Termen cautat
Categorie

ORL


ORL

Faringita streptococica acuta

Generalitati: 

Ce este faringita streptococica acuta?

Faringita streptococica reprezezinta inflamatia de natura bacteriana a faringelui si a amigdalelor, determinata de microorganisme din genul Streptococcus. Peretii faringelui devin inflamati, iar la suprafata sau in profunzimea amigdalelor se pot forma abcese. Infectia streptococica poate determina si aparitia unor complicatii, daca sistemul imunitar primeste prea multi stimuli si incepe sa atace accidental propriul organism. In acest fel, se poate declansa reumatismul articular acut. Riscul dezvoltarii de complicatii scade cu mult in cazul aplicarii prompte a tratamentului corect.

Categorii: 
ORL
Pediatrie
Simptome: 
Adenopatia laterocervicala
Disfagie
Durere in gat
Eruptie cutanata
Febra
Diagnostic: 

Diagnosticul infectiei bacteriene a faringelui este stabilit coreland istoricul medical cu datele obtinute in urma examenului clinic si cu rezultatele testelor rapide de depistare a streptococilor. In caz de suspiciune a obtinerii unui rezultat incorect la testul rapid de depistare a streptococilor, se poate recolta o proba de cultura de la nivelul faringelui pentru efectuarea unui nou examen. Conduita terapeutica in acest caz presupune identificarea streptococilor de la nivelul gatului prin intermediul testelor rapide si stabilirea diagnosticului de faringita streptococica, doar in urma examenelor de laborator si nu numai pe baza simptomatologiei exprimate de pacient. In general, tratamentul este pus in aplicare inainte de primirea rezultatelor testelor de laborator, in asociere cu trei sau patru simptome precum:

  • Antecedente recente de febra cu valori de 38,3°C sau mai mari.
  • Aparitia unor zone de culoare alba sau galbena la nivelul gatului si amigdalelor care anunta dezvoltarea unui abces.
  • Tumefactia si evidentierea accentuata a ganglionilor de la nivelul gatului.
  • Absenta semnelor de raceala sau de infectie de tract respirator superior precum tusea sau stranutul.

Testele care pot fi folosite pentru evidentierea streptococului la nivelul gatului:

  • Testul rapid identifica flora bacteriana prezenta la nivelul gatului si stabileste factorul cauzal al inflamatiei din regiunea gatului. Pentru realizarea acestui test, se recolteaza probe biologice de la nivelul gatului prin intermediul unor tampoane sterile.
  • Cultura bacteriologica consta in recoltarea de secretii de la nivelul bazei gatului si introducerea acestora intr-un recipient cu substante care favorizeaza dezvoltarea streptococilor. In cazul in care cresterea streptococilor la nivelul acestui substrat este inhibata, proba este considerata negativa, iar daca streptococul creste, cultura este considerata pozitiva.

In functie de prezenta sau absenta simptomelor specifice infectiei streptococice si de alte detalii proprii pacientilor, se poate opta intre alegerea efectuarii unui test rapid sau a unei culturi bacteriene. Un rol important in stabilirea conduitei de diagnostic, il ocupa si durata de obtinere a rezultatelor. Rezultatele testelor rapide se poate obtine 10 - 15 minute, iar rezultatul culturii bacteriene poate fi disponibil abia in una sau doua zile, insa cel din urma este considerat mult mai specific si precis.

In cazul testelor rapide, se pot inregistra si erori fals negative care pot  influenta corectitudinea diagnosticului stabilit. Testele rapide pot da rezultate negative, chiar daca streptococul este prezent la nivelul gatului. Astfel de rezultate sunt numite fals pozitive si atrag dupa sine continuarea investigatiilor prin insamantarea culturilor recoltate de la nivelul gatului pe medii de cultura speciala si identificarea bacteriilor prezente in proba. In cazul in care dupa efectuarea testului rapid se obtine un rezultat pozitiv, nu mai este absolut necesara si realizarea ulterioara a culturii bacteriologice. Dupa identificarea tulpinii bacteriene incriminate in desfasurarea procesului infectios, se poate efectua antibiograma. Scopul realizarii antibiogramei este determinarea substantelor la care prezinta sensibilitate bacteriile identificate si gradul de sensibilitate al fiecareia. Tratamentul cu antibiotice trebuie inceput cat mai rapid pentru a reduce intervalul de timp in care pacientul este contagios.

Testele de depistare a streptococilor nu mai sunt necesare in urmatoarele conditii:

  • Dupa finalizarea tratamentului cu antibiotice, exceptand cazul in care simptomatologia este inca prezenta. Analizele pot fi efectuate in cazul in care simptomele reapar sau in cazul aparitiei semnelor de reumatism articular acut, considerat o complicatie a infectiei streptococice.
  • In cazul persoanelor care au fost expuse la contactul cu streptococii, insa nu manifesta simptomele specifice infectiei cu acestia. In situatia in care, un membru al familiei sau o alta persoana apropiata celei aflate in discutie a suferit recent infectii ale gatului cu streptococi, aceasta incepand sa dezvolte simptome specifice, devine necesara testarea bacteriologica.

De asemenea, infectia streptococica poate lua si forma de purtator sau de infectie asimptomatica. In situatia aceasta, persoana infectata prezinta streptococul la nivelul gatului, insa nu manifesta simptomele desfasurarii unui proces infectios. Daca mai multi membrii ai familiei au fost afectati de aceasta infectie sau daca s-au inregistrat complicatii precum reumatismul articular acut sau iminenta de soc septic, poate intra in discutia recomandarea ca toti membrii familiei respective sa fie supusi examenelor bacteriologice pentru identificarea purtatorilor asimptomatici.

Tratament: 

Tratament ambulator (la domiciliu)

Tratamentul obisnuit in ceea ce priveste infectia streptococica este reprezentat de antibioticele stabilite pe baza de prescriptie medicala. Astfel, sunt evitate infectiile recurente si se reuseste prevenirea complicatiilor posibile in cazul nerespectarii prescriptiei medicale.

Ameliorarea simptomelor manifestate in cursul bolii poate fi realizata prin  urmatoarele metode:

  • Cresterea volumului de lichide consumate in aceasta perioada si a umiditatii ambientale pentru mentinerea umezelii mucoasei faringiene. Volumul de apa consumat in aceasta perioada poate fi marit si prin consumarea de ceai sau supe.
  • Administrarea de medicamente simptomatice eliberate fara prescriptie medicala, in scopul ameliorarii sensibilitatii dureroase crescute si pentru scaderea febrei.
  • Repausul si odihna trebuie asociate cu tratamentul medicamentos. Repausul pacientului este util pentru impiedicarea difuzarii bolii si pentru ameliorarea starii generale a bolnavului.

Dupa instituirea tratamentului medicamentos, pacientii raman contagiosi pentru o perioada de inca 24 - 48 de ore.

Evitarea dfifuzarii infectiei se poate realiza respectand cu strictete urmatoarele norme de igiena:

  • Evitarea stranutatului sau a tusitului in fata altor persoane
  • Spalarea frecventa a mainilor
  • Folosirea servetelelor de unica folosinta si nu a batistelor
  • Aruncarea periutei de dinti folosite pana in momentul inbolnavirii si a celei folosite pe perioada bolii. Acest lucru este necesar, deoarece streptococii se pot fixa pe acestea, determinand recidive ale infectiei. In cazul in care periuta nu poate fi aruncata, se va proceda la curatarea frecventa si in amanunt a acesteia, inainte si dupa ce este utilizata.

Tratamentul medicamentos

Antibioticele precum penicilina, cefalexina sau amoxicilina sunt recomandate in tratamentul faringitei streptococice. Antibioticele sunt eficiente in cazul infectiilor bacteriene, insa ele nu determina vindecarea infectiilor virale sau a manifestarilor alergice. Acestea previn dezvoltarea infectiilor bacteriene secundare, suprapuse celor virale deja existente. Infectia streptococica se vindeca in decurs de 3 - 7 zile, insa simptomatologia poate fi atenuata in conditiile instituirii tratamentului antibiotic in primele 48 - 72 de ore de la debutul sau.

Mecanismul de actiune al antibioticelor:

  • Distrugerea bacteriilor si scurtarea perioadei de contagiozitate, care dureaza in mod normal 24-48 de ore de la initierea tratamentului cu antibiotice.
  • Prevenirea complicatiilor rare. Exista cazuri in care streptococul poate fi raspandit si in alte zone a organismului, provocand infectii otice, sinuzite sau amigdalite. In acest caz, antibioticele previn reactii rare, dar posibile, de atac al organismului asupra propriului sistem organism, soldat cu declansarea reumatismului articular acut.
  • Ameliorarea simptomatologiei si grabirea vindecarii.

Antibioterapia se poate institui imediat dupa obtinerea rezultatelor analizelor care confirma suspiciunea de streptococ. Expectatia pana la primirea rezultatului culturii bacteriologice nu este considerata o conduita gresita, aceasta din urma fiind cea mai corecta de fapt. Este recomandat sa se astepte rezultatele tuturor analizelor pentru a evita administrarea unor antibiotice ineficiente, determinand astfel mentinerea starii de boala si crearea fenomenului de antibiorezistenta. Tratamentele administrate dupa un interval de timp de cateva zile, nu cresc neaparat riscul dezvoltarii reumatismului sau a altor complicatii, insa prelungesc starea de boala a pacientului. In cursul acestor zile, organismul incearca sa lupte impotriva infectiei, formand anticorpi proprii la infectie si reusind in acest fel sa evite recidivele. De asemenea, scad sansele aparitiei fenomenului de antibiorezistenta.

Ameliorarea simptomelor se poate realiza cu Acetaminofen sau sprayuri anestezice pentru gat care determina scaderea sensibilitatii dureroase si reduc disconfortul si volumul abceselor formate la nivelul amigdalelor.

Amigdalectomia sau tonsilectomia este interventia chirurgicala responsabila de scaderea numarului de faringite de natura streptococicca. Cu toate acestea, numarul faringitelor streptococice a scazut in timp si la copiii care nu au fost supusi acestei interventii.

Aspecte de luat in calcul in ceea ce priveste efectuarea amigdalectomiei:

  • Riscul de dezvoltare a complicatiilor.
  • Perioada de absenta pe motiv de boala, a copilului de la scoala sau a adultului de la serviciu.
  • Stresul si neplacerile aduse celorlalti membrii ai familiei.

Riscurile corespondente tratamentului chirurgical trebuie puse in balanta cu riscurie care determinate de neextirparea amigdalelor. Tratamentul chirurgical poate reprezenta cea mai buna alegere in cazuri de faringita streptococica persistenta, in special daca se constata complicatii.

Deviatia de sept nazal

Generalitati: 

Septul nazal reprezinta peretele care delimiteaza cavitatea nazala stanga de cea dreapta, cunoscute si sub denumirea de narine sau nari. Topografia corecta a acestuia este in zona mediana, centralizat intre cavitatile nazale cu dimensiuni egale. Exista insa situatii in care topografia normala a septului nazal este modificata, acesta fiind deviat intr-una din partile laterale si avand ca si consecinta dimensiunea mai redusa a unui pasaj nazal fata de cel pereche. Acest tip de deviere este, in prezent, inregistrata la 80 % dintre indivizi. Deplasarea semnificativa a septului nazal in lateral este cunoscuta sub denumirea medicala de deviatie de sept nazal. In cazul unei devieri majore, septul poate determina blocarea uneia dintre cele doua pasaje prin care patrunde aerul spre faringe, fluxul respirator fiind astfel redus. Consecintele sunt declansarea unor dificultati respiratorii precum dispneea, congestia nazala, sangerare nazala sau sinuzite mai frecvente. Deviatia de sept nazal poate fi de natura congenitala, insa in majoritatea cazurilor are caracter dobandit, fiind consecinta unui traumatism suferit la acest nivel. Deviatiile de sept usoare nu afecteaza in vreun fel modul de viata al persoanei afectate, nu determina aparitia unor simptome si sunt descoperite, in general, in urma efectuarii unei radiografii a craniului, realizata din cu totul alt motiv. Devierea importanta a septului nazal poate determina declansa urmatoarele problerme:

  • Obstructia unilaterala sau bilaterala a narinelor. Obstructionarea uneia sau a ambelor narine determina aparitia dificultatilor respiratorii, in special in caz de congestie nazala produsa pe fondul racelilor, gripelor, alergiilor sau a altor infectii ale cailor respiratorii superioare. 
  • Sangerarile nazale datorate vascularizatiei modificate in urma producerii deviatiei de sept si uscarii mucoasei nazale.
  • Infectiile frecvente ale sinusurilor, care apar in urma obstructionarii pasajului de trecere a mucusului impiedicand astfel drenajul. Simptomele inregistrate in acest caz sunt sensibilitatea dureroasa crescuta in zona fetei si cefaleea sau durerile de cap.
  • Respiratia zgomotoasa pe parcursul noptii, in special la copii si la tinerii care au deviatie de sept. 
Categorii: 
ORL
Pediatrie
Simptome: 
Dispnee
Hemoragie nazala
Sforait
Diagnostic: 

Persoanele cu deviatie de sept se prezinta la medic din cauza senzatiei permanente de obstructie unilaterala sau bilaterala. In cadrul examinarii clinice, specialistul investigheaza fosele nazale prin rinoscopia anterioara si posterioara pentru stabilirea unui diagnostic pozitiv sau negativ. Aceasta investigatie exclude alti factori potential raspunzatori de obstructia nazala. Astfel de factori pot fi polipii nazali, rinitele cronice alergice sau formatiunile tumorale. Deviatiile de sept vechi pot determina aparitia unor complicatii la acest nivel din cauza faptului ca fosele nazale nu sunt suficient de aerisite. Aceste complicatii sunt rinosinuzitele, otitele, faringitele sau traheitele. In aceste conditii, pacientii incearca sa suplineasca respiratia nazala corecta prin respiratia bucala. 

Tratament: 

Obiectivul tratamentul consta, in principal, in ameliorarea si controlarea simptomatologiei deranjante precum congestia nazala. Pentru ameliorarea simptomelor se pot administra decongestionantele nazale, antihistaminicele, sprayurile pe baza de cortizon si antibioticele pentru controlarea eventualelor infectii. Tratamentele medicamentoase nu corecteaza defectul anatomic, singurul scop al acestora fiind de ameliorare a simptomelor si de prevenire a unor complicatii bacteriene secundare. 

Simptomele grave precum un flux de aer semnificativ redus, sinuzitele cronice sau sangerarile nazale frecvente necesita tratament chirurgical pentru corectarea deviatiei de sept. Interventia chirurgicala poarte denumirea de septoplastie si reprezinta singura cale de corectare a pozitiei deviate a septului nazal. In cadrul septoplastiei, septul nazal se readuce in pozitia anatomica corecta pentru eliberarea cavitatii nazale obstruate. Interventia se realizeaza prin traiectul narinelor, astfel ca la nivelul pielii nu se efectueaza nici o incizie care sa determine formarea unor cicatrici vicioase sau inestetice. Edemul postoperator si hematoamele rezultate in urma efectuarii interventiei chirurgicale nu sunt majore. Septoplastia poate fi efectuata sub efectul anesteziei generale sau locale. De obicei, postoperator, simptomele precum obstructia nazala, congestia nazala sau sangerarile se remit complet. Persistenta acestora poate fi determinata doar de asocierea unei alergii. 

Riscurile in ceea ce priveste aceasta interventie sunt destul de mici si sunt reprezentate de fapt de complicatiile anestezice, infectiile intraoperatorii, hemoragii sau modificari nedorite ale formei nasului. In general, septoplastia se asociaza cu rinoplastia, interventie care consta in remodelarea estetica a nasului. Rinoplastia consta in ajustarea si remodelarea oaselor si cartilajelor nazale pentru a oferi pacientului o dimensiune si o forma armonioasa a nasului.

Despicatura valului palatin, palatoschizis sau "gura de lup"

Generalitati: 

Ce este palatoschizisul?

Palatoschizisul este o deschidere(despicatura) a palatului si a valului palatin. Palatoschizisul poate varia de la o simpla deschidere a partii din spate a palatului (palatul moale) pana la o separare completa a cerului gurii ( palatul dur si moale). Despicatura palatului pot fi partiala sau totala, unilaterala sau bilaterala. Despicatura palatului este un defect congenital(aparut in timpul sarcinii). In timpul saptamanilor 6-8 de sarcina,mugurii faciali se unesc pentru a forma palatul.In cazul despicaturii palatine aceasta unire nu se mai produce.

Palatul (bolta palatina sau cerul gurii) este format din palatul dur (situat in partea anterioara,imobil datorita structurii osoase) si palatul moale (situat posterior,mobil datorita structurii musculare) si este acoperit cu un strat de piele subtire. Puteti sa va simtiti palatul ruland limba in partea de sus a gurii. Rolul palatului este de a separa cavitatea nazala de cea bucala(gura). Palatul are un rol extrem de important din punct de vedere al vorbirii. Palatul este, de asemenea, important in digestie, deoarece previne trecerea alimentelor si lichidelor in cavitatea nazala in timpul digestiei.
Despicatura palatina este frecvent asociata cu fanta labiala sau "buza de iepure", in care copilul se naste cu buza superioara despicata. Formele unilaterale apar mai frecvent,cu o prevalenta de trei ori mai mare pe partea stanga. Fanta palatina este de doua ori mai frecventa in randul fetelor,pe cand fanta labiala (despicatura buzei) este de doua ori mai frecventa in randul baietilor. In comparatie cu populatia europeana, prevalenta este de doua ori mai mare la asiatici, dar de doua ori mai mica in randul africanilor.

Care sunt cauzele?

Cauzele aparitiei fantei palatine sunt insuficient cunoscute. Se considera ca interactiunea dintre factorii genetici si cei de mediu joaca un rol important.

Factorii genetici (ereditatea)-doar 20% din pacientii cu despicatura palatina au istoric familial
Factorii de mediu-acestia sunt nocivi mai ales in cazul in care actioneaza in timpul primului trimestru de sarcina:

  • consumul de alcool si droguri
  • fumatul
  • consumul de medicamente (anticonvulsivante precum fenitoina si valproatul de sodium, corticosteroizii,metotrexatul)
  • expunerea la radiatii
  • malnutritia
  • infectii din timpul sarcinii

Care sunt simptomele?

Prima manifestare clinica la copiii cu despicatura palatina este dificultatea la supt si inghitire. La unii copii cu despicatura palatina poate apare curgerea lichidelor prin nas. Exista tetine si biberoane speciale care ajuta copilul sa suga laptele in partea din spate a gatului pentru a inghiti mai usor. Uneori placile dentare pot fi folosite pentru a acoperi palatul si a ajuta copilul sa se alimenteze. In cazul in care copilul are dificultati de hranire, cresterea in greutate poate fi mai lenta la inceput decat in mod normal, dar de obicei isi revine pana la varsta de 6 luni.

Despicatura palatina poate cauza probleme cu vorbirea. Dupa ce palatul este reparat chirurgical, majoritatea copiilor vor vorbi normal. Unii copii pot avea o voce nazonata.
Infectiile la nivelul urechii(otite) sunt mai frecvente la copiii cu despicatura palatina. Muschii palatini intervin in ventilarea casei timpanului.La fiecare miscare de deglutitie o cantitate mica de aer patrunde in trompele Eustachio (tuburi prin care se elimina secretiile de la nivelul urechii medii). Infectiile apar datorita faptului ca muschii palatini nu mai deschid trompele Eustachio.Acest lucru permite secretiilor de la nivelul urechii medii sa se acumuleze, crescand riscul de infectie si pierdere a auzului.
Dezvoltarea dintilor si a maxilarului uneori poate fi afectata de despicatura palatina. O parte din dintii de lapte sau permanenti pot lipsi,pot avea o forma anormala sau pot fi strambi.De asemenea adenoiditele (inflamatia vegetatiilor adenoide) si amigdalitele sunt frecvente,totusi nu recomanda se indepartarea chirurgicala a amigdalelor, deoarece ele pot contribui la obtinerea unei pronuntii mai clare a cuvintelor prin reglarea presiunii aerului la nivelul gatului.

Categorii: 
ORL
Pediatrie
Simptome: 
Disfagie
Dizartria
Diagnostic: 

Anamneza (istoricul) urmareste stabirea consumului de droguri sau medicamente in timpul sarcinii,istoricul familial de despicatura a buzelor sau a palatului sau alte defecte congenitale.

Examenul clinic la nastere confirma diagnosticul,despicatura palatina este evidenta la nastere. Examenul fizic trebuie sa arate prezenta sau absenta despicaturii palatine (trebuie palpata).

Ocazional,defectele pot fi observate cu ajutorul echografiei prenatale,incepand din saptamanile 14-16 de sarcina, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil, fiind in functie de pozitia fatului, de performanta aparatului, dar si de experienta medicului care realizeaza ecografia.

Tratament: 

Tratament chirurgical

Interventia chirurgicala este, de obicei, efectuata la varsta de 9-14 luni pentru a repara despicatura palatina. Interventia chirurgicala este efectuata in spital, sub anestezie generala. Interventia chirurgicala pentru despicatura palatina implica unirea fragmentelor de palat pentru a reconstrui palatul. Interventia chirurgicala initiala este destinata crearii unui palat functional, reducerea cantitatii de lichid care se acumuleaza la nivelul urechi medii si ajuta la dezvoltarea corecta a danturii si structurii osoase faciale. In plus, aceasta operatie va ajuta la dezvoltarea vorbirii corecte si a capacitatii de hranire.
Necesitatea de mai multe operatii depinde de severitatea despicaturii palatine, forma si grosimea tesutului disponibil care poate fi folosit pentru a crea palatul. Unii copii necesita mai multe operatii pentru a ajuta la imbunatatirea limbajului.
Interventiile chirurgicale suplimentare pot imbunatati aspectul buzelor si nasului,pot inchide comunicarile dintre gura si nas,pot ajuta la respiratie,stabilizarea si reconstructia maxilarului. De obicei interventiile chirurgicale sunt programate la cel putin 6 luni distanta, pentru a permite vindecarea si a reduce sansele de cicatrizare defectuoasa.
Interventiile chirurgicale pentru repararea cicatricilor nu pot fi efectuate pana la adolescenta, atunci cand structura faciala este relativ complet dezvoltata.

Tratament stomatologic si ortodontia

Copiii cu palatoschizis sunt adesea supusi tratamentelor stomatologice si ortodontic pentru a indrepta si corecta pozitia dintilor si indepartarea spatiilor libere provocate de despicatura palatina.Dintii sanatosi sunt foarte importanti pentru copiii cu despicatura palatina ,deoarece sunt necesari pentru dezvoltarea corecta a vorbirii.
Copiii cu despicatura palatina au adesea defecte de creasta alveolara. Creasta alveolara este cavitatea osoasa in care este implantat dintele.Defectele crestei alveolare pot deplasa, inclina sau roti dintii permanenti sau pot impiedica aparitia dintilor permanenti.Aceste probleme pot fi corectate cu ajutorul grefelor de tesut osos la nivelul alveolelor.
Tratament ortodontic de obicei, implica mai multe etape. Prima etapa,incepe asa odata cu aparitia dintilor permanenti.Arcada dentara superiora este rotunjita si maxilarul superior este largit(expansiunea arcadei superioare). Se utilizeaza aparate fixe de expansiune, plasate in interiorul gurii. Largirea maxilarului poate fi urmata de o grefa osoasa alveolara.
Pentru a incepe a doua etapa trebuie sa asteptati pana cand apar toti dintii permanenti si presupune scoaterea dintilor suplimentari,adaugarea de implante dentare( daca lipsesc dinti) sau aplicarea de proteze pentru a indrepta dintii.
La aproximativ 25% din copiii cu palatoschizis,cresterea maxilarului superior nu tine pasul cu cresterea maxilarului inferior. Acesti copii (ca adolescenti sau adulti tineri) pot avea nevoie de interventie chirurgicala ortognata pentru a alinia dintii si a ajuta la dezvoltarea maxilarului superior.
La acesti copii,faza a doua de ortodontie poate include o operatie numita osteotomie a maxilarului superior, care consta in rezectia maxilarului si deplasarea lui in jos si inainte. Acest lucru necesita ,deobicei,o alta grefa osoasa pentru stabilitate.

Tratamentul logopedic

Copii cu palatoschizis poate avea probleme de vorbire,voce nazala sau limbaj greu de inteles.La unii copii interventia chirurgicala poate rezolva problema complet.Inceperea tratamentului logopedic cat mai devreme este elementul cheie in rezolvarea acestor probleme. Un copil cu despicatura palatina ar trebui sa inceapa tratamentul logopedic la varsta de 18 luni-2 ani.

Alimentatie

Copii cu despicatura palatina au dificultati la supt si inghitire,este dificil pentru un astfel de copil sa suga suficient lapte.
Exista biberoane special concepute pentru sugarii cu despicatura palatina.Se recomanda utilizarea in timpul hranirii a unui obturator ,o placa protetica din plastic,care se se fixeaza la nivelul cerului gurii si impiedica trecerea laptelui in cavitatea nazala.
Alaptarea cu biberonul dupa extragerea laptelui cu ajutorul unei pompe este foarte utila. Laptele de mama este hrana ideala pentru copil, fiind cea mai completa si mai nutritiva sursa necesara copiilor pana la varsta de 6 luni.

Crupul laringian

Generalitati: 

Crupul laringian este o afectiune respiratorie intalnita frecvent la copii, care se manifesta prin inflamatia laringelui, traheei si bronhiilor principale ce permit alimentarea plamanilor cu aer. Apare de obicei in sezoanele reci, de toamna si de iarna, iar simptomele pot fi asociate cu cele ale racelii sau gripei.

Copiii care sunt afectati de crup laringian pot prezenta urmatoarele simptome:

  • voce ragusita si slaba
  • tuse latratoare si zgomotoasa
  • dificultati de respiratie
  • temperatura corporala normala sau subfebrilitate
  • producerea de sunete ascutite, ce pot fi observate pe perioada respiratiei
  • febra sau guturai in forme severe ale bolii.

Daca forma bolii nu este una severa, copilul poate fi constient si poate parea aparent sanatos. Cauzele care determina aparitia bolii pot fi infectii virale, in special produse de virusul tusei. Acesta se transmite de la un copil la altul pe cale aeriana. Totodata, se poate transmite si prin atingerea obiectelor si a suprafetelor infectate, urmata apoi de atingerea gurii, ochilor sau nasului de catre cei mici.

Categorii: 
Infectioase
ORL
Simptome: 
Dispnee
Dizartria
Febra
Raguseala
Tuse
Diagnostic: 

Diagnosticarea afectiunii crup laringian se realizeaza de catre medic, prin efectuarea unui examen fizic si a istoricului medical. Pe perioada consultului, medicul examineaza partea anterioara si cea posterioara a toracelui. De asemenea, va cauta semne ale inflamatiei nasului, gurii, gatului sau urechilor. Pe perioada investigatiei clinice, parintii sunt intrebati despre debutul simptomelor la copil, daca cel mic a prezent febra, dar si despre evolutia simptomelor.

Pentru o diagnosticare corecta a crupului laringian, nu sunt necesare investigatii medicale speciale si analize. Fiind o afectiune care se manifesta prin dificultati de respiratie, poate fi necesara uneori plasarea pulsoximetrului la un deget de la picior, de la mana sau la lobul urechii. In acest fel, este observata cantitatatea de oxigen din sange. Se mai poate utiliza radiografia toracica, pentru examinarea cailor respiratorii superioare, dar aceasta este folosita rar.

Tratament: 

Tratarea formelor usoare sau moderate de crup laringian este posibila prin aplicarea unui tratament la domiciliu. In cele mai multe cazuri, dupa 2-5 zile simptomele se amelioreaza, iar pacientii se simt mult mai bine. Daca este o forma severa de crupu sau atunci cand tratamentul la domiciliu nu aduce bune rezultate, se pot utiliza medicamente impotriva inflamatiei cailor aeriene.

Printre aceste medicamente se numara epinefrina, precum este Adrenalina sau glucocorticoizii, precum este dexametazona. Este necesara spitalizarea, daca starea de sanatate a copilului nu se imbunatateste dupa administrarea antiinflamatoarelor si a oxigenului.

De obicei tratamentul la domiciliu este suficient pentru tratarea crupului. Pentru a se preveni atacurile de crup laringian, se recomanda utilizarea unui umidificator al aerului in camera copilului. Chiar daca studiile arata ca umidificatorul nu permite o imbunatatire considerabila a simptomelor, aduce anumite beneficii. Este importanta hidratarea copilului, cat si evitarea fumatului in preajma acestuia, pentru a se preveni atacurile de crup.

Buza de iepure sau cheiloschizis

Generalitati: 

Ce este buza de iepure?

"Buza de iepure" reprezinta o boala de natura congenitala caracterizata prin aparitia unei fisuri mediane intre buza supperioara, palatul dur si cavitatea nazala. Aceasta afectiune apara ca urmare a uniunii nerealizate corespunzator in perioada intrauterina. Cheiloschizisul se poate prezenta sub forma de fisura labiala in portiunea pigmentara sau prin separarea completa a buzei superioare pana la nivelul nasului.

Cauze

"Buza de iepure" reprezinta o malformatie genetica, astfel ca sunt sanse mari ca descendentii persoanelor afectate de cheilognatopalatoschisis sa mosteneasca defectul. Factorii de mediu pot, de asemenea, sa contribuie la dezvoltarea afectiunii in perioada intrauterina. Astfel, administrarea medicamentelor pe durata sarcinii, consumul de droguri, alcool, expunerea la radiatii, alimentatia si starea de sanatate precare, in timpul sarcinii, pot determina aparitia acestor modificari. Studiile efectuate au relevat faptul ca intre nasterea unui copil cu cheiloschizis si fumatul pe perioada sarcinii exista o legatura pertinenta.

Simptomatologia

In afara de modificarea aspectului estetic si anume, buza despicata vizibila la nastere, aceasta afectiune nu determina manifestarea altor simptome. Cheiloschizisul nu determina dificultati in alimentatie, insa hranirea nou nascutului poate fi efectuata mai usor cu ajutorul biberoanelor cu tetine cu gauri mai mari la nivelul tetinei. Dificultatile in procesul hranirii apar la copii care prezinta atat probleme ale palatului, cat si ale buzei. In general, buza despicata nu se produce in asociere cu alte afectiuni, insa anumite probleme precum sindromul alcoolic fetal sau unele boli de origine cromozomiala pot determina aparitia platoschizisului. In cazul in care, la nou-nascutul cu palatoschizis sunt observate si alte probleme de sanatate precum anomalii fizice sau simptome precum un craniu asimetric sau dificultati respiratorii, este necesara examinarea clinica a celui mic.

Categorii: 
ORL
Pediatrie
Diagnostic: 

Pentru stabilirea acestui diagnostic, in primul rand trebuie sa se efectueze examenul clinic al pacientului. Afectiunea este vizibila inca de la nastere. Pacientii care prezinta cheiloschizis, trebuie supusi unei examinari amanuntite pentru a stabili daca acestia nu sunt afectati si de palatoschizis. In cazul identificarii despicaturii palatului se poate suspiciona si manifestarea sindromului de alcoolism fetal. Examinarea nou-nascutilor imediat dupa nastere este foarte importanta pentru descoperirea unor astfel de probleme, unele dintre acestea, ramase nediagnosticate putand atrage dupa sine complicatii grave. In cazul inregistrarii de simptome precum deformarea fetei sau manifestarea incapacitatii cognitive, examenul clinic este absolut obligatoriu si urgent. Unii copii pot manifesta dificultati auditive sau de vorbire, fapt care face examinarea clinica de specialitate la fel de importanta.

Ecografia fetala este metoda de diagnostic cel mai frecvent utilizata pentru detectarea cheiloschizisului inca din saptamanile 14 - 16 de sarcina. Ecografia fetala reprezinta cea mai potrivita metoda de diagnostic in acest caz, insa, la momentul actual practicarea de rutina a acesteia in acest scop nu este realizata. De asemenea, exista sanse ca imaginea ecografica sa nu surprinda defectul sau sa determine confundarea acestuia cu o alta problema sau cu o eroare de natura imagistica. Medicii specialisti pot oferi persoanelor cu antecedente de cheiloschizis sau palatoschizis in familie, informatii cu privire la probabilitatea transmiterii acestui defect la descendenti sau rata de risc la care sunt expusi acestia. Parintii pot apela la ajutorul medicilor specialisti pentru a beneficia de informatii suplimentare, pentru a fi beneficia de consiliere si pentru a stabili detalii apropo de corectia chirurgicala a acestui defect.   

Tratament: 

Interventia chirurgicala este tratamentul indispensabil in acest caz, in unele cazuri fiind necesare chiar si mai multe interventii de natura chirurgicala pentru remedierea defectului. Corectarea vorbirii este folosita ca terapie complementara, uneori pana la varsta maturitatii.  Metodele de tratament preoperator pot fi purtarea aparatelor dentare pentru indreptarea danturii, insertia mulajelor dentare sau aplicarea de benzi adezive la acest nivel. Aceste manopere servesc la indreptarea buzei si sunt adjuvante in desfasurarea interventiei chirurgicale.

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala se realizeaza, de obicei, pana la implinirea varstei de 5 luni. Interventia poate fi efectuata chiar si in primele doua saptamani de viata. Medicul este cel care hotaraste care este momentul oportun pentru efectuarea operatiei. Acesta poate stabili acest moment ca fiind si in functie de un set de conditii precum varsta implinita de 10 luni, greutatea corporala de 4.54 kg si valoarea hemoglobinei superioara valorii de 10 mg/ dl. In momentul stabilirii momentului oportun pentru efectuarea interventiei chirurgicale, se evalueaza si starea generala a copilului. In cadrul acestei evaluari se iau in considerare si urmatorii factori care tin de clafisicarea cheiloscizisului:

  • Despicarea completa sau incompleta a buzei. Buza despicata completa se caracterizeaza printr-o fisura adanca extinsa de la nivelul buzei superioare pana la nivelul cavitatii nazale. Despicatura incompleta a buzei afecteaza o parte din buza superioara si poate avea aspect de implantare dentara deficitara sau aspectul unei cavitati profunde.
  • Gradul de afectare al buzei. Buza poate fi afectata unilateral sau bilateral.
  • Asocierea cu despicatura boltei palatine sau cu alte defecte la nivelul zonei nazale. Prezenta unor afectiuni multiple asociate necesita implementarea unui tratament complex.
  • Greutatea, inaltimea si starea de sanatate a nou - nascutului
  • Asocierea altor afectiuni mult mai severe

Tratament postoperator

Postoperator, se recomanda purtarea unei casti protective constituite din pansament si intarita cu sarma. Aceasta casca de protectie se aplica de-a lungul buzei superiore si se fixeaza la nivelul obrajilor, a fetei si a gatului. Un astfel de dispozitiv previne despicarea firelor de sutura care mentin buza intr-o pozitie normala. Miscarile bratelor celui mic vor fi limitate prin aplicarea unui material special pe o durata de 3 saptamani postoperator. O astfel de masura este necesara pentru evitarea producerii de traumatisme sau de diverse tipuri de leziuni la nivelul zonei. In urma efectuarii interventiei chirurgicale se vor lua masurile necesare pentru prevenirea infectiilor si mentinerea unei stari bune de sanatate. Este recomandata pastrarea zonei de interes cat mai curata si protejarea buzei de pericolele la care poate fi expusa.

Pentru hranirea copilului, se vor folosi tetine special destinate acestui scop, insa alaptarea la san necesita mai multe masuri suplimentarea. Este absolut necesara monitorizarea medicala a celui mic, astfel ca legatura cu medicul ortodentist si cu medicul dentist ai copilului se va mentine pe tot parcursul, dezvoltarii si cresterii celui mic.

Tratamentul ambulator (la domiciliu)

In urma interventiei chirurgicale, cu exceptia masurilor luate intraspitalicesc, este nevoie de respectarea indrumarilor medicale si in regim ambulator. Zona operata trebuie protejata pentru prevenirea infectiilor secundare produse de grefarea microorganismelor oportuniste la nivelul plagii operatorii.

Instructiunile pe care le primesc parintii pentru ingrijirea celui mic in regim ambulator sunt urmatoarele:

  • Mentinerea unei igiene stricte a zonei buzei si a zonei nazale cu ajutorul unei solutii saline cu 2% hidrogen peroxid de patru ori pe zi.
  • Aplicarea unui strat generos de unguent cu rol antibacterian, in urma efectuarii igienei zonei. manopera trebuie repetata destul de des in primele 3 zile de la operatie.

Ingrijirea copiilor cu aceste probleme poate necesita mult timp, energie si rabdare. Parintii copiilor cu acest defect se confrunta cu o multitudine de sentimente de furie, frica, vina, negare sau depresie. Din acest motiv, poate fi necesar consultul de natura psihologica si sfatuirea cu medicul curant al celui mic. Consolidarea legaturii emotionale cu copilul, consilierea celorlalti copii din familie in ceea ce priveste reactia la intalnirea celor cu acest defect sunt de asemenea foarte importante. Cei mici trebuie sa inteleaga ca acest defect nu produce durere si ca poate fi corectat prin intermediul unei interventii chirurgicale. Moralul copilului poate fi sustinut si imbunatatit prin aprecierea felului in care a suportat operatia cand era mic. Parintii il pot sfatui si apropo de raspunsurile pe care urmeaza sa le ofere la intreebarile primite in legatura cu cicatricea rezultata.

Copiii cu cheilopalatoschizis se pot confrunta cu probleme in ceea ce priveste alimentatia. Acest tip de probleme sunt mai importante sau mai usoare in functie de dimensiunea defectului buzei si palatului. Tehnica gavajului este folosita pentru hranirea nou-nascutilor in primele zile de viata. Gavajul este realizat prin intermediul unei sonde nazo-gastrice. Ulterior, copiii afectati de cheiloschizis pot fi hraniti cu biberoane speciale care prezinta orificii mai mari la nivelul tetinei.

Pagini

Subscribe to RSS - ORL