplasarea particulelor de la nivelul urechii interne astfel incat sa nu mai afecteze echilibrul. Pe parcursul acestor exercitii pacientul este invatat sa tina capul in anumite pozitii. De obicei o singura sedinta de exercitii este suficienta. Pacientul poate fi invatat sa faca exercitiile singur acasa
  • exercitiul Brandt-Daroff poate fi incercat daca manevrele eliberatorii nu dau rezultate. In timpul acestor exercitii pacientul face o serie de miscari succesive din positia sezand in pozitia culcat pana cand vertijul dispare. Acest exercitiu poate accelera abilitatea creierului de a-si ajusta semnalele contradictorii legate de echilibru. Se recomanda efectuarea exercitiilor de cateva ori pe zi, timp de mai multe saptamani in vederea obtinerii unor efecte notabile.

Tinitus

Generalitati: 

Ce este tinitusul?

Tiuitul urechilor nu trebuie interpretat ca fiind numai o superstitie. Problema poate fi mai serioasa decat pare, in special daca se manifesta la persoanele trecute de prima tinerete. Tinitusul este definit ca perceperea anormala a unor sunete sau zgomote in ureche, in absenta unui stimul sonor extern. Pacientul poate percepe senzatiile auditive sub diferite forme: fosnete, pocnituri, suieraturi, ticait, tarait etc. Bolnavul are senzatia ca zgomotul provine din interiorul sau din afara urechii. Sunetul sau zgomotul este de intensitate joasa sau inalta, uneori foarte intens (acopera zgomotele externe), perceput permanent sau cu perioade de liniste, intr-o ureche sau in ambele urechi. Daca apare bilateral, tinitusul se asociaza sau anunta surditatea, care este de obicei surditate de tip senzorial.
Tinitusul este una dintre cele mai importante manifestari otoneurologice, alaturi de hipoacuzia de perceptie si vertij. Apare cu o frecventa de aproximativ 63% la persoanele de peste 45 de ani.

Care sunt cauzele?

Situatiile cele mai frecvente in care apare tinitusul sunt cele in care exista o afectare a sistemului auricular:

  • traumatisme ale urechii
  • corpi straini auriculari
  • dop de cerumen
  • expunerea acuta sau cronica la zgomote
  • medicatie ototoxica: aspirina, unele antibiotice, chimioterapice
  • infectii: otita externa, otita medie, labirintita, mastoidita
  • otoscleroza
  • tumori: neurinom de acustic (surditate unilaterala)
  • ateroscleroza vaselor din urechea medie sau interna
  • sindrom Meniere

Tinitusul poate aparea si in afectiuni sistemice sau neurologice, cum ar fi:

  • hipertensiune arteriala
  • migrena
  • infectii: sifilis, meningite
  • scleroza multipla
  • intoxicatii cu plumb, fosfor, mercur
  • tumori la nivelul capului si gatului

O forma particulara de tinitus este tinitusul pulsatil, care este sincron cu bataile inimii, fiind determinat de o serie de afectiuni vasculare. Mai exact, acesta poate aparea in caz de tumora glomica, anevrism arterial, malformatie arterio-venoasa sau boala vasculara ocluziva (ateroscleroza carotidiana).

Care sunt factorii de risc?

Meseriile care implica riscul aparitiei tinitusului sunt cele in care angajatul se afla permanent in zgomot. Cei mai expusi sunt militarii care lucreaza cu armament, pilotii, telefonistele, dactilografele, muncitorii din hale etc. La populatia tanara, zgomotele in urechi apar in special la marii consumatori de cafea, ceai, tigari si la cei cu un regim de viata haotic. Se apreciaza ca fiind daunator si in acelasi timp o cauza de tinitus ascultatul muzicii in casti sau la volum mare. Stresul si galagia de la locul de munca sunt si ele o cauza frecventa a tinitusului, spun medicii, cele mai neplacute efecte ale acestuia fiind tulburarile de somn si starile de oboseala din timpul zilei.

Care sunt manifestarile clinice?

Tinitusul poate provoca simptome neplacute, cum ar fi intoleranta la sunete puternice, ce pot cauza importante tulburari emotionale. Afectiunea nu este o boala de sine statatoare, ci un simptom care poate apare in diverse afectiuni otorinolaringologice sau neurologice, uneori si de cauze psihice (anxietate, depresie, insomnie). La pacientii cu tinitus, calitatea vietii este modificata in sens negativ, putand provoca iritatie, pierderea atentiei si a memoriei.

Categorii: 
Neurologie
ORL
Simptome: 
Tiuit in urechi ( Tinitus )
Diagnostic: 

Este important sa se descopere cauza tiuitului in urechi, de aceea se recomanda consultul medical. Examenul CT (Tomografie Computerizata) si angiografia sunt deseori necesare pentru a stabili diagnosticul final.

Tratament: 

Tratamentul tinitusului include urmatoarele masuri generale:

  • evitarea expunerii excesive la zgomot
  • evitarea altor factori extrinseci ce pot produce leziuni cohleare
  • mascarea tinitusului cu ajutorul muzicii
  • diminuarea tinitusului prin amplificarea sunetelor normale.

De regula, mascarea tinitusului se realizeaza prin recurgerea la o proteza auditiva care de cele mai multe ori este benefica.
Tratamentul medicamentos consta in administrarea intravenoasa de antiaritmice (lidocaina), acestea putand reduce tinitusul la unii pacienti. Studiile efectuate pana in prezent sugereaza ca o astfel de terapie administrata per os (oral) timp indelungat, nu aduce nici un beneficiu real.
Dintre numeroasele medicamente care au fost testate prin intermediul studiilor, antidepresivele orale (nortriptilina 50 mg administrata per os, seara la culcare) s-au dovedit a fi cele mai eficace. Tratamentul medicamentos mai cuprinde vasodilatatoare,benzodiazepine sau alte medicamente indicate in migrene.
Abordarile psihoterapeutice sunt de tipul terapie cognitiv - comportamentala, relaxare, educare, informare, biofeedback, hipnoterapie. Combinarea de tehnici terapeutice timp de 3 luni duce la scaderea subiectiva a intensitatii zgomotului perceput, pacientul acordand un scor la inceputul si la sfarsitul tratamentului.

Surditatea

Generalitati: 

Ce este surditatea?

Prin surditate se intelege scaderea usoara sau grava, unilaterala sau bilaterala a acuitatii auditive mergand pana la cofoza - adica abolirea completa a auzului. Surditatile pot fi tranzitorii sau definitive, usoare, medii sau grave, unilaterale sau bilaterale, de transmisie (cauza este localizata la nivelul urechii externe sau medii) sau de perceptie (cauza este localizata la nivelul urechii interne si/sau la nivelul sistemului nervos periferic sau central). Pierderea progresiva a auzului, afecteaza toate grupele de varsta si este ca frecventa pe locul trei dintre cele mai frecvente afectiuni pe termen lung (cronice) la varstnici. Aceasta afectiune se intalneste pana la 40% la persoanele peste varsta de 65 de ani si pana la 80% la persoanele peste 85 de ani.

Care sunt cauzele?

La adulti, cele mai frecvente cauze ale pierderii auzului sunt:

  • zgomotul: expunerea la zgomot puternic determina pierderea auzului la una sau ambele urechi, care poate fi tranzitorie sau se poate agrava pe parcursul a 3 pana la 4 luni; una dintre afectiunile autoimune care se manifesta astfel este artrita reumatoida.
Categorii: 
ORL
Simptome: 
Surditate
Diagnostic: 

Medicul va diagnostica pierderea auzului prin efectuarea unei anamneze complete privind simptomele si afectiunile prezente in familie si a unui examen fizic complet. Astfel, in urma unui examen medical de rutina, medicul va putea diagnostica pierderea auzului. In cazul in care persoana are simptome de pierdere a auzului sau medicul depisteaza o afectiune care determina pierderea auzului, atunci medicul va intreba pacientul daca a fost expus recent sau o perioada mai lunga de timp la zgomote puternice, daca a consumat medicamente si daca are simptome ca de exemplu zgomote in urechi, tiuituri sau daca are Vertij ( ameteala). In functie de raspunsurile la aceste intrebari medicul va putea determina cauza pierderii auzului.
Medicul va examina de asemenea si urechile. Acesta va folosi un instrument dotat cu o sursa de lumina (otoscop) pentru a depista afectiunile canalului auditiv extern, timpanului si urechii medii, inclusiv pentru a depista daca sunt prezente dopuri de ceara, obiecte blocate la nivelul canalului auditiv extern, infectii sau secretii la nivelul acesta sau un traumatism la nivelul urechii. Daca examinarea fizica, istoricul familial sau simptomele prezente sugereaza prezenta unei afectari a auzului, medicul poate solicita o evaluare standard a auzului (audiograma).
Evaluarea standard a auzului consta in efectuarea unui test sau mai multor teste dintre urmatoarele:

  • testul "soptitului": investigheaza cat de bine aude persoana respectiva cuvintele soptite de la o distanta mica si cat de bine intelege cuvintele
  • testul diapazonului: investigheaza cat de bine se transmit sunetele la nivelul urechii
  • audiometria sunetelor simple: verifica modul in care persoana aude aceste sunete care ajung la nivelul urechii interne prin intermediul canalului auditiv extern (conductul aerian); persoana respectiva asculta sunetele cu ajutorul unor casti aplicate la nivelul urechilor
  • testul de receptie a vorbirii si de recunoastere a cuvintelor: evidentiaza cat de bine persoana aude si intelege discutiile din jur
  • testul acustic (timpanometria si testul de reflex acustic): masoara cantitatea de energie a sunetelor care se reflecta din membrana timpanica la structurile osoase ale urechii interne, in loc de a fi transmise la nivelul urechii interne
  • testul emisiei otoacustice: masoara raspunsul urechii interne la sunete; emisia otoacustica reprezinta sunetele produse de cohlee ca raspuns la sunetele provenite din mediul extern, ca de exemplu un sunet sau pocnet, asemanatoare unui ecou de intensitate mica. Medicii specialisti de ORL pot inregistra si interpreta aceste sunete cu scopul de a exclude pierderea auzului. Testul emisiei otoacustice este utilizat de obicei la screeningul nou-nascutilor pentru depistarea afectiunilor auditive.

Se pot face teste suplimentare in functie de cauza suspicionata in declansarea surditatii:

  • teste imagistice cum ar fi tomografia computerizata (CT scan) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) pot fi folosite atunci cand se suspicioneaza o tumora sau un traumatism la acest nivel
  • testul potentialelor evocatoare a acuitatii auditive: se utilizeaza pentru a testa aria cerebrala raspunzatoare de acuitatea auditiva, daca medicul suspicioneaza prezenta unui neurom acustic sau alte afectiuni ale nervilor. Acest test masoara raspunsul cortexului la sunete.
Tratament: 

Tratamentul pentru pierderea auzului poate determina retragerea sociala, aparitia depresiei si pierderea independentei persoanei respective. Desi tratamentul in acest caz, efectuat corect, nu poate restabili o functie auditiva normala, el totusi ajuta foarte mult la imbunatatirea comunicarii, a interrelatiilor sociale si totodata imbunatateste desfasurarea activitatilor atat de la serviciu cat si de acasa, facandu-le mai placute.

Tratament initial

In cazul pierderii reversibile a auzului, tratamentul depinde de cauza. In aceste cazuri tratamentul este eficient.

Cauze ale pierderii reversibile a auzului:

  • medicamentele ototoxice (cum ar fi aspirina sau ibuprofen): dupa incetarea administrarii acestor medicamente simptomele se imbunatatesc
  • infectiile urechii, ca de exemplu otitele medii: se pot vindeca fara nici un tratament, cu toate ca uneori este necesara antibioterapia
  • traumatismele urechii sau extremitatii cefalice: se pot vindeca fara tratament, dar uneori necesita interventie chirurgicala
  • otoscleroza, neuromul acustic sau boala Meniere: necesita tratament medicamentos sau chirurgical
  • afectiunile autoimune: sunt tratate cu medicamente corticosteroide, de obicei cu Prednison
  • dopurile de ceara sunt indepartate; este interzisa folosirea betisoarelor de vata pentru curatarea urechilor sau a obiectelor ascutite pentru indepartarea dopurilor de ceara, pentru ca acestea pot impinge ceara spre interior sau pot produce traumatism la acest nivel.

In cazul pierderii permanente a auzului, intalnita o data cu inaintarea in varsta sau indusa de expunerea la zgomote, dispozitivele (protezele) auditive adesea imbunatatesc auzul si comunicarea.
Aceste dispozitive includ:

  • protezele auditive: acestea amplifica sunetele; desi protezele auditive imbunatatesc functia auditiva si in consecinta determina o comunicare mai usoara, ele nu pot restabili auzul normal
  • dispozitive care faciliteaza auzul, dispozitive de alarma si alte dispozitive care ajuta comunicarea.

Tratament de intretinere

Pierderea reversibila a auzului, cum ar fi cea datorata dopurilor de ceara sau infectiilor urechii, se vindeca in general dupa tratarea cauzei. Daca persista afectarea auzului dupa tratament, se recomanda consultul unui medic specialist. Uneori s-ar putea sa fie necesar alt tratament medicamentos sau chirurgical.
In cazul pierderii permanente a auzului, ca de exemplu odata cu inaintarea in varsta si indusa de expunerea la zgomot, probabil trebuie continuata purtarea protezelor auditive. Medicul specialist ORL recomanda efectuarea testelor auditive pentru a vedea modificarile acuitatii auditive in urma tratamentului; daca apar modificari ale acuitatii auditive, tratamentul trebuie ajustat.
Alte dispozitive auditive sunt:

  • dispozitive care imbunatatesc auzul: aceste dispozitive cresc intensitatea anumitor sunete prin transmiterea acestora direct la ureche; se pot folosi diferite tipuri de dispozitive pentru anumite situatii, ca de exemplu intr-un dialog cu alta persoana si in timpul orelor la scoala sau cinematograf; in mod frecvent folosirea dispozitivelor care imbunatatesc auzul includ amplificatoarele telefoanelor, sistemele personale de ascultatie (ca de exemplu sisteme radio FM personale) si dispozitive care pot fi conectate direct la televizor, casetofon, radio sau microfon
  • sistemele de alarma: aceste sisteme avertizeaza persoana asupra unor sunete particulare (ca de exemplu clopotelul de la usa, sunetul telefonului sau plansul copilului) prin folosirea sunetelor puternice, avertizarilor luminoase sau a vibratiilor care atrag atentia persoanei
  • titrarea programelor tv: aceasta poate facilita intelegerea programelor transmise la televizor, in partea de jos a ecranului aparand scris tot ceea ce se vorbeste la televizor; majoritatea televizoarelor de generatie noua au aceasta optiune
  • telefon cu text: acesta este un dispozitiv special adaptat pentru persoanele cu surditate, prin care se pot tipari mesaje pe ecranul telefonului in timpul convorbirilor telefonice; cand mesajul este scris pe tastatura telefonului, informatia este trimisa instantaneu la celalalt interlocutor, aparand pe ecranul telefonului. Un releu de telecomunicatii permite apelarea telefonului cu text de la orice post telefonic si invers.

Tratament in cazul agravarii bolii

Pierderea auzului datorata inaintarii in varsta si expunerii la zgomote se poate agrava, in special daca se continua expunerea la zgomote foarte puternice. Este necesar consultul medicului specialist pentru a ajusta proteza auditiva.
In cazul pierderii severe a auzului optiunea terapeutica consta in implantul cohlear. Acesta este un dispozitiv electronic de dimensiuni mici care permite auzirea sunetelor, in cazul pierderii severe sau totale a auzului. Acest implant inlocuieste functia celulelor nervoase afectate sau absente, care in mod normal fac posibil auzul. La copiii mici cu afectare severa a auzului sau cu surditate, uneori se recomanda implantul cohlear dupa diagnosticul initial. Unele studii au aratat ca exista o posibila legatura intre implantul cohlear si meningita.
Inrautatirea pierderii auzului poate fi prevenita prin evitarea pe cat posibila a zgomotelor puternice si prin utilizarea castilor protectoare pentru urechi cand persoana este intr-un mediu cu zgomot puternic, inclusiv la serviciu. Se recomanda ca membrii familiei si prietenii sa-si modifice comportamentul in momentul vorbirii, ca de exemplu fata sa fie orientata spre persoana cu surditate, pantru ca aceasta sa vada expresia fetei si gesturile, iar vorbirea sa fie lenta si clara.

Sinuzita sau inflamatia mucoasei sinusale

Generalitati: 

Sinuzita reprezinta inflamatia mucoasei sinusurilor paranazale (camerele de aer situate in spatele obrajilor, sprancenelor si maxilarului). Sinusurile produc mucus, un lichid care curata bacteriile si alte particule din aerul pe care il respirati.

Criterii de clasificare

  • in functie de localizare: anterioare (maxilara, etmoidala anterioara si frontala) sau posterioare (etmoidala posterioara si sfenoidala).
  • dupa numarul sinusurilor afectate pot exista sinuzite localizate la un sinus, polisinuzite (cel putin 2 sinusuri afectate) si pansinuzite (afectarea tuturor sinusurilor, uni- sau bilateral). Aspectul de pan- sau de polisinuzita poate aparea din debut sau apare ca urmare a extensiei procesului infectios primar.
  • criteriul temporal (subacute, acute, cronice, cronice reacutizate).
  • etiologia cea mai frecventa e cea virala; microbii frecvent implicati sunt streptococii, pneumococii, stafilococii, H. Influenzae; anaerobii apar in sinuzitele odontogene; sinuzitele micotice sunt mai frecvente la imunotarati si in urma abuzului de antibiotice sau de steroizi. Sinuzitele acute sunt monomorfe (au un singur agent etiologic), iar cele cronice sunt polimorfe (etiologia este reprezentata de mai multi agenti patogeni). Multe persoane cu rinite alergice (alergii nazale) prezinta cel mai probabil sinuzita cronica cu repetarea episoadelor de sinuzita acuta. Polipii nazali, corpii straini (in mod frecvent la copii), afectiunile structurale ale nasului, ca si deviatia de sept si alte boli, pot obstrua pasajul nazal, marind riscul dezvoltarii sinuzitelor.

Patogenia sinuzitelor recunoaste cauze locoregionale (orice infectie, sechela postmalformativa, tumora sau traumatism local sau de vecinatate putand genera o complicatie sinusala) si cauze sistemice. Cele mai frecvente cauze sunt cele rinogene, odontogene(de cauza dentara), alergice, traumatice si tumorale.

Manifestari clinice

  • Sinuzita maxilara acuta are drept cauza declansatoare infectiile acute si cronice ale pituitarei, alergia, patologia radacinilor dentare (in special al 2-lea premolar si primul molar), traumatismele dentare, cele cranio-faciale si cele chirurgicale. Simptomatologia este dominata de febra, durere paroxistica pe aria de proiectie a sinusului maxilar cu hiperestezie cutanata, obstructie nazala cu rinoree muco-purulenta stimulata de anteflexia capului (semn Franckel), tulburari de olfactie.
  • Sinuzita maxilara cronica are o simptomatologie atenuata (obstructie nazala cronica, rinoree muco-purulenta cronica, durere de intensitate scazuta, hiposmie sau chiar cacosmie obiectiva in formele cazeoase si in cele odontogene.
  • Sinuzita etmoidala acuta se manifesta prin durere spontana si tensiune fronto-orbito-oculara si nazo-geniana. Este caracterizata prin obstructia uneia sau mai multor celule etmoidale ce bombeaza in meatul mediu, generand obstructie nazala, durere cu caracter nevralgic si tulburari de vedere ameliorate de invingerea spontana sau terapeutica a barajului ostial. In forma deschisa, fara baraj ostial, simptomatologia este diminuata.
  • Sinuzita frontala acuta se manifesta clinic prin durere spontana, pulsatila in zona nazo-orbito-frontala, cu orar fix, matinal si caracter colicativ, insotita de rinoree, obstructie nazala, tulburari de olfactie.
  • Sinuzita sfenoidala acuta prezinta 2 forme clinice: inchisa si deschisa. Este mai rara sinusul sfenoidal nefiind in calea curentului respirator. Forma inchisa (blocata) este caracterizata clinic prin dureri intense, pulsatile, persistente la nivelul vertexului, tulburari de olfactie. Forma deschisa are simptomatologie mai atenuata, caracterizata prin rinoree posterioara, cu hemaj (tuse din gat).
  • Sinuzita sfenoidala cronica asociaza hemaj, secretii purulente, groase, fetide pe peretele postero-superior al cavumului.
Categorii: 
ORL
Simptome: 
Cefalee
Febra
Nas infundat
Rinoree
Tuse
Diagnostic: 

Sinuzita maxilara acuta

 Obiectiv mucoasa nazala este congestionata, acoperita de secretii ce vin din meatul mediu, capul cornetului mediu apare hipertrofiat (marit), dedublat prin edemul si hipertrofia mucoasei din santul infundibular. Diagnosticul pozitiv se pune pe coroborarea semnelor clinice subiective si obiective cu rezultatul radiografiei (hipertrofia mucoasei, nivel lichidian), examenul endoscopic al foselor nazale si sinusoscopia maxilara, plus examenul stomatologic. In timpul sinusoscopiei se pot preleva secretii patologice, fragmente de mucoasa nazo-sinusala. Diagnosticul diferential al sinuzitei maxilare acute trebuie sa excluda toate entitatile algice esentiale si simptomatice cranio-faciale, patologia inflamatorie si tumorala nazo-sinusala si gingivo-dentara.

Sinuzita maxilara cronica

Examenul clinic evidentiaza hipertrofia mucoasei nazale, a capetelor cornetelor medii si inferioare; in meatul mediu se evidentiaza secretii, polipi cu aspect inflamator, cazeum.

Sinuzita etmoidala acuta

 Specific la examenul clinic palparea dorsumului nazal si a osului lacrimal este dureroasa. La copii, rinoetmoidita poate debuta prin complicatii date de extensia infectiei la tesutul moale periorbitar, la periost (periostita orbitara) sau prin formarea unui abces sau flegmon intraorbitar.

Sinuzita frontala acuta

 Palparea unghiului intern al orbitei (punctul Ewing) si a emergentei nervului supraorbitar este dureroasa.

Sinuzita sfenoidala

Laringoscopia anterioara dupa anemizare evidentiaza puroi in santul olfactiv, iar rinoscopia posterioara evidentiaza prezenta de puroi in meatul superior si pe coada cornetul mijlociu.
In cadrul suferintei sinusale mijloacele de investigare sunt multiple:

  • computer tomografia (CT) capului si gatului: furnizeaza imagini detaliate ale structurii sinusurilor; scanarea CT poate ajuta in evaluarea sinuzitei cronice si la identificarea complicatiilor susceptibile ale sinuzitei sau la excluderea altor boli; aceasta investigatie nu este folosita pentru diagnosticarea sinuzitei acute
  • radiografia de sinus: poate fi efectuata pentru a confirma cazurile suspecte de sinuzita; o examinare Rx realizeaza o imagine a tesuturilor dense din interiorul corpului; totusi, o scanare CT furnizeaza informatii mai exacte.
  • examinarea endoscopica a sinusului (endoscopia nazala): endoscopia nazala utilizeaza un instrument cu sursa de lumina, numit endoscop, pentru a vizualiza structurile interioare ale nasului si cavitatile sinusurilor; endoscopia nazala este folosita pentru evaluarea sinuzitei cronice
  • o punctie aspirativa cu ac fin a continutului sinusurilor: care va fi urmata de o cultura obtinuta din secretiile nazale pentru a depista bacteria sau fungii care cauzeaza afectiune

Examenul stomatologic este util pentru a stabili o posibila cauza dentara.

Tratament: 

In prezenta unui tratament corect, prognosticul bolii este bun, insa netratata, boala poate evolua spre cronicizare sau spre complicatii grave orbito-oculare, nervoase, meningitice si trombotice.

  • tratamentul local: dezobstructia si dezinfectia foselor nazale si a ostiumurilor sinusale, cu restabilirea unei ventilatii si a unui drenaj sinusal eficient. Se realizeaza prin aspiratii urmate de instilatii, inhalatii, mesaje cu substante vasoconstrictoare, antiinflamatorii (efedrina si derivati, steroizi topici nazali simpli sau in asociatie cu substante antibiotice, antialergice-punctii de evacuare si lavaj ale sinusurilor. Punctiile sunt indicate in perioada de declin a sinuzitelor.
  • tratamentul sistemic trebuie sa asocieze un antibiotic (care sa cupeze fenomenul infectios si inflamator) ales conform antibiogramei sau in absenta acesteia, un antibiotic cu spectru larg, un antiinflamator-antipiretic-analgetic, antialergic (in cazul etiologiei alergice), vitaminoterapie. In formele acute tratamentul dureaza intre 5-7 zile, in formele cronice tratamentul medicamentos trebuie administrat 14-21 de zile.
  • tratamentul chirurgical: se incearca intai ventilarea si drenarea sinusului prin meatotomii de permeabilizare si drenaj. Posibilitatile chirurgicale sunt microchirurgia conservatoare endoscopica si cura radicala sinusala. Cura radicala sinusala ( operatie clasica) este indicata numai in sinuzitele acute si cronice complicate (sindrom orbito-ocular, complicatii nervoase, osteomielitice, tromboflebitice, meningo-encefalitice), in cele de etiologie traumatica si tumorala si in sinuzitele ce nu au raspuns la tratamentul medicamentos corect condus si la cura de drenaj (6-10 punctii repetat pozitive, drenaj endoscopic ineficient).

Concluzii

Avand in vedere localizarile variabile si in general multiple, evolutia certa spre cronicizare in lipsa tratamentului in formele acute, etiologiei polimorfe in formele cronice,multiplele cauze anatomofiziologice de aparitiei a suferintei sinusale si obligativitatea unor investigatii strict de specialitate pentru a stabili conduita terapeutica in cazul sinuzitei, este absolut obligatoriu consult ORL.

Sforaitul

Generalitati: 

Ce este sforaitul?

Sforaitul este un zgomot respirator emis in timpul somnului, produs de curentul de aer care trece prin nas si laringe. Zgomotul este cauzat de existenta unui obstacol (la nivelul nasului, cavitatii bucale sau gatului).
Conform studiilor, 45% din barbati si 30% din femei sforaie in mod obisnuit, iar sforaitul este creste in intensitate odata cu cresterea in greutate. Partea pe care se doarme influenteaza de asemenea sforaitul. Intrucat tesutul faringelui este moale si flasc, atunci cand persoana doarme pe spate, palatul, amigdalele si limba coboara datorita fortei gravitatiei. Astfel, caile aeriene se ingusteaza suficient pentru a cauza turbulente in trecerea curentului de aer si deci sforaitul.
Anomalia anatomica a cailor respiratorii, utilizarea de medicamente, consumul de alcool si unele afectiuni -se numara printre posibilele cauze ale sforaitului. Procesul normal de imbatranire duce la relaxarea muschilor gatului, creand astfel conditiile pentru sforait.

Care sunt cauzele?

  • hipertrofia tesuturilor (cresterea in volum a tesuturilor) la nivelul nasului, gurii sau gatului; amigdalele crescute in volum sunt o cauza frecventa de cresterea in greutate si obezitatea
  • fumatul: expunerea copiilor la fumul de tigara poate creste riscul de aparitie a sforaitului
  • alcoolul si medicamentele sedative
  • congestie (acumulare anormala de sange intr-un organ sau intr-un tesut, cunoscuta si sub denumirea de hiperemie) nazala cronica in timpul somnului: este adesea cauzata de alergii sau infectii acute ale cailor respiratorii superioare (raceli)
  • malformatii ale mandibulei, cum sunt retrognatia (mandibula are dimensiuni mai reduse decat in mod normal, dand impresia de barbie mica) si inversarea muscaturii; aceasta din urma este o mal-ocluzie (proasta asezare a dintilor de pe un maxilar in raport cu cei de pe maxilarul celalalt) de clasa a doua, in care maxilarul si dintii superiori depasesc in timpul muscaturii mandibula si dintii inferiori; aceste malformatii sunt mai frecvente in randul femeilor.

Care este mecanismul de producere?

Sforaitul apare atunci cand coloana de aer care patrunde prin gura sau nas in plamani, provoaca vibrarea tesuturilor cailor aeriene. De obicei acest fenomen apare ca urmare a ingustarii sau obstructiei cailor aeriene la nivelul nasului, gurii (cavitatii bucale) sau gatului. In timpul somnului, in inspiratie aerul patrunde prin gura sau nas si trece de palatul moale (partea posterioara a peretelui superior al cavitatii bucale) pentru a ajunge apoi in plamani. Partea posterioara a cavitatii bucale, acolo unde limba si partea superioara a gatului se intalnesc cu palatul moale si uvula (prelungire musculo-mucoasa suspendata de marginea posterioara a valului palatin, in fundul cavitatii bucale, cunoscuta si sub denumirea de lueta sau omusor), este colababila. Daca aceasta zona colabeaza suficient, caile aeriene se ingusteaza sau se obstrueaza (blocheaza). Ingustarea sau obstruarea cailor respiratorii perturba traseul fluxului de aer, ceea ce face ca palatul moale si uvula sa vibreze, lovindu-se astfel de partea posterioara a gatului cauzand sforaitul. Amigdalele si vegetatiile adenoide (cresteri in volum cronice a amigdalelor faringiene situate in spatele foselor nazale, numite popular "polipi") pot vibra si ele, provocand sforaitul. Cu cat caile aeriene sunt mai ingustate, cu atat tesuturile vibreaza mai tare si sforaitul devine mai zgomotos. Sforaitul nu apare in afara somnului, deoarece musculatura gatului mentine fixe tesuturile din partea posterioara a gatului. In timpul somnului aceasta musculatura se relaxeaza, permitand tesuturilor sa colabeze. Sforaitul poate fi atat de puternic incat persoanele care dorm alaturi de cel care sforaie pot fi trezite din somn. Persoanele care sforaie adesea se trezesc din somn obosite. Exista studii care arata ca sforaitul poate produce Somnolenta diurna si ca intensitatea sforaitului este invers proportionala cu calitatea somnului, adica cu cat sunetul produs are o intensitate mai mare cu atat somnul este mai putin odihnitor. Sforaitul poate duce la aparitia apneei de somn sau a sindromului de rezistenta a cailor aeriene superioare. Acestea sunt afectiuni cu un grad mai mare de gravitate decat simplul sforait.

Categorii: 
ORL
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Sforait
Diagnostic: 

In diagnosticul sforaitului o parte importanta o are evidentierea prezentei sau absentei la acel pacient a apneei de somn. Medicul specialist va efectua examenul fizic al pacientului si istoricul bolii sale, dar pentru ca prin acestea nu se poate diagnostica apneea de somn, de obicei se efectueaza un studiu al somnului (pacientul este urmarit si i se efectueaza anumite investigatii in timp ce doarme) daca aceasta afectiune este suspicionata. Asociatiile internationale recomanda:

  • examinari screening pentru depistarea sforaitului, in timpul examinarilor de rutina ale copiilor
  • daca este suspectata apneea de somn se recomanda efectuarea unui studiu al somnului complet.
Tratament: 

Tratament ambulatoriu

In general, sforaitul este o afectiune care se trateaza mai intai la domiciliu. Acest tratament cuprinde:

  • scaderea in greutate: multe persoane care sforaie sunt supraponderale; scaderea in greutate contribuie la scaderea ingustarii cailor aeriene si poate reduce sau elimina sforaitul
  • limitarea consumului de alcool si medicamente: consumul excesiv de alcool si consumul unor anumite medicamente, in special sedative sau tranchilizante, inainte de culcare, pot inrautatii sforaitul
  • aceiasi ora de culcare in fiecare seara si o durata suficienta a somnului: programul de somn regulat ofera o odihna mai buna si un somn mai odihnitor care reduc sforaitul
  • se recomanda ca pozitia din timpul somnului sa fie pe o parte si nu pe spate; o astfel de pozitie poate fi mentinuta in timpul somnului astfel: se coase un mic buzunar in mijlocul partii din spate a bluzei de pijama, in care se introduce o minge de tenis
  • tratarea prompta a afectiunilor respiratorii cum sunt alergiile si racelile; problemele respiratorii cresc riscul aparitiei sforaitului
  • folosirea unor dispozitive nazale speciale, care maresc diametrul narilor si imbunatatesc fluxul de aer care patrunde prin nari.

Tratament medicamentos

Medicamentele pot preveni sau reduce sforaitul cand acesta are ca si cauza congestia nazala. Aceasta este de regula produsa de raceli sau alergii. Medicamentele pot elibera cavitatile nazale, permitand o mai buna trecere a aerului care patrunde prin nari in respiratie si contribuie astfel la reducerea sforaitului. Decongestionantele nazale si corticoizii inhalatori reduc ambele congestia nazala, insa ultimii pot fi folositi doar pentru o perioada scurta de timp.

Tratament chirurgical

Se apeleaza la acestea foarte rar, doar in cazul in care este prezent un sforait sever si care nu a putut fi tratat prin alte mijloace.
Interventiile chirurgicale sunt folosite pentru:

  • indepartarea tesutului in exces de la nivelul gatului, pentru a largii caile aeriene superioare; aceasta poate insemna chiar si extragerea amigdalelor sau a tesutului adenoidian sau a altor tesuturi din partea posterioara a gatului (uvulopalatofaringoplastia)
  • corectarea unor malformatii ale septului nazal sau indepartarea unor polipi nazali ce blocheaza fluxul de aer prin cavitatile nazale
  • modificari de pozitie ale structurilor osoase din caile aeriene superioare, permitand o mai buna circulatie a aerului inspirat, mai ales in timpul somnului; in cazul acesta sunt necesare mai mult decat o singura interventie chirurgicala.

Tipuri de interventii chirurgicale:

  • uvulopalatofaringoplastia: este o tehnica chirurgicala care indeparteaza tesutul adipos (gras) de la nivelul gatului, largind astfel caile aeriene si facilitand pasajul coloanei de aer
  • uvulopalatoplastia laser asistata: este o tehnica care indeparteaza excesul de tesut din gat, folosind tehnologia laser
  • amigdalectomia si adenoidectomia: pot fi folosite daca amigdalele si vegetatiile adenoidiene sunt hipertrofiate (crescute in volum) si blocheaza caile aeriene in timpul somnului
  • septoplastia nazala: este interventia prin care se repara si/sau intareste osul si tesutul care separa cele doua nari (sept nazal); aceasta procedura se practica daca exista o modificare a formei nasului care afecteaza fluxul de aer inspirat
  • polipectomia nazala: prin aceasta tehnica se indeparteaza tesutul moale, de forma rotunda, de obicei pediculat, din nas (polip nazal).

Tehnicile chirurgicale sunt rareori folosite la tratamentul sforaitului si pot sa nu vindece in totalitate afectiunea, iar riscurile pot sa fie prea mari fata de beneficiul net adus.

Alte tratamente

Tratamentul alternativ include dispozitivele care asigura continuu un flux de aer cu presiune pozitiva, aparatele de respiratie orala si dispozitive nazale speciale, care maresc diametrul narilor si imbunatatesc fluxul de aer care patrunde prin nari. Ajustarile dietei pot fi de folos in tratamentul sforaitului, pentru persoanele care sunt supraponderale si au aceasta afectiune. Aparatele pentru respiratie orala pot fi de folos uneori in tratamentul sforaitului, mai ales daca acesta este cauzat de pozitia mandibulei in timpul somnului. Dispozitivele care asigura continuu un flux de aer cu presiune pozitiva, reprezinta tratamentul standard pentru apneea de somn, dar sunt rar folosite in tratamentul sforaitului.

Profilaxie

Sforaitul poate fi prevenit prin:

  • evitarea consumului de alcool si medicamentelor care incetinesc ritmul respiratiei, cum sunt sedativele si tranchilizantele
  • dieta usoara, exercitii fizice si mentinerea greutatii corporale apropiata de greutatea normala
  • aceeasi ora de culcare in fiecare seara si o durata suficienta a somnului; programul de somn regulat ofera o odihna mai buna si un somn mai odihnitor, care reduc sforaitul
  • se recomanda ca pozitia din timpul somnului sa fie pe o parte si nu pe spate; o astfel de pozitie poate fi mentinuta in timpul somnului astfel: se coase un mic buzunar in mijlocul partii din spate a bluzei de pijama, in care se introduce o minge de tenis
  • renuntarea la fumat: aceasta duce la reducerea inflamatiei din caile aeriene, care poate contribui la ingustarea acestora
  • ridicarea capului patului cu 10-15 cm cu ajutorul unor caramizi introduse sub picioarele patului (folosirea pernelor pentru ridicarea capului si a toracelui superior nu este o metoda eficienta)
  • tratarea prompta a afectiunilor respiratorii, cum sunt alergiile si racelile; problemele respiratorii cresc riscul aparitiei sforaitului.

Otoscleroza

Generalitati: 

Ce este otoscleroza?

Otoscleroza reprezinta o patologie cu transmitere genetica al carui mecanism de actiune consta in modificarea structurilor osoase de la nivelul urechii medii si interne. Aceste modificari antreneaza blocarea articulatiei care face legatura intre scarita si urechea interna. Astfel se produce anchiloza osisoarelor din urechea medie, care determina impietarea transmiterii eficiente a sunetelor de la timpan spre urechea interna, osisorul cel mai frecvent afectat fiind scarita.
In urma statisticilor efectuate s-a stabilit ca aceasta problema afecteaza un procent de 10% din populatie, insa doar o persoana din zece, la care se constata modificari histologice, prezinta si semne clinice, astfel incat prevalenta bolii simptomatice este in de 1%. Otoscleroza se poate manifesta inca din copilarie, insa cel mai frecvent este semnalata la persoane cu varste cuprinse intre 15 si 40 de ani, hipoacuzia devenind simptomatica in a treia decada a vietii.
Procesul patogen se desfasoara in doua faze: faza osteospongioasa si faza osteoclerotica. In prima faza are se constata formarea tesutului osos spongios la nivelul urechii medii. In cea de-a doua faza se produce inlocuirea osteoclastelor cu osteoblastele si extinderea tesutului sclerotic in regiune. Aceste modificari au caracter progresiv si antreneaza in timp pierderea auzului pacientului. Otoscleroza afecteaza oasele urechii, fara a afecta celelalte tesuturi si nu are caracter sistemic, insa afectiunea apare bilateral. Factorii de risc care pot determina aparitia otosclerozei sunt antecedentele heredo - colaterale de hipoacuzie, sarcina, care poate precipita aparitia bolii si rasa. Persoanele caucaziene sunt cu mult mai susceptibile sa dezvolte aceasta boala comparativ cu persoanele de alte rase. Boala apare la 8 - 10 % din populatia caucaziana, insa doar 10-15% din cei afectati manifesta simptomatologia specifica.

Care sunt simptomele?

Otoscleroza se manifesta prin scaderea progresiva a auzului. Boala are o progresie lenta, putand evolua pe parcursul a 5 pana la 10 ani. Hipoacuzia de transmisie este insotita uneori de zgomote in ureche si autofonie, pacientul auzindu-si propria voce mult mai intens. Boala poate afecta in egala masura si urechea interna, avand drept consecinta alterarea transformarii sunetelor in stimuli electrici. In aceasta situatie apare hipoacuzia senzoriala, cunoscuta si sub numele de labirintizare. Simptomele se pot agrava, uneori destul de rapid, pe perioade scurte precum durata sarcinii sau in perioada de instalare a menopauzei. In stadii avansate se poate produce pierderea completa a auzului, denumita si cofoza.

Care sunt complicatiile?

Complicatiile acestei afectiuni pot consta in cofoza definitiva, susceptibilitatea de a dezvolta diverse infectii, ameteli, sensibilitate dureroasa crescuta la nivelul urechii, formarea de cheaguri de sange postoperatorii in interiorul urechii, senzatie de vertij, perforarea membranei timpanice, sensibilitatea crescuta fata de zgomote puternice sau chiar modificari ale perceptiei gustative pe o parte din suprafata limbii.

Categorii: 
ORL
Simptome: 
Hipoacuzia
Surditate
Tiuit in urechi ( Tinitus )
Diagnostic: 

Diagnosticul acestei afectiuni se stabileste in urma efectuarii unor examene de audiometrie. Tot prin intermediul acestor examene se poate determina si severitatea hipoacuziei si stadiul in care se afla boala in desfasurare.

Proba cu diapazonul este recomandata in special in cazul pacientilor care prezinta afectarea nicovalei, fiind mai dificil de interpretat daca defectul auditiv consta in afectarea mai multor elemente anatomice. Pentru realizarea cu acuratete a diagnosticului diferential si excluderea altor cauze posibile ale simptomele descrise de pacient, se efectueaza examenul computer tomograf. In general, diagnosticul diferential se face fata de scarita fixa congenitala, osteogenesis imperfecta, boala Paget si otita medie cronica.

In situatia in care in urma examenului CT rezultatul este unul normal, nu se va exclude posibilitatea desfasurarii acestei boli. In acest caz, stabilirea diagnosticului se va realiza prin timpanotomie exploratorie, care consta in examinarea directa a scaritei.

Tratament: 

Otoscleroza are caracter progresiv si evolutie lenta, cronica. Tratamentul se impune din momentul in care auzul pacientului devine afectat sever. Terapia presupune administrarea medicatiei simptomatice sau efectuarea unei interventii chirurgicale, in functie de gravitatea procesului patogen.

Tratament medical

Inca nu exista un tratament eficient al otosclerozei. Tratamentele administrate sunt pur simptomatice, menite sa amelioreze intensitatea simptomelor prezentate de pacient si sa ofere acestuia o calitate mai buna a vietii. Simptomatologia poate fi ameliorata prin administrarea fluorurii de sodiu, care creste rezistenta la degradare osteoclastica. Desi fluorura de sodiu este in continuare recomandata de multi medici, aceasta substanta devine din ce in ce mai rar folosita. Eficienta acestei terapii se monitorizeaza prin examene computer tomograf si examene audiometrice repetate la intervale de timp regulate. Utilizarea de amplificatoare sau alte proteze auditive poate determina imbunatatirea auzului. In functie de severitate afectiunii, protezele auditive pot duce la eliminarea completa a deficitului auditiv, oferind sansa pacientului de a duce o viata normala. Desi imbunatatesc cu mult conditiile de viata ale persoanelor afectate de aceasta problema, aceste proteze auditive nu pot opri progresia bolii, ci doar amelioreaza simptomatologia manifestata.

Tratament chirurgical

Operatia de corectie a auzului se numeste stapedectomie, la momentul actual fiind o procedura frecventa in practica chirurgicala ORL. Interventia dureaza in jur de 1 - 2 ore si poate fi realizata sub influenta anesteziei locale sau generale. Pacientul se poate externa dupa cateva ore de la trezirea din anestezie in conditiile in care acesta nu prezinta complicatii imediate care sa impuna prelungirea perioadei de internare. Procedura se realizeaza sub microscop si presupune indepartarea scaritei  prin folosirea unor instrumente foarte fine. Pentru a introduce proteza, se poate realiza o gaura cu laserul, procedeu care poarta numele de stapedotomie. In urma indepartarii scaritei, se introduce o proteza cu lungimea aproximativa de 4,5 mm lungime care are rolul are rolul de a suplini functia scaritei. Tipul de proteza folosit difera de la persoana la persoana, in functie de gravitatea si extinderea procesului patologic, acest detaliu fiind stabilit intraoperator.

Dupa un anumit interval de timp de la efectuarea operatiei de stapedectomie la nivelul urechii afectate de un proces patologic mai sever, se procedeaza la efectuarea aceleiasi interventii si la nivelul celeilalte urechi. Perioada dintre cele doua interventii poate varia intre 3 si 12 luni. Interventia chirurgicala in cazul otosclerozei presupune manopere efectuate strict de-a lungul conductului auditiv, astfel incat la exterior nu se oberva semne sau cicatrici.

Otita medie sau inflamatia urechii medii

Generalitati: 

Definitie

Otita medie reprezinta inflamatia acuta a mucoasei urechii medii, indiferent de etiologie sau patogeneza.

Incidenta

Afecteaza 50% din copiii sub 1 an, 65% din cei pana la 2 ani; 70% din cei in varsta de pana la 3 ani vor fi prezentat cel putin un puseu de otita acuta in cursul vietii. Desi la adult incidenta este mai scazuta, otita acuta ramane totusi o patologie frecventa in practica ORL.

Etiologie

Germenii incriminati au fost determinati prin cultura din lichidul prezent in urechea medie: Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Moraxella catarrhalis, mai rar alti germeni: Pseudomonas aeruginosa, stafilococul auriu, streptococul de grup A.

Factori favorizanti

  • inflamatori: rinofaringite acute, mai rar cronice, rinosinuzite acute sau cronice - prin favorizarea instalarii obstructiei tubare de tip inflamator
  • mecanici: hipertrofia cometelor (in special a cozilor de cornete), deviatiile de sept, polipoza nazo-sinusala, tumorile benigne sau maligne ale foselor nazale sau rinofaringelui, miastenii, fante palatine (palatoschizis)
  • mecanici si inflamatorii: vegetatiile adenoide
  • traumatice: interventii operatorii in regiunea peritubara (adenoidectomia, rezectia de cozi de comete, tamponamentul anterior si cel posterior al foselor nazale, cateterismul trompei Eustache); perforatiile timpanice de orice etiologie
  • infecto-contagioase (gripa, scarlatina, rujeola,difteria), bronhopneumonia
  • boli anergizante generale (imunodeficiente, diabet, carente alimentare sau vitaminice)
  • alergia (terenul atopic)
  • conditiile mediu sau de lucru care favorizeaza scaderea imunitatii sau reprezinta o agresiune pentru mucoasele de tip respirator (frigul, umezeala, schimbarile bruste de temperatura, aglomeratia); de asemenea, mai multe studii au relevat o frecventa mai mare a otitelor acute la sugarul nealaptat la san.

Simptomatologie

Hipoacuzia este discreta la debut (in faza congestiva) si moderata in faza exudativa. Ea poate prezenta variatii in functie si de miscarile de deglutitie, stranut sau mobilizarea extremitatii cefalice. Bolnavul isi aude propria voce cu intensitate crescuta (autofonie).
Acufenele au un timbru grav. Rar, poate exista un vertij discret.
Durerea auriculara (otalgia) este destul de des prezenta in fazele initiale ale bolii (copiii pot sa acuze otalgie chiar in cazurile incipiente) si este un simptom constant in faza supurativa. Ea debuteaza brusc, cel mai frecvent noaptea, este violenta, pulsatila si localizata in fundul conductului auditiv extern, cu posibile iradieri catre regiunea mastoido-occipitala, vertex, dinti si globii oculari.
Starea generala este alterata in faza supurativa. Exista febra (39-40°C), astenie, inapetenta, agitatie. La copilul mic pot apare convulsii, stare de delir, prostratie. Exista tahicardie (cresterea frecventei cardiace). Frecvent apare o reactie mastoidiana manifestata prin dureri spontane si la palparea punctelor mastoidiene (antral si al varfului). Mai rar, poate exista si o impastare a tegumentelor retroauriculare.

Evolutie

Otita medie acuta catarala se vindeca chiar fara tratament in 1-3 saptamani (procentul de vindecari spontane poate ajunge la 70-90). Uneori ea se transforma in otita acuta supurat. Recidivele sunt frecvente la copiii purtatori de vegetatii adenoide. Mai rar, formele acute de otita catarala se pot croniciza (cu posibilitate evolutiva catre otita sero-mucoasa cronica sau catre timpanoscleroza). Prognosticul este bun, sub tratament obtinandu-se vindecarea completa. In caz de otite recidivante sau otite in cadrul bolilor infecto-contagioase, prognosticul este mai prost. Factori de prognostic nefavorabil s-au dovedit a fi: varsta mica (sub doi ani), antecedentele de alergie respiratorie, prezenta in procesul supurativ a Brahmanella catharralis.

Complicatiile

  • otomastoidita acuta (25% din cadrul complicatiilor);
  • paralizia faciala (22%);
  • labirintita acuta seroasa sau supurata (5%).
  • mai rar pot apare: petrozite, tromboflebita de sinus lateral, abcesul extradural, meningita, abcese cerebrale si cerebeloase, tromboflebite de sinus cavernos
Categorii: 
ORL
Pediatrie
Simptome: 
Durere la nivelul urechii
Febra
Greata
Hipoacuzia
Surditate
Varsaturi (voma)
Vertij
Diagnostic: 

La examenul otoscopic se constata alterari ale membranei timpanice paralele cu modificarile histologice specifice diferitelor etape evolutive:

  • in faza congestiva, timpanul este hiperemic (rosu) datorita unei vasodilatatii a retelei vasculare initial din jurul manerului ciocanului, apoi de pe intreg cuprinsul pars tensa\ uneori congestia predomina in anumite regiuni: cadranul postero- superior sau membrana Schrapnell.
  • in faza exudativa timpanul este mat, cu conul luminos Politzer modificat sau disparut; scurta apofiza a ciocanului pare scurtata datorita retractiei timpanice; uneori, prin transparenta timpanului se poate vedea un nivel de lichid sau bule de aer intr-un mediu lichid; mobilitatea timpanului (la proba pneumatica) este diminuata in cazul in care exudatul umple intreaga ureche medie.
  • in faza supurativa timpanul devine intens congestiv, bombat, ingrosat (cu transparenta diminuata), fara luciu; reperele clasice ale timpanului se estompeaza pana la disparitie; intr-o evolutie spontana, timpanul se perforeaza, iar conductul auditiv extern se umple de secretii initial seroase (sero-sanguinolente), apoi mucopurulente, nefetide; dupa toaleta conductului se poate observa la nivelul timpanului o perforatie, localizata cel mai adesea in cadranele inferioare, cu margini regulate si din care se scurg secretii pulsatile. Functional exista intotdeauna o hipoacuzie de transmisie, probele acumetrice confirma hipoacuzia de transmisie.
Tratament: 

Daca otita este urmarea unui proces inflamator infectios localizat la nivelul rinofaringelui sau foselor nazale, tratamentul va fi directionat si catre vindecarea acestuia. Dezobstructia foselor nazale reprezinta deci un pas in directia normalizarii functiei trompei Eustachio cu rol evident benefic pentru aerarea urechii medii si pentru drenajul exudatului.
Tratamentul etiologic se face in functie de rezultatul culturii si antibiogramei obtinute din studiul secretiei auriculare.
Criteriile de eficienta ale terapiei cu antibiotice sunt:

  • disparitia semnelor generale si a otalgiei;
  • normalizarea otoscopica a timpanului.

Se pot utiliza antioxidanti ca: vitamina C, E si A. Tratamentul simptomatic este orientat catre calmarea durerii auriculare. Se pot folosi analgezice pe cale generala sau anestezice locale (de exemplu, tetracaina baza). Tratamentul simptomatic poate include: antihistaminicele si decongestionante pe cale generala.

Profilaxia otitelor acute si indeosebi a celor recidivante cuprinde in primul rand asanarea focarelor infectioase cronice rinofaringiene si rinosinusale: adenoamigdalectomie, tratamentul chirurgical al polipozei nazale, al cozilor de cornet hipertrofice, al deviatiilor de sept nazal.

Neurinomul acustic, schwanomul vestibular sau tumora de unghi cerebelo-pontin

Generalitati: 

Ce este neurinomul acustic?

Neurinomul acustic este o afectiune benigna rara, cunoscuta si sub denumirea de schwanom vestibular. Tumora se dezvolta lent la nivelul nervului vestibulo-cohlear, care asigura controlul auzului si echilibrului. Acest nerv este situat langa nervul facial, care transmite informatiile de la creier la muschii fetei. Formarea tumorii poate afecta atat auzul, cat si echilibrul.

Fiind o afectiune rara, numarul pacientilor diagnosticati in Statele Unite cu aceasta tumora este de aproximativ 2.000.

Care sunt cauzele aparitiei unui neurinom acustic?

Potrivit specialistilor, aceste tumori se formeaza atunci cand genele supersoare tumorale nu mai functioneaza corespunzator. Aceste gene, recunoscute si sub denumirea de antioncogene, au rolul de a inhiba proliferarea celulelor tumorale. Chiar daca astazi sunt necunoscuti factorii care determina functionare deficitara a genelor supersoare tumorale, dar s-a observat o legatura intre boala genetica neurofibromatoza si schwanomul vestibular.

Daca apare in contextul afectiunii neurofibromatiza Recklinghausen, poate fi un neurinom acustic sporadic sau de tip 1 care se formeaza de obicei la varsta adulta sau un neurinom de tip 2. Acesta se manifesta prin afectare bilaterala si apare inainte de a implini 21 de ani.

Cu toate ca este o afectiune benigna rara, reprezinta aproximativ 5-10 procente dintre toate cazurile de neoplasme intracraniene la persoanele adulte. Tumora se formeaza la nivelul creierului si afecteaza cu precadere radacinile nervilor rahidieni sau spinali. Poate fi responsabila de nasterea unor compresiuni la nivelul maduvei spinale sau radiopatii. De obicei este afectat nervul VIII sau vestibulo-cohlear, iar in cazuri mai rare este afectata perechea V sau nervul trigemen, alte localizari fiind mai putin frecvente.

Simptome

Neurinomul acustic este o tumora cu dezvoltare lenta, motiv pentru care simptomele sunt resimtite de obicei la persoanele de peste 30 de ani. Simptomele variaza la fiecare pacient in parte, iar dimensiunile tumorii si radacina nervoasa afectata influenteaza aparitia manifestarilor. Printre cele mai intalnite semne se afla urmatoarele:

  •     tulburari vizuale cu un caracter temporar
  •     greata sau varsaturi
  •     durere de cap cu vedere neclara
  •     amorteli la nivelul fetei si urechilor.

In cazul tumorilor mai mari in dimensiune, este produsa lezarea altor nervi cranieni, ceea ce duce la aparitia unor simptome variate. Astfel, daca este afectat nervul trigemen, pacientul va resimti pierderea gustului si a sensibilitatii la nivelul ariei inervate de acest nerv. Daca este afectat nervul facial, tonusul facial al pacientului cu neurinom acustic va fi diminuat pe partea lezata si va aparea un deficit de secretia glandulara. Atunci cand sunt implicati nervii glosofaringieni si vag, simptomele vor include si dificultati de deglutitie.

Tumorile de dimensiune mare duc la marirea presiunii intracraniene, pot sa apara varsaturile in jet, cat si dureri puternice de cap.

Evolutie

Datorita faptului ca este o tumora benigna, neurinomul acustic nu poate sa metastazeze in alte organe si sisteme ale organismului. Cu toate acestea, poate afecta prin diferite fenomene compresive, din cauza cresterii in dimensiuni a acestuia. La pacientii cu neurinom operat, poate sa apara tinitusul, fiind intalnit la 30-50% din cazuri, daca nu a fost prezent acest simptom inainte de operatie. La peste 60% dintre pacientii care au avut inainte un astfel de simptom, dispare dupa interventia chirurgicala.

Doar la 5% din cazuri este intalnita recurenta neurinomului acustic.

Categorii: 
Neurologie
ORL
Oncologie
Simptome: 
Ameteala
Amorteala
Cefalee
Disfagie
Greata
Hipoacuzia
Surditate
Tiuit in urechi ( Tinitus )
Varsaturi (voma)
Vedere neclara
Vertij
Diagnostic: 

Diagnosticarea unui neurinom acustic este dificila, din cauza aparitiei progresive a simptomelor, care pot fi asociate altor afectiuni. Medicul va efectua o anamneza completa, prin care va depista daca exista un istoric familial de afectiuni genetice, precum este neurofibromatoza, alaturi de un examen fizic complet. Acesta includ analizarea functiilor sistemului nervos.

Un pacient cu schwanom vestibular poate prezenta la examinarea fizica mers nesigur, scaderea unilaterala a tonusului muscular la nivelul fetei sau scurgeri necontrolate de saliva, din cauza reducerii tonusului musculaturii peribucale.
Daca tumora este de dimensiuni mari, iar hipertensiunea intracraniana s-a instalat, pacientul va prezenta la examenul fizic greata si varsaturi, pupile dilatate pe o singura parte si somnolenta resimtita permanent.

O diagnosticare eficienta in cazul unui neurinom acustic poate fi realizata prin investigatiile imagistice, cu precadere prin utilizarea rezonantei magnetice nucleare. Aceasta poate sa observe tumorile de dimensiuni mici, iar pentru obtinerea unor rezultate mult mai precise se poate injecta o substanta contrastanta, precum este Gadolinium. Prin folosirea unei astfel de proceduri se pot observa tumori cu un diametru cuprins intre 1-2 mm.

Daca pacientul are un pacemaker sau anumite proteze medicale, nu poate fi supus unei astfel de proceduri. In aceasta situatie se recomanda un examen computer tomografic, iar daca se foloseste o substanta de contrast, se vor obtine rezultate mult mai precise. Acest examen permite depistarea unui neurinom acustic cu diametrul de peste 2 centimetri si care sunt localizate la 1,5 centimetri in adancimea unghiului cerebelopontin. Cu toate aceastea, examenul CT nu este cel mai eficace, iar rata de rezultate care sunt fals negative este destul de crescuta, fiind de 37%. Se recomanda un examen CT doar atunci cand cel cu rezonanta magnetica este inaccesibil.

Alte teste si investigatii care permit diagnosticarea unui neurimon acustic sunt urmatoarele:

  • audiometria conventionala, care este una dintre metodele cele mai eficiente de investigare
  • investigatiile functiei auditive
  • electronistagmografia, este un test nespecific, dar care are valori modificate in proportie mai mare de 50% dintre cazurile de schwanom vestibular.
  • stimulari calorice si teste care ajuta la depistarea nivelului de Vertij, cum sunt testele vestibulare. Exista mai multe feluri de stimulari calorice. Acestea pot fi bitermale, cand se iriga urechea cu apa calda si cu apa rece secvential sau monotermale, cand urechea este irigata doar cu apa rece. Cele bitermale aerice presupun inlocuirea apei cu aer cald si rece.

Aceste investigatii permit o diagnosticare corecta a schwanomului vestibular, cat si efectuarea unui diagnostic diferentiat fata de alte tumori cu localizare asemanatoare, precum sunt metastazele localizate la nivel cerebelopontin, meningioamele sau chisturile epidermoide.

Tratament: 

Observarea pacientului

Se aplica doar observarea pacientului, cu excluderea unei alte metode de terapie, la urmatoarele tipuri de pacienti:

  • pacienti in varsta
  • pacienti care prezinta tumori de dimensiuni mici, dar care isi pastreaza functia auditiva
  • pacienti care nu prezinta simptome
  • pacienti cu tumori unilaterale
  • pacienti care sufera de alte afectiuni aosciate si prezinta un risc operator crescut.

Tratamentul medical

Doar 25% dintre pacientii cu neurinom acustic urmeaza un tratament medical, care include observarea statusului neurologic, alaturi de functia auditiva si efectuarea unor investigatii radioimagistice periodice. Informatiile obtinute in timp arata ca mai mult de 45% dintre schwanoamele vestibulare nu isi maresc volumul pe o perioada cuprinsa intre 3 si 5 ani. De asemenea, au existat situatii in care tumorile au involuat.

Se permite observarea pacientului, datorita ritmului incet de evolutie al neurinomului, de circa 0,5-1mm/an, dar aceasta presupune si riscuri. Potrivit specialistilor, 15-40% dintre pacientii aflati sub observatie au avut nevoie in final de operatie. 

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala este o metoda eficienta de tratament impotriva tumorilor, iar circa 50% din tumori sunt tratate prin aplicarea acestei metode. Exista trei tipuri de tratare chirurgicala a neurinoamelor, respectiv prin fosa medie, retrosigmoidiana si translabirintica.

Tratarea prin fosa medie este folosita in special impotriva tumorilor cu un diametru mai mic de 2 centimetri, atunci cand este dorita, dar si posibila, pastrarea functiei auditive. Spre deosebire de celelalte tehnici, la aceasta chirurgul are acces direct catre capatul lateral al conductului auditiv intern.

Tratarea retrosigmoidiana sau suboccipitala este o interventie de o complexitate mai ridicata, pentru ca presupune retractia cerebelului, iar unii pacienti au prezentat dureri de cap dupa aceasta interventie.

Tehnica translabirintica se realizeaza prin urechea interna si este o procedura recomandata doar tumorilor de dimensiuni mici. Aceasta prezinta un risc mai mare de pierdere a auzului.

Alaturi de aceste tehnici, exista o procedura destul de noua, care este utilizata in unele clinici de chirurgice. Este o tehnica mini-invaziva endoscopica, care prezinta un risc crescut de sangerare intracraniana. Chirurgul urmareste inlaturarea tumorii si impiedicarea paraliziei faciale, alaturi de mentinerea functiei auditive. Pentru aceasta, este mult mai bine daca tumoarea este operata in stadiile sale incipiente, atunci cand este de dimensiuni reduse.
Chiar daca tumorile mai mari pot fi inlaturate, exista un risc de paralizie a anumitor grupe de muschi ai fetei. O interventie chirurgicala, spre deosebire de radioterapie, ofera avantajul deosebit de important de a preveni aparitia complicatiilor tardive ale radiatiilor.

Radioterapia

Fiind o alternativa la microchirurgia conventionala, aplicata in cazul tumorilor mici, radioterapia stereotaxica se poate utiliza in principal prin metoda knife sau prin radioterapie fractionata.

Metoda gamma knife foloseste radiatii gamma direct pe tumora, aplicate intr-o singura sedinta. Aceasta terapie are ca scop stoparea cresterii masei tumorale, dar nu se remarca prin rezultate foarte bune pe perioada indelungata. Este avantajoasa deoarece presupune costuri mai scazute decat neurochirurgia, pacientul se recupereaza mai rapid, fara sa fie necesara o perioada indelungata de internare, iar mortalitatea si morbiditatea imediata post interventie sunt reduse.

Cu toate acestea, exista si dezavantaje ale utilizarii acestei tehnici. Acestea includ nevoia de monitorizare permanenta, riscul crescut de afectare a celui mai mare nerv cranian ( nerv trigemen), riscul crescut de recidiva a tumorii din cauza ca nu este inlaturata, efectele negative ale radiatiilor si riscul de a dauna functiei vestibulare.

Metoda fractionata foloseste un fascicul de raze ionizante catre tesutul neoplazic, dar fasciculul este mai puternic, cu o doza de radiatii mai mare, care se aplica fractionat. Aceasta terapie are in vedere scaderea ratei de marire a tumorii si nu indepartarea acesteia.

Radioterapia este aplicata pacientilor in varsta sau celor care sufera de alte afectiuni si nu pot suporta o interventie neurochirurgicala. De asemenea, este recomandata atunci cand o interventie chirurgicala nu a putut indeparta intregul tesut neoplazic sau atunci cand tumora este mai mica. Folosirea radioterapiei impotriva unui neurinom acustic poate duce la complicatii, precum la pierderea auzului.

Limba fixata sau anchiloglosia

Generalitati: 

Ce este anchiloglosia?

Limba fixata sau anchiloglosia reprezinta o malformatie congenitala caracterizata printr-un fren lingual anormal de scurt. Datorita dimensiunii tesutului care realizeaza legatura intre limba si planseul cavitatii bucale, aria de miscarea a limbii devine limitata. Copii afectati de aceasta malformatie nu prezinta, in general, alte malformatii. Anchiloglosia este inregistrata frecvent la copiii ai caror mame au consumat cocaina pe perioada sarcinii, sau la cei care sufera si de alte afectiuni cu caracter congenital. Astfel de afectiuni pot fi cele care modifica functionalitatea normala a cavitatii bucale sau a fetei, precum palatoschisisul sau "gura de lup".  

Care sunt simptomele?

Parerile sunt impartite in ceea ce priveste simptomatologia prezenta in anchiloglosie. Unii specialisti sunt de parere ca limba fixata nu este asociata si cu alte simptome, pe cand altii sunt de parere ca pot fi considerate simptome dificultatile in ceea ce priveste alimentatia, tulburarile de comunicare sau alte probleme individuale antrenate de aria de miscare limitata a limbii.

Simptomele inregistrate la nou-nascuti

Simptomatologia manifestata de sugari poate incorpora dificultati in procesul de alaptare asociate cu o rata de crestere scazuta din cauza nutritiei deficitare, determinata de topografia modificata a cavitatii bucale. Sugarii trebuie sa isi foloseasca limba pentru a reusi extractia laptelui din glanda mamara, motiv pentru care actul reflex de extractie al laptelui matern poate intampina dificultati sau poate fi imposibil in cazul celor cu limba fixata. Hranirea copiilor afectati cu ajutorul tetinei poate usura acest proces, laptele fiind mult mai usor de extras astfel. Problemele de hranire scad in intensitate odata cu inaintarea in varsta si cu introducerea produselor solide in alimentatie.

Simptomele inregistrate la copii

Copiii care au limba fixata partial pot sa nu inregistreze nici un fel de dificultate in procesul hranirii sau al vorbirii. Frenul lingual se mai poate alungi in perioada de crestere a copilului. De asemenea, copiii se pot adapta cu aceasta problema, obisnuindu-se cu efectuarea unui numar limitat de miscari ale limbii. Totusi, alti copii cu anchiloglosie pot manifesta tulburari de vorbire, in functie de gradul de fixare al limbii. Tulburarile de vorbire pot consta in probleme de articulare a sunetelor emise prin miscarea de ridicare a limbii, ca si literele "t", "d", "z", "th" ,"n" si "l". Pentru a reusi sa articuleze aceste sunete, copii se pot adapta tinand gura intredeschisa si schimband pozitia limbii. La copii cu limba fixata se observa urmatoarele aspecte:

  • Prezenta intre incisivii inferiori, a unui spatiu prin care poate aparea frenul lingual in momentul vorbirii.
  • Scaderea functionalitatii limbii manifestata prin imposibilitatea de a-si atinge buzele cu limba, imposibilitatea de a linge un cornet de inghetata sau de a folosi limba pentru a indeparta eventuale alimente prezente la suprafata tablei dentare.
  • Senzatia de disconfort sau prezenta de taieturi sub limba.
  • Aspectul de limba crestata sau sub forma de inima in momentul efectuarii protruziei.
  • Intampinarea de dificultati in folosirea instrumentelor muzicale de suflat.

Datorita problemelor de aceasta natura, copii se pot simti stanjeniti sau pot fi ridiculizati de catre alti copii, aspect care nu trebuie neglijat.

Simptomele inregistrate la adulti

Anchiloglosia este intalnita rareori la adulti, acestia neintampinand probleme deosebite. Simptomele manifestate de acestia pot consta in incapabilitatea de efectuare a protruziei limbii peste incisivii inferiori sau in intampinarea de dificultati in ceea ce priveste purtarea danturii false din cauza unei slabe ajustari a acesteia.

Categorii: 
ORL
Pediatrie
Simptome: 
Dizartria
Diagnostic: 

Diagnosticul anchiloglosiei se stabileste pe baza examenului clinic si a preluarii anamnezei.

Investigatiile efectuate la copiii nou-nascuti

Examenul clinic pentru diagnosticarea acestei afectiuni consta in efectuarea urmatoarelor manopere:

  • Ridicarea limbii copilului si examinarea fraului limbii. Frenul lingual poate fi subtire sau gros sau se poate extinde pana la varful limbii.
  • Observarea fortei de supt realizata prin introducerea unui deget in cavitatea bucala a copilului si aprecierea fortei cu care acesta incearca sa apuce degetul.
  • Cantarirea copilului si verificarea corelatiei dintre varsta si greutatea corespondenta acesteia.
  • Observarea actului alaptarii pentru verificarea desfasurarii functionale si eficiente a acestui proces.

Investigatiile efectuate la copiii mari si la adulti

Medicul examineaza cavitatea bucala pentru observarea urmatoarelor aspecte:

  • Aria de miscare a limbii se determina prin observarea protruziei limbii peste incisivii inferiori. Aceasta masuratoare este utila si pentru monitorizarea evolutiei postoperatorii. Medicul specialist urmareste gradul de dificultate pe care il intampina pacientul la incercarea de a ridica limba spre buza superioara si gradul de limitare al miscarilor efectuate de limba.
  • Prezenta unui spatiu anormal intre incisivii inferiori, spatiu prin care patrunde frenul lingual atunci cand pacientul efectueaza protruzia limbii.
  • Aspectul crestat al limbii sau care ia forma de inima in momentul protruziei. Limba poate capata aspect rulat sau ondulat atunci cand pacientul efectueaza extensia acesteia.

Alte investigatii

In cazul in care observati ca nou - nascutul se confrunta cu dificultati la alaptare, devine necesara consultarea unui specialist in lactatie. Acesti specialisti pot invata parintii cum trebuie ajutat copilul pentru a invata sa se hraneasca intr-un mod eficient. Daca cel mic se confrunta cu dificultati de vorbire, este recomandata consultarea unui logoped. Acesta poate efectua un diagnostic diferential pentru a identifica cauza ce produce dizartia sau tulburarea de articulare a sunetelor.

Tratament: 

Majoritatea copiilor cu anchiloglosie nu necesita neaparat un tratament, deoarece este posibil ca in perioada de crestere sa se produca extensia frenului lingual si adaptarea copilului la aceasta conditie, acesta invatand sa se hraneasca si sa vorbeasca mai usor. Exista insa cazuri in care interventia chirurgicala devine absolut necesara pentru excizarea tesutului anormal si eficientizarea miscarilor restrictive ale limbii.

Conduita terapeutica a anchiloglosiei poate presupune expectatia vigilenta sau masuri concrete de corectie a acestui defect. In cazul adoptarii expectativei vigilente, parintii trebuie sa apeleze la un specialist in lactatie daca se confrunta cu astfel de probleme, sau se pot adresa unui logoped in situatia in care cel mic intampina dificultati in articularea sunetelor "t", "d", "z", "s", "th", "n" si "l". Logopedul poate ajuta copilul sa invete cum sa pronunte aceste sunete clar, insa nu poate corecta defectul topografic.

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala capata mai multa importanta in cazul in care limba fixata determina urmatoarele probleme:

  • Tulburari importante de apucat si supt in momentul alaptarii.
  • Dificultati in articularea consoanelor  "t", "d", "z", "s", "th", "n" si "l" pe masura ce copilul incepe sa vorbeasca.
  • Probleme in ceea ce priveste interactiunile sociale precum ridiculizarea copilului de varsta scolara de catre ceilalti copii.
  • Intampinarea de dificultati apropo de dantura falsa la adulti.

Limba fixata poate fi remediata prin doua procedee chirurgicale diferite. Prima varianta de tratament este frenotomia. Manopera de relaxare a frenului lingual poate fi efectuata sub efectul anesteziei locale sau fara anestezie. In cazul copiilor se poate opta pentru realizarea manoperei sub influenta anesteziei locale. Cea de-a doua metoda de corectie chirurgicala a anchiloglosiei determina relaxarea completa si refacerea in totalitate a frenului lingual. Frenuloplastia se realizeaza sub influenta anesteziei locale sau generale, doar la copiii cu varste mai mari de 1 - 2 ani.

Varsta optima la care se poate realiza interventia chirurgicala la copii constituie un subiect controversat. Astfel, unii medici sunt de parere ca interventia trebuie efectuata inainte de aparitia dificultatilor in vorbire, pe cand altii considera ca manopera trebuie intarziata pana la implinirea varstei de 4 ani si efectuata doar daca cel mic manifesta probleme de comunicare. Pe de alta parte, amanarea interventiei chirurgicale poate determina necesitatea consultarii unui logoped pentru corectarea oricaror tulburari de vorbire care persista postoperator.

Tratamentul ambulatoriu

Tratamentul anchiloglosiei poate fi efectuat si la domiciliu in cazul in care frenul lingual are capacitatea de a se extinde singur sau daca cel mic reuseste sa se adapteze la miscarile limitate ale limbii.

Tratamentul tulburarilor de alaptat

Pentru alaptarea nou-nascutului cu anchiloglosie este necesara apelarea la specialistul in lactatie, care poate invata parintii cum sa isi ajute copilul sa se hraneasca eficient. Acestia trebuie sa se asigure ca cel mic primeste suficient lapte si ca se dezvolta in mod normal. In cazul in care mama prezinta inflamatie si sensibilitate dureroasa crescuta la nivelul glandelor mamare se poate recurge la urmatoarele remedii:

  • Aplicarea de comprese reci in regiunea sanilor inainte de alaptare sau administarea unei cantitati mici de acetaminofenona, cu 30 minute inainte de alaptarea nou-nascutului.
  • Initierea alaptarii cu sanul mai putin inflamat pentru cateva minute, apoi schimbarea cu celalalt san deoarece primul supt este cel mai activ.
  • Se recomanda schimbarea pozitiei copilului la fiecare supt pentru reducerea presiunii formate de cavitatea bucala a celui mic, pe aceiasi parte cu sanul.

Tratamentul tulburarilor de vorbire

Logopedul este specialistul care poate oferi sfaturi si solutii daca exista probleme de dizartrie. In cazul in care dizartia este determinata de anchiloglosie, medicul poate recomanda corectia chirurgicala a problemei.

Tratamentul postoperator

In urma manoperei simple de coborare a frenului lingual, numita si frenotomie, pot fi observate usoare sangerari. Medicul poate recomanda administrarea acetaminofenonei copilului pentru inlaturarea oricarui disconfort. Daca se hotaraste supunerea copilului la interventia de frenuloplastie, acestuia i se vor aplica plasturi sub limba. In urma interventiei corectoare, copilul este sfatuit sa efectueze diferite exercitii cu limba, zilnic, timp de 4 pana la 6 saptamani. Astfel, cel mic va lucra la imbunatatirea mobilitatii limbii si la evitarea unei cicatrizari incorecte.

Fractura de piramida nazala

Generalitati: 

Fracturile de maxilar au o incidenta mai scazuta decat cele de mandibula, datorita fixarii maxilarului la baza craniului si a faptului ca este protejat de proeminente osoase rezistente dintre care amintim osul zigomatic. Fracturile de maxilar sunt mai frecvente la sexul masculin, la pacientii cu varste cuprinse intre 25 – 35 de ani.

Datorita pozitiei sale proeminente la nivelul etajului mijlociu al fetei, nasul este expus foarte des traumatismelor. Fracturile oaselor nazale sunt prezente in fracturile orizontale de maxilar si in fracturile verticale.

Piramida nazala prezinta 3 fete, o baza si un varf. Fetele laterale sunt despartite de regiunile vecine prin santurile nazopalpebrale si nazogeniene, iar santul nazolabial o separa de buza superioara. Din unirea marginilor mediane ale fetelor laterale rezulta marginea anterioara. Baza piramidei nazale o formeaza orificiile narinare, separate de marginea inferioara a septului nazal.

Piramida nazala este invelita de tegumente si de tesut celular subcutanat sub care se gaseste scheletul osos superior si cartilaginos inferior.

Scheletul osos este format din oasele proprii nazale ce se unesc pe linia mediana, in sus articulandu–se cu cu spina nazala a frontalului, iar lateral cu apofizele ascendente ale maxilarului superior.

Scheletul cartilaginos este situat sub cel osos si este format din cartilagiile triunghiulare situat cate unul pe fiecare fata laterala a piramidei nazale si cartilagiile alare in potcoava ce dau forma orificiului narinar.

Fractura de piramida nazala. Acest tip de fractura este destul de greu de diagnosticat. Aparitia tumefierii poate indica diagnostic de fractura dar poate aparea in diferite tipuri de leziuni ale nasului

Traumatismele piramidei nazale intereseaza:

  • Scheletul osos
  • Scheletul cartilaginos
  • Piramida nazala in totalitate

Fracturile de piramida nazala pot fi:

  • Fracturi cu deplasare
  • Fracturi fara deplasare

Daca exista o comunicare a focarului de fractura cu exteriorul pot fi:

  • Fracturi deschise
  • Fractur inichise

Fracturile fara deplasare pot fi fracturi unilaterale sau bilaterale nepunand probleme in tratament. 

Fracturile pot aparea ca urmare a unui soc lateral (o lovitura de pumn), sau ca urmare a unui soc antero – posterior.

Fracturile prin soc lateral pot avea o deplasare laterala a osului propriu sau bilateral realizandu–se fie infundarea osului de o parte cu ridicarea celui de partea opusa, fie piramida nazala va fi deplasata in totalitate de la linia mediana.

Fracturile prin soc antero – posterior vor produce prabusirea piramidei nazale sau fractura cu separarea oaselor proprii pe linia mediana.

Principalele simptome sunt:

  • durere spontana si la presiune
  • edemul piramidei nazale, cu prezenta sau absenta echimozelor escoriatiilor sau plagilor. Tumefactia si echimozele piramidei nazale pot masca fracturile scheletului osos sau cartilaginos
  • epistaxis bilateral marcat
  • prezenta deformarii piramidei nazale in fracturile cu deplasare
  • obstructie nazala
  • prezenta secretiilor nazale
  • crepitatii osoase, emfizem subcutanat in cazul in care fractura este deschisa la nivelul foselor nazale.

In cazul fracturilor nazale pot aparea urmatoarele complicatii:

  • dificultatea permanenta a respiratiei
  • modificarea aspectului nasului
  • deviatia septului nazal
  • prezenta unui hematom in septul nazal prin acumularea de sange la acest nivel
  • absenta mirosului.
Categorii: 
ORL
Simptome: 
Durere nazala
Hemoragie nazala
Vanataie (echimoza)
Diagnostic: 

Obligatoriu pentru precizarea diagnosticului in fractura nazala si care trebuie efectuata atat in incidenta de profil cat si semiaxiala si axiala este radiografia.

Examenul clinic si istoricul medical sunt importante pentru diagnostic. Daca inspectia este facuta imediat dupa accident, inainte sa se instaleze edemul si sa apara hematomul, ajuta la observarea deformarilor osoase si chiar a traiectlui de fractura.Se va realiza inspectia de profil pentru a se obtine date privind forma dosului nasului si inaltimea sa; din fata pentru a se observa directia si largimea sa; de jos pentru a examina subcloazonul si narinele; de sus pentru a se preciza cat mai corect laterodeviatiile piramidei.

Palparea este foarte importanta deoarece evidentiaza prezenta unor crepitatii osoase, unei mobilitati anormale, emfizemului subcutanat.

Rinoscopia anterioara

Daca este cazul se va asigura supraveghere medicala pana cand semnele se diminueaza.

Tratament: 

 In cazul fracturilor fara deplasare nu este necesar tratamentul intrucat acestea se vindeca spontan, fara a avea consecinte.

Se aplica comprese reci la nivelul nasului si se mentine capul intr-o pozitie verticala. Daca este cazul pentru a diminua durerea se administreaza antialgice. Tratarea acestor fracturi se realizeaza in prima saptamana de la producerea lor.

In cazul fracturilor cu deplasare, tratamentul presupune refacerea morfologica si functionala a structurilor nazale ce au fost traumatizate prin repozitionarea fragmentelor.

Daca nu sunt tratate la timp fracturile cu deplasare ale piramidei nazale se refac in pozitie anormala si conduc la modificari ale reliefului piramidei nazale care vor provoca tulburari functionale respiratorii si fonatorii.

Pentru prevenirea infectiei este recomandata antibioticoterapia.

Pagini

Subscribe to RSS - ORL