Titlu

Iarna, la plimbare in parc cu bebelusul


Autor: Anda Sabau

Chiar daca afara se simte o schimbare de temperatura, parintii nu pot renunta la plimbarea celui mic. Insa aceasta plimbare poate da multe batai de cap, deoarece necesita un anumit grad de pregatire. Daca micutul dumneavoastra este sanatos, nu va fie teama sa il scoateti afara cand este iarna. In cea ce priveste intervalul de timp, depinde de temperatura de afara si cat de bine este imbracat bebelusul. O plimbare de 30 de minute este de ajuns pentru ca cel mic sa se invioreze. Sa vedem insa si alti pasi de catre trebuie sa tineti cont pentru plimbarea de iarna:

  • Incepeti prin a-i selecta imbracamintea potrivita pentru temperatura de afara. Tineti cont ca temperaturile scazute afecteaza mai intai extremitatile. Pentru ca cel mic este in formare, acesta nu are abilitatea de a-si regla temperatura corporala, deci este nevoie sa fie protejat de haine adecvate. Asadar,caciulita trebuie sa fie nelipsita la fel si manusile, un polar sau o salopeta groasa si cizme.
  • Atunci cand il scoateti pe cel mic din casa, faceti acest lucru folosind un carucior si puneti si o paturica groasa peste el, chiar daca este imbracat foarte bine.
  • Tineti cont si de temperatura din camera, care nu trebuie sa depaseasca 22 de grade. Daca in casa este prea cald, atunci cand il scoateti pe cel mic afara, socul termic va fi unul prea mare.
  • Chiar daca afara este frig si soarele straluceste, nu plecati din casa fara a-i aplica celui mic un strat de crema cu protectie pe fata. Optati pentru cremele care nu contin substante nocive. Ele trebuie sa contina oxid de zinc, o substanta care tine la distanta razele nocive ale soarelui.
  • Sa aveti mereu la indemana apa sau ceai. Hidratarea in sezonul rece este foarte importanta la nou nascuti. Pielea acestora se usuca repede si au nevoie de lichide pentru a fi hidratati.
  • Nu va panicati daca cel mic se inroseste in obraji sau ii curge nasul, acestea fiind reactii normale ale organismului la frig.
  • Desi multe mame isi invelesc copii si cu fulare sau esarfe, evitati sa faceti acelasi lucru. Fiindca materialul din fular este aproapre de gura celui mic, se umezeste repede si celui mic ii va fi mai rece la fata.