Uretrita

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Diagnostic
3. Tratament

Simptome

Disfunctie erectila, Disurie, Prurit genital, Hematurie, Urinare frecventa (polakiurie)

Categorii de medicamente

Antiinfectioase de uz sistemic

ANTIBIOTICE

ANTIMICOTICE

Imagini

GENERALITATI:

Ce este uretrita

Uretrita reprezinta o infectie a uretrei, canalul care face legatura intre vezica urinara si exterior si care foloseste la eliminarea urinii. Cel mai frecvent, infectia este cauzata de bacterii, contactate, de obicei, prin boli cu transmitere sexuala. Sunt de asemenea frecvente infectiile determinate de virusuri. Uretra normala contine in secretiile sale fiziologice o flora microbiana proprie, care nu produce nici o tulburare persoanei respective si a carei prezenta nu se manifesta clinic. Aceasta flora constituie ceea ce se numeste eubacteria uretrala. Cercetarile clinice si experimentale au aratat ca uretra contine microbi. Din cercetarile mai vechi in domeniu reiese ca uretra normala contine multiple specii de germeni (peste 20 de specii) dintre care stafilococi, streptococi, colibacili, piocianic, enterococi, levuri etc. Cercetari mai recente au aratat ca frecventa cea mai mare in cadrul eubacteriei uretrale pare sa o ocupe stafilococul alb (pana la 80% dupa unii autori).
Toti acesti germeni, din flora bacteriana normala a uretrei, nu au capacitati patogene decat in conditii deosebite. Eubacteria uretrala are anumite calitati biologice si se gaseste intr-un echilibru labil, atat in ceea ce priveste convietuirea diverselor specii microbiene, cat si raportul lor cantitativ. Labilitatea acestui echilibru este data de faptul ca, sub influenta anumitor cauze (infectii cutanate, infectii urinare, traumatisme ale mucoasei uretrale, etc), unele specii pot fi inlocuite cu altele, asa dupa cum poate fi modificata si corelatia lor calitativa si cantitativa, ceea ce produce starea de disbacterie uretrala, fara a produce insa uretrita. Pentru aparitia uretritei sunt necesare o serie de cauze determinante si altele favorizante.

De cate tipuri pot fi uretritele

Datorita particularitatilor pe care le au uretritele la cele doua sexe, unii autori le-au impartit in uretrite ale barbatului si uretrite ale femeii. Ca o forma particulara a femeii varstnice, s-a descris uretrita senila, produsa de insuficienta ovariana. Tot ca o forma specifica varstei, de data aceasta a barbatului tanar, autori mai vechi au descris sindromul cunoscut astazi sub denumirea de sindrom uretro-conjuctivo-sinovial, intalnit mai ales in perioada 25-40 de ani.
Intrucat gonococul a fost si ramane cauza multor uretrite si pentru faptul ca uretritele gonococice prezinta anumite caractere epidemiologice si clinice, majoritatea autorilor au clasificat uretritele in gonococice si negonococice. In cadrul uretritelor negonococice au fost facute multiple clasificari in raport cu germenii descoperiti la examenele bacteriologice. S-a stabilit ca toate uretritele care nu sunt provocate de gonococ sa fie denumite uretrite negonococice si toate celelalte denumiri, ca uretrite banale, uretrite nespecifice, etc sa fie abandonate. De asemenea, s-a stabilit ca sindromul Fiessinger-Leroy-Reiter sa fie denumit sindrom uretro-conjuctivo-sinovial si sa fie cuprins in cadrul uretritelor negonococice.

Astfel, uretritele se pot clasifica in doua mari categorii:

• uretrite gonococice, cauzate de prezenta gonococului in uretra,
• uretrite negonococice, cauzate de diferiti factori microbieni sau nemicrobieni.

In cazul uretritelor negonococice, in raport cu cauzele care le produc, se pot descriu urmatoarele grupe de uretrite:

• uretrite microbiene: in marea lor majoritate sunt produse de o flora foarte variata, considerata banala (adica obisnuita), dar cu unele diferente calitative, privind diverse specii microbiene (stafilococ, streptococ, enterococ, etc.) sau prezenta unor microbi specifici (bacilul Koch)
• uretritele inframicrobiene includ toate uretritele la care nu se poate evidentia o cauza microbiana dar care din punct de vedere morfologic se caracterizeaza, uneori, prin prezenta de incluzii in celulele epiteliale uretrale sau chiar prin izolarea unor anumiti germeni prin culturi pe medii speciale si care face parte din categoria inframicrobilor. De retinut ca nu orice uretrita face parte din grupa uretritelor inframicrobiene.
• uretritele micotice formeaza o grupa separata, datorita caracterelor clinice si epidemiologice pe care le au. Sunt mult mai frecvente la femei si pot aparea si in alt mod decat pe cale veneriana (de obicei, in urma tratamentului intens cu antibiotice). Identificarea lor presupune culturi pe medii speciale, precum si manevre deosebite speciale, precum si manevre deosebite de recoltare a secretiilor.
• uretritele parazitare au ridicat probleme datorita faptului ca unii autori nu le-au acceptat in totalitatea lor. Parazitii incriminati sunt multiplii si au origini diferite, dar frecventa cea mai mare o are trichomoniaza.
• uretritele traumatice constituie o categorie aparte si foarte variata, prin cauzele diverse care le produc. In raport cu agentii cauzali, se impart, la randul lor in: mecanice, chimice si termice. De remarcat faptul ca, foarte frecvent, uretritele traumatice se pot infecta si pot deveni uretrite microbiene, avand deci acelasi cadru nosologic.
• uretritele alergice formeaza o categorie care incepe sa fie conturata din ce in ce mai bine. Ele se incadreaza in marea grupa a alergiei si, de obicei, apar ca o reactie alergica la nivelul mai multor segmente ale aparatului urogenital (vezica, ureter, uretra); localizarea uretrala este dintre cele mai rare. Cuprinderea lor intr-o categorie aparte a incitat multiple discutii, datorita faptului ca nu erau acceptate doar ca o manifestare locala a bolii alergice.
• uretritele de insotire: este vorba de uretrite insotind unele boli generale (tuberculoza, varicela, febra tifoida, parotidita epidemica, varicela, septicemiile, diabetul, microlitiazele pot determina uretrite. In special, mentionam uretrita care apare in cadrul tuberculozei urogenitale, cauzate de leziunile bacilare de la nivelul mucoasei uretrale.

Factori de risc ai aparitiei uretritei

Aparitia, intretinerea si recidiva uretritelor sunt favorizate de o serie de factori generali sau locali. Prin conditiile pe care le creeaza la nivelul mucoasei uretrale, acesti factori pot favoriza, fie grefarea de germeni straini, altii decat cei care se intalnesc normal in uretra, fie exacerbarea virulentei germenilor care se gasesc in mod normal la acest nivel, permitand astfel trecerea lor in stare patogena. Deci starea de disbacterie nu implica existenta unei flore patogene. Aceasta poate aparea numai din cauza interventiei factorilor generali sau locali care favorizeaza instalarea uretritei.

Factorii generali tin de terenul personal, diverse abuzuri, tratamente incorecte, carente educationale etc:

• terenul personal (diabetic, endocrin sau gravidic) favorizeaza frecvent aparitia uretritei datorita slabei reactivitati fata de actiunea germenilor sau a unor conditii locale pe care le creeaza
• abuzul de alcool, prin congestia pe care o produce la nivelul cailor urogenitale, ca si prin rezistenta scazuta a organismului pe care o genereaza poate declansa reaparitia unei uretrite. Pentru recoltarea de secretii uretrale in care se urmareste identificarea germenilor cauzali, in cazul uretritelor cu secretii putin abundente, se recomanda ingestia de alcool slab (bere) in seara dinaintea recoltarii, in scopul reactivarii procesului inflamator si cresterii cantitative a secretiei
• antibioterapia facuta in doze mari si timp indelungat interzice dezvoltarea florei saprofite (eubacteriene) a uretrei, suprimand influenta inhibitorie pe care aceasta o are asupra altor germeni si permitand dezvoltarea celor rezistenti la actiunea antibioticului, precum si a micozelor
• subnutritia, intoxicatiile cronice, hipovitaminoza A si B, corticoterapia etc. sunt factori care favorizeaza cresterea patogenitatii germenilor si aparitia uretritelor
• lipsa educatiei sexuale, vagabondajul, existenta bordelurilor, o slaba actiune de control antivenerian a colectivitatilor si a populatiei precum si o legislatie antiveneriana necorespunzatoare sunt factori care joaca un rol important in aparitia, extinderea si intretinerea uretritelor.

Factorii locali sunt foarte variati si sunt reprezentati de:

• malformatii diverse, ca fimoza si preputul lung, care intretin balanite si usureaza contactarea unei uretrite. De asemenea, hipospadiasul favorizeaza patrunderea cu usurinta a germenilor in uretra fara ca acestia sa mai treaca prin filtrul fosei naviculare, iar stricturile congenitale sau valvele congenitale ale uretrei pot intretine mult timp o uretrita.
• excesele sexuale, prin congestia locala, determina reactivarea infectiilor latente cantonate in organele profunde (prostata, veziculele seminale) precum si reabsorbtia alergenilor endogeni si exogeni
• microtraumatismele repetate, care se exercita asupra mucoasei uretrale (excese sexuale), produc scaderea rezistentei tisulare locale si usureaza grefarea infectiei, favorizand fixarea unor germeni banali (virusuri, trichomonas, candidoze, piogeni din urina celor cu infectii urinare cronice, etc)
• sinergia cu alte bacterii reprezinta un factor favorizant pentru unele uretrite de cauza virala sau microbiana. Astfel, unii autori au obtinut o mai mare dezvoltare a coloniilor PPLO in culturi mixte cu colonii bacteriene sau in asociere cu Echovirusul. De asemenea, difteroizii asociati cu stafilococul capata proprietati patogene.
• inflamatiile repetate ale mucoasei uretrale favorizeaza mult mai usor recidiva unei uretrite la actiunea unor cauze minore (microtraumatisme, congestii, etc.).

Cum se manifesta uretrita

Debutul bolii este de obicei progresiv, in cateva zile, si are anumite caracteristice imprimate de agentul etiologic. Bolnavul prezinta un usor prurit uretral (mancarimi) si la nivelul fosei naviculare, senzatia de intepatura si uneori senzatie de arsura. In cazul uretritelor gonococice sau cu trichomonas, pruritul se insoteste de cele mai multe ori de erectii care pot deveni dureroase si apare secretia uretrala. Uretrita gonococica produce in plus roseata si edemul meatului uretral (umflarea), iar secretia devine rapid purulenta.

DIAGNOSTIC:

La femei este dificila diferentierea unei infectii uretrale de o infectie vezicala (cistita) deoarece semnele si simptomele acestor afectiuni sunt similare. O analiza urinara poate ajuta la stabilirea diagnosticului. Aproximativ 30% dintre femeile care au mictiuni frecvente si dureroase nu au un numar semnificativ de bacterii in urina. Aceasta sugereaza ca inflamatia poate fi in uretra sau poate sa nu fie rezultatul unei infectii. Medicul dumneavoastra va poate intreba despre semnele si simptomele pe care le aveti. Aparitia sangelui in urina, debutul brusc al suferintei de scurta durata si un istoric de infectii similare sugereaza ca infectia bacteriana este cauza inflamatiei. Daca debutul suferintei a fost progresiv, cu mai mult de 7 zile inaintea examinarii si nu exista sange in urina, simptomele pot fi datorate infectiei cu Chlamydia, in mod particular daca ati schimbat recent partenerii sexuali.

TRATAMENT:

Tratamentul uretritei depinde de cauza infectiei. In cazul infectiei cu Chlamydia se poate administra un antibiotic cum ar fi tetraciclina, pentru o saptamana. Pentru gonoree se prescrie in mod uzual penicilina. Unele tulpini de gonococ sunt rezistente la penicilina. Daca testele de laborator indica acest lucru, trebuie prescrisa o anumita medicatie. Pot fi prescrise antibiotice si pentru alte infectii bacteriene. In unele situatii, medicul dumneavoastra va poate recomanda tratament si partenerului dumneavoastra sexual.
In uretritele cu transmitere sexuala tratamentul se face obligatoriu si partenerei.
In uretrita micotica se administreaza antifungice, iar in cea trichomoniazica se administreaza Metronidazol sau Fasigyn. Uretritele cu Chlamydii si Mycoplasme beneficiaza de tratament cu tetracicline. Ca masuri generale se impune evitarea alcoolului, condimentelor si a contactului sexual.

• Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii
• Versiune tipar
• Versiune PDF