Termen cautat
Categorie

Pneumoftiziologie


Pneumoftiziologie

BPOC

Generalitati: 

BPOC, sau boala pulmonara obstructiva cronica, este o afectiune in care caile aeriene din plamani se ingusteaza, adesea datorita fumului de tigara. Uneori sunt afectate si alveolele. Pe masura ce plamanii sunt mai afectati de-a lungul timpului, devine tot mai greu ca persoana sa respire prin caile aeriene ingustate (numite si bronsii). Cand leziunile sunt severe, nu va mai ajunge suficient oxigen in sange, iar dioxidul de carbon se va elimina cu dificultate. Aceste modificari duc la respiratie dificila si la aparitia altor simptome. Din nefericire, simptomele BPOC nu pot fi tratate complet, iar boala se agraveaza de obicei cu trecerea timpului.

Termenul de BPOC este inlocuit  adesea  cu denumirea de bronsita cronica si emfizem, deoarece bronsita cronica si emfizemul sunt cele mai frecvente forme de BPOC. De asemenea, tratamentul actual pentru BPOC, pentru bronsita cronica si emfizem, este asemanator.

Cauzele BPOC

Pentru a intelege cum apare BPOC, este important de stiut cum functioneaza plamanii. In mod normal, aerul pe care il respiram trece din nas si din gura prin caile respiratorii catre niste saci foarte mici plini cu aer, care se numesc alveole. La nivelul alveolelor, oxigenul pe care il respiram trece prin peretii acestora, in circulatia sanguina. Dioxidul de carbon trece in directie opusa, afara din circulatia sanguina, inapoi in alveole, fiind eliminat prin expir. Dioxidul de carbon este un produs rezidual, care rezulta din metabolismul organismului si care trebuie eliminat cu regularitate.

La pacientii care dezvolta BPOC, gazele si particulele iritante sunt inhalate in timpul fumatului activ sau pasiv, sau in timpul expunerii la alte fumuri si particule. Aceste gaze si particule pot produce leziuni ale cailor aeriene si plamanilor si determina aparitia inflamatiei. Cu timpul, inflamatia devine cronica, afecteaza tesutul pulmonar si poate duce la aparitia fibrozei. Aceste leziuni de le nivelul plamanilor duc la afectarea inspirului si expirului, facand mai dificila trecerea oxigenului si dioxidului de carbon prin peretii alveolelor.

Cauzele blocajului cailor aeriene

Orice boala care interfera cu fluxul de aer din plamani poate cauza BPOC. Majoritatea pacientilor cu BPOC au bronsita cronica si emfizem, iar unii pot avea si astm.

Bronsita cronica

Bronsita cronica este termenul utilizat pentru a descrie situatia in care o persoana are o tuse cronica , productiva. Bronsita cronica poate duce la fibrozarea cailor aeriene si la reducerea fluxului de aer din plamani.

Emfizemul

Emfizemul este termenul utilizat pentru a descrie afectarea alveolelor din plamani. Aceasta afectare poate de asemenea sa restrictioneze fluxul de aer din plamani.

Astmul

Astmul este o boala inflamatorie cronica a cailor aeriene. Inflamatia cronica duce la aparitia unor episoade repetate de wheezing (expir suierator), dispnee (lipsa de aer), senzatie de constrictie la nivelul pieptului si tuse, in special noaptea sau spre dimineata. Tratamentul este de obicei foarte util pentru a obtine reversibilitatea inflamatiei si  ingustarii cailor respiratorii. La o mica proportie de pacienti cu astm, inflamatia cronica restrictioneaza permanent fluxul de aer din plamani. Cand aceasta ingustare a cailor aeriene nu poate fi inversata complet cu ajutorul tratamentului, se spune ca pacientul are BPOC.

Factorii de risc pentru aparitia BPOC

Fumatul creste semnificativ riscul aparitiei BPOC. Oricum, aproximativ 20% dintre pacientii care fac BPOC nu au fumat niciodata.

Alti factori care cresc riscul aparitiei BPOC sunt: o sensibilitate anormala si un raspuns exagerat la substantele inhalatorii (numita reactivitate a cailor respiratorii), alte expuneri, ca fumatul pasiv sau expunerea de  la locul de munca la praful din mediu sau materiale organice, expunerea la poluarea aeriana. BPOC poate sa apara in cadrul aceleiasi familii.

Factorii genetici de risc pentru BPOC sunt: deficitul sever de alfa-1 antitripsina, o proteina care protejeaza plamanii.

Simptomele bolii pulmonare cronice obstructive

In stadiile initiale ale BPOC, acesta poate sa fie asimptomatic sau poate sa determine aparitia doar a unor simptome usoare. Pe masura ce boala progreseaza, de obicei simptomele se agraveaza. Cele mai frecvente simptome sunt:

  • Tusea productiva, cu expectoratie mucoasa
  • Wheezing-ul (un suierat asociat cu expirul)
  • Dispneea (lipsa de aer) in timpul efortului sau chiar in repaus
  • Oboseala
  • Durerile de cap care apar dimineata.
Categorii: 
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Cefalee
Cianoza
Dispnee
Expectoratie
Scadere in greutate
Tuse
Tuse cu sange
Diagnostic: 

Daca aveti lipsa de aer, o tuse cronica, sau tuse productiva, medicul va poate recomanda sa faceti niste teste pentru BPOC. Testele utilizate pentru a diagnostica BPOC-ul se numesc  teste functionale pulmonare.

Testele functionale pulmonare

Testul functional pulmonar care masoara  obstructia cailor aeriene se numeste spirometrie si este cel mai bun test pentru diagnosticarea BPOC. Spirometria poate detecta BPOC-ul chiar la persoane care nu au inca simptome.

In timpul spirometriei, veti inspira profund si apoi veti expira profund cat de repede puteti intr-un tub conectat la un aparat numit spirometru. Spirometrul masoara cat de repede si cat de mult aer puteti scoate din plamani. Daca masuratoarea este anormala, urmatorul pas este repetarea testului dupa ce utilizati un inhalator (care ar trebui sa imbunatateasca masuratorile). La pacientii cu astm, valorile testului revin de obicei la normal, dar la pacientii cu BPOC, acestea se pot imbunatati doar partial.

Dupa ce se confirma diagnosticul de BPOC, se va repeta spirometria de-a lungul timpului, pentru a monitoriza starea bolii si eficienta tratamentului.

In unele cazuri, se pot realiza si alte teste functionale respiratorii. Aceste teste includ masurarea volumului pulmonar, a oxigenarii sangelui si a dioxidului de carbon. Rezultatele acestor teste sunt utilizate pentru a evalua si alte boli pe langa BPOC, care pot sa contribuie la lipsa de aer, si pentru a ghida tratamentul.

Masurarea volumului pulmonar. Pacientii cu BPOC sever pot sa aiba o crestere a volumului pulmonar. Se poate masura si capacitatea plamanilor de a transfera gazele ca oxigenul si dioxidul de carbon. La cei cu emfizem, aceasta capacitate de transfer al gazelor este de obicei redusa.

Se poate masura cantitatea de oxigen din sange (oximetria) cu ajutorul unui aparat numit pulsoximetru, care se ataseaza la nivelul unui deget. Oximetria poate fi verificata si in timpul efortului fizic, ca mersul pe jos sau urcatul scarilor. Cand saturatia oxigenului scade la 88% sau mai putin, este necesara suplimentarea cu oxigen.

Se poate lua o proba de sange arterial (de obicei din artera de la nivelul incheieturii pumnului)  pentru a determina daca exista probleme cu eliminarea dioxidului de carbon din sange.

Deficitul de alfa-1 antitripsina

Acest deficit este o boala genetica si reprezinta  2-3% dintre cazurile de emfizem. Toti adultii care au simptome de BPOC ar trebui testati pentru deficitul de alfa-1 antitripsina.

Tratament: 

Pentru  fumatori, prima si cea cea mai importanta parte a tratamentului este renuntarea la fumat. Aceasta masura trebuie luata indiferent de momentul in care s-a pus diagnosticul de BPOC si de cat de severa este boala.

Nu exista nici un tratament care vindeca boala pulmonara cronica obstructiva. Dar, sunt disponibile numeroase tratamente pentru simptomele si pentru complicatiile acestei boli. Majoritatea pacientilor necesita tratament continuu , pentru a tine simptomele sub control.

Tratamentul medicamentos

Bronhodilatatoarele

Medicamentele care ajuta la deschiderea cailor respiratorii, numite bronhodilatatoare, reprezinta principalul tratament pentru boala pulmonara cronica obstructiva. Bronhodilatatoarele ajuta la mentinerea cailor aeriene deschise si pot sa reduca secretiile.

Bronhodilatatoarele se administreaza cel mai frecvent pe cale inhalatorie, utilizand un inhalator cu doza fixa, un inhalator cu pudra uscata, sau un nebulizator. Este important ca inhalatorul sa fie utilizat in mod adecvat, pentru a furniza doza corecta de medicament care ajunge in plamani. Daca inhalatorul nu este utilizat correct, se poate ca in plamani sa ajunga o doza prea mica sau sa nu ajunga deloc.

Exista cateva tipuri de bronhodilatatoare care pot fi utilizate singure sau in combinatie.

  • Beta-agonistii cu durata scurta de actiune: acestia pot sa amelioreze rapid lipsa de aer, si se utilizeaza la nevoie. Exemplu: albuterol.
  • Anticolinergicele cu durata scurta de actiune: acestea imbunatatesc functia pulmonara si amelioreaza simptomele. Daca simptomele sunt usoare si rare, anticolinergicele cu durata scurta de actiune se recomanda doar la nevoie. Dar, daca simptomele sunt mai severe si mai frecvente, se poate recomanda administrarea regulata a acestora. Exemplu de anticolinergice: ipratropiu.
  • Combinatiile cu actiune scurta: se administreaza tot inhalator, un exemplu fiind combinatia dintre albuterol si ipratropiu. Combinatiile se pot utiliza la nevoie sau in mod regulat, in  functie de frecventa si severitatea simptomelor.

Medicamentele cu actiune mai indelungata se recomanda adesea pentru pacientii care trebuie sa ia tratament in mod regulat, pentru a controla simptomele date de BPOC.

  • Beta-agonistii cu actiune indelungata: se pot recomanda daca simptomele nu sunt controlate corespunzator cu alte tratamente. Exemple: salmeterol, formoterol.
  • Anticolinergicele cu actiune indelungata: acestea imbunatatesc functia pulmonara in timp ce reduc senzatia de lipsa de aer si acutizarile simptomelor date de BPOC. Se pot administra o data pe zi, cu ar fi tiotropiu (Spiriva).  Acest tip de medicamente este indicat daca simptomele nu sunt controlate adecvat cu alte tratamente, cum ar fi bronhodilatatoarele cu actiune de scurta durata.
  • Teofilina: in forma cu eliberare prelungita, este un bronhodilatator cu actiune indelungata, administrat sub forma de pastile. Nu se utilizeaza de obicei, dar poate sa fie benefica la unii pacienti cu boala pulmonara cronica obstructiva mai severa, dar stabila.  Doza de teofilina trebuie monitorizata cu atentie prin efectuarea unor teste de sange, din cauza potentialelor efecte toxice ale acesteia.

Glucocorticoizii

Glucocorticoizii (numiti si steroizi), sunt o clasa de medicamente care au proprietati antiinflamatorii. Se pot administra pe cale inhalatorie, sub forma de pastile, sau de injectii. Glucocorticoizii inhalatorii pot fi recomandati daca simptomele nu sunt controlate complet cu bronhodilatatoare si/sau daca apar acutizari frecvente ale BPOC.

Glucocorticoizii administrati sub forma de pastile se utilizeaza uneori ca tratament pe termen scurt (de exemplu, pentru acutizarile BPOC), dar nu se recomanda pe termen lung din cauza riscului de efecte secundare.

Tratamentele combinate

Combinatia de bronhodilatatoare cu durata scurta si lunga de actiune, anticolinergice, si/sau glucocorticoizi, se utilizeaza frecvent la pacientii ale caror simptome nu sunt controlate complet cu un singur medicament.

Medicamentele pentru tuse

Medicamentele pentru tuse nu sunt recomandate de obicei la pacientii cu BPOC, deoarece nu s-a aratat ca ar ameliora simptomele de BPOC. Desi tusea poate fi un simptom suparator, antitusivele ar trebui evitate deoarece blocarea tusei poate sa creasca riscul de dezvoltare a infectiilor.

Masuri suplimentare pentru pacientii cu BPOC

Oprirea fumatului

Unul dintre cele mai importante tratamente pentru boala pulmonara cronica obstructiva este renuntarea la fumat in cazul fumatorilor. S-a aratat ca dupa incetarea fumatului, boala progreseaza mult mai lent. Majoritatea pacientilor care nu mai fumeaza vor tusi mai putin si vor produce mai putina sputa, desi pentru ca aceste efecte sa apara pot fi necesare cateva luni.

Tratamentul cu oxigen

Pacientii cu boala pulmonara cronica obstructiva avansata pot avea nivele scazute ale oxigenului din sange. Aceasta situatie poarta numele de hipoxemie si poate sa apara chiar daca pacientul nu simte lipsa de aer sau nu are alte simptome. Nivelul oxigenului din sange poate fi masurat cu un aparat, numit pulsoximetru, care se ataseaza la un deget, sau prin analiza din sangele arterial (gazometrie). Pacientii cu hipoxemie pot fi pusi pe treatment cu oxigen suplimentar, treatment care poate imbunatati supravietuirea si calitatea vietii.

Unii pacienti cu BPOC care calatoresc cu avionul pot fi sensibili la hipoxemia din timpul calatoriei, din cauza modificarilor de presiune a aerului. Daca medicul determina ca aveti risc de hipoxemie in timpul zborului, poate sa va prescrie oxigen pe timpul zborului.

Oxigenul suplimentar nu trebuie utilizat niciodata in timpul fumatului. Fumatul in timpul administrarii de oxigen poate sa duca la aparitia unor arsuri severe.

Masuri de nutritie

Mai mult de 30% dintre pacientii cu BPOC sever nu sunt capabili sa se alimenteze suficient din cauza simptomelor ( oboseala, lipsa de aer). Scaderea in greutate neintentionata , cauzata de lipsa de aer, apare de obicei la pacientii cu boala pulmonara mai avansata. Alimentarea insuficienta poate sa duca la malnutritie, care poate agrava simptomele si creste riscul de infectii.

Pentru a creste numarul de calorii, trebuie sa:

  • Serviti mese frecvente, dar reduse cantitativ, bogate in nutrienti (de exemplu, oua)
  • Serviti mese care necesita o preparare simpla
  • Va odihniti dupa mese
  • Luati suplimente cu multivitamine zilnic
  • Luati suplimente nutritionale (in forma lichida sau de batoane), care sunt o sursa buna de calorii
  • Daca continuati sa  scadeti in greutate , medicul va poate prescrie medicamente care sa va stimuleze pofta de mancare.

Reabilitarea pulmonara

Programele de reabilitare pulmonara includ educatia, antrenamentul fizic, suportul social si instruirea in tehnicile de respiratie, care pot ameliora simptomele date de lipsa de aer. Programele de reabilitare pulmonara au crescut capacitatea persoanelor de a efectua efort fizic, au imbunatatit calitatea vietii si au scazut frecventa exacerbarilor BPOC. Chiar si pacientii cu lipsa severa de aer pot sa beneficieze de programele de reabilitare.

Tratamentul chirurgical

Interventiile chirurgicale, cum ar fi operatia de reducere a volumului pulmonar sau transplantul pulmonar, pot fi utile pentru reducerea simptomelor la unii pacienti cu emfizem.

Alte tratamente

Ocazional, sunt recomandate alte tratamente pentru BPOC, cum ar fi: suportul ventilator neinvaziv (prin utilizarea unei masti speciale si a unui aparat de respirat, pentru a ameliora simptomele), medicamente impotriva anxietatii si antidepresive, sau medicamente asemanatoare morfinei, pentru a reduce senzatia lipsei de aer.

Preventia si tratamentul infectiilor la pacientii cu boala pulmonara cronica obstructiva

La pacientii cu boala pulmonara cronica obstructiva pot sa se agraveze simptomele in cazul in care apar infectii respiratorii. Este foarte important ca aceste infectii sa fie evitate sau tratate rapid.

Vaccinarile

Toti pacientii cu BPOC ar trebui vaccinati cu vaccinul antipneumococic, care ajuta la preventia unui tip de pneumonie.

Persoanele cu BPOC ar trebui vaccinati antigripal in fiecare an inaintea sezonului gripal, in general toamna tarziu sau la inceputul iernii. La pacientii care fac gripa, pot fi prescrise medicamente antivirale.

Antibioticele

La persoanele cu BPOC la care apare o infectie bacteriana respiratorie si la care se accentueaza simptomele bolii, antibioticele pot fi foarte utile. Oricum, majoritatea infectiilor respiratorii sunt cauzate de virusuri, iar in acest caz tratamentul antibiotic nu are efect.

Nu se recomanda utilizarea continua a antibioticelor pentru a preveni infectiile.

Prognosticul bolii pulmonare obstructive cronice

Desi boala pulmonara cronica obstructiva se agraveaza cu trecerea timpului, este dificil de prezis cat de repede se va produce acest lucru. Exista numerosi factori care joaca un rol in severitatea simptomelor BPOC, cum ar fi: continuarea fumatului, subnutritia, alte probleme medicale, functionarea plamanilor in timpul efortului.

Pacientii cu BPOC care au simptome mai putin severe, au o greutate in limite normale si nu fumeaza tind sa traiasca mai mult.

Bronsiectazia

Generalitati: 

Ce este bronsiectazia?

Bronsiectazia este o afectiune care presupune dilatarea permanenta si ireversibila a bronhiilor mari datorata lezarii peretelui bronsic. Principala consecinta a bronsiectaziei este ingreunarea mecanismelor de expectorare a secretiei bronsice. De obicei, aceasta afectiune este insotita de bronhoree si hemoptizie (eliminare de sange prin tuse).

Care sunt cauzele?

De cele mai multe ori, bronsiectazia este cauzata de infectii sau inflamatii repetate ale cailor respiratorii. Treptat, din cauza acestora, bronhiile isi pierd capacitatea de expectoratie a secretiei bronsice (o substanta care ajuta la indepartarea din bronhii a prafului, bacteriilor si a altor microparticule inhalate). Cum secretia bronsica devine din ce in ce mai greu de expectorat, bacteriile se inmultesc, iar acest lucru duce la infectii pulmonare grave, repetate.

Alteori, bronsiectazia poate debuta in copilarie, dupa o infectie pulmonara severa, sau in urma inhalarii unui corp strain.

Bronsiectazia se poate dezvolta si din cauza unor probleme genetice ale mucoasei precum fibroza chistica, diskinezie ciliara primara sau sindroame de imunodeficienta.

Cum se manifesta?

Simptomele bronsiectaziei apar treptat si sufera modificari de-a lungul timpului. Primele cele mai obisnuite simptome sunt tusea recurenta si productiva, cu o expectoratie in cantitati mari care are un miros neplacut, fetid. Uneori, expectoratia poate contine sange (hemoptizie), atunci cand peretii bronhiilor sunt raniti. Puseele febrile sunt asociate starilor infectioase. Pe masura ce afectiunea avanseaza, persoana devine din ce in ce mai obosita, iar capacitatea respiratorie i se diminueaza. Aceste probleme sunt insotite de pierderea in greutate a bolnavului. Putem enumera astfel urmatoarele simptome:

  • tuse cronica insotita de expectoratie purulenta
  • expectoratie insotita de sange
  • dureri in piept
  • aparitia si persistenta ralurilor
  • oboseala
  • pierdere in greutate
Categorii: 
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Expectoratie
Expectoratie cu puroi
Febra
Tuse
Tuse cu sange
Diagnostic: 

Pentru diagnosticarea bronsiectaziei se iau in calcul urmatoarele elemente:

  • istoricul tusei cronice si al productiei de secretie bronsica
  • analiza compozitiei secretiei bronsice si a purulentei caracteristice (abundenta si urat mirositoare)
  • persistenta ralurilor (zgomote specifice ale respiratiei in cazul afectiunilor bronho-pulmonare)
  • cresterea moderata a leucocitelor si a VSH in timpul episoadelor supurative
  • rezultatul radiografiei bronhiilor – investigatie care confirma cu certitudine diagnosticul
Tratament: 

Tratamentul bronsiectaziei are ca scop tinerea sub control a infectiilor si a secretiei bronsice, usurarea respiratiei si prevenirea complicatiilor.

Infectiile presupun administrarea de antibiotice (pe baza antibiogramei), expectorante si bronhodilatatoare. Tratamentul se administreaza de regula pe o perioada cuprinsa intre doua si patru saptamani, insa in cazurile mai grave se poate prelungi. O parte importanta a tratamentului o constituie indepartarea zilnica a secretiilor bronsice. Poate fi solicitat ajutorul unui terapeut care sa ii arate bolnavului mai multe exercitii de respirat.

Rezectia chirurgicala a plamanului se impune atunci cand tratamentul medicamentos nu da roade, sau cand pacientul are sangerari masive.

In ceea ce priveste stilul de viata:

  • este foarte importanta punerea la timp a unui diagnostic si urmarea unui tratament adecvat, pentru evitarea afectarii si mai puternice a bronhiilor si a plamanilor;
  • bolnavul trebuie sa mentina o stransa legatura cu medicul sau (pentru a-si imbunatati calitatea vietii, pentru a afla cat mai multe informatii, pentru a se vaccina impotriva virusurilor gripale si a bacteriilor care cauzeaza pneumonii etc.);
  • in cazul in care fumeaza, bolnavul ar trebui sa incerce sa renunte la acest lucru;
  • de asemenea, caile respiratorii pot fi protejate prin evitarea expunerii la susbstante cu potential toxic;
  • hidratarea – mai ales cu apa – este foarte importanta deoarece fluidifica secretiile;
  • urmarea unei diete sanatoase este la fel de importanta; aceasta trebuie sa includa o varietate de fructe si legume proaspete, alimente bogate in proteine (carne de pasare, carne de peste, nuci, mazare, fasole etc.) si anumite produse lactate;
  • stilul de viata al unei persoane care sufera de bronsiectazie trebuie sa includa si activitati fizice – plimbari. inot, gimnastica respiratorie –  facute bineinteles in limita posibilului; din nou medicul poate recomanda anumite exercitii si ii poate spune bolnavului daca acestea sunt sau nu sigure pentru el.

Sforaitul

Generalitati: 

Ce este sforaitul?

Sforaitul este un zgomot respirator emis in timpul somnului, produs de curentul de aer care trece prin nas si laringe. Zgomotul este cauzat de existenta unui obstacol (la nivelul nasului, cavitatii bucale sau gatului).
Conform studiilor, 45% din barbati si 30% din femei sforaie in mod obisnuit, iar sforaitul este creste in intensitate odata cu cresterea in greutate. Partea pe care se doarme influenteaza de asemenea sforaitul. Intrucat tesutul faringelui este moale si flasc, atunci cand persoana doarme pe spate, palatul, amigdalele si limba coboara datorita fortei gravitatiei. Astfel, caile aeriene se ingusteaza suficient pentru a cauza turbulente in trecerea curentului de aer si deci sforaitul.
Anomalia anatomica a cailor respiratorii, utilizarea de medicamente, consumul de alcool si unele afectiuni -se numara printre posibilele cauze ale sforaitului. Procesul normal de imbatranire duce la relaxarea muschilor gatului, creand astfel conditiile pentru sforait.

Care sunt cauzele?

  • hipertrofia tesuturilor (cresterea in volum a tesuturilor) la nivelul nasului, gurii sau gatului; amigdalele crescute in volum sunt o cauza frecventa de cresterea in greutate si obezitatea
  • fumatul: expunerea copiilor la fumul de tigara poate creste riscul de aparitie a sforaitului
  • alcoolul si medicamentele sedative
  • congestie (acumulare anormala de sange intr-un organ sau intr-un tesut, cunoscuta si sub denumirea de hiperemie) nazala cronica in timpul somnului: este adesea cauzata de alergii sau infectii acute ale cailor respiratorii superioare (raceli)
  • malformatii ale mandibulei, cum sunt retrognatia (mandibula are dimensiuni mai reduse decat in mod normal, dand impresia de barbie mica) si inversarea muscaturii; aceasta din urma este o mal-ocluzie (proasta asezare a dintilor de pe un maxilar in raport cu cei de pe maxilarul celalalt) de clasa a doua, in care maxilarul si dintii superiori depasesc in timpul muscaturii mandibula si dintii inferiori; aceste malformatii sunt mai frecvente in randul femeilor.

Care este mecanismul de producere?

Sforaitul apare atunci cand coloana de aer care patrunde prin gura sau nas in plamani, provoaca vibrarea tesuturilor cailor aeriene. De obicei acest fenomen apare ca urmare a ingustarii sau obstructiei cailor aeriene la nivelul nasului, gurii (cavitatii bucale) sau gatului. In timpul somnului, in inspiratie aerul patrunde prin gura sau nas si trece de palatul moale (partea posterioara a peretelui superior al cavitatii bucale) pentru a ajunge apoi in plamani. Partea posterioara a cavitatii bucale, acolo unde limba si partea superioara a gatului se intalnesc cu palatul moale si uvula (prelungire musculo-mucoasa suspendata de marginea posterioara a valului palatin, in fundul cavitatii bucale, cunoscuta si sub denumirea de lueta sau omusor), este colababila. Daca aceasta zona colabeaza suficient, caile aeriene se ingusteaza sau se obstrueaza (blocheaza). Ingustarea sau obstruarea cailor respiratorii perturba traseul fluxului de aer, ceea ce face ca palatul moale si uvula sa vibreze, lovindu-se astfel de partea posterioara a gatului cauzand sforaitul. Amigdalele si vegetatiile adenoide (cresteri in volum cronice a amigdalelor faringiene situate in spatele foselor nazale, numite popular "polipi") pot vibra si ele, provocand sforaitul. Cu cat caile aeriene sunt mai ingustate, cu atat tesuturile vibreaza mai tare si sforaitul devine mai zgomotos. Sforaitul nu apare in afara somnului, deoarece musculatura gatului mentine fixe tesuturile din partea posterioara a gatului. In timpul somnului aceasta musculatura se relaxeaza, permitand tesuturilor sa colabeze. Sforaitul poate fi atat de puternic incat persoanele care dorm alaturi de cel care sforaie pot fi trezite din somn. Persoanele care sforaie adesea se trezesc din somn obosite. Exista studii care arata ca sforaitul poate produce Somnolenta diurna si ca intensitatea sforaitului este invers proportionala cu calitatea somnului, adica cu cat sunetul produs are o intensitate mai mare cu atat somnul este mai putin odihnitor. Sforaitul poate duce la aparitia apneei de somn sau a sindromului de rezistenta a cailor aeriene superioare. Acestea sunt afectiuni cu un grad mai mare de gravitate decat simplul sforait.

Categorii: 
ORL
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Sforait
Diagnostic: 

In diagnosticul sforaitului o parte importanta o are evidentierea prezentei sau absentei la acel pacient a apneei de somn. Medicul specialist va efectua examenul fizic al pacientului si istoricul bolii sale, dar pentru ca prin acestea nu se poate diagnostica apneea de somn, de obicei se efectueaza un studiu al somnului (pacientul este urmarit si i se efectueaza anumite investigatii in timp ce doarme) daca aceasta afectiune este suspicionata. Asociatiile internationale recomanda:

  • examinari screening pentru depistarea sforaitului, in timpul examinarilor de rutina ale copiilor
  • daca este suspectata apneea de somn se recomanda efectuarea unui studiu al somnului complet.
Tratament: 

Tratament ambulatoriu

In general, sforaitul este o afectiune care se trateaza mai intai la domiciliu. Acest tratament cuprinde:

  • scaderea in greutate: multe persoane care sforaie sunt supraponderale; scaderea in greutate contribuie la scaderea ingustarii cailor aeriene si poate reduce sau elimina sforaitul
  • limitarea consumului de alcool si medicamente: consumul excesiv de alcool si consumul unor anumite medicamente, in special sedative sau tranchilizante, inainte de culcare, pot inrautatii sforaitul
  • aceiasi ora de culcare in fiecare seara si o durata suficienta a somnului: programul de somn regulat ofera o odihna mai buna si un somn mai odihnitor care reduc sforaitul
  • se recomanda ca pozitia din timpul somnului sa fie pe o parte si nu pe spate; o astfel de pozitie poate fi mentinuta in timpul somnului astfel: se coase un mic buzunar in mijlocul partii din spate a bluzei de pijama, in care se introduce o minge de tenis
  • tratarea prompta a afectiunilor respiratorii cum sunt alergiile si racelile; problemele respiratorii cresc riscul aparitiei sforaitului
  • folosirea unor dispozitive nazale speciale, care maresc diametrul narilor si imbunatatesc fluxul de aer care patrunde prin nari.

Tratament medicamentos

Medicamentele pot preveni sau reduce sforaitul cand acesta are ca si cauza congestia nazala. Aceasta este de regula produsa de raceli sau alergii. Medicamentele pot elibera cavitatile nazale, permitand o mai buna trecere a aerului care patrunde prin nari in respiratie si contribuie astfel la reducerea sforaitului. Decongestionantele nazale si corticoizii inhalatori reduc ambele congestia nazala, insa ultimii pot fi folositi doar pentru o perioada scurta de timp.

Tratament chirurgical

Se apeleaza la acestea foarte rar, doar in cazul in care este prezent un sforait sever si care nu a putut fi tratat prin alte mijloace.
Interventiile chirurgicale sunt folosite pentru:

  • indepartarea tesutului in exces de la nivelul gatului, pentru a largii caile aeriene superioare; aceasta poate insemna chiar si extragerea amigdalelor sau a tesutului adenoidian sau a altor tesuturi din partea posterioara a gatului (uvulopalatofaringoplastia)
  • corectarea unor malformatii ale septului nazal sau indepartarea unor polipi nazali ce blocheaza fluxul de aer prin cavitatile nazale
  • modificari de pozitie ale structurilor osoase din caile aeriene superioare, permitand o mai buna circulatie a aerului inspirat, mai ales in timpul somnului; in cazul acesta sunt necesare mai mult decat o singura interventie chirurgicala.

Tipuri de interventii chirurgicale:

  • uvulopalatofaringoplastia: este o tehnica chirurgicala care indeparteaza tesutul adipos (gras) de la nivelul gatului, largind astfel caile aeriene si facilitand pasajul coloanei de aer
  • uvulopalatoplastia laser asistata: este o tehnica care indeparteaza excesul de tesut din gat, folosind tehnologia laser
  • amigdalectomia si adenoidectomia: pot fi folosite daca amigdalele si vegetatiile adenoidiene sunt hipertrofiate (crescute in volum) si blocheaza caile aeriene in timpul somnului
  • septoplastia nazala: este interventia prin care se repara si/sau intareste osul si tesutul care separa cele doua nari (sept nazal); aceasta procedura se practica daca exista o modificare a formei nasului care afecteaza fluxul de aer inspirat
  • polipectomia nazala: prin aceasta tehnica se indeparteaza tesutul moale, de forma rotunda, de obicei pediculat, din nas (polip nazal).

Tehnicile chirurgicale sunt rareori folosite la tratamentul sforaitului si pot sa nu vindece in totalitate afectiunea, iar riscurile pot sa fie prea mari fata de beneficiul net adus.

Alte tratamente

Tratamentul alternativ include dispozitivele care asigura continuu un flux de aer cu presiune pozitiva, aparatele de respiratie orala si dispozitive nazale speciale, care maresc diametrul narilor si imbunatatesc fluxul de aer care patrunde prin nari. Ajustarile dietei pot fi de folos in tratamentul sforaitului, pentru persoanele care sunt supraponderale si au aceasta afectiune. Aparatele pentru respiratie orala pot fi de folos uneori in tratamentul sforaitului, mai ales daca acesta este cauzat de pozitia mandibulei in timpul somnului. Dispozitivele care asigura continuu un flux de aer cu presiune pozitiva, reprezinta tratamentul standard pentru apneea de somn, dar sunt rar folosite in tratamentul sforaitului.

Profilaxie

Sforaitul poate fi prevenit prin:

  • evitarea consumului de alcool si medicamentelor care incetinesc ritmul respiratiei, cum sunt sedativele si tranchilizantele
  • dieta usoara, exercitii fizice si mentinerea greutatii corporale apropiata de greutatea normala
  • aceeasi ora de culcare in fiecare seara si o durata suficienta a somnului; programul de somn regulat ofera o odihna mai buna si un somn mai odihnitor, care reduc sforaitul
  • se recomanda ca pozitia din timpul somnului sa fie pe o parte si nu pe spate; o astfel de pozitie poate fi mentinuta in timpul somnului astfel: se coase un mic buzunar in mijlocul partii din spate a bluzei de pijama, in care se introduce o minge de tenis
  • renuntarea la fumat: aceasta duce la reducerea inflamatiei din caile aeriene, care poate contribui la ingustarea acestora
  • ridicarea capului patului cu 10-15 cm cu ajutorul unor caramizi introduse sub picioarele patului (folosirea pernelor pentru ridicarea capului si a toracelui superior nu este o metoda eficienta)
  • tratarea prompta a afectiunilor respiratorii, cum sunt alergiile si racelile; problemele respiratorii cresc riscul aparitiei sforaitului.

Trombembolismul pulmonar

Generalitati: 

Ce este trombembolismul pulmonar?


Embolismul pulmonar reprezinta obstructia unei artere pulmonare. Odata ce artera este obstruata, de obicei de unul sau mai multi emboli, nivelul de oxigen din sange scade iar presiunea pulmonara creste.
Embolismul pulmonar cauzat de trombi mari poate determina moarte subita, de obicei in 30 de minute de la aparitia simptomelor. Trombii de dimensiuni mai mici pot determina leziuni ireversibile la nivelul inimii si plamanilor.


Care sunt cauzele?


Embolismul pulmonar este determinat de obstructia unei artere pulmonare. Cauza principala a acestei obstrucii o reprezinta un embol care se formeaza intr-o vena profunda de la nivelul membrelor inferioare si care circula pana la nivelul plamanului unde ramane blocat la nivelul unei artere pulmonare mai mici.
Peste 95% dintre embolii care cauzeaza embolismul pulmonar se formeaza proximal la nivelul venelor profunde ale membrelor inferioare (la nivelul coapsei). Embolii mai pot proveni si de la nivelul venelor profunde ale membrelor inferioare - distal - (de la nivelul gambei si labei piciorului), dar si de la nivelul venelor profunde ale pelvisului sau membrelor superioare. Cu toate acestea numai 20% dintre embolii de la nivelul coapsei cresc in dimensiuni, se desprind si se deplaseaza spre zone mai proximale.
Rareori embolii se formeaza in venele superficiale dar acestia sunt cauze rare ale trombembolismului pulmonar.
In cazuri exceptionale embolismul pulmonar poate fi cauzat de alte substante decat trombii:

  • tumori rezultate prin cresterea rapida a celulelor canceroase
  • aeroembolisme (bule de aer in sange) rezultate in urma unor traumatisme sau manopere chirurgicale
  • lichid amniotic rezultat in urma unei nasteri normale sau complicate (exceptional)
  • material infectios
  • grasime, care poate ajunge in circuitul sangvin in urma unor fracturi, operatii chirurgicale, traumatisme, arsuri grave sau alte afectiuni
  • substante straine cum ar fi: ace de caterer(care se poate rupe in timpul unei operatii), mercur, iod, bumbac


Factorii de risc


Prezenta unui tromb la nivelul unei vene profunde a membrelor inferioare si existenta in antecedente a unui episod de embolism pulmonar sunt cei mai importanti factori de risc pentru embolismul pulmonar.
Factorii de risc pentru dezvoltarea trombilor (cheagului de sange) sunt: staza venoasa (fluxul sangvin incetinit), trombogeneza anormala si traumatismele de la nivelul peretilor vaselor.
1.Staza venoasa
Trombii se dezvolta mai ales atunci cand circulatia sangvina nu este normala. Scaderea vitezei de circulatie a sangelui se poate datora:

  • repausului prelungit la pat: dupa operatii, traumatisme sau in cazul bolilor grave
  • sederii pe scaun pentru o perioada lunga de timp, ca in cazul calatoriilor lungi cu avionul
  • paraliziei membrelor inferioare deoarece picioarele nu mai pot fi miscate fara ajutor

2.Trombogeneza anormala
Anumite persoane au sange care se coaguleaza prea repede sau prea usor. Aceste persoane sunt predispuse sa dezvolte trombi mari care se rup si circula spre plamani. Conditiile care pot accentua formarea trombilor sunt:

  • factorii ereditari (mosteniti): unele persoane mostenesc aceasta tendinta la hipercoaculabilitate care poate duce la embolism pulmonar
  • cancerul
  • insuficienta cardiaca
  • arsuri grave
  • infectii severe
  • folosirea de contraceptive orale sau alte medicamente care contin estrogen sau hormoni estrogen-like (asemanatori ca structura si functie cu estrogenul)
  • fumatul

3.Traumatismele la nivelul peretilor vaselor de sange

Sangele coaguleaza la nivelul arterelor sau venelor mai probabil dupa ce acestea au fost ranite. Afectarea venelor poate fi cauzata de:

  • interventii chirurgicale mari la nivelul membrelor inferioare, abdomenului sau pelvisului
  • introducerea unui cateter venos central (introducerea unui tub intr-o vena de calibru mare)

Alti factori de risc includ:

  • graviditatea - riscul de a dezvolta trombi la o femeie este crescut in timpul sarcinii si imediat dupa nastere
  • varsta - odata cu inaintarea in varsta creste probabilitatea de a dezvolta trombi (mai ales peste 70 de ani)
  • greutatea - persoanele supraponderale au risc mai mare de a dezvolta trombi
  • nerespectarea tratamentului anticoagulant prescris


Care este mecanismul?


Daca un tromb masiv blocheaza artera pulmonara, circulatia sangvina poate fi complet oprita determinand moarte subita. Un tromb mai mic reduce fluxul sangvin si poate determina lezini ale parenchimului pulmonar. Cu toate acestea daca trombul se dizolva de la sine s-ar putea sa nu se produca mari probleme.
De obicei simptomele trombembolismului apar brusc. Reducerea circulatiei sangvine in unul sau ambii plamani poate cauza dispnee si tahicardie (cresterea frecventei cardiace). Scaderea nivelului de oxigen poate determina de asemenea junghi toracic si leziuni ale parenchimului pulmonar.
Embolismul pulmonar poate regresa fara tratament.


Cum se manifesta ?


Simptomele embolismului pulmonar pot includ:

  • dispnee (senzatia lipsei de aer) aparuta subit (brusc)
  • junghi toracic aparut subit care se accentueaza la inspir adanc sau la tuse
  • cresterea frecventei cardiace
  • cresterea frecventei respiratorii
  • transpiratii
  • anxietate(teama)
  • tuse cu cu sputa sangvinolenta (secretie cu sange care provine din caile respiratorii)
  • lesin
  • palpitatii
  • semne de soc

Embolismul pulmonar poate fi dificil de diagnosticat deoarece simptomele sale pot fi identice sau similare cu celea ale altor afectiuni cum ar fi infarctul miocardic, atacul de panica sau pneumonia. De asemenea, unii pacienti cu trombembolism pulmonar nu prezinta nici un simptom.


Care sunt complicatiile TEP?

  • moarte subita
  • soc
  • aritmie cardiaca (batai neregulate ale inimii)
  • infarct pulmonar
  • pleurezie (acumulare crescuta de lichid intre cele doua foite ale pleurei)
  • embolism paradoxal
  • accident vascular cerebral
  • infarct miocardic
Categorii: 
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Dispnee
Expectoratie cu sange
Junghi toracic
Lipotimie
Palpitatii
Tahicardie
Tahipnee
Teama (Anxietate)
Transpiratia excesiva
Tuse
Diagnostic: 

Diagnosticarea embolismului pulmonar este dificila deoarece simptomele pot fi atribuite altor cauze cum ar fi infarctul miocardic sau atacul de panica. Diagnosticarea corecta se bazeaza pe o anamneza bine efectuata si pe excluderea altor afectiuni. Doctorul trebuie informat in privinta simptomelor si a altor factori de risc cum ar fi antecedente heredocolaterale si fiziologice de hipercoagulabilitate sau operatii recente. Aceste informatii, combinate cu un examen obiectiv bine efectuat, vor putea conduce la gasirea cei mai bune solutii pantru diagnosticarea trombozei venoase profunde sau a embolismului pulmonar.
Testele care se efectueaza daca bolnavul acuza lipsa de aer (dispnee) sau junghi toracic sunt:

  • radiografia pulmonara: rezultatul acesteia elimina suspiciunea de cardiopatie dilatativa sau traumatism pulmonar conducand la efectuarea altor examinari
  • electrocardiograma (EKG), care urmareste activitatea electrica a inimii, poate exclude un posibil infarct miocardic
  • masurarea gazelor sangvine: scaderea rapida a nivelului de oxigen poate sugera un embolism pulmonar.

Rezultatele acestor analize initiale pot exclude alte cauze cum ar fi infarctul miocardic si pneumonia.
Urmatoarele teste care se fac sunt:

  • masurarea D-dimerului. Acesta este un test care masoara o substanta care se elibereaza cand trombul se desprinde. De obicei la pacientii cu embolism pulmonar nivelul D-dimerului este crescut
  • tomografia computerizata: se foloseste adesea pentru diagnosticarea embolismului pulmonar
  • scintigrafia pulmonara de perfuzie: acest test detecteaza un flux sangvin anormal la nivelul plamanilor dupa injectarea intravenoaasa a unui trasor si inspirul unui gaz radioactiv
  • angiograma pulmonara: este cea mai sigura modalitate de diagnosticare al unui embolism pulmonar. Ea nu este disponibila in spitalele mai mici si este mai invaziva decat alte metode de diagnosticare
  • ecocardiograma: acest test detecteaza anormalitatile de marime si functie ale ventriculului dept care se pot datora embolismului pulmonar
  • ultrasonografia Doppler: foloseste reflectarea undelor pentru a determina prezenta unui tromb la nivelul unei vene a membrului inferior
  • rezonanta magnetica nucleara (RMN) : poate fi utila in detectarea trombilor de la nivelul venelor profunde si plamanilor
Tratament: 

Tratamentul embolismului pulmonar se bazeaza pe prevenirea unor viitoare episoade de embolism pulmonar folosind medicamentele anticoagulante. Acestea previn cresterea in dimensiunia trombilor deja existenti si aparitia altora noi.
In cazul in care simptomele sunt grave si ameninta viata pacientului este nevoie de un tratament imediat si agresiv. Tratamentul agresiv poate include medicamente trombolitice care pot dizolva rapid un tromb dar pot creste de asemenea si riscul unor hemoragii severe. Alta optiune pentru cazurile grave este indepartarea chirurgicala a trombului, operatie numita embolectomie, dar aceasta procedura se efectueaza doar in unele spitale mari.
Unele persoane pot beneficia de pe urma introducerii unui filtru la nivelul venei cave. Acesta poate impiedica trombii sa ajunga la nivelul plamanilor. Filtrul este folosit atunci cand nu se pot utiliza anticoagulantele, cand trombii se formeaza in ciuda existentei tratamentului anticoagulant sau cand exista un risc crescut de deces daca ar aparea un nou episod de embolism.


Tratamentul chirurgical


Indepartarea chirurgicala a trombilor se numeste embolectomie.Aceasta metoda de tratament este rar utilizata in caz de embolism pulmonar. Se considera ca trombii aflati in artera pulmonara principala sunt foarte mari si deosebit de periculosi si cauzeaza simptome grave. Embolectomia poate fi de asemenea o optiune pentru cei a caror stare clinica este stabila dar au semne ale reducerii considerabile ale fluxului sangvin in artera pulmonara.Tratamentul chirurgical creste riscul formarii unor noi trombi care pot cauza alt episod de embolism pulmonar.


Alte metode de tratament


Unele persoane nu pot urma tratament cu anticoagulante sau pot continua sa produca alti trombi in ciuda tratamentului medicamentos. In cazul in care nu se pot folosi nici medicamentele nici tratamentul chirurgical, se poate recurge la alte metode pentru prevenirea aparitiei embolismului pulmonar una dintre acestea fiind utilizarea unor filtre pentru vena cava.
Se poate introduce un filtru la nivelul venei cave, vena care strabate abdomenul si aduce tot sangele inapoi la inima. Acest filtru poate preveni ca trombii de la nivelul venelor membrelor inferioare si pelvisului sa ajunga la plamani ele fiind permanente sau detasabile.
Studiile arata ca aceste filtre ajuta la prevenirea embolismului pulmonar dar sunt si mai eficiente cand se utilizeaza in combinatie cu medicatia anticoagulanta.
Filtrele pentu vena cava nu sunt recomandate in tratamentul initial al embolismului pulmonar. Cu toate acestea, ele pot fi folosite in cazul in care:

  • embolismul pulmonar persista in ciuda tratamentului anticoagulant

  • nu se poate administra medicatie anticoagulanta datorita riscului de sangerare
  • risc crescut de deces in caz de aparitie al unui nou episod de embolism pulmonar

De pe urma beneficiilor filtrului pentu vena cava pot profita persoanele care au suferit embolectomie (extragere chirurgicala a trombului) si pentru care o noua embolie pulmonara ar putea fi fatala sau limitatoare a calitatii vietii.
Aceste filtre pot cauza mari probleme de sanatate daca sunt infundate de unul sau mai multi trombi. De asemenea ele nu au dus la o scadere a mortalitatii printre persoanele cu embolism pulmonar.

Pneumonia

Generalitati: 

Ce este pneumonia ?

Pneumonia este o infectie a parenchimului sau tesutului pulmonar. Aceasta infectie poate fi data de bacterii, virusuri, fungi, paraziti sau alte microorganisme, contractate prin aspirare de la nivelul cavitatii bucale, prin inhalare de aerosoli infectiosi sau prin sange de la un focar extrapulmonar. Pneumoniile pot fi dobandite din populatia generala sau nosocomiale (dobandite din mediul spitalicesc).

Care sunt factorii de risc ?

  • Fumatul - Acesta este cel mai semnificativ factor de risc pentru aparitia pneumoniilor la persoanele tinere sanatoase.

  • Asocierea unei alte boli, in special pulmonare, cum ar fi bronhopneumopatia cronica obstructiva sau astmul bronsic.

  • Deficienta sitemului imunitar.

  • Suferinte la nivelul coastelor, cum ar fi traumatismele costale.

  • Tulburari ale statusului mental (cum ar fi confuzia sau pierderea cunostintei) care cresc riscul aspiratiei sputei sau salivei de la nivelul nasului sau gurii in plamani, a lichidelor sau alimentelor din stomac in plamani.

Pneumonia are mai multe forme:
1. Pneumonie bacteriana
2. Pneumonie virala
3. Pneumonie atipica

Care sunt manifestarile de pneumonie?

Simptome respiratorii

  • Tusea neproductiva sau cu sputa mucoida sau hemoptoica este caracteristica in pneumonii atipice cu chlamidii, micoplasma; legionela.
  • Expectoratia cu sputa ruginie este caracteristica pentru pneumonia pneumococica, galben-verzuie in pneumonia cu stafilococi, cea provocata de anaerobi.
  • Junghiul toracic se accentueaza cu respiratia sau tusea, sediul durerii variaza in raport cu localizarea pneumoniei (durere in umar in pneumonie apicala, durere abdominala in pneumonia lobului inferior).
  • Dispneea(respiratie dificila) coreleaza cu extinderea condensarii pneumonice.

Simptome generale (simptome de intoxicatie) frison, febra, astenie, anorexie (lipsa poftei de mancare), cefalee (durere de cap), artralgii ( dureri articulare), mialgii ( dureri musculare), transpiratii, varsaturi, uneori stare confuza.
In pneumoniile lobare este caracteristic sindromul de condensare pulmonara (reducerea ampliantei respiratorii, vibratii vocale accentuate, matitate sau submatitate, respiratie suflanta sau suflu tubar, raluri crepitante, posibil raluri subcrepitante).
Manifestarile clinice ale pneumoniei "clasice" includ febra aparuta brusc, insotita de tuse cu expectoratie purulenta si, in unele cazuri, durere toracica localizata segmentar, la care se adauga semne de condensare pulmonara gasite de medicul examinator.
In ultima perioada, insa, sindromul pneumonic "atipic" a devenit din ce in ce mai frecvent. Acesta se caracterizeaza printr-un debut mai gradat, tuse seaca si simptome extrapulmonare: dureri de cap, de muschi, de gat, oboseala, greata, varsaturi si diaree.
Diversii agenti infectiosi responsabili pentru aparitia pneumoniei dau tablouri clinice diferite, dand uneori indicatii asupra etiologiei (cauzei) bolii. Alteori, insa, manifestarile sunt nespecifice, ingreunand stabilirea diagnosticului si a tratamentului adecvat. Este si cazul pneumoniilor nosocomiale, care apar de obicei la pacienti plurispitalizati si/sau cu afectare pulmonara anterioara.

Categorii: 
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Artralgie
Astenie
Cefalee
Confuzie
Diaree
Dispnee
Durere in gat
Durere toracica
Expectoratie
Expectoratie cu puroi
Expectoratie cu sange
Febra
Frison
Junghi toracic
Mialgie
Scaderea apetitului
Transpiratia excesiva
Tuse
Varsaturi (voma)
Diagnostic: 

Pneumonia se diagnosticheaza de obicei prin anamneza (discutia cu pacientul), examen fizic si radiografie pulmonara. Bazandu-se pe anamneza si examenul fizic, medicul poate incepe tratamentul imediat, fara a mai face alte teste suplimentare. Necesitatea unor alte teste depinde de severitatea simptomelor, varsta si starea de sanatate generala. De obicei, cu cat suferinta este mai severa, cu atat mai multe teste sunt necesare. Acest lucru este valabil in special in cazul copiilor si batranilor.
Radiografia pulmonara se face, aproape in toate cazurile, pentru a depista modificarile pulmonare determinate de pneumonie sau pentru a depista alte cauze ale simptomelor. Cu toate acestea, radiografia pulmonara nu releva intotdeauna prezenta sau nu a pneumoniei, in special daca este executata la prima imbolnavire.
In unele cazuri, radiografia pulmonara poate:

  • sugera tipul microorganismului cauzator al pneumoniei (bacterie, fung, virus);
  • arata complicatiile pneumoniei;
  • arata suferinte pulmonare asociate pneumoniei, cum ar fi lichid pleural (lichid in cavitatea toracica) sau colapsul (obstructia) unui plaman;
  • descoperi alte suferinte, cum ar fi insuficienta cardiaca, cancerul pulmonar sau bronsita acuta.

Diagnosticul se stabileste cu ajutorul radiografiei pulmonare, a examenului sputei si, la nevoie, folosind o serie de proceduri invazive (aspiratie transtraheala, punctia pulmonara transtoracica, bronhoscopia, biopsia pulmonara).

Tratament: 
  • Antibioticul este elementul central al tratamentului unei pneumonii. El trebuie administrat insa doar la indicatia medicului specialist in boli pulmonare, in functie de tipul de pneumonie. Este incorect sa ne administram singuri un antibiotic, intrucat poate fi nepotrivit, ceea ce scade sansele de vindecare. In acelasi timp excesul de antibiotice pentru orice boala febrila (chiar daca este un simplu guturai) duce in final la selectia unor microbi rezistenti, astfel incat in momentul in care apare pneumonia, antibioticele utile sunt foarte putine si de obicei mult mai toxice si mai scumpe.
  • Antivirale, antifungice sau antiparazitare, in functie de agentul patogen implicat.
  • Pacientii necesita o hidratare corecta, prin ingestia a minimum 2 litri de lichide in 24 de ore, si chiar 3-4 litri pentru cei care fac febra ridicata.
  • Sunt indicate si medicamente impotriva febrei (doar daca depaseste 38 grade Celsius) si impotriva durerii, precum si calmante pentru gat si picaturi de nas atunci cand exista manifestari la acest nivel.
  • Repausul acasa sau chiar la pat si mentinerea intr-un mediu bine incalzit completeaza ingrijirea acestor pacienti.
  • In marea majoritate a cazurilor, tratamentul corect aplicat conduce la vindecarea bolii in cateva zile pana la doua saptamani (moment in care se opreste antibioticul), dar refacerea completa a organismului se produce mai lent, fiind uneori necesara o perioada de convalescenta de doua luni sau uneori chiar mai mult. Rareori, mai frecvent la varstnici, la cei cu boli debilitante sau in formele cele mai severe de boala poate aparea insuficienta respiratorie si/sau cardiaca si chiar decesul.

Masuri de prevenire

O metoda profilactica eficienta este vaccinarea. Aceasta masura este disponibila la ora actuala doar pentru cativa microbi. Vaccinarea antigripala trebuie efectuata anual, la inceputul anotimpului rece. Vaccinarea antipneumococica, mai nou introdusa, trebuie efectuata la fiecare 5 ani si este indicata mai ales la cei cu boli cardiace sau respiratorii cronice, precum si la cei splenectomizati. Alte masuri simple pe care le putem lua mai ales in anotimpul rece sunt:

  • evitarea expunerii la frig;
  • folosirea imbracamintei potrivite conditiilor meteo (nici prea subtire, dar nici prea groasa);
  • alimentatie corecta cu mese regulate;
  • respectarea unei perioade suficiente de somn;
  • evitarea persoanelor cu infectii respiratorii (care tusesc si fac febra).

Pneumotorax

Generalitati: 

Ce este pneumotoraxul?


Pneumotoraxul (denumit si plamani colabati) este rezultatul acumularii de aer in spatiul dintre plamani si peretele toracic, in asa numitul spatiu pleural (colectie intrapleurala de aer). Aerul poate patrunde in pleura fie plecand de la bronhii, fie de la peretele toracic. Cu cat cantitatea de aer acumulata in cavitatea pleurala creste, cu atat creste si presiunea exercitata asupra plamanilor, determinand colapsul (denumit si colabare). Colapsul impiedica plamanii sa se destinda adecvat in momentul inspiratiei, determinand scurtarea respiratiei si junghi toracic. Pneumotoraxul poate deveni amenintator pentru viata daca presiunea din torace impiedica plamanii sa aduca in sange cantitatea necesara de oxigen.


Care sunt formele de pneumotorax?

  • spontan cand apare fara a exista un traumatism toracic in antecedente
  • traumatic atunci cand a avut loc un asemenea eveniment in trecut


Care sunt cauzele?


Un pneumotorax este determinat, de obicei, de un traumatism la nivelul toracelui, cum ar fi de exemplu o fractura costala sau o plaga intepata.
Pnemotoraxul spontan poate rezulta ca urmare a afectarii pulmonare determinate de boli, cum ar fi boala pulmonara obstructiva cronica, astm bronsic, fibroza chistica si pneumonia. Poate, aparea, de asemenea si la persoanele fara boli pulmonare. Acest lucru se intampla in cazul in care un chist umplut cu aer se rupe si continutul aerian se elibereaza in spatiul pleural.
Persoanele fumatoare sunt mult mai susceptibile de a face pneumotorax spontan, fata de cele nefumatoare. De asemenea, cu cat se fumeaza mai multe tigarete pe zi, cu atat cresc sansele de a face pneumotorax.


Cum se manifesta?


Debutul este de obicei brutal, chiar dramatic, cu ocazia unui efort, tuse violenta sau fara cauza aparenta.
Se caracterizeaza prin junghi atroce iradiind in umar si abdomen, urmat imediat de dispnee(respiratie dificila) progresiva, intensa, si tuse uscata, chinuitoare. Apar rapid semne de soc sau asfixie, fata palida, apoi cianozata(de culoare albastra), respiratie rapida si superficiala, puls mic, tahicardie(cresterea frecventei cardiace), tensiune arteriala coborata, anxietate(teama).
Examenul fizic arata marirea hemitoracelui respectiv, cu largirea spatiilor intercostale, vibratii vocale abolite, hipersonoritate si tacere la auscultatie.
Cordul pulmonar acut, prin obstacolul intens si violent impus inimii drepte, este o complicatie grava. O forma clinica deosebita este cea de pneumotorax sufocant sau cu supapa, care apare cand perforatia pleuropulmonara permite intrarea aerului in inspiratie in pleura, dar nu si iesirea lui in expiratie. Daca nu se intervine prompt si energic, bolnavul moare prin asfixie.

Complicatiile care pot apare sunt:

  • insuficienta respiratorie acuta insotita sau nu de insuficienta circulatorie
  • intarzierea reexpansionarii
  • asocierea altor revarsate pleurale (aseptice, purulente sau sangvinolente)
  • recurenta de pneumotorax.
Categorii: 
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Cianoza
Dispnee
Junghi toracic
Paliditatea pielii
Respiratie superficiala
Tahicardie
Tahipnee
Teama (Anxietate)
Tensiune arteriala scazuta (hipotensiune)
Tuse
Diagnostic: 

Diagnosticul se bazeaza pe aparitia brutala a dispneei, durerea toracica violenta si atroce, fenomenele grave de asfixie, abolirea vibratiilor vocale, hipersonoritate si tacere la ascultatie. In cele mai multe cazuri, pentru diagnostic se foloseste radiografia toracica. Medicul specialist poate recomanda, de asemenea, analize sangvine care masoara nivelul oxigenului din sange. Tomografia computerizata (CT) sau ecografia pot fi necesare la diagnosticul severitatii bolii si la alcatuirea schemei de tratament.

Tratament: 

Un pneumotorax minor necesita uneori doar observarea bolnavului de catre un medic. Tratamentul consta in calmarea durerii cu Algocalmin, Plegomazin si, exceptional, Mialgin sau opiacee (morfina,), calmarea tusei cu codeina sau dionina si tratamentul socului cand apare (pentetrazol, Nicetamid, Effortil, cofeina); repaus la pat si repaus vocal. in unele cazuri, poate fi necesar oxigenul, administrat pe masca faciala.
Cazurile mai severe, cand fenomenele asfixice sunt grave, se tratateaza prin introducerea unui ac sau a unui tub in cavitatea toracica.
Ambele proceduri elibereaza presiunea intrapulmonara si permit destinderea adecvata a plamanilor.
In cazul in care tratamentul initial nu este eficient, sau daca semnele de pneumotorax se reinstaleaza, poate fi necesara si o interventie chirurgicala. Cu toate acestea, deoarece interventia chirurgicala nu este lipsita de riscuri, cei mai multi medici specialisti recomanda aceasta metoda de tratament doar dupa mai mult de o recidiva de pneumotorax.

Pleurezia

Generalitati: 

Ce este pleurezia?


Pleurezia reprezinta inflamarea pleurei (acea membrana subtire care acopera plamanii si imbraca cutia toracica) caracterizata prin aparitia in cavitatea pleurala a unei cantitati excesive de lichid. Pleura are doua foite, cea exterioara imbraca cutia toracica, iar cea interna acopera plamanii. Spatiul ingust dintre cele doua foite(cavitatea pleurala) contine o cantitate mica de lichid cu rol de lubrifiere, permitand ca cele doua foite sa alunece una pe cealalta in timpul respiratiei.


Care sunt cauzele?


Printre cauzele acestei afectiuni se numara infectiile virale aparute la nivelul aparatului respirator inferior, poliartrita reumatoida, pancreatita, lupusul sau poate fi chiar o complicatie a unei operatii pe cord. Pleurezia poate fi cauzata de infectii, rani sau tumori sau poate fi o complicatie a unor boli precum pneumonia, tuberculoza sau abcesul pulmonar. In unele cazuri, pleurezia are drept cauze afectiuni ale tractului gastrointestinal, in special ale ficatului si pancreasului, care pot inflama diafragma si pleura care o protejeaza.
Exista si cazuri cand apare in mod spontan, fara sa fie vorba de o problema de sanatate anterioara.

La cine apare mai frecvent?


Pleureziile pot surveni la orice varsta. Pleurezia tuberculoasa este specifica la tineri si adultii sub 40 ani. La varste mai inaintate acestea indica neoplazii, insuficienta cardiaca congestiva.


Care sunt factorii de risc?

  • supraracire

  • factori socio-economici

  • tromboflebite (inflamarea peretelui venos)

Cum apare pleurezia?


Lichidul pleural se acumuleaza atunci cand formarea acestuia depaseste absorbtia sa. Revarsatul pleural este de tip transsudat atunci cand factorii sistemici care influenteaza formarea si absorbtia lichidului pleural sufera anumite alterari, si de tip exudat atunci cand sunt implicati factorii locali.

Cum se manifesta?


Simptomele care apar in pleurezie sunt durerea toracica si dificultatea de a respira (dispnee). Durerea toracica are de obicei un debut brusc. De cele mai multe ori este descrisa de catre pacienti ca o durere intepatoare. Caracterele durerii:

  • este prezenta continuu dar se poate agrava in momentul respiratiei, in timpul inspirului. Pacienti evita sa respire profund pentru a preveni durerea.
  • de obicei apare doar pe o parte a toracelui (unilaterala)
  • poate sa iradieze in umar sau la nivelul abdomenului
  • se agraveaza de obicei la tuse, stranut sau miscari bruste
  • se poate calma in momentul opririi respiratiei intentionat sau la compresia pe torace, in zona dureroasa.

Daca pleurezia este produsa de o infectie virala, pot sa apara sau nu simptome de infectie virala, cum ar fi febra, durere de cap (cefalee), durere musculara.
Inflamatia pleurei, uneori, poate sa provoace acumularea de lichid in cavitatea pleurala (sindrom lichidian pleural). Se poate ca durerea sa se amelioreze dupa ce acest proces se poate produce, intrucat acumularea de lichid previne frecarea foitelor pleurale una de alta. Daca exista o cantitate mare e lichid acumulat in cavitatea pleurala, se poate diminua expansiunea plamanilor in timpul inspirului, producand dificultati de respiratie.
Alte simptome care apar in sindromul lichidian pleural sunt febra si tuse seaca.Sindromul lichidian pleral poate sa apara si in alte situati decat asociat cu pleurezia, cum ar fi insuficienta cardiaca sau afectiuni ale ficatului sau rinichilor. Clinic pacientul prezinta o bombare a peretelui toracic cu largirea spatiilor intercostale, diminuarea amplitudinii miscarilor respiratorii.

Care sunt complicatiile?

  • insuficienta respiratorie acuta (pleurezia libera in cavitate pleurala a unuia dintre plamani in cantitate mare poate determina deplasarea mediastinului si insuficienta respiratorie acuta)
  • pahipleurita( ingrosare inflamatorie a pleurei )
  • transformare purulenta
  • pericardita(inflamatia membranei care inveleste inima)
  • fistule bronhopulmonare (canal artificial prin care bronhiile in mod anormal cu plamanii)
Categorii: 
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Cefalee
Dispnee
Durere toracica
Febra
Mialgie
Diagnostic: 

Intrucat semnele acestei afectiuni sunt multiple, este nevoie de un examen fizic complet, o radiografie toracica pentru a fi examinate cat mai bine aceste semne si o serie de alte teste pentru a inlatura alte posibile cauze. Medicul, prin simpla ascultare cu stetoscopul, poate identifica alte afectiuni ale plamanilor precum astm, emfizem sau pneumonie sau unele afectiuni sau malformatii cardiace. O radiografie, o electrocardiograma si unele analize de laborator sunt de asemenea necesare pentru o identificare corecta a bolii. In cazul in care medicul suspecteaza o boala autoimuna, cum ar fi lupus sau artrita reumatoida, sunt necesare analize suplimentare. Daca este insa vorba de sindromul lichidian pleural, se ia, folosind un ac, o proba de lichid din cavitatea pleurala si se trimite spre analiza la laborator.

Tratament: 

Masuri generale - micsorarea aportului de lichide,repaus la pat in perioada febrila,in timpul febrei alimentatie lichida si semilichida, trecere treptata la alimentatie normala,reducerea consumului de sare.
Tratamentul pleureziei depinde de cauza care a produs-o. De exemplu, daca cauza este o infectie bacteriana, este nevoie de un tratament cu antibiotic. Daca este prezent si un trombembolism pulmonar, este nevoie de tratament pentru a se incetini sau a se preveni coagularea (anticoagulante). 

In cele mai multe cazuri de durere pleurala data de pleurezie, se poate administra aspirina, ibuprofen sau un altfel de tratament antiinflamator nesteroidian (AINS). Calmantele pot fi de un real ajutor in cazul tusei care provoaca durere.Se poate diminua durerea in decubit lateral pe partea dureroasa sau compresia acesteia cu o perna.
In cazul existentei sindromului lichidian pleural este nevoie de eliminarea lichidului din cavitatea pleurala folosind un tub care se introduce prin cutia toracica.
In unele cazuri de sindrom lichidian pleural, se poate incerca realizarea unei pleurodeze. Prin aceasta procedura terapeutica se injecteaza o substanta chimica sau un medicament in cavitatea toracica, care va produce o inflamatie locala la nivelul suprafetei plamanilor si in interiorul cutiei toracice. Acest lucru produce adeziunea dintre suprafata plamanilor si cea a cutiei toracice, prevenind astfel formarea de lichid in cavitatea pleurala.
Tratamentul tonic general (vit. C, D2, calciu) si gimnastica respiratorie, care se instituie imediat dupa disparitia exsudatului pleural, completeaza masurile din 6 luni in primii 2 ani si apoi anual.

Abcesul pulmonar

Generalitati: 

Ce este abcesul pulmonar?

Abcesul pulmonar este o supuratie circumscrisa a parenchimului pulmonar, rezultata prin suprainfectia unui focar inflamator, necroza sau excavarea acestuia.

Clinic prezinta tuse si expectoratie purulenta abundenta, fetida, febra, stare generala influentata, hemoptizie.

Clasificare

  • primitiv, când se formeaza în teritorii pulmonare fara leziuni preexistente
  • secundar, în cadrul septicemiei, consecutiv interventiilor chirurgicale, traumatismelor, aspiratiei de corpi straini, sau datorate suprainfectiei unei leziuni parenchimatoase preexistente (chist aerian, tumora necrozata si supurata, infarct pulmonar necrozat, caverne tuberculoase etc).

În abcesele pulmonare primitive predomina flora bacteriana anaeroba, iar în cele secundare se asociaza flora bacteriana aeroba cu cea anaeroba.

Tabloul clinic

  • I. faza de supuratie închisa debuteaza fie acut, fie insidios, manifestarile clinice fiind cele caracteristice unei pneumonii, respectiv febra, durere toracica, tuse cu expectoratie, astenie, anorexie si alterarea starii generale. Uneori abcesul debuteaza cu simptome pseudogripale, cu evolutie ce persista 1–2 saptamâni, fara tendinta la vindecare. Alteori debutul poate fi brutal cu hemoptizii sau cu tuse cu expectoratie purulenta în cantitate mare. Colectia purulenta este evacuata fie prin vomica masiva, fie prin vomica fractionata. Abcesul poate ramâne nediagnosticat pâna în momentul perforarii bronhiei si aparitiei vomicii.
  • II. faza de supuratie deschisa, se caracterizeaza subiectiv prin bronhoree purulenta (100–300 ml/zi), febra oscilanta, stare de astenie fizica, anorexie, scadere ponderala. Sputa este purulenta, cu aspect galben-verzui, pluristratificata, uneori cu striatii sanghinolente. Mirosul fetid, perceput de la distanta de pacient indica o infectie cu anaerobi.

Clinic - se poate pune în evidenta, prin percutie, o zona mica de matitate sau de submatitate. Se constata diminuarea murmurului vezicular si raluri crepitante, în zona de matitate. În cazul abceselor pulmonare mari se asculta suflu amforic.

Complicatii

Complicatiile locale sunt:

  • hemoptizii (eliminare de sange in sputa prin tuse)
  • gangrena pulmonara (moartea tesuturilor afectate)
  • piopneumotorax (puroi in cavitatea pleurala)
  • bronsiectazii (afectiune cronica caracterizata prin dilatarea bronhiilor mici si mijlocii)
  • tuberculoza pulmonara etc.

Complicatiile extrapulmonare, sau care manifesta la distanta de plamani sunt:

  • abcese metastatice (colectie purulenta constituita in alte organe)
  • flebite (inflamatia peretelui venos)
  • endocardite septice (infectie a valvelor inimii sau a stratului sau intern) etc.
Categorii: 
Pneumoftiziologie
Simptome: 
Dispnee
Durere toracica
Expectoratie
Expectoratie cu puroi
Febra
Frison
Junghi toracic
Paliditatea pielii
Scadere in greutate
Scaderea apetitului
Tuse
Unghie in sticla de ceas
Diagnostic: 

Radiografia toracica în primele zile de boala releva opacitate de tip pneumonic, segmentara sau lobara, care devine ovala pe masura ce se acumuleaza secretiile purulente. Dupa eliminarea continutului printr-o bronhie de drenaj, în interiorul opacitatii apare o cavitate cu nivel de lichid.

Aspectul radiologic caracteristic fazei de supuratie deschisa este imaginea hidroaerica, ovalara, de 3–5 cm în diametru, cu perete gros si nivel orizontal de lichid.

Examenul de sputa evidentiaza macroscopic o sputa purulenta care se depune în trei straturi: spumos, mucos si purulent. Examenul microscopic consta în frotiuri si culturi pentru bacterii, fungi si micobacterii. În sputa apar leucocite alterate, hematii, fibre elastice fragmentate datorita necrozei si o flora bacteriana polimorfa.

Examenul de sange releva un VSH crescut cu leucocitoza.

Tratament: 
  • igieno dietetic
  • medicamentos
  • chirurgical

Pacientul va sta in repaus la pat cateva saptamani. Regimul va consta in aportul de lichide in cantitati mari, de proteine, glucide.

Antibioticul de electie va fi Penicilina, in cazul persoanelor alergice la acest medicament se va administra Ampicilina.

Se va aplica tratamentul chirurgical dupa jumatate de an timp in care in urma tratamentul medical nu s-a realizat nici o imbunatatire; sau abcesul a recidivat sau s-a cronicizat.

Prognostic

90% dintre pacienti se vindeca de abces pulmonar,  fara ca aceasta afectiune sa lase vreo consecinta, iar 5% au nevoie de interventie chirurgicala.

Subscribe to RSS - Pneumoftiziologie