Titlu

Ce sa faci cand micutul tau e un ..lenes


Pentru ca un copil sa fie sanatos, este important sa fie activ. Activitatea fizica il ajuta pe copilul mic sa construiasca si sa mentina un nivel de sanatate optim. Il ajuta de asemenea sa dezvolte abilitati de miscare, sa aiba o inima sanatoasa, muschi si oase puternice, sa-si mentina o greutate a corpului sanatoasa, sa dezvolte abilitati sociale etc.

Bebelusii mici ar trebui sa se poata misca in spatii sigure si sa stea pe burtica in fiecare zi. Ei au nevoie sa exerseze frecvent miscari importante ca: atingerea si prinderea obiectelor, intoarcerea capului, tragerea si impingerea jucariilor, alte jocuri stimulative.

Ce ii motiveaza pe copii ?

Exista multe beneficii ale activitatii fizice regulate, dar oare cum ar trebui sa-l incurajati pe copil sa se miste mai mult. Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le aveti in minte atunci cand vreti sa-l motivati pe copil sa se miste mai mult:

  1. Alegeti activitatile potrivite pentru varsta sa. Altfel, copilul poate fi frustrat sau plictisit.
  2. Oferiti copilului multe oportunitati pentru a fi activ. Copiii au nevoie de parinti sa le furnizeze echipamente, sa-i duca in parc si la terenurile de joaca.
  3. Pastrati accentul pe distractie. Copilul nu va face un lucru care nu-l bucura.
  4. Cand se bucura de o anumita activitate, copilul va dori sa o realizeze mai des. Exercitiul dezvolta abilitatile si il ajuta pe copil sa se simta implinit, mai ales cand ii observati efortul si il laudati. Aceste sentimente pozitive il determina pe copil sa-si doreasca sa-si continue activitatea si chiar sa incerce lucruri noi.

Recomandari esentiale

  1. Incurajati bebelusii mici sa fie activi in fiecare zi, de la simplul joc pe podea pana la balaceala de la baita.
  2. Incurajati copiii de 1-3 ani sa fie activi cel putin 3 ore pe zi prin jocuri distractive.
  3. Pana in cinci ani, copilul ar trebui sa faca suficienta activitate fizica si sa nu stea intr-un loc prea mult timp. Limitati timpul petrecut de copil intr-un leagan, scaun de masina sau scaun inalt.

Sfaturi si idei pentru a incuraja copilul sa se miste

1. Incurajati-l sa stea pe burtica si petreceti cat mai mult timp asa. Aceasta pozitie ii ajuta pe bebelusi sa-si foloseasca si sa-si intareasca muschii de care vor avea nevoie sa se catere si sa efectueze alte activitati pe masura ce cresc si se dezvolta (de exemplu vorbire si scriere). Bebelusii foarte mici pot sta mai greu pe burtica mai mult timp, deci incercati aceasta pozitie cate putin si des.

Retineti ca este important sa asezati un bebelus pe burtica doar atunci cand este treaz si supravegheat. In timpul somnului, bebelusii trebuie sa doarma cu fata in sus.

  • plasati in jur multe jucarii stimulative pe care bebelusul sa le poata apuca, lovi, ridica
  • incercati sa miscati jucariile in fata sa ca sa-i treziti interesul
  • fredonati cantecele care sa-l incurajeze sa-si miste corpul (exemplu: uite asa inoata rata, uite asa zboara pasarile)

2. Duceti copilul afara la aer

  • Sunetele si mirosurile noi, privelistea de afara vor fi interesante si il vor incuraja pe copil sa se miste.
  • In cazul copilului mic, puneti o paturica intr-un loc sigur din gradina sau in parc. Puteti alege un loc chiar sub un copac, astfel incat bebelusul sa poata privi cum se misca frunzele si ramurile.

3. Creati zone de joaca sigure si confortabile

  • Puneti de exemplu pe podea o patura si incurajati bebelusul, stand pe spate sau pe burtica, sa dea din picioare, sa se rostogoleasca, sa incerce sa ajunga la anumite obiecte si sa-si intoarca privirea in directia sunetului.
  • Imbracati copilul lejer, astfel incat sa se poata misca usor.

4. Spuneti "nu" sedentarismului. De multe ori, este nevoie ca bebelusul sa stea intr-un leagan, pe scaunul inalt sau pe scaunul auto, dar incercati pe cat posibil sa limitati aceasta perioada si faceti pauze dese

  • Daca mergeti intr-o calatorie mai lunga cu copilul, faceti pauze, incurajati copilul sa se dea jos din scaunul auto si sa se miste.
  • Reduceti timpul petrecut de bebelusi in premergator sau leagan pentru ca acestea limiteaza timpul pe care bebelusul ar trebui sa-l petreaca in mod activ.
  • Nu lasati copilul sa se uite la televizor in timp ce mananca sau se joaca.

5. Oferiti copilului jucarii potrivite

  • Jucariile nu trebuie sa fie scumpe, pot fi obiecte din gospodarie pe care le utilizati zilnic (dar sa fie sigure).
  • Jucariile zgomotoase il ajuta pe copil sa se miste si sa-si dezvolte abilitatile de auz si echilibru. Oferiti-i zornaitoare, jucarii din lemn (linguri, oale). Spuneti cantecele si poezii distractive.
  • Jucariile cu diverse texturi contribuie la dezvoltarea simtului tactil. Plasati jucariile putin mai departe de bebelus, astfel incat acesta sa se intinda pentru a ajunge la ele.
  • Cand bebelusul se poate misca, formati tunele sau oferiti-i cutii mari de carton, goale prin care se poate tari, perne peste care se poate urca si mobilier de care se poate tine.
  • Jucariile in miscare il pot ajuta pe bebelus sa-si dezvolte vederea. Pentru copiii mici puteti agata in apropiere diverse imagini colorate sau jucarii care se misca. Cand bebelusul poate sa stea asezat, luati o minge si aratati-i cum se rostogoleste in fata lui, sau puneti niste hartie mototolita intr-un ciorap si incurajati-l sa loveasca ciorapul ca sa scoata sunete.

6. Bucurati-va de baita

  • Ori de cate ori ii faceti baita, jucati-va cu el, cantati-i si invatati-l sa se miste in apa.
  • Mergeti la o piscina publica, unde exista zone special amenajate pentru copii.

Alte sfaturi de a stimula un copil sa fie activ

  1. Fiti dumneavoastra insiva activi, iar copilul va avea un exemplu bun de urmat.
  2. Laudati si incurajati copilul daca trebuie sa realizeze o anumita activitate care se dovedeste putin mai dificila pentru el.
  3. Petreceti timp "activ" impreuna cu copilul. Alocati-va timp pentru a va juca impreuna. Este minunat sa descoperiti activitati care va fac placere amandurora.
  4. Incurajati copilul sa se joaca afara si laudati-l cand va urmeaza sfatul.
  5. Daca trebuie sa mearga la un curs organizat de sport, mergeti cu el (de exemplu inot sau dans).
  6. Organizati excursii cu familia si planificati activitati palpitante (urcat pe munte, mers prin padure, camping, diverse jocuri in aer liber).
  7. Implicati copilul in treburile de zi cu zi, din jurul casei (de exemplu: gradinarit, maturat, strangerea unor obiecte (jucarii), intinderea rufelor pe uscator etc).
  8. Creati o cutie speciala pentru activitati fizice si asezati-o in masina sau in casa. Aceasta poate contine bile, mingi, rachete, fluturasi, zmeu, galetusa de nisip, lopatica etc.
  9. O minge, o bicicleta, un calut de lemn reprezinta cadouri minunate care incurajeaza activitatea fizica a capilului.
  10. Limitati privitul la TV, folosirea computerului, tabletei, telefonului si a altor dispozitive electronice (console) la maxim doua ore pe zi (pentru copiii mai mari).

Cum incurajati bebelusul sa mearga

Specialistii spun ca, in general, un copil are nevoie de 1000 de ore de practica si exercitiu din momentul in care poate sa se ridice si pana in momentul cand va putea sa mearga singur.

De obicei, copilul incepe sa mearga singur intre 12 si 15 luni. Cu toate acestea, unii copii incep sa mearga mai devreme, chiar la 9 luni, iar altii merg mai tarziu, dupa 1 an si jumatate. Exista mai multe lucruri care influenteaza varsta la care un copil incepe sa mearga singur. Printre acestea se numara ereditatea. In ciuda faptului ca aceasta reprezinta cauza principala, parintii pot juca, de asemenea, un rol esential pentru a-si incuraja copiii sa mearga mai repede.

Iata cateva sfaturi in acest sens:

  • Ajutati bebelusul sa-si intareasca muschii spatelui. Contrar aparantelor, nu muschii picioarelor sunt cei mai importanti muschi care ne ajuta sa mergem. De fapt, muschii spatelui joaca cel mai important rol permitandu-ne sa ne deplasam. Pentru a-i intari bebelusului muschii spatelui, parintii ar trebui sa-l incurajeze pe acesta sa-si miste capul si gatul, aratand diverse lucruri care il intereseaza. Una din cele mai indicate pozitii pentru consolidarea muschilor spatelui, este stand pe burtica.
  • Incurajati bebelusul sa puna cuburile unul peste altul, pentru a-si intari muschii mici.
  • Stimulati-l sa se tarasca dintr-un colt al camerei in celalalt; laudati-l
  • Cand incepe sa se ridice, aratati-i bebelusului cum va indoiti genunchii cand vreti sa va asezati.
  • Exersati coordonarea si echilibrul. Puteti face acest lucru in momentul in care bebelusul sta in picioare. Luati o minge si rostogoliti-o in fata sa, intr-o parte si in alta.
  • Jucati-va cu bebelusul. El poate invata sa mearga mai usor prin jocuri distractive si activitati interesante. Incercati de exemplu sa va tarati inspre el si sa-l apucati usor. In acest fel, se va tara si el, va invata sa-si controleze mainile si picioarele.
  • Incurajati-l sa-si doreasca sa atinga un obiect din apropierea sa si sa se intinda pentru a-l putea prinde.
  • Tineti-l de mana si invatati-l sa se tina de mobilier pentru a putea merge.
  • Cand incepe sa mearga, sustineti bebelusul de solduri pentru a mentine muschii de baza puternici si stabili.
  • Folositi jucarii pe care le poate impinge sau care se pot trage. Acestea il ajuta pe bebelus sa-si consolideze echilibrul.
  • Lasati bebelusul sa mearga descult, pentru ca picioarele sale au o aderenta mai buna. Pentru copil poate fi greu la inceput sa invete sa mearga cu sosete si incaltaminte. Pantofii cu forme ciudate (in forma de animale de exemplu) pot distrage atentia bebelusului de la mers. Daca bebelusul este des incaltat, verificati-i frecvent picioarele sa nu aiba zone de iritatie sau bataturi.
  • Exersati cat mai mult – aceasta este cheia. Cu cat un bebelus isi foloseste mai mult picioarele, cu atat se va simtit mai confortabil si increzator in fortele sale.
  • Laudati bebelusul chiar si pentru o realizare mica.
  • Incurajati mersul pe jos cat mai mult posibil. De exemplu, cand lasati copilul din brate, asezati-l in picioare in loc sa-l asezati in fundulet.
  • Asigurati-va ca bebelusul petrece mult timp "pe podea", astfel incat sa-si utilizeze corpul pentru a explora mediul din jurul sau.
  • Oferiti bebelusului un "stimulent" pentru a se indrepta catre dumneavoastra (poate fi vorba de o jucarie, un snack, un mar etc)
  • Cand sunteti acasa, lasati bebelusul sa stea doar in scutec (daca sezonul si temperatura permit). Ideea e ca hainele groase si voluminoase de iarna il pot impiedica pe bebelus sa se miste liber si sa-si foloseasca in mod corespunzator muschii.
  • Atentie: Academia Americana de Pediatrie critica puternic utilizarea premergatoarelor. Specialistii sunt de parere ca premergatorul il face mai "lenes" pe bebelus si nu-l stimuleaza pentru a merge singur. Mai mult, premergatoarele sunt periculoase. In fiecare an mii de copii ajung la spital din cauza lor. In Canada, exista chiar o reglementare care interzice folosirea premergatoarelor pentru copii.
  • Atentie cand cumparati incaltaminte pentru bebelusul care incepe sa mearga
  1. Nu-i cumparati pantofi la primele ore ale diminetii, pentru ca picioarele cresc cu aproximativ 5% pana la sfarsitul zilei
  2. Cand verificati daca ii vin pantofii, copilul ar trebui sa stea in picioare si nu jos. Ar trebui sa puteti plasa latimea degetului mare intre varful pantofului si varful degetului mare. De asemenea, ar trebui sa reusiti sa introduceti degetul mic la spate, spre calcaie.
  3. Lasati copilul sa se miste prin magazin timp de cinci minute in pantofii cei noi.
  4. Verificati lunar ca pantofii sa se potriveasca bebelusului, pentru ca picioarele sale cresc rapid in aceasta perioada. Pregatiti-va sa cumparati o noua pereche de incaltaminte la fiecare 2-3 luni.

Exercitii utile pentru a stimula bebelusul sa mearga

Terapeutul Robin Bump, co-fondator al "Making Milestones" sugereaza urmatoarele 5 activitati penru a ajuta la construirea muschilor si abilitatilor de care copilul are nevoie pentru a merge.

  1. "Mama spune" – incurajati bebelusul sa va imite miscarile: stati cu picioarele intinse in fata si miscati-le intr-o parte si in alta/ foarfece (intarirea muschilor si echilibru), stati jos, intindeti picioarele si incercati sa atingeti degetele de la picioare cu mainile (intarirea muschilor de baza), spuneti "ham-ham" si stati in patru labe cum face catelul, stati pe burta si impingeti in sus bratele pentru a va ridica (intarirea superioara a corpului si a muschilor principali) etc.
  2. "Saritura pe loc" – Tineti bebelusul de solduri, asezati-l pe o minge/ calut gonflabil mare, cu fata spre dumneavoastra. Tineti-l doar de solduri, el ar trebui sa-si sustina restul trunchiului. Nu-i dati drumul deloc. Incet rostogoliti mingea inainte si inapoi, iar apoi dintr-o parte in alta. Pentru ca nu sustineti si partea superioara a corpului, bebelusul va fi nevoit sa-si foloseasca acesti muschi pentru a-si mentine echilibrul si pentru a sta in pozitie verticala. Acest joc dezvolta muschii, stabilitatea trunchiului si echilibrul dinamic.
  3. "Mingea in cos" – Acest exercitiu dezvolta increderea, muschii picioarelor, coordonarea si capacitatea de echilibru in miscare. Incurajeaza copilul sa faca primii pasi. Asezati o minge sau mai multe un pic mai departe de bebelus si rugati-l sa le adune pe toate si sa le puna in cos. Asezati cosul putin mai departe de locul in care bebelusul se poate sprijini de ceva (de mobilier de exemplu). Pe masura ce se aventureaza mai mult, puteti muta cosul mai departe.
  4. Jocul cu balon – Dezvolta increderea, coordonarea ochi-mana, echilibrul si muschii de baza. In timp ce bebelusul sta in picioare sprijinit, dati-i balonul si incurajati-l si vi-l impinga inapoi.
  5. "Roaba" – Dezvolta muschii superiori din organism, ajuta la controlarea trunchiului, muschilor de baza si echilibrului. In timp ce bebelusul sta pe burtica, ridicati-l de picioare. Tineti-l cu grija si incurajati-l sa mearga in maini.
Bibliografie
http://nspt4kids.com/parenting/tips-on-how-to-get-your-child-to-walk/ http://www.mom365.com/baby/baby-development/5-walking-games.aspx#IM8jkIb2IQtutTc7.99 http://www.newkidscenter.com/How-to-Encourage-Babies-to-Walk.html http://www.parenting.com/article/learning-to-walk http://www.parents.com/baby/development/walking/help-baby-learn-to-walk/#page=9 http://raisingchildren.net.au/articles/physical_activity_children.html https://www.bhf.org.uk/~/media/files/publications/children-and-young-people/g610-help-your-baby-move-and-play-nov-12.pdf http://kidshealth.org/parent/nutrition_center/staying_fit/active_kids.html#