Termen cautat
Categorie

Strabism


GENERALITATI:

Ce este strabismul ?

Strabismul se manifesta prin modificarea axelor globilor oculari. Axele ochilor nu mai sunt paralele, astfel ca unul dintre ochi sau ambii sunt deviati fie inspre regiunea nazala, fie inspre ureche. Devierea ochilor spre nas poarta denumirea de strabism convergent, iar devierea spre ureche poarta denumire de strabism divergent. Adesea, aceasta afectiune apare in perioada copilariei si este numita popular "ochi incrucisati". Musculatura regionala a globilor oculari realizeaza, in mod normal, sincronizarea miscarilor ochilor in aceeasi directie. In cazul strabismului, functionalitatea musculaturii este afectata, astfel ca ochii nu au capacitatea de a focaliza in acelasi timp o imagine. Concret, imaginea se formeaza corect la nivelul unui singur ochi, iar la nivelul ochiului pereche deviat, imaginea formata este neclara. Creierul refuza imaginea neclara, preferand-o pe cea formata corect la nivelul ochiului sanatos. Pe masura ce timpul trece, ochiul afectat isi pierde capacitatea vizuala, prin scaderea treptata si iremediabila a vederii.

Formele strabismului

Strabismul concomitent

Strabismul propriu - zis este forma care se manifesta in toate directiile, de obicei unilateral, insa poate inregistra si alternarea devierii ochilor. Mentionam urmatoarele forme ale strabismului concomitent:

  • Strabism convergent - ochii sunt deviati spre regiunea nazala;
  • Strabism divergent - ochii sunt orientati spre regiunea urechilor;
  • Heterotropia - reprezinta strabismul  manifest;
  • Heteroforia - reprezinta strabismul latent, manifestat numai in cazuri de suprasolicitare, precum in caz de boala sau oboseala;
  • Strabism acomodativ - in aceasta forma devierea ochilor se produce in general spre interior, se accentueaza cand ochiul face eforturi de acomodare si se manifesta concomitent cu hipermetropia;
  • Strabism tardiv - aceasta forma apare dupa varsta de trei ani la copii.

Strabismul paralitic

Forma paralitica se produce in urma paraliziei muschilor oculari produse de traumatisme, nevrite, infectii sau chiar tumori.

Strabismul "fiziologic"

Forma fiziologica se manifesta la copii sugari pana la implinirea varstei de 3 luni.

Pseudostrabismul

Strabismul fals este inregistrat in caz de afectiuni asociate. Afectiunea poate parea de natura oculara, insa ea este determinata de alte afectiuni de fapt. Astfel, in caz de epicantus, pacientul prezinta un pliu cutanat de forma semilunara, ce se intinde de la radacina nasului pana la mijlocul pleoapei superioare, acoperind o portiune din unghiul intern al ochiului si oferind celui mic un aspect mongoloid.

Cauze

In general, cauzele afectiunii dezvoltate din copilarie sunt incomplet elucidate. S-a dovedit insa, faptul ca strabismul se poate transmite pe cale genetica. Unele dintre cauzele incriminate in dezvoltarea acestei patologii sunt suprasolicitarea vederii cu scopul compensarii unei alte afectiuni oculare precum prezbitismul sau distanta mare dintre cei doi ochi, datorata conformatiei deficitare a orbitelor. Insuficienta in miscarea convergenta a globilor oculari poate fi, de asemenea, incriminata.  La varsta maturitatii, strabismul apare in cazul afectarii globilor oculari sau a vaselor de sange care ii iriga. Cauzele producerii strabismului si a pierderii vederii adultilor pot fi diverse. Intre acestea pot fi amintite tumorile craniene sau oculare, accidentele vasculare cerebrale, boala Graves sau diverse afectiuni de origine musculara sau nervoasa. La copii, poate fi declansat si de incercarile repetate ale acestora de a-si clarifica vederea, astfel realizandu-se eforturi de acomodare mari care insotesc miscarile de convergenta ale ochilor.

Care sunt simptomele?

Diagnosticul poate fi stabilit cu usurinta in urma unui examen clinic simplu. Identificarea acestei probleme se relizeaza prin observarea vizuala a pozitiei celor doi globi oculari. Semnele intalnite frecvent atunci cand apare aceasta probleme, sunt urmatoarele:

  • Globii oculari nu sunt orientati spre aceeasi directie in acelasi timp.

  • Miscarile globilor oculari nu se coordoneaza. Forma inregistrata conditioneaza directia, care determina aparitia celor mai multe modificari in miscarea globilor oculari.

  • Privirea incrucisata sau tendinta de a inchide unul dintre ochi la sub efectul luminii puternice.

  • Tendinta de a intoarce capul sau de a-l inclina pentru a privi un anumit obiect.

  • Impiedicarea frecventa a persoanei de obiectele pe care le intalneste in calea sa, prin limitarea aprecierii distantei fata de obiecte.

Simptomele intalnite in randul copiilor

  • Vederea incetosata
  • Senzatia de oboseala a ochilor
  • Sensibilitate inregistrata sub actiunea luminii puternice
  • Vederea dubla este un simptom specific acestei afectiuni. Aceasta poate fi manifestata in stadiile initiale.

Daca ochii copilului sunt deviati foarte putin, este greu de apreciat daca acesta sufera sau nu de strabism. Simptomele pot fi tranzitorii, etapele in care problema este prezenta alternand cu cele in care este absenta, acestea putand sa inregistreze o inrautatire in caz de boala sau oboseala. Examenul oftalmologic este indicat in cazul in care, pana la implinirea varstei de patru luni, ochii celui mic nu sunt aliniati atunci cand incearca sa priveasca un obiect anume. Pentru stabilirea unui diagnostic corect si cresterea sanselor de ameliorare a afectiunii, consultul de specialitate trebuie efectuat cat mai repede posibil dupa observarea simptomelor. Consultul oftalmologic poate fi recomandat si de catre medicul pediatru sau de cel curant.

Examenul oftalmologic nu este recomandat doar in caz de observare a unor probleme la acest nivel. Personalul de specialitate recomanda efectuarea examinarilor oftalmologice inainte de implinirea varstei scolare. Copiii cu varste cuprinse intre 7 si 10 ani care sufera de aceasta afectiune, prezinta de obicei si vedere dubla. Persistenta vederii duble face din examenul oftalmologic o necesitate. In acest caz se are in vedere si excluderea celorlalte afectiuni care pot fi raspunzatoare de aparitia strabismului sau a unei forme false a acestuia. Atunci cand acest simptom debuteaza brusc, este considerat a fi o urgenta.

Vederea dubla inregistrata brusc in cazul adultilor poate fi o consecinta a instalarii sclerozei multiple (SM), accidentului vascular cerebral (AVC), hipertensiunii arteriale (HTA) sau diabetului zaharat (DZ). In cazul persistentei vederii duble cauzate de una din afectiunile enumerate, se recomanda supunerea la examene oftalmologice periodice o perioada lunga de timp. In aceasta situatie este absolut necesara instituirea unui tratament in regim de urgenta.

DIAGNOSTIC:

In cazul in care se oberva ca ochii bebelusului nu au axe paralele in timp ce privirea este indreptata asupra unui punct fix, este cazul sa se efectueze un examen oftalmologic. Acest examen trebuie efectuat in mod normal la toti copiii cu varsta mai mica de cinci ani, chiar daca nu au fost constatate modificari de vedere. Medicul oftalmolog stabileste acest diagnostic, uneori doar observand cu ochiul liber modificarile reclamate. In alte cazuri, poate fi necesara efectuarea mai multor examene suplimentare. Acestea sunt utile si pentru realizarea diagnosticului diferential care elimina posibilitatea manifestarii altor afectiuni. Una dintre afectiunile care trebuie incluse pe lista diagnosticului diferential in acest caz, este ambliopia, denumita popular si "ochi lenes". In caz de ambliopie, unul din ochi nu este utilizat suficient pentru a forma imaginea la nivelul cortexului cerebral si are ca si consecinta dezvoltarea incorecta a globului ocular afectat. In cazul in care afectiunea are caracter tranzitoriu sau se manifesta doar atunci cand cel mic schimba ochiul utilizat pentru focalizarea unui obiect, este putin probabil ca ambliopia sa se dezvolte. In situatia diagnosticarii precoce si a instituirii prompte a tratamentului ambliopiei determinate de aceasta afectiune, riscul pierderii vederii poate fi anulat.

TRATAMENT:

Tratamentul strabismului trebuie instituit cat mai repede dupa stabilirea diagnosticului. Sansele ca acest defect sa poata fi corectat sunt cu atat mai mari cu cat varsta copilului este mai frageda la inceputul tratamentului.

Tratamentul trebuie tratat cu seriozitate si in caz de ambliopie sau alte afectiuni de natura oftalmologica pentru reusita corectarii vederii. Daca ambliopia este deja instalata ca si complicatie a strabismului, centrarea axelor ochilor nu o poate corecta in totalitate.

Instituirea precoce a tratamentului este foarte importanta in orice afectiune de origine oculara, insa importanta sa creste cu mult in ceea ce priveste ambliopia. Aceasta are o evolutie mult mai rapida, iar scaderea acuitatii vizuale este ireversibila. Daca tratamentul ambliopiei este initiat dupa varsta de 7 - 10 ani, nici un program terapeutic nu poate corecta complet aceasta deficienta.

Terapia strabismului include purtarea de ochelari, utilizarea ocluzorului, tratament medicamentos, exercitii pentru globii oculari, cura de tratament cu toxina botulinica sau chiar tratament chirurgical.

Purtarea ochelarilor

Aceasta varianta de tratament poate corecta defectul daca pacientul manifesta doar devierea globilor oculari. Unor pacienti li se poate recomanda purtarea de lentile bifocale sau niste lentile speciale care poarta denumirea de prisma. O perioada de timp de la inceputul purtarii de ochelari poate fi necesara administrarea picaturilor oftalmologice.

Ocluzarea sau acoperirea ochiului

Reprezinta prima forma de tratament instituita in cazul ambliopiei aparute ca urmare a strabismului sau ca si cauza determinanta a acestuia. Ochiul mai putin afectat se acopera cu un bandaj pentru a determina pacientul sa foloseasca mai mult ochiul cu probleme, numit si "ochi lenes". Respectarea indicatiilor medicului este foarte importanta in astfel de cazuri, astfel ca parintii trebuie sa monitorizeze indeaproape intervalul de timp in care copilul poarta ocluzorul pentru a nu depasi timpul recomandat. Purtarea excesiva a acestuia poate sa determine declansarea ambliopiei si la ochiul care, pana la momentul respectiv, nu avea probleme.

Exercitiile oculare

Exercitiile oculare reprezinta un tratament aditional altor metode terapeutice deja instituite, precum interventia chirurgicala. Efectuate in lipsa altui tratament, exercitiile oculare nu sunt suficiente pentru corectarea strabismului.

Cura cu toxina botulinica

Toxina botulinica poate stopa temporar contractiile musculare de la nivelul ochiului. Perioada de timp in care aceste administrari au efect este de cateva luni de la administrare. Toxina botulinica determina relaxarea grupelor musculare ale caror probleme au determinat aparitia strabismului. Astfel, musculaturii din partea opusa ii este permis sa modifice pozitia globului ocular. Atunci cand interventia chirurgicala nu reuseste sa corecteze complet deviatia globilor oculari, cura de tratament cu toxina botulinica poate fi de ajutor. In acest caz nu se garanteaza eficacitatea scontata, iar administrarile vor fi administrate in mai multe reprize. Aceasta toxina poate, insa, sa determine si alte afectiuni de natura oftalmologica sau poate avea rezultate foarte bune dar temporare.

Tratamentul medicamentos

Medicamentele administrate se prezinta, de obicei, sub forma de picaturi oftalmologice. Musculatura care controleaza pupila si care permite focalizarea imaginii este influentata de administrarea substantelor midriatice precum atropina. Substantele midriatice se folosesc in special in cazul strabismului determinat de probleme de focalizare oculara. Atropina poate fi administrata si ca alternativa a ocluzorului pentru tratarea deficientelor de vedere unilaterale. Pentru aceasta, atropina se administreaza la globul ocular fara probleme pana cand vederea devine mult mai incetosata la nivelul ochiului sanatos decat a celui afectat. In acest mod, copilul este obligat sa foloseasca mai mult ochiul cu ambliopie.

Tratamentul chirurgical

Interventia chirurgicala, reprezinta, de cele mai multe ori, singura cale de succes pentru alinierea globilor oculari si imbunatatirea vederii. Interventia consta in slabirea sau intarirea musculaturii perioculare modificand pozitia sau lungimea acesteia. Realinierea ochilor se poate realiza prin modificarea fortei de tractiune pe care o exercita musculatura afectata in cazul strabismului. In functie de stadiul evolutiv, pot fi necesare mai multe interventii chirurgicale succesive sau poate deveni necesara purtarea ochelarilor postoperator.

Operatiile corective se realizeaza, in general, la varste cuprinse intre trei luni si doi ani. Totusi, reusita interventiei la copiii in varsta de trei luni constituie un subiect de discutie controversat prin prisma faptului ca la aceasta varsta musculatura perioculara nu este suficient de dezvoltata. Pe masura inaintarii in varsta, musculatura oculara se dezvolta putand determina remiterea de la sine a strabismului.

La adulti, interventia chirurgicala are rezultate sigure si sanse de reusita mult crescute. Tratamentul chirurgical este ales in cazul adultilor  pentru imbunatatirea acuitatii vizuale, remedierea aprecierii distantelor fata de diverse obiecte, ameliorarea vederii duble, largirea campului vizual in cazul orientarii ochilor spre interior sau reducerea campului vizual in cazul orientarii ochilor spre exterior. Tratarea acestui defect contribuie si la imbunatatirea vietii sociale a pacientilor prin cresterea respectului de sine si facilitarea comunicarii cu persoanele din jur.

Tratament ambulator (la domiciliu)

In cazul alegerii terapiei prin purtarea ochelarilor sau aplicarea ocluzorului, parintii sunt cei care au datoria sa se asigure ca recomandarile medicului oftalmolog sunt respectate de catre cei mici. Purtarea ocluzorului pentru o perioada prea lunga poate determina afectarea ochiului pereche, iar purtarea insuficienta poate determina ineficacitatea tratamentului. Daca metoda terapeutica aleasa este cea a purtarii de lentile de contact, parintii trebuie sa supravegheze aplicarea si utilizarea acestora si administrarea picaturilor oftalmologice recomandate.

Si copii afectati de acest defect pot dezvolta probleme cu increderea de sine datorita modificarilor survenite in infatisarea acestora. De aceea, copiii care prezinta acest defect, trebuie sprijiniti pentru fi ajutati sa depaseasca astfel de probleme, iar instituirea tratamentului capata o alta importanta. Corectia acestui defect imbunatateste conditia de viata, dar si relatiile sociale ale pacientilor.

Comentarii

Strabismul este o problema de vedere care se poate vindeca 100% NATURAL (fara sa te expui riscurilor si costurilor unei operatii), prin anumite exercitii speciale pentru ochi. S-a demonstrat ca se poate scapa de lentile corectoare (ochelari sau lentile de contact) fara niciun risc, prin exercitii oculare specifice, dar si alimentatie speciala, precum si prin alte tehnici si metode naturiste.

Mai multe detalii se pot afla pe site-ul  www.vedereperfecta.com

Buna ziua Am o fetita de 3 ani si o luna am fost cu ea la un control oftalmologic si mi s-a spus ca are strabism convergent de 25 grade la fiecare ochii si trebuie operata Tin sa mentionez ca este primul ei control in 3 ani de zile Este necesara o astfel de interventie fara a face alte tratamente ?fara a purta ochelari picaturi etc?Va rog frumos sa-mi raspundeti prin a-mi oferi un sfat pt linistea mea si pt sanatatea copilului meu

             PS:A fost nascuta la termen cu aplicare de forceps

strabism operat pe in urma cu un an

Buna ziua tuturor, in urma cu un an m-am operat de strabism la Infosan la doctora Andreea Ciobotaru, ochiul fugea spre nas si umpic in sus, ce sa va zic ca operatia a fost un dezastru,vad dublu rau de tot,mai rau ca inainte de operatie, durere de cap mai ales in primele luni dupa operatie,precizez ca am mai fost operat pe timpu lui ceausescu de doua ori la ochi de strabism,vedeam dublu si inainte de operatia facuta la infosan ,dar de la distanta,acum vad dublu si de aproape. DECI AVETI GRIJA CE FACETI CU VIATA VOASTRA,CA SAR PUTEA SA PATITI CA MINE.ACUM AM DE GAND SA MA OPEREZ DIN NOU,CA MAI RAU DE ATATA NU CRED CA MAI ARE CUM SA FIE...

Buna ziua. Am 21 de ani si am strabism convergent. Am facut doua operatii.Prima a fost un esec, iar a doua mi-a corectat foarte mult. Dviatia la ochiul drept era de 35 de grade, iar in prezent este de 5 grade. Eu dupa operatie nu prea am purtat ochelarii decat la calculator, tv. Vroiam sa stiu daca mai pot face ceva pentru a nu imi mai devia ochiul drept. Am facut operatiile doar la ochiul drept.

Va multumesc!

Buna ziua

Am o fetita de 3.5 ani. De cateva zile am observat ca ochiul stang nu este aliniat cu cel drept la vederea inainte( este inspre nas) iar la vederea inspre stanga nu se duce exact pana la margine cat se duce  cel drept. Am fost la doua controale de specialitate: la unul ni s-a spus ca are strabism, vederea ii este perfecta dar totusi sa incercam la o urmatoare vizita cu niste ochelari numai ca nu stiu ce dioptrie o sa-i dea caci vede bine; la altul ni s-a spus ca are strabism convergent( ezotrop) la ochiul stang cu o deviatie de 14 grade inspre nas si ca trebuie interventie chirurgicala urgenta.

Va ro sa-mi spune-ti nu se poate incerca pentru inceput cu acoperirea ochiului drept( cel bun) o perioada de timp, sau cu ceva exercitii la aparate speciale  sau tratamente? Daca sa poarte ochelari ce dioptrie ar fi buna sa incercam? La 2,4 ani cand a fost la control a fost totul in regula. E posibil sa fi inceput devierea ochiului stang si mai devreme cu cateva luni dar noi nu am observat  decat acum, de cateva zile era vizibil deviatia. Ne tot gandim ca a aparut datorita otitei care a avut-o la urechea stanga si a fost nevoie sa-i administram antibiotice si picaturi pentru nas si urechi, tratament care au slabit-o foarte mult.

Va rog sa ne ajutati sa luam hotararea cea mai buna.

Multumim din suflet.

Am si eu o intrebare mai am umpic si fac 18 ani am dioptrii +0.75 la ambii ochii am fost diagnosticata cu strabism de la varsta de 5 ani am purtat ochelari pana pe la 12 ani non stop .. iar de la 12 ani pana la 18 doar la scris... daka ma uit drept nu imi fug ochii de lok in dreapta privesc perfect dar daca ma uit in partea stanga ochiul stang nu se duce atat cat trebuie see misca pana la jumate as dorii sa stiu dak se poate opera?

Am un bebelus de 6 lini care a fost diagnosticat cu strabism convergent alternant. Ni s-a spus sa revenim la control peste 3 luni sa vedem daca se repara sau nu. Nu inrautatim situatia daca asteptam inca 3 luni? Nu ar fi trebuit sa ni se dea ceva tratament?

am starbism la ochiul stang dar vad cu el.nu prea vad lucrurole mai mici daca nu port ochelari se poate agrava problema.( am 15 ani)

Este posibila efectuarea unei operatii care sa corecteze macar estetic privirea unui ochi care a suportat deja trei operatii pt.diagnosticul strabism alternant convergent,fara niciun rezultat din pacate?Operatiile au fost facute la varsta de 2ani,4ani si 6ani dupa care ni s-a recomandat sa mai vina cand....se insoara!!!!,pt. tratament estetic....

Buna ziua!

Am o mare nelamurire... Am fost diacnosticat cu strabism...vedeam perfect cand ma uitam in fata si in partea dreapta... Cand ma uitam in partea stanga , ochiul stang imi fugea in jos si ochiul drept fugea tot spre stanga dar in sus.

Am fost la un doctor si mi-a spus ca trebuie sa ma operez , dar la ochiul drept...

Interventia a fost facuta ieri. Azi mi-am dat jos bandajul si am avut surpriza sa constat ca vad mult mai rau... in sensul ca vad dublu si cand ma uit drept in fata...ceea ce pana acum nu s-a intamplat niciodata. De exemplu am un tablou patrat in fata mea, cand ma uit la el vad unul in pozitia corecta si altul deasupra inclinat in partea dreapta...Ca sa pot vedea drept trebuie sa merg cu capul inclinat in spate.

Este normal sa vad asa in prima zi sau ar fi trebuit sa vad bine de la inceput? Nu vad in ceata ... cum mi-a spus doctorul ca o sa vad in prima zi...

Va rog mult de tot sa-mi raspundeti si sa ma sfatuiti ce am de facut... Sunt foarte speriat pentru ca inainte vedeam bine... I-am spus ca vreau sa ma opereze la cel stang care fugea in jos dar el a zis ca trebuie sa-l corecteze pe cel drept...

Eu am nunta peste o luna si vreau sa stiu daca se poate face ceva!

Va multumesc!

 

Pagini