Termen cautat
Categorie

Ortopedie


Ortopedie

Hallux valgus sau monturile

Generalitati: 

Ce este hallux valgus?

Hallux valgus sau monturile reprezinta o tulburare de statica a antepiciorului, care se manifesta prin proeminenta osului de la baza degetului mare al piciorului, numit cap metastarsian. Este o afectiune frecventa la femei, dar este intalnita si la barbati. De obicei este insotita de aparitia unui nod sau a unei umflaturi de culoare rosie, dureroasa sau nedureroasa, in articulatia degetului mare de la picior sau in jurul acesteia.

Cauze care determina aparitia Hallux valgus

Sunt necunoscute cauzele responsabile de aparitia tulburarii, dar cu toate acestea se cunosc factorii favorizanti si factorii de risc.

Factorii favorizanti includ

  • afectiuni inflamatorii precum este poliartrita reumatoida, care afecteaza piciorul, il destabilizeaza si determina aparitia monturilor.
  • anumite tipuri morfologice ale piciorului, care produc tulburarile de statica.
  • laxitatea ligamentara specifica femeilor, care este influentata hormonal, iar ligamentele antepiciorului cedeaza si duc la deplasarea si proeminenta osului de baza al acestuia, motiv pentru care sunt mai frecvente in randul femeilor.
  • traumatisme care au afectat structurile osteo-ligamentare ale piciorului si au modificat raporturile dintre acestea.
  • amputarea degetului al doilea, care trebuie evitata.

Factorii de risc includ:

  • obezitatea sau scaderea rapida in greutate.
  • piciorul plat poate fi responsabil de aparitia deformatiei hallux valgus, prin alungirea mecanica relativa a razei 1.
  • istoric familial de monturi, astfel incat fiicele mostenesc in proportie de 50% din cazuri piciorul mamei.
  • incaltamintea incomoda, cu tocuri inalte si foarte stramta nu produce hallux-valgus, dar contribuie la agravarea celui existent.

Simptome si evolutie

Se cunosc doua tipuri importante de hallux-valgus, respectiv cel congenital, intalnit la varsta adolescentei si cel dobandit, care se formeaza la varsta maturitatii. La actiunea unui stimul, degetul mare se inclina spre celelalte si se roteste in jurul sau. Din cauza faptului ca impinge catre celelalte degete, acestea sunt nevoite sa se suprapuna, din lipsa spatiului de care au nevoie.

Apoi apare deformatia specifica, atunci cand osul de baza al piciorului se deplaseaza medial, se roteste si se ridica. Pacientul cu monturi va prezenta durere la nivelul celui de-al doilea deget, din cauza incalecarii degetului mare, alaturi de ingrosarea stratului cornos superficial al pielii si ulceratii la nivelul monturilor.

Afectiunea poate evolua intr-o forma severa, atunci cand lezeaza degetele invecinate si intregul antepicior. Durerile se simt in permanenta si devin dificil de suportat. Daca monturile sunt de tipul juvenil sau congenital, evolutia acestora este lenta, iar simptomele sunt resimtite in jurul varstei de 40 de ani. Tipul de hallux-valgus care apare la maturitate evolueaza rapid si se manifesta prin deformari complexe ale intregului picior.

Categorii: 
Ortopedie
Simptome: 
Amorteala
Deformarea articulatiilor
Durere la nivelul piciorului
Limitarea miscarilor
Tumefierea (umflarea) articulatiilor
Diagnostic: 

Hallux valgus se poate diagnostica prin efectuarea unei anamneze. Aceasta consta in evaluarea istoricului aparitiei simptomelor, alaturi de factorii care influenteaza severitatea acestora, incaltamintea purtata de pacient, tratamentele anterioare sau activitatile pe care le desfasoara, printre altele. De asemenea, se va realiza un examen fizic pentru a analiza atat antepiciorul, cat si intregul aparat locomotor in repaus, sarcina si mers.

In diagnosticarea monturilor este extrem de utila radiografia, deoarece permite efectuarea unui diagnostic diferentiat, pentru a exclude alte diagnostice. De asemenea, radiografia este de ajutor inainte de o interventie chirurgicala, deoarece ajuta la alegerea unor tehnici chirurgicale adecvate.

In unele cazuri se poate utiliza un CT-scanner, pentru a se analiza structurile osoase cu precizie. Daca se folosesc analize biologice ale sangelui, acestea permit diagnosticarea poliartritei reumatoide, a infectiilor locale sau a gutei, toate acestea fiind afectiuni cu simptome asociate hallux valgus.

Tratament: 

Tratamentul impotriva monturilor urmareste reconstruirea unui picior care sa fie atat estetic, cat si functional, pentru a se putea desfasura cu usurinta activitatile cotidiene.

Cu toate ca se apeleaza uneori la un tratament naturist, acesta este ineficient impotriva hallux valgus, iar in unele cazuri, anumite substante aplicate local pot cauza arsuri sau infectii. Este recomandata in schimb utilizarea vaselinei neutre, pentru a proteja pielea impotriva actiunii mecanice a incaltamintei.

Tratament medical impotriva hallux valgus-ului

Tratamentul medical care se poate urma, include evitarea activitatilor fizice, sportive sau profesionale, care cresc severitatea bolii, precum statul in picioare, jogging sau foot-bool. Acestea se pot inlocui cu inot sau clicism, fiind activitati care amelioreaza suferinta. Este extrem de important ca pacientul sa poarte incaltaminte confortabila, pentru un mers lipsit de durere.

Unii pacienti cu monturi se pot confrunta cu neplaceri la incaltarea piciorului, dar utilizarea unor pansamente de protectie speciale si a unor separatoare digitale permite evitarea acestor neplaceri. Sunt recomandate ortezele sau sustinatoarele plantare de corectie a staticii piciorului, daca sunt bine executate, iar pentru ameliorarea durerii, se pot administra antialgice si antiinflamatoare. Este important ca acestea sa fie consumate cu prudenta, pentru a preveni efectele lor secundare.

Tratamentul medical aplicat impotriva inflamatiilor locale se administreaza cu prudenta, pentru a evita suprainfectarea lor. Infiltratiile locale cortizonice sunt nerecomandate la nivelul intregului picior, deoarece acestea determina aparitia unor rupturi tendinoase sau ligamentare, alaturi de producerea infectiilor severe si afectarea arhitecturii piciorului.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical este si cel mai eficient pentru indepartarea monturilor si calmarea durerii. Printr-o interventie chirurgicala se reface piciorul atat din punct de vedere estetic, cat si functional. Este important ca tratamentul sa se aplice in timp util, pentru se preveni aparitia unor deformari mai grave, care sunt si greu de tratat.

Obiectivul interventiei chirurgicale consta in recrearea unui organ de sprijin si de mers aproape normal, care sa beneficieze de o arhitectura armonioasa si sa fie nedureros. Din fericire pentru paciente, exista astazi numeroase tehnici care sa asigure un mers precoce, inca din prima zi post-operator, pentru a fi posibila reluarea imediata a activitatilor profesionale si sportive.

In cazul in care exista propuneri de operatii care necesita imobilizare gipsata indelungata, imobilizare la pat sau mersul cu carje, acestea trebuie evitate. Fiecare tehnica presupune avantaje, dar si dezavantaje, iar orice interventie urmareste refacerea axului normal al razei 1. Pentru aceasta, metatarsianul trebuie taiat si deplasat in pozitia fireasca. Tehnicile trebuie sa fie simple si fiabile, sa pastreze cat mai mult din capitalul osos, sa se realizeze o fixare corecta, prin utilizarea unor suruburi speciale din titan, cat si sa faca posibila o reluare usoara, atunci cand monturile vor recidiva.

In situatii speciale, este recomandat sa se evite interventia chirurgicala, pentru a nu pune in pericol viata pacientului. Astfel, operatia este contraindicata in cazul insuficientei venoase periferice, a arteriopatiei obliterante sau a piciorului diabetic.

Indepartarea durerii este esentiala in orice operatie, motiv pentru care se aplica metode anestezice moderne, care sunt eficiente pentru o perioada de 26-48 de ore. Cea mai eficienta anestezie este cea loco-regionala, deoarece asigura o indepartare a durerii pe o perioada indelungata, cat si reluarea precoce a mersului.

Complicatiile unei interventii chirurgicale in cazul hallux-valgus

Cu toate ca orice operatie poate fi insotita de complicatii, acestea pot fi prevenite. Daca deformatia este prezenta si dupa operatie, poate fi cauzata de o corectie insuficienta. O complicatie este corectia exagerata sau hiper-corectia, care poarta denumirea de hallux-varus, dar care poate fi corectata.

O alta complicatie poate fi recidiva monturilor, survenita in urma unei interventii chirurgicale ineficiente. Infectia este o complicatie frecventa a operatiilor, daca nu se aplica corespunzator normele de sterilitate. Alte complicatii ale unei interventii chirurgicale in cazul hallux valgus pot fi scurtarea majora a halucelui, redoarea articulara sau tromboza venoasa, dar toate acestea pot fi prevenite, iar piciorul isi va recapata atat forma, cat si functionalitatea.

Fracturi costale

Generalitati: 

In SUA, fracturile costale reprezinta cele mai frecvente leziuni de la nivelul pieptului (aproximativ 10-15% din toate leziunile traumatice). Aproape 300 000 de americani ajung la medic in fiecare an din cauza fracturilor costale, iar dintre acestia 7% necesita spitalizare pentru ameliorarea durerilor si interventii chirurgicale.

Copiii si bebelusii sunt mai putin predispusi la a avea fracturi costale pentru ca oasele lor sunt mai flexibile. Prin urmare, daca un copil sau un bebelus are o coasta fracturata, este important sa se afle cauza. In cazul in care nu exista niciun motiv clar, medicii vor lua in considerare posibilitatea unui abuz asupra sa.

Coastele fracturate, fisurate sau rupte sunt de obicei cauzate de o lovitura in piept si se vindeca in mod normal in trei-sase saptamani. Se pot trata cu analgezice. Ocazional, fracturile costale pot determina insa probleme pulmonare grave.

Daca credeti ca aveti o fractura costala, ca urmare a unui traumatism minor, veti pute a de obicei sa va ingrijiti la domiciliu. Coastele nu se pot trata prin utilizarea de atele ca celelalte oase, asa ca trebuie lasate sa se vindece in mod natural. Leziunile costale se trateaza in acelasi mod, chiar si in cazul in care coastele sunt fisurate sau doar putin afectate in zona muschilor din jurul coastelor. Lucrul acesta inseamna ca, de obicei, nu este nevoie de radiografie toracica.

Cu toate acestea, in cazul in care coastele sunt fracturate in urma unui accident auto, cadere de la inaltime sau un impact major, este necesar sa mergeti de urgenta la medic pentru verificare si diagnostic.

Definitie

O fractura costala reprezinta o leziune comuna care apare atunci cand se rupe o coasta sau apare o fisura la nivelul unui os al cutiei toracice. Cauzele cele mai frecvente sunt traumatismele suferite la nivelul pieptului, cum ar fi o cadere, un impact in timpul unui meci sportiv de contact sau un accident de masina sau de motocicleta.

Majoritatea fracturilor costale sunt usoare si se trateaza de la sine in cateva saptamani. Dar, pot exista si complicatii. O margine zimtata a unui os rupt poate afecta vasele de sange majore din organism sau alte organe interne, cum ar fi plamanii.

In cele mai multe cazuri, fracturile costale se vindeca de obicei de la sine in una sau doua luni. Gestionarea durerii este importanta astfel incat pacientul sa poata continua sa respire corespunzator si sa evite complicatiile pulmonare, cum ar fi pneumonia.

Simptome

Daca aveti o fractura sau o fisura costala veti simti durere de fiecare daca cand respirati. Simtiti cum puteti respira doar usor, superficial, scurt, dar este important sa incercati sa respirati normal pentru a permite plamanilor sa se extinda pe deplin.

Puteti observa de asemenea umflatura sau o sensibilitate mai mare in jurul zonei afectate si chiar vanatai pe piele.

Durerea asociata cu o fractura costala apare de obicei sau se intensifica atunci cand:

  • respirati adanc
  • apasati pe zona afectata
  • indoiti sau rasuciti corpul

Cand trebuie sa mergeti la medic ?

Este recomandat sa consultati medicul atunci cand simtiti durere intensa intr-o anumita zona de la nivelul coastelor dupa un accident, daca aveti dureri atunci cand respirati sau pur si simplu nu puteti respira bine din cauza durerilor.

Mergeti de urgenta la medic daca aveti febra mare, tusiti cu sange, simtiti presiune, plenitudine sau o durere ascutita in centrul pieptului timp de mai mult de cateva minute sau daca durerea se extinde dincolo de piept, catre umar si brat. Aceste simptome pot indica un atac de cord sau o infectie. De asemenea, este posibil ca o coasta rupta sa fi atins plamanul.

Cauze

Fracturile costale apar cel mai adesea din cauza impactului direct (de exemplu: un accident auto, o cadere, sporturi de contact). Coastele pot fi fracturate, de asemenea, in urma unor traume si accidente repetitive in cazul persoanelor care practica sporturi ca golf si canotaj. Nu in ultimul rand, fracturile costale pot aparea in urma unei tuse prelungita si severa.

Factori de risc

Urmatorii factori pot creste riscul de fracturare a coastelor:

  1. Osteoporoza. Persoanele care sufera de osteoporoza, o boala in care oasele isi pierd din densitate, sunt mai predispuse de a suferi fracturi costale.
  2. Practicarea unui sport. In principal sporturile de contact, cum sunt hochei si fotbal, cresc riscul de traumatisme la nivelul pieptului si alte accidente care pot duce la fracturi costale.
  3. Leziuni canceroase la nivelul coastelor. O leziune canceroasa poate slabi osul, lucru care poate duce la fracturarea unei coaste.

Complicatii

Spre deosebire de fisurile costale, fractura sau ruperea completa a coastelor poate duce la o serie de complicatii. Vasele de sange si alte organe din organism pot fi afectate. Riscul creste o data cu numarul de coaste rupte. Complicatiile variaza si in functie de ce coaste din organism au fost fracturate. Iata cateva complicatii posibile:

  1. Perforarea aortei. Dupa o fractura grava a uneia din primele trei coaste din partea de sus a cutiei toracice, varful ascutit al coastei rupte ar putea perforta aorta sau alt vas de sange important.
  2. Plaman perforat/ colaps pulmonar (pneumotorax). Marginea zimtata a unei coaste rupte din mijloc poate perfora un plaman. Pneumotorax inseamna aer in torace. Practic membrana din jurul plamanului este perforata, intra aer si se formeaza un buzunar de aer. Simptomele includ: dificultati de respiratie, durere in momentul respiratiei, uneori dureri in zona umerilor. Poate fi nevoie de o interventie sub anestezie pentru a elimina aerul acumulat. Pneumotoraxul poate fi diagnosticat in urma unei radiografii. Apare de obicei imediat dupa accidentare, dar poate aparea si mai tarziu, la cateva zile de la impact. Deci, fiti atent la simptome (dificultati de respiratie, cresterea durerii in piept sau durere care nu este aproape de fractura). In cazuri rare, aerul prins poate pune presiune si plamanii se pot comprima. In acest caz vorbim despre o urgenta medicala.
  3. Sangerare in piept/ hemotorax; Este similar cu pneumatoraxul cu exceptia faptului ca este vorba despre acumularea sangelui in cavitatea pleurala si nu a aerului. Se acumuleaza sange la baza plamanului si pot aparea dificultati de respiratie sau dureri in partea inferioara a pieptului. Se trateaza prin scurgerea sangelui acumulat.
  4. Perforarea ficatului, rinichilor sau splinei. Cele doua coaste inferioare se fractureaza mai rar pentru ca au o flexibilitate mai mare decat coastele superioare si mijlocii, care sunt ancorate in stern. Cu toate acestea, in cazul unei fracturi costale inferioare, capetele rupte pot provoca leziuni grave la nivelul splinei, ficatului sau rinichilor. Simptomele constau in dureri la nivelul abdomenului sau in spate (rar, durerea se poate extinde catre umar). In caz de sangerare interna, persoana va lesina sau se va simti foarte rau. In aceasta situatie este nevoie de interventie medicala de urgenta.
  5. Emfizem chirurgical. O coasta fracturata poate duce la acumularea aerului din plamani sub piele. Apare o zona umflata sub piele, care se lasa daca este apasata. Emfizemul chirurgical poate fi legat de pneumotorax.
  6. De asemenea, fracturile costale pot duce la infectii pulmonare sau pneumonie.

Aceste probleme trebuie diagnosticate corect si din timp pentru a putea fi gestionate corespunzator din punct de vedere medical.

Cum va pregatiti pentru consultul medical ?

Deoarece multe fracturi costale au loc in urma unor accidente de masina, pacientii afla ca au una sau mai multe coaste rupte cand ajung la spital. Dar, daca simtiti simptomele descrise mai sus este indicat sa va consultati medicul de familie.

Inainte de a merge la medic puteti intocmi o lista care sa cuprinda urmatoarele detalii:

  • descrieri detaliate ale simptomelor
  • informatii despre problemele medicale pe care le-ati avut in trecut
  • informatii medicale importante ale parintilor sau fratilor
  • toate medicamentele si suplimentele pe care le luati

In timpul vizitei, adresati medicului urmatoarele intrebari:

  • Pana cand voi simti durerea?
  • Ce tratamente sunt disponibile si ce imi recomandati?
  • Exista restrictii de la anumite activitati fizice?

Pentru un diagnostic corect, medicul va adresa urmatoarele intrebari:

  • Unde simtiti durere?
  • Cand a inceput durerea?
  • Ce a dus la aparitia durerii?
  • Exista vreo miscare care intensifica durerea sau o face mai usor de suportat?
Categorii: 
Ortopedie
Simptome: 
Ameteala
Astenie
Cefalee
Dispnee
Durere toracica
Somnolenta
Tahipnee
Diagnostic: 

In timpul examenului fizic, medicul va apasa usor pe coaste. Poate asculta plamanii si poate observa cum se manifesta cutia toracica in timp ce respirati.

Pentru stabilirea diagnosticului, medicul va poate recomanda sa efectuati urmatoarele teste:

  1. Radiografie cu raze X. Ofera detalii de la nivelul oaselor interne. Insa, fracturile costale recente nu pot fi detectate prin acest test, mai ales daca osul este doar putin fisurat. Radiografia cu raze X este utila in diagnosticarea perforarii unui plaman din cauza unei coaste rupte.
  2. Tomografie computerizata. Poate descoperi fracturi costale pe care razele X nu le pot detecta. Leziunile de la nivelul tesuturilor moi si a vaselor de sange sunt de asemenea mai usor de vizualizat cu ajutorul acestei radiografii. Aceasta tehnologie foloseste raze X dintr-o varietate de unghiuri si le combina, astfel incat ofera imagini transversale ale structurilor interne din corp.
  3. Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM sau RMN). Este utila pentru observarea tesuturilor moi si a organelor din jurul coastelor, astfel incat se poate determina daca acestea au fost afectate in urma unei fracturi costale. Acest examen este util si pentru detectarea unor fracturi costale mai usoare.
  4. Scanare osoasa. Este o tehnica utilizata pentru observarea fracturilor de stres, caz in care osul este rupt din cauza unor traumatisme repetate – cum ar fi perioade lungi de tuse.   
Tratament: 

Cele mai multe fracturi costale usoare se vindeca de la sine in termen de sase saptamani.

S-ar putea sa fie necesar sa va luati liber de la serviciu, mai ales daca munca dumneavoastra implica lucru fizic intens sau daca durere a este severa. De fiecare data cand inspirati sau cand tusiti veti simti durere si este important sa luati medicamente de ameliorare a durerii pentru ca, daca respirati in continuare superficial si evitati sa tusiti exista riscul de a dezvolta o infectie la nivelul pieptului.

In cazuri foarte rare de vatamari si complicatii grave, poate fi nevoie de interventie chirurgicala.

Medicamente si terapie

Pentru ameliorarea durerii puteti opta pentru:

  • medicamente contra durerii, cum ar fi paracetamol, ibuprofen, naproxen sau aspirina (retineti ca aspirina nu trebuie administrata copiilor sub 16 ani); urmati instructiunile din prospect. Ideal este sa luati medicamentele regulat si sa nu asteptati ca durerea sa devina severa. Pe masura ce coastele se vindeca, puteti lua mai putine analgezice.
  • medicamente mai puternice care contin codeina sau dihidrocodeina
  • aplicarea unui pachet de gheata pe piept pentru a reduce durerea si umflarea; puteti pune o punga inghetata, infasurata intr-un prosop de bumbac
  • daca simtiti nevoia sa tusiti, sprijiniti pieptul cu o perna

Medicul va poate prescrie ce medicamente sa luati. Sfatul medical general este ca pentru durere usoara pana la moderata sa luati paracetamol, pentru durere moderata pana la severa sa luati paracetamol SAU codeina SAU paracetamol plus un analgezic anti-inflamator. Puteti lua in acelasi timp paracetamol si codeina, dar studiile sugereaza ca durerea nu se va ameliora mai usor daca le luati pe amandoua o data sau doar cate unul. De asemenea, riscul de efecte secundare este mai mare daca alegeti sa luati si paracetamol, si codeina in acelasi timp.

Nu luati analgezice anti-inflamatorii daca sunteti sub tratamentul unor medicamente anti-coagulare, cum ar fi heparina, warfina sau alte medicamente similare.

Discutati cu medicul inainte de a lua analgezice anti-inflamatorii daca:

  • aveti peste 60 de ani
  • ati avut in trecut ulcer gastric sau sangerare la nivelul stomacului
  • aveti in istoricul medical boli de inima, accident vascular sau o boala arteriala periferica
  • aveti astm, hipertensiune arteriala, boli de rinichi sau daca sunteti insarcinata
  • luati deja aspirina sau clopidogrel
  • luati deja analgezice de mai bine de doua saptamani in continuu

In aceste cazuri, medicul va poate sugera un analgezic sau un medicament mai usor, care sa protejeze stomacul (de exemplu omeprazol).

Incercati sa respirati adanc si lasati plamanii sa se umple bine cu aer. Exercitiile de respiratie, cum ar fi 10 respiratii foarte profunde in fiecare ora, pot preveni o infectie.

Nu infasurati si nu strangeti bandaje in jurul pieptului, pentru a permite plamanilor sa functioneze in mod corespunzator.

Este foarte important sa nu fumati in perioada de recuperare dupa un accident in care v-ati fracturat o coasta.

Pacientului trebuie sa ii fie administrate medicamente pentru ameliorarea durerii, pentru ca daca il doare prea tare atunci cand respira profund, ar putea dezvolta pneumonie. Daca medicamentele administrate pe cale orala nu sunt suficiente, medicul poate sugera efectuarea unor injectii anestezice pe termen mai lung in jurul nervilor de la nivelul coastelor.

In trecut, medici recomandau impachetarile de compresie (bandaje elastice care se infasoara in jurul pieptului) pentru imobilizarea si vindecarea zonei afectate. Azi, aceste impachetari de compresie nu mai sunt recomandate pentru tratarea fracturilor costale, deoarece pot impiedica pacientul sa respire adanc, lucru care poate creste riscul de infectie.

Preventie

Iata cateva masuri care va pot ajuta sa preveniti fracturile costale:

  1. Protejati-va de accidentele din timpul practicatii unor sporturi. Purtati echipament de protectie atunci cand participati la sporturi de contact.
  2. Reduceti riscul de cazaturi in mediul casnic. Folositi un covoras de cauciuc la dus, pastrati casa bine iluminata si podeaua curata, libera, fara obstacole pe care ati putea calca si care v-ar putea face sa va dezechilibrati si sa cadeti.
  3. Intariti-va oasele. Consumati suficiente alimente bogate in calciu pentru a va mentine oasele puternice. Recomandarea medicilor este sa includeti in dieta aproape 1200 miligrame de calciu pe zi (din alimente si suplimente).
Bibliografie: 
http://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/broken-ribs/basics/prevention/con-20029574 http://www.swedish.org/about/blog/august-2012/rib-fractures-essentials-of-management-treatment http://www.nhs.uk/conditions/rib-injuries/Pages/Introduction.aspx http://www.patient.co.uk/health/care-of-rib-injuries http://www.webmd.com/a-to-z-guides/fractured-rib-topic-overview?page=2

Fractura de gamba

Generalitati: 

Oasele lungi fac parte din scheletul membrelor superioare si inferioare. Prin intermediul oaselor lungi se pot realiza miscari de amplitudine mare precum gesturile curente de zi cu zi, in cazul osaturii membrelor superioare si miscarile de mers in cazul membrelor inferioare. Diafizele sau portiunile mijlocii ale oaselor lungi sunt expuse in mod curent traumatismelor care pot determina aparitia fracturilor.

Fracturile reprezinta solutii de continuitate produse la nivelulu unui os asupra caruia a actionat un factor mecanic prin mecanism direct sau prin mecanism indirect. Fracturile reprezinta o intrerupere a continuitatii unui segment osos asupra caruia a actionat o forta mecanica care a intrecut puterea de rezistenta a osului afectat.

Cauzele producerii fracturilor de gamba sunt reprezentate, in general, de caderile accidentale de la inaltimi mari sau mici, traumatismele sportive, traumatismele directe, accidentele rutiere si plagile impuscate. Accidentele rutiere determina cel mai frecvent producerea de fracturi de gamba, insa si sporturile precum fotbalul sau schiatul determina producerea unui numar important de fracturi de gamba.

Fracturile constituie solutii de continuitate sau discontinuitati ori intreruperi produse la nivelul oaselor, de obicei, ca urmare a suferirii unui traumatism. Scheletul gambei este compus din doua oase dispuse paralel unul de celalalt:

  • Tibia este localizata pe partea interna sau mediala a scheletului gambei, constituind osul de sprinjin principal al acesteia.
  • Fibula, cunoscuta si sub denumirea de peroneu reprezinta osul paralel tibiei, mai subtire decat aceasta si localizat in partea externa a gambei, fiind constituit dintr-un corp si doua extremitati articulate cu tibia.

Incidenta fracturilor de gamba

Fracturile de gamba sunt inregistrate mai frecvent la persoanele de sex masculin in comparatie cu persoanele de sex feminin si copiii. La persoanele varstnice, fracturile de gamba se produc ca urmare a unor traumatisme minore comparativ cu persoanele mai tinere, ca urmare a demineralizarii osoase specifice procesului de imbatranire.

La copii, fracturile de gamba se inregistreaza mai rar din cauza elasticitatii marite a oaselor, a musculaturii mai reduse si a greutatii corporale mai scazute.

Varstele la care se inregistreaza cel mai frecvent fracturile de gamba sunt cuprinse intre 20 si 40 de ani, ca urmare a faptului ca prin activitatea lor intensa, persoanele tinere sunt mai expuse traumatismelor. Cea de-a doua perioada in care se inregistreaza o incidenta crescuta a fracturilor de gamba este varsta a III-a ca urmare a instalarii osteoporozei ce determina scarea rezistentei osoase. Copiii sunt, de asemenea, expusi unor astfel de traumatisme in cursul jocurilor, insa acestia sunt totusi mai rar afectati de astfel de afectiuni.

Unele regiuni anatomice sunt mai expuse traumatismelor. Astfel, diafizele tibiale constituie in mod frecvent sedii ale fracturilor membrelor, adesea produse pietonilor ca urmare a traumatismului provocat de barele de soc ale autoturismelor in cazul accidentelor de circulatie.

Clasificarea fracturilor de gamba

Cea mai completa clasificare a fracturilor este cea a sistemului AO a carui clasificare morfologica se bazeaza pe radiografiile antero-posterioare si de profil ale osului. Fracturile deschise se grupeaza dupa clasificarea Gustilio, iar fracturile inchise de diafiza tibiala se pot grupa conform clasificarii Tscherne, in functie de leziunile produse la nivelul tesuturilor moi, de caracteristicile radiologice, leziunile de la nivelul pachetelor vasculare si in functie de prezenta sau absenta sindromului de compartiment.

Fracturile de gamba se clasifica in functie de modul in care actioneaza agentul traumatic, in fracturi directe sau fracturi indirecte.

Fracturile directe se inregistreaza in mod frecvent in caz de accidente rutiere, acestea formandu-se, de regula, la locul de actiune al agentului mecanic. Aceste fracturi se pot produce prin socuri violente, zdrobire sau compresiuni puternice.

Fracturile indirecte se inregistreaza in mod frecvent in cazul accidentelor sportive, fracturile producandu-se in alte locuri decat cel in care actioneaza agentul mecanic traumtatic.

In functie de traiectul rupturii osoase produse, fracturile se pot clasifica in:

  • Fracturi spiroide, cele mai frecvent inregistrate fracturi, care intereseaza ambele oase ale gambei.
  • Fracturi oblice.
  • Fracturi transversale.
  • Fracturi bifocale.
  • Fracturi cominutive, in urma carora rezulta trei sau mai multe fragmente osoase.

In cazul in care fractura intereseaza doar tibia, mecanismul de producere poate fi:

  • Suferirea unui traumatism direct.
  • Suferirea unui traumatism indirect prin torsiunea osului, inregistrat mai rar.
  • Suferirea unei fracturi " de oboseala " produsa la nivelul la care treimea medie a osului se uneste cu treimea superioara, inregistrata in mod frecvent la sportivi, alergatorii de maratoane si la balerini.

Fracturile de peroneu, de asemenea, se pot produce prin urmatoarele trei mecanisme:

  • Suferirea unui traumatism direct la nivelul fetei externe a gambei din care poate rezulta o fractura cominutiva sau transversala.
  • Suferirea unui traumatism indirect care are ca si consecinta torsionarea osului si producerea unei fracturi spiroide, fractura aparent izolate a treimii superioare a fibulei ce poate fi asociata cu fractura maleolei tibiale numita fractura Maisonneuve. In aceasta situatie, pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine este necesara realizarea unei radiografii din fata si profilul gambei.
  • Suferirea unei fracturi " de oboseala " sau de stres, care este inregistrata frecvent la alergatorii de lungi distante,  acest tip de fractura fiind produsa, in general, superior articulatiei tibio - fibulare distale.

Care sunt simptomele ?

In urma producerii unei fracturi osoase, se instaleaza simptome locale si generale. Semnele generale constau in stari de agitatie si de anxietate, senzatii dureroase resimtite in puncte fixe asociate cu impotenta functionala totala, pacientul nereusind sa ridice piciorul de la nivelul planului patului. Alte simptome specifice fracturilor de gamba sunt urmatoarele :

  • Tumefactia regiunii asociata cu deformarea acesteia si cu aparitia echimozelor la nivelul solutiei de continuitate osoasa.
  • Deformarea locala.
  • Pozitia vicioasa aparuta prin deplasarea fragmentelor osoase si prin scurtarea segmentului de electie. Membrul fracturat este mentinut intr-o pozitie de rotatie externa si de adductie, fiind mai scurt decat membrul inferior pereche sanatos.

Semnele de certitudine care confirma prezenta unei fracturi sunt urmatoarele:

  • Mobilitatea anormala.
  • Prezenta crepitatiei osoase.
  • Intreruperea coninuitatii osoase.
  • Netransmisibilitatea miscarilor sau imprimarea unor anumite miscari segmentului distal fracturii, netransmisibile segmentului proximal fracturii ca urmare a intreruperii parghiei osoase.

Complicatii

  1. Complicatiile apar frecvent imediat. Fracturile de gamba sunt cel mai frecvent fracturi deschise. Complicatiile de natura vasculara ale membrului inferior afectat pot sa determine chiar gangrena piciorului. Leziunile de natura vasculara pot fi asociate si cu leziuni de natura nervoasa. Astfel, se poate instala sindromul de compartiment ca si consecinta a hemoragiei si a edemului produse intr-un spatiu fascial inchis. Sindromul de compartiment lasat netratat, determina fibrozarea si retractarea musculaturii de la nivelul lojei interesate.
  2. Complicatiile tardive sunt inregistrate in mod frecvent si sunt reprezentate in principal de intarzierea consolidarii osoase si de pseudoartroza. Printre complicatiile tardice frecvent intalnite se numara si consolidarea dificila care poate aparea in caz de fracturi inregistrate la nivelul la care treimea medie a osului se uneste cu treimea sa inferioara. De asemenea, calusurile vicioase, scurtarile osoase, unghiularile si decalajele osoase constituie complicatii tardive ale fracturilor de gamba.

Calusurile vicioase reprezinta deformari osoase posttraumatice produse prin deplasarea unei fracturi ce modifica rapoartele anatomice fiziologice si determina dezaxarea oaselor sau a articulatiilor. Etiolgia calusurilor vicioase este dubla, fiind reprezentata de fracturi si erorile terapeutice. Calusurile vicioase se pot forma in orice loc s-a produs o fractura cu deplasare. Consecinte importante au inca calusurile fracturilor intraarticulare si juxtaarticulare ce pot compromite complet functia articulara. De altfel, secundar formarii calusurilor vicioase se pot produce si artroze. Unele regiuni sunt mai predispuse dezvoltarii de calusuri vicioase spre deosebire de altele. O astfel de regiune este reprezentata de treimea distala a gambei.

Un calus vicios are dimensiuni mai importante decat un calus normal. Acesta poate sa cuprinda sau sa compreseze nervi, tendoane sau artere urmate de consecinte specifice. Calusurile vicioase nu se pot trata decat pe cale chirurgicala. Rezultatele tratamentului conservator de terapie fizica de recuperare in absenta asocierii cu tratamentul chirurgical va avea rezultate insuficiente.

Osificarea subperiostala este produsa in urma traumatismelor diverse precum fracturile, smulgerile insertiilor tendinoase ale muschilor, dezinseria capsulara, rupturile ligamentare produse in zonele juxtaosoase, luxatiile repuse cu intarziere, alongatiile pasive inempestive pentru mobilizarea articulara, toate determinand decolarea periostala.

Categorii: 
Ortopedie
Simptome: 
Dificultate de mers
Diagnostic: 

Diagnosticul se stabileste cu usurinta pe baza semnelor clinice si a simptomelor reclamate de pacient, in concordanta cu decrierea circumstantelor in care s-a produs accidentul. Examenul radiologic se efectueaza obligatoriu cu scopul identificarii tipului de fractura cu sau fara deplasarea segmentelor osoase, frecventa la copii si pentru precizarea formei traiectului fracturii si a directiei acesteia, care poate fi simpla sau cominutiva si a deplasarii oaselor. De asemenea, se urmareste identificarea unor eventuale alte linii de fractura si prezenta unor eventuale defecte osoase precum lipsa masei osoase si evaluarea calitatii osoase. Examenul radiologic se efectueaza din fata si profilul membrului, fiind necesar ca imaginea radiografica sa cuprinda si articulatia gleznei si articulatia genunchiului.

Semnele de probabilitate ale unei fracturi de gamba constau in urmatoarele manifestari:

  • Resimtirea unei dureri cu caracter spontan sau intr-un punct fix, exacerbata prin palpare sau prin mobilizare.
  • Impotenta functionala a membrului afectat.
  • Prezenta echimozelor tardive.
  • Tumefactia, edemul si cresterea temperaturii locale.

Semnele de certitudine ale unei fracturi de gamba constau in urmatoarele manifestari:

  • Mobilitatea anormala la nivelul focarului de fractura.
  • Perceperea palpatorie a unei crepitatii osoase in momentul mobilizarii membrului afectat.
  • Netransmisibilitatea miscarilor distal de focarul de fractura.
  • Intreruperea continuitatii osoase evidenta prin inspectie sau palpatie.

Bilantul clinic si cel radiologic au ca principale obiective:

  • Stabilirea unui diagnostic de fractura de gamba de certitudine.
  • Aprecierea starii tegumentului.
  • Identificarea contuziilor susceptibile de evolutie spre necroza.
  • Deschiderea focarului de fractura.
  • Analizarea si identificarea complicatiilor.
  • In mod obligatoriu trebuie evaluate pulsul arterial, temperatura locala, coloratia tegumentului, motricitatea si sensibilitatea dureroasa sub nivelul focarului de fractura.

In cazul politraumatismelor, in urma efectuarii unui examen clinic complet si rapid se vor stabili prioritatile de natura terapeutica. In toate situatiile in care se identifica si fracturi se procedeaza la imobilizarea provizorie a membrului afectat cu scopul evitarii aparitiei emboliei gazoase care determina agravarea leziunilor tesuturilor moi in perioada imobilizarii pacientului.

Tratament: 

Tratamentul este initiat prin acordarea primului ajutor la locul producerii accidentului. Imobilizarea provizorie a regiunii afectate a membrului are urmatoarele obiective:

  • Atenuarea durerii.
  • Prevenirea instalarii complicatiilor ce pot consta in deschiderea focarului de fractura, producerea de hemoragii sau sectionarea nervilor.

Imobilizarea provizorie a membrului este precedata de degajarea membrelor si dezbracarea acestora prin scaridicarea elementelor vestimentare care le acopera. Hainele se vor sectiona la incheieturi. Tratamentul definitiv aplicat in functie de tipul fracturii cuprinde tratamentul ortopedic, interventii de osteosinteza sau aplicarea unui fixator extern.

Tratament conservator

Tratamentul conservator nu mai este recomandat pentru reducerea fracturilor de diafiza tibiala. Aparatele gipsate si ortezele erau folosite in trecut in mod frecvent pentru imobilizarea oaselor fracturate, insa studiile desfasurate ulterior au demonstrat ca aplicarea de astfel de aparate reductive conservatoare conduc in mod frecvent la lipsa consolidarii osoase sau la o consolidare osoasa vicioasa. Problematica inregistrata in aceste cazuri consta in redoarea articulara si artrozele instalate in urma mobilizarii, care pot avea caracter debilitant. Cu toate acestea, nu exista dovezi ca anumite tipuri de imobilizare sunt mai eficiente decat altele, insa s-a demonstrat ca fixarea osoasa centromedulara este net superioara calitativ metodelor conservatoare utilizate in trecut.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul ortopedic se aplica in cazul fracturilor fara deplasare sau a fracturilor transversale cu deplasare si consta in reducerea sub efectul anesteziei a fracturii transversale care devin stabile si imobilizarea intr-un aparat gipsat  femuro - podal.

Pentru prevenirea complicatiilor de natura circulatorie, pacientul trebuie supravegheat in primele 24 de ore ce succed accidentul si fractura trebuie examinata radiologic imediat dupa reducerea sa, urmata de controale saptamanale pana la trei sau patru saptamani. Ulterior, medicul va monitoriza evolutia procesului de vindecare osoasa prin efectuarea de radiografii lunare pacientului pana la momentul producerii consolidarii osoase. Pacientilor li se poate recomanda si folosirea unui toc de mers care le ofera un sprijin progresiv dupa o perioada de o luna.

Tratamentul prin osteosinteza este aplicat in caz de fracturi instabile produse la nivelul treimii medii a gambei, in cazul carora aplica tije Kuntschner centromedulare cu alezaj. In cazul fracturilor cominutive, fracturilor produse in treimea proximala sau distala a osului si in cazul fracturilor produse in dublu etaj este recomandata aplicarea tijelor centromedulare zavorate. In cazul in care nu este posibila aplicarea unei tije zavorate pentru remedierea fracturii treimii proximale sau a treimii distale, se poate apela la aplicarea placutelor sau a tijelor elastice Ender sau Rush.

Tratamentul chirurgical prin aplicarea unui fixator extern este recomandat in caz de fracturi deschise unde este impusa si debridarea si in cazul fracturilor cominutive unde tijele Kuntschner unice nu pot sa asigure gradul necesar de stabilitate.

Evolutia si prognosticul fracturilor de gamba

In cazul unui tratament corect, fracturile evolueaza prin consolidare ca urmare a unirii capetelor osoase fracturate prin calus. Din punct de vedere clinic, edemul si durerea se remit, deficitul functional scade progresiv, iar la palpare se poate simti, in cazul oaselor superficiale, dezvoltarea unui manson ce uneste cele doua capete osoase. In functie de osul afectat, functia normala a acestuia se poate relua in decurs de patru pana la douasprezece saptamani.

Din punct de vedere radiografic, dupa aproximativ 10 zile, traiectul solutiei de continuitate se largeste, iar extremitatile fragmentelor osoase se estompeaza ca urmare a procesului de resorbtie osoasa. Dupa trecerea a trei pana la patru saptamanai, intre cele doua capete osoase se formeaza calusul, care are aspectul radiologic al unui " nor ". Densitatea sa se mareste treptat formandu-se in jurul capetelor osoase o opacitate globuloasa sau fusiforma ce inglobeaza si uneste fragmentele osoase fracturare. Pe masura trecerii timpului, calusul se remaniaza, isi reface forma si structura osoasa. Astfel, prognosticul fracturilor de gamba tratate corect si timpuriu este favorabil.

Epicondilita

Generalitati: 

Ce este epicondilita ?

Epicondilita reprezinta inflamatia tendoanelor inserate la nivelul epicondilului. Aceasta inflamatie rezulta ca urmare a activitatilor atletice de performanta sau ca urmare a efectuarii de diverse activitati de zi cu zi, care exercita presiune sau tractiuni asupra tendoanelor. Articulatia cotului este formata din trei oase si anume osul bratului sau humerusul si oasele antebratului numite radius si cubitus. Extremitatea inferioara a humerusului prezinta pe suprafata sa proeminente osoase denumite epicondili. Proeminenta exterioara laterala a cotului este numita epicondil lateral. 

Epicondilul se afla in legatura directa cu numerosi muschi din regiunea antebratului, in special muschi cu functie de extensie si de rotatie a mainii. Musculatura din aceasta regiune este suprasolicitata ca urmare a practicarii unor sporturi precum golful sau tenisul, insa suprasolicitarea poate fi datorata si activitatilor profesionale sau personale zilnice.

Afectarea functionalitatii tendoanelor din zona articulatiei cotului se numeste tendinita. Tendinita se poate instala pe partea laterala a cotului sau pe partea sa mediala. In acest context, trebuie mentionate urmatoarele patologii importante:

  • Epicondilita laterala sau " Cotul tenismenului ", caz in care este afectata partea laterala a cotului.
  • Epicondilita mediala sau " Cotul jucatorului de golf ", caz in care este afectata partea mediala a cotului.

Epicondilita laterala este inregistrata mai frecvent decat epicondilita mediala. Epicondilitele se datoreaza unei suprasolicitari intensive, iar resimtirea durerilor se datoreaza rupturilor minore rezultate la nivelul tendoanelor muschilor extensori si flexori ai antebratului. Tendinitele cotului sunt intens discutate de catre specialisti ca urmare a faptului ca in prezent nu sunt disponibile solutii terapeutice optime pentru tratarea lor.  

Epicondilita laterala sau " Cotul tenismenului "

Desi epicondilita laterala este cunoscuta si sub denumirea de " Cotul tenismenului ", afectiunea este inregistrata la doar 5 % pana la 8 % dintre persoanele care practica acest sport. Persoanele care obisnuiesc sa execute miscari puternice si repetate ale bratelor pot fi afectate de aceasta patologie. Nu doar atletii pot fi afectati de aceasta afectiune. Exista multe persoane afectate de epicondilita laterala ca urmare a efectuarii unei munci anume sau a participarii la o activitate recreationala ce presupune folosirea repetitiva a musculaturii antebratului.

Astfel, persoanele predispuse acestei patologii sunt si pictorii, chirurgii, violonistii, instalatorii, tamplarii, secretarele, din cauza scrisului frecvent si gospodinele ca urmare a activitatilor casnice intensive. Studiile de specialitate derulate au conchis ca si mecanicii auto, macelarii sau bucatarii sunt mai frecvent afectati de tendinita la nivelul cotului, spre deosebire de restul populatiei. In conditiile desfasurarii unor astfel de profesii, miscarile repetate sau ridicarea de greutati determina instalarea afectiunii. Epicondilita laterala se poate manifesta si in absenta suprasolicitarilor musculare repetitive, situatie in care este denumita epicondilita idiopatica sau cu epicondilita cu cauze necunoscute.

Cea mai importanta incidenta  este inregistrata in cazul persoanelor cu varste incadrate intre 40 si 50 de ani si in cazul jucatorilor amatori de tenis, ca urmare a lipsei de tehnica. La tenismeni este afectat, in general, tendonul muschiului extensor radial scurt, in timp ce tendinita " work - related " consta in afectarea tendonului muschiului extensor al degetelor. Tendinita se datoreaza microtraumelor suferite sau eforturilor intensive si sustinute  exercitatea asupra muschilor extensori.

" Cotul tenismenului " are la baza desfasurarea unui proces degenerativ la nivelul zonei de insertie a tendoanelor. Zona de insertie tendinoasa se adapteaza in timp la stres prin modificarea matricei extracelulare, prin modificarea latimii fibrelor colagenice si a aranjamentelor fibrelor conjunctive. O data ce capacitatile de regenerare si de adaptare sunt depasite, este initiat procesul degenerativ. Studiile de specialitate desfasurate nu au demonstrat implicarea unui proces inflamator in desfasurarea acestei afectiuni. Drept urmare, durerea poate fi resimtita ca urmare a modificarii structurii chimice matriciale, a aparitiei tesutului de natura fibroasa sau a iritarii terminatiilor nervoase.

Epicondilita mediala sau " Cotul jucatorului de golf "

Epicondilita mediala are acelasi mecanism de desfasurare, insa desfasurat in zona mediala a cotului, la nivelul epicondilului medial humeral. Din acest punct pornesc muschii responsabili de flexarea mainii pe antebrat, tendoanele acestora fiind cele afectate in aceasta situatie.

Mecanism de producere

Tendinita se instaleaza ca urmare a microtraumatismelor suferite sau ca urmare a suprasolicitarii intensive si sustinute a musculaturii extensoare. Tendoanele ce pot fi afectate la acest nivel sunt urmatoarele:

  • Tendonul muschiului extensor radial scurt.
  • Tendonul muschiului extensor comun digital sau al degetelor.

Procesul degenerativ initiat in zona de insertie tendinoasa este caracteristic " cotului tenismenului ". Ca urmare a stresului mecanic exercitat in aceasta regiune, zona de insertie tendinoasa este degenerata treptat din punct de vedere structural.

Care sunt simptomele tendinitei ?

Pacientii se prezinta la unitatile medicale de specialitate acuzand dureri la nivelul zonei de insertie tendinoasa si ca urmare a sensibilitatii formate in zona laterala a cotului, portiunea cea mai sensibila fiind cea situata anterior si distal epicondilului lateral humeral. Durerea resimtita poate sa radieze spre antebrat sau rareori spre brat.

Desfasurarea activitatilor care constau in executarea de miscari de strangere sau de apucare este afectata. Astfel, pacientilor afectati de tendinita le este greu sa stranga mana cuiva sau sa deschida capacele recipientelor, sa deschida usi sau sa care obiecte grele.

Simptomatologia manifestata in cazul epicondilitei laterale este dezvoltata treptat. De obicei, durerea este suportabila la incepur, ca apoi sa se accentueze treptat in urmatoarele saptamani sau luni. Inceputul simptomelor nu se poate asocia cu traumatisme suferite la nivelul cotului. Simptomele generale specifice epicondilitei laterale constau in dureri sau senzatii de arsura la exteriorul cotului sau imposibilitatea strangerii pumnului. Simptomele se pot agrava in cazul efectuarii de miscari precum tinerea unei rachete, rasucirea surubelnitei sau strangerea mainilor in semn de salut. De asemenea, mana folosita cel mai frecvent este adesea cea afectata.

Categorii: 
Ortopedie
Simptome: 
Durere la nivelul articulatiei cotului
Diagnostic: 

Pentru stabilirea diagnosticului corect, medicul specialist ia in considerare factori multipli precum circumstantele aparitiei simptomelor, care sunt factorii de risc de natura ocupationala sau la ce activitati sportive recreationale sau profesionale participa. Medicul specialist ortoped poate explica pacientilor care sunt activitatile fizice generatoare de simptome si la ce nivel se resimt acestea. Medicul trebuie informat de catre pacient de eventualitatea producerii unor leziuni in regiunea cotului. Medicul trebuie informat cu privire la eventuale antecedente medicale de artrita reumatoida sau alte afectiuni de natura nervoasa. Pe parcursul examinarii, specialistul foloseste teste utile stabilirii diagnosticului. Unul dintre aceste teste consta in intinderea fortata a incheieturii mainilor si a degetelor cu coatele in extensie. In cazul obtinerii unui rezultat pozitiv, pacientul va resimti durere la nivelul tendoanelor si a muschilor extensori ai mainii afectate.

Diagnosticul tendinitei se confirma cu usurinta in urma efectuarii examenului fizic, prin simpla reproducere a durerii in regiunea afectata. Durerea poate fi reprodusa si prin realizarea extensiei articulatiei radio-carpiene, prin exercitarea presiunii asupra acestei articulatii. Alta metoda de evidentiere a epicondilitei laterale reprezinta rugarea pacientului sa stranga pulmnul, ca apoi sa efectueze extensia articulatiei pumnului, impotriva unei presiuni exercitate de catre palma medicului examinator.

Teste paraclinice

Examenul radiologic

Radiografiile faciliteaza eliminarea suspiciunii de artrita cotului.

Examenul imagistic cu rezonanta magnetica nucleara (RMN)

In conditiile in care medicul considera ca simptomele acuzate sunt specifice unei afectiuni cervicale, acesta poate sa solicite efectuarea unui examen RMN. Examenul de rezonanta magnetica nucleara poate sa evidentieze gradul si stadiul procesului degenerativ si starea in care se afla tesuturile moi de la acest nivel.

Examenul electromiografic ( EMG )

Medicul ortoped poate sa solicite efectuarea unei electromiografii cu scopul eliminarii suspiciunilor de compresie a filetelor nervoase. Nervii sunt amplasati de-a lungul cotului, simptomele de compresiune nervoase fiind similare celor inregistrate in cazul epiondilitei laterale a cotului.

Tratament: 

La momentul actual nu este disponibil un protocol terapeutic specific pentru aceasta patologie, care sa aiba la baza studii stiintifice cu rezultate de succes. Terapia prin miscare, terapia prin repaus sau tratamentul chirurgical sunt manopere care implica beneficii minore, nici una dintre acestea nefiind verificata din punct de vedere stiintific. In general, echipele implicate in tratarea epicondilitei sunt formate dintr-un medic ortoped si un medic fizio - kinetoterapeut.

Terapia non-invaziva non-chirurgicala este frecvent recomandata si acceptata. In urma adoptarii curei terapeutice non-invazive se poate recapata functionalitatea pe deplin a tendoanelor si a musculaturii.

Protocolul terapeutic recomandat consta in punerea in repaus a zonei implicate si in evitarea desfasurarii de activitati care pot exacerba patologia. Utilizarea de benzi de contraforta care pot micsora intensitatea fortelor transmise la nivelul cotului de-a lungul efectuarii de eforturi, nu constituie alternatica repausului. Aceste benzi de contraforta se poarta in regiunea distala a cotului, peste regiunea cea mai voluminoasa de la nivelul musculaturii antebrahiale.

Tratamentul medicamentos consta in administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene si este eficient in cazuri usoare de tendinita. O terapie de succes este dependenta in mare parte de procesul de vindecare. Absenta resimitirii durerii atat in urma solicitatii musculaturii si a tendoanelor, cat si in repaus, caracterizeaza integritatea structurilor neuronale, functionalitatea corespunzatoare a circulatiei sangvine in aceasta regiune si stabilitatea structurala a fibrelor colagenice.

O simptomatologie persistenta pentru o perioada mai lunga de doua saptamani in urma instituirii unui tratament conservator va raspunde administrarii de infiltratii cu corticosteroizi si cu lidocaina in zona epicondiliana afectata.

In urma remisiei durerilor pacientului se poate incepe fizioterapia, executand zilnic intinderea tendoanelor musculaturii extensoare si flexatoare. Electrostimularea si utilizarea ultrasunetelor sunt metode indicate in caz de epicondilita laterala, unii pacienti descriind ameliorari in urma acestor proceduri. Se mai poate folosi si termoterapia sau incalzirea zonei afectate, inaintea efectuarii de exercitii de stretching sau inaintea initierii crioterapiei, care consta in racirea zonei afectate si care se executa dupa efectuarea unui set de exercitii fizice solicitante.

Rezultatul scontat in urma procesului de vindecare se obtine crescand treptat tensiunea si incordarea. In acest fel, exercitiile fizice trebuie sa consta in miscari care au ca si rol imbunatatirea flexiei, puterii si a indoirii adecvate a articulatiei radio-carpiene, a umarului, cotului si antebratului.

Exercitiile fizice se efectueaza pana in momnetul aparitiei durerii, care reprezinta un indicator important al cresterii si scaderii progresive al stretchingului.

Miscarea cea mai solicitanta pentru tendoane este reprezentata de intinderea excentrica. Unele exercitii fizice necesare desfasurarii procesului de vindecare sunt:

  • Asezarea cotului in extensie si efectuarea flexiei sau a extensiei pumnului.
  • Exercitiile de forta, care se efectueaza cu rezistenta mica a musculaturii flexatoare, pronatoare, extensoare si supinatoare a antebratului. Initial, exercitiile se executa fara folosirea greutatilot, ca ulterior, sa se sporeasca numarul repetarilor si greutatile folosite. Greutatile maxime recomandate nu trebuie sa depaseasca cinci kilograme, iar numarul repetarilor efectuate nu trebuie sa depaseasca 15 sau 20 de ori. Initial, este recomandata contractia concentrica sau apropierea segmentelor, pentru ca ulterior sa se treaca rapid la contractii excentrice care si-au dovedit eficacitatea in epicondilita laterala.
  • Exercitiile pumnului pot fi efectuate cu ajutorul mingilor de cauciuc.
  • Pentru a se restabili coordonarea segmentelor musculo - tendinoase afectate, este recomandata imbunatatirea proprioceptiei.
  • Exercitiile aerobice ce includ lantul kinetic complet, inclusiv musculatura umerilor si a muschilor rotatori.

Acupunctura reprezinta o alta metoda complementara de tratament, implicand rezultate bune in cazul a 60 % dintre pacienti. Totodata, metoda implica efecte analgezice la 0 % dintre pacienti.

Tratamentul conservator sau non - chirurgical are o rata de vindecare aproximativa de 50 % - 80 %, putine efecte adverse si este preferat in locul tratamentului chirurgical. Tratamentul pe cale chirurgicala este recomandat rareori, mai exact in aproximativ 5 % dintre cazurile inregistrate, durerea cu caracter persistent asociata cu atrofia musculara si slabiciunea constituind indicatori importanti in acest caz.

Recomandarea tratamentului chirurgical depinde de factori multipli precum cauzele leziunii, starea generala de sanatate si nevoile persoanele ale pacientului. Medicul ortoped va prezenta pacientului optiunile sale si ii va descrie rezultatele si riscurile asociate cu fiecare procedura disponibila.

Interventia deschisa

Interventia deschisa consta in efectuarea unei incizii in regiunea cotului. Interventia deschisa este realizata in regim ambulator si in general nu necesita internarea peste noapte a pacientului.

Chirurgia artroscopica

Epicondilita laterala se poate trata pe cale chirurgicala si cu ajutorul instrumentelor si a inciziilor de mici dimensiuni. Precum este si cazul interventiei deschise, pacientul se externeaza in ziua interventiei.

Riscurile chirurgicale asociate interventiei pentru remedierea epicondilitei laterale sunt instalarea infectiilor, producerea de leziuni ale nervilor sau ale vaselor de sange sau scaderea fortei musculare.

Exista posibilitatea ca postoperator sa se imobilizeze bratul cu ajutorul unei atele gipsate. Atela si firele de sutura se indeparteaza dupa o saptamana postoperator. In urma indeparatarii atelei se pot incepe si exercitiile de mobilizare ale cotului.

Medicul informeaza pacientului cu privire la momentul oportun reluarii activitatilor atletice. Acest moment este dupa patru sau sase luni de zile postoperator. Rata de succes in cazul interventiei chirurgicale de epicondilita laterala este de 80 % pana la 90 %, insa exista posibilitatea ca in unele situatii, pacientii sa se confrunte cu pierderea fortei musculare.

Antrenamentele pentru recuperare se efectueaza pe perioade lungi de timp, de aproximativ 6 pana la 9 luni de zile. In urma derularii acestei perioade de timp, medicii specialisti pot preciza daca tratamentul chirurgical este necesar sau nu.

Profilaxia

Pentru prevenirea riscurilor aparitiei epicondilitei in cazul practicarii unui sport ce implica solicitarea intensiva a bratului, este obligatorie respectarea incalzirii ce preceda exercitiul fizic, utilizarea materialelor studiate, spre exemplu, in cazul tenisului trebuie sa se foloseasca rachete cu manere adaptate fortei si mainii fiecarui jucator, iar initierea in respectivul sport trebuie efectuata sub indrumarea unor buni antrenori pentru evitarea erorilor tehnice sau a gesturilor neadecvate.

Cifoza

Generalitati: 

Cifoza sau boala Scheuermann este o deviatie a coloanei vertebrale in planul vertical de simetrie, care se manifesta printr-o deformare a coloanei in regiunea toracica si aparitia cocoasei. Astfel, curburile normale ale coloanei vertebrale sunt exagerate, iar cocoasa este compensata printr-o hiperlordoza cervicala si lombara, care echilibreaza coloana. Atunci cand deviatia este dubla, poarta denumirea de cifoscolioza, caracterizata de convexitate posterioara si curbura laterala.

Care sunt cauzele responsabile de aparitia cifozei?

Poate sa apara la orice varsta, dar este mai intalnita la femeile in varsta, din cauza osteoporozei, responsabila de cresterea fragilitatii vertebrelor si a riscului de aparitie a fracturilor osoase sau a tasarilor la nivelul coloanei. Deformarea coloanei poate fi determinata inca din primii ani de viata, de pozitia incorecta a copilului pe scaun, cand se afla acasa, la gradinita si apoi la scoala, la birou sau in banca.

Accentuarea deformarii coloanei este influentata de cresterea brusca in inaltime, renuntarea la kinetoterapie atunci cand boala s-a instalat, sau evitarea efectuarii exercitiilor regulate de intarire a musculaturii spatelui. Cifoza mai poate fi cauzata de anumite probleme de sanatate, precum tuberculoza, poliomielita, traumatisme ale coloanei vertebrale, artrita degenerativa a coloanei vertebrale, spondilita anchilipoietica, spina bifida, defecte congenitale, modificari ale auzului care determina copiii sa adopte atitudini inadecvate ale corpului, rahitism sau miopie.

Cum se manifesta cifoza?

Cifoza se manifesta in principal prin rotunjirea spatelui sau aparitia cocoasei in partea superioara a spatelui. De asemenea, poate fi insotita de urmatoarele simptome:

  • pozitie diferita a umerilor unul fata de celalalt, astfel incat un numar poate fi situat mai sus si unul mai jos
  • dureri dorsale
  • rigiditate a coloanei vertebrale
  • oboseala resimtita la nivelul spatelui sau picioarelor
  • capul inclinat catre inainte fata de restul corpului.

Complicatii

Daca este nediagnosticata si netratata in timp util, cifoza poate duce la modificari ireversibile ale coloanei, a caror tratare este posibila doar prin interventie chirurgicala. Aparitia unor modificari ale coloanei poate avea ca urmare afectarea intregului aparat locomotor, cat si modificarea metabolismului si crearea unui dezechilibru al glandelor endocrine.
Pentru a evita aparitia deformarilor, trebuie efectuat un consult medical, mai ales atunci cand copilul prezinta pozitia capului si jumatatea superioara a trunchiului aplecate in fata.

Categorii: 
Ortopedie
Simptome: 
Deformarea coloanei vertebrale
Dureri de spate
Diagnostic: 

Diagnosticarea cifozei este posibila prin efectuarea unui examen general, impreuna cu teste de laborator si radiografii. Medicul si kinetoterapeutul vor colabora pentru o diagosticare precoce a bolii si evitarea complicatiilor specifice.

Tratament: 

Pentru tratarea cifozei, medicul poate recomanda purtarea unui corset, care are scopul de a stopa accentuarea deformarii, cat si urmarea unei interventii chirurgicale sau a unui tratament conservator.

Se pot efectua exercitii impotriva cifozei, precum sunt urmatoarele:

  • mers pe calcaie cu un baston pastrat la spate, dupa coate
  • mers pe varfuri cu un baston tinut de capete, in timp ce aveti mainile drepte in sus
  • hiperextensii cu mainile tinute la ceafa sau cu un baston care se tine de capete cu coatele intinse
  • ridicari de genunchi, in timp ce coloana dorsala este sprijinita de un obiect cu forma de semicerc atarnat pe scara
  • alunecari in fata atunci cand va aflati pe genunchi si pe palme, cu mentinerea coloanei drepte pana la atingerea podelei cu pieptul.

Daca se adopta o pozitie corecta a corpului si se evita factorii de risc pentru aparitia bolii, cifoza poate fi prevenita.

Apofizita tibiala anterioara de crestere sau boala Osgood Schlatter

Generalitati: 

Apofizita tibiala anterioara de crestere sau boala Osgood Schlatter este una din cele mai comune cauze de dureri de genunchi in cazul adolescentilor activi care practica sport. Este mai putin frecventa la adolescentii cu varsta mai mare de 16 ani. La baieti apare in general intre 13-14 ani, iar la fete intre 11 si 12 ani, pentru ca ele ajung la pubertate mai repede. Cei mai afectati sunt in special baietii. Boala este frecventa la adolescentii care fac mult sport ce implica lovire cu piciorul (fotbal de exemplu), alergare , rasuciri (patinaj) sau sarituri (volei, fotbal, tenis, patinaj artistic, balet si gimnastica). Aceste sporturi implica o utilizare mai mare a muschilor din fata coapsei, respectiv a cvadricepsilor. Boala Osgood Schlatter se vindeca de la sine, pe masura ce oasele copilului se opresc din crestere rapida.

Definitie

Boala Osgood Schlatter reprezinta o inflamatie a osului, cartilajului si/ sau a tendonului din partea superioara a tibiei, unde se afla tendonul de la rotula (patela). In cele mai multe cazuri, doar un genunchi este afectat, dar se poate intampla si ca ambii genunchi sa fie afectati.

Boala Osgood Schlatter apare de cele mai multe ori la adolescentii aflati in cea mai importanta perioada de crestere, de aproximativ doi ani, timp in care cresc cel mai repede. Aceste pusee de crestere pot incepe oricand intre 8 si 13 ani la fete, respectiv 10 si 15 ani la baieti. Boala a fost mai frecventa in randul baietilor, dar aceasta tendinta se schimba rapid avand in vedere faptul ca tot mai multe fete practica sport in ultima perioada.

Cauze

Medicii nu stiu exact care este mecanismul care duce la aceasta boala, dar stiu sigur ca stresul fizic si exercitiul excesiv sunt factori importanti implicati in proces.

Puseele de crestere fac ca adolescentii sa fie mai vulnerabili din cauza ca oasele, mushii si tendoanele lor cresc repede si nu intotdeauna in acelasi timp. Din cauza exercitiilor fizice intense, diferentele de dimensiune si putere intre grupele musculare pun o presiune prea mare pe placa de crestere cartilaginoasa in partea de sus a tibiei. O placa de crestere este un strat de cartilaj aproape de marginea unui os, unde are loc cea mai rapida crestere. Este mai sensibila si mai vulnerabila decat restul osului.

De aceea, in timpul activitatilor sportive care implica multa miscare, sarituri si intoiri (fotbal, baschet, volei si balet) muschii cvadricepsi trag tendonul care face legatura dintre genunchi si tibie. Aceste miscari repetate determina tendonul sa se deplaseze un pic fata de tibie. Astfel, apar durerea si inflamatia asociate cu boala Osgood Schlatter.

Simptome

Cei mai multi parinti merg la medicul copilului pentru ca acesta se plange ca are dureri frecvente timp de mai multe luni. Durerea poate fi usoara sau mai puternica in timpul unei activitati fizice intense si constante. Oricum durerea asociata cu boala Osgood Schlatter variaza de la persoana la persoana. Unii copii au dureri usoare in timpul activitatilor sportive (alergare sau sarituri), dar pentru altii durerea devine mai mare si constanta. Disconfortul poate sa dureze pana la cateva saptamani sau luni si poate sa reapara pana in momentul cand oasele copilului se opresc din cresterea rapida.

Alte simptome includ:

  • durere care se agraveaza in timpul exercitiilor fizice
  • durerea dispare daca pacientul se odihneste
  • zona de sub genunchi sau deasupra tibiei se inflameaza sau devine mai sensibila
  • pacientul schiopateaza dupa exercitii fizice intense
  • muschii din jurul genunchiului par sa se contracte (muschii cvadricepsi)

Cand trebuie sa mergeti la medic ?

Simptomele neobisnuite ale bolii Osgood Schlatter includ durere chiar daca pacientul face repaus, durere la nivelul coapsei sau o durere atat de severa incat il trezeste pe copil din somn sau il face sa planga. In cazul in care copilul dumneavoastra are aceste simptome, discutati cu medicul de familie.

Sunati medicul de familie daca durerea de genunchi interfereaza cu capacitatea copilului de a efectua activitati obisnuite din rutina zilnica. Cereti asistenta medicala daca genunchiul se umfla sau se inroseste, daca apare febra sau daca tanarul nu-si mai poate misca bine piciorul.

Factori de risc

Principalii factori de risc pentru boala Osgood Schlatter sunt:

  1. Varsta. Boala Osgood Schlatter are loc in timpul puseelor de crestere de la pubertate.
  2. Sex. Boala este mai frecventa la baieti, dar diferentele de gen se reduc pentru ca tot mai multe fete se implica in activitati sportive intense.
  3. Sport. Boala apare cu precadere la tinerii care practica mult sport, fac multa miscare, inclusiv sarituri, alergare si schimbari rapide ale directiei de mers/ alergare.

Complicatii

Complicatiile in cazul afectiunii Osgood Schlatter sunt mai putin frecvente. Pot include totusi dureri cronice si inflamatii in zona afectata. Chiar daca simptomele se amelioreaza, un nod osos poate ramane pe tibie in zona inflamata chiar pentru tot restul vietii, dar, de obicei, acest lucru nu afecteaza in niciun fel functionarea normala a genunchiului.

Durerea dureaza de obicei de la cateva saptamani pana la doi ani. Nu trece complet pana la sfarsitul unui puseu de crestere. Unele persoane sustin ca durerea reapare pe parcursul vietii, doar atunci cand ingenunchiaza.

In foarte putine cazuri cand durerea persista, poate fi necesara o operatie mica cu rezultate eficiente. Operatia consta in eliminarea partilor de os nevindecate sau fixarea acestora in partea superioara a tibiei.

Pregatirea pentru vizita medicala

Este recomandat sa notati urmatoarele informatii de care medicul poate avea nevoie pentru stabilirea unui diagnostic corect si pentru un tratament eficient:

  • Descrieri detaliate ale simptomelor copilului dumneavoastra
  • Informatii despre problemele medicale din trecut ale copilul dumneavoastra
  • Informatii despre probleme medicale comune din familia dumneavoastra
  • Toate medicamentele si suplimentele alimentare pe care le ia copilul dumneavoastra

Luati in considerare adresarea urmatoarelor intrebari medicului:

  • Va putea copilul meu sa practice sport in continuare?
  • Trebuie sa faca modificari in activitatile sale sportive (de exemplu schimbarea pozitiei de joc sau practicarea altor exercitii fizice)? Daca da, pentru cat timp?
  • Ce semne sau simptome indica faptul ca el trebuie sa faca o pauza in ceea ce priveste sportul pe care il practica?
  • Ce alte masuri de ingrijire sunt recomandate pentru copilul meu?
Categorii: 
Ortopedie
Simptome: 
Durere la nivelul articulatiei genunchiului
Tumefierea genunchiului
Diagnostic: 

Medicul va adresa o serie de intrebari pentru a putea face un diagnostic corect. Aceste intrebari pot include urmatoarele:

  • Cat de intensa este durerea?
  • Durerea este constanta, are loc inainte sau dupa antrenamente?
  • S-a umflat genunchiul?
  • A avut copilul probleme de mobilitate sau de stabilitate?
  • Ce exercitii fizice sau ce sport practica de obicei?
  • A facut vreo modificare recenta in rutina antrenamentelor (de exemplu: intensificarea miscarilor fizice, tehnici si exercitii de intindere noi etc?)
  • Poate copilul sa tolereze durerea in timpul activitatii sportive?
  • Simptomele ii afecteaza capacitatea de a efectua sarcinile normale de zi cu zi (de exemplu coborarea scarilor)?
  • Ati incercat vreun tratament la domiciliu? Daca da, a fost vreunul eficient?
  • A avut copilul accidente sau leziuni recente in zona genunchiului?

In timpul examenului fizic, medicul va verifica genunchiul copilului si va observa daca exista sensibilitate, tumefiere, durere sau roseata. Medicul poate recomanda efectuarea unei radiografii pentru o examinare mai buna a oaselor genunchiului si piciorului si pentru a observa mai bine zona in care tendonul rotulei se conecteaza de tibie.

Tratament: 

Boala Osgood Schlatter se vindeca, de obicei, de la sine, fara tratament medical. Simptomele dispar in general dupa ce oasele copilului nu mai cresc atat de rapid. Pana se intampla acest lucru, medicul va poate recomanda cateva analgezice usoare si terapie fizica.

Medicamente

Pot fi recomandate si eficiente medicamente contra durerii cum ar fi acetaminofen (paracetamol), ibuprofen (Advil, Motrin IB) sau naproxen (Aleve).

Terapie

Un terapeut fizic ii poate arata copilului cum sa efectueze anumite exercitii de intindere a cvadricepsilor si a muschilor inferiori ai coapsei. Acest lucru poate ajuta la reducerea durerii si tensiunii in zona de conexiune a tendonului rotulei cu tibia. Pentru stabilizarea articulatiei genunchiului pot fi eficiente exercitiile de intindere pentru cvadricepsi.

Recuperare

1. Exercitii de stretching pentru muschii coapsei (cvadricepsii si muschii inferiori).

  • Pentru cvadricepsi incercati urmatorul exercitiu: stati in picioare si sprijiniti-va cu o mana de perete. Indoiti usor gamba pe coapsa folosind cealalta mana. Faceti acest lucru gradual. Intindeti muschii deplasand coapsa catre spate. Efectuati acest exercitiu timp de aproximativ 10 secunde, cu pauza de 15 secunde. Repetati de trei ori.
  • Pentru muschii inferiori ai coapsei faceti urmatorul exercitiu: Fixati un picior pe orizontal. Aplecati trunchiul in fata si trageti degetele picioarelor inapoi. Mentineti ambele picioare intinse. Exercitiul ar trebui sa dureze aproape 10 secunde cu pauze de 10 pana la 20 de secunde. Repetati de trei ori.

2. Exercitiu de coordonare. Sprijiniti-va pe piciorul afectat. Inchideti ochii si intindeti bratele pentru aproape 20 de secunde. Faceti apoi indoiri de genunchi (incercati sa faceti maxim 20 de indoiri).

Recomandari

  • Odihna. Tanarul ar trebui sa se implice mai putin in activitati fizice care ii agraveaza starea (de exemplu: ingenunchiere, sarituri, alergare). Atentie la orice alte activitati fizice care suprasolicita genunchiul.
  • Puneti gheata pe zona afectata timp de aproximativ 5 minute inainte si dupa activitatea fizica. Acest lucru poate reduce durerea si inflamatia.
  • Tanarul ar trebui sa faca exercitii de strengthening a muschilor cvadricepsi.
  • Protejarea genunchilor. Cand tanarul participa la activitati sportive, este recomandat sa poarte o protectie in zona unde se poate lovi genunchiul.
  • Incercati sa infasurati o curea de sustinere a tendonului patelar in jurul piciorului, chiar sub rotula in timpul activitatii fizice.
  • Redirectionati tanarul catre alte activitati sportive care nu implica sarituri si alergare, pana cand dispar simptomele de boala Osgood Schlatter (de exemplu ciclism si inot).
  • Tanarul nu trebuie sa renunte la sportul pe care il practica. Cu toate acestea daca durerea se agraveaza si ii afecteaza capacitatile sportive, va fi nevoie de o regandire a antrenamentelor si a angajamentelor. In unele cazuri este nevoie de o pauza pana cand durerea revine la un nivel tolerabil. Tanarul ar trebui sa incerce sa dozeze durata, frecventa si intensitatea antrenamentelor in functie de durerea pe care o simte, mai ales daca aceste exercitii includ sarituri sau alergare. Daca durerea ramane severa, trebuie sa luati in considerare o pauza completa de la activitatile sportive.

Prevenire

  • Inainte de activitatea sportiva, se recomanda intotdeauna o incalzire de aproape 15 minute.
  • Se recomanda efectuarea unor exercitii de stretching (intinderea muschilor) in mod frecvent.
  • Evitarea exercitiilor fizice intense in perioada puseelor de crestere in adolescenta.
  • In caz de deficienta la picior, pacientul va purta incaltaminte ortopedica adecvata.
Bibliografie: 
http://orthoinfo.aaos.org/topic.cfm?topic=a00411 http://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/osgood-schlatter-disease/basics/lifestyle-home-remedies/con-20021911 http://www.betterhealth.vic.gov.au/bhcv2/bhcarticles.nsf/pages/Osgood_Schlatter_syndrome?open http://kidshealth.org/parent/general/aches/osgood.html http://www.patient.co.uk/health/osgood-schlatter-disease-leaflet

Fractura bratului sau fractura diafizei humerale

Generalitati: 

DEFINITIE

Fracturile bratului sunt evenimente traumatice caracterizate prin intreruperea partiala sau completa a continuitatii diafizei osului humeral (humerusului), delimitata proximal (superior) de colul chirurgical al humerusului si distal (inferior) de regiunea supracondiliana.

ETIOPATOGENIE

Fracturile diafizei humerale reprezinta aproximativ 3% din totalul fracturilor si 20% din fracturile humerusului.

Principalele cauze sunt accidentele rutiere, caderile sau agresiunile. Au fost efectuate putine studii epidemiologice pe acest subiect, iar cele publicate prezinta date contradictorii in ceea ce priveste demografia pacientilor. Un studiu efectuat pe 249 de cazuri consecutive de fracturi ale humerusului, pe o perioada de 3 ani, releva o incidenta de 60% a fracturilor 1/3 medii de diafiza, 30% in 1/3 proximala, respectiv 10% in cea distala. Mai putin de 10% din aceste fracturi au fost deschise.

A fost observata o distributie bimodala cu un varf in decada a 3-a de viata, unde cauzele principale au fost agresiunea sau accidentele rutiere, cu predominenta barbatilor si un al doilea varf de mai mare amplitudine, in a 7-a decada de viata, in cazul femeilor, atribuite unei cazaturi de la acelasi nivel pe teren de osteoporoza.

SIMPTOMATOLOGIE

Simptomele unei fracturi de humerus sunt reprezentate de edem marcat al bratului, aparitia echimozelor (vanatailor), precum si deformarea conturului normal al bratului cu posibilitatea aparitiei unei leziuni tegumentare. O plaga la nivelul bratului, ce se asociaza simptomelor mai sus mentionate, indica existenta unei fracturi deschise, ce necesita tratament chirurgical de urgenta.

Paresteziile (furnicaturile) ce pornesc de la nivelul bratului si iradiaza, in special pe partea externa a antebratului, pana la primele 3 degete ale mainii, pot indica asocierea unei leziuni la nivelul nervului radial, semnul patognomonic fiind imposibilitatea pacientului de a face abductia (miscarea de lateralitata) policelui sau maninii de partea afectata. De asemenea, modificarea culorii (initial alb, apoi marmorat si tardiv culoare inchisa) si a temperaturii tegumentului membrului superior mai jos de nivelul fracturii, indica asocierea unei leziuni vasculare (artera brahiala). Atat complicatiile neurologice cat si cele vasculare reprezinta indicatii absolute ale tratamentului chirurgical de urgenta.

CLASIFICARE

Clasificarea AO/ASIF (Asociatia Ortopezilor) a imparte fracturile diafizei humerale, dupa cum urmeaza:

Tipul A: Fracturi simple (fara fragmente intermediare)

A1: Simple spiroide (in cazul localizarii in 1/3 distala, exista riscul afectarii nervului radial)

A2: Simple cu traiect oblic scurt

A3: Simple cu traiect transversal.

Tipul B: Fracturi cu fragment intermediar “in fluture”

B1: Spiroide cu fragment intermediar (risc de leziune a nervului radial)

B2: Cu deplasarea fragmentului intermediar (de obicei instabile)

B3: Cominutia (fracturarea) fragmentului intermediar (rare)

Tipul C: Fracturi cu traiect complex

C1: Spiroid complex

C2: Bifocal (prezenta a doua focare de fractura pe aceeasi diafiza)

C3: Cominutive neregulate (cazuri rare, de obicei fracturi deschise, cu lipsa de substanta osoasa, frecvent cu leziune de nerv radial, cauzate de proiectile cu viteza mare)

Categorii: 
Ortopedie
Simptome: 
Durere la nivelul bratului
Mobilitate anormala a membrelor
Diagnostic: 

Diagnosticul se obtine in urma examenului clinic coroborat cu examenul radiologic:

  • Examinarea clinica releva edem marcat si echimoze la nivelul bratului, posibil plaga tegumentara in cazul fracturilor deschise, cu durere intensa spontana, la palparea regiunii focarului de fractura, crepitatii osoase la tentativa de mobilizare a bratului, imposibilitatea transmiterii miscarilor catre antebrat, posibil tulburari de sensibilitate pe teritoriul nervului radial (fata externa a antebratului si primele 3 degete ale mainii) cu imposibilitatea abductiei policelui si/sau mainii in cazul complicatiilor neurologice, absenta pulsului brahial si/sau radial, cu modificari de culoare si temperatura ale tegumentului, in cazul existentei leziunilor vasculare.
  • Examenul radiologic, reprezentat de radiografia humerusului in plan antero-posterior si latero-lateral definitiveaza de obicei diagnosticul.
Tratament: 

Tratamentul fracturilor de diafiza humerala depinde de o multitudine de factori, care includ: tipul fracturii, existenta sau nu a leziunilor asociate, complianta pacientului.

TRATAMENTUL ORTOPEDIC (CONSERVATIV)

In cazul in care fractura de humerus este singura leziune prezenta, nu este deschisa, pacientul este compliant si se obtine o reducere stabila si acceptabila, se poate decide tratamentul conservativ. Acesta presupune reducerea fracturii si imobilizarea membrului superior.

Contraindicatiile tratamentului ortopedic sunt: pacient politraumatizat, fractura deschisa, o alta fractura pe aceeasi parte a corpului, pacient care nu poate sta in picioare sau in sezut, deplasare ireductibila, obezitate, leziune nervoasa ce apare in timpul tratametului ortopedic, prin interpunerea nervului radial in focarul de fractura.

Reducerea se obtine de cele mai multe ori, prin simpla actiune a gravitatiei, cu pacientul in picioare si bratul atarnand liber pe langa trunchi. Aceasta pozitie corecteaza in mare parte deformarea. Contractia reflexa a musculaturii bratului poate determina un grad de angulare, insa pe masura ce pacientul se relaxeaza, aceasta angulare se reduce. Manipularea este rareori necesara.

Imobilizarea se va face cu ajutorul unei atele din rasina sau ghips. Initial se va aplica un strat protector de vata de la nivelul axileo pana la nivelul cotului. Atentie deosebita trebuie acoradata acoperirii corespunzatoare a epicondililor humerusului, deoarece tegumentul poate suferi prin comprimare intre suprafata dura a osului si atela inextensibila. Atela se va aplica pe brat, in forma de U, din medial (axila) spre lateral si peste umar (cu exceptia fracturilor foarte distale). Atela se va mula astfel incat va rezulta o usoara concavitate spre lateral, pentru a contracara deplasarea frecventa in varus a bratului si se va fixa cu fasa elastica. Membrul superior se imobilizeaza la trunchi printr-un sling sau cu ajutorul unui bandaj Velpeau. Pacientul va avea nevoie de analgetice. Pozitia cea mai comoda va fi in decubit dorsal cu trunchiul usor ridicat. Prezenta micilor miscari la nivelul focarului de fractura, manifestata prin crepitatii osoase, este posibila si normala, intrucat astfel este stimulata consolidarea. Crepitatiile diminueaza treptat.

Pe masura ce durerile si edemul diminua, se poate trece de la atela la o orteza pentru fractura de humerus, care permite ingrijirea tegumentului bratului si mobilizarea cotului. Mobilizarea poate incepe precoce cu miscari de pendulare a bratului, folosirea activa a mainii si antebratului. De asemenea, flexia activa a cotului trebuie recuperata cat mai devreme, in timp ce extensia poate fi ajutata de gravitatie.

Controlul clinic si radiologic se efectueaza la 3, 6 saptamani si apoi lunar. Durerea diminua treptat si bratul devine din ce in ce mai stabil. Cand pacientul poate face abductie (ridicarea bratului in lateral fata de trunchi) la 90 de grade fara durere sau mobilitate evidenta in focarul de fractura, se poate renunta la orteza, iar pacientul poate incepe kinetoterapia pentru recuperarea mobilitatii si tonusului muscular.

Consolidarea osoasa se obtine, de obicei, dupa 3 luni. In caz contrar poate intra in discutie o interventie chirurgicala pentru reducere si fixare interna.

 Avantajele tratamentului conservator sunt: optiune neinvaziva, peste 90% rata de vindecare raportata, costuri reduse, pastrarea posibilitatii unei interventii chirurgicale ulterioare, in caz de nevoie.

Dezavantajele sunt: necesitatea compliantei si a supravegherii indeaproape a pacientului, discomfort initial, deformare ce poate depasi limitele de tolerabilitate, posibile tulburari tegumentare.

TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Tratamentul chirurgical al fracturilor de diafizei humerale cuprinde:

  • reducerea inchisa a fracturii si osteosinteza cu fixator extern
  • reducere inchisa a fracturii si fixare interna cu o tija centromedulara
  • reducere deschisa si fixare interna cu placa si suruburi.

Reducerea inchisa si osteosinteza cu fixator extern

Indicatiile tratamentului chirurgical sunt reprezentate de: fractura instabila la un pacient instabil, de obicei fixare provizorie, fracturi deschise, leziuni multiple, reducere inacceptabila sau deplasare secundara, leziuni vasculare, prezenta altor leziuni ale membrului superior (cot flotant, leziuni ale mainii sau pumnului), fracturi bilaterale ale humerusului, instalarea tardiva a parezei de nerv radial, leziune a plexului brahial de aceeasi parte, obezitate sau necesitatea incarcarii precoce cu greutate.

Contraindicatiile sunt date de: posibilitatea efecturarii unei fixari definitive, osteoporoza, localizarea fracturii (fragment prea mic), pacient care nu poate suporta interventia chirurgicala.

Avantajele acestei tehnici sunt date de obtinerea unei fixari de urgenta eficiente, reducere anatomica, stabilizare rapida a focarului de fractura cu diminuarea durerilor, facilizarea tratamentului tesuturilor moi, posibilitatea mobilizarii precoce a pacientului politraumatizat, recuperarea functionala rapida.

Dezavantajele includ: posibilitatea deplasarii secundare, risc de infectie pe traiectul fiselor, montajul poate interfera in utilizarea cotidiana a bratului, risc de producere a leziunilor nervoase, necesitatea anesteziei, cu riscurile inerente.

Tehnica montarii fixatorului extern consta in introducerea a 2 sau mai multe fise (tije metalice) in fiecare fragment al humerusului, apoi reducerea fracturii si solidarizarea montajului cu tije conectoare.

Fixatorul extern se poate folosi ca tratament provizoriu, de prima intentie, sau ca fixare definitiva. Daca tesuturile moi sunt vindecate corespunzator si nu exista semne ale unei infectii active, fixatorul se poate extrage si inlocui cu o solutie de osteosinteza definitiva, cum ar fi o tija centromedulara sau placa si suruburi. Daca exista inca semne clinice sau de laborator ale unei infectii, fixatorul extern poate reprezenta solutia definitiva de tratament.

Pacientul trebuie consultat lunar, pana la definitivarea fixarii sau pana la indepartarea fixatorului extern, care poate avea loc numai dupa aparitia semnelor de consolidare osoasa.

Reducere inchisa si fixare interna cu tija centromedulara

Aceasta tehnica reprezinta introducerea unei tije metalice in interiorul canalului medular al humerusului si blocarea acesteia cu suruburi la ambele capete. Uneori, reducerea este foarte dificila si necesita deschiderea focarului de fractura.

Indicatiile pentru utilizarea acestei tehnici sunt: canal medular corespunzator ca lungime si diametru, fracturi pe teren patologic (tumori osoase sau boli osoase fragilizante), fracturi deschise, multiple leziuni asociate, intarziere in consolidare prin folosirea unei alte tehnici, leziuni vasculare, prezenta altor leziuni ale membrului superior (cot flotant, leziuni ale mainii sau pumnului), fracturi bilaterale ale humerusului, instalarea tardiva a parezei de nerv radial, leziune a plexului brahial de aceeasi parte, obezitate sau necesitatea incarcarii precoce cu greutate.

Contraindicatiile sunt date de: obstructia canalului medular, un canal medular prea ingust sau prea scurt, infectia traiectului de introducere a fiselor fixatorului extern, contaminare masiva a fracturii, modificari anatomice ale umarului, fractura ireductibila, osteoporoza extrema, infectie activa, pacient incapabil sa suporte interventia chirurgicala.

Avantajele fixarii cu tija centromedulara sunt: sacrificarii unui procent mai mic de tesuturi moi decat in cazul osteosintezei cu placa si suruburi, stabilizare imediata cu diminuarea durerilor, ingrijirea facila a leziunilor de tesuturi moi, mobilizare precoce a pacientului politraumatizat, restabilirea precoce a functionalitatii bratului.

Dezavantajele sunt reprezentate de: durere si redoare a umarului, necesitatea folosirii aparatului de raze X, risc de leziune a nervului radial, risc de reducere insuficienta, risc infectios, risc de deterioarare a montajului, necesitatea anesteziei.

Ingrijirea postoperatorie cuprinde imobilizarea intr-o orteza de umar, cu reluarea progresiva a mobilitatii bratului cat mai curand, in limita suportabilitatii pacientului. Eforturile fizice trebuie evitate, dar usoare miscari pasive ale bratului sunt benefice pentru recuperarea mobilitatii si prevenirea redorii umarului si cotului. Trebuie evitate miscarile de torsiune care pot pune in pericol montajul. Controalele radiologice se efectueaza la 3 si 6 saptamani postoperator, apoi lunar pana la aparitia consolidarii. Extragerea materialului de osteosinteza nu este necesara decat in cazul in care acesta devine simptomatic si impiedica mobilizarea completa a membrului superior si se poate practica numai dupa consolidarea focarului de fractura (12-24 luni).

Reducere deschisa si fixare interna cu placa si suruburi

Aceasta tehnica presupune deschiderea focarului de fractura, reducere si fixare prin aplicarea unei placi si suruburi, sub control vizual direct. Indicatiile sunt reprezentate de: fracturi cu traiect spiroid , fracturi deschise, reducere inacceptabila prin alte tehnici, cu intarzierea consolidarii, leziuni vasculare, pareza nervului radial, prezenta altor leziuni ale membrului superior (cot flotant, leziuni ale mainii sau pumnului), fracturi bilaterale ale humerusului, instalarea tardiva a parezei de nerv radial, leziune a plexului brahial de aceeasi parte, obezitate sau necesitatea incarcarii precoce cu greutate.

Contraindicatiile sunt: pacient ce nu poate suporta interventia chirurgicala, osteoporoza extrema, infectie activa, osteoporoza extrema.

Avantajele sunt: reducere anatomica, sub control vizual, posibil cea mai stabila fixare, cu reducerea durerilor, mobilizare precoce.

Dezavantajele sunt: incizie mare, risc de leziune nervoasa, risc de deteriorare a montajului, risc infectios si necesitatea anesteziei.

Postoperator, membrul superior se imobilizeaza in orteza de umar, cu permiterea miscarilor usoare active sau pasive in limita tolerabilitatii pacientului. Se poate permite incarcarea cu greutate usoara, in cazul unei stabilitati foarte bune a montajului si a unui os de buna calitate. Controalele radiologice se efectueaza lunar pana la aparitia semnelor de consolidare. Materialul de osteosinteza poate ramane implantat pe termen nedefinit, extragerea fiind necesara doar in cazul deteriorarii acestuia sau aparitiei discomfortului pacientului, dupa finalizarea consolidarii (12-24 luni).

Complicatii

Posibilele complicatii ale tratamentului conservator includ: deplasare secundara si consolidare in pozitie vicioasa, intarziere in consolidare, pierderea mobilitatii articulare a umarului sau cotului, atrofie musculara.

Tratamentul chirurgical in toate formele sale prezinta riscuri mai mari decat cel conservator, justificate insa de beneficiul unei reduceri anatomice si a unei fixari stabile, adica premisele unei vindecari corecte si unei recuperari rapide a functionalitatii membrului superior. Posibilele complicatii intra si postoperatorii sunt: leziuni vasculare cu hemoragie masiva si risc vital, nervoase iatrogene (produse in timpul interventiei), fract.uri iatrogene, infectii, deteriorari ale diferitelor tipuri de montaj cu necesitatea reinterventiei, discomfort prin prezenta materialului de osteosinteza, risc de trombembolie pulmonara (posibil fatala), la care se adauga riscurile date posibilele afectiuni cardiovasculare si respiratorii asociate.

Bibliografie: 
1.https://www2.aofoundation.org/wps/portal/surgery?showPage=diagnosis&bone=Humerus&segment=Shaft 2.Houwelingen AV, McKee MD (2004) Management and Complications of Humeral Shaft Fractures. University of Toronto Medical Journal; 81:96-102. 3.Igbigbi PS, Manda K (2004) Epidemiology of humeral fractures in Malawi. Int Orthop; 28:338-41. 4.Scheerlinck T, Handelberg F (2002) Functional outcome after intramedullary nailing of humeral shaft fractures: comparison between retrograde Marchetti-Vicenzi and unreamed AO antegrade nailing. J Trauma; 52:60-71. 5.Tytherleigh-Strong G, Walls N, McQueen MM (1998) The epidemiology of humeral shaft fractures. J Bone Joint Surg Br; 80:249-53.

Pagini

Subscribe to RSS - Ortopedie